Anulare act. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 1 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 3: Ileana
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulată de recurenții - reclamanți, și împotriva deciziei civile nr. 761A/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta - reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/13.11.2008, aflată la fila 46 din dosar și recurentul - reclamant, reprezentat de același avocat în baza aceleiași împuterniciri avocațiale, recurentul - reclamant, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/09.12.2008, recurenții - reclamanți și, personal, lipsind intimatul - pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.88 din Legea nr. 36/1995, invocată de către recurenții - reclamanți, în cauza de față.
La strigarea cauzei la ordine, se prezintă domnul avocat, care depune cerere din partea domnului avocat, avocatului titular al intimatului - pârât, prin care solicită acordarea unui termen de judecată, întrucât se află în imposibilitate de prezentare, aflându-se la Facultatea de Drept. De asemenea, depune adeverința nr. 1165/30.09.2009 eliberată de Universitatea din - Facultatea de Drept, prin care se arată că domnul avocat desfășoară activități didactice la această dată, respectiv deschiderea anului universitar.
La interpelarea Curții cu privire la existența la dosarul cauzei a delegației de reprezentare a intimatului - pârât, domnul avocat, arată că nu are cunoștință de acest aspect, însă se obligă să depună împuternicirea avocațială până la sfârșitul ședinței de judecată.
Reprezentantul recurenților - reclamanți, arată că domnul avocat nu are delegație de substituire a domnului avocat, iar în acest caz nu este în măsură să solicite acordarea unui termen de judecată.
Reprezentantul recurentului - reclamant se opune cererii de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul intimatului - pârât, arătând că acesta avea posibilitatea substituirii la acest termen de judecată.
Curtea deliberând, asupra cererii formulate de domnul avocat, care se declară apărător al intimatului - pârât o va respinge, având în vedere împrejurarea că la dosarul cauzei nu există împuternicire avocațială care să îi permită acestuia reprezentarea părții.
Pe de altă parte, Curtea are în vedere vechimea dosarului, împrejurarea că acesta a stat în nelucrare o mare perioadă de timp, faptul că citarea părților s-a făcut cu 2 luni înainte de termenul de judecată de astăzi, precum și împrejurarea că deschiderea anului universitar și participarea acestuia la acest eveniment era una previzibilă, apărătorul intimatului - pârât fie avea posibilitatea substituirii, fie a prezentării personal la ședința de judecată, în condițiile în care calitatea de avocat obligă la respectarea îndatoririlor profesionale asumate în baza mandatului de reprezentare.
Fără a nega dreptul acestui avocat de a pune concluzii în cauză, în raport de ceeace s-a reținut anterior, față de lipsa împuternicirii avocațiale, având în vedere că în dosar se află alte înscrisuri ce poartă semnătura domnului avocat, Curtea în baza dispozițiilor art.156 alin.2 Cod procedură civilă, va dispune amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea depunerii concluziilor scrise ocazie cu care va fi dator să depună împuternicire avocațială.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul asupra cererilor de recurs.
Reprezentantul recurenților - reclamanți, solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 761A/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, casarea hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active a părților pe care le reprezintă și față de dispozițiile art.312 alin.5 Cod procedură civilă, trimiterea cauzei Tribunalului București, în vederea rejudecării apelului. Continuând, arată că dezlegarea prezentei pricini se află în conținutul deciziei Curții Constituționale, în sensul că această instanță a reținut că în cuprinsul prevederilor art.88 din Legea nr. 36/1995 nu se face nicio distincție între succesori și terțele persoane care ar putea fi vătămate prin folosirea unui certificat de moștenitor emis cu încălcarea legii. De asemenea, susține că a făcut dovada faptului că părțile pe care le reprezintă sunt persoane vătămate. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul recurentului - reclamant solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 761A/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, casarea hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active a părților pe care le reprezintă și față de dispozițiile art.312 alin.5 Cod procedură civilă, trimiterea cauzei Tribunalului București, în vederea rejudecării pe fondul cauzei. Susține că soluția pronunțată de Tribunalul București este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, față de dispozițiile art. 156 alin.2 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererilor de recurs.
DISPUNE:
Amână pronunțarea asupra cererilor de recurs la data de 08.10.2009.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
-
GREFIER
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 390R
Ședința publică de la 8 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulată de recurenții - reclamanți, și împotriva deciziei civile nr. 761A/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 08.10.2009, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 03.04.2006, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâtu1, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor nr. 205/27.09.2002 emis de Societatea Civilă," - Notarial
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în urma defunctei, decedată la 14.06.1960, a rămas ca unică moștenitoare, în calitate de fiică, decedată și ea la data de 07.07.1988.
Au arătat că, pentru a certifica această situație, notarul a avut în vedere o serie de înscrisuri, enumerate de reclamanți în cuprinsul acțiunii introductive. Au învederat că pe baza acestui certificat de calitate de moștenitor, pârâtul a promovat o acțiune în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC SA cu reclamanții, acțiune inițial respinsă prin sentința civilă nr. 4493 din 07.07.2003 pronunțată de Judecătoria Sector 2, ulterior schimbată prin Decizia civilă nr. 123/26.01.2004 pronunțată de Tribunalul București, prin admiterea apelului formulat de pârât, constatându-se nulitatea absolută a acestor contracte de vânzare-cumpărare, iar în prezent, cauza se află pe rolul instanței de recurs.
Au mai susținut faptul că certificatul de calitate de moștenitor a fost emis pe baza unor mijloace de probă false, și anume declarația cel puțin a martorei, în urma săvârșirii unor fapte cu caracter penal, acest mijloc de probă fiind esențial în eliberarea certificatului, astfel încât și actul dat în baza unui mijloc de probă nul este nul la rândul său.
Au mai arătat că certificatul de calitate a fost eliberat pentru un succesor decedat la momentul acceptării succesiunii și care nu putea succede prin acceptarea moștenirii, din moment ce nu mai era în viață, fiind încălcate dispozițiile art.4 alin.3 din Legea 10/2001 și art. 4.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, întrucât decedase încă din anul 1988 iar pârâtul nu putea veni la moștenire prin reprezentare în locul soției sale, întrucât legea nu permite reprezentarea soților. Au învederat că în acest fel a fost repusă în dreptul de acceptare moștenirii o persoană decedată ce nu putea fi reprezentată succesoral de pârât, producând fraudarea legii împotriva dreptului de proprietate al reclamanților.
La data de 25.05.2006, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 11.09.2006, instanța de fond a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, față de conținutul certificatului suplimentar de moștenitor nr. 23/10.05.1999 al defunctului
Prin sentința civilă nr. 6794/11.09.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului; s-a respins acțiunea formulată de acesta ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; s-a admis acțiunea formulată de rec1amanții, și împotriva pârâtului; s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor nr. 205/27.09.2002 emis de Societatea Civilă," - Notarial - în dosar nr. 217/2002 și a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 12,3 ron reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, că acesta nu justifică legitimarea procesuală în cauză, câtă vreme, în temeiul certificatului suplimentar de moștenitor nr. 23 din 10.05.1999, rezultă că a renunțat la succesiunea autorului său, Or, de cuius-ul avea calitatea de coproprietar alături de soția sa supraviețuitoare asupra locuinței cumpărate în baza Legii 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 01474/09.12.1996. Prin urmare, reclamantul, fiind străin de succesiunea autorului G, rezultă că în acest moment nu are nici un drept real asupra imobilului ce reprezintă obiectul contractului mai sus menționat, ceea ce exclude participare acestuia în cauză, în calitate de reclamant, neexistând, în privința sa, identitatea necesară între persoana care acționează în justiție și subiectul activ al raportului juridic dedus judecății.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că pretențiile reclamanților sunt întemeiate, din examinarea pieselor probatorii ale dosarului succesoral în care a fost eliberat certificatul de calitate de moștenitor defăimat în speță, rezultând că raportul de filiație între defuncta și succesibila sa, nu a fost legal atestat, neexistând certitudinea că defuncta este, într-adevăr, mama persoanei indicate ca unic moștenitor.
Instanța a înlăturat argumentul invocat de reclamanți ca și cauză de nulitate a certificatului de calitate de moștenitor, și anume că acest act a fost emis în baza unor mijloace de probă false, constând în depoziții nereale date de cele două martore în fața notarului, apreciind că în procedura succesorală se impunea producerea de înscrisuri suplimentare care să ateste fără echivoc identitatea succesibilului, mai ales în condițiile în care se dezbătea moștenirea unei persoane decedate cu mult timp în urmă, aspect grefat pe existența unor neconcordanțe în privința numelor unora dintre persoanele menționate în actele de stare civilă înfățișate.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de reclamanți - constând în nevalabila emitere a certificatului de moștenitor pentru un succesor decedat la momentul acceptării succesiunii și care nu putea succede prin acceptarea moștenirii deoarece era în viață, instanța a constatat că este nefondat, motivat de faptul că, în condițiile în care nu ar fi existat nici o îndoială cu privire la raportul de filiație între autoarea și, al cărei soț supraviețuitor este pârâtul, conform certificatului de moștenitor nr. 1592/1988, atunci acesta putea fi considerat beneficiarul, prin retransmitere, a succesiunii autoarei, cu consecința recunoașterii vocației acestuia la restituirea imobilului în litigiu, conform procedurii speciale reglementate de Legea 10/2001, la care a recurs prin formularea notificării nr. 1909/31.07.2001.
A motivat de asemenea că, indiferent dacă se reține faptul că a acceptat tacit moștenirea autoarei fie că reține statutul său de neacceptant (însă nu de renunțător), beneficiul consacrat de art. 4 alin.3 din Legea 10/2001 este susceptibil să profite pârâtului, în calitatea sa de succesor prin retransmitere.
În ceea ce privește argumentul de nelegalitate invocat de reclamanți, referitor la faptul că certificatul a fost eliberat ulterior împlinirii termenului legal prevăzut de Legea 10/2001, astfel cum a fost prelungit, și anume 14.02.2002, instanța a constatat, de asemenea, că este nefundat față de art. 4.5 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001. Termenul de acceptare a succesiunii coincide cu termenul pentru depunerea notificării și este cel rezultat în urma prelungirii termenului inițial, deci până la data de 14 februarie 2002.
Chiar dacă nu a reținut instanța incidenta acestor motive de nulitate invocate de reclamanți, a concluzionat că, cu toate acestea, mecanismul juridic analizat nu este eficient în speță, datorită celeilalte cauze de nulitate a certificatului de calitate de moștenitor, examinată și reținută de instanță, respectiv, nedovedirea identității succesibilului.
Împotriva acestei sentințe în termen legal, a declarat apel apelantul pârât, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-
În motivarea apelului, apelantul pârât a arătat că raportul de filiație între și este legal atestat de actele de stare civilă și de certificatul de moștenitor nr. 205/7.09.2002 eliberat de Societatea Civilă "" Biroul Notarial, certificatul fiind emis în mod valabil, instanța de fond reținând greșit că acest raport de filiație nu a fost legal atestat.
A mai arătat că înscrisurile administrate în procedura notarială, precum și depozițiile martorilor au condus la formarea convingerii ferme a notarului public, că este una și aceeași persoană cu și este mama persoanei indicate ca fiind unic moștenitor -, notarul public aplicând întocmai prevederile Legii nr. 36/1995.
A arătat că numai certitudinea unei realități diferite de momentul emiterii certificatului de calitate de moștenitor justifică aplicarea nulității.
Consideră că, în speță, constatarea nulității trebuie să se întemeieze pe certitudini, iar nu pe incertitudini sau dubii, acestea neputând reprezenta o dovadă indiscutabilă a inexistenței raportului de succesiune.
A arătat și că instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. 4 și 5.pr.civiIă, iar intimații reclamanți nu au invocat aspecte privind inadvertențele de nume în cadrul acțiunii promovate la instanța de fond, acestea fiind arătate numai cu ocazia dezbaterilor finale de la ultimul termen.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele, art. 129alin. 4 și 5. proc. civilă, Legea nr. 36/195, nr. 498/2003.
Prin întâmpinare, intimații reclamanți au solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că martora audiată în cauză a dat o declarație neconformă realității în fața notarului, așa cum a stabilit în esență procurorul emitent al ordonanței din 17.02.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B, iar martora a decedat, astfel că acțiunea a fost paralizată.
Au mai arătat că eliberarea certificatului de moștenitor nr. 205 s-a făcut prin mijloace de probe false și că în mod corect a reținut instanța de fond că certificatul de moștenitor este nul întrucât nu a fost legal atestat raportul de filiație dintre defuncta și.
Prin cererea formulată la data de 9.05.2008, apelantul pârât a invocat excepția lipsei calității procesuale active a intimaților reclamanți în cererea de constatare a nulității certificatului de moștenitor nr. 205/2001, considerând că cererea a fost introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 88 alin. 1 din Legea nr. 36/1995.
Prin decizia civilă nr. 761/A/19.05.2008, tribunalul a admis apelul declarat în cauză și a dispus schimbarea în tot a sentinței, admițând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și respingând acțiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele considerente:
Reclamanții din acest litigiu sunt cumpărătorii unor spații locative situate în imobi1ul mai sus menționat, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. -.10.1996, nr. 01474/09.12.1996 și nr. 01962/23.12.1996 (filele 36-38), încheiate în temeiul Legii 112/1995.
Printr-o hotărâre judecătorească a fost constatată nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare ai căror titulari sunt reclamanții din litigiul de față, în prezent, cauza aflându-se pe rolul instanței de recurs, așa cum atestă încheierea dată la 24.05.2005 de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV - a Civilă, în dosarul nr. 3069/2004 (fila 35), din care rezultă că judecata recursului exercitat împotriva Deciziei civile nr. 123/2004 a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
Prin promovarea prezentei acțiuni, reclamanții urmăresc desființarea certificatului de calitate de moștenitor nr. 205/2002, pe considerentul. procedurii de eliberare a acestuia, cu consecința vătămării drepturilor lor, proprietari ai locuințelor din imobilul litigios.
Potrivit art.88 din Legea nr. 36/1995,cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii."
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că numai persoanele care emit pretenții asupra moștenirii, în temeiul legii, ori a testamentului pot cere anularea unui certificat de moștenitor sau de calitate succesorală eliberat în legătură cu o succesiune la care se consideră îndreptățiți, solicitând în același timp instanței stabilirea drepturilor lor în legătură cu acea succesiune.
În cauză, reclamanții sunt străini de succesiune lui. De altfel, cererea lor de chemare în judecată nu este întemeiată pe încălcarea vreunui drept succesoral al reclamanților în legătură cu această succesiune.
În consecință, a apreciat instanța de apel, eliberarea unui certificat de calitate succesorală (care nu stabilește decât calitatea de succesor a unei persoane nu și compunerea masei succesorale) nu le poate afecta în nici un fel drepturile lor în legătură cu o succesiune la care nu au nici un fel de vocație.
Prin urmare, reclamanții nu au calitate procesuală pentru a cere anularea acestui certificat de calitate succesorală.
Interesul lor în promovarea acestei acțiuni, determinat de existența contractelor de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, nu le conferă și calitate procesuală, cele două noțiuni fiind condiții distincte, inconfundabile de exercițiu a acțiunii civile.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții și, criticând-o ca fiind nelegală, pe temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și solicitând casarea ei, respingerea excepției lipsei calității lor procesuale active și, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod de procedură civilă - trimiterea cauzei Tribunalului București, in vederea rejudecării apelului.
În motivarea cererii de recurs, recurenții au susținut că prin emiterea certificatului a cărui nulitate au cerut-o, s-a încercat, pe cale succesorală, substituirea unei alte persoane în locul adevăratului proprietar al imobilului din B - Sector 2,-.
Prin intermediul acestei fraude, reclamanții recurenți, proprietarii apartamentelor cumpărate in baza Legii nr. 112/1995 - sunt puși în situația de a fi deposedați de o persoană care nu are nici o legătură cu imobilul în discuție și care profită de un act fraudulos, pentru a-și putea legitima pretențiile asupra imobilului.
Acest lucru a fost posibil prin emiterea certificatului de calitate de moștenitor nr. 205/27.09.2002 emis de Societatea civilă - Notarial "" prin care, fără probe indubitabile, se susține faptul că o persoană este una și aceeași cu alte 6 persoane - respectiv că este și și si si și și.
Instanța de apel, cu o motivare sumară si eronată, a admis excepția ridicată cu ocazia judecării apelului, iar pe fond a respins acțiunea ca fiind formulata de persoane fără calitate procesuala activă, interpretând în mod subiectiv art. 88 din Legea nr. 36/1995 și adăugând nepermis la lege, în sensul că numai persoanele care emit pretenții asupra moștenirii pot cere anularea certificatului de moștenitor.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor cuprinse în art. 88 din Legea nr. 36/1995 rezulta că cei vătămați - cum este si cazul recurenților, puși în situația de a fi deposedați de un nondominus ce a obținut prin fraudă un certificat de calitate de moștenitor - pot cere anularea, în caz contrar un act fals/greșit rămâne valabil, producând efecte contrare realității juridice.
Textul legal vizează atât cazul celor fără vocație succesorală, dar vătămați în drepturile lor, cât și cazul succesorilor îndepărtați în mod fraudulos de la moștenire.
Orice alta interpretare înseamnă a confirma un act fraudulos și lipsirea de orice cale de atac împotriva unui astfel de act.
Recurenții au mai susținut că ar avea calitate procesuală în atacarea certificatului de moștenitor și prin raportare la alte 2 hotărâri - Decizia civ. 527/31.05.2004 a Tribunalului București - Secția a V - a Civilă și Decizia Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civila nr. 48R/31.06.2006 - care arată în mod clar ca nu pot combate calitatea de moștenitor decât în condițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995.
Câtă vreme legea stipulează că toți cei vătămați pot cere anularea certificatului de moștenitor, instanța de apel nu putea să facă o distincție nepermisă și să restrângă sfera celor îndreptățiți la a cere anularea unui act fraudulos, conform principiului ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus.
Potrivit susținerilor recurenților, deși certificatul de calitate de moștenitor nu se referă la masa succesorală, în ceea ce privește calitatea de succesibil, acesta trebuia să respecte toate rigorile, să înlăture orice suspiciune cu privire la îndreptățirea de a moșteni o persoană - lucru ce nu s-a întâmplat în speță.
Și numai faptul că se susține fără probe indubitabile faptul că o persoană este una și aceeași cu alte 6 persoane - respectiv ca este și și și și și și - creează întrebarea cum în toate actele de stare civilă - care au indiscutabil un regim foarte riguros și precis - au fost posibile atâtea erori cu privire la aceeași persoană. Or tocmai de aceste inexactități a încercat să profite apelantul pentru a-și putea legitima pretențiile asupra unui imobil.
Prin toata această succesiune de coincidențe, nesusținute de acte, încearcă să inoculeze ideea că este vorba de una și aceeași persoană. În realitate, susțin recurenții, este vorba de cele 2 soții ale lui -, prima soție și, respectiv, cea de a doua soție.
Actele de stare civilă depuse de cuprind mențiuni contradictorii cu privire la numele autoarei.
Față de aceste inadvertențe majore, la dezbaterea succesiunii trebuiau complinite aceste neajunsuri, impunându-se cu evidență producerea de înscrisuri suplimentare care să ateste fără echivoc identitatea succesibilului, mai ales în condițiile în care se dezbătea succesiunea unei persoane decedate cu mult timp în urmă; dimpotrivă, aceste inadvertente și neregularități cu privire la numele defunctei nu au fost complinite nici in cadrul procedurii succesorale notariale, nici în fața instanței;
, soția lui s-a născut la 24.05.1920, înainte de căsătoria din 06.07.1925 dintre pretinșii ei părinți și, la acea dată necăsătorită fiind, purtând numele de - însă cu toate acestea, la rubrica destinată numelui mamei figurează numele pe care l-a dobândit abia peste 5 ani; or este imposibil ca fata născută înaintea căsătoriei - 1920 - să poarte numele dobândit de mamă în căsătoria încheiată peste 5 ani, în 1925. Prin urmare, nu poate fi fiica și nici moștenitoarea legală a numitei St., din moment ce s-a născut înainte ca (pretinsa sa mama) să se fi căsătorit și să fi dobândit numele de ();
În raport de actele analizate rezultă fără echivoc că - autoarea apelantului-reclamant M, devenită prin căsătorie, nu este moștenitoarea proprietarei originare St., ci a numitei, care nu poate fi una și aceeași persoană cu, sau St. ori.
Prin lipsirea de eficiență, în ceea ce îi privește pe recurenți, a dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995 instanța a acoperit aceste nereguli și inadvertențe cu privire la identitatea persoanei decedate, cu vocație la imobilul în discuție.
La aceeași dată, 22.07.2008, au depus la dosarul cauzei cerere de recurs și reclamanții si, având un conținut identic cu recursul declarat de reclamanții și, astfel încât Curtea, constatând identitatea motivului de casare invocat în cele două cereri, le va analiza ca un tot, urmând a se pronunța asupra recursului comun al reclamanților.
La data de 23.09.2008, reclamantul a formulat și depus la dosarul cauzei, la rândul său, recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând aceleași motive cuprinse în cererile anterioare de recurs, recurenții aflându-se toți, în aceeași poziție procesuală, de reclamanți în cererea de chemare în judecată, ceeace a creat un consorțiu procesual activ voluntar, hotărârea pronunțată în recurs având consecințe identice în ce privește pe toți recurenții.
Intimatul pârât a depus întâmpinare în cauză, susținând în esență că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 88 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, derogatorii de la dreptul comun al nulităților, numai persoanele cu vocație succesorală în temeiul legii sau a voinței testatorului putând solicita anularea certificatului de moștenitor sau a celui de calitate de moștenitor.
La termenul din 4.12.2008, în ședință publică, apărătorul recurenților și a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, în raport de dispozițiile art. 21 alin.1 și 2 din Constituția României, susținând că dispoziția vizată interzice a priori accesul la justiție în anularea unui act juridic.
Prin încheierea de ședință de la aceeași dată, Curtea a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, dispunând suspendarea soluționării recursului până la soluționarea excepției.
Prin decizia nr. 747 din 12 mai 2009, Curtea Constituțională investită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 alin.1 din Legea nr. 36/1995 a respins excepția, cu argumentul, reținut în motivare, că, potrivit art. 99 alin.1 coroborat cu art. 100 alin.1 din Legea nr. 36/1995, actele notariale sunt supuse controlului judecătoresc și pot fi atacate de părți sau de orice persoană interesată prin acțiunea în anulare la instanța judecătorească, în condițiile prevăzute de Codul d e procedură civilă.
Curtea Constituțională a mai reținut că, potrivit și jurisprudenței sale anterioare, excepția este nefondată, dat fiind că în cuprinsul textului de lege nu se face nici o distincție între succesori și terțele persoane care ar putea fi vătămate prin folosirea unui certificat de moștenitor emis cu încălcarea legii.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și de decizia Curții Constituționale, se rețin, ca premise ale analizei cauzei următoarele:
Recurenții reclamanți au promovat cererea de chemare în judecată, pentru constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr. 205/27.09.2002, invocând ca și cauză de nulitate încălcarea legii, la momentul emiterii acestuia, cauza ilicită și fraudarea legii, iar ca temei de drept dispozițiile dreptului comun, art. 968 Cod civil.
Prin decizia recurată s-a reținut lipsa calității procesuale active a reclamanților recurenți, exclusiv pe baza dispozițiilor art. 88 alin.1 din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora,Cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanțelor judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii".
Prima instanță, reținând motivul de nulitate invocat, a dispus admiterea acțiunii și a constatat nulitatea certificatului de moștenitor, argumentele de drept reținute în sentință fiind cele cuprinse în art. 84 și art. 88 alin.1, teza a II-a, citată anterior, din Legea nr. 36/1995.
Acest ultim temei juridic a fost avut în vedere și de către instanța de apel, chemată să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei sentinței, în calea de atac a apelului.
Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, se referă în considerentele deciziei pronunțate la dispozițiile art. 99 și 100 din Legea notarilor publici nr. 36/1995, într-un demers interpretativ care nu îi aparține, potrivit legii în baza căreia funcționează, nr. 47/1992.
Pe de altă parte, potrivit actelor aflate la dosarul cauzei, rezultă în mod incontestabil că recurenții reclamanți, chemați în judecată de către intimatul pârât, în acțiunea având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, au invocat, în cadrul unei cereri de revizuire a deciziei civile nr. 123/26.01.2004, pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă, acte noi, obținute după momentul pronunțării acesteia, potrivit cărora reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului situat în-, sector 2, cu motivarea că autoarea acestuia, nu ar fi fost fiica fostei proprietare a imobilului, St. și, deci, nici moștenitoarea legală a acesteia, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor a cărui anulare s-a cerut în prezenta cauză.
Respingându-li-se cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.5 Cod procedură civilă, instanța de revizuire, cercetând motivele prin care recurenții revizuienți urmăreau să obțină în această cale procesuală, o analiză a dovezilor prezentate, prin raportare la certificatul de calitate de moștenitor, a reținut în motivarea deciziei nr. 48 R din 31.01.2006, puterea probantă diferită a actelor, funcție de forma acestora sau de îndeplinirea sau nu a formalităților pe care legea le cere pentru un anumit înscris, respectiv tocmai puterea probantă superioară a certificatului de moștenitor, comparativ cu alte acte care îndeobște stau la baza emiterii acestuia, în considerarea tocmai a dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995.
Considerentele acestei decizii lasă să se înțeleagă faptul că revizuienții au fost realmente îndreptați să urmeze o altă cale decât cea a revizuirii, citarea în acest sens a dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, având menirea de a evidenția impedimentul legal, de a cărui depășire depinde analiza actelor de care s-au prevalat revizuienții, aceleași cu cele invocate în cauza de față, menite să ateste o altă situație de drept cu privire la succesiunea defunctei St..
În sfârșit, dar nu în ultimul rând, premisa legală ce a stat la baza recunoașterii dreptului și, implicit, a calității intimatului pârât de a beneficia de dispozițiile legii cu caracter reparatoriu nr. 10/2001 a constituit-o însăși dispozițiile acestei legi, respectiv art. 4 alin.3, potrivit cărora, care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi."
Se impune a mai fi făcută și o mențiune suplimentară, anume aceea că deși legea specială nu impune cu necesitate dovedirea calității de succesor în drepturile fostului proprietar pe baza unui certificat de moștenitor, câtă vreme însăși cererea de restituire are, potrivit legii, valoare de acceptare a succesiunii, certificatul de calitate de moștenitor eliberat în condițiile Legii nr. 36/1995 obligă instanțele la luarea lui în considerare, astfel cum s-a și întâmplat, ca probă cu o valoare superioară însăși actelor care au stat sau era necesar să stea la baza eliberării lui.
Ca urmare, răspunsurile la care trebuie să răspundă prezenta decizie, potrivit și argumentelor instanței de apel și ale intimatului, în susținerea excepției lipsei calității procesuale active a recurenților reclamanți, sunt următoarele:
1. Sunt dispozițiile art. 88 alin.1 din Legea nr. 36/1995, derogatorii de la regimul de drept comun în materie de nulitate a actelor juridice?
2. Poată fi confundat interesul procesual al reclamanților cu calitatea procesuală activă a acestora, sau se poate stabili calitatea procesuală activă exclusiv din perspectiva recunoașterii unui interes procesual al reclamanților?
3. Care ar fi consecințele constatării nulității certificatului de moștenitor supus analizei, în considerarea dispozițiilor alin.2 din art. 88 din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora notarul public va emite un nou certificat de moștenitor, în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a constatat nulitatea unui certificat de moștenitor?
4. Este soluția contrară celei din decizie, concordantă cu practica actuală a instanțelor?
Răspunzând acestor întrebări, Curtea constată că decizia recurată este nelegală în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel încât va admite recursul declarat în cauză și în baza art. 312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, constatând că instanța de apel s-a pronunțat exclusiv pe excepție, va dispune casarea deciziei și trimiterea cauzei aceluiași tribunal, pentru rejudecarea apelului, având în vedere următoarele considerente:
1.Dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995 nu pot fi considerate ca derogatorii de la dreptul comun în materie de nulitate a actelor juridice.
Aceste dispoziții reglementează în concret regimul nulității relative a certificatului de moștenitor, respectiv a nulităților ce pot fi invocate de acei cărora li se opune un certificat de moștenitor, ei înșiși având pretenții asupra succesiunii stabilite în conținutul certificatului, astfel interpretându-se ultima dispoziție cuprinsă în alin.1, privind dreptul de a cere,anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii".
Delimitarea, prin acest text, a cercului persoanelor considerate interesate în a cere anularea unui certificat de moștenitor, nu trebuie să conducă la ideea potrivit căreia certificatul de moștenitor nu poate fi constatat nul absolut, potrivit regulilor ce reglementează regimul nulității absolute.
Certificatul de moștenitor reprezintă, în esență, un act autentic și consensual.
Caracterul autentic este dat de respectarea dispozițiilor art. 1171 Cod civil, actul fiind întocmit exclusiv de către notarul public, cu procedura prevăzută de lege.
Caracterul consensual al actului rezultă din modul de reglementare a procedurii succesorale, concepută a se desfășura în prezența și cu acordul tuturor succesibililor.
Regimul nulității absolute este unul comun tuturor actelor juridice, inclusiv cele autentice și consensuale.
Regimul nulității absolute este reglementat de Codul civil, iar dispozițiile art. 99 din Legea nr. 36/1995, avute în vedere de Curtea Constituțională în decizia pronunțată în cauză, nu fac decât să accentueze corespondența dintre legea specială și legea generală, respectiv legea ce reglementează actele notariale și dreptul comun.
Așa fiind, orice persoană interesată" (art. 99 din Legea nr. 36/1995) poate formula o cerere de constatare a nulității absolute a unui certificatul de moștenitor, pentru motive ce pot conduce la aplicarea acestei sancțiuni, între care și cauza ilicită (art. 968 cod civil ), temei de drept care a stat la baza promovării cererii de chemare în judecată și în cauza de față.
2. Condiția interesului reclamanților în promovarea cererii de chemare în judecată este una în raport de care se stabilește și calitatea procesuală a acestora.
Calitatea procesuală a reclamanților recurenți este justificată de aceștia de afirmarea dreptului lor de proprietari ai imobilului, în temeiul contractului de vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, pornind de la premisa că imobilul intra sub incidența acestei legi, a cărei aplicare este negată în cadrul dosarului având ca obiect constatarea nulității acelui contract și revendicarea.
În cadrul acelui proces, suspendat la acest moment până la soluționarea cauzei de față, recurenții și-au formulat inclusiv apărări ținând de lipsa calității reclamantului (intimat în cauza de față) de proprietar al imobilului, ca și succesor în baza certificatului de calitate succesorală, eliberat de pe urma adevăratei proprietare.
Aceste apărări, deduse judecății într-o cale de atac extraordinară, (revizuirea întemeiată pe existența unor acte noi) nu au putut fi primite, câtă vreme instanța de revizuire a stabilit, în mod irevocabil, valoarea probatorie superioară a certificatului de moștenitor și, prin aceasta, și a certificatului de calitate succesorală, în raport de alte mijloace de probă.
În acest fel este dovedit interesul născut, legitim, personal și actual al reclamanților recurenți de a nu fi luat în considerare certificatul de calitate succesorală, ca act probatoriu în raport de care au fost apreciate ca fiind întemeiate susținerile reclamantului privind trecerea fără titlu a imobilului în proprietatea statului, vânzarea nelegală a imobilului și îndreptățirea lui de a obține restituirea în natură a acestuia, în cadrul acțiunii în revendicare.
Odată stabilit interesul reclamanților în promovarea cererii de chemare în judecată, precum și calitatea acestora de terți în raport de actul a cărui nulitate absolută au cerut a fi constatată, este greșită soluția de admitere a excepției lipsei calității lor procesuale active, adoptată de instanța de apel.
În raport de aceste argumente, este evident că intimatul a susținut în mod greșit teze potrivit căreia recurenții reclamanți ar putea avea calitate procesuală să atace contractele în baza cărora a fost dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.
Interesul recurenților reclamanți nu are legătură cu titularul dreptului de proprietate, dobânditor originar, ci cu modul în care intimatul a dovedit succesiunea care i-a permis să se subroge în drepturile acestuia, în baza transmisiunii cu caracter testamentar și, respectiv, de succesor universal.
Or, din perspectiva succesiunii, nu prezintă importanță titlul de proprietate ci persoanele în patrimoniul cărora s-a regăsit sau trebuia să se regăsească bunul, ca efect al transmisiunii succesorale.
3. Constatarea nulității certificatului de calitate succesorală nu trebuie, în mod obligatoriu, să producă vreun efect în planul succesiunii reale ce ar urma să se stabilească, pornind de la dispozițiile art.88 alin.2 din legea nr. 36/1995. Aceste dispoziții sunt incidente în ipoteza contestării certificatului de acele persoane cuprinse în cercul succesibililor, interesați în dezbaterea succesiunii și, deci, a emiterii ulterioare a unui nou certificat.
4. Soluția preconizată în prezenta decizie nu este contrară practicii de până la acest moment, având în vedere particularitățile pe care prezintă speța, particularități care constau în:
a) calitatea reclamanților recurenți de titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului în privința căruia s-a susținut că ar fi operat o nelegală transmitere a drepturilor succesorale;
b) existența pe rol a cauzei, suspendate la acest moment, în care părțile își dispută titlurile de proprietate, titlul de proprietate al intimatului pârât fiind întregit tocmai de certificatul de calitate de moștenitor nr. 205/27.09.2002;
c) condițiile speciale care au determinat și sub care a fost emis certificatul de calitate de moștenitor cu nota de la pct. 2 din conținutul acestuia, potrivit căreia,Prezentul certificat de moștenitor a fost eliberat în baza Legii nr. 10/2001, art. 4 alin.3 pentru valorificarea drepturilor imobiliare ale defunctei, pentru care a fost depusă notificarea", mențiune care nu poate fi specifică unui certificat de moștenitor eliberat în baza Legii nr. 36/1995, dispozițiile art. 4 alin.3 din legea nr. 10/2001 neaducând alte derogări de la dreptul comun decât cele ținând de repunerea succesibililor în termenul de acceptare a unei succesiuni care, fără a fi fost repudiată, li s-ar fi cuvenit celor înscriși în certificat;
d) imposibilitatea în care s-ar afla recurenții reclamanți, de a deduce în fața unei instanțe apărările lor legate de eventuala emitere a certificatului de moștenitor cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie de transmitere a drepturilor succesorale, ceeace ar avea semnificația limitării accesului la justiție, drept consacrat prin dispozițiile art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În raport de aceste considerente, Curtea va dispune admiterea recursului, în baza art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, casarea deciziei recurate, în raport de dispozițiile art. 312 alin.3 Cod procedură civilă și trimiterea cauzei aceluiași tribunal, pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții - reclamanți, și împotriva deciziei civile nr. 761A/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
Casează decizia și trimite cauza aceluiași Tribunal pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
-
GREFIER
Red.
2 ex./02.12.2009
Tribunalul București, Secția a V-a Civilă
Judecători: și
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Andreea Vasile, Ileana