Anulare act. Decizia 184/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 184
Ședința publică de la 26 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 382 din 3 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 19 februarie 2008 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată a solicitat ca in contradictoriu cu și, să se constate nulitatea absolută parțială contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4079 din 3 oct. 2000 la notarul public, pentru imobilele construcții, o cameră la stradă și hol, dormitor, bucătărie, baie, beciul la casă, două magazii si garaj, anexa din spatele casei, exceptându-se din construcțiile vândute doar două camere - dormitoare din casa veche situate în camera de la stradă în partea de sud și al treilea dormitor aflat la nord, care sunt proprietatea reclamantului.
S-a solicitat crearea dreptului de servitute de trecere cu piciorul pe terenul proprietatea pârâților începând de la stradă și mergând spre nord până la construcțiile proprietatea reclamantei.
A solicitat constatarea dreptului de superficie creat pentru construcțiile cei i-au revenit prin sentința de partaj, bunuri comune dintre reclamantă si fostul său soț, vânzătorul.
Reclamanta a motivat că reclamanta fost căsătorită cu defunctul, începând cu 26 ian.1980, până in iunie 1997 când căsătoria fost desfăcută prin sentința de divorț nr. 6285/2007.
Prin sentința civilă nr.7917 din 3 sept.1997, în urma partajului de bunuri comune intervenit între reclamantă și fostul soț, s-a consfințit tranzacția, reclamanta ( ) primind în lot următoarele bunuri: o cameră, bucătărie, o baie, un hol, un beci, un garaj, două magazii construite din cărămidă si BCA acoperite cu placă din beton, o cameră si un hol dintr- casă cu trei camere, bunuri imobile situate in Tg.J,-, fostul soț primind in lot îmbunătățirile aduse imobilului cu 3 camere si mai multe bunuri mobile.
Aceeași instanță a reținut că gospodăria situată in Tg. J,- fost dobândită de părinții defunctului, respectiv, care cumpărase in anul 1945 terenul și casa cu trei camere din actuala stradă 30, iar după decesul acestuia la 3 oct. 1984, s-a eliberat un prim certificat de moștenitor nr.191 la 8 martie 1985 pentru cota de 1 /2 din 343 mp teren și din casa cu trei camere si hol, bucătărie cu beci și, fiul său având o cotă de 3 /4 iar ulterior, s- mai eliberat un certificat de moștenitor suplimentar cu nr. 105 din 2 iulie 1998 pentru 547 mp. teren tot in str. 30 nr. 19.
Prin sentința civilă nr. 2374 din 3 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Tg. in dosarul - a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei excepția invocată de pârâtul .
Pe fond a fost admisă in parte acțiunea principală formulată de recl. in contradictoriu cu și.
S-a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4079 din 2 oct. 2000 de B N -.
S-a stabilit in favoarea reclamantei - pârâte o servitute de trecere cu piciorul pe terenul proprietatea pârâtului reclamant, pe o lungime de 27,81, începând de la str. 30, până la calea de acces în anexa gospodărească.
S-a constatat in favoarea reclamantei - pârâte un drept de superficie asupra suprafeței de teren de 75 mp, aferentă anexei gospodărești compusă din camera, bucătărie, baie, hol si beci.
fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de în contradictoriu cu pârâta-reclamantă, și.
In temeiul accesiunii imobiliare s-a constatat că pârâtul - reclamant este proprietarul anexei compusă din garaj si două magazii construită din bolțari, acoperită cu placă din beton în suprafață de 47 mp, situată în Tg.J,-, jud..
S-a disjuns capătul de cerere din cererea reconvențională privind constatarea nulității absolute parțiale a tranzacției consfințită prin sentința civilă nr. 7919 din 23 sept.1997, pronunțată de Judecătoria Tg.
S- dispus formarea unui nou dosar cu termen de judecată la 27 aprilie 2007.
S-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Împotriva sentinței a declarat apel si .
Apelanta reclamantă a criticat sentința primei instanțe ca fiind netemeinică si nelegală în raport de dispozițiile art.968 civil.
S-a susținut că atât vânzătorul cât si cumpărătorul prin încheierea actului de vânzare - cumpărare nu au urmărit altceva decât deposedarea reclamantei de bunurile sale.
Apelantul pârât a criticat sentința primei instanțe ca fiind netemeinică si nelegală, susținând că hotărârea de partaj are doar efect declarativ si nu unul constitutiv, reclamanta nedovedindu-și dreptul de proprietate asupra imobilelor, respectiv asupra terenului pentru care a solicitat drept de superficie și dreptul de servitute.
Prin decizia civilă nr.382 din 03 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis în parte apelul declarat de reclamantă; s-a admis apelul declarat de apelantul pârât împotriva aceleiași sentințe; s-a modificat sentința, în sensul că s-a respins acțiunea și capătul din cererea reconvențională privind constatarea calității de proprietar al anexei.
Tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare nu s-a urmărit de către părți să o deposedeze pe reclamantă de bunurile ce au fost atribuite cu ocazia partajului prin tranzacție, o asemenea situație nefiind dovedită, iar pe de altă parte vânzarea bunului altuia nu este prohibită de legea civilă.
S-a considerat că are un drept de creanță cu privire la teren și nu i se poate constitui un drept de superficie, care greșit s-a constituit considerându-se că prin partaj s- recunoscut în favoarea apelantei un drept real de tip nou care să-i confere acesteia posesia, folosința și în anumite limite chiar dispoziția asupra terenului.
În ceea ce privește crearea dreptului de servitute, instanța reținut că imobilul este loc înfundat, reclamanta neavând o cale de acces spre această construcție dar nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor și asupra construcțiilor printr-o acțiune în realizarea dreptului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând prev. art 304 pct 7, 8 și 9 S-a susținut că decizia tribunalului nu este motivată în fapt și în drept, iar între considerente și dispozitiv nu este concordanță. Dispozitivul foarte succint nu arată cu claritate în ce constă schimbarea soluției ca urmare a admiterii apelului reclamantei.
Recurenta a arătat că în considerentele hotărârii, tribunalul a motivat că apelanta reclamantă nu poate obține un drept de servitute deoarece trebuie să facă dovada proprietății asupra terenului și construcțiilor, ceea ce înseamnă că se respinge acest capăt de cerere. Servitutea este un dezmembrământ al dreptului de proprietate iar în speță este de necontestat că reclamanta este proprietara construcției. S-a criticat motivarea tribunalului privind existența unui drept de creanță al reclamantei asupra terenului.
Recurenta a criticat faptul că tribunalul nu a motivat soluția dată de judecătorie asupra capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare și că a considerat greșit că reclamanta nu dovedește dreptul de proprietate asupra terenurilor și asupra construcțiilor, deoarece aceasta și-a dovedit proprietatea prin tranzacția încheiată la partaj cu fostul soț. S-a arătat că părților din contractul de vânzare cumpărare au fost de rea credință, că a știut de tranzacția intervenită între soții.
La dosar au fost depuse concluzii scrise din partea pârâtului intimat, prin care s-a solicitat respingerea recursului, susținându-se că reclamanta nu a făcut dovada proprietății sale asupra construcțiilor, deoarece hotărârea de expedient are efect declarativ de drepturi și nu este recunoscută ca mod de dobândire a dreptului de proprietate.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Criticile vizând încălcarea prevederilor art 261 pct. 5 și neconcordanța dintre dispozitivul deciziei din apel și considerente nu sunt întemeiate.
Astfel, hotărârea tribunalului este structurată potrivit dispozițiilor art 261 pct 5 iar motivarea situației de fapt și de drept este cuprinsă în considerente. O motivare succintă nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, cât timp instanța și-a spus argumentat punctul de vedere asupra problemelor puse în discuție. Tribunalul a considerat că vânzarea a avut o cauză licită, că nu s-a dovedit că părțile contractante au urmărit prin vânzare deposedarea reclamantei. Capetele de cerere privind acordarea unui drept de superficie și a unui drept de servitute de trecere s-au respins pe considerentul că reclamanta nu a dovedit existența dreptului său de proprietate.
Prin dispozitivul deciziei s-a menținut soluția de respingere a cererii privind constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare și s-au respins și celelalte două capete de cerere, admise de judecătorie, cereri care vizau constituirea unui drept de servitute și a unui drept de superficie pentru reclamantă. Ca efect al admiterii apelului reclamantei, s-a respins și cererea reconvențională. Dispozitivul deciziei este clar și este consecința logică a motivării date în considerente.
Se apreciază, de asemenea ca nefondate criticile vizând modalitatea de soluționare capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare.
Reclamanta se pretinde adevăratul proprietar al unei părți din imobilul cumpărat de pârâtul. Din raportul de expertiză realizat la fond rezultă că o cameră și un hol din casa cu trei camere a făcut atât obiectul vânzării, cât și obiect al tranzacționării între soții, cu privire la această parte din imobil urmând ase analiza cererea pentru constatarea nulității vânzării.
Temeiul juridic al promovării unei astfel de cereri de către reclamantă îl constituie cauza ilicită a contractului, legat de faptul că părțile contractante au urmărit fraudarea intereselor adevăratului proprietar, știind că vând și respectiv cumpără imobilul altei persoane.
Pentru a se constata nulitatea vânzării este necesar să se dovedească, în condițiile art 1169 civ. că și cumpărătorul cunoștea sau putea să cunoască situația juridică a imobilului, că a fost de rea credință la data cumpărării, numai participarea acestuia la fraudă atrăgând nulitatea operațiunii juridice, astfel că instanța trebuie să analizeze existența relei credințe a cumpărătorului, în principal, nefiind suficient ca doar vânzătorii să fie de rea credință.
Este de observat că reclamanta nu făcut demersuri pentru a face opozabilă terților tranzacția încheiată cu fostul său soț, care, fiind un contract, are efecte doar între părțile sale. La data când pârâtul făcea demersuri pentru dobândirea bunului imobil, acesta avea calitatea de terț față de contractul de donație și buna sa credință se analizează în raport cu data cumpărării, iar nu ulterior, când a devenit succesor cu titlu particular al vânzătorului său. Așadar, la data când se analizează dacă pârâtul a fost un cumpărător de bună credință, nu erau îndeplinite formalitățile cerute de legea 7/1996 pentru înscrierea în cartea funciară a drepturilor dobândite de reclamantă la partaj, iar aceasta nu folosea imobilul, nu s-a întâlnit cu eventualul cumpărător și nu i-a comunicat drepturile sale.
Niciuna din probele cauzei nu duce la concluzia că pârâtul a cunoscut sau putea să cunoască starea juridică a imobilului și tranzacția intervenită între soții sau convenția de superficie între aceștia și proprietarii fondului.
Adresa nr. 14/2006 BCR invocată în concluziile scrise de recurentă nu este suficientă pentru a dovedi reaua credință a cumpărătorului.
Instanța constată, dealtfel, că prin motivele de recurs s-a făcut o referire succintă la soluționarea cererii privind constatarea nulității contractului, iar dezvoltarea acestui motiv prin concluziile scrise nu obligă instanța să se pronunțe asupra concluziilor scrise, cât timp potrivit art 303 recursul se redactează în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.
Ca urmare, soluția dată de instanțe privind nulitatea contractului este în concordanță cu dispozițiile legale și criticile recurentei reclamante urmează a fi îndepărtate cât timp în contractele civile buna credință se prezumă iar cel ce invocă reaua credință a părților contractante are obligația să o dovedească.
Dincolo de claritatea dispozitivului și respectarea conținutului hotărârii judecătorești, curtea constată că soluția aleasă de tribunal nu este legală.
Tribunalul făcut o interpretare greșită asupra modului de dobândire a proprietății de către reclamantă și, implicit, asupra existenței dreptului de superficie și efectelor contractului de tranzacție.
Hotărârea de expedient nu este rezultatul unei dezbateri în fond a situației juridice cu care a fost investită instanța, ci reprezintă un contract încheiat între părți, prin care se stabilesc anumite drepturi. Tranzacția are un efect declarativ de drepturi, iar nu unul constitutiv, în sensul că nu naște un anumit drept pentru părți, dar, în același timp, are efect retroactiv, în sensul că dreptul se consideră intrat în patrimoniul părții încă de la data nașterii dreptului respectiv.
Având valoarea unui contract, tranzacția produce efecte doar între părțile litigante, iar pentru opozabilitatea față de terți, în materia drepturilor imobiliare, este necesară înscrierea în cartea funciară.
Stabilind că tranzacția are un efect retroactiv, urmează a se determina drepturile asupra cărora cei doi foști soți au tranzacționat și modul de dobândire a dreptului de proprietate de către reclamantă. Astfel, imobilul situat în Tg. J,- a fost proprietatea numiților și, potrivit contractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 1945. La data decesului autorului, respectiv 3 oct 1984, imobilul a devenit coproprietatea pe cote părți a soției supraviețuitoare și a descendentului.
În timpul căsătoriei acestuia cu reclamanta, începută în anul 1980, s-a construit pe terenul arătat prelungire la construcția cu destinație de locuință și alte anexe gospodărești, așa cum rezultă din hotărârea de expedient și din recunoașterea implicită a pârâtei, care nu a infirmat susținerea reclamantei privind existența faptului juridic al construirii. Cei doi foști soți au construit cu acordul proprietarului terenului, dobândind un drept de superficie născut din convenție. Chiar dacă între soții constructori și mama soțului, proprietar al terenului, nu s-a încheiat un acord scris, contractul în sens de negotium existat, dovada existenței acestuia rezultând fie și doar din faptul că proprietarul terenului nu s-a opus la edificarea construcțiilor. Cum o parte din teren era proprietatea lui, acesta a dobândit un drept complex și anume superficie pentru partea din teren asupra căreia proprietar era mama sa și proprietate asupra construcțiilor pentru partea din teren ce constituia proprietatea sa, moștenită de la tatăl său.
Ca urmare, și dreptul de superficie al reclamantei, ca soție a numitului, a avut un dublu izvor: convenția încheiată cu, pentru partea indiviză a acesteia din teren și art 30 fam, deci legea, pentru partea din teren ce constituia proprietatea indiviză a soțului reclamantei.
Așadar, modul de dobândire a proprietății de către reclamantă nu îl constituie tranzacția, ci convenția de superficie și faptul construirii pe terenul altei persoane, cu acordul acesteia. Construcția a fost dobândită sub regimul proprietății devălmașe a soților, iar prin contractul de tranzacție s-a pus capăt stării de codevălmășie, nu s-a născut dreptul de proprietate al reclamantei. tranzacția având doar rolul de a constata dreptul, cu efecte pentru trecut, de la data construirii.
Fiind un drept imobiliar real cu caracter perpetuu ( pe durata existenței construcției) dreptul de superficie al reclamantei nu s-a stins prin neuz.
Prin cererea formulată, reclamanta a urmărit să se stabilească întinderea acestui drept, dovada existenței sale fiind făcută, în condițiile mai sus arătate.
Prin contractul de vânzare cumpărare încheiat între pârâți s-a vândut doar terenul și casa cu 3 camere, hol, bucătărie, beci,. Restul construcțiilor existente pe teren și anume construcție anexă compusă din cameră, bucătărie, baie, hol, beci și garaj cu două magazii ( identificate pe schița anexă la raportul de expertiză realizat la fond cu C2 și C3 ) nu au fost incluse în contractul de vânzare cumpărare. Așa cum rezultă și din raport, din imobilele incluse la partajul finalizat prin tranzacție în lotul reclamantei au făcut obiectul vânzării către pârâtul doar o cameră și un hol, asupra cărora s-a cerut de către reclamantă constatarea nulității absolute parțiale a contractului încheiat de pârâți, cerere ce a fost deja analizată.
Asupra construcțiilor anexă notate cu C2 și C3 pârâtul nu poate pretinde un drept de proprietate, ele fiind proprietatea reclamantei. În mod corect judecătoria a reținut că anexele gospodărești destinate locuirii constituie un loc înfundat în sensul art. 616 civ. deoarece nu are ieșire la calea publică iar la data când aceste anexe au fost edificate constructorii au avut acordul proprietarilor terenului de a construi și a folosi terenul. Ca urmare, dreptul de superficie fiind născut din convenție, corect judecătoria a constatat întinderea lui și a făcut aplicarea dispozițiilor privind servitutea de trecere, stabilind calea de acces a reclamantei la drumul public.
Față de aceste considerente, constatând că este întemeiat motivul de recurs prev de art 304 pct 9 c, se va admite recursul și, potrivit art 312 c, se va modifica în parte decizia tribunalului în sensul că se va respinge apelul declarat de pârâtul, se va schimba în parte sentința judecătoriei în sensul respingerii cererii reconvenționale, fiind menținute restsul dispozițiilor acsetei sentințe. Se vor menține dispozițiile deciziei din apel referitoare la admiterea apelului declarat de reclamantă, prin care s-a respins cererea reconvențională formulată de pârât. Ca urmare, soluția dată asupra acțiunii și a cererii reconvenționale este de respingere a cererii privind constatarea nulității vânzării, respingerea cererii reconvenționale, admiterea cererilor privind stabilire drept superficie și drept de servitute de trecere.
În temeiul art 274 c, intimații și vor fi obligați către recurentă la plata cheltuielilor de judecată. Această obligație nu incumbă descendentei lui, cât timp aceasta declarat că nu a acceptat succesiunea tatălui său.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 382 din 3 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții,.
Modifică în parte decizia menționată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul, împotriva sentinței civile nr.2374 din 03 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Tg.J în dosarul nr-.
Menține dispozițiile deciziei referitoare la admiterea apelului declarat de reclamanta împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte sentința, în sensul că respinge cererea reconvențională formulată de.
Menține restul dispozițiilor sentințe referitoare la soluționarea acțiunii principale.
Obligă intimații pârâți și la 15 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
28.02.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/4 ex.
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Sorin Pascu, Gabriela Ionescu
