Anulare act. Decizia 242/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 242R
Ședința publică de la 5 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 3: Andreea
GREFIER - -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr. 1605A/15.12.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta - reclamantă, reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/27.01.2009, lipsind intimații - pârâți și MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că intimatul - pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin întâmpinare.
Reprezentantul recurentei - reclamante învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, reținând și solicitarea intimatului - pârât de judecare a cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul recurentei - reclamante solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 1605A/15.12.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Continuând, arată că hotărârea instanței de fond, care a fost confirmată și preluată de instanța de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, față de petitul cererii formulată de reclamantă, respectiv acțiune de constatare a nulității absolute a actului ce i se opune și nu acțiune în revendicare. astfel încât calitatea procesuală activă nu este condiționată de existența dreptului de proprietate. De asemenea, arată că în realitate este vorba de un drept de proprietate asupra unei construcții stabile, nedemontabile, edificată în condiții de perfectă legalitate, la o dată anterioară retrocedării terenului pe care îl afectează. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții MUNICIPIUL B prin Primar General și, solicitând să se constate nulitatea absolută a Dispoziției nr. 814/ 11.02.2003 emise în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care pârâtului i-a fost restituit terenul în suprafață de 331,90 mp situat în B,-, sector 1.
În motivarea cererii, s-a arătat în esență că titlul susmenționat este nelegal, întrucât încalcă drepturile proprietarilor apartamentelor de la adresa susmenționată, între care și al reclamantei, asupra terenului ce le-a fost dat în folosință și s-a constituit un drept de superficie încă din anul 1955.
Se arată că suprafața de teren de 662 mp din- a aparținut numitului, încă înainte de anul 1951 și s-a restituit pârâtului suprafața de 331,90 mp, reclamanta susținând că în mod greșit s-a restituit această suprafață de teren către pârât în temeiul Legii nr. -, întrucât terenul este ocupat de construcții. Reclamanta a susținut că anterior emiterii dispoziției, a existat o acțiune în revendicare, pentru terenul în discuție, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 introdusă la data de 15.08.2002 și acțiunea formulată de ar fi fost anulată, întrucât nu a făcut dovada calității de moștenitor a defunctului.
Reclamanta a susținut că terenul restituit necesită verificări și clarificări, întrucât consemnată în dispoziție este o alee pentru accesul auto și pietonal, după trecerea în proprietatea statului a terenului lui, iar reclamanta a susținut că proprietarii apartamentelor au beneficiat de un drept de superficie asupra terenului, acesta fiind atribuit în folosință.
În drept, au fost invocate prevederile art. 966, art. 481, art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, Legea nr. 426/2002 și Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 461/ 07.04.2006 pronunțată de Tribunalul București -secția a Va Civilă, a fost respinsă excepția lipsei de interes ca neîntemeiată și a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
În motivarea sentinței, s-a reținut că reclamanta are interes în cauză, deoarece și garajul său se află pe terenul în litigiu. Pe fond, s-a reținut că pârâtului i s-a restituit în natură imobilul din B,-, respectiv suprafața liberă de construcții, precum și cea afectată de construcții ușoare, demontabile, ca răspuns la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001. Din probele administrate în cauză, cu referire la expertiza efectuată și la planul de amplasament, s-a reținut că terenul restituit pârâtului nu se suprapune cu terenul pe care este edificat imobilul în care locuiește reclamanta. Reclamanta nu are un drept de proprietate asupra imobilului restituit către pârât prin dispoziția nr. 814/ 11.02.2003, ci doar un drept de folosință, acest fapt fiind dovedit și de regimul juridic al imobilului în litigiu, din care reiese că proprietarul imobilului era numitul, al cărui moștenitor este pârâtul, iar dovada dreptului de proprietate cu privire la terenul restituit este făcută cu înscrisurile aflate la filele 84-99 din dosar.
S-a mai reținut că faptul că pe o porțiune din terenul restituit ar fi construite garaje nu poate duce acest fapt la nulitatea deciziei, întrucât, având în vedere dispozițiile art. 494, ar rezulta că proprietatea pârâtului este grevată eventual de o sarcină legală și ridicarea garajelor ar comporta discuții, având în vedere buna credință la construirea acestora. Se mai reține că reclamanta nu a dovedit niciodată dreptul de proprietate asupra terenului pe care sunt amplasate garajele, iar faptul că garajele au fost construite cu bună credință, nu poate conduce la concluzia că buna credință ar fi egală cu un drept de proprietate. Referitor la dintre blocuri, se reține că aceasta nu are la bază o lucrare de sistematizare sau cel puțin nu a fost dovedit faptul că ar exista o lucrare de sistematizare pentru terenul în litigiu.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 104 / 19.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI -secția a III a Civilă, a fost admis apelul, a fost anulată în parte sentința și a fost reținută cauza în rejudecarea fondului.
În motivarea deciziei, s-a reținut că instanța s-a pronunțat atât asupra excepției, cât și asupra fondului, deși nici una dintre părți nu a formulat concluzii în ședință publică cu privire la fondul pretenției deduse judecății.
În evocarea fondului, a fost pronunțatădecizia civilă nr. 412 / 18.06.2007 de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a III a Civilă, prin care a fost admisă excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei în fond a Curții de APEL BUCUREȘTI și în consecință a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 16134/21.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosar nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active și a fost respinsă acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
În motivarea sentinței, se arată că reclamanta susține că are calitate procesuală activă deoarece aceasta deține un titlu de proprietate asupra terenului restituit pârâtului, însă până la data soluționării cauzei, reclamanta nu a depus la dosar acest act. Instanța a reținut că reclamanta deține un apartament într-un condominiu pe-,. 4, sector 1, pentru care i s-a eliberat titlu de proprietate pentru cota indiviză aferentă acestui apartament.
În ceea ce privește terenul menționat în titlul de proprietate al reclamantei și cel restituit pârâtului prin dispoziția Primarului General al Municipiului B, instanța a arătat că nu se poate reține vreo suprapunere, reclamanta beneficiind doar de cota indiviză din terenul aferent apartamentului proprietatea sa personală. Faptul că reclamanta a construit pe terenul pârâtului un garaj nu îi conferă acesteia un drept de proprietate pe acest teren și nici nu face această dovadă.
Se mai arată că, din analiza raportului de expertiză efectuat în cauză, nu se poate reține împrejurarea că pârâtului i s-ar fi restituit vreo cotă de teren care ar afecta dreptul de proprietate al reclamantei, iar conform planșelor fotografice toți locatarii beneficiază de o alee de acces în imobil, pe care însă aceștia și-au construit garaje și pentru care nu dețin contracte de închiriere și nici autorizații de construire, cum este și cazul reclamantei. Se reține că cele două terenuri ale reclamantei și al pârâtului nu se suprapun în nici un fel, motiv pentru care instanța a reținut că reclamanta nu își dovedește calitatea sa procesuala activă în promovarea acestei acțiuni. Se arată că această excepție se poate confunda cu excepția lipsei de interes, avută în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 461/07.04.2006 pronunțată de Tribunalul București -secția a Va Civilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, solicitând schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 1605/ 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul București -secția a III- a Civilă, a fost respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei, s-a arătat că instanța de fond învestită cu soluționarea fondului litigiului (nulitatea dispoziției emise de Primarul General în temeiul Legii nr. 10/2001) nu a încălcat principiul invocat de apelantă, respectiv principiul conform căruia problemele de drept și de fapt dezlegate de o instanță de control judiciar sunt obligatorii în rejudecare, deoarece problema calității procesuale nu a fost rezultatul unei dezlegări de drept din partea curții de apel, care în acest caz nu a acționat ca și instanță de control judiciar, deînvestindu-se de soluționarea cauzei prin declinare de competență. Cu privire la motivul legat de reanalizarea probelor de către instanța de fond, s-a reținut că reclamanta nu și-a justificat dreptul de proprietate pretins, iar faptul că aceasta a construit pe un teren ce nu îi aparține, sunt aspecte ce justifică pe deplin lipsa calității sale procesuale active.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs la data de 05.02.2009 reclamanta, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, se arată că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, deoarece ambele instanțe au apreciat asupra inexistenței calității procesuale active a reclamantei, motivat de lipsa unui drept de proprietate care ar justifica acțiunea promovată. Se arată că este greșită această abordare, având în vedere faptul că temeiul de fapt și de drept invocat este constatarea nulității absolute a unui act, ca urmare a încălcării legii ce trebuia aplicată la data emiterii lui.
Se arată că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care are interes, respectiv de orice persoană lezată în folosul propriu de actul a cărui nulitate se invocă. Prin urmare, fără a se exclude necesitatea unui interes individual pentru promovarea unei astfel de acțiuni, instanțele nu pot lega legitimarea procesuală exclusiv de existența unui drept de proprietate încălcat. Simplul folos, interes personal, în anularea unui act ilegal, legitimează procesual exercitarea unei astfel de acțiuni, or folosul practic urmărit de reclamantă era acela de a păstra și folosi în continuare potrivit destinației construcția ce reprezintă garajul afectat apartamentului său, construcție al cărei proprietar este, prin faptul autorizării acesteia anterior retrocedării întreprinse prin actul atacat. Instanțele trebuiau să aprecieze asupra acestui interes care legitimează o cerere de constatare a nulității în funcție de seriozitatea, realitatea și actualitatea acestuia pentru ca apoi să analizeze dacă la emiterea actului atacat au fost sau nu respectate normele aplicabile la acea dată situației de fapt.
Se mai arată că instanțele au apreciat greșit asupra cauzei cererii sale, transformând acțiunea de constatare a nulității în acțiune în revendicare; numai astfel se poate explica condiționarea calității procesuale active de existența unui drept de proprietate pretins suprapus. În realitate, este vorba de un drept de proprietate asupra unei construcții stabile, nedemontabile, edificată în condiții de legalitate, la o dată anterioară retrocedării terenului pe care în afectează, astfel că nu se punea problema suprapunerii unor titluri emise pentru același teren, ci a legalității actului care îi afectează direct posesia și folosința dreptului de proprietate, diferit de cel confirmat prin menționatul act.
Se arată că în măsura în care reclamanta s-ar fi putut prevala de un titlu de proprietate valabil și anterior celui dobândit de pârât, cu siguranță ar fi promovat o acțiune în revendicare, în cadrul căreia ar fi invocat această nulitate pe cale de excepție. Se arată că prin dezlegarea dată, i s-a condiționat reclamantei într-un mod nelegal posibilitatea de a reclama încălcarea legii în emiterea unui act vătămător, de existența unui drept de proprietate, ca singură condiție ce ar justifica posibilitatea de a promova o astfel de acțiune. Practic această abordare echivalează cu o apreciere privind inadmisibilitatea unei astfel de acțiuni, fiind astfel lipsită de posibilitatea de a se adresa justiției pentru ocrotirea unui interes personal recunoscut de lege. Se arată că prin abordarea pe cale de excepție a cererii reclamantei, cu nesocotirea caracterului special și derogatoriu al acțiunilor prin care se invocă nulitatea absolută, instanța nu a mai ajuns să analizeze nelegalitatea invocată de reclamantă, respectiv încălcarea art. 10 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001, încălcare ce a determinat emiterea nelegală a unei dispoziții de retrocedare și pe cale de consecință afectarea directă a dreptului său personal.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Cererea de recurs a fost timbrată cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, se arată că existența interesului nu asigură în mod automat și legitimarea procesuală activă. Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului subiectiv în raportul juridic dedus judecății, iar prin interes se înțelege folosul practic pe care o parte îl urmărește punând în mișcare procedura judiciară pentru valorificarea dreptului subiectiv civil ce se cere protejat. Se mai arată că imobilul în cauză a fost înstrăinat prin vânzare-cumpărare numitului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 și urm, art. 129 din Codul d e procedură civilă, Legea nr. 10/2001.
În temeiul art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă și a apărărilor arătate de intimat, precum și a probelor administrate, Curtea constată următoarele:
În fapt, imobilul teren în suprafață de 748 mp din- a aparținut lui, iar prin decizia nr. 7714/ 13.04.1954 a Secției Financiare, terenul a fost preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951, precum și a sentinței civile nr. 400 Tribunalului Popular al Raionului Gh. D și trecut în folosința Sfatului Popular al Raionului G
Prin Decizia nr. 1506/ 09.07.1956, modificată prin Decizia nr. 1326/ 15.06.1958, a fost autorizat Sfatul Popular al Raionului Gh. D să acorde în folosință veșnică câte o cotă parte indiviză de 16,66 % din teren numiților:, și, pentru a-și construi locuința prin cooperare
Prin autorizația de construire nr. 32 din 23 iulie 1956 emisă de Sfatul Popular al a fost autorizată construirea unui bloc de locuințe la adresa din- de către numiții, și.
Prin Dispoziția nr. 814 din 11.02.2003 emisă de Primăria Municipiului B s-a restituit în natură, în proprietatea pârâtului, terenul în suprafață de 331,90 mp situat în B,-, sector 1, pârâtul fiind unicul moștenitor al defunctului conform certificatului de calitate nr. 13/ 24.01.2003 eliberat de BNP Asociați și.
Conform raportului de expertiză efectuat în primul ciclu procesual, terenul de 748 mp ce a aparținut lui a fost identificat ca fiind, pe de o parte, suprafața de 350,65 mp teren construit și neconstruit, ce face obiectul Deciziei nr. 1506/ 1956 de atribuire pentru construcția unor apartamente în baza 4015/1953, iar pe de altă parte, suprafața de 331,90 mp, ce face obiectul Dispoziției nr. 814 din 11.02.2003 emise de Primăria Municipiului
Prin noul raport de expertiză, încuviințat în temeiul art. 212 din Codul d e procedură civilă, s-a stabilit că terenul în litigiu ocupat de garajul folosit de reclamantă este situat în parcela nr. 1, în suprafață de 16,20 mp. Pe acest teren se află un garaj din cărămidă înalt de 2,38, cu planșeu de beton, cu fundație de beton adusă la nivelul solului în suprafață de 18 mp, iar suprafața afectată de retrocedare este de 16,20 mp.
Motivele de recurs formulate de recurentă se bazează în esență pe greșita reținere a inexistenței calității procesuale active a reclamantei, motivată pe lipsa unui drept de proprietate care ar justifica acțiunea promovată.
Cu privire la acest aspect, Curtea reține că, într-adevăr, acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic poate fi introdusă de orice persoană interesată. Astfel, acțiunea în constatarea nulității absolute a dispoziției emise de în soluționarea unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 este supusă aceleiași reguli de drept, cât timp nu există alte reguli speciale derogatorii și cât timp dispoziția odată emisă și intrată în circuitul civil, este supusă acelorași reguli ca orice alt act juridic civil.
Cât privește noțiunea de "interes", aceasta trebuie analizată prin prisma definiției interesului ca și condiție de exercitare a unei acțiuni civile, respectiv folosul practic urmărit de cel ce pune în mișcare acțiunea civilă. Acest folos poate fi atât material, cât și moral, și trebuie să îndeplinească 3 condiții: să fie legitim; să fie născut și actual; să fie personal și direct.
Curtea constată în primul rând că, în această situație, cine are interes are și calitatea procesuală activă de a formula acțiunea și invers, cele două condiții de exercitare a acțiunii civile confundându-se în cadrul acțiunii în constatarea nulității absolute a actului juridic.
În al doilea rând, nu se poate reține că asupra interesului acțiunii reclamantei s-a pronunțat deja instanța, în ciuda existenței sentinței civile nr. 461/ 07.04.2006 pronunțată de Tribunalul București -secția a Va Civilă, prin care a fost respinsă excepția lipsei de interes ca neîntemeiată, pentru următoarele argumente: această sentință a fost anulată prin decizia civilă nr. 104 / 19.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI -secția a III a Civilă. Prin urmare, soluția dată cu privire la excepția lipsei de interes nu a intrat în autoritatea de lucru judecat, acesta fiind și motivul pentru care a fost posibilă invocarea excepției lipsei calității procesuale active (care, așa cum am precizat, în cadrul acestei acțiuni se confundă cu excepția lipsei de interes, ambele condiții de exercitare a acțiunii civile având același conținut și aceeași finalitate).
Prin interesul reclamantei în această cauză, se înțelege situația în care, drept urmare a constatării nulității dispoziției, aceasta ar avea un drept eventual la dobândirea unui drept de proprietate asupra acestui teren, deoarece prin contestarea acestei dispoziții ceea ce se atacă este tocmai acordarea dreptului de proprietate asupra acestui teren de către primărie în favoarea pârâtului. Este necesar ca reclamanta să invoce un drept de proprietate sau o vocație la dobândirea unui drept de proprietate asupra acestui teren, pentru a exista un interes în desființarea titlului de proprietate al pârâtului.
Nu poate fi reținut ca real argumentul că reclamanta are interes în cauză, deoarece și garajul său se află pe terenul în litigiu, cât timp simpla existență a acestui garaj pe terenul pârâtului nu îi naște reclamantei vocație automată la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, iar orice alt drept de creanță sau drept real asupra terenului al reclamantei nu împiedică coexistența cu dreptul de proprietate al pârâtului asupra aceluiași teren.
Astfel, în fapt, reclamanta deține un apartament într-un condominiu pe-,. 4, sector 1, pentru care i s-a eliberat titlu de proprietate pentru cota indiviză aferentă acestui apartament. Terenul restituit pârâtului nu se suprapune cu terenul pe care este edificat imobilul în care locuiește reclamanta. Între terenul menționat în titlul de proprietate al reclamantei și cel restituit pârâtului prin dispoziția Primarului General al Municipiului B, nu se poate reține vreo suprapunere, reclamanta beneficiind doar de cota indiviză din terenul aferent apartamentului proprietatea sa personală. Reclamanta nu are un drept de proprietate asupra imobilului restituit către pârât prin dispoziția nr. 814 / 11.02.2003, ci doar un drept de folosință, acest fapt fiind dovedit și de regimul juridic al imobilului în litigiu, din care reiese că proprietarul imobilului era numitul, al cărui moștenitor este pârâtul, iar dovada dreptului de proprietate cu privire la terenul restituit este făcută cu înscrisurile aflate la filele 84-99 din dosar.
Simplul fapt că pe o porțiune din terenul restituit sunt construite garaje nu poate duce la nulitatea deciziei, întrucât, având în vedere dispozițiile art. 494, ar rezulta că proprietatea pârâtului este grevată eventual de o sarcină legală și ridicarea garajelor ar comporta discuții, având în vedere buna credință la construirea acestora.
De altfel, reclamanta nu a dovedit și nici nu a invocat vreodată un drept de proprietate asupra terenului pe care sunt amplasate garajele, iar faptul că garajele au fost construite cu bună credință, nu poate conduce la concluzia că buna credință ar fi egală cu un drept de proprietate.
Din analiza raportului de expertiză efectuat în cauză, nu se poate reține împrejurarea că pârâtului i s-ar fi restituit vreo cotă de teren care ar afecta dreptul de proprietate al reclamantei, iar conform planșelor fotografice toți locatarii beneficiază de o alee de acces în imobil, pe care însă aceștia și-au construit garaje, cum este și cazul reclamantei.
Recurenta a mai invocat faptul că simplul folos, interes personal, în anularea unui act ilegal, legitimează procesual exercitarea unei astfel de acțiuni, or folosul practic urmărit de reclamantă era acela de a păstra și folosi în continuare potrivit destinației construcția ce reprezintă garajul afectat apartamentului său, construcție al cărei proprietar este, prin faptul autorizării acesteia anterior retrocedării întreprinse prin actul atacat. Instanțele trebuiau să aprecieze asupra acestui interes care legitimează o cerere de constatare a nulității în funcție de seriozitatea, realitatea și actualitatea acestuia, pentru ca apoi să analizeze dacă la emiterea actului atacat au fost sau nu respectate normele aplicabile la acea dată situației de fapt.
Or, Curtea reține că ipotetic, în cazul admiterii acțiunii reclamantei, terenul ar reveni în proprietatea statului, care îl preluase de la autorul pârâtului, iar nu în proprietatea reclamantei. Aceasta nu are nici măcar o vocație eventuală la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului de sub garaj, care ar fi putut exista dacă aceasta era titulara unei cereri de restituire a terenului în temeiul vreunei legi de restituire a proprietăților ( Legea nr. 18/1991; Legea nr. 10/2001), dar reclamanta nu se pretinde fost proprietar deposedat de stat, ci doar posesor de bună credință al terenului în virtutea unui titlu dat de statul însuși.
Or, existența unei dispoziții de restituire în favoarea pârâtei, nu afectează dreptul de a păstra și folosi în continuare potrivit destinației construcția ce reprezintă garajul aferent apartamentului reclamantei, dacă acesta a fost ridicat cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la autorizarea construcțiilor. Așa cum statul, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra terenului anterior emiterii dispoziției de restituire în favoarea pârâtului, era obligat să respecte dreptul reclamantei de a păstra și folosi în continuare potrivit destinației construcția ce reprezintă garajul afectat apartamentului său, tot astfel orice titular ulterior al dreptului de proprietate asupra terenului va avea aceeași obligație. Rezultă că, indiferent de titularul dreptului de proprietate asupra terenului, dacă reclamanta are un drept legal constituit asupra garajului, acest drept va fi opozabil proprietarului terenului.
Se mai arată de către recurentă că instanțele au apreciat greșit asupra cauzei cererii sale, transformând acțiunea de constatare a nulității în acțiune în revendicare; numai astfel se poate explica condiționarea calității procesuale active de existența unui drept de proprietate pretins suprapus.
Cu privire la acest aspect, Curtea constată că nu s-a realizat o transformare a obiectului acțiunii reclamantei, prin admiterea acestei excepții și prin motivarea acestei soluții prin lipsa unui drept de proprietate al reclamantei, deoarece instanța de apel a avut în vedere în mod clar, așa cum reiese din considerentele deciziei recurate, o cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a unui act juridic.
Nu se poate face însă abstracție de aspectul că, atât pentru justificarea calității procesuale active în cadrul unei acțiuni în constatarea nulității absolute a unui act juridic constitutiv al unui drept de proprietate, cât și pentru existența legitimității procesuale active în cadrul unei acțiuni în revendicare, ceea ce trebuie să invoce reclamantul, este existența unui drept de proprietate, ca situație premisă, acesta fiind și motivul pentru care soluția instanței de apel și cea a primei instanțe au avut în vedere argumentele legate de proprietatea asupra terenului în litigiu. Dar aceasta nu înseamnă că instanța a făcut abstracție de obiectul acțiunii deduse judecății sau confuzie între cele două tipuri de acțiuni, revendicare și constatare nulitate, care au un regim juridic diferit în rest.
Se mai arată de către recurentă că, în măsura în care reclamanta s-ar fi putut prevala de un titlu de proprietate valabil și anterior celui dobândit de pârât, cu siguranță ar fi promovat o acțiune în revendicare, în cadrul căreia ar fi invocat această nulitate pe cale de excepție. Se arată că această abordare echivalează cu o apreciere privind inadmisibilitatea unei astfel de acțiuni, fiind astfel lipsită de posibilitatea de a se adresa justiției pentru ocrotirea unui interes personal recunoscut de lege. Se arată că prin abordarea pe cale de excepție a cererii reclamantei, cu nesocotirea caracterului special și derogatoriu al acțiunilor prin care se invocă nulitatea absolută, instanța nu a mai ajuns să analizeze nelegalitatea invocată de reclamantă, respectiv încălcarea art. 10 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001, încălcare ce a determinat emiterea nelegală a unei dispoziții de retrocedare și pe cale de consecință afectarea directă a dreptului său personal.
Sub acest aspect, Curtea reține că dreptul de acces la justiție, ca și drept fundamental reglementat de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu este un drept absolut și care să poată fi exercitat în mod nelimitat, tocmai pentru că există alte drepturi ale altor persoane, de asemenea reglementate de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului care trebuie să fie respectate în egală măsură, cum ar fi dreptul de proprietate consacrat printr-un titlu emis în baza unei proceduri legale. Astfel, necesitatea asigurării unui echilibru între protecția dreptului de proprietate consacrat printr-un titlu emis în baza unei proceduri legale și protecția dreptului unei alte persoane de a contesta valabilitatea unui asemenea titlu, este aceea care a obligat legiuitorul să restricționeze și să condiționeze accesul la justiție de anumite limitări, legate de exercițiul dreptului la acțiune. Or, așa cum s-a reținut mai devreme, cât timp nu se poate considera ca reclamanta are un interes personal în anularea titlului pârâtului, neobținând un folos nou și în plus față de ceea ce deține și în prezent, indiferent de titularul actual al dreptului de proprietate asupra terenului, este normal ca cererea sa să fie practic inadmisibilă, ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale active.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă în contradictoriu cu intimații-pârâți și MUNICIPIUL B prin Primar General împotrivadeciziei civile nr. 1605A/15.12.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă în dosar nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red./2. ex
Decizia civilă nr. 1605A/15.12.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă în dosar nr-
judecători fond-ia,
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Mihaela Paraschiv, Andreea
