Anulare act. Decizia 294/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 294/2009-
Ședința publică din 19.02.2009
PREȘEDINTE: Trif Doina
JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant domiciliat în O,-, -B 26,.2, județul B, în contradictoriu cu intimații intervenienți domiciliat în comuna, sat, nr.323,județul B și domiciliată în O,-, - 26,.2, județul B și intimații pârâți, și -toți domiciliați în O,-, - 26,.13, județul B, împotriva deciziei civile nr. 385/ din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr.979 din 27 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Marghita în dosar nr-, având ca obiect: anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentul reclamant personal și reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 19.11.2008, eliberată de Baroul Bihor -Societate civilă profesională de avocați, intimații intervenienți, și intimatul pârât personal cu reprezentantul intimaților pârâți, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 82 din 06.11.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 201 lei, achitată prin chitanța seria -, nr.- din 20.11.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,5 lei, după care:
Părțile arată că nu au alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea recursului conform petitului, casarea hotărârii recurate, admiterea acțiunii reclamantului astfel cum a fost formulată, precizată și completată, fără cheltuieli de judecată. Apreciază că hotărârea recurată fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. Prin probațiunea testimonială administrată în cauză s-a demonstrat că reclamantul, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, a avut convingerea că încheie un contract de întreținere, acesta nu a primit nici o sumă de bani cu titlu de preț. De asemenea, imobilul a fost bun comun al reclamantului și al soției acestuia, prin urmare nu a fost bunul propriu al reclamantului, astfel că, consimțământul acestuia a fost dat prin eroare. Eroare în care s-a aflat reclamantul la momentul încheierii contractului a fost o eroare obstacol, distructivă de voință, care împiedică formarea valabilă a actului juridic.
Reprezentantul intimaților pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial. Arată că martorii audiați în cauză nu au participat la încheierea contractului. Nu există probe care să ateste existența viciului de consimțământ.
Intimații intervenienți solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 979 din 27.09.2007 pronunțată de Judecătoria Marghita, s-a respins acțiunea precizată înaintată de reclamantul împotriva pârâților, pentru anulare contract de vânzare cumpărare.
A fost obligat reclamantul la 700 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâților.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 10.07.1997 între reclamantul și defuncta sa fiică s-a încheiat, la Biroul Notarului Public din M actul autentic de vânzare cumpărare autentificat cu încheierea notarială nr. 1911 din 10.07.1997. Obiectul contractului era imobilul casă situat în localitatea, nr. 215, și cota de 3516/4316 părți din teren, înscrise în CF nr. 238, la nr. top 338/3 pe care reclamantul îl vindea fiicei sale pentru prețul de 6.000.000 lei.
Contractul este semnat de ambele părți și are stipulat faptul că suma reprezentând prețul a fost primită în întregime de către reclamant de la cumpărătoare înainte de perfectarea contractului, precum și intrarea în stăpânirea de fapt și de drept a imobilului la data autentificării actului.
De asemenea contractul mai cuprinde mențiunea că imobilul a fost cumpărat de către ca bun comun cu soțul său.
În acțiunea sa inițială reclamantul invocă o viciere a consimțământului său la încheierea contractului fără să precizeze despre ce viciu este vorba. În concluziile scrise depuse la dosarul cauzei după amânarea pronunțării hotărârii invocă eroarea obstacol ca viciu de consimțământ aplicabil în speță.
Raportat la această situație instanța reține că motivele prezentate de reclamant în susținerea acțiunii sale nu sunt întemeiate.
În primul rând modul de redactare a contractului exclude orice confuzie din partea părților în legătură cu obiectul acestuia. Vânzarea cumpărarea întotdeauna presupune existența lucrului vândut ca obligație vânzătorului și existența prețului ca obligație a cumpărătorului. Contractul de întreținere presupune existența bunului sau sumei de bani ca obligație a întreținutului și a prestațiilor de întreținere ca obligație a întreținătorului. Nu se poate admite că în momentul în care a semnat contractul reclamantul nu a văzut că nu se face vorbire de nici o întreținere ci este menționat un preț al vânzării.
În al doilea rând este greu de crezut că reclamantul a rămas cu credința că a încheiat un contract de întreținere, în condițiile în care timp de peste 9 ani, nu i s-a prestat nici o zi de întreținere.
Simplul fapt că a rămas în imobil după încheierea contractului nu este de natură să ducă la nulitatea unui act autentic. De altfel rămânerea în casă după încheierea contractului este explicabil în speță, cumpărătoarea fiind fiica reclamantului.
Pentru motivele arătate instanța a găsit neîntemeiată acțiunea reclamantului și a procedat la respingerea ei.
S-a reținut culpa procesuală a reclamantului în generarea litigiului de față motiv pentru care, în baza art. 274 cod de procedură civilă instanța l-a obligat la 700 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâților reprezentând onorariu de avocat.
Prin încheierea din 14.11.2007 a Judecătoriei Marghitas -a dispus îndreptarea Sentinței civile nr. 979/200, dată în prezentul dosar, în sensul că în preambulul hotărârii să se treacă Ședința publică din 3 octombrie 2007 cum este corect în loc de 27 septembrie cum greșit s-a înscris.
Prezenta încheiere face corp comun cu hotărârea a cărei îndreptare s-a dispus.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamantul, solicitând instanței admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost precizată și completată.
Prin decizia civilă nr. 385/ din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul, domiciliat în O,-, - 26, 2, cod poștal -, jud. B și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții domiciliat în, nr. 323, jud. B și domiciliată în O,-, - 26,. 2, cod poștal -, jud. B, împotriva intimaților, toți domiciliați în O,-, - 26, 13, cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 979 din 27.09.2007 pronunțată de Judecătoria Marghita, pe care o păstrat-o în totalitate.
A fost obligată partea apelantă să plătească părților intimate suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Eroarea obstacol, numită și eroarea distructivă de voință, este cea mai gravă formă a erorii împiedicând formarea actului juridic.
În cazul acesteia falsa reprezentare cade fie asupra actului juridic ce se încheie, fie asupra identității fizice a obiectului.
În cauza dată, cum în mod corect a reținut prima instanță, nu se poate vorbi de o eroare obstacol, în sensul falsei reprezentări a naturii actului juridic ce se încheie, în condițiile în care actul a fost perfectat la notar care avea obligația legală să aducă la cunoștință părților semnatare natura și conținutul actului pe care îl încheie, o simplă lecturare de către apelant a actului încheiat l-ar fi edificat pe acesta că a încheiat un contract de vânzare cumpărare și nu un contract de întreținere.
Împrejurarea că nu s-ar fi plătit prețul stipulat în contract îl îndreptățea pe apelant să ceară obligarea cumpărătorului la executarea în natură a obligației pe calea unei acțiuni personale supuse termenului general de prescripție de 3 ani.
Faptul că a continuat că locuiască în imobil și după încheierea contractului, nu este de natură să atragă nulitatea acestuia, actul fiind perfectat cu propria fiică.
Potrivit art. 294 alin. 1 cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, astfel încât aspectul învederat pentru prima dată în apel d e intervenienți, cum că nu s-ar fi dezbătut succesiunea defunctei, soția apelantului, anterior încheierii contractului a cărui anulare de cere, nu poate fi analizat direct în apel, aceasta putând constitui cauza unei acțiunii separate.
Față de cele arătate, tribunalul în baza art. 296 cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul, și împotriva pârâților, împotriva sentinței civile nr. 979 din 27.09.2007 pronunțată de Judecătoria Marghita, pe care a păstrat-o în totalitate.
În baza art. 274 cod procedură civilă a obligat apelantul, aflat în culpă procesuală, să plătească intimaților suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în urma reaprecierii materialului probator, admiterea acțiunii așa cum fost formulată.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de apel reținut că nu se poate constata eroarea obstacol prin falsa reprezentare a actului juridic încheiat, câtă vreme el s-a încheiat la notar. Deși notarul avea obligația, nu i-a citit și explicat conținutul actului, iar probele administrate au relevat faptul că și după încheierea actului, recurentul continuat să locuiască în imobil, nu s-a plătit nici un preț, astfel că el a avut convingerea că s-a încheiat un contract de întreținere.
Apoi, sunt pertinente și aspectele invederate instanței de apel d e către intervenienți, în sensul că imobilul în litigiu nu era bun propriu, ci bun comun cu defuncta soție, astfel că și din această perspectivă - consimțământul fost dat prin eroare. Întrucât succesiunea după defuncta soție nu s-a dezbătut, iar aceasta a fost proprietară în devălmășie asupra bunurilor dobândite sub durat căsătoriei cu recurentul, este un alt aspect pe care instanța de apel nu l-a luat în considerare, dar care punea în evidență încă o dată eroarea obstacol în care se afla recurentul la momentul încheierii actului, mai ales că titlul de proprietate și notarea casei în CF au fost "rezolvate" de către pârât.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9, art. 299 alin. 1 cod procedură civilă.
Intimații, prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constată că recursul este fondat și-l va admite în baza prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, urmând a modifica decizia recurată în sensul că se va admite ca fondat apelul și cererile de intervenție accesorii, și va fi schimbată în parte sentința instanței de fond potrivit dispozitivului prezentei pentru următoarele considerente:
Imobilul în litigiu, casă și 3516 mp teren, situat în localitatea, apare întabulat sub B 14 și B 15 în favoarea lui în anul 1997.
Cu toate că în motivarea acțiunii s-a învederat aspectul că acest imobil fost dobândit de reclamant împreună cu soția sa, în prezent decedată, instanțele nu au sesizat că practic acest aspect este un petit, fiind reiterat chiar și în instanța de apel și de către intervenienții accesorii. Probațiunea administrată în instanță, răspunsurile pârâților la interogator, au confirmat aspectul invederat de reclamant, respectiv că imobilul casă și teren este bun comun, dobândit de reclamant și soția lui, sub durata căsătoriei.
Ori, în această situație, bineînțeles că imobilul trebuia operat în CF ca atare, ca bun comun în cote egale de pentru fiecare dintre cei doi soți și nu ca bun în întregime proprietatea reclamantului.
Așa fiind, evident că nici întinderea dreptului de proprietate transmis de reclamant fiicei predecedate și pârâtului de rândul 1, nu putea fi de 1/1 ci doar de pe cât era coproprietar în realitate.
Față de această stare de fapt și de drept, trebuia constatată nulitatea parțială a contractului de vânzare cumpărare pentru cota de parte și rectificarea corespunzătoare a situației de CF sub B 16-17, precum și cotei pentru care apărea întabulat reclamantul, imobilul fiind bun comun cu soția predecedată.
În privința erorii obstacol invocate de recurentul reclamant, referitoare la natura actului juridic încheiat în sensul că a crezut că încheie contract de întreținere și nu de vânzare cumpărare, instanța de recurs constată că indiferent de natura contractului încheiat, el exprimă indubitabil intenția reclamantului de înstrăinare a imobilului ( a cotei lui părți) așa încât, chiar dacă ar fi nul ca vânzare cumpărare, s-ar păstra înstrăinarea făcută, dar cu titlu de întreținere, deci imobilul tot nu s-ar mai întoarce în patrimoniul reclamantului.
Din acest punct de vedere, acțiunea reclamantului este ineficientă și lipsită de interes, de vreme ce nu se mai poate readuce imobilul în proprietatea dispunătorului.
Ca atare, recursul este fondat în parte și în consecință va fi admis potrivit celor menționate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurentul reclamant domiciliat în O,-, -B 26,.2, județul B, în contradictoriu cu intimații intervenienți domiciliat în comuna, sat, nr.323,județul B și domiciliată în O,-, - 26,.2, județul B și intimații pârâți, și -toți domiciliați în O,-, - 26,.13, județul B, împotriva deciziei civile nr. 385/ din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că admite apelul și schimbă în parte sentința civilă nr. 979 din 27.09.2007 pronunțată de Judecătoria Marghita în sensul că:
Admite în parte acțiunea precizată și completată și în consecință:
Constată că imobilul casă și teren înscris în CF nr. 238 constituie bun comun al reclamantului cu soția, sens în care dispune rectificarea înscrierii de sub B 14 operată deocamdată doar în favoarea reclamantului.
Constată nulitatea parțială pentru cota de parte a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1911/10 iulie 1997 și dispune rectificarea corespunzătoare a înscrierilor de sub B 16 și 17 din CF 238.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19.02.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 27.02.2009
- judecător fond -
- judecători apel -,
- dact. gref. - 27.02.2009 - 2 ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia
