Anulare act. Decizia 199/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.199/2007-R
Ședința publică din 7 februarie 2008
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
- - - - - JUDECĂTOR 3: Trif
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de intervenienta domiciliată în comuna, nr.40, județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți G, și -toți domiciliați în comuna, sat, nr.3, județul B și intimații pârâți domiciliat în comuna, sat, nr.2, județul B, - domiciliată în comuna, sat, nr.173, județul B, - domiciliată în comuna, sat, nr.64, județul B, și -ambii domiciliați în comuna, sat, nr.4, județul B,împotriva deciziei civile nr.732/A din 10 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr.788 din 18 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Beiuș, în dosar nr-, având ca obiect: anulare act.
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 31 ianuarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului, concluzii cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 7 februarie 2008, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.78/2007, Judecătoria Beiușa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții G, și HG împotriva pârâților, și -, și a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, așa cum a fost precizată și în consecință s-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 81/2006 eliberat de în dosar succesoral nr. 103/2006 cu restabilirea situației anterioare de; anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat de cu nr. 872/2006 cu privire la același imobil, precum și a încheierii de intabulare nr. 928/2006 și a inscripțiilor de de sub 3-4; s-a stabilit un drept de proprietate în favoarea defunctului cu titlu uzucapiune asupra imobilului nr. top. 1317 înscris în 4, actual 706; s-a constatat că masa succesorală rămasă în urma def., decedat la 29.09.2000, se compune din nr. top. 1317 înscris în 4, actual 706; că vocație succesorală la această masă succesorală are intervenienta, în calitate de fiică și singură acceptantă a succesiunii; s-a dispus întabularea dreptului de proprietate la și au fost obligați pârâții și - la suma de 300 RON cu titlu cheltuieli de judecată către reclamanți și 1000 RON, cu titlu cheltuieli de judecată către intervenientă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că imobilul nr. top. 1317 fost înscris inițial în 4, având ca proprietar pe cu titlu de posesie faptică cu numărul 3790/1910, conform extrasului de carte funciară depus la dosar la fila 32, iar ulterior a fost adus în 706 în favoarea lui în calitate de fiu cu titlu de moștenire și partaj în baza certificatului de moștenitor nr. 81/2006, eliberat de BNP și înstrăinat în favoarea pârâților și - în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 872/2006. În momentul în care imobilul a fost adus în coala 706, din 4, fost înscris la 1 însă cu titlu de moștenire cu nr. 3768/1921, fără să se respecte titlul și numărul dosarului înscris în coala inițială 4, aspecte față de care prima instanță a considerat că - înscris în extrasul de carte funciară nr. 4 depus la fila 32 este antecesorul părților, respectiv străbunicul dinspre tată, decedat la 8 decembrie 1914, iar înscris în coala 706 cu titlu de moștenire din anul 1921 este nepotul de fiu al defunctului, respectiv, cel decedat la 27 octombrie 1977, tatăl pârâților, și, astfel că, în mod corect a solicitat eliberarea certificatului de moștenitor după, care așa cum rezultă din 706 era tatăl său și nu i-a chemat la moștenire pe reclamanți, deoarece nu aveau vocație succesorală după tatăl său.
Analizând cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, prima instanță a reținut din declarațiile martorilor Aga și că aceasta este întemeiată, deoarece ultimul martor a identificat în mod expres imobilul cu nr. top. 1317 ca aparținând lui de peste 50 de ani, iar terenul care este folosit de este învecinat cu acesta fiind primul ce desparte granița dintre cele două sate respectiv și, al doilea fiind al unei persoane din, iar cel de al treilea fiind imobilul din litigiu, relatare care a fost făcută pe baza schiței depusă de intervenientă la dosar la termenul din 15.11 2006 și care nu a fost contestată de nici una din părțile din proces. De asemenea, la interogatorul luat pârâtului în ședința din 11 ianuarie 2007, acesta a precizat că imobilul în litigiu aparținut familiei lui de peste 50 ani în mod public pașnic și netulburat și că familia sa nu a folosit niciodată acest imobil, iar în ceea ce privește partajul voluntar încheiat între el și reclamant, imobilul în litigiu nu a fost cuprins.
Prima instanță a mai reținut că ulterior între pârâtul și pârâții și - s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.872/15.02.2006 de BNP.
Analizând cele mai sus arătate, prima instanță a apreciat că pârâtul s-a aflat într-o eroare de fapt cu ocazia predării succesiunii după tatăl său, identificând în mod greșit terenul care aparținut acestuia, motiv pentru care fost eliberat certificatul de moștenitor și ulterior contractul de vânzare cumpărare. Această eroare s-a datorat probabil faptului că în CF era înscris sub 1, dar în realitate, așa cum rezultă din poziția exprimată de pârât la interogatoriul luat în fața instanței, precum și din depoziția martorului, imobilul din litigiu identificat cu nr. top. 1317 aparținut familiei lui de peste 50 de ani, care l-a folosit în mod public, pașnic și netulburat, intrând ulterior în folosința intervenientei, care este fiica lui, motiv pentru care s-a apreciat că acțiunea formulată de reclamanți este în parte întemeiată deoarece s-a solicitat anularea certificatului de moștenitor și a contractului de vânzare cumpărare, ceea ce corespunde cu primele capete de cerere din cererea de intervenție formulată de intervenientă, iar în temeiul art. 34- 36 din 115/1938 s-a dispus anularea certificatului de moștenitor, precum și a încheierii de întabulare operate în baza acestuia, având în vedere că titlul în baza căruia s-a făcut întabularea este greșit. Ca urmare a anulării actului principal, actul subsecvent, care este contractul de vânzare cumpărare va avea aceeași soartă, accesoriul urmează soarta principalului, motiv pentru care a dispus anularea acestuia și a inscripțiilor de operate în baza lui.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu, instanța de fond, în temeiul art. 650, 1846,1847 cod civil, a dispus admiterea acesteia așa cum a fost precizată, stabilind în favoarea intervenientei un drept de proprietate cu titlu succesiune, uzucapiune asupra imobilului cu nr. top. 1317 din 4, după predarea succesiunii după tatăl său și constatarea vocației succesorale a intervenientei, iar în temeiul art. 43-46 din 115/1938 a dispus întabularea dreptului de proprietate în în favoarea intervenientei cu titlu de moștenire și având în vedere culpa procesuală a pârâților și -, care s-au opus la admiterea cererii formulate de reclamanți, cât și la cererea de intervenție în interes propriu, prima instanță, în temeiul art. 274 pr civilă, i-a obligat pe aceștia la plata sumei de 300 RON, cu titlu cheltuieli de judecată către reclamanți și 1000 RON cu titlu cheltuieli de judecată către intervenientă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal și corect timbrat cu 15 lei taxă timbru conform chitanței de la dosar, au declarat apel reclamanții G, și HG, solicitând instanței admiterea apelului, casarea sentinței apelate ca netemeinică și nelegală, trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare în principal, iar în subsidiar reținerea cauzei pentru refacerea și completarea probelor și, în consecință, respingerea cererii de intervenție și admiterea în totalitate a acțiunii formulate de reclamanți, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.732/A din 10 septembrie 2007, Tribunalul Bihora admis ca fondat apelul civil introdus de apelanții G, și HG, în contradictoriu cu intimații, -, și, împotriva sentinței civile nr.788 din 18 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus anularea parțială a certificatului de moștenitor nr.81/2006 eliberat de Biroul Notarului Public în dosar succesoral nr.103/2006,pentru cota de parte din imobilul cu nr.top.1317, înscris în CF 4.
A dispus anularea parțială a Încheierii de Carte Funciară nr.927 din 16.02.2006 și a inscripțiilor de sub 2din CF 706, nr.top.1317, pentru cota de parte.
A dispus anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat subnr.872 din 15 februarie 2006 de Biroul Notarului Public, încheiat între pârâții, în calitate de vânzător, și și -, în calitate de cumpărători, având ca obiect imobilul înscris în CF 4, nr.top.1317, pentru cota de parte.
A dispus anularea parțială a încheierii de Carte Funciară nr.928/2006 și a inscripțiilor de sub 3-4 din CF 706,nr.top.1317, pentru cota de parte.
A respins cererea de intervenție în interes propriu precizată formulată de intervenienta și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Au fost obligați intimații, în favoarea apelanților, la plata sumei de 515 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel, referitor la capătul de cerere subsidiar, îl apreciază ca fiind întemeiat și în consecință a fost admis și schimbată în parte sentința apelată.
Referitor la criticile aduse sentinței, pentru necitarea moștenitorilor defunctei de către intervenienta, instanța de apel le-a apreciat ca nefondate, întrucât reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, și nu instanța de fond, astfel că nu subzistă motive dintre cele prev.de art.297 Cod procedură civilă și care să conducă la desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Pe fondul cauzei, tribunalul, din probațiunea administrată în cauză,a reținut că, certificatul de moștenitor nr.81 din 15 februarie 2006, eliberat de BNP în dosar succesoral 103/2006, a fost emis în favoarea intimaților, și, în calitate de fii ai defunctului, decedat la data de 27.10.1977, în a cărui masă succesorală a fost cuprins în întregime imobilul cu nr.top.1317,înscris sub 1 în CF 4.
Ulterior emiterii acestui certificat de moștenitor, însă în aceeași zi, respectiv 15.02.2006, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.872 de BNP între intimatul, în calitate de vânzător, și intimații și -, în calitate de cumpărători ai imobilului cu nr.top. 1317, înscris în CF 4.
Din analizarea situației CF 4, nr.top. 1317, reprezentând în natură teren în suprafață de 3921. instanța de apel a constatat că proprietar sub 1 este numitul, în întregime, posesie faptică, întabulat cu Încheierea CF 3790 din 1910, ulterior, acest teren cu nr.top.1317 a fost transnotat din CF 4 în CF 706 în favoarea numitului, cu titlu de moștenire, în anul 1921, sub 1, prin Încheierea CF nr.927/2006, iar sub 2, 3 și 4 au fost întabulați pârâtul intimat cu titlu de partaj voluntar în baza certificatului de moștenitor nr.81/2006, prin Încheierea CF 927/2006, și intimații și - cu titlu de vânzare-cumpărare, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat subnr.872/2006, prin Încheierea CF 928/2006.
S-a mai reținut de instanța de apel că, proprietarul, întabulat sub 1 din CF 4, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, a fost străbunicul apelanților și a intimaților, și, decedat în anul 1914 luna decembrie ziua 8. Acesta a avut ca fiu pe defunctul, decedat la 29.03.1950, în urma căruia au rămas doi fii, decedat la 27.10.1977, tatăl intimaților, și, și pe defunctul G, decedat la 9.03.1968, tatăl apelanților reclamanți.
Conform încheierii CF 927/16.02.2006, imobilul înscris în CF 4,nr.top. 1317,proprietatea numitului de sub 1, a fost transnotat în CF 706, unde sub 1 a fost notată proprietatea lui, însă cu titlu de moștenire în anul 1921, și nu cu titlu de posesie faptică în anul 1910, așa cum acest proprietar a fost notat sub 1.
De asemenea, instanța de apel a apreciat că nu se poate reține, că tatăl intimaților, și ar fi persoana notată în CF, deoarece acesta avea calitatea de nepot de fiu al proprietarului de sub 1 din CF 4 nr.top.1317, transnotat în CF 706, iar tatăl său, fiul proprietarului CF, defunctul, a decedat abia la data de 29.03.1950.
Cum, defunctul a decedat la data de 8.12.1914, acestuia i-a succedat singurul fiu, decedat la 29.03.1950, care a avut doi fii, pe defunctul, tatăl intimaților, și, decedat la 27.10.1977, și pe defunctul G, tatăl apelanților, decedat la 9.03.1968, cotele legale de proprietate pe care părțile puteau să le culeagă cu privire la terenul cu nr.top.1317 sunt de parte pentru apelanți, în calitate de moștenitori ai defunctului G, cotă culeasă de acesta în urma decesului tatălui său, și cota de parte pentru intimații, și, în calitate de moștenitori, fii ai defunctului, a cărui moștenire a fost dezbătură prin certificatul de moștenitor nr.81/2006 la BNP, și cum în masa succesorală a acestui defunct a fost cuprins întreg imobilul înscris în CF 4 nr.top.1317, instanța de apel, apreciind că drepturile apelanților intimați au fost vătămate prin eliberarea certificatului de moștenitor și cum nu s-a făcut dovada unui consimțământ al apelanților la emiterea certificatului de moștenitor, mai mult, eliberarea acestui certificat de moștenitor a avut la bază coincidența numelui proprietarului de sub 1 din CF 4, defunctul, decedat în 1914, cu nepotul său de fiu, defunctul, tatăl intimaților, și,în temeiul disp.art.948 civ. coroborate cu disp.art.88 al.1 din 36/1995, va dispune anularea parțială a certificatului de moștenitor nr.81/2006, emis în dosarul succesoral 103/2006,pentru cota de parte din imobilul cu nr.top.1317 înscris în CF 4, transnotat în CF 706 și în consecință, în temeiul art.36 și următoarele din Legea nr.7/1996, instanța de apel aad ispus rectificarea situației de carte funciară și anularea parțială a Încheierii CF nr.927 din 16.02.2006 și a inscripțiilor de sub 2 din CF 706 nr.top.1317,pentru cota de parte.
Referitor la contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.872/2006 de BNP, încheiat între intimatul și intimații și - și care are ca și obiect înstrăinarea întregului imobil teren cu nr.top.1317, instanța de apel, având în vedere că certificatul de moștenitor nr.81/2006,în baza căruia și-a întabulat intimatul dreptul de proprietate asupra întregului imobil cu nr.top.1317, a fost anulat parțial pentru cota de parte din imobilul cu nr.top. 1317, contractul de vânzare cumpărare fiind un act subsecvent celui principal, în speță certificatul de moștenitor, urmează soarta actului principal conform principiului accesorium sequitur principallae cu excepția actelor încheiate cu bună credință. Deși buna credință se prezumă conform art.1899 Cod civil, în speță, din probele administrate în cauză, instanța de apel a reținut că la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, intimații au fost de rea credință, astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la aceeași dată cu eliberarea certificatului de moștenitor, fără ca acesta să fie înscris în cartea funciară și în situația în care în cartea funciară opozabilă erga omnes era întabulat străbunicul părților, defunctul, aspecte pe care cu minime diligențe intimații puteau să le verifice anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, considerente în raport de care instanța de apel a dispus anularea în parte a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.872/15.02.2006 de Biroul Notarului Public, având ca obiect imobilul cu nr.top.1317 înscris în CF 4, pentru cota de parte, și în consecință, a dispus anularea parțială a Încheierii de CF 928/2006 și în temeiul art.36 și următoarele din Legea nr.7/1996, a dispus rectificarea situației CF, în sensul anulării inscripțiilor de sub 3,4 din CF 706, nr.top.1317, pentru cota de parte.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, instanța de apel a apreciat că instanța de fond, fără a corobora întreaga probațiune și fără a avea în vedere succesiunea actelor și faptelor părților, precum și fără a lămuri aspectele și inclusiv fără a avea în vedere dispozițiile legale care reglementează uzucapiunea în sistemul de carte funciară, a dispus admiterea cererii de intervenție precizată.
În primul rând, este de observat însăși poziția oscilantă a intervenientei, care, prin cerea inițială, a solicitat a se constata, în favoarea sa, un drept de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra imobilului în litigiu, apoi, prin precizarea de acțiune, a solicitat a se constatat că antecesorul său, defunctul, a dobândit acest drept, apoi, acest imobil a fost identificat de intervenientă ca fiind situat la locul numit, fără a se produce suficiente probe în acest sens, ci doar declarația martorului audiat în cauză și pe baza căreia instanța de fond și-a întemeiat dispozițiile, martor care a declarat că acest teren cu această denumire este identic cu terenul din litigiu, pe baza unei schițe extrajudiciare depusă de intervenientă la dosar și confirmată de martor, care nu are cunoștințele necesare în acest sens.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că, martorul Aga Gaa rătat că cunoaște terenul în litigiu, care se învecinează pe o parte cu terenul său și a fost folosit de defuncții și G, iar după decesul acestora de intimatul și apelantul G, în porțiuni bine delimitate și că deși o cunoaște pe intervenientă, nu știe ca aceasta să fi folosit terenul în litigiu.
De asemenea, nici recunoașterea intimatului nu a fost avută în vedere de către instanța de apel, deoarece poziția acestuia nu a putut fi apreciată decât ca fiind una subiectivă, câtă vreme în contractul de vânzare cumpărare având ca obiect terenul în litigiu a avut calitatea de vânzător, după care, la interogatoriu, a arătat că acest teren a fost folosit de familia intervenientei de peste 50 de ani. La toate aceste aspecte adăugându-se și faptul că intimații și - și care au calitatea de cumpărători ai imobilului în litigiu, sunt fiica, respectiv ginerele intervenientei, care, dacă intervenienta sau antecesorul acesteia ar fi folosit terenul în litigiu în condițiile prevăzute de lege și ar fi dobândit un drept de proprietate asupra acestuia prin uzucapiune, nu justifică încheierea de către acești intimați a contractului de vânzare-cumpărare cu intimatul.
Pe de altă parte, instanța de apel a reținut și faptul că deși prima instanță a dispus anularea în întregime a contractului lor de vânzare-cumpărare drept consecință a admiterii cererii de intervenție, acești intimați nu au formulat apel împotriva acestei hotărâri. Prin urmare, din coroborarea probațiunii administrate în cauză, instanța de apel a reținut că intervenienta nu a făcut dovada dobândirii de către antecesorul său sau de către ea a dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra terenului în litigiu, motiv pentru care tribunalul a respins, ca nefondată, cererea de intervenție precizată formulată de intervenientă.
În contextul considerentelor ce preced, instanța de apel a apreciat apelul formulat de către apelanți ca fiind fondat, și în consecință a dispus schimbarea în parte a sentinței apelate conform dispozitivului prezentei hotărâri, menținând dispozițiile sentinței apelate sub aspectul obligării pârâților și - la plata către reclamanți a sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenienta, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, în sensul respingerii apelului și în consecință menținerea în totalitate a sentinței.
În motivarea cererii de recurs, sunt învederate următoarele motive:
-hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală fiind dată în urma unei analize unilateral privită a probațiunii existente la dosar;
-în mod corect prima instanță și-a motivat hotărârea pe probele testimoniale administrate în cauză, probe care au fost coroborate și cu interogatoriu luat pârâtului, de altfel însuși acesta și-a dat seama că imobilul din litigiu aparține intervenientei în calitate de moștenitoare a lui, care l-a folosit pașnic, public și sub nume de proprietar de peste 50 de ani, și nimeni altcineva nu a dispus de el;
-în mod greșit instanța de apel a apreciat că intervenția formulată de recurentă nu poate fi admisă pentru că nu ar îndeplini dispozițiile legale care reglementează uzucapiunea.
În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimații reclamanți au solicitat respingerea recursului, cu motivarea că o posesiune utilă pentru uzucapare trebuia să fi început anterior anului 1947, când a devenit aplicabilă Legii nr.115/1938, iar anterior acestui an posesiunea utilă era de 32 ani potrivit dreptului cutumiar, termenul de 30 de ani din Codul civil fiind inoperant în această zonă.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
materialului probator existent la dosar a pus în evidență faptul că terenul din litigiu s-a aflat în folosința familiei, care l-a folosit netulburată timp de peste 50 de ani, comportându-se ca un adevărat proprietar. În raport de probatoriul administrat în cauză, în mod corect instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile legale impuse de art.1846 și următoarele din Codul civil pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, cunoscut fiind că uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății prin posedarea neântreruptă a unui lucru în tot timpul fixat de lege, iar ca efect al posesiei prelungite în timp, reprezintă o sancțiune împotriva adevăratului proprietar, care, dând dovadă de o anumită neglijență, a delăsat bunul timp îndelungat.
În sensul concluziei mai sus expuse, prezintă relevanță declarațiile martorilor Aga G și, alături de care importanță prezintă și interogatoriul la care a răspuns intimatul pârât în ședința din 11 ianuarie 2007. Acesta din urmă a reliefat faptul că imobilul în litigiu este cunoscut în localitatea ca aparținând familiei lui, care l-a folosit mai mult de 50 de ani în mod pașnic, public și sub nume de proprietar, el precizând că familia sa nu a folosit imobilul aflat în discuție în ultimii 50 de ani, mai mult, pârâtul a făcut referire la existența unui partaj voluntar încheiat între el și reclamant cu privire la terenurile ce au aparținut antecesorilor acestora, al căror obiect nu l-a constituit și terenul în litigiu.
Coroborarea probelor despre care s-a făcut vorbire anterior conduce la concluzia că, în mod eronat, tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru dobândirea de către intervenienta a dreptului de proprietate prin uzucapiune.
În același context, este de reținut că nu pot fi primite apărările intimaților formulate în cadrul întâmpinării în sensul că posesiunea trebuia să se fi împlinit înainte de anul 1962 când s-a încheiat cooperativizarea, deoarece terenul din litigiu nu a făcut obiectul cooperativizării, elocventă fiind în acest sens adeverința nr.1633 din 25 mai 2007, eliberată de Primăria. Mai mult, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a Legilor nr.58/1974 și nr.59/1974, prin Decizia nr.IV din 16 ianuarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilind în soluționarea recursului în interesul legii, că după abrogarea legilor sus-menționate prin Decretul-Lege nr.1/1984 și Decretul-Lege nr.9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 și 3 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul, va modifica în tot decizia recurată în sensul respingerii apelului și va păstra în tot sentința judecătoriei.
În conformitate cu prevederile art.274 din Codul d e procedură civilă, intimații, cărora le aparține culpa procesuală, vor fi obligați la plata sumei de 24,017 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea recurentei reprezentând taxa judiciară de timbru, valoarea onorariului avocațial nefiind acordată dat fiind că nu apare menționată pe împuternicirea avocațială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.312, alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de recurenta domiciliată în comuna, nr.40, județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți G, și -toți domiciliați în comuna, sat, nr.3, județul B și intimații pârâți domiciliat în comuna, sat, nr.2, județul B, - domiciliată în comuna, sat, nr.173, județul B, - domiciliată în comuna, sat, nr.64, județul B, și -ambii domiciliați în comuna, sat, nr.4, județul B,împotriva deciziei civile nr.732/A din 10 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în întregime în sensul că respinge ca nefondat apelul și păstrează în totalitate sentința civilă nr.788 din 18 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Beiuș.
Obligă intimații să-i plătească recurentei suma de 24,017 RON cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:8.02.2008
Jud.fond
Jud.apel /
Dact.
Data:12.02.2008
2 ex.
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif
