Anulare act. Decizia 290/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2519/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.290
Ședința publică de la 12.02.2009.
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 2: Ilie Mari -
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă I, împotriva deciziei civile nr. 1031.A din 17.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
are ca obiect - anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, în calitate de reprezentat al recurentei pârâte I, în baza împuternicirii avocațiale nr. 3/348.702/28.01.2009, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, intimatul reclamant personal și asistat de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 10.12.2008, eliberată de Baroul București (fila 15 dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei pârâte I solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a hotărârii instanței de apel și, pe cale de consecință, a respingerii acțiunii principale și a admiterii cererii reconvenționale, să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1.302/25 mai 2005, pentru următoarele considerente:
Consideră că instanța de apel, prin pronunțarea hotărârii recurate, a încălcat dispozițiile art. 304 pct.7 din Codul d e procedură civilă, în sensul că nu a respectat dispozițiile art. 261 pct.5 din Codul d e procedură civilă, hotărârea nefiind motivată. Instanța de apel nu menționează nici un text de lege pentru care a constatat că apelul este nefondat. - mult decât atât, nu se referă la acrele autentice pe care recurenta de astăzi le-a invocat în apărare.
Criticile vizează faptul că prețul stabilit prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1.302/25 mai 2005, este un preț neserios, având în vedere că intimatul a oferit doar un preț de 676 milioane lei, deși, în urmă cu doi ani de zile, s-a stabilit în baza unei expertize tehnice efectuate în dosarul nr.12801/2004 al Judecătoriei Sectorului 6, că prețul apartamentului la acea dată era de 884 milioane lei, hotărârea pronunțată în acest dosar fiind definitivă și irevocabilă, intrând în puterea lucrului judecat.
A criticat și faptul că intimatul nu a plătit defunctei nici măsar acest preț, dovadă pe care a făcut-o cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele depuse de apelantă, rezultă următoarele: din contractul de vânzare cumpărare de drepturi succesorale, rezultă că ar fi plătit suma de 13.000 USD, adică 442 milioane lei; la data de 22.04.2004, acesta ar fi dat numerar lui suma de 5.000 dolari, adică 170 milioane lei; suma de 8000 dolari, adică 272 milioane lei, reprezintă din pasivul succesiunii rămase de la defunctul, iar prin sentința civilă nr. 1056/2005 s-a stabilit că pasivul succesoral de la defunct nu este de 272 milioane lei, cât a menționat în contractul de vânzare cumpărare de drepturi succesorale, ci numai de 14.739.776 lei, deci cu 257 milioane mai puțin.
Din contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 25 mai 2005, rezultă că intimatul ar fi plătit sulta datorată de, către recurenta În acest sens, s-a depus procesul verbal întocmit la data de 10 mai 2005 de executorul judecătoresc G, din care rezultă că defuncta a plătit lui suma de 188.929.330 lei, iar i-a plătit suma de circa 7 milioane; s-a mai consemnat că părțile nu au mai pretenții una față de alta, însă, nu rezultă din nici un act că această sumă a fost dată defunctei de către intimat, aspect pe care executorul l-ar fi consemnat, dacă acest lucru era real.
Concluzionând, se poate constata din cele două acte autentice, că intimatul nu a plătit defunctei suma de 445.929.330 lei.
Un alt motiv de recurs îl constituie cel prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul d e procedură civilă. În antecontractul de vânzare cumpărare se menționează în alin. 8 "contractul de vânzare cumpărare în formă autentică se va încheia în cel mult 6 luni, începând de la 25 mai 2005", iar în alin. 11 se menționează" în situația în care actul nu se va perfecta din culpa vânzătoarei-promitente, aceasta va restitui dublul prețului primit", iar în alin.12 "dacă actul de vânzare cumpărare nu se va perfecta din culpa cumpărătorului-promitent, acesta va pierde contravaloarea prețului achitat". Arată că cele 6 luni s-au împlinit la data de 25.11.2005, iar cumpărătorul nu a solicitat restituirea de 2 ori a prețului, aspect care ridică anumite semne de întrebare.
În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează cuantumul taxei judiciare de timbru, arată că, la Judecătoria Sectorului 6 B, cu acordul reclamantului și conform prevederilor legii nr. 146/1997, s-a stabilit acest cuantum, recurenta plătind suma de 20 lei ( real 12 lei). În apel, taxa judiciară de timbru conforma rt.11 alin. 1 din același act normativ, este de 50% din taxa plătită la fond, respectiv de 6 lei și nu de 13 milioane, astfel cum a dispus instanța tribunalului și consemnată de recurentă.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Depune la dosar concluzii scrise, însoțite de practică judiciară.
Avocatul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
În opinia sa, niciunul dintre motivele de recurs formulate de partea adversă, nu sunt fondate, având în vedere că hotărârea instanței de apel întrunește cerințele art. 261 din Codul d e procedură civilă, răspunzând punctual la criticile aduse sentinței primei instanțe.
În mod corect s-a reținut de instanța de apel faptul că prețul este serios și determinat, fiind menționat în antecontractul autentic de vânzare cumpărare. Prețul a fost stabilit pe baza unei expertize tehnice în construcții, luată în calcul pentru stabilirea sultei ce i-a fost plătită de, prin intimatul, în procesul de partaj introdus de nepoata acesteia. Recurenta, de vădită rea credință, nu s-a sfiit să-i execute silit imobiliar bunica pentru a-și încasa sulta, intimatul, prin achitarea sultei în contul debitoarei, fiind cel care a salvat-o pe aceasta de la o vânzare iminentă și i-a menținut casa până la momentul decesului.
Probatoriile administrate în cauză au relevat faptul că prețul a fost achitat, iar imobilul se află în posesia intimatului reclamant. În procesul verbal din data de 10.05.2005, intimatul, deși a fost trecut ca martor la predarea sumei de bani, el este cel care a predat suma respectivă.
Recurenta nu a dovedit existența unui act ascuns care să stabilească neseriozitatea prețului și care să atragă sancțiunea prevăzută de nr.OG 12/1998, în antecontract este menționat un preț, acceptat de părți. Faptul că defuncta a dorit înstrăinarea acestui apartament către intimatul reclamant, este evident, deoarece acesta a fost singurul care a îngrijit-
Referitor la critica recurentei cu privire la taxa judiciară de timbru, consideră că, suma achitată în apel este cea corectă, având în vedere că obiectul litigiului este unul evaluabil în bani.
Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3500 lei, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. 114/12.02.2009, pe care o depune la dosar.
CURTEA,
Prin cererea formulată la data de 15.03.2007 pe rolul Judecătoriei sectorului 6 B sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta I, solicitând să se dispună anularea în parte a certificatului de moștenitor nr.61/14.03.2007 emis de notarul public, să se constate deschisă succesiunea defunctei, decedată la data de 10.11.2006, să se constate că în pasivul succesoral există obligația moștenitoarei pârâte de a încheia un contract de vânzare - cumpărare și de a suporta cheltuielile cu înmormântarea defunctei, în sumă de 5000 lei, urmând ca pârâta să fie obligată la plata acestei sume și să se pronunțe o hotărâre are să țină loc de act de vânzare - cumpărare pentru imobilul situat în B,-, bloc 10A, scara 1, etaj 1, apartament 5, sector 6 și să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 26.04.2007, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1302/25.05.2005, pentru următoarele motive: caracterul imoral și ilicit al cauzei, fraudă la lege, vicierea consimțământului prin dol, stabilirea unui preț final derizoriu, de natura sa producă defunctei o leziune importantă.
În cauză, au fost administrate probele cu înscrisuri, interogatoriile părtilor. De asemenea, au fost audiați la propunerea ambelor părți, martorii, Paja și și a fost administrata proba cu expertiza tehnica imobiliara, la dosar fiind anexat raportul de expertiza tehnica întocmit de către expertul .
Prin sentința civilă nr.7063/1.11.2007 Judecătoria sectorului 6 admis, în parte, cererea principală formulată de reclamantul - pârât împotriva pârâtei - reclamante I, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată, a respins cererea având ca obiect anularea parțială a certificatului de moștenitor nr.61/14.03.2007 emis de BNP, ca neîntemeiată, a respins având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii defunctei, ca neîntemeiată, a respins cererea având ca obiect constatarea existenței în pasivul succesoral a obligației moștenitoarei de a încheia contract de vânzare - cumpărare și de a suporta cheltuielile de înmormântare, ca neîntemeiată, a obligat pârâta - reclamantă la plata sumei de 1237,71 lei cheltuieli de înmormântare, către reclamantul-pârât, dispunând ca hotărârea să țină loc de act de vânzare - cumpărare pentru apartamentul nr.5 situat în B,-, bloc 10A, scara 1, etaj 1, sector 6, între reclamantul pârât, în calitate de cumpărător și pârâta - reclamantă, în calitate de succesor al defunctei, în calitate de vânzătoare. Prin aceeași sentință, a fost obligată pârâta - reclamantă la 4371 de lei, cheltuieli de judecată, către reclamantul - pârât.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 25.05.2005 între reclamantul - pârât în calitate de cumpărător promitent și defuncta, în calitate de vânzătoare promitentă, s-a încheiat antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.1302 de BNP.
În conformitate cu dispozițiile antecontractului, promitenta - cumpărătoare s-a obligat să vândă reclamantului-pârât dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.5 situat în B,-, bloc 10A,.1,.1, sector 6, împreună cu dreptul de coproprietate forțată și perpetuă asupra părților din imobil care, prin natura sau destinația lor sunt în folosința comună a tuturor coproprietarilor.
Astfel cum rezultă din antecontract, prețul vânzării a fost stabilit la suma de 676.000.000 lei, care a fost achitat integral, astfel: 442.000.000 lei, echivalentul a 13.000 USD la data de 22.04.2004, data semnării contractului de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase nr.1319/22.04.2004, suma de 188.929.330 lei s-a plătit la 10.05.2005, sumă ce reprezintă sulta datorată moștenitoarei I și suma de 45.076.670 lei ce reprezintă cheltuielile de înmormântare pentru defunctul și cheltuielile de judecată în dosarul nr.12801/2003, suportate de reclamantul - pârât.
De asemenea, părțile au stipulat că transmiterea proprietății va opera la momentul semnării contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, iar transmiterea posesiei la momentul decesului vânzătoarei - promitente.
La data de 14.03.2007 a decedat vânzătoarea - promitentă, unicul succesor al acesteia fiind pârâta - reclamantă, iar în masa succesorală este inclus și apartamentul ce face obiectul antecontractului de vânzare - cumpărare.
Instanța nu a reținut obligația notarului de a include în pasivul succesoral obligația moștenitoarei de a încheia contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică întrucât pasivul succesoral cuprinde datoriile defunctului și nu pe cele ale moștenitorilor.
De asemenea, s-a apreciat că faptul că nu au fost menționate sarcinile succesiunii nu constituie un motiv de anulare a certificatului de moștenitor, nemenționarea la activ sau pasiv a unor bunuri succesorale, respectiv a unor datorii ale succesiunii, nefiind o cauză de nevalabilitate a actului ci un motiv de a solicita suplimentarea masei succesorale, prin includerea și a acestora, considerent pentru care, a fost respinsa cererea de anulare a certificatului de moștenitor.
În ceea ce privește cererea vând ca obiect constatarea deschiderii succesiunii, s-a apreciat că este neîntemeiata, dezbaterea succesiunii, producându-se în cadrul procedurii notariale.
În ceea ce privește cererea de pronunțarea a unei hotărâri care să loc de act autentic de vânzare cumpărare, s- apreciat că moștenitorii au obligația de a suporta datoriile pe care defuncta nu le-a onorat până la data deschiderii succesiunii, că în speță intre reclamantul pârât și defuncta fost încheiat un antecontract de vânzare cumpărare astfel că, în lumina executării în natură a obligațiilor asumate prin convenții legal încheiate, consacrat în practica și doctrina, refuzul unei părți semnatare a promisiunii de vânzare cumpărare sau a succesorilor acesteia, cum este cazul în speța, de a încheia actul de transfer al dreptului de proprietate în forma autentica, îndreptățește cealaltă parte sa se adreseze instanței de judecata solicitând aplicarea prevederilor art. 1073 și 1075 codul civil.
S-a constatat că odată cu transmiterea drepturilor și obligațiilor aflate în patrimoniul defunctei, s- transmis către pârâta reclamanta și efectele antecontractului, că bunul care face obiectul acestei convenții se afla în patrimoniul sau astfel că în raport de dispozițiile art.978 Cod civil, conform cărora interpretarea convențiilor trebuie făcută în sensul în care ele pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce nici un efect, instanța a constatat îndeplinite condițiile de validitate a convenției prevăzute de art.948 Cod civil, cu privire la capacitatea părților, consimțământ, obiect și cauză.
Judecătoria nu a reținut solicitarea pârâtei - reclamante de a se constata nulitatea absolută a antecontractului de vânzare - cumpărare, apreciind că nici unul dintre motivele invocate de acestea, care ar fi de natură să atragă nulitatea, nefiind dovedit.
S-a reținut în acest sens că declarațiile martorilor audiați la propunerea reclamantului, atestă faptul că reclamantul - pârât a suportat singur toate cheltuielile cu înmormântare a pârâtei, că relațiile dintre reclamantul pârât și defuncta erau foarte bune, că cele dintre o mama și fiul sau, că reclamantul a ajutat- pe defuncta întotdeauna, atât prin plata sumelor de bani care fost menționate în antecontract cât și prin întreținerea curenta, că defuncta nu și-a exprimat nici un moment nemulțumirea fata de condițiile încheierii actului, fiind chiar bucuroasa că în acest mod va stinge datoriile către reclamant. Cu privire la declarația data de martorul audiat la propunerea pârâtei reclamante aceasta nu a fost reținuta apreciindu-se că martorul s- întâlnit doar de 2 ori cu defuncta neavând așadar posibilitatea obiectiva de a cunoaște relațiile dintre defuncta și reclamantul pârât, relevante pentru împrejurările încheierii antecontractului.
În ceea ce privește susținerea vizând caracterul derizoriu al prețului, sau că acesta nu ar fi fost plătit, s-a apreciat că leziunea nu poate fi invocata decât în cazul minorilor, condiție neîndeplinita de către pârâta reclamanta dar și faptul că declarațiile date de martorii audiați în cauza coroborate cu înscrisurile depuse la dosar de reclamant, atesta faptul că reclamantul a achitat sulta pe care pârâta reclamanta a primit- de la defuncta, că trimis sau dat direct defunctei sau tatălui pârâtei reclamante sume de bani, că aceste sume au fost cuprinse în antecontractul de vânzare cumpărare tot reclamantul suportând singur cheltuielile de înmormântare ale defunctei.
S-a apreciat că pârâtei - reclamante îi revine obligația de a suporta și sarcinile născute după deschiderea succesiunii, de vreme ce a acceptat succesiunea, astfel că s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 1237,71 lei, cu titlu de cheltuieli de înmormântare, către reclamantul - pârât.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta - reclamantă I, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea motivelor de apel, apelanta a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art.1303 Cod civil, în sensul că prețul stabilit de reclamantul - pârât, de numai 676.000.000 lei este un preț neserios.
S-a susținut că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că prețul convenit de părți este de numai 30 - 40% din valoarea apartamentului, ceea ce conduce la concluzia certă că, fiind vorba de un preț neserios, se impune constatarea nulității convenției încheiate la data de 25.05.2005.
Un al doilea motiv de apel vizat faptul că prima instanța a încălcat dispozițiile art.129 pct.5 Cod procedură civilă și art.1294 Cod civil,susținându-se că nu a stabilit corect faptele și nu a aplicat corect legea.
A susținut apelanta că prețul modic stabilit prin antecontractul de vânzare - cumpărare nu a fost achitat, întrucât, în antecontract se menționează că la încheierea actului s-au plătit 5000 USD, fără a exista vreo dovadă în acest sens iar pentru restul sumei de 8000 USD, că reprezintă pasivul succesiunii de pe urma defunctului, contrar celor reținute de sentința civilă nr.1056/2005 a Judecătoriei sectorului 6, unde se reține că pasivul succesoral este în sumă de doar 14.739.776 lei.
Tot în antecontractul de vânzare - cumpărare se menționează că în prețul pentru apartament ar mai fi cuprinse și sumele de 45.076.670 lei, cheltuieli de înmormântare pentru, precum și cheltuielile de judecată aferente dosarului nr.12.801/2003, or, cheltuielile de înmormântare sunt în cuantum de 14.739.776 lei, iar apelanta a fost obligată la cheltuieli de judecată către, astfel că mențiunile din act sunt false.
Arata apelanta că suma dovedită de intimat este de 188.929.330 lei achitați apelantei la data de 10.05.2005 și 14.739.776 lei cheltuieli de înmormântare, astfel că în total a fost achitată suma de 203.669.106 lei, mult sub prețul real al imobilului.
În cel de-al treilea motiv de apel, s- susținut că prima instanța a încălcat dispozițiile art.948, 935, 954, 966 cod civil întrucât defuncta a fost indusă în eroare de intimatul reclamant și nu și-a exprimat liber consimțământul, fiind forțată să încheie actele autentice, care au un caracter imoral, bazându-se pe inducerea în eroare a defunctei. Susține apelanta că acesta a fost motivul pentru care defuncta a amânat cât putut încheierea actului autentic fiindu- teama că va fi evacuata din imobil.
Un alt motiv de apel l-a constituit încălcarea de către prima instanța dispozițiilor art.969 - 970 Cod civil, în condițiile în care, conform clauzelor contractuale, neîncheierea contractului în formă autentică până la data de 25.11.2005 atrage ca sancțiune obligarea vânzătoarei la restituirea dublului sumei primite cu titlu de preț. Întrucât părțile nu au prevăzut alte sancțiuni, cum ar fi formularea acțiunii în justiție prin care să se solicite pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare - cumpărare, instanța trebuia să respingă acțiunea.
În apel a fost administrata proba cu înscrisuri,la solicitarea apelantei pârâte reclamante, fiind respinsa proba testimoniala solicitata de către intimatul reclamantul pârât.
Prin decizia civilă nr.1031 A din 17.09.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - pârâtă I împotriva sentinței civile nr.7063/01.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B precum și cererea de restituire a taxei de timbru în cuantum de 1290 lei, formulata de aceasta parte la data de 08.09.2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că nu poate fi primită critica referitoare la nulitatea antecontractului de vânzare cumpărare motivat de neseriozitatea prețului, întrucât, în principiu, contractul este valabil chiar dacă prețul este mult inferior valorii reale a lucrului vândut, întrucât părțile sunt libere să determine prețul, iar echivalența este relativă, fiind raportată nu numai la valoarea lucrului vândut, dar și la subiectivismul părților. În mod cu totul excepțional s-ar putea vorbi de nulitatea absolută a antecontractului, dacă intimatul ar fi profitat de neștiința, ignoranța, sau starea de constrângere în care se află celălalt, aspect care nu este dovedit în nici un fel de actele dosarului. Simpla afirmație a apelantei, nesusținută de nici una din probele dosarului nu poate conduce la concluzia că intimatul ar fi profitat de defunctă, pentru a încheia antecontractul de vânzare - cumpărare.
Cât privește susținerea apelantei referitoare la neplata prețului stabilit conform înțelegerii părților, nu poate fi reținută, în condițiile în care în antecontractul de vânzare cumpărare, autentificat la notar, se face mențiunea referitoare la achitarea integrală a prețului, iar apelanta, în afară de simple afirmații, nu a dovedit în nici un fel contrariul.
În al treilea rând nu au fost încălcate de instanța de fond nici dispozițiile art. 969 - 970. civil, prin admiterea capătului de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare - cumpărare. Astfel, în condițiile în care imobilul este în proprietatea vânzătoarei, a moștenitoarei sale în prezent, iar prețul a fost integral achitat, și în situația în care părțile nu au specificat expres că nu se pot adresa instanței pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare - cumpărare, soluția primei instanțe este legală și temeinică. Clauzele contractuale trebuie interpretate în sensul în care pot produce efecte juridice, iar principiul în materie îl reprezintă executarea în natură a obligațiilor asumate, așa încât corect a fost admisă acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta pârâta reclamanta I, cererea de recurs fiind înregistrata pe rolul Curții de Apel București Secția III a Civilă, 07.11.2008.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că:
Tribunalul nu a respectat disp.art.304 pct.7 Cod procedura civila, încălcând flagrant art.261 pct.5 Cod procedura civila, susținând că decizia pronunțata nu este motivata nici in fapt, nici in drept. Arata recurenta că decizia nr.1031 A din 17.09.2008, nu analizează nici unul din motivele de apel formulate de I -, nu arată de ce înlătură probele făcute cu acte autentice, limitându-se la a motiva formal, că simplele afirmații ale apelantei nu pot fi luate în seamă, Tribunalul considerând că o hotărâre judecătoreasca, un proces verbal întocmit, semnat și stampilat de un executor judecătoresc, sunt simple afirmații și că motivarea acesteia este lapidara.
Având în vedere ca Tribunalul nu a analizat probatoriile administrate în dosar, actele depuse, nu a motivat în drept și-n fapt, decizia nr.1.031/A/17.09.2008, se solicită, în baza art.312 alin.1 și 5 Cod procedura civila, admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la Tribunalul București.
Tribunalul a nesocotit disp.art.304 pct.8 Cod procedura civila, încâlcind flagrant disp.art.1303 Cod civil care impun că "prețul vânzării să fie serios și determinat de părți".
Se arata că prețul stabilit de reclamantul pârât pentru cumpărarea unui apartament cu trei camere și dependințe în cartierul de numai 676 milioane la nivelul lunii mai a anului 2005 este de 2-3 ori mai mic decât prețul pieții de circulație la acea data, astfel cum rezulta din raportul de expertiza administrat în prima instanța dar și prin raportare la raportul de expertiza efectuat în procesul de ieșire de indiviziune care a făcut obiectul dosarului nr. 12801/2003 precum și la anunțurile telefonice depuse la dosarul de fond din care rezultă că la acea data, prețul unui apartament în zonă era între 48.500 și 55.000 EURO "adică cel puțin 1.746.000.000 lei".
Solicită recurenta să se observe că la întocmirea acestui antecontract cât și a contractului de cumpărare de drepturi litigioase a profitat de starea de bătrânețe (83 ani), de neștiință, de boală a defunctei, susținând că s-au încălcat și dispozițiile art. 30 din Legea nr.17/2000 cu privire la asistența juridică de care trebuie să beneficieze persoanele vârstnice, mai ales atunci când își vând locuințele.
Se mai susține că din toate probele existente în dosarul cauzei, rezultă că toate actele încheiate de reclamantul pârât cu au un caracter imoral, bazându-se doar pe ducerea în eroare a defunctei, aceasta amânând de altfel încheierea antecontractului din teama de a nu rămâne pe drumuri, și toate acestea în scopul de aod ezmoșteni pe recurentă, astfel că la întocmirea acestora s-au încălcat disp.art.943 alin.1 și 2,953 - 954, 966 Cod civil.
Judecătoria sectorului 6 nu putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru apartamentul proprietatea lui, deoarece reclamantul pârât nu a achitat nici cel puțin acel preț neserios, iar Tribunalul București menținând acea sentință a încălcat dispozițiile art.304 pct.7 și art.129 alin.5 Cod procedură civilă, fiind lipsit total de rol activ în stabilirea adevărului în cauză.
Se arata că prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr.1.319/22.04.2004, la BNP, a cumpărat de la drepturile succesorale, pentru un preț de 13.000 USD. Din această sumă s-ar fi achitat la notariat suma de 5.000 USD, iar 3.000 USD ar reprezenta din pasivul succesoral de pe urma defunctului.
Prin sentința civilă nr.1056/21.02.2005 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 în dosarul nr.12.301/2003, s-a stabilit că de pe urma defunctului a rămas un pasiv succesoral de numai 14.739.776 lei și nu de 8.000 USD.
Se constată deci că suma de 8.000 USD, nu a fost plătită și nici nu putea fi plătită de, deoarece acesta prezintă un talon de pensie de numai 3.500.000 lei și deci nu avea posibilități materiale de a achita peste 260 milioane lei. Cu toate acestea, Tribunalul "motivează" ca apelanta în afară de "simple afirmații, nu a dovedit în nici un fel contrariul".
Se mai arata că reclamantul pârât nu a plătit nici suma de 188.929.330 lei, drept sulta plătită de 10 mai 2005 de, recurentei, întrucât plata s-a făcut printr-un act autentic, încheiat de executorul Judecătoresc G iar în acel proces verbal se menționează ca a plătit lui suma de 189 milioane, nefăcându-se nici o mențiune că suma ar proveni de la.
Este adevărat că și cu fratele sau, semnează ca un fel de martori asistenți acel proces verbal, deoarece executorul judecătoresc menționează că cei 2 au fost de față.
De asemenea arata recurenta că reclamantul pârât, nu a pIătit nici suma de 45.076.670 lei cheltuieli de înmormântare pentru, deoarece instanța prin hotărâre definitivă și irevocabilă a stabilit că aceste cheltuieli au fost doar în sumă de 14.139.116 lei.
Tribunalul a nesocotit disp.art.304 pct.9 Cod procedura civila, deoarece a încălcat disp.art.969-970 Cod civil,art.129 pct.5 Cod procedură civilă.
Arata recurenta că din analiza antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1.302/25 mai 2005, alin.8, rezultă că actul autentic trebuia încheiat intr-un termen de 6 luni și că în caz contrar, părțile au stabilit 2 sancțiuni, prevăzând că: dacă actul nu se întocmește din culpa vânzătoarei, aceasta va plăti dublul avansului; dacă nu se încheie din culpa cumpărătorului, pierde avansul plătit.
Susține recurenta că o alta situație nu s-a prevăzut astfel încât Tribunalul a încălcat convenției părților deși art.969 alin.1 prevede "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", iar art.970 alin.1 Cod civil "stabilește că convențiile trebuie executate cu buna credință".
Solicită ca în baza art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă să se admită recursul, să se schimbe în tot cele două hotărâri și pe fond să se respingă ca nefondată acțiunea formulată de.
Tribunalul a încălcat dispozițiile art.23 lin.1 lit. B din Legea nr.146/1997 și art.30 alin.1 din Norma metodologica din 22.04.1999 aprobata prin Ordinul MJ nr. 760/22.04.1.999, respingând cererea sa de restituire a taxei de timbru plătită în plus (suma de 12.900.000 lei).
Susține recurenta că în mod greșit s-a apreciat că trebuia să plătească taxa de timbru achitata in apel si nu de din taxa stabilita conform art.3/a/1 din Legea nr.146/1997, adică suma de 10 lei.
La data de 26.11.2008 intimatul reclamant pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul a arătat că decizia criticată întrunește cerințele art.261 din Codul d e procedura civila, aceasta răspunzând punctual la criticile aduse sentinței civile nr.7063/01.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6
Se arata că prețul a fost stabilit pe baza unei expertize tehnice în construcții, luată în calcul, pentru stabilirea sultei ce i-a fost plătita recurentei de, prin acesta, în procesul de partaj introdus de recurenta, proces finalizat prin sentința civila nr.1056/21.02.2005 a Judecătoriei Sectorului 6 și că recurenta de vădită rea - credință, nu s-a sfiit să-și execute silit imobiliar bunica pentru a-și încasa sulta, intimatul sustinând că, prin achitarea sultei în contul debitoarei, a fost cel care a salvat-o pe aceasta de la o vânzare silită imobiliară iminentă și i-a menținut casa până la momentul decesului.
Arata intimatul că în convenție, s-a stipulat faptul ca prețul apartamentului în litigiu a fost achitat integral și că "drepturile și obligațiile izvorâte din prezentul contract sunt transmisibile succesorilor părților".
În ceea ce privește declarația martorului recurentei, s-a arătat că este nesinceră si nu infirmă situația de fapt prezentată de reclamant și că, prin martori nu se poate dovedi o situație contrară unui act autentic. Totodată se susține că declarația martorei Paja lămurește situația pe deplin arătând fără putință de tăgada atât relațiile cordiale dintre subsemnatul și defuncta dar și starea permanent conflictuală dintre apelanta I și defunctă și că nu poate fi trecută cu vederea conduita recurentei, raportata la bunica sa, atunci când a preferat să o cheme în judecată pentru a efectua partajul apartamentului în care a locuit, ulterior executând-o silit, dorind să obțină apartamentul.
În ceea ce privește procesul verbal din data de 10.05.2005 intimatul arata că deși a fost trecut ca fiind martor la predarea sumei, el a fost cel care a predat această sumă și că nu exista un alt motiv pentru care a fost prezent la executorul judecătoresc decât cel referitor la predarea banilor iar aceasta afirmație se coroborează cu istoricul antecontractului de vânzare cumpărare nr.1302/25.05.2005, încheiat ulterior acestui proces verbal, unde se menționează faptul că în prețul imobilului este cuprinsă și suma predată numitei I de reclamant în fața executorului judecătoresc cu titlu de sultă la care a fost obligată bunica acesteia.
Este imorală și inumană poziția recurentei care, pe lângă faptul că nu a acordat niciun sprijin bunicii sale, a dorit s-o arunce în stradă.
Se mai susține că recurenta nu a dovedit existenta unui act ascuns care sa stabilească neseriozitatea prețului care să atragă sancțiunea prevăzută de nr.OG12/1998 și că antecontractul de vânzare-cumpărare putea fi lovit de nulitate doar dacă apelanta făcea dovada că părțile antecontractului, au declarat un preț mai mic și s-a încasat un preț mai mare, eludând în acest fel legea fiscală, aspect care nu a fost dovedit.
- susține intimatul că a existat voința juridică a defunctei de a efectua acest antecontract, că nu a existat eroare asupra elementelor care constituie motivul determinant al consimțământului iar cauza este reală, licită și morală întrucât nu este prohibit de lege a încheia un antecontract de vânzare cumpărare după cum nu este prohibit moștenitorului de a respecta actele încheiate de autorul acesteia iar faptul că defuncta a dorit înstrăinarea acestui apartament către intimat este evident deoarece a fost singurul care a îngrijit-o, atât pe aceasta cât și unicul ei fiu, a efectuat cheltuieli care au însumat mai multe zeci de mii de dolari, după cum a dovedit și achitat exclusiv, cheltuielile de înmormântare cu defuncții.
Se mai arata că recurenta nu arată în ce a constat eroarea promitentei-vânzătoare din actul autentic atunci când l-a semnat iar referitor la disproporția de valoare, reclamantul a afirmat că a fost singurul care i-a întreținut pe cei doi încă din anul 1993, că intre acesta și defuncții au fost relații cordiale, frățești, fiind rude și niciodată nu s-a pus problema de a se înșela unii pe alții.
În condițiile în care recurenta era unică moștenitoare a defuncților, promovarea unei acțiuni de partaj cu bunica dovedește atât existenta discernământului defunctei (procesul de partaj si antecontractul defăimat de pârâta au fost încheiate în aceeași perioadă) cât și a voinței acesteia de a soluționa relațiile cu această "nepoată".
Faptul că nu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică a fost determinat tocmai de relațiile cordiale dintre reclamant și defunctă - autoarea apelantei, decesul promitentei - cumpărătoare determinând neîncheierea actului de vânzare-cumpărare în formă finală.
Se mai arata că prețul apartamentului a fost stabilit pe baza unei expertize tehnice imobiliare în dosarul nr.12801/2003 soluționat de Judecătoria Sectorului 6 B, așa încât orice discuție asupra acestuia este lipsită de obiect și că recurenta este ținută să respecte actele încheiate de autoarea ei, astfel că tribunalul nu a încălcat convenția dintre părți deoarece, instanțele au găsit convenția dintre părți valabilă, transmisibilă pe deplin moștenitorilor și pe cale de consecința având în vedere principiul executării obligațiilor în natură, opțiunea creditorului, de a-și îndestula dreptul, prețul achitat, culpa vânzătoarei în neexecutarea întocmai a contractului dintre părți a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare.
Referitor la critica deciziei Tribunalului București, cu privire la taxa de timbru învederează instanței de judecată că taxa de timbru judiciar este datorată și recunoscută ca fiind datorată prin chiar considerentele motivării recursului promovat împotriva deciziei civile nr. 2131 A/18.02.2008.
În plus, s-a discutat odată asupra acestui aspect decizia nr.1007/09.06.2008 a Curții de Apel, lămurind faptul ca "pârâta nu a fost încunoștințata de suma cu care trebuia să-și completeze taxa de timbru, aceasta aflându-se în imposibilitatea obiectivă de a cunoaște aspectul completării taxei de timbru" deci taxa de timbru este cea fixată de instanța de apel care a soluționat apelul prin Decizia civila nr. 213/2007 și achitată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de prevederile legale incidente în cauza, curtea constata recursul ca fiind nefondat pentru considerentele ce vor urma:
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Codul d procedură civilă.
controlul de legalitate al deciziei civile apelate, din perspectiva acestui motiv de recurs, curtea apreciază că se impune a fi în prealabil precizat că acest motiv de recurs sancționează acele vicii ale motivării unei hotărâri, care pot consta fie într-o lipsă a motivării fie într- motivare insuficientă, în sensul că instanța nu răspunde tuturor criticilor formulate iar nu tuturor argumentelor prezentate în susținerea cererilor de către părțile din proces, sau contradictorie.
În cauza, prin cererea reconvențională formulată, recurenta pârâta reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1302/25.05.2005, susținând următoarele cauze de nulitate: cauza imorala, determinată de acțiunile reclamantului pârât, care, în opinia recurentei, contrar regulilor de conviețuire sociala, profitând de ignoranta, neștiința și starea de constrângere în care se afla promitenta vânzătoare a determinat- pe aceasta sa încheie convenția, spre a obține un avantaj disproporționat, frauda la lege-întemeiata pe manoperele dolosive folosite de părți pentru a încheia actul juridic care are o finalitate interzisa de reglementările în vigoare - legea 87/1994 - declararea unui preț mai mic decât cel real, vicierea consimțământului promitentei vânzătoare, prin dol, disproporția vădita de valoare dintre cele doua prestații prin stabilirea în antecontract a unui preț derizoriu.
Prin cererea precizatoare, formulată la data de 31.05.2007, pârâta reclamanta a susținut că solicită constatarea nulității absolute antecontractului de vânzare cumpărare invocând pe de parte faptul că prețul stabilit în antecontract este neserios, derizoriu, iar pe de alta parte, a invocat cauza ilicita a antecontractului de vânzare cumpărare.
În apel, prin cererea formulată, recurenta a formulat critici referitoare la aplicarea greșita de către instanța de fond a prevederilor legale cuprinse în art. 1303 din codul civil, art. 948, 935, 954, 966 codul civil, art. 969-970 codul civil și art. 1294 codul civil, respectiv art. 129 pct. 5 Codul d procedură civilă, susținând că: 1. prețul stipulat în antecontractul a cărui nulitate a invocat- este neserios, fiind stabilit mult sub valoare a de piața imobilului, astfel că prima instanța nu ar fi stabilit corect faptele; 2. neplata prețului stabilit în antecontract; 3. vicierea consimțământului defunctei prin inducerea sa în eroare de către reclamantul pârât; 4. greșita interpretare clauzelor contractuale de către prima instanța și greșita aplicare sancțiunilor, stabilite de părți în antecontract, susținând că reclamantul pârât ar fi avut în opinia sa doar posibilitatea de a formula acțiune în despăgubire iar nu să solicite pronunțarea unei hotărâri care sa loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Din verificarea considerentelor deciziei civile recurate curtea constată că instanța de apel a răspuns punctual tuturor acestor critici, făcând trimitere expresă la probatoriul administrat în cauză și care a condus la formarea convingerii sale și la prevederile legale considerate ca fiind incidente în cauza, în raport de situația de fapt astfel stabilită, analizând atât aspectele vizând pretinsa neseriozitate a prețului, de pretinsa acțiune pârâtului de a fi "profitat de defuncta", criticile relative la "neplata prețului", fiind analizate prin raportare la valoarea probanta a înscrisului autentic care constată convenția a cărei anulare se solicita, modul de interpretare a clauzelor contractuale și aplicarea principiului executării în natura convențiilor și a regulilor stabilite în codul civil în ceea ce privește interpretarea clauzelor contractului.
Așa fiind, curtea apreciază că pe temeiul art. 304 pct. 7 Codul d procedură civilă, nu poate fi reținuta nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de apel cu referire strictă la criticile susținute de apelantul reclamant.
Pe de alta parte, modul de apreciere a valorii probatorii mijloacelor de dovada administrate în cauza, nu poate fundamenta susținerea recurentei referitoare la nemotivarea soluției pronunțate de aceasta, în conformitate cu prevederile art. 261 alin. 5 Codul d procedură civilă, întrucât în raport de aceasta prevedere legală, instanța are obligația de a prezenta argumentele care au condus la formarea convingerii sale, în sensul adoptării soluției pronunțate. În cauză se constată îndeplinită aceasta obligație, instanța de apel apreciind că situația de fapt a fost stabilită corect, că nu au fost administrate probe contrare aspectelor inserate în cuprinsul înscrisului încheiat în forma autentica și care atesta plata prețului stabilit intre părți dar și că, prin raportare la relațiile existente intre părți, prețul astfel stabilit nu este unul neserios.
De altfel, verificând considerentele subsumate acestei critici, se constată că acestea vizează în principal aspecte legate de modul de apreciere și interpretare a probatoriului, de către instanța de apel, or, critica recurentei relativă la modul în care instanța de apel interpretat și apreciat valoarea probatorie a mijloacelor de dovada administrate în cauză, nu poate face obiectul analizei, în cadrul acestui motiv de recurs.
În acest sens, curtea retine că anterior modificării prevederilor art. 304 Codul d procedură civilă, prin dispozițiile legii nr. 219/2005, acest text de lege consacra în art. 304 pct. 10 și 11 posibilitatea modificării unei hotărâri judecătorești dacă se constata că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii sau daca hotărârea se întemeia pe greșeala de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronata a probelor. Prevederile art. 304 pct. 10 și 11 au fost însă abrogate în mod expres prin prevederile cuprinse în art. 1 pct. 49 din legea nr. 219/2005 și respectiv în art. 1 pct. 112. din OUG 138/2000 aprobata prin legea nr. 219/2005.
Curtea reține totodată că, în raport de prevederile legale înscrise în art. 304 Codul d e procedură civilă, în actuala reglementare, recursul reprezintă cale de atac extraordinară, calificarea consacrată expres în capitolul titlul din Codul d procedură civilă, fiind pusă la dispoziția părților numai pentru motivele limitativ și expres prevăzute de lege, enumerate în art. 304 Codul d procedură civilă și care în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Aceasta soluție este impusă de faptul că părțile au avut la dispoziție judecata în fond în fata instanței de fond și rejudecare a fondului în fata instanței de apel, atât în fapt cât și în drept.
Se constată totodată că prevederile art. 304 și art. 306 din Codul d procedură civilă au făcut în mai multe rânduri, obiectul controlului de neconstituționalitate, excepțiile care vizau neconcordantele între acest text de lege și art. 6 din CEDO, respectiv art. 21 din Constituție, fiind respinse, curtea constituționala reținând că "reglementările internaționale nu impun în materia exercitării căilor de atac, astfel cum a statuat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în Cazul și alții contra Cehiei din 12 noiembrie 2002, în care s- constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut și se pretează la limitări implicit admise, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului care se bucură, în această privință, de o anumită marjă de apreciere".
Așa fiind, simpla nemulțumire a părții de hotărârea atacată nu este suficientă, recurentul fiind obligat sa sprijine recursul pe cel puțin unul dintre motivele de recurs prevăzute în art. 304 pct. 1-9 Codul d procedură civilă.
De altfel, curtea constată că aceleași argumente, sunt reluate de recurenta în dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe art. 304 pct.8 și 9 Codul d procedură civilă, astfel că le va analiza în considerarea și prevederilor art. 306 alin. 2 Codul d procedură civilă, din perspectiva și în limitele impuse de art. 304 pct.8 și 9 Codul d procedură civilă.
În consecință, față de toate considerentele expuse, curtea apreciază că nu există motive temeinice pentru admiterea recursului în baza art. 304 pct. 7 Codul d procedură civilă.
În ceea ce privește critica în sensul că prețul stabilit în antecontractul de vânzare cumpărare este neserios prin raportare la valoarea de circulație a imobilului și la valoarea acestuia stabilită în procesul purtat între defuncta promitentă cumpărătoare și recurenta pârâta reclamanta, privind ieșirea acestora din indiviziune.
Curtea retine că potrivit art. 1303 Cod civil prețul vânzării trebuie să fie serios, adică să nu fie derizoriu, atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut, încât să nu poată constitui o cauză suficientă a obligației asumate de vânzător, de a transmite dreptul de proprietate.
Deși convenția ce face obiectul litigiului nu reprezintă un contract de vânzare cumpărare ci un antecontract de vânzare cumpărare, critica recurentei se impune a fi analizată prin raportare la prevederile specifice vânzării cuprinse în textul de lege sus citat, în considerarea obiectului acțiunii principale-pronunțarea unei hotărâri care sa loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În consecință, în verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1303 codul civil, pentru valabilitatea prețului vânzării, stabilit în antecontractul încheiat între reclamantul pârât și defuncta, în mod corect s-au raportat instanțele de fond la caracterul civil convenției intervenite între defunctă și reclamantul pârât (care, spre deosebire de situația comercianților, nu presupune încheierea actului in scopul obținerii unui profit) și la relațiile preexistente între aceste parți și, în general, la contextul în care a fost încheiat actul contestat.
În acest sens, curtea retine că art. 1303 codul civil, nu prevede că prețul stabilit să fie egal cu valoarea bunului vândut, seriozitatea prețului fiind chestiune de fapt care se raportează nu numai la valoarea bunului, dar și la subiectivismul părților care, prin efectul voinței lor, sunt libere să aprecieze întinderea valorii ce se plătește ca preț și se apreciază numai prin raportare la datele concrete ale cauzei.
Curtea reține totodată că principiul libertății de voință este unul de fundament în dreptul civil, libertatea de a contracta (conveni) a părților fiind subordonată doar prevederilor imperative ale art. 5 din Codul civil, potrivit cărora nu se poate deroga prin convenții sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri.
Așa fiind, condiția prevăzută de dispozițiile art. 1303 codul civil, privind seriozitatea prețului nu presupune întotdeauna existența unei echivalențe perfecte între valoarea bunului vândut și suma stabilită de părți drept preț, echivalența putând fi doar relativă, părțile fiind libere să determine chiar un preț mult inferior valorii reale a bunului vândut, în considerarea unor relații speciale dintre acestea (rudenie, prietenie, recunoștința etc.).
În cauză, din situația de fapt conturată pe baza probelor administrate a rezultat pe de o parte că reclamantul pârât și defuncta s-au aflat într- relație de rudenie (împrejurare menționată chiar în cuprinsul antecontractului de vânzare cumpărare) iar pe de alta parte că nu putea fi ignorată prestația reclamantului pârât care, așa cum rezulta din declarațiile date de martorii Paja și, a ajutat-o în mod constant pe promitenta vânzătoare, atât înainte de încheierea convenției cât și ulterior acestui moment, achitat atât sulta datorata de aceasta, ca urmare tocmai unui litigiu pe care defuncta îl avusese cu pârâta reclamanta-nepoata sa, proces în urma căruia aceasta din urmă, având stabilit în favoarea sa un drept de creanță, declanșase executarea silita imobiliară, defuncta, se afla în pericolul de a pierde locuința deținuta și care îi fusese atribuită prin hotărârea judecătoreasca de partaj executata silit, cât și întreținerea curenta a defunctei, aceeași martori calificând relația dintre defuncta și reclamantul pârât ca fiind una specifică "de mama și fiu", aceste împrejurări fiind pe deplin susținute și de faptul că reclamantul pârât a fost singurul care a suportat cheltuielile legate de înmormântarea defunctei. Or, aceste împrejurări constituie criterii justificative pentru aprecierea seriozității prețului, corect aplicate de instanțele de fond în stabilirea faptelor, relațiile dintre părțile contractante justificând prețul înscris în act, care, de altfel, reprezintă aproape J din valoarea de circulație a imobilului stabilită în raportul de expertiza tehnica administrat în fond, prețul stabilit fiind de cca. 18.685 Euro ( conform calculului recurentei aflat la fila 245 dosar fond).
Pe de alta parte, deși recurenta susține că instanța de apel în mod eronat a aplicat prevederile art. 1303 codul civil în cauză, întrucât probat că prețul de vânzare stabilit prin antecontract era situat sub valoarea de circulație a acestui bun, aspecte rezultate atât din raportul de expertiza administrat în procesul de ieșire din indiviziune și din expertiza efectuata în prima instanța, cât și din anunțurile publicitare anexate, aceasta critică nu poate fi apreciată ca fiind fondată, întrucât instanța de apel nu stabilit, în cadrul situației de fapt, că prețul stabilit în antecontract era unul care respecta aceste valori, în sensul că ar fi reflectat valoarea de circulație a imobilului, ci a procedat la analizarea problemei litigioase ce viza verificarea seriozității prețului stabilit în convenție, astfel cum stabilește art. 1303 codul civil - cauza de nulitate expres invocata de către recurenta pârâta reclamanta în susținerea cererii de recurs.
În consecință, în speță nu se poate constata o greșita aplicare a prevederilor legale înscrise în 1303 codul civil și art. 129 alin. 5 Codul d procedură civilă, critica recurentei astfel întemeiată apărând ca vădit nefondată.
Referitor la critica vizând greșita aplicare în cauza a prevederilor art. 948, art. 953, art. 954 și art. 966 codul civil. Critica este nefondata.
Potrivit art.948 pct.4 și art. 966.civ. obligația fără cauza sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect, sancțiunea ce operează pentru lipsa sau nevalabilitatea cauzei unei convenții fiind nulitatea absolută a acesteia. Cauza actului juridic reprezintă condiție de fond, esențiala si generala a actului juridic civil, prezumția de valabilitate cauzei si de existenta cauzei, instituita de art. 967 codul civil, putând fi răsturnată prin orice mijloc de proba, fiind în discuție un fapt juridic.
Se impune însa a fi precizat că sarcina probei îi revine celui care contesta existenta sau caracterul licit al cauzei, în condițiile impuse de art. 1169 codul civil și art. 129 alin. 1 Codul d procedură civilă.
În dreptul civil român, se admite că există doua elemente ce compun cauza actului juridic, și anume scopul imediat(causa proxima) și scopul mediat(causa remota). Scopul imediat, în actele juridice cu titlu oneros, cum este cazul antecontractului în speța, consta în intenția de a obține contraprestație, în timp ce scopul mediat, numit și scopul actului juridic, constă în motivul determinant al încheierii actului juridic și se referă fie la însușirile unei prestații, fie la calitățile unei persoane.
Împreună cu consimțământul, cauza formează voința juridică, iar unul dintre principiile de bază ale dreptului civil român este acela al priorității voinței reale a contractanților.
Totodată, art. 953 codul civil, stabilește că "consimțământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violență, sau surprins prin dol" iar art. 960 codul civil stabilește că "dolul este o cauză de nulitate a convenției când mijloacele viclene, întrebuințate de una din părți, sunt astfel, încât este evident că, fără aceste mașinații, cealaltă parte n-ar fi contractat. dolul nu se presupune".
În cauză, în condițiile în care din declarațiile martorilor audiați în fata primei instanțe, nu rezultă că la data încheierii antecontractului, au fost exercitate presiuni de ordin fizic sau moral sau manopere dolosive, asupra promitentei vânzătoare - martorul audiat la propunerea pârâtei reclamante, nefăcând vreo referire la astfel de împrejurări, ci dimpotrivă relatând că, nu poate afirma că relațiile dintre defuncta și reclamantul pârât nu erau bune, că defuncta este cea care i-a adus la cunoștința faptul că a fost încheiat antecontractul, iar martorii audiați la propunerea reclamantului pârât, care de altminteri cunoșteau îndeaproape defuncta și o vizitau, (fiind unul ruda cu defuncta iar celalalt având relație de prietenie cu fiul defunctei și cu reclamantul pârât), au relatat că "relațiile dintre defuncta și reclamantul pârât erau bune, foarte apropiate, că reclamantul pârât fost cel care contribuit la întreținerea defunctei și a fiului acesteia, că deși au fost prezenți în apartamentul defunctei la momentul încheierii actului în litigiu, nu au cunoștința că la acel moment sau ulterior să fi existat vreo discuție din care să se poată deduce că defuncta nu ar fi fost de acord cu încheierea contractului ci că, dimpotrivă, defuncta și-a asumat obligațiile care rezultau din antecontract și chiar era bucuroasă", este evident că manifestarea de voința a autoarei recurentei a fost exprimată în fata notarului public, în deplina cunoștința de cauză și în scopul expres menționat în antecontract.
- mult, probele administrate nu relevă faptul că defuncta sau reclamantul pârât ar fi urmărit fraudulos, dezmoștenirea recurentei, dimpotrivă chiar martorul audiat la propunerea acesteia din urma a menționat că defuncta, discutând despre relația cu recurenta, i-a relatat că a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare asupra căruia poarta litigiul și că, și în aceste condiții, recurenta rămâne nepoata dumneaei. În același timp, din chiar cuprinsul antecontractului care se coroborează cu declarațiile martorilor, rezultă că încheierea acestui act s-a făcut în mare măsura, în considerarea unor datorii contractate anterior de promitenta vânzătoare de la cocontractantul său, or, achitarea unui debit nu poate fi nicidecum considerat un scop contrar normelor legale sau morale.
În plus, din interpretarea coroborată a prevederilor înscrise în art. 650 codul civil și art. 1306 și art. 1310 codul civil, orice persoana fizică poate să dispună liber de bunurile care alcătuiesc patrimoniul său, nimeni neputând fi obligat să lase moștenire, chiar dacă are rude apropiate, astfel încât, în raport și de cele anterior precizate, nu s-ar putea retine că prin întocmirea antecontractului, convenție care este de natura sa atragă, consecința ieșirii definitive a bunului ce face obiectul sau, din patrimoniul promitentului vânzător, în condițiile ce vor fi analizate în cele ce vor urma, părțile ar fi urmărit cauza ilicită sau imorală sau fraudarea legii, în sensul "dezmoștenirii" recurentei.
În consecință, nu se poate imputa instanței de apel reținerea în cadrul situației de fapt, că afirmațiile recurentei nu sunt susținute de nici un mijloc de probă și nici aplicarea greșită în cauză prevederilor legale la care face referire recurenta.
În ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la starea de boala a defunctei și respectiv la încălcarea prevederilor legii 17/2000, curtea constată că aceasta critică, constituie o cauza juridica nouă, neavută în vedere de nici una dintre instanțele anteriore și neanalizata ca atare.
Astfel, din verificarea cererilor formulate de către pârâta reclamanta, rezultă că aceasta nu formulat o cerere cu acest obiect, nici în fata primei instanțe și nici în apel, cu toate că a beneficiat de asistenta juridică calificată, solicitarea sa fiind făcută pentru prima dată prin motivele de recurs.
Curtea precizează că în actuala reglementare, recursul este cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv, pe aceasta cale putându-se realiza numai un control al legalității hotărârii atacate, recurenta pârâtă reclamantă, neavând posibilitatea să valorifice în cadrul recursului, cereri noi, pe care nu le-a formulat în fața instanțelor de fond în condițiile art. 119 din Codul d e procedură civilă și cu care aceste instanțe nu au fost învestite.
Astfel, potrivit art. 294 din Codul d e procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi iar potrivit dispozițiilor art. 316 din Codul d e procedură civilă, recursul se judecă după regulile privind judecarea apelului, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul privind judecarea recursului.
Deoarece în recurs nu pot fi formulate pretenții care nu au fost supuse judecății primei instanțe, conform art. 316 cu referire la art. 294 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, câta vreme recurenta nu a înțeles să investească instanța de fond cu cerere prin care să valorifice - în sensul de a se constata, pe baza unor dezbateri contradictorii o eventuala incapacitate defunctei de a contracta, datorata unei boli sau unei cauze de nulitate relativă, derivând din nerespectarea legii 17/2000, reținând că prin cererea de recurs, recurenta încearcă schimbarea cauzei acțiunii pendinte (având obiectul precizat în cadrul considerentelor ce au analizat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 Codul d procedură civilă), prin susținerea și a altor motive de nulitate a actului juridic, Curtea consideră că nu poate analiza pentru prima data în recurs, aceste cereri, apreciind totodată că soluția contrară, ar constitui o încălcare gravă a principiilor disponibilității, al dreptului la apărare și al dreptului la un proces echitabil statuat de art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și garantat ambelor parți, rămânând evident parții deschisa posibilitatea unei cereri separate în acest sens.
Referitor la critica recurentei pârâte reclamante în sensul neplății prețului stabilit în antecontract.
Analizând aceasta critica din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 Codul d procedură civilă, curtea apreciază că instanța de apel făcut aplicare corecta a prevederilor legale înscrise în art. 1171 și art. 1173 codul civil, dând eficienta probatorie înscrisurilor constatatoare ale convențiilor încheiate intre defuncta și reclamantul pârât.
În conformitate cu prevederile legale menționate, înscrisul autentic, are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată și se bucură, din punct de vedere al forței probante, de prezumție de autenticitate și validitate. Rezultă că nu părții care înfățișează un act autentic reglementar întocmit, ii revine sarcina probei adevărului pretențiilor și drepturilor sale ce rezultă din conținutul și din forma actului, ci părții adverse.
Analizând din acesta perspectivă, criticile recurentei, curtea constată că reținerea de către instanța de apel incidenței prezumției instituita de art. 1173 din codul civil, este sprijinită de probele dosarului, în special cu referire la răspunsul la interogatoriu al pârâtei reclamante (întrebarea nr.6, 8, 13), întrebările formulate de către pârâta reclamanta și adresate reclamantului pârât la interogatoriu (nr. 5), sentința civila nr. 1056/2005 a Judecătoriei Sector 6 B, procesul verbal încheiat de către executorul judecătoresc G la 10.05.2005, în urma declanșării executării silite a acestei sentințe, ordinul emis de Guvernul României nr. 274/ 16.01.2006 și comunicarea emisa de Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților nr. 274/ 17.01.2006, declarațiile date de martorii audiați la propunerea reclamantului pârât. vreme aceste probe atestă că defuncta promitenta vânzătoare a fost obligata la plata unei creanțe de valoare importantă către recurenta, că împotriva acesteia, recurenta declanșat executare silită, că reclamantul pârât, a achitat sume de bani atât în beneficiul defunctei cât și al tatălui recurentei, inclusiv sub forma întreținerii curente, inclusiv sulta care a făcut obiectul executării silite, că deși s-a probat că defuncta beneficiat de recunoașterea unor despăgubiri bănești din partea statului, acestea au fost stabilite în favoarea sa, ulterior momentului încheierii antecontractului și declanșării executării silite, respectiv în cursul lunii ianuarie 2006, modul de plata al sumelor fiind stabilit în cuprinsul comunicării sus amintite, (40% în anul 2006 și restul în anul următor) - (susținerea martorului audiat la propunerea reclamantei pârâte, referitoare la încasarea de către defuncta în anul 2005 unor sume de bani importante, necoroborându-se cu nici o alta probă), nu se poate reține încălcarea rolului activ al instanței de apel și nici aplicare greșită a prevederilor legale anterior citate.
De asemenea, faptul că în procesul verbal întocmit de către executorul judecătoresc, se menționează că achitarea sultei s-a făcut de către defuncta, este justificat de faptul că cea care datora aceasta suma și care figura ca debitor în cadrul executării silite declanșate de către recurenta era defuncta. Executorul judecătoresc consemnat în acest proces verbal primirea unei sume de bani, de la defuncta, potrivit atribuțiilor stabilite prin lege, aceasta împrejurare neavând însa relevanță, în ceea ce privește aspectul legat de stabilirea provenienței sumelor astfel achitate, care în mod corect a fost analizat de către instanțele de fond prin raportare la întregul material probator.
Tot astfel, nu poate prezenta relevanta sub acest aspect, faptul că la data introducerii acțiunii reclamantul pârât avea calitatea de pensionar, întrucât ceea ce interesează este capacitatea financiară a reclamantului pârât la data efectuării plaților iar nu starea sa financiară din cursul anului 2007. Or, sarcina acestei dovezi îi revenea recurentei, însa din verificarea actelor dosarului rezulta că aceasta nu a solicitat și nici nu a administrat mijloace de proba sub acest aspect.
Pe de alta parte, faptul că prin sentința civila 1056/2005 a Judecătoriei Sector 6 B, s- reținut un pasiv succesoral în valoare de 14.739.776 lei Rol, nu poate conduce la concluzia că în realitate aceasta sumă fost achitată de către reclamantul pârât și nu cea expres menționată în antecontractul de vânzare cumpărare si în contractul de vânzare de drepturi litigioase.
Aceasta întrucât, aceasta hotărâre judecătoreasca nu a lămurit aspectele de legate de datoriile contractate /asumate de către defuncta promitentă cumpărătoare ci, așa cum rezultă din chiar cuprinsul considerentelor care au dus la pronunțarea sa, determinarea pasivului succesoral al moștenirii defunctului, prin raportare la actele juridice încheiate de către acesta din urmă și care au făcut obiectul analizei instanței.
Or, în cauză, atât contractul de vânzare de drepturi litigioase cât și antecontractul de vânzare cumpărare au fost încheiate de reclamantul pârât cu iar nu cu. vreme în cuprinsul contractului de vânzare de drepturi litigioase, încheiat în forma autentică, defuncta recunoaște că suma de 442.000.000 lei echivalentul 13.000 USD a fost achitată integral de reclamantul pârât, la data semnării contractului de vânzare cumpărare de drepturi litigioase nr. 1319/22.04.2004- în modalitatea arătată în contract -respectiv, 5.000 USD-la data încheierii actului iar diferența de 8.000 USD, anterior acestui moment, aceasta recunoaștere a plații astfel făcută, fiind reluată și în antecontractul încheiat ulterior momentului pronunțării hotărârii invocate de recurentă, iar în cauză nu s- dovedit că aceasta prima convenție ar fi fost invalidată pe cale judiciară, nu se poate imputa instanței de apel, greșita aplicare în cauză a prevederilor legale înscrise în art. 1171 și art. 1173 codul civil. Totodată, potrivit sentinței civile anterior indicată, în acest litigiu au avut calitatea de parte doar promitenta vânzătoare și recurenta din cauza de fata iar nu și reclamantul pârât, situație în care aceasta hotărâre nu are autoritate de lucru judecat, nici în raporturile dintre promitenta vânzătoare și reclamantul pârât și nici în raporturile dintre acesta din urma și defunctul a cărui succesiune s-a dezbătut.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 969-970 codul civil.
Invocând clauzele inserate în antecontractul de vânzare cumpărare, recurenta pârâta reclamanta susține că reclamantul pârât nu putea solicita pronunțarea unei hotărâri care sa loc de act autentic de vânzare cumpărare, întrucât, în urma neîndeplinirii obligației promitentei vânzătoare de prezentare în fata notarului în intervalul de 6 luni, stabilit în contract, devenea operabila clauza stabilită în convenție, potrivit cu care reclamantul pârât are dreptul exclusiv la restituirea dublului prețului primit.
Din modul de redactare a antecontractului rezultă, prin aplicarea regulii de interpretare prevăzute de art. 982 din Codul civil (toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg), că părțile s-au înțeles în vederea înstrăinării în formă autentică a unui imobil, prețul acestuia fiind achitat de reclamant, la data încheierii antecontractului.
- este de subliniat că, astfel cum prevede și art. 978 din Codul civil, aplicabil contractelor în ansamblu, actele juridice trebuie interpretate în sensul în care să-și producă efecte, rezoluțiunea fiind o sancțiune care poate interveni numai in extremis, pentru neexecutarea culpabilă a unei obligații principale.
Art. 969 din Codul civil stabilește că "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege". Aceste dispoziții legale, trebuie interpretate în strânsa corelație cu prevederile legale înscrise în art. 970 alin. 1 codul civil și art. 1073 codul civil.
Astfel, potrivit art. 970 alin. 1 codul civil, convențiile trebuie executate cu bună-credință. Totodată, potrivit art. 1073 din codul civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Pe de alta parte, potrivit art. 1010 codul civil, obligația este nulă când s-a contractat sub o condiție potestativă din partea acelui ce se obligă.
Din interpretarea coroborata a acestor prevederi legale, Curtea retine că principiul executării în natură și întocmai a obligațiilor este un principiu fundamental în raporturile contractuale și că executarea exactă a obligației nu este decât o consecință a puterii de lege ce se acordă convenției părților. Prevederile art. 1073 codul civil, instituie în materie de obligații, principiul executării reale sau în natură specifică a obligațiilor civile concrete, în înțelesul că debitorul este obligat să execute însuși lucrul promis, neputând deci să confere creditorului despăgubiri în locul executării însăși a obligației asumate.
De asemenea, trebuie arătat că "antecontractul de contract de vânzare-cumpărare", este o convenție sinalagmatica, care are ca și caracteristica esențiala reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce revin parților, astfel încât obligația ce revine uneia dintre părți își are cauza juridica în obligația reciproca celeilalte părți.
În contractul încheiat, părțile nu au prevăzut că, în cazul neexecutării obligațiilor de oricare dintre ei, urmează a opera rezoluțiunea contractului de plin drept, fără somație sau chemare în judecată, așadar un pact comisoriu prin care să se fi convenit desființarea de drept a contractului, exclusiv ca urmare a trecerii termenului de 6 luni de la data încheierii contractului și fără alte condiții și nici nu au stipulat în mod expres și neechivoc că promitenta vânzătoare are posibilitatea, de a se răzgândi, respectiv de a renunța unilateral la executarea convenției, fără ca partea cealaltă să poată cere executarea ei silită.
Totodată, în raport de prevederile art. 1020 și 1021 din Codul civil, numai partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat, are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea cu daune interese.
În raport de toate considerentele expuse, în aplicarea acestor principii, curtea va retine pe de parte, că obligația de a face-de a îndeplini toate îndatoririle de care depinde transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, stabilita în sarcina autoarei recurentei, nu este o obligație alternativă având ca efect fie executarea în natură a lucrului promis, fie despăgubiri pentru neexecutare (acest lucru rezultând cu evidență atât din prevederile art. 1073. civ. cât și din prevederile art. 1075 ale aceluiași cod, care cer ca obligația asumată să fie executată în natură, plata despăgubirii fiind admisă numai în subsidiar în caz de imposibilitate de executare în natura) iar pe de alta parte, că facultatea de a alege între a cere executarea în natură a obligației sau a cere rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea culpabilă a obligației de către cocontractant, aparține celui care și-a îndeplinit obligațiile asumate iar nu debitorului său, care nu poate invoca propria culpa pentru a înlătura incidenta principiului forței obligatorii a convențiilor, înscris în art. 969 Cod civil, părțile neputând să se dezică unilateral de obligațiile asumate.
În raport de cele reținute mai sus, având în vedere refuzul succesoarei în drepturi a promitentei vânzătoare, de a se prezenta la notariat pentru a da forma autentică înțelegerii intervenite, instanțele judecătorești erau în drept să pronunțe hotărâre care să loc de act autentic de vânzare cumpărare, aceasta măsura reprezentând reflexul procedural al dreptului subiectiv născut din actul juridic încheiat între părți și care formează legea lor.
Nici, critica referitoare la greșita aplicare în cauza a prevederilor art. 129 alin. 5 Codul d procedură civilă, nu poate fi primita întrucât nemulțumirea unei părți față de hotărârea pronunțata nu poate fi pusă în relație cu lipsa rolului activ al instanței de judecata decât în măsura în care elementele hotărâtoare ale cauzei releva asemenea lipsa de acțiune a instanței pentru clarificarea raporturilor juridice dintre părți, ceea ce nu se poate retine, în raport de cele anterior analizate.
În ceea ce privește critica referitoare la greșita aplicare în cauza a prevederilor art. 23 alin. 1 lit. B, din legea 146/1997 și art. 30 din Normele metodologice aprobate prin ordinul nr. 760/1999 al. Justitiei, curtea apreciază de asemenea ca nefondată.
Astfel, potrivit art. 23 alin. 1 lit.b din legea nr. 146/1997, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal.
În speța, criticile din apel formulate de către pârâta reclamanta au vizat modul în care instanța de fond soluționat întregul litigiu, respectiv, atât cererea principala cât și cererea reconvenționala.
Se reține că potrivit art. 11 din același act normativ, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: - taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță; - taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.
Totodată, potrivit art. 14 din legea nr. 146/1997, când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel iar în conformitate cu prevederile art. 3 lit. a^1) cererile în anularea sau declararea nulității unui act juridic, se timbrează cu 12 lei.
Curtea retine că în mod corect au apreciat instanțele de apel că cererea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare este acțiune civilă evaluabila în bani și pentru care taxa judiciară de timbru, se impunea a fi stabilită, conform art. 11 alin. 1 teza a 1 coroborat cu art. 2 lit. din legea nr. 146/1997 - la valoarea contestată de 67.600 Ron stabilita în antecontract, taxa datorata în apel fiind de 1299,60 lei.
Aceasta întrucât abrogarea expresa a prevederilor Ordonanța Guvernului nr. 12/1998, prin Legea nr. 343/2006, care stabileau modul de calcul al taxei de timbru, nu era de natura sa conducă la concluzia că astfel de acțiune nu ar mai avea caracter evaluabil în bani, ea vizând dobândirea unui drept real, patrimonial sau că, pentru exercitarea ei nu se mai datora taxa de timbru, prevederile art. 2 și art. 11 din legea nr. 146/1997 având caracter de norme generale, aplicabile în toate situațiile, cu excepția dispozițiilor speciale, derogatorii.
Așa fiind, câta vreme în dosarul de apel nr-, pârâta reclamanta a achitat suma de 1.301 lei, potrivit chitanței aflate la fila 18 dosar, în recursul promovat împotriva deciziei civile nr. 213A/18.02.2008 Tribunalului București Secția a IV a Civilă, aceasta achitând cu același titlu suma de 4 Ron, fără ca la rejudecarea apelului sa achite alta suma cu titlul de taxa judiciara de timbru, în mod corect a apreciat instanța de apel că taxa astfel achitata era una datorata și nu se impunea restituirea ei.
Pentru toate aceste considerente, în raport de prevederile înscrise in art. 312 Cod de procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică.
În conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 Codul d procedură civilă, față de soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, în sensul respingerii recursului promovat de către recurenta pârâta reclamanta, reținând culpa procesuală a acesteia, curtea, va admite cererea formulată de intimat având ca obiect cheltuieli de judecată si va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 3.500 lei Ron, cu acest titlu, reprezentând onorariu avocat, potrivit dovezilor aflate la fila 31 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - pârâtă I împotriva deciziei civile nr.1031 A din 17.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
Obligă recurenta, către intimat, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.500 lei RON.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI
GREFIER
Red.
./
2ex./10.03.2009
-3.-;;
Jud.-6.-
Președinte:Rodica SusanuJudecători:Rodica Susanu, Ilie, Cristina Nica
