Anulare act. Decizia 169/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 169
Ședința publică de la 07 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Adriana Andronic
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
GREFIER: -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de, împotriva deciziei civile nr.46/23.01.2008 a Tribunalului Iași; cauza având ca obiect constatare nulitate contract de vânzare-cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul asistat de av. tru care o reprezintă și pe intimata -; lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată.
Nefiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul intimaților cu privire la excepția nulității recursului invocată prin încheierea de la termenul din 16 aprilie 2008.
Av. cere admiterea excepției nulității și să se constate că recursul nu s-a motivat în conformitate cu disp.art.303 cu referire la art.306 Cod procedură civilă. Solicită a se dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar chitanța 0101/16.04.2008, reprezentând onorariu avocat.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 4634 din 27 aprilie 2007 judecătoriei Iași pronunțată în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta ()în contradictoriu cu pârâții: Gh. -, -, -, --, G,.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
Prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1958 de către defuncta - și soții și -, precum și nulitatea absolută a testamentului autentificat sub nr. 588/25.02.1958 făcut de defuncta -.
De asemenea s-a reținut de către prima instanță, că defuncta - a testat în favoarea nepotului de frate, imobilul constituit din 2.518. teren p. fânețe, 2.685. teren p. arabil în localitatea fără a fi afectată rezerva succesorală și a vândut soților și -, terenul de 15.092. situat p. la punctul numit "Ianul" din localitatea rezervându-și uzufructul viager asupra suprafeței de 12.540. teren p. arabil iar în urma decesului lui -, la 2.02.1965 reclamanta a rămas unic succesor.
S-a mai reținut de către prima instanță că, actele autentice poartă semnătura defunctei cu numele său întreg, iar susținerea reclamantei că autoarea - nu a semnat actul, pe motiv că nu știa carte, neînsoțită de înscrierea în fals sau confirmată de o expertiză grafologică, nu este suficientă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel -.
Prin decizia civilă nr. 46 din 23 ianuarie 2008 Tribunalului Iași se respinge apelul formulat de - împotriva sentinței civile nr. 4634 din 27.04.2007 a judecătoriei Iași, pe care o păstrează.
Obligă apelanta să plătească intimații suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, se rețin, în esență, următoarele:
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate cât și în baza dispozițiilor art. 295 Cod procedură civilă, constată că atât testamentul întocmit de către - la 25.02.1958, cât și contractul de vânzare - cumpărare încheiat între - și și -, în calitate de cumpărători la 25.02.1958, poartă semnătura descifrabilă a defunctei -, aceste acte fiind autentice, notarul percepând personal prezența si semnătura defunctei -.
Declarația martorului audiat la instanță de fond nu duce la concluzia că - nu știa să-și scrie numele atâta timp cât acesta declară că nu-și amintește dacă defuncta - știa să scrie și să citească iar răspunsul la interogatorii ale pârâților intimați, în sensul că bunica - nu știa carte și că punea degetul, nu formează concluzia că aceasta nu a semnat acte autentice, atâta timp cât celelalte înscrisuri depuse la dosar, respectiv actul de vânzare - cumpărare încheiat între - și în anul 1946 poartă semnătura vânzătoarei -, care este identică cu cea din testamentul și actul de vânzare - cumpărare încheiat în 1958, actul anterior nefiind contestat și nu se poate demonstra cu certitudine că o persoană care "nu știe carte", nu poate să memoreze literele care reprezintă numele și prenumele personal.
Tribunalul, constată că instanța de fond a reținut corect că actele autentice au fost semnate de către defuncta - atâta timp cât nu s-a dovedit prin nici o altă probă contrariul, acțiunea fiind formulată după 48 de ani de la semnarea actelor, iar defuncta -, nu le-a contestat în timpul vieții.
Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge apelul si va păstra sentința.
Va obliga apelanta către intimații și - la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta - fără să precizeze vreun motiv de nelegalitate a hotărârii, precizând că motivele de recurs le va depune ulterior.
Instanța din oficiu, a pus în discuție nulitatea recursului, raportat la dispozițiile art. 306 Cod procedură civilă, excepție ce va fi avută în vedere la soluționarea recursului, urmând ca recursul să fie declarat nul.
Potrivit art. 303 Cod procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
În cauză, hotărârea instanței de apel s-a comunicat reclamantei-apelante la 20.02.2008, aceasta primind personal hotărârea, astfel cum atestă actul procedural aflat la fila 113 din dosarul tribunalului.
Reclamanta a declarat recurs la data de 31 ianuarie 2008, deci anterior comunicării hotărârii.
După primirea comunicării la 20.02.2008 reclamanta nu a motivat recursul, astfel cum prevăd în mod imperativ dispozițiile art. 303 Cod procedură civilă. Potrivit art. 306 Cod procedură civilă recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Drept urmare se va constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 46 din 23.01.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatei - suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.05.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
30.05.2008
2 ex.-
Președinte:Elena GheorghiuJudecători:Elena Gheorghiu, Adriana Andronic, Georgeta Pavelescu