Anulare act. Decizia 255/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr. 1541,-
DECIZIA NR. 255
Ședința publică din data de 19 martie 2009
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Elena Staicu Elena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare a deciziei nr. 1009 pronunțată la 29 octombrie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de contestatorul, domiciliat în S,-, Cod poștal -, Județ în contradictoriu cu intimații, domiciliată în B,-, -. E,. 1,. 67, sector 2, Cod poștal -, domiciliat în B, nr. 6,. 15,. 1,. 53, sector 2, Cod poștal -, și, ambii domiciliați în S,-, Cod poștal -, Județ
Cerere timbrată cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 10 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr. -, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorul asistat de avocat din Baroul Prahova, intimații asistat de avocat din Baroul Prahova și reprezentată OG de avocat din Baroul Prahova, lipsind intimații și.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, depune la dosar dovada citării prin publicitate a intimatului, arătând că partea pe care o asistă a publicat anunțul pe data de 14.03.2009, încălcând prevederile art. 95 alin. 3 pr.civilă, conform cărora publicarea citației în Monitorul Oficial sau într-un ziar mai răspândit se face cu cel puțin 15 zile înainte de termenul de judecată.
Mai arată că, deși în cazurile urgente, termenul poate fi redus la 5 zile de completul de judecată, nici acest termen nu este respectat.
Solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a se îndeplini legal procedura de citare cu intimatul.
Avocat, având cuvântul, solicită acordarea unui nou termen de judecată întrucât intimatul nu a fost citat legal.
Curtea, constată că procedura de citare cu intimatul este legal îndeplinită, având în vedere că, potrivit art. 95 alin. 2 pr.civilă, citarea prin publicitate se face prin afișarea citației la ușa instanței, și doar în situația în care
completul de judecată apreciază că se impune, citarea se face și prin publicarea în Monitorul Oficial sau într-un ziar mai răspândit.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, arată că sunt incidente dispozițiile art.318 alin. 2 teza II întrucât instanța de recurs nu a răspuns tuturor motivelor de casare invocate de recurentul în cererea de recurs și prin concluziile scrise depuse la dosar.
Deși s-a invocat incidența prevederilor art. 304 pct.5,8 și 9 pr.civilă, în hotărârea contestată se face referire la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 pr.civilă.
Astfel, instanța de recurs a apreciat că s-a invocat nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 3 pr.civilă, deși recurentul nu a susținut niciodată că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.
În realitate, s-a invocat art. 304 pct. 5 pr.civilă, respectiv că hotărârea este dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 pr.civilă, în sensul că măsurile dispuse de instanță prin încheierea din 6 iunie 2007 nu au fost puse în discuția părților.
Instanța a răspuns la acest motiv de recurs, dar a omis să se pronunțe cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.8 pr.civilă, deși s-a susținut de către recurent că hotărârea este rezultatul interpretării greșite a actului dedus judecății.
Curtea de APEL PLOIEȘTIs -a raportat la o cauză ilicită, sugerând o simulație prin intermediul căreia părțile au urmărit să scoată bunurile de sub o eventuală executare silită.
Deși recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și a detaliat, pe larg, în ce a constat nulitatea la care a făcut referire, instanța a interpretat greșit convenția încheiată între părți, deși clauzele erau clare, concluzionând că nu este vorba de o vânzare-cumpărare, părțile urmărind doar ieșirea temporară a bunului din patrimoniul lui pentru ca soții să garanteze un împrumut.
Cu privire la motivul de nulitate prevăzut de art. 304 pct.9 pr.civilă, instanța de recurs nu s-a pronunțat, deși îl menționează în cuprinsul hotărârii.
Recurentul a arătat în cererea de recurs că instanțele au interpretat greșit dispozițiile art. 1169, 1199, 1203,966 și 968 Cod civil, însă instanța de recurs nu a făcut referire la niciunul dintre aceste texte de lege, limitându-se la o analiză pe fond a cauzei.
Solicită admiterea contestației, anularea hotărârii nr. 1009 pronunțată la 29 octombrie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI și fixarea unui nou termen pentru rejudecarea recursului.
Cu cheltuieli de judecată.
Învederează că, în contestația în anulare, întâmpinarea este obligatorie, iar aceasta nu a fost depusă de intimați până la primul termen de judecată, solicitând ca în situația în care se vor invoca excepții sau împrejurări noi, acestea să fie cenzurate ca atare.
Avocat, având cuvântul, arată că prima critică este nefondată întrucât, din simpla lecturare a hotărârii, se poate concluziona că este vorba de o eroare materială, în sensul că s-a menționat pct. 3 în loc de art. 304 pct. 5 pr.civilă.
Din considerentele hotărârii nu rezultă că instanța de recurs ar fi analizat incidența în cauză dispozițiilor art. 304 pct. 3 pr.civilă.
Mai arată că este nefondată și critica referitoare la faptul că nu s-a analizat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 pr.civilă, întrucât instanța analizat pe larg solicitările recurentului și a conchis că nu poate fi vorba de o cauză ilicită la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
În considerentele hotărârii nu există nicio mențiune cu privire la simulație, așa cum arată contestatorul, deci nu se poate susține că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății.
Mai mult, în cuprinsul hotărârii, se arată că decizia recurată a fost examinată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei.
Instanța a analizat toate criticile formulate de recurent și a argumentat motivele care au condus la soluția respingerii recursului.
Cu privire la cea de-a treia critică, arată că instanța nu este obligată să răspundă, punctul, tuturor textelor de lege invocate.
Faptul că instanța nu a făcut referire la textele de lege invocate de recurent, nu înseamnă că nu a analizat susținerile acestuia.
Mai arată că susținerile contestatorului în sensul că hotărârea este motivată pe scurt și că ar fi fost reluate concluziile instanțelor inferioare, sunt nefondate. Hotărârea este amplu motivată, iar redactarea este diferită de cea a instanțelor inferioare, lucru care se poate observa printr-o simplă lecturare comparată.
Solicită respingerea contestației ca nefondată.
Cu cheltuieli de judecată.
Depune concluzii scrise.
CURTEA:
Deliberând asupra contestației în anulare de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr. 154- reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a certificatului de sarcini eliberat de Judecătoria Sinaia sub nr. 245/19.05.1998 și a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1592/1998 de către Notarul Public.
Prin sentința civilă nr. 853/12.09.2007 Judecătoria Sinaiaa admis excepția lipsei de interes privind nulitatea certificatului de sarcini și rectificarea mențiunilor, respingând restul excepțiilor ca fiind rămase fără obiect.
Prima instanță a admis în parte acțiunea, constatând nulitatea absoluta contractului de vânzare-cumpărare nr. 1592/19.05.1998 și s-a respins capătul de cerere privind nulitatea certificatului de sarcini și rectificarea mențiunilor din Cartea Funciara privind certificatul de sarcini nr. 245/1998 ca fiind lipsită de interes, obligând pârâții la plata către reclamanți cheltuielilor de judecată în suma de 1.146,2 RON.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, declarat apel pârâtul iar prin decizia civilă nr. 59 din 6 februarie 2008 Tribunalul Prahovaa respins ca nefondat apelul pârâtului, cu obligarea acestuia la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimații și.
OGÎmpotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, care a susținut că, respingându-se apelul declarat de acesta a fost validată o hotărâre dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 Cod pr.civilă, în sensul că măsurile dispuse de instanță prin încheierea din 6 iunie 2007 nu au fost puse în discuția părților.
Este știut că potrivit dispozițiilor art.129 alin.4 Cod pr.civilă toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, iar instanța de apel nu face nici o referire la încălcarea de către instanța de fond a principiilor contradictorialității și disponibilității în condițiile în care nu există nici o cerere de renunțare la judecată din partea reclamantei -, a susținut recurentul-pârât, iar faptul că aceasta a înstrăinat imobilul soților și nu conduce automat la schimbarea subiectului activ al raportului juridic dedus judecății.
Instanța de apel a invocat o transmisiune convențională a calității procesuale active determinată de vânzarea bunului litigios, dar a omis acordul de voință al părților, aceasta neputându-se substitui acestui acord.
O altă critică a vizat faptul că, în mod greșit, s- apreciat că în dispozitivul hotărârii nu trebuie reluat respingerea cererii de intervenție printr-o încheiere interlocutorie,iar instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal și cu aplicarea greșită legii atunci când a confirmat soluția de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1592/1998.
Stabilirea existenței sau inexistenței cauzei ilicite la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi desprinsă din ceea ce s-a hotărât prin cele două hotărâri irevocabile, respectiv sentințele civile nr. 271/2005 și 550/2004 ale Judecătoriei Sinaia, cum greșit au procedat instanțele de fond și apel.
În continuare recurentul-pârât a făcut o descriere cu privire la momentul și condițiile în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1592/1998, aspecte care au fost reluate atât în considerentele sentinței de la fond, cât și cele ale deciziei din apel, susținând în esență că în speța dedusă judecății nu poate fi vorba de o cauză ilicită la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu soții.
Un alt aspect foarte important a susținut recurentul-pârât este acela că prin constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, adevăratul proprietar a fost lăsat la discreția celor care au dispus de bunul său el pierzându-și dreptul de a ai putea recurge la o acțiune în revendicare prin compararea titlurilor de proprietate.
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia civilă nr.1009 din 29 octombrie 2008 respins, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.59 din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, OG, pârâții și, fiind obligat recurentul-pârât să plătească intimaților-pârâți și OG2000 lei cheltuieli de judecată, reținând următoarele considerente:
Astfel, Curtea a reținut că este nefondată critica potrivit căreia prin respingerea apelului a fost validată o hotărâre dată cu încălcarea formelor de procedură în sensul că măsurile dispuse de instanță prin încheierea din 6 iunie 2007 nu au fost puse în discuția părților.
În realitate prin încheierea de ședință la care se face referire (fila 171 dosar fond 154- al Judecătoriei Sinaia ) instanța pune în discuția părților cererea de intervenție în interes propriu formulată de numiții și OG, părțile pun concluzii cu privire la această cerere, inclusiv avocatul pârâtului, cerere care este respinsă ca inadmisibilă cu motivarea că se constată transmiterea drepturilor și obligațiilor procesuale de la reclamanta - la și OG, cu alte cuvinte se arată care sunt titularii dreptului de proprietate dedus judecății.
De asemenea, a reținut că este nefondată și critica potrivit căreia au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin.4 Cod pr.civilă, deoarece așa cum am arătat anterior măsurile dispuse prin încheierea de ședință din 6 iunie 2007 au fost puse în discuția părților, asigurându-se principiul contradictorialității și disponibilității, părțile punând concluzii cu privire la toate aspectele discutate.
Atunci când cererea de intervenție este respinsă ca inadmisibilă, terțul are fie posibilitatea atacării încheierii odată cu fondul, fie posibilitatea de a-și valorifica pretențiile pe care principală, ceea ce duce la concluzia că putând fi atacată încheierea odată cu fondul, nu este nevoie să fie reluată în dispozitivul hotărârii respingerea acestei cereri, astfel că și sub acest aspect criticile recurentului-pârât sunt nefondate.
De altfel, intervenienții nu au fost vătămați în drepturile lor și dacă ar fi fost așa, ei erau singurii care puteau invoca o astfel de neregularitate și nu recurentul-pârât.
Instanța de recurs a mai reținut că această critică a recurentului-pârât apare, pe de altă parte și ca pur formală, deoarece așa cum s-a arătat anterior cererea de intervenție nu a fost lăsată ca nesoluționată, cum corect a reținut și instanța de apel, fiind vorba de o încheiere interlocutorie susceptibilă de a fi atacată odată cu hotărârea dată în cauză.
Și criticile recurentului-pârât referitoare la fondul cauzei s-au constatat nefondate, astfel din considerentele hotărârilor atacate rezultă ca relevant faptul că într-un interval scurt de timp recurentul-pârât și soții au vândut unii altora imobilul în litigiu nu cu intenția de a-l stăpâni ca proprietari ci pentru a-l folosi ca garanție a unei obligații de restituire a unui împrumut și ulterior de a-l sustrage executării silite pentru nerespectarea respectivei obligații.
Astfel, recurentul-pârât dobândește imobilul în litigiu prin donație de la părinții săi, ulterior la 20 ianuarie 1998 îl înstrăinează pârâților pentru 25.000.000 lei vechi rezervându-și un drept de uzufruct până la 20 mai 1998, aceștia din urmă garantând un împrumut de 21.500 dolari cu termen de restituire 20 august 1998.
S-a pornit executarea silită de către împrumutătoarea A, imobilul fiind adjudecat definitiv în favoarea creditoarei în iunie 1999, iar anterior pronunțării ordonanței de adjudecare la 19 mai 1998, pârâtul vinde imobilul (cu care garantase împrumutul) recurentului-pârât, din nou celui de la care cumpărase, profitând de eliberarea din eroare a certificatului de sarcini nr. 245 din 19 mai 1998 care nu atesta existența împrumutului.
Chiar dacă ulterior s-a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut prin sentința civilă nr. 550 din 14 mai 2001 Judecătoriei Sinaia și a fost desființată ordonanța de adjudecare prin hotărârea nr. 271/2005, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 330/2006 a Curții de APEL PLOIEȘTI, condițiile în care a fost încheiat respectivul contract de împrumut la 19 februarie 1998 sunt elocvente în aprecierea poziției subiective a părților la încheierea din 19 mai 1998 contractului de vânzare-cumpărare și arată conivența care a existat între recurentul-pârât și pârâtul privind folosirea imobilului pentru garantarea împrumutului și ulterior pentru sustragerea de la executarea silită.
De menționat este faptul că prin sentința civilă nr. 271/2005 a Judecătoriei Sinaia, definitivă și irevocabilă mai sus amintită, s-a constatat și buna-credință a soților care au cumpărat imobilul de la adjudecatara A, care la rândul lor l-au vândut reclamantei - și aceasta din urmă pârâților și.
OGImobilul în litigiu a fost intabulat în cartea funciară de către - fiind opozabilă "erga omnes" spre deosebire de fostul proprietar care nu l-a intabulat sau transcris în registrul de transcripțiuni.
De altfel, așa cum am arătat anterior, prin sentința civilă nr. 271/2005 a Judecătoriei Sinaias -a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1090/2000, precum și revendicarea imobilului, constatându-se buna-credință a cumpărătoarei.
Vânzătoarea - către intimații-pârâți și a OG locuit în imobilul în litigiu așa cum rezultă din cartea de identitate existentă în copie la dosar, fiind de bună-credință la momentul cumpărării și respectiv vânzării lui.
Prin declarațiile extrajudiciare depuse la instanța de recurs se încearcă atestarea situației de fapt potrivit căreia recurentul-pârât ar fi locuit permanent în imobil și că proprietarii legali ai imobilului, inclusiv intimații-pârâți și nu OG ar fi fost proprietari de fapt și de drept ai lui, susținere care nu corespunde realității, deoarece din cuprinsul proceselor verbale
încheiate de executorul judecătoresc la 12 aprilie 2000 și 5 mai 2000 rezultă că adjudecatara A este pusă în posesie, iar pârâții și au fost evacuați din imobil.
Curtea de Apel a reținut că, în mod corect, cele două instanțe de judecată, prin soluțiile pronunțate, au dat eficiență stabilității circuitului civil al actelor încheiate, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de intimații-pârâți și fiind valabil și legal încheiat, ei fiind proprietarii de bună-credință ai imobilului.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul pârât, invocând dispozițiile art.318 alin.2 teza a II a cod pr.civilă dat fiind faptul că instanța de recurs ar fi omis să cerceteze unul dintre motivele de casare sau modificare invocate.
Arată contestatorul că în motivarea deciziei civile nr.1009/22.10.2008 instanța de recurs susține că recurentul-pârât a invocat dispozițiile art.304 pct.3 și 9 cod pr.civilă, 105 alin.2 cod pr.civilă și art.129 alin.4 cod pr.civilă, confundând astfel motivele de recurs enumerate de altfel limitativ în art.304 cod pr.civilă și apreciind că s-a invocat nulitatea prevăzută de art.304 pct.3, deși el a invocat doar dispozițiile art.304 pct.5, 8 și 9 cod pr.civilă.
În al doilea rând, apreciază contestatorul că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.8 cod pr.civilă, deși recurentul a arătat în dezvoltarea acestui motiv de recurs că a fost investită instanța cu o cerere de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1592/1998 ce trebuia analizat prin prisma dispozițiilor art.948, 977 și 969 cod pr.civilă și nu prin prisma existenței unei simulații.
În al treilea rând se apreciază că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă.
Astfel, deși în cererea de recurs pârâtul-contestator a arătat că instanțele au interpretat și aplicat eronat dispozițiile art.1169 cod civil, 1199 cod civil, 1203 cod pr.civilă, art.966 și 968 cod civil, instanța nu s-a referit la niciunul din aceste texte de lege limitându-se la o analiză pe fond a cauzei prin preluarea expunerii situației de fapt de la instanțele anterioare.
Examinând contestația în anulare formulată prin prisma motivelor acesteia, raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Decizia tribunalului a fost motivată în mod corespunzător, fiind justificată pe deplin soluția de respingere a recursului declarat în cauză.
În ceea ce privește primul motiv al contestației în anulare, de observă că referirea la dispozițiile art.304 pct.3 în loc de art.304 pct.5 cod pr.civilă este o pură
greșeală de dactilografiere câtă vreme din tot conținutul deciziei nu rezultă că ar fi fost analizate motivele de casare prevăzute de art.304 pct.3 cod pr.civilă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în cadrul aceluiași fragment instanța de recurs face referire și la textele corespunzătoare pretins a fi încălcate, respectiv art. 105 alin.2 cod pr.civilă (a cărui incidență o constatăm în cadrul motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.5 cod pr.civilă) și art.129 alin.4 cod pr.civilă ( a cărui nerespectare ar fi atras aplicarea dispozițiilor art.304 pct.9 cod pr.civilă).
În ceea ce privește susținerile că motivul de recurs încadrat în dispozițiile art.304 pct.8 cod pr.civilă nu a fost analizat deloc, iar cel prevăzut de art. 304 pct.9 cod pr.civilă nu a fost analizat suficient, întrucât nu s-a făcut referire la textele legale arătate - art.948, 977 și 969 cod civil, 1169, 1199, 1203, 966 și 968 cod civil, Curtea constată că instanța de recurs a răspuns în esență criticilor formulate de recurent, apreciind că în mod corect cele două instanțe prin soluțiile pronunțate au dat eficiență stabilității circuitului civil al actelor încheiate, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de intimații pârâți și, fiind valabil și legal încheiat, ei fiind proprietari de bună credință ai imobilului.
De remarcat este faptul că "omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de recurs" în înțelesul art.318 alin.2 teza a II nu înseamnă că instanța este obligată să răspundă detaliat fiecărui argument al părților, respectiv să răspundă pe rând, detaliat tuturor argumentelor și textelor de lege invocate, ci presupune cerința de a se constata faptul că s-au avut în vedere problemele de fapt și de drept ale speței - fapt ce reiese cu prisosință din motivarea deciziei atacate.
Ca atare, calea extraordinară de atac a contestației în anulare nu poate constitui prin ea însăși un veritabil "recurs la recurs", instanța astfel sesizată neputând să aducă aprecieri asupra modalității de rezolvare pe fond a pricinii.
Raportat la motivul contestației în anulare și la condițiile expres și limitativ prevăzute de lege ale acestei căi extraordinare de atac de retractare, precum și la faptul că motivele de casare invocate în cererea de recurs au fost analizate în esență de instanță, care a expus pe larg, atât situația de fapt cât și motivele ce au condus la menținerea soluției tribunalului, Curtea de Apel va respinge cererea de față, nefiind întrunite dispozițiile art.318 alin.2 pct.2 cod pr.civilă.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.274 cod pr.civilă va fi obligat contestatorul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații și.
OGPENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare deciziei nr. 1009 pronunțată la 29 octombrie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de contestatorul, domiciliat în S,-, Cod poștal -, Județ P în contradictoriu cu intimații, domiciliată în B,-, -. E,. 1,. 67, sector 2, Cod poștal -, domiciliat în B, nr. 6,. 15,. 1,. 53, sector 2, Cod poștal -, și ,
ambii domiciliați în S,-, Cod poștal -, Județ P, ca nefondată.
Obligă contestatorul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații și.OG
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Elena Staicu Elena
- - - - - -
GREFIER,
Red. /Tehnored. CC
2 ex.01.04.2009
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Elena Staicu Elena
