Anulare act. Decizia 292/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 292
Ședința publică de la 02 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Pavelescu Georgeta
JUDECĂTOR 2: Angelescu Cristiana
JUDECĂTOR 3: Olariu Viorica
GREFIER: HATMANU ANDA
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Blocul Național Sindical B împotriva deciziei civile numărul 41 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al patrulea termen de judecată,se solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă,a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 8048 din 26 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Iașia fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Blocul Național Sindical în contradictoriu cu Prefectul Județului
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că prin acțiunea pronunțată, reclamantul a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a Ordinului 321/27 mai 2005 și a 2747/27 mai 2005 emise de pârât,motivat de faptul că acestea sunt acte civile a căror reglementare este supusă Codului Civil, astfel încât rezilierea unilaterală dispusă prin ordinul contestat este lipsită de efecte juridice, iar emitere lor nelegală.
A reținut astfel prima instanță că între părți, la data de 16.05.2000, a intervenit o convenție prin care Prefectura Județului lași a pus la dispoziția reclamantului spațiul în suprafață de 18 și s-a obligat totodată să furnizeze pentru acest spațiu utilitățile necesare funcționării lui. Reclamantul s-a obligat să achite contravaloarea utilizării spațiului în mod lunar, conform pct. 5 din convenție, precum și cheltuielile comune proporționale ( pct.7 din convenție).
Reclamantul nu și-a îndeplinit însă obligațiile de plată asumate prin convenție, așa cum rezultă din fișele contabile (de la filele 30 - 40 dosar), înregistrând o restanță de 19.585.215 lei.
Întrucât reclamantul, în perioada cât a funcționat în spațiul închiriat, nu a achitat nici chiria conform pct. 5 din convenție și nici contravaloarea utilităților facturate lunar de pârât, prin adresa nr. 7974/29.03.2005 (fila 9 dosar), a fost somat ca, până la data de 1.05.2005, să plătească sumele legal datorate și să elibereze spațiul, iar la data de 27.05.2005, a fost emis Ordinul nr. 321/2005, prin care se constată reziliată de drept convenția de închiriere.
Instanța a reținut că Somația și Ordinul emise de pârât sunt întemeiate.
Dacă părțile nu au stabilit durata locațiunii, așa cum este în speță, contractul încetează prin denunțarea unilaterală de oricare din părți, cu condiția respectării termenului de preaviz, conform dispozițiilor art. 1436 Cod civil.
Termenul, felul și modalitatea formulării notificării nu are importanță și nu constituie o condiție de validitate a preavizului și nici a încunoștințării în sine, ci el are rațiunea de a încunoștința pe cealaltă parte despre intenția de denunțare a contractului.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 114/1996, cu modificările și completările ulterioare, legea-cadru în materie locativă, este stabilit principiul consensualismului, potrivit căruia contractul de închiriere este valabil încheiat prin acordul de voință al părților, el constituind astfel legea părților.
Potrivit dispozițiilor acestui act normativ, contractul de închiriere poate fi reziliat dacă chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv, iar rezilierea operează la cererea părții care și-a executat obligația.
Și cum în speță, reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei mai mult de 3 luni consecutiv, așa cum rezultă din fișele contabile sus-menționate, în mod legal pârâtul a optat pentru rezilierea convenției.
Pârâtul s-a conformat dispozițiilor pct. 10 din convenție și a înștiințat pe reclamant despre intenția de reziliere, încă din luna martie 2005 și deoarece convenția, potrivit pct.7, constituie titlu executor pentru fiecare din cele 2 părți în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor asumate, la data de 27.05.2005, s-a procedat la reziliere convenției.
Instanța a constatat astfel că rezilierea convenției a intervenit urmare nerespectării de către reclamant a obligațiilor asumate,
referitoare la plata chiriei și contravalorii utilităților, drept pentru care în conformitate cu dispozițiile art. 998 și 1439 Cod civil, ale Legii nr. 114/1996, actele emise de pârât fiind conforme cu voința părților din înscrisul încheiat în anul 2000, cererea reclamantului a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Apelul declarat de reclamantul Blocul Național Sindical împotriva acestei sentințe 8048/26 iunie 2007 a fost respins ca neîntemeiat prin decizia civilă nr. 41 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Iași.
Instanța de apel a reținut că Legea nr. 114/1996 este o lege specială ce se referă la închirierea suprafețelor locative, închirierea fiind calificată, în literatura de specialitate, ca o varietate a contractului de locațiune de drept comun și nu ca un contract distinct.
La art. III pct. 10 părțile au stabilit că rezilierea unilaterală se face cu condiția înștiințării prealabile a celeilalte părți în termen de 30 zile.
Rezilierea pentru neexecutare este prevăzută de art. 1439 alin. 2 Cod civil.
La data de 29.03.2005 apelantul reclamant a fost înștiințat de pârâtul intimat că, începând cu data de 1.05.2005, trebuie să elibereze spațiul respectiv, în conformitate cu capitolul III pct. 10 din Convenție și să plătească debitul acumulat.
Este vorba, astfel, de o intenție de denunțare unilaterală a convenției, conform art. 1436 alin. 2 Cod civil, cu respectarea termenului de preaviz și de o solicitare privind plata debitului restant.
Motivul invocat astfel de apelantul reclamant cu privire la
nerespectarea termenului de 30 zile, nu a putut fi reținut. după cum nu s-a putut reține nici argumentul (din cererea introductivă) în sensul că rezilierea nu poate opera decât în cele două moduri: judiciară sau convențională atât timp cât părțile au prevăzut de comun acord rezilierea unilaterală.
În privința tacitei relocațiuni invocate, instanța a constatat că nu este aplicabilă atât timp cât locatorul a anunțat intenția sa chiar dacă locatarul continuă a folosi lucrul închiriat, art. 1438 Cod civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Blocul Național Sindical, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A invocat recurentul că raționamentul juridic al instanței de fond și apel care au concluzionat că rezilierea este corectă și legală, este greșit și condus în afara obiectului cauzei.
Că deși în convenție există o clauză de reziliere, instanța a ignorat și o altă clauză care privește tacita relocațiune, textul incident în cauză fiind pct. 10 al Capitolului III - care prevede că "rezilierea convenției de către una din părți se face cu condiția instituirii prealabile, într-un termen de 30 de zile, cu excepția când soluțiile legale ale rezilierii prevăd alte termene".
Susține recurentul că adresa 7947/29.04.2005 nu reprezintă un act necesar și suficient pentru ca în baza ei să se dispună rezilierea unilaterală, iar somația emisă de Prefect nu are suport legal întrucât acesta nu este abilitat să emită titluri executorii.
Mai invocă recurentul că ambele hotărâri criticate conțin motive contradictorii și străine de natura pricinii, motivările conținând referiri doar la legalitatea rezilierii fără a cuprinde nici o bază referitoare la motivele pentru care cele două acte ar fi considerate legale.
În fine, recurentul mai susține și că instanțele interpretând greșit actul dedus judecății au schimbat înțelesul acestuia, hotărârile astfel pronunțate fiind lipsite de temei legal.
Recursul nu este fondat.
Criticile formulate de recurent privind interpretarea greșită a obiectului dedus judecății și pronunțarea instanțelor în afara obiectului cauzei sunt total nefondate.
Recurentul reclamant a solicitat prin acțiunea introductivă constatarea nulității absolute a actelor civile, respectiv Ordinului 321/27 mai 2005 și Somația nr. 12747 din 27 mai 2005
Or, pentru a interpreta actele deduse judecății în mod corect instanța de fond și apel le-au analizat prin prisma normelor legale, care reglementează conținutul acelor acte.
Curtea reține astfel că atâta timp cât prin acțiunea introductivă criticile reclamantului nu au vizat aspecte legate de condițiile de validitate ale actului juridic, în mod corect respectivele înscrisuri au fost analizate doar prin prisma raportului juridic pe care îl reglementează, și anume locațiunea, și normelor care guvernează convențiile civile, în general.
Din această perspectivă, Curtea constată că atât instanța de fond, cât și cea din apel au reținut corect faptul că actele a cărei nulitate se cere fi constatată, sunt acte civile, convenții în care operează regula consensualismului, chiar dacă în motivare au reținut doar normele din legea specială 114/1996.
Curtea constată însă că soluțiile pronunțate sunt legale și temeinice, instanțele analizând corect înscrisurile depuse la dosar și reținând legalitatea acestora.
Curtea mai reține că respectivele înscrisuri sunt legale întrucât ele sunt consecințe directe a aplicării dispozițiilor art. 1020 Cod civil, care menționează că "o condiție rezolutorie este subînțelesă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în caz că una din părți nu-și îndeplinește angajamentul sau obligațiile".
Și cum în materia locațiunii, art. 1436 prevede clar că dacă contractul a fost fără termen concediul (denunțarea) trebuie să fie făcută conform obiceiului - adică normelor legale incidente în cauză.
Reținând deci că pârâtul intimat a respectat clauzele convenției încheiate de părți, în sensul că părțile au convenit că rezilierea convenției de către una din părți se face cu condiția înștiințării prealabile, într-un termen de 30 de zile, condiție îndeplinită de către părți, Curtea urmează a constata că în mod temeinic și legal instanțele au reținut că înscrisurile contestate sunt legale, nefiind afectate de vreun viciu de fond sau de formă care să le atragă nulitatea.
Nefondate sunt și criticile referitoare la insuficiența adresei 7947/2005 pe baza căreia să se dispună rezilierea unilaterală, în contextul în care acest lucru este clar precizat în art. 1436 sus-menționat "legiuitorul neprevăzând nici un fel de condiții speciale pentru anunțarea intenției de denunțare a contractului".
Așa fiind, atâta timp cât prin convenția lor, părțile au achiesat la clauzele inserate, ele nu se mai pot prevala de propria lor culpă pentru a contesta aducerea la îndeplinire a acesteia.
În consecință, pentru toate cele ce preced, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică decizia civilă nr. 41 din 21 ianuarie 2008, a Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Blocul Național Sindical B împotriva deciziei civile nr. 41 din 21 ianuarie 2008 Tribunalului Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 iulie 2008.
Pentru
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
A în
Red.
Tehnored.
02 ex.
13.07.2008
Tribunalul Iași;
jud.
jud.
Președinte:Pavelescu GeorgetaJudecători:Pavelescu Georgeta, Angelescu Cristiana, Olariu Viorica
