Anulare act. Decizia 235/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 235
Ședința publică din data de: 30.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 3: Antonela
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ȘI REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva deciziei civile nr. 1499A/20.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimatul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că cererea de recurs este netimbrată și că intimata reclamantă nu a fost citată cu copia motivelor de recurs.Totodată se arată că recurentul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin 2 Cod procedură civilă.
Curtea, constatând că potrivit acțiunii intimatul reclamant are calitate de reprezentant al intimatei reclamante, apreciază că prin comunicarea motivelor de recurs către primul intimat s-a acoperit procedura comunicării motivelor de recurs.
Constatând că din partea recurentului pârât s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin2 Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B, sub nr- și ulterior completată, reclamanții și, au chemat în judecată pe pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor autentificat sub nr. 328/1965 prin care în mod nelegal s-a dezbătut succesiunea defunctului bunic fără a se lua în considerare testamentul autentificat sub nr. 4240/555/09.11.1957; să se constate că masa succesorală a defunctului a fost de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-, sectorul 4, precum și calitatea de moștenitori a tatălui cu o cotă de 1/1 din dreptul de nudă proprietate și a bunicii vitrege, cu dreptul de uzufruct viager asupra cotei indivize de 5/8 din imobil; să se constate că masa succesorală a defunctului este formată din cota de 1/1 din întregul drept de proprietate al imobilului format din teren în suprafață de 174,5. precum și construcții; să se dispună rectificarea masei succesorale cuprinsă în certificatul de moștenitor nr. 269/1969, astfel încât aceasta să includă și diferența de din imobil moștenită de pe urma defunctului; să fie rectificată suprafața de 175. în 174,5.; să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei și să se constate componența masei succesorale; să se dispună atribuirea acesteia către unicul moștenitor legal acceptant al succesiunii.
Prin sentința civilă nr. 2420/2008, Judecătoria Sector 3 Baa dmis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea modificată, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală.
În motivarea sentinței s-a arătat, în esență, că din interpretarea prevederilor art. 75 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 și ale art. 78 alin. 1 din Ordinul nr. 710/1995, rezultă că în caz de vacanță succesorală, notarul public va cita autoritatea administrației locale competente.
Față de aceste considerente, în cauză are calitate procesuală pasivă autoritatea administrației locale competente care nu este totuna cu pârâtul Municipiul B și nu există identitate între menționata autoritate și Statul Român.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen reclamanții, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței civile apelante și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivarea apelului s-a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond este netemeinica și nelegală întrucât potrivit art. 680.civ. în lipsă de moștenitori legali bunurile defunctului trec în proprietatea statului, iar potrivit art. 25 alin. 12 din Decretul lege nr. 31/1954, statul ca subiect de drepturi și obligații este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
De asemenea, potrivit art. 75 alin. 3 și art. 85 din Legea nr. 36/1995, în succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, notarul public citează autoritatea administrației publice competente a prelua bunurile, astfel încât, Municipiul B, prin Primarul General are calitate procesuală pasivă, fiind administratorul imobilului ce a intrat în proprietatea statului.
Totodată, în raport de dispozițiile art. 680.civ. și art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, precum și de dispozițiile art. 477.civ. Statul Român are de asemenea calitate procesuală pasivă.
În consecință, hotărârea instanței de fond este pe de o parte netemeinică, iar pe de altă parte, nelegală, datorită greșitei aplicări a legii, nefiind apreciate corect dispozițiile legale sus menționate.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a civilă.
Prin decizia nr. 1499 din 20.11.2008, pronunțată în soluționarea apelului, instanța de apel a dispus admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.
Soluția pronunțată în apel s-a bazat pe următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între persoana pârâtului și cel care este subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății, altfel spus, calitatea procesuală pasivă aparține persoanei care este obligată în cadrul raportului juridic respectiv.
Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În speța dedusă judecății, pârâții au calitate procesuală pasivă întrucât între reclamanți și pârâți există un raport de drept material care să poată fi transpus în plan procesual prin prezenta cerere.
În acest sens, tribunalul a reținut că potrivit art. 680.civ. în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului, care dobândește moștenirea ope legis, de la data deschiderii acesteia.
Statul nu are un drept de opțiune succesorală, iar bunurile din moștenirile vacante sunt dobândite de stat în baza unui drept de moștenire legală și a dreptului de suveranitate.
Potrivit art. 85 din Legea nr. 36/1995, notarul public constată vacanța succesorală la cererea reprezentantului statului și eliberează certificatul de vacanță succesorală după expirarea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală.
Din actele existente la dosarul cauzei a rezultat că nu a fost deschisă procedura succesorală de pe urma defunctelor și (fila 57 dosar fond), astfel încât, în lipsa certificatului de vacanță succesorală constatarea existenței unei succesiuni vacante se poate face și de către instanța judecătorească fără a fi necesară formularea de către reclamantă a unui capăt de cerere distinct, respectiv o acțiune în constatarea existenței succesiunii vacante.
Indiferent dacă vacanța moștenirii a fost constatată prin certificatul eliberat de notar sau printr-o hotărâre judecătorească, statul dobândește moștenirea ope legis, de la deschiderea ei potrivit regulilor generale, dobândirea operând retroactiv, de la data morții celui ce lasă moștenirea.
Chiar dacă nu s-a emis certificat de vacanță succesorală, pârâtul Statul Român are calitate procesuală pasivă, întrucât acesta dobândește moștenirea de drept, de la data decesului, în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, fiind inadmisibil ca între momentul deschiderii succesiunii și data eliberării certificatului sau data pronunțării unei hotărâri judecătorești, moștenirea să fie fără niciun titular.
De asemenea, potrivit art. 75 alin. 3 și art. 85 din Legea nr. 36/1995, în succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, notarul public citează autoritatea administrației publice competente a prelua bunurile, astfel încât, Municipiul B, prin Primarul General are calitate procesuală pasivă, fiind administratorul imobilului ce a intrat în proprietatea statului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, onsiderând că hotărârea pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit susținerilor recurentului, în mod corect și legal instanța de fond a admis lipsa calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul B prin Primarul General și a respins acțiunea formulată de reclamanți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Astfel, în ceea ce privește capătul nr. 1 al cererii principale, respectiv constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor cu nr. 328/1965, este evident că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, întrucât prin acest certificat de moștenitor s-a stabilit calitatea de moștenitor a lui și și nicidecum a Statului.
În speță, nu există identitate între pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății, condiție de exercițiu a acțiunii civile, în sensul că nu se probează legitimitatea procesuală pasivă.
Pe de altă parte, Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, prevede în art. 85 o procedură specială privind constatarea vacanței succesorale, la inițiativa reprezentantului statului, după expirarea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, procedura ce se finalizează cu eliberarea certificatului de vacanță succesorală de către notarul public.
Procedura succesorală, indiferent că aceasta privește o succesiune vacantă sau o succesiune cu privire la care există succesibili care îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru a moșteni, este prin natura ei, o procedură necontencioasă.
Prin excepție, atunci când există unul din cazurile prevăzute la art. 78 lit. b) din Legea nr. 36/1995, respectiv atunci când moștenitorii își contestă unul altora calitatea sau nu se înțeleg cu privire la compunerea masei succesorale ori cu privire la întinderea drepturilor care li se cuvin, procedura succesorală dobândește caracter contencios, între părți existând un litigiu pentru a cărui soluționare competența revine instanțelor judecătorești, spre care notarul trebuie să îndrume părțile, conform art. 78 alin. 3 din Legea nr. 36/1995.
Având în vedere cele menționate, precum și dispozițiile art. 680.civ. recurentul apreciază că procedura succesorală ce are ca obiect constatarea vacanței succesorale este întotdeauna necontencioasă, dreptul statului asupra unei succesiuni vacante putând coexista cu drepturile persoanelor care invocă un legat cu titlu universal sau cu titlu particular asupra unei astfel de moșteniri, fără a veni astfel în conflict cu acestea, fapt ce exclude posibilitatea existenței unui litigiu cu privire la întinderea drepturilor succesorale între stat, în calitate de titular al dreptului de a culege moștenirea vacantă, și legatarii cu titlu universal sau particular.
Conform art. 331.proc.civ. pentru soluționarea cererilor necontencioase, instanțele judecătorești sunt competente numai atunci când intervenția lor este necesară ("cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanței."). Întrucât legea prevede o competență specială în favoarea notarilor publici pentru soluționarea cererilor de constatare a vacanței succesorale, intervenția instanțelor judecătorești pentru soluționarea unor astfel de cereri nu este necesară.
Astfel, întrucât printr-o lege specială - Legea nr. 36/1995 - se prevede competența unui alt subiect de drept, investit să îndeplinească un serviciu de interes public, de a soluționa cererile de constatare a vacanței succesorale, respectiv a notarului public, iar competența instanțelor judecătorești pentru soluționarea unor astfel de cereri nu este prevăzută nici de Codul d e procedură civilă și nici de vreo lege specială și, în plus, sesizarea instanțelor judecătorești pentru soluționarea unor astfel de cereri, nu este nici necesară, cererea putând fi soluționată întotdeauna de un notar public, care dispune și de mijloacele legale adecvate pentru luarea măsurilor prevăzute de art. 77 alin. 2 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, de conservare și de administrare a bunurilor succesorale și de solicitare a desemnării unui curator, instanțele judecătorești nu sunt competente să soluționeze cererile având ca obiect constatarea vacanței succesorale.
Prin simplul fapt că succesiunea unei persoane nu a fost dezbătută nu echivalează automat, din punct de vedere juridic, cu faptul că această succesiune este vacantă, de vreme ce în virtutea legii, această stare de fapt se constată printr-un certificat de vacanță succesorală, care, într-adevăr, nu are efect constitutiv, ci numai declarativ, cu consecința că statul ar dobândi moștenirea chiar de la data deschiderii succesiunii defunctei.
Cu alte cuvinte, deși Statul ar dobândi moștenirea, ope legis, de la deschiderea succesiunii defunctelor Cartes și, pentru a se produce un asemenea efect este obligatorie eliberarea unui certificat de vacanță succesorală de către notarul public, în procedura strict reglementată de lege, care să constate lipsa oricăror moștenitori legali sau testamentari.
O soluție contrară ar duce la consecințe inadmisibile, respectiv s-ar accepta, pe cale de consecință, ideea că, în acele situații în care nu a fost dezbătută succesiunea defuncților din diverse motive, automat statul este moștenitor, procedura constatării vacanței succesorale de către notar devenind practic inutilă, această reglementare legală rămânând fără aplicabilitate practică și fără conținut.
Având în vedere cele arătate, precum și faptul că Legea nr. 36/1995 prevede o procedură specială pentru constatarea și declararea vacanței succesorale, acțiunea reclamantei este inadmisibilă întrucât dispozițiile actului normativ menționat mai sus instituie o procedură administrativă prealabilă și obligatorie.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere motivele de recurs, Curtea constată recursul ca nefiind fondat, potrivit celor ce urmează:
Instanța de apel a făcut o corectă analiză a calității procesuale pasive a Statului Român, în cauzele privind constatarea vacanței succesorale.
Argumentele pentru care recurentul susține în recurs lipsa calității sale procesual pasive sunt oarecum diferite de cele susținute în fazele procesuale anterioare.
Astfel, dacă în faza judecății în primă instanță și apoi în apel, a susținut lipsa calității sale procesuale pasive în cauzele având ca obiect constatarea vacanței succesorale, cererea introductivă având și un asemenea obiect, și aceasta pe temeiul dispozițiilor coroborate ale art. 25 alin.12 din Decretul Lege nr. 31/1954, art. 75 alin.3 și art. 85 din Legea nr. 36/1995, precum și ale art. 21 din Legea nr. 215/2001, în recurs a susținut aceeași excepție în legătură cu modul de soluționare a capetelor de cerere 1,2,3 și 4 prin care intimații reclamanți au solicitat să se constate 1- nulitatea absolută a certificatul de moștenitor autentificat sub nr. 328/1965, prin care s-a dezbătut succesiunea defunctului bunic; 2 - masa succesorală rămasă de pe urma defunctului bunic; 3 - compunerea masei succesorale; 4 - rectificarea masei succesorale cuprinse în certificatul de moștenitor nr. 269/1969. Toate aceste cereri au fost formulate în legătură cu cota de proprietate asupra unui imobil aflat în B,-, sector 4, transmisă pe calea succesorală indicată, potrivit mențiunilor ce se cer a fi îndreptate pe calea acțiunii în anulare, din conținutul celui dintâi certificat în care este menționată calitatea de moștenitor a numitei, pentru care s-a solicitat constatarea vacanței succesorale.
Așa fiind, pentru asigurarea cadrului procesual corespunzător cererilor formulate, a căror soluționare depinde de soluția dată cererii de constatare a vacanței succesorale și stabilirea calității Statului Român de moștenitor de pe urma defunctei, criticile având obiectul indicat anterior sunt nefondate.
În ce privește excepția de inadmisibilitate, ce formează obiectul celei de-a doua critici susținute în recurs, aceasta este de asemenea nefondată.
Astfel cum în mod corect s-a reținut și prin decizia atacată, dispozițiile art. 85 din Legea nr. 36/1995, conținând norme speciale aplicabile succesiunilor vacante, stabilesc și procedura menită să conducă la eliberarea de către notar a certificatului de vacanță succesorală, prin care se constată calitatea Statului de succesor în drepturile celor decedați fără moștenitori.
În cadrul acestei proceduri, Statul este cel care trebuie să aibă inițiativa eliberării certificatului de vacanță succesorală, câtă vreme, prin ipoteză, nu există nici o altă persoană interesată, care să poată declanșa această procedură.
Pasivitatea statului, manifestată prin lipsa unei cereri formulată prin reprezentantul acestuia și adresată notarului public competent să elibereze certificatul de vacanță succesorală îndreptățește orice persoană interesată să solicite, în temeiul art. 21 din Constituție care prevede dreptul de acces la instanțele judecătorești, să se constate, pe cale principală sau incidentală, existența succesiunii vacante și a calității Statului de moștenitor, numai astfel putându-se aprecia asupra temeiniciei pretențiilor formulate în legătură cu bunurile existente sau nu în patrimoniul acelor persoane decedate fără moștenitori.
Pe de altă parte, accesul direct la o instanță, drept constituțional prevăzut prin Constituția României, precum și lipsa vreunor dispoziții speciale ale legii ce reglementează activitatea notarială, respectiv Legea nr. 36/1995, fac ca procedura succesorală care parcurge o fază necontencioasă, în fața notarului public, să nu fie una absolută, în sensul că părțile, îndeosebi când există neînțelegeri evidente între succesibili, pot să opteze către procedura contencioasă, în cadrul căreia să obțină recunoașterea drepturilor lor, astfel încât și din această perspectivă, susținerile recurentului nu sunt fondate.
În raport de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr. 1499 din 20.11.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, precum și cu intimatul pârât MUNICIPIUL B, prin PRIMARUL GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009..
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
.red./2 ex.
10.06.2009
Tribunalul București S.a IV-
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Antonela
