Anulare act. Decizia 266/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1718/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.266.
Ședința publică de la 09 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurenții pârâți și, împotriva deciziei civile nr.82 A din 24.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă (fostă și cu intimații pârâți, I, ȘI (fostă.
are ca obiect - anulare act.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 02.02.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea la 09.02.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
La data de 08 februarie 2006, reclamantul (fostă ) a chemat în judecată pe pârâții, I, și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a actului de adjudecare întocmit în baza ordonanței de adjudecare dată în dosarul nr. 2875/1997 și a actelor juridice subsecvente intitulate contracte de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. 3328 din 11 decembrie 1997 și nr. 1328 din 08 iunie 1998, avându-se în vedere că actul inițial - contractul de împrumut cu garanție imobiliară, autentificat sub nr. 3750 din 23 mai 1996, fost anulat printr-o hotărâre penală definitivă, prin care s-a dispus și repunerea în situația anterioară, cu privire la apartamentul nr. 1 situat în B,-,. 11,. 1, parter, sector 4, proprietatea reclamantei și a soțului său, (decedat).
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin săvârșirea mai multor infracțiuni de înșelăciune, fals, uz de fals etc. numiții și i-au deposedat pe reclamantă și soțul său de proprietatea asupra apartamentului susmenționat, punând în executare un contract de împrumut cu garanție imobiliară, în care se menționa în fals că reclamanta și soțul său (în prezent decedat) ar fi împrumutat de la suma de 6.820 USD.
De îndată ce au aflat de acest înscris fals, s-au formulat plângeri penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, soluționate prin rechizitoriul de trimitere în judecată nr. 3957/P/1998.
Prin sentința penală nr. 135 din 13 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, pe latură civilă s-a dispus anularea contractului de împrumut cu garanție imobiliară nr. 3750 din 23 mai 1996 în baza căruia, Judecătoria Sectorului 4 Baa djudecat apartamentul proprietatea reclamantei, în favoarea numitului.
Deși cunoștea că apartamentul este în litigiu, împotriva lui fiind începută urmărirea penală, fiind notată interdicția de vânzare, acesta a vândut apartamentul mai departe, soților și I la un preț derizoriu de 45.000.000 lei, când un astfel de apartament se vindea la prețul real de 15.000 USD (450.000.000 lei), altfel spus, în grabă și formal, luând cunoștință cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală când a aflat că este pus sub învinuire, că pe latură civilă s-a propus anularea contractului de împrumut care a stat la baza adjudecării în instanță.
Apartamentul a fost vândut soților și I când reclamanta și soțul său au fost evacuați, fiind găsiți de viitorii cumpărători cu mobila în holul de la intrarea în bloc, chiar în fața apartamentului nr. 1 în litigiu și cu o parte din mobilier depozitat la subsolul blocului.
La primirea somației de evacuare, soțul reclamantei, a făcut congestie cerebrală și a decedat.
S-a mai arătat că, deși reclamanta i-a adus la cunoștință pârâtului că apartamentul este în litigiu și să nu cumpere, acesta a cumpărat apartamentul la un preț derizoriu și fără a se muta în el, l-a revândut soților și, care la rândul lor, cunoșteau înainte de cumpărare că apartamentul era în litigiu și că reclamanta, împreună cu familia sa, locuiau în subsolul blocului, până la soluționarea definitivă a dosarului penal.
Prin decizia penală nr. 2132 din 29 martie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a păstrat din sentința penală a Tribunalului București - Secția I-a Penală pe latura civilă a cauzei penale, dispoziția privind "anularea contractului de împrumut cu garanție imobiliară și restabilirea situației anterioare".
În consecință, urmează a fi anulate și contractele de vânzare - cumpărare subsecvente, autentificate sub nr. 3328 din 11 decembrie 1997 și sub nr. 1323 din 08 iunie 1998 și restabilirea situației anterioare, întrucât a cunoscut de la reclamantă și de la locatarii din bloc faptul că apartamentul este în litigiu și soțul reclamantei a decedat cu ocazia evacuării din apartament, și totuși a cumpărat, fiind de rea - credință, tot astfel și următorii cumpărători, și au fost de rea - credință, reclamanta, personal și locatarii din bloc rugându-i să nu cumpere apartamentul întrucât acesta se află într-o cercetare penală privind scopul fraudulos de intrare în proprietatea lui de către, soții ignorând aceste avertizări.
Cumpărătorii au fost de rea - credință, pentru că nu au efectuat nici verificări prealabile cu privire la situația juridică a apartamentului ce urma să facă obiectul celor două contracte, la asociația de proprietari, la administrația financiară și la cartea funciară, astfel cum se impune în cazul achiziționării de imobile.
Contractele sunt nule și pentru prețul neserios, contrar valorii reale de piață în zonă, fiind un preț derizoriu, practic inexistent - situație ce atrage nulitatea acestora.
În drept s-au invocat prevederile art. 22 Cod de procedură penală, art. 948 și 966 Cod civil.
La data de 05 aprilie 2006, pârâții și au formulat "întâmpinare și cerere reconvențională și chemarea în garanție a copârâților și I" prin care au solicitat respingerea acțiunii principale formulate de reclamantă, întrucât contractul lor de vânzare - cumpărare nr. 3328 din 11 decembrie 1997 autentificat la Biroul Notarului Public este valabil, reclamanta făcând doar afirmații că ei cunoșteau "litigiul", fără a proba reaua - lor credință și în condițiile în care apartamentul se dobândise inițial, anterior lor, printr-un act de adjudecare obținut în instanță, contractul fiind, dimpotrivă, încheiat cu deplina respectare a cerințelor art. 948 Cod civil, ei efectuând verificări prealabile la registrul de publicitate imobiliară și cu privire la rolul fiscal și cercetări privind apartamentul, înainte de a cumpăra, nefiind notificați cu privire la litigiile penale.
Potrivit art. 1848 Cod civil, buna credință se prezumă, iar potrivit art. 22 Cod de procedură penală, hotărârea penală are autoritate de lucru judecat, doar cu privire la existența faptei, persoanei făptuitorului și vinovăției, întrucât la momentul pronunțării acesteia, nu exista și un litigiu civil pe rol.
Greșit s-a susținut că prețul este derizoriu de circa 7.000 USD pentru un apartament cu trei camere la nivelul anului 1998, și că acesta trebuia să fie de circa 30.000 USD, ignorându-se explozia prețurilor în timp, pentru apartamente.
La data de 19 aprilie 2006 pârâții și au depus motivarea cererii de chemare în garanție a copârâților și I, pentru a-i garanta împotriva evicțiunii potrivit art. 1344 Cod civil, în sensul că dacă va fi anulat contractul lor de vânzare - cumpărare nr. 1323 din 08 iunie 1998, să se admită prezenta cerere și să fie obligați pârâții să le plătească soților, valoarea de circulație a unui apartament cu trei camere.
La data de 11 octombrie 2006 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că la vânzarea apartamentului la licitație, nu s-a întocmit un act de adjudecare, și devenind proprietari ai apartamentului, numai pe baza Ordonanței de adjudecare - astfel că se renunță la judecarea cererii privind constatarea nulității absolute a actului de adjudecare, dar și pentru a fi introduși în cauză, în calitate de pârâți, și și, spre a le fi opozabilă hotărârea.
Prin încheierea de ședință din 25 octombrie 2006 s-a luat act de renunțarea la judecarea capătului de cerere susmenționat și s-a luat act de precizarea persoanelor pârâte chemate în judecată.
La data de 08 ianuarie 2007 reclamanta a revenit la precizarea anterioară, în sensul că se solicită constatarea nulității absolute a Ordonanței de adjudecare, nu a actului de adjudecare și nu solicită repunerea în situația anterioară pentru care, reclamanta ar fi nevoită să achite o taxă de timbru pentru care nu deține suma necesară și oricum, este o măsură care s-a dispus cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea judecătorească pronunțată în penal.
În cauză s-au administrat potrivit cererilor părților, probele cu înscrisuri, declarații de martori, interogatorii și expertiză tehnică în specialitatea construcții, având ca obiect stabilirea valorii de circulație a apartamentului la data încheierii fiecăruia din cele două contracte de vânzare - cumpărare.
S-au depus următoarele înscrisuri în copii la dosar: cele două contracte de vânzare - cumpărare, ordonanța definitivă de adjudecare a imobilului, având ca beneficiar pe creditorul, în contra debitorilor și, constând în sentința civilă nr. 2875 din 16 aprilie 1997 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul nr. 6860/1996, sentința de divorț a soților nr. 2919 din 17 aprilie 1997 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul nr. 646/1997, soția luând numele purtat anterior căsătoriei - acela de, sentința penală nr. 135 din 13 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr. 4362/2002 (sesizarea efectuându-se prin Ordonanța Parchetului Tribunalului București nr. 3957/P/1998 - cu data de 02 februarie 2002) prin care s-au reținut în sarcina inculpatului săvârșirea mai multor infracțiuni de fals (art. 290 Cod penal), uz de fals (art. 291 Cod penal) și înșelăciune (art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal) în variante agravante, fiecare în formă continuată (art. 41 alin. 2 Cod penal) și toate în concurs (art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal), în dauna mai multor părți vătămate (în număr de circa 27) între care reclamanta în cauză, pentru care s-a stabilit o pedeapsă finală de 16 ani de închisoare și interzicerea mai multor drepturi, iar pe latură civilă, în ceea ce o privește pe reclamantă, în baza art. 348 Cod de procedură penală s-a dispus anularea contractului de împrumut cu garanție imobiliară nr. 3750 din 25 mai 1996 și restabilirea situației anterioare șidecizia penală nr. 2132 din 29 martie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penalăîn dosarul nr. 3511/2004, din care rezultă că după o casare, Curtea de APEL BUCUREȘTI în rejudecarea apelurilor a reindividualizat pedepsele aplicate, constatând grațierea pentru pedepsele aplicate pentru infracțiunile de fals - uz de fals, stabilind o pedeapsă finală de 9 ani închisoare, menținând soluționarea laturii civile pentru partea vătămată, astfel că Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut în esență, soluția anterioară privind aplicarea pedepsei de 9 ani închisoare și soluția pe latură civilă.
S-au mai depus la dosar: Ordonanța inițială de neîncepere a urmăriri penale pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București la data de 15 martie 2006 în dosarul nr. 2923/P/2004, Încheierea nr. 15235 din 08 iulie 2004 privind cererea de notare a interdicției de vânzare a apartamentului dată de Biroul de Carte funciară de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B, la cererea personală a reclamantei (fostă ) care figura în calitate de proprietară a imobilului, adrese de la organele de poliție privind plângerile penale formulate de reclamantă împotriva lui și și răspunsul privind începerea urmăririi penale față de pentru înșelăciune privitor la apartamentul în litigiu, la data de 08 iunie 1998 (contractul de vânzare - cumpărare nr. 1323 încheindu-se la numai 6 zile după această dată).
Raportul de expertiză tehnică în construcții a stabilit valoarea apartamentului în litigiu la aproximativ 6.300 - 6.600 USD la data încheierii celor două contracte de vânzare - cumpărare, la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Cererea de chemare în garanție nu a fost timbrată și ulterior, pârâții au renunțat la această cerere, astfel cum s-a menționat în încheierea din 07 mai 2006, dată la care, reclamanta a solicitat să fie citați în cauză, în calitate de pârâți și și (fostă ).
S-au administrat interogatoriile și declarațiile martorilor, consemnările fiind atașate la dosar.
Prin sentința civilă nr. 4212 din 11 iulie 207 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta (fostă ), reclamanta fiind obligată și la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către pârâții și.
Pentru a se pronunța astfel pe fond, instanța de judecată a avut în vedere întregul material probator de la dosar.
A constatat astfel, că raportul de expertiză de la dosar a constatat valoarea de circulație a apartamentului pentru cele două vânzări din 1997 și 1998, chiar sub prețul - convenit de părți, astfel că nu se poate reține nulitatea contractelor pentru lipsa obiectului obligației cumpărătorilor - lipsa prețului - or a prețului nesincer, caz în care nu s-au administrat dovezi pe aspectul existenței unei simulații, respectiv a înțelegerii existente între părțile contractante cu privire la preț.
Cu privire la anularea actelor subsecvente, ca urmare a anulării actului inițial, contractul de împrumut cu garanție imobiliară prin care s-a desființat în mod definitiv, titlul vânzătorilor (fostă ) și, prin sentința penală 2133 din 29 martie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza căruia adjudecase imobilul din B,-,. 11,.1, parter,. 1, sector 4, instanța a reținut că cererea cu acest obiect nu este întemeiată, întrucât, atât pârâții I și din primul contract de vânzare - cumpărare, cât și pârâții și din cel de-al doilea contract de vânzare - cumpărare, au fost de bună - credință la data cumpărării imobilului.
Astfel, s-a considerat că aducerea la cunoștința cumpărătorilor despre existența unui dosar penal în care era implicat pârâtul de către reclamantă și locatarii din bloc, nu exclude buna - credință a cumpărătorilor, neexistând nicio interdicție legală de vânzare, o astfel de interdicție fiind notată de către reclamantă ulterior, abia în anul 2004, iar cumpărătorii nu aveau cum să prevadă, la data perfectării celor două contracte, posibilitatea desființării ordonanței de adjudecare invocată de pârâții ca titlu de proprietate, neputându-se aprecia că cele două acte de vânzare - cumpărare au reprezentat operațiunii speculative care să atragă nulitatea absolută în conformitate cu prevederile art. 948 și 966 Cod civil, potrivit art. 480 Cod civil, proprietarii dispunând în mod liber de atributele proprietății lor, la data vânzărilor respective.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta (fostă ), care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât s-a interpretat greșit raportul de expertiză privind evaluarea apartamentului, respectiv a scăderii valorii reale cu circa 20%, întrucât acesta era ipotecat, deși s-au constatat nulitatea contractului cu garanție imobiliară, expertul recunoscând că valoarea astfel stabilită de 5 - 6.000 USD este cu mult sub valoarea reală a apartamentelor din zonă, vândute pe piața imobiliară, de 13 - 15.000 USD și totodată, instanța de judecată a fondului a reținut în mod greșit, buna - credință a cumpărătorilor - pârâți din cele două contrate de vânzare - cumpărare, ignorându-se probele de la dosar, dar și anularea contractului de împrumut cu garanție imobiliară și restabilirea situației anterioare dispuse printr-o sentința penală, definitivă, față de care se impunea anularea celor două contracte de vânzare - cumpărare, ca acte subsecvente.
Prin decizia civilă nr. 82 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, s-a admis apelul formulat de reclamanta (fostă ), a fost schimbată în tot sentința civilă apelată și pe fond s-a admis în parte acțiunea precizată, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 3328 din 11 decembrie 1997 autentificată la Biroul Notarului Public între și, în calitate de vânzători și și, în calitate de cumpărători, cu privire la apartamentul nr. 1, situat în B,-,. 11,.1, parter, sector 4 și a contratului de vânzare - cumpărare nr. 1323 din 08 iunie 1998 autentificat la Biroul Notarului Public - încheiat între și, în calitate de vânzători și în calitate de cumpărător, cu privire la același imobil.
Prin aceeași decizie s-a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a ordonanței de adjudecare pronunțată în dosarul nr. 6860/1996 al Judecătoria Sectorului 4 B, ca inadmisibilă.
În considerentele deciziei susmenționate, Tribunalul Bucureștia reținut situația de fapt astfel cum a rezultat din înscrisurile administrate în cauză, inclusiv sentința penală nr. 135 din 13 februarie 2003 Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 2132 din 29 martie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus anularea contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 3750 din 23 mai 1996 în baza căruia, pârâtul adjudecase imobilul din B,-,. 11,. 1,. 1, sector 4, dispunându-se și repunerea părților în situația anterioară.
Potrivit principiului de drept "resoluto jure dantis, resolvitur ius accipientis", desființarea titlului vânzătorului inițial determină constatarea nulității și a contractelor de vânzare - cumpărare subsecvente, întrucât transmițătorul nu putea transmite un drept pe care nu-l avea, iar subdobânditorul nu putea dobândi mai mult de la transmițător.
Tribunalul a reținut că dimpotrivă, atât pârâții și, cât și pârâta (cumpărătoarea), nu au fost de bună - credință la data încheierii celor două contracte de vânzare - cumpărare nr. 3328 din 11 decembrie 1997 autentificat la Biroul Notarului Public între și - vânzători și și - cumpărători și nr. 1323 din 08 iunie 1998 autentificat la Biroul Notarului Public încheiat între și - vânzători și - cumpărătoare, cu privire la imobilul în litigiu, spre a fi salvate de la sancțiunea nulității, potrivit art. 1899 alin. 2 Cod civil, art. 486 și 487 Cod civil.
Teoria validității aparenței în drept presupune întrunirea cumulativă a mai multor condiții: actul să fie cu titlu oneros, contractul să fie de bună - credință și în plus, să existe o eroare comună și invincibilă cu privire la calitatea de vânzător a transmițătorului.
În speță, s-a constatat că toți pârâții - cumpărători au fost încunoștiințați verbal despre existența litigiului cu privire la imobil, astfel cum rezultă din adresa nr. 327/2004 a Asociației Proprietarilor nr. 11, precum și din depozițiile martorilor și.
Astfel, potrivit adresei nr. 327/2004 emisă de Asociația de Proprietari nr. 11 (fila 116 dosar fond), apartamentul a fost cumpărat de pârâtul care, aflând că apartamentul este în litigiu l-a revândut pârâtei, înainte ca soții să se mute în imobil.
Totodată, situația familiei reclamantei a fost puternic mediatizată prin presa scrisă și audio - vizuală - soțul reclamantei, suferind un șoc la aflarea somației de evacuare din apartament, în urma căruia a decedat, situație cunoscută și de cumpărătoarea, care a fost înștiințată de către locatari să nu cumpere imobilul, acesta aflându-se în litigiu, reclamanta având mobila în fața scării, când pârâții au venit să-l vizioneze.
Martora a declarat că ea și ceilalți locatari din bloc i-au atenționat pe pârâții și să nu cumpere, întrucât reclamanta a fost înșelată de către, pârâtul s-a interesat și la administratorul blocului care i-a spus care este situația imobilului, dar acesta a afirmat că nu-l interesează, pentru că are acte în regulă.
Reaua - credință a vânzătorilor și cumpărătorilor din cele două contracte, frauda și complicitatea la fraudă rezultă din faptul, că toate părțile contractante au cunoscut că imobilul era în litigiu, că reclamanta a fost înșelată de către, ori cumpărătorii au ignorat această realitate, cumpărând pe propriul risc.
Vânzările - cumpărările imobilului efectuându-se în frauda dreptului reclamantei de către vânzători, cu complicitatea și în orice caz, pe riscul cumpărătorului, s-a constatat că sancțiunea este nulitatea absolută în virtutea adagiului clasic "frauda corupe totul", al principiului promovării bunei - credințe în raporturile dintre oameni, a exercitării drepturilor, numai în conformitate cu scopul lor social și economic, potrivit legii și regulilor de conviețuire socială.
Reaua - credință și complicitatea la fraudă rezultă și din perspectiva faptului că vânzătorul inițial a fost complicele inculpatului, așa cum rezultă și din sentința penală nr. 135/2003 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, dar și din Ordonanața penală din 15 martie 2006 și chiar dacă pârâtul nu a fost trimis în judecată, la data înstrăinării apartamentului, imobilul era în litigiu, fiind învinuit într-unul din dosarele penale.
Cu privire la capătul de cerere privind anularea actului de adjudecare - respectiv a sentinței civile nr. 2875/1997 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B - s-a constatat că acesta este inadmisibil, întrucât o hotărâre judecătorească - nu poate face obiectul unei astfel de acțiuni, reformarea ei putând avea loc, numai prin căile legale de atac.
Chiar dacă nu s-a anulat actul de adjudecare, prin anularea contractului de împrumut cu garanție imobiliară care a stat la baza adjudecării, prin sentința penală susmenționată și repunerea părților în situația anterioară, practic, sentința de adjudecare s-a golit de conținut, fiind lipsită de orice efect juridic.
Împotriva acestei decizii, au formulat recurs pârâții și criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă și art. 304 pct. 10 Cod de procedură civilă.
În susținerea primului motiv de recurs - aplicarea greșită a legii, s-a arătat că în mod greșit s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1323 din 08 iunie 1998 prin care, recurenta a cumpărat apartamentul în litigiu, în condițiile în care, aceasta a fost de bună - credință la data încheierii contractului, efectuând toate demersurile legale pentru a afla situația juridică a imobilului la administrația financiară și la Cartea funciară în care nu era notată nici o interdicție de vânzare, iar despre litigiul penal asupra apartamentului s-a aflat abia în anul 2003, când prin sentința penală nr. 135/2003 a Tribunalului Bucureștis -a anulat contractul de împrumut cu garanție imobiliară, prin care inculpatul a înșelat-o pe reclamantă.
S-a mai arătat că, este adevărat că toată lumea din bloc cunoștea, la data vânzării - cumpărării, împrejurarea în care reclamanta rămăsese fără locuință, dar ei nu au crezut zvonurile din bloc, ci s-au bazat pe relațiile privind situația legală a imobilului.
Potrivit celui de-al doilea motiv de recurs - prevăzut de art. 304 pct. 10 Cod de procedură civilă - s-a arătat că instanța de apel a făcut și o interpretare greșită a probelor administrate în cauză.
Astfel, în realitate, pârâții nu au văzut mobila în scara blocului, când s-au dus să vizioneze apartamentul, astfel cum susțin martorii, iar care trebuia să nască, nu și-ar fi vândut apartamentul din Militari, pentru a cumpăra un apartament asupra căruia existau cercetări penale, asumându-și riscul de a-l pierde, în plus, chiar dacă, din probele administrate, reieșea existența "scandalului" între și, ulterior acesta se finalizase prin actul de adjudecare, în favoarea pârâtului.
În aceste împrejurări, chiar dacă recurenții simpatizau cu reclamanta, aceasta nu poate ataca în vreun fel, contractul lor de vânzare - cumpărare, valabil încheiat, iar aspectele reținute în sentința penală nu se pot răsfrânge asupra recurenților, care nu au încălcat legea și regulile de conviețuire socială, astfel cum a reținut instanța de apel.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe.
Intimata - reclamantă () a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținerile privitoare la buna lor credință neputând fi reținute din probele administrate în cauză și analizate în mod just de către instanța de apel, recurenții recunoscând chiar în interogatoriile luate, faptul avertizării lor să nu cumpere, inclusiv din partea locatarilor blocului în care era situat apartamentul, recurentul afirmând că pe el nu îl interesează situația relatată, întrucât el are acte legale.
Prin decizia civilă nr. 1015 din 24 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a anulat recursul ca insuficient timbrat, făcându-se aplicarea art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, constatându-se că, deși cauza a fost lăsată al sfârșitul ședinței, recurenții nu au achitat suma de 6 lei taxă de timbru și timbru juridica de 0,15 lei.
Împotriva aceste decizii, au formulat contestație în anulare, recurenții și, prin care s-a arătat că deși au revenit în sala de ședință cu dovada achitării taxei de timbru primită de instanță, s-a anulat, în mod greșit, recursul.
Prin decizia civilă nr. 59 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr- (în format vechi 1718/2008), s-a admis contestația în anulare, s-a anulat decizia civilă nr. 1015 din 24 iunie 2008 pronunțată în recursul susmenționat, și s-a fixat termen pentru rejudecarea recursului la data de 02 februarie 2009,2, ora 900, cu citarea părților, constatându-se îndeplinite cerințele art. 318 teza I Cod de procedură civilă, întrucât instanța de recurs, deși a primit dovada achitării taxei de timbru la dosar, din eroare, cu ocazia deliberării, nu a analizat-
În rejudecarea recursului, nu s-au administrat noi probe.
Recursul nu este fondat.
Curtea constată că primul motiv de recurs dezvoltat de către recurenți din perspectiva art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă - aplicarea greșită a legii, nu poate fi primit, întrucât instanța de apel a aplicat în mod legal și temeinic principiul constatării nulității actelor subsecvente - în cauză, inclusiv al contractului de vânzare - cumpărare al recurenților pentru imobilul în litigiu - ca urmare a anulării contractului de împrumut cu garanție imobiliară care a stat la baza actului de adjudecare - pe care l-a lipsit astfel, de eficiență juridică - și a repunerii părților în situația anterioară, printr-o sentință penală rămasă definitivă, așadar, cu autoritate de lucru judecat, pentru frauda la lege, cauză ilicită și imorală.
În mod just instanța de apel a constatat că recurenții nu se pot pune la adăpost de sancțiunea nulității absolute a contractului lor, fiind de rea - credință, astfel cum a rezultat din analiza judicioasă, în mod coroborat, a tuturor probelor administrate în cauză, inclusiv interogatorii și declarații de martori.
. recurenții cunoșteau împrejurările în care reclamanta a fost deposedată prin înșelătorie, de apartament, fiind avertizați să nu cumpere, aceștia ignorând cu bună - știință situația reală a imobilului, cumpărând pe riscul lor, de la soții care nici nu se mutaseră în apartament, pentru ca la circa șase luni să vândă bunul. Susținerea că recurenții nu au crezut relatările locatarilor nu constituie un temei suficient care să le excludă reaua - credință cu care au acționat, cumpărând imobilul, deși cunoșteau situația înșelării reclamantei evacuată din apartament și care, un timp îndelungat, a stat cu bunurile în scara blocului în care a locuit, soțul său decedând la momentul primirii somației de evacuare, în urma unui șoc.
B - credință se analizează nu numai în raport de relațiile pe care le pot oferi administrațiile fiscale ori evidențele de carte funciară, dar și în raport de datele care rezultă de la locul situării bunului și împrejurările în care proprietarul a fost deposedat etc. - aspecte analizate atent de către instanța de apel.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 Cod de procedură civilă - interpretarea greșită a probelor administrate în cauză, Curtea constată că nu are căderea să mai analizeze criticile subsumate acestui motiv de recurs și care tind la o reanalizare și reapreciere a probelor în recurs, în scopul reformării deciziei din apel pe aspecte de netemeinicie, întrucât acest text de lege a fost abrogat prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea OUG nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului d e procedură civilă.
Or, în prezent, în recurs nu pot fi cercetate, decât motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod de procedură civilă.
Având în vedere considerentele reținute, potrivit art. 312 Cod de procedură civilă - recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și prevederile art. 274 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenții - pârâți și, împotriva deciziei civile nr. 82 din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă (fostă ) și cu intimații - pârâți, I, și (fostă ), ca nefondat.
Obligă recurenții, la plata către intimata (fostă ), la cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
.
2ex./26.02.2009
-4.-;E:
Jud.4.--
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
