Anulare act. Decizia 268/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2303/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.268
Ședința publică de la 25.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Ilie MARI -
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentele-reclamante și, împotriva deciziei civile nr.894 A din 29.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, și.
Cauza are ca obiect - anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentele-reclamante și, prina vocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 14.12.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, intimatul-pârât, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 14.12.2009, emisă de Baroul București, avocat ce reprezintă și interesele intimatei-pârâte și intimata-pârâtă, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentelor-reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Părțile, prin avocați, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentelor-reclamante solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, având în vedere că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât actul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți este nul absolut datorită faptului că prețul declarat la cumpărarea imobilului nu a fost unul real, ci un preț simulat, în vederea fraudării reclamantelor și a legii. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților-pârâți solicită respingerea recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Arată că instanța de apel în mod corect a reținut că prețul din contractul de vânzare-cumpărare pentru un apartament situat în zona a II-a a -lui în anul 1996 fost unul serios, conform tabelului notarilor publici.
Astfel, instanțele de judecată în mod corect au respins și cele două capete de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.5485/11.12.1996 și constatarea calității de unice proprietare a reclamantelor asupra imobilului situat în B,-,.34,.2,.45, sector 2, întrucât în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile OG nr.12/1998, care sancționează cu nulitatea absolută contractele de vânzare-cumpărare în care prețul a fost simulat, având în vedere faptul că actul normativ nu era în vigoare la data încheierii contractului.
Intimata-pârâtă solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii recurate, ca fiind temeinică și legală.
Arată că instanța de fond în mod corect a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere privind nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.87/07.03.1996, având în vedere că există triplă identitate de părți, obiect și cauză.
Ca atare, instanța de apel în mod corect a reținut și faptul că prețul convenit în contractul de vânzare-cumpărare a fost unul serios și nu unul mai mic decât cel încasat de vânzători, în vederea eludării taxelor de timbru, întrucât reclamantele nu au făcut dovada în cauză a simulării prețului.
Intimata-pârâtă arată că a dobândit bunul în litigiu printr-un act cu titlu oneros și a fost de bună credință la cumpărarea acestuia, întrucât nu a cunoscut faptul că testamentul în baza căruia pârâții au dobândit dreptul de proprietate ar fi fost afectat de o cauză de nulitate. Depune la dosar și note scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul 1864/300/15.02.2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții, și solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.87/07.03.1996 încheiat de BNP, precum a contractului de vânzare cumpărare nr.4585/11.12.1996. De asemenea, s-a solicitat constatarea calității de unice proprietare ale acestora cu privire la imobilul situat în B,-,. 34,.45, sector 2, ce-a aparținut lui Altar, imobil ce urmează a reveni acestora în baza testamentului autentificat sub nr.27886 din 1992.
Reclamantele au arătat că imobilul din șos. - a fost înstrăinat pârâtei de către pârâții și în baza contractului de vânzare cumpărare a cărei anulare se solicită, ce a avut la bază certificatul de moștenitor 87/1996 eliberat în baza testamentului autentificat sub numărul 405/28.01.1996, anulat prin sentința civilă 16311/12.11.1999 pronunțată de Judecătoria sector 2 B, rămasă definitivă și irevocabilă.
Au mai arătat reclamantele că actul de vânzare cumpărare încheiat între pârâte este nul absolut întrucât are la bază un alt act nul absolut, dar mai ales datorită faptului că prețul declarat nu este cel real, fiind un preț simulat. În ceea ce privește prețul se arată că așa cum este menționat în contract 23.000.000 lei, aproximativ 6500 USD, la data încheierii contractului, este un preț vil raportat la cel menționat în cererea de declanșare a simulației introdusă de pârâta și pârâții din cauza de față.
La termenul de judecată din 13.05.2008, reclamantele au formulat cerere precizatoare prin care au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare 5485/11.12.1996 pentru fraudă la lege atât din perspectiva Legii nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale și a dispozițiilor OG nr.12/29.01.1998, cât și ca urmare a declarațiilor scrise ale pârâtei care a afirmat ca acest înscris a fost făcut spre fraudarea reclamantelor, dar și în disprețul legii și a bunelor moravuri.
La termenul de judecată din data de 13.05.2008, instanța în baza prevederilor art.163 Cod de procedură civilă a admis excepția de litispendență și a dispus reunirea cauzei înregistrate sub nr- la prezenta cauză înregistrată sub nr-, ambele pe rolul Judecătoriei Sector 2.
Pârâta a formulat întâmpinare în dosarul nr- prin care a solicitat respingerea cererii reclamantelor ca inadmisibilă întrucât există grave neconcordanțe între obiectul acțiunii și temeiurile de drept invocate de acestea, arătând că cererea de chemare în judecată nu este timbrată corespunzător, iar potrivit art.1895 cod civil a intervenit prescripția achizitivă de scurtă durată.
Pe fondul cauzei a învederat această pârâtă că în anul 1996 achiziționat de la pârâții și apartamentul nr.45, situat în B,-,.34, sector 2, transcris sub nr.18766/16.12.1996, prin intermediul unei agenții imobiliare, fără existența unor relații anterioare cu vânzătorii, întocmindu-se în forma autentică un contrat de vânzare-cumpărare, la baza căruia a stat actul original de proprietate, certificatul de deces și fără a exista interdicție la vânzare sau orice alt impediment legat de calitatea de moștenitori a acestora.
Pârâta a susținut că a fost de bună-credința la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4585/11.12.1996, act juridic particular, oneros, fiind într-o eroare comună și invincibilă în ceea ce privește calitatea de moștenitori a înstrăinătorilor, învederând că nu a avut cunoștința că vânzătorii au vândut un bun litigios, context în care se impune aplicarea teoriei moștenitorului aparent și a principiului validității în drept.
Referitor la constatarea nulității absolute pe considerentul că prețul contractului nu a fost real, a arătat pârâta că acesta este inadmisibil întrucât efectele contractului se întind doar între părți fiind în același timp și lipsit de interes, subliniind că Ordonanța nr.12/1998 a intrat în vigoare la data de 07.08.2002, ulterior autentificării contactului de vânzare-cumpărare nr.4585/11.12.1996 și că prețul practicat nu a fost fictiv sau nesubstanțial, fiind stabilit potrivit tabelelor de preț ale notarului public, neavând caracter de vilitate.
În dosarul nr-, pârâta a invocat apărări în care a reiterat motivele arătate în întâmpinarea depusă în dosarul nr- și a solicitat să se aibă în vedere că în ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.87/07.03.1996 s-a pronunțat sentința irevocabilă nr.8370/06.11.2006, prin care s-a constatat prescris dreptul la acțiune.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea calității de proprietar a reclamantelor, această pârâtă a solicitat respingerea ca inadmisibil, întrucât au la dispoziție acțiunea în revendicare, ca acțiune în realizarea dreptului, potrivit art.111 Cod de procedură civilă.
Pârâții și au formulat întâmpinare în dosarul nr- prin care au solicitat respingerea primului capăt de cerere al acțiunii promovate de reclamante ca urmare a intervenirii autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 8370 din 06.11.2006, pronunțată de Judecătoria Sector 2, definitivă și irevocabilă prin hotărâre a Curții de APEL BUCUREȘTI din data de 22.01.2008.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, acești pârâți au solicitat respingerea ca neîntemeiat întrucât pârâta a fost de bună-credință, operând principiul ocrotirii bunei-credințe a sub-dobânditorului cutitlu onerosși a asigurării stabilității circuitului civil în condițiile în care nu a fost anulat certificatul de moștenitor, care a stat la baza realizării vânzării-cumpărării dintre aceștia.
Referitor la cel de-al treilea capăt de cerere, pârâții și au solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil, învederând că pentru valorificarea acestor pretenții reclamantele aveau la dispoziție acțiunea în realizarea dreptului, întrucât certificatul de moștenitor nr.87/07.03.1996 este valabil.
Prin sentința civilă nr.9706/11.11.2008, Judecătoria sector 2 admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții și în consecință a respins primul capăt al cererii de chemare în judecată precizată având ca obiect nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.87 din 07.03.1996 pentru autoritatea de lucru judecat în raport de sentința civilă nr.8370 din 06.11.2006 a Judecătoriei Sectorului 2. Prin aceeași hotărâre, a respins ca neîntemeiată excepția de inadmisibilitate invocată de pârâta în raport cu cererea de chemare în judecată precizată prin care s-a solicitat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.87 din 07.03.1996 emis de BNP, a respins excepțiile de inadmisibilitate invocate de către pârâții și și în ceea ce privește cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată precizată, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4585 din 11.12.1996 autentificat de BNP, respectiv cel de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată precizată, având ca obiect constatarea calității de unici proprietari ai reclamanților cu privire la imobilul situat în B, sos. -, nr. 1, Bl.34,.2,. 45, sector 2 ca neîntemeiată, a respins ca neîntemeiate capătul doi al cererii de chemare în judecată precizată având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.4585 din 11.12.1996 autentificat de BNP, respectiv capătul trei al cererii de chemare în judecată precizate având ca obiect constatarea calității de unici proprietari ai reclamantelor cu privire la imobilul situat în B, sos. -, nr. 1, Bl. 34,.2,. 45, sector 2 și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că la data 07.03.1996, BNP a eliberat certificatul de moștenitor testamentar nr.87, în care s-a constat, în baza testamentului autentificat sub nr. 405/1996 de BNP din B, Calea 13 nr.133, sector 5, că pârâții și au calitatea de moștenitori testamentari ai defunctului Altar () decedat la data de 31.01.1996, reținându-se în masa succesorală dreptul de proprietate asupra bunului imobil reprezentat de apartamentul nr.45, situat în B,-,. 34, sector 2.
La data de 11.12.1996, între pârâții și, în calitate de vânzători, și pârâta, în calitate de cumpărător, a intervenit contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5485 de BNP, având ca obiect apartamentul nr.45, situat în B,-,.34, sector 2, prețul vânzării fiind stabilit la valoarea de 23.000.000 lei.
Prin sentința civilă nr.16311 din 12.11.1999, rămasă definitivă și irevocabilă, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis cererea reclamantelor și, a anulat testamentul autentificat sub nr.405/28.01.1996 de BNP situat în B, Calea 13, nr.133 sector 5, pentru lipsa discernământului testatorului și a constatat că acestea au calitate de unice moștenitoare ale defunctului Altar, decedat la data de 31.01.1996. Prin aceeași hotărâre a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în B, șos - nr. 1,. 34,. 45, sector 2, pentru lipsă de titlu și a anulat, în baza art.133 raportat la art.112 pct.3 Cod de procedură civilă, capătul de cerere conex privind anularea certificatului de moștenitor al pârâților.
A mai reținut instanța de fond că pe rolul Judecătoriei Sector 2 fost înregistrată la data de 29.06.2006 cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții și, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.87/07.03.1996 emis de BNP ca urmare a pronunțării de către Curtea de APEL BUCUREȘTIa deciziei civile irevocabile nr.592/2001, prin care s-a constat nulitatea testamentului autentificat sub nr.495/1996, pentru lipsa discernământului testatorului și calitatea acestora de unice moștenitoare ale defunctului, decedat la data 31.01.1996.
Prin sentința civilă nr. 8370/06.11.2006, irevocabilă, Judecătoria Sector 2 respins cererea reclamantelor și în contradictoriu cu pârâții și, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.87/07.03.1996 emis de BNP, ca prescrisă, reținându-se că acțiunea în nulitate a unui act juridic subsecvent celui a cărui nulitate relativă s-a constat este supusă condiției de exercițiu în termenul impus de art.3 din Decretul nr.167/1958 și că respectiva acțiune a fost promovată cu mult peste termenul impus de norma imperativă, respectiv la data de 29.08.2006, în condițiile în care acest termen a început să curgă la data de 02.03.2001 și s-a împlinit la data de 02.03.2004.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 87 din 07.03.1996 instanța a constatat că în cauza de față există autoritate de lucru judecat prin raportare la sentința civilă nr. 8370/06.11.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, rămasă definitivă și irevocabilă.
Instanța de fond a reținut că există tripla identitate de părți, obiect și cauză prevăzută de art. 1201 Cod civil pentru existența autorității de lucru judecat.
Astfel, în ceea ce privește părțile, instanța de fond a constatat că prin acțiunea ce a format obiectul dosarului - în care s-a pronunțat sentința civilă nr.8370/06.11.2006, reclamantele și au chemat în judecată în calitate de pârâți pe și, însă în acest litigiu cererea de chemare în judecată este formulată și împotriva pârâtei, în calitate de dobânditor cu titlul particular al unui bun imobil transmis acesteia de către pârâții inițiali. Așadar, s-a reținut că părțile din prezentul dosar au figurat și în cauza ce a format obiectul dosarului nr.- în care s-a pronunțat sentința civilă nr.8370/06.11.2006. Împrejurarea că în cest din urmă litigiu a fost implicată și altă parte, a fost apreciată ca lipsită de relevanță, întrucât aceasta din urmă pârâtă are aceiași situație juridică cu aceea a pârâților inițiali.
Asupra identității de obiect, instanța de fond a reținut că prin cererea ce face obiectul prezentei cauze reclamantele au solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.87 din 07.03.1996 având în vedere faptul că testamentul ce a stat la baza emiterii acestuia a fost anulat pe motiv de abolire totală a discernământului testatorului.
Prin cererea de chemare în judecată care a constituit obiectul dosarului nr.- în care s-a pronunțat sentința civilă nr.8370/06.11.23006 a Judecătoriei Sector 2, s-a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 87/07.03.1996 ca urmare a constatării nulității absolute a testamentului autentificat nr.405/28.01.1996. Prin sentință s-a reținut că acțiunea reclamantelor este prescrisă întrucât cererea în nulitatea certificatului de moștenitor este formulată în considerarea și ca o consecință a anulării legatului care a stat la baza emiterii acestuia, fiind supusă condiției de exercițiu în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, reținându-se în esență că prescripția dreptului material la acțiune în ceea ce privește nulitatea actului subsecvent s-a împlinit la data de 02.03.2004. Aceste considerente, care antamează conceptul referitor la efectele nulității actului juridic ale actului subsecvent în situația intervenirii unui motiv de nulitate relativă a actului inițial se reflectă în dispozitivul sentinței prin care, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă cererea acestora, dispunându-se respingerea cererii ca prescrisă. Autoritatea de lucru judecat se analizează prin raportare la dispozitivul hotărârii, însă considerentele, respectiv argumentele în fapt și în drept care au condus la pronunțarea soluției, și care se reflectă în dispozitiv, făcând corp comun cu el, dobândesc putere de lucru judecat.
În ceea ce privește cauza celor două litigii, respectiv fundamentul pretenției afirmate sau situația de fapt calificată juridic, instanța de fond a constatat aceeași identitate, motivele invocate de reclamante fiind aceleași și referindu-se, în esență, la faptul că se impune constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.87 din 07.03.1996 ca urmare a constatării nulității absolute a testamentului autentificat sub nr.405/28.01.1996.
Referitor la excepția de inadmisibilitate invocată de către pârâta în raport cu cererea de chemare în judecată precizată prin care s-a solicitat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.87/07.03.1996 emis de BNP, precum și la excepțiile de inadmisibilitate invocate de către pârâții, și în ceea ce privește cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată precizată, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4585 din 11.12.1996 autentificat de BNP, respectiv cel de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată precizată, având ca obiect constatarea calității de unici proprietari ai reclamanților cu privire la imobilul situat în B, sos. -, nr. 1,. 34,.2,. 45, sector 2, instanța de fond le-a respins ca neîntemeiate pentru următoarele considerente:
S-a reținut că argumentele invocate de pârâți în sprijinul acestei excepții vizează fondul cauzei și nu pot conduce la respingerea acțiunii ca efect al admiterii unei excepții procesuale propriu-zise. Potrivit art. 129 alin. 6 instanța hotărăște numai asupra obiectului cererii deduse judecății. În prezenta cauză, instanța de fond a reținut că reclamanții au invocat în drept prevederile art. 480 Cod civil, OG nr.12 din 29.01.1998 și principiile de drept referitoare la nulitatea absolută, susținând că se impune constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 87/07.03.1996 ca urmare a constatării nulității absolute a testamentului autentificat sub nrA05/28.01.1996, desființarea contractului de vânzare-cumpărare și constatarea calității acestora de unice proprietare ale acestora cu privire la imobilul situat în B,-,. 34,.45, sector 2, ce a aparținut lui Altar, care urmează a reveni acestora în baza testamentului autentic nr.27886 din 1992.
În ceea ce privește capătul doi al cererii de chemare în judecată precizată, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4585 din 11.12.1996 autentificat de BNP, respectiv capătul trei al cererii de chemare în judecată precizate având ca obiect constatarea calității de unici proprietari ai reclamantelor cu privire la imobilul situat în B,-,. 34,.2,. 45, sector 2, prima instanță le-a respins având în vedere caracterul subsidiar al acestora în raport de soluția dată cererii privind constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.87 din 07.03.1996.
Referitor la capătul doi de cerere prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4585 din 11.12.1996 autentificat de BNP, având în vedere considerentele menționate anterior referitoare la capătul de cerere privitor la constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.87/07.03.1996, instanța de fond a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte motive invocate de reclamante în susținerea acestora. Prima instanță a considerat că se impune a se sublinia că prevederile Legii nr.87/1994 fac vorbire despre consecințele fiscale și penale ale nedeclarării reale a prețului și nu despre cele civile, iar /29.01.1998 este un act normativ subsecvent actului a cărui anulare se cere și fără efect retroactiv.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecarea primului capăt de cerere.
Prin motivele de apel reclamantele au arătat că modul de soluționare cererii privind nulitatea certificatului de moștenitor este nelegal prin raportare la dispozițiile art. 129 alin.6 Cod de procedură civilă.
Cu privire la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, apelantele au arătat că cele două capete de cerere nu sunt intercondiționate, iar ilegalitatea recunoscută încă o dată și în fața instanței de fond, (unde prin apărător pârâta a arătat că a declarat în contract prețul la grilă, deși a primit mai mult) este împotriva legii și a bunelor moravuri și ca atare trebuie anulat. În plus, prețul indicat este nereal și sub valoarea plătită, lucru care prejudiciază statul de plata corectă a impozitelor.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea apelului reclamantelor, arătând că în mod corect a reținut prima instanță autoritatea de lucru judecat pentru cererea prin care se solicita anularea certificatului de moștenitor. De asemenea, a arătat că în mod corect instanța de fond a procedat la respingerea celorlalte capete de cerere.
Prin decizia civilă nr.894/A/29.06.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul reținând că în mod corect a admis prima instanță excepția autorității de lucru judecat, în cauză fiind întrunite condițiile necesare pentru admiterea acestei excepții, astfel cum sunt acestea se desprind din dispozițiile art. 164 Cod de procedură civilă și art. 1201 Cod civil.
Astfel, s-a constatat că sentința nr.8370/6.11.2006 a Judecătoriei Sectorului 2 B, definitivă și irevocabilă, cu privire la care s-a reținut autoritatea de lucru judecat, a fost pronunțată în litigiul purtat între reclamantele și în contradictoriu cu pârâții și, având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr.87/7.03.1996 emis de BNP. În acel litigiu s-a solicitat anularea certificatului de moștenitor ca urmare a anulării testamentului care a stat la baza emiterii certificatului contestat.
În prezenta cauză, cererea de chemare în judecată a avut ca obiect tot anularea certificatului de moștenitor nr.87/6.11.2006, ca urmare a anulării testamentului care a stat la baza emiterii lui, litigiul fiind purtat tot între reclamantele și în contradictoriu cu pârâții și.
A doua condiție necesară pentru reținerea autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive este ca cererea de chemare în judecată să fi fost soluționată pe fond.
Tribunalul a constatat că și această condiție este îndeplinită. Pentru a reține această concluzie tribunalul a avut în vedere că cererea reclamantelor a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune. S-a reținut atunci că cererea de anularea a certificatului de moștenitor pentru cauza de nulitate invocată de reclamante este o cerere prescriptibilă extinctiv în termenul general de prescripție de 3 ani, reglementat de art.3 din Decretul-lege nr. 167/1958
Instanța de apel a apreciat că se impune a se menționa că excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție procesuală de fond și că finalizarea unui proces prin admiterea acestei excepții echivalează cu soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecată. Pentru admiterea excepția prescripției dreptului material la acțiune este necesar ca în prealabil, instanța să verifice dreptul substanțial dedus judecății, raportul juridic din care face parte, iar concret în cazul de față, înseamnă analiza cauzei de nulitate invocată de părți, regimul juridic al acestei nulități, iar pe cale de consecință, caracterul prescriptibil sau nu al acțiunii.
Tribunalul a apreciat că în hotărârea față de care s-a invocat autoritatea de lucru judecat această analiză se presupune a fi făcută, stabilindu-se că părțile au invocat o cauză de nulitate relativă cu consecința calificării ca prescriptibile a acțiunii promovate de reclamante. Întrucât hotărârea are caracter definitiv și irevocabil se prezumă în mod absolut că ea spune adevărul juridic, astfel încât este cu neputință ca într-un alt litigiu, cu același obiect și aceeași cauză, purtat între aceleași părți, să se concluzioneze asupra unei alte cauze de nulitate, cu alt regim juridic, inclusiv asupra caracterului prescriptibil sau nu al acțiunii.
Față de considerentele expuse, tribunalul a constatat caracterul neîntemeiat al apelului în privința soluției pronunțate asupra cererii de anulare a certificatului de moștenitor.
Cât privește critica adusă soluției pronunțate asupra cererii de declarare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, tribunalul a constatat că reclamantele au invocat două cauze de nulitate distincte: unul din principiile efectelor nulității - anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal și caracterul derizoriu și simulat al prețului menționat în contract, cu referire la dispozițiile OG nr. 12/1998.
Cât privește prima cauză de nulitate, tribunalul a considerat că se impune a se stabili mai înainte care este actul față de care se invocă caracterul subsecvent al contractului de vânzare-cumpărare.
Sub acest aspect, tribunalul a constatat că actul juridic în discuție este testamentul, întrucât acesta este actul prin care pârâții au dobândit calitatea de moștenitori, respectiv de proprietari ai bunului ce intra în compunerea masei succesorale, pe care ulterior l-au vândut prin contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se invocă.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că reținerea primei instanțe în sensul că actul principal este certificatul de moștenitor, este greșită, atât timp cât certificatul de moștenitor nu valorează titlu de proprietate.
Instanța de apel a considerat că, chiar așa fiind, cererea de declarare a nulității contractului de vânzare-cumpărare este neîntemeiată, însă pentru alte considerente, ce vor fi dezvoltate în continuare.
Astfel, prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, pârâta, cumpărătorul bunului succesoral, s-a apărat invocând buna sa credință la dobândirea apartamentului.
Din probele administrate în cauză, tribunalul a constatat că în persoana acesteia sunt întrunite condițiile pentru aplicarea teoriei moștenitorului aparent, teorie ce reprezintă o excepție de la principiul efectelor nulității invocat de reclamante, cu consecința menținerii contractului de vânzare-cumpărare.
Pârâta a dobândit bunul printr-un act cu titlu particular, cu titlu oneros (contractul de vânzare-cumpărare), a fost de bună credință (condiție prezumată, cu privire la care reclamantele nu au făcut proba contrară a relei credințe). Totodată, pârâta s-a aflat într-o eroare comună și invincibilă, încrezându-se în conținutul certificatului de moștenitor nr. 87/1996 ce a stat la baza încheierii contractului, potrivit căruia pârâții erau titularii dreptului de proprietate. În plus, pârâta nu a cunoscut că testamentul în baza căruia pârâții au dobândit dreptul de proprietate, ar fi fost afectat de o cauză de nulitate, astfel încât aceasta s-a aflat într-o eroare comună și invincibilă asupra calității de moștenitor a acestora.
Cât privește cea de-a doua cauză de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, relativă la condițiile de validitate pe care prețul, ca obiect contractului de vânzare-cumpărare, trebuie să le îndeplinească, tribunalul a constatat că și această cerere este neîntemeiată, soluția primei instanțe fiind corectă și în această privință.
În cauză, tribunalul a constatat că prețul convenit prin contractul analizat a fost de 23.000.000 lei pentru un apartament compus din două camere și dependințe, situat în zona a doua Bului, contractul fiind încheiat în anul 1996.
Față de toate aceste elemente de fapt, tribunalul a conchis că prețul a fost unul serios, putând constitui o cauză suficientă a obligației vânzătorului.
Cât privește susținerea reclamantelor că prețul declarat de părți a fost mai mic decât cel încasat efectiv de vânzători, și astfel sunt incidente dispozițiile OG nr.12/1998, care sancționează cu nulitatea absolută contractele de vânzare-cumpărare în care prețul contractului a fost simulat în privința cuantumului pentru eludarea taxelor notariale de timbru, tribunalul a constatat că în mod corect a observat prima instanță că actul analizat nu intră sub incidența acestei dispoziții legale, întrucât aceasta este ulterioară momentului încheierii contractului de vânzare - cumpărare. De asemenea, tribunalul a apreciat că în mod corect s-a reținut de prima instanță că reclamantele nu au dovedit simularea prețului printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și, având în vedere conținutul sentinței de fond, admiterea pe fond a cererii, desființarea contractului de vânzare-cumpărare, anularea certificatului de moștenitor al pârâților și constatarea calității de proprietari a reclamantelor în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile care statuează calitatea lor de unice moștenitoare.
Recurentele au susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică, având în vedere greșita analizare a documentelor și actelor depuse la dosar, în sensul în care acestea au o hotărâre judecătorească care stabilește că sunt unicele moștenitoare ale defunctului Altar în contra actului cu caracter administrativ cu care se legitimează pârâtele. Afirmația că ar fi tardivă o acțiune în anulare a certificatului de moștenitor ori este un refuz de a respecta o hotărâre judecătorească ori stabilește culpa judecătorilor ce au stabilit calitatea reclamantelor de moștenitoare.
În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare, recurentele au susținut că recunoașterea făcută de pârâta în instanță, în legătură cu încheierea unei convenții în contra legii, plasează acest contract în sfera actelor lovite de nulitate absolută. Orice altă concluzie este practic o invitație la săvârșirea unor asemenea evaziuni fiscale.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimații pârâți și au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, s-a arătat de către aceștia că instanța de apel în mod corect a respins apelul formulat de reclamante, motivând pe larg admiterea autorității de lucru judecat, invocată de pârâți, cu privire la primul capăt de cerere, respectiv constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.87/07.03.1996, respectându-se dispozițiile art.129 alin.6 Cod de procedură civilă, existând identitate de părți, obiect și cauză, conform art.1201 Cod civil.
Cu privire la caracterul derizoriu al prețului, acești intimați pârâți au arătat că instanța de apel în mod corect a arătat că seriozitatea prețului este o chestiune de fapt pe care a apreciat-o ca nefiind incidentă în cauză, arătând că prețul plătit pentru un apartament de 2 camere, în zona a II-a a Bului, în anul 1996, fost unul serios.
Cu privire la aplicabilitatea nr.OG12/1998, care sancționează cu nulitatea absolută contractele de vânzare-cumpărare în care prețul a fost simulat, intimații pârâți au arătat că actul normativ nefiind în vigoare la data vânzării - 1996 - în mod corect instanța de apel a constatat că actul analizat nu intră sub incidența acestor dispoziții legale, întrucât acest act normativ este ulterior momentului încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Prin aceeași întâmpinare, intimații au arătat că instanța de apel a respins în mod legal și temeinic cele două capete de cerere, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.4585/11.12.1996 autentificat de și constatarea calității de unice proprietare a apelantelor reclamante a imobilului situat în B, șos.- nr.1,.34,.2,.45, sector 2, ca neîntemeiate, având în vedere considerentele referitoare la primul capăt de cerere.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Examinând criticile de recurs formulate, deși acestea nu sunt dezvoltate și raportate la dispozițiile legale încălcate, ceea ce impune o analiză detaliată pentru a acoperi toate aspectele de nelegalitate la care a făcut referire doar în esență recurentele, Curtea constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ce privește soluționarea primului capăt de cerere în sensul respingerii acestuia ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr.8370/6.11.2006 a Judecătoriei Sectorului 2 B, definitivă și irevocabilă, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 164 Cod procedură civilă și art. 1201 Cod civil, ca urmare a constatării existenței triplei identități de părți, obiect și cauză.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 Cod civil și art. 166 Cod procedură civilă) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) Cod civil).
În manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 Cod civil (obiect, părți, cauză),
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Astfel, luând spre analiză sentința la care s-a făcut trimitere de către pârâte pentru constatarea autorității de lucru judecat, Curtea constată că dosarul în care s-a pronunțat sentința nr.8370/6.11.2006 a Judecătoriei Sectorului 2 B, definitivă și irevocabilă, a avut ca părți reclamantele și și pârâții și, litigiul având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr.87/7.03.1996 emis de BNP, ca urmare a anulării testamentului care a stat la baza emiterii certificatului de moștenitor.
Ca urmare, Curtea constată că atât cererea de față, cât și cea în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 8370/2006 de către Judecătoria sector 2 B calitatea de reclamante o au și, iar pârâți și. Într-adevăr, pe lângă acești pârâți, în prezenta cauză stă și pârâta, numai că aceasta are calitatea de dobânditor cu titlul particular al bunului imobil transmis de către pârâți inițial, ceea ce lipsește de relevanță sub aspectul autorității de lucru judecat.
În privința obiectului, Curtea constată, că reclamanții au solicitat ca obiect al pretenției deduse judecății, atât în acest litigiu, cât și în cel inițial, constatarea nulității certificatului de moștenitor nr. 87/07.03.1996 autentificat de BNP, având în vedere faptul că testamentul ce a stat la baza emiterii acestuia a fost anulat, analiza fiind făcută de pe tărâmul nulității relative.
Într-adevăr, atât în cauza de față, cât și în cea la care se face raportarea se constată existența, pe lângă capătul de cerere la care s-a făcut referire mai sus și a altor capete de cerere diferite, situație lipsită de relevanță având în vedere că excepția autorității de lucru judecat a fost invocată numai prin raportare la primul capăt din litigiul de față.
Referitor la cauza celor două litigii, care reprezintă fundamentul pretenției afirmate sau situația de fapt calificată juridic, Curtea constată că atât în litigiul de față, cât și în cel inițial, cauza este aceeași, motivele invocate de reclamante constând în faptul că se impune constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.87 din 07.03.1996 ca urmare a constatării nulității absolute a testamentului autentificat sub nr.405/28.01.1996.
O altă condiție, la fel de importantă ca și existența triplei identități de părți, obiect și cauză, pe care trebuie să o îndeplinească hotărârea la care se face raportarea pentru reținerea autorității de lucru judecat este ca prin aceasta să fi fost soluționat fondul litigiului.
În cauza de față și această condiție este îndeplinită. Astfel, deși în litigiul inițial cererea reclamantelor a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, ca urmare a reținerii faptului că cererea de anularea a certificatului de moștenitor pentru cauza de nulitate invocată de reclamante este o cerere prescriptibilă extinctiv în termenul general de prescripție de 3 ani, reglementat de art.3 din Decretul-lege nr. 167/1958, ceea ce în mod formal ar conduce la ideea că nu s-a dat o rezolvare pe fond litigiului, Curtea reține, așa cum corect a procedat și instanța de apel, că excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție procesuală de fond, ceea ce determină în mod neechivoc ca soluționarea unei cereri de chemare în judecată prin admiterea acestei excepții să fie o soluționare pe fond a cererii.
Admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune presupune verificarea dreptului substanțial dedus judecății, iar în speță presupune analiza cauzei de nulitate invocată de părți, regimul juridic al acestei nulități.
Așa cum a apreciat și instanța de apel, în lipsa unor date care să constate contrariul, în litigiul inițial se presupune a fi făcută o asemenea analiză, stabilindu-se că părțile au invocat o cauză de nulitate relativă.
În ce privește critica referitoare la soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere, Curtea constată că și aceasta este nefondată.
Astfel, în privința motivului de nulitate constând în anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal, Curtea apreciază că în mod corect a apreciat instanța de apel că actul principal îl reprezintă testamentul și nu certificatul de moștenitor, întrucât testamentul valorează titlul de proprietate. Certificatul de moștenitor constată deschisă succesiunea defunctului, stabilește masa succesorală, calitatea de moștenitori și cotele ce revin acestora, fără a constitui titlu de proprietate pentru moștenitorii pe care îi constată. Cum testamentul nu a fost anulat, nici solicitarea recurentelor reclamante de nulitatea a contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâți, ca act subsecvent testamentului, nu conduce la anularea acestuia, potrivit teoriei mai sus evocate.
Referitor la cauza de nulitate a contractului de vânzare cumpărare din perspectiva neîndeplinirii condițiilor referitoare la preț, obiect al contractului, Curtea reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 1303 Cod civil care prevăd că "prețul vânzării trebuie să fie serios și determinat de părți".
Doctrina juridică în materie a stabilit, așa cum și instanța de apel a reținut, că prin preț serios se înțelege că acesta trebuie să nu fie derizoriu, disproporționat în raport cu valoarea lucrului vândut, astfel încât să nu poată constitui obiectul obligației cumpărătorului și deci o cauză suficientă a obligației asumată de vânzător de a transmite dreptul de proprietate. Seriozitatea prețului este o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanței.
Din analiza contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâți nr.4585 din 11.12.1996 autentificat de BNP, Curtea constată că pârâții și au oferit spre vânzare pârâtei un apartament de două camere, situat în B,-,. 34,. 2,.45, sector 2, aceasta din urmă achitând drept preț al apartamentului suma de 23.000.000 lei Rol.
Cum apartamentul vândut este de doar două camere, fiind situat în zona a II-a a capitalei, față de data încheierii acestei tranzacții, respectiv anul 1996, ținând cont că reclamantele nu au produs alte probe din care să rezulte o altă situație a prețurilor de contractare pentru imobile asemănătoare, Curtea apreciază că prețul menționat în contract este unul serios, putând constitui obiect al obligației cumpărătorului.
Au mai invocat recurentele reclamante că prețul menționat în contract este mai mic decât cel plătit și încasat de vânzători, astfel că sunt incidente dispozițiile OG nr.12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială.
Curtea constată că, într-adevăr, art. 6 din acest act normativ prevedea că " Este nulă vânzarea prin care părțile se înțeleg, printr-un act secret, să se plătească un preț mai mare decât cel care se declară în actul autentic".
Numai că, așa cum s-a reținut și în contractul de vânzare cumpărare sus-menționat, acest act a fost încheiat sub incidența Legii nr. 87/1994 a cărei nerespectare atrage consecințe fiscale și penale sub aspectul nedeclarării reale a prețului, acest act normativ neconținând o sancțiune ca cea prevăzută în art. 6 din OG 12/1998. Cât privește acest ultim act normativ, în mod corect au reținut instanțele anterioare în sensul că actul analizat nu intră sub incidența acestei dispoziții legale, fiind un act normativ ulterior momentului încheierii contractului de vânzare - cumpărare.
Reclamantele au mai susținut și simularea prețului ca și cauză de nulitate a contractului de vânzare cumpărare invocat fără însă a face această dovadă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și fără măcar a se solicita a se constata aceasta prin litigiul de față.
Pârâta a invocat în apărare încă în fața instanței de fond, dar și în apel și cu ocazia concluziilor pe fondul recursului, buna sa credință la dobândirea apartamentului, respectiv că în persoana sa sunt întrunite condițiile pentru aplicarea teoriei moștenitorului aparent, teorie ce reprezintă o excepție de la principiul efectelor nulității invocat de reclamante, cu consecința menținerii contractului de vânzare-cumpărare.
Referitor la această susținere, Curtea constată că în mod corect tribunalul a apreciat că pârâta, cumpărător al imobilului în litigiu, a fost de bună credință la încheierea actului de vânzare cumpărare, întrucât, potrivit art. 1899 "buna credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce aleagă reaua credință", în speță, reclamantele nefăcând nici o probă în sensul relei credințe a acestei părți contractante.
Având în vedere conținutul certificatului de moștenitor nr. 87/1996 ce a stat la baza încheierii contractului, potrivit căruia pârâții erau titularii dreptului de proprietate, faptul că nu s-a probat în cauză că pârâta ar fi cunoscut că testamentul în baza căruia pârâții au dobândit dreptul de proprietate ar fi fost afectat de o cauză de nulitate, Curtea constată că pârâta s-a aflat într-o eroare comună și invincibilă asupra calității de moștenitor a acestora.
Față de considerațiile expuse mai sus, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, găsind neîntemeiat motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele reclamante și împotriva deciziei civile nr.894/A/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - MARI -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored.
2 ex/16.03.2010
-------------------------------------------
.- Secția a IV-a -
-
Jud.Sector 2 -
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Ionelia Drăgan, Ilie
