Anulare act. Decizia 296/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 3806/2/2006
763/2006
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 296
Ședința publică de la 12.02.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 2: Ilie Mari -
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de " 96", împotriva deciziei civile nr. 701 din 16.03.2006, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. 3191/2004, în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, ASOCIAȚIA GENERALĂ A VÂNĂTORILOR ȘI PESCARILOR SPORTIVI DIN ROMÂNIA, AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, ADMINISTRAȚIA LACURILOR ȘI AGREMENT B, COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRTARE A FONDULUI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic, în calitate de reprezentant al intimatei Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, conform delegației pe care o depune la dosar, lipsind contestatoarea 96 și intimații Municipiul B prin Primarul General, Agenția Domeniilor Statului, Administrația Lacurilor și Agrement B, Compania Națională de Administrare a Fondului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, în vederea discutării incidentului procedural al perimării, având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din vina părților, mai mult de un an de zile de la data suspendării, respectiv de la 30.11.2006.
Curtea pune în discuție aspectul procedural al perimării.
Reprezentantul intimatei Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, având cuvântul, solicită a se constata perimată cererea.
Curtea, având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din vina părților, mai mult de un an de zile de la data suspendării, reține dosarul în pronunțare în vederea soluționării incidentului procedural al perimării.
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.701/16.03.2006, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondate recursurile formulate de recurenta - reclamantă SC " - 96" SRL, precum și de către recurentul - pârât MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, împotriva deciziei civile nr.2279 A din 27.11.2003, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte ASOCIAȚIA GENERALĂ A VÂNĂTORILOR ȘI PESCARILOR SPORTIVI DIN ROMÂNIA, COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A FONDULUI și intimata - intervenientă ADMINISTRAȚIA LACURILOR ȘI AGREMENT B; a obligat, în solidar, recurenții la 42.824.500 lei ROL cheltuieli de judecată către intimata Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România.
Împotriva acestei decizii, la data de 05.04.2006, a formulat contestație în anulare recurenta - reclamantă SC " - 96" SRL.
La termenul din 30.11.2006, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a dispus suspendarea judecății contestației în anulare în temeiul art.1551Cod procedură civilă, până la motivarea contestației formulate.
Pentru a dispune astfel, Curtea a avut în vedere împrejurarea că, deși la două termene consecutive, contestatoarei i s-a pus în vedere să-și motiveze contestația, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Cum desfășurarea normală a procesului este împiedicată de atitudinea procesuală a contestatoarei care nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de lege și dispuse de instanță, Curtea a suspendat judecata în conformitate cu dispozițiile art.1551Cod procedură civilă.
Sancțiunea nulității contestației în anulare nu poate fi aplicată întrucât dispozițiile speciale ale art.306 Cod procedură civilă sunt incidente în faza procesuală a recursului, cale extraordinară de atac distinctă, ca regim juridic, de contestația în anulare.
Curtea a apelat, astfel, la dispozițiile de drept comun - dispozițiile de primă instanță - pentru a sancționa atitudinea neconformă a contestatoarei cu dispozițiile legii și ale instanței de judecată.
La termenul din 12.02.2009, curtea a invocat din oficiu excepția perimării cauzei.
Analizând cu prioritate acest incident procedural, în condițiile impuse de art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, aplicabile în cauza potrivit dispozițiilor art. 316 Codul d procedură civilă coroborat cu art. 298 Codul d procedură civilă, curtea reține următoarele:
La termenul de judecata din data de 30.11.2006, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a constatat incidente dispozițiile art. 1551Cod pr.civ. reținând că, deși la două termene consecutive, contestatoarei i s-a pus în vedere să-și motiveze contestația, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței iar desfășurarea normală a procesului este împiedicată de atitudinea procesuală a contestatoarei care nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de lege și dispuse de instanță.
Art. 248 Cod Proc.Civ. prevede că orice cerere de recurs se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Curtea reține totodată și dispozițiile art. 250 Cod Proc.Civ. din a căror interpretare rezultă că atunci când suspendarea judecării se datorează lipsei de stăruință a părților în judecată, cursul perimării nu este suspendat, astfel încât în cauza de față termenul de perimare a început să curgă la data de 30.11.2006, când judecata a fost suspendată chiar din pricina lipsei de stăruință a părților în judecată, așa cum s-a reținut mai sus.
Prin urmare, fiind aplicabile dispozițiile art. 248 alin. 1 și 2 Cod Proc.Civ. cum între data de 30.11.2006 și până la data redeschiderii din oficiu a judecății, părțile nu au îndeplinit nici un act de procedură care să întrerupă cursul perimării, se constată că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 1 an.
Întrucât perimarea este o sancțiune procedurală pentru lipsa de stăruință a părților în judecată, care operează de drept la împlinirea termenului de un an de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, sancțiune care nu poate fi înlăturată prin nici un alt act de procedură îndeplinit după împlinirea termenului perimării, văzând și dispozițiile art. 252 și următoarele Codul d e procedură civilă, curtea va constata perimată cererea.
Văzând și prevederile art. 253 alin. 2.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC " - 96" SRL, împotriva deciziei civile nr.701/16.03.2006, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, ASOCIAȚIA GENERALĂ A VÂNĂTORILOR ȘI PESCARILOR SPORTIVI DIN ROMÂNIA, AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, ADMINISTRAȚIA LACURILOR ȘI AGREMENT B, COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A FONDULUI.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI
GREFIER
Red.
./
2ex./26.02.2009
-S 3 -;;
Președinte:Rodica SusanuJudecători:Rodica Susanu, Ilie, Cristina Nica