Anulare act. Decizia 3/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 3/
Ședința publică din 16 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna sat, județul V împotriva deciziei civile nr.- 287 din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. --.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul- reclamant și intimatul- pârât.
Procedura legal îndeplinită.
Recurentul- reclamant a depus la dosar chitanță emisă de Primăria Municipiului Pitești din care rezultă că a fost achitat suma de 6 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Părțile prezente declară că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Recurentul- reclamant, având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat cu cheltuieli de judecată.
Intimatul- pârât susține că toate motivele de recurs invocate sunt nefondate și consideră că legea a fost corect aplicată. Solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Vâlcea ca legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la instanța de fond, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să se cerceteze și să se constate, pe calea dreptului civil și în context cu dispozițiile art.184 Cod pr.civilă, falsul înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 12 august 1994 între el și mama sa,.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin înscrisul menționat, cu valoare de contract, pârâtul a cumpărat de la mama sa, ulterior decedată, suprafața de teren de 6800 mp, compusă din două terenuri agricole: unul de 600 mp în pct. " La " și altul de 6200 mp în pct. " La " sau "" cu prețul de 60.000 lei.
Prin sentința civilă nr.6805 din 15.09.1995 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat existența unei convenții intervenită între părți, cu privire la înstrăinarea celor două suprafețe de teren, hotărârea judecătorească ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
A mai susținut reclamantul că înscrisul sub semnătură privată constituie un fals, dar nu mai poate fi cercetat penal, pentru că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, devenind astfel incidente dispozițiile art.184 Cod pr.civilă.
Hotărârea judecătorească menționată i-a fost opusă de pârât drept titlu de proprietate într-o acțiune de revendicare și cu toate acestea, a rămas obligat prin sentința civilă nr.10709 din 29.10.1992 să-i respecte dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 4.400 mp pct. " La ", comuna, județul
Reclamantul a precizat că acest teren l-a primit în baza unui act de schimb din moșia numitului, familia pârâtului nedeținând vreodată teren pe raza comunei, județul V, proprietățile acestuia aflându-se pe raza comunei.
În fine, mai susține reclamantul, că martorii menționați în chitanță - și, au dat declarații în dosarul de urmărire penală nr.1619/P/1999, prin care au recunoscut că nu cunosc nimic despre vânzarea terenurilor și nici nu au fost prezenți la întocmirea ei.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nr.1100 din 3 martie 2006 respins acțiunea, cu motivarea că reclamantul nu justifică interes legitim în promovarea acțiunii formulate împotriva pârâtului, soluție reformată de Tribunalul Vâlcea - secția civilă prin decizia civilă nr. 514/10 octombrie 2006, în apelul reclamantului.
Prin această decizie a fost admis apelul declarat de reclamant, sentința desființată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, cu recomandarea să fie examinată pe fond, apreciind justificat interesul legitim al acestuia.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, pentru că, atât prima instanță cât și cea de apel, nu au avut în vedere faptul că ambele terenuri situate în pct."Leasă" și " La " sunt ale părinților săi, fiind primite în anul 1962, în schimbul terenului în suprafață de 1,50 ha, situat în pct. "Dosul " din comuna, ulterior făcând obiectul unei operațiuni juridice de comasare și schimb.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la nr.- și în această fază procesuală, reclamantul a precizat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.184 Cod pr.civilă.
Prin întâmpinarea depusă și multiplele note de ședință, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, precizând că cele două suprafețe de teren au aparținut autorilor lui, situație confirmată de hotărâri judecătorești, pronunțate în alte dosare și intrate în puterea lucrului judecat în sensul definit de art. 1201 Cod civil.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și a fost atașat, pentru consultare, dosarul nr.1619/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Cu ocazia rejudecării, după casarea cu trimitere a cauzei, Judecătoria Râmnicu Vâlceaa pronunțat sentința civilă nr. 3460 din 7.06.2007 în dosarul nr.-, prin care a respins acțiunea introdusă de reclamantul, fundamentându-și opinia pe următoarele argumente de fapt și de drept:
Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "chitanță" întocmit la data de 1994 (depus în original în dosar nr- al Tribunalului Vâlcea ), mama pârâtului, (decedată ulterior la data de 2.01.1998 - fila 49 din dosar nr.4870/2004 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea ) vinde fiului său, suprafața totală de 6800 mp, compusă din două terenuri: unui de 600 mp situat în pct." La ", sat, comuna și unul de 6200 mp, situat în pct." La ", sau "", sat, comuna, județul V, cu prețul de 60.000 lei
Înscrisul în care s-a materializat convenția dintre pârât și mama sa a fost întocmit în două exemplare originale, semnată de părți și martorii asistanți și.
În baza acestui înscris și a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate și punere în posesie emise de Comisia de aplicare a legilor fondului funciar pe numele mamei pârâtului, a fost pronunțată sentința civilă nr.6805 din 15 septembrie 1995 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, rămasă definitivă și irevocabilă, cu valoarea unui act autentic de vânzare-cumpărare asupra celor două suprafețe de teren, transcrisă pentru opozabilitate în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni la numărul 2507/1995.
Prin sentința civilă nr.4758 din 26.06.1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea pronunțată în dosar nr.3986/1998, definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul (pârât în cauza de față) împotriva pârâților: (reclamant în cauza de față) și și s-a constatat nulitatea actului de schimb nr.83/18.04.1962, încheiat de autorul pârâților din acea cauză, Gh. și fostul S Popular al comunei, act în baza căruia reclamantul susține că a dobândit terenul din pct. " La ". De asemenea, s-a constatat și nulitatea actului de vânzare-cumpărare autentificat la nr.1876/1999 prin care reclamantul înstrăina fiului său, terenul.
Ulterior, prin sentința civilă nr.334/15.06.1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, rămasă definitivă și irevocabilă, Primarul comunei a fost obligat să înscrie terenul din pct." La " sau "", comuna, în suprafață de 6200 mp. în registrul agricol, titular de proprietate.
S-a mai reținut că într-un litigiu anterior, care a format obiectul dosarului nr.11153/2001 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a înscrisului sub semnătură privată din 12.08.1994 încheiat între pârât și mama sa, susținând că s-a întemeiat pe o cauză ilicită, cerere respinsă irevocabil prin sentința civilă nr.l647 din 1.03.2000 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Din considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că până în anul 1962, terenurile din pct." La " și "Leasă" au fost înscrise în fostul CAP de numiții și -. Tot în anul 1962, ca efect al comasării, terenul ce a aparținut autorilor pârâtului din pct."Dosul "de pe raza comunei a fost preluat și în locul lor a primit în schimb două terenuri din pct." La " și "Leasă", de pe raza comunei, județul V, autorii nefiind membrii cooperatori.
Prin actul intitulat "înțelegere", încheiat la data de 10.04.1981 între - și, pe de o parte, și, pe de altă parte, reclamantul din prezenta cauză a recunoscut că terenurile din pct." La " și "Leasă" au fost primite în schimb în anul 1962 de și că le-a stăpânit continuu până în anul 1981, data încheierii înscrisului intitulat "înțelegere", moment ce coincide cu elucidarea regimului juridic al acestor terenuri, cât și a celor primite în schimb de soția reclamantului,.
Din acest înscris rezultă că autorii pârâtului, și au înzestrat-o pe fiica lor (soția reclamantului) cu un teren în suprafață de 0,30 ha, situat în pct."Leasă", pentru a-și amplasa casa și gospodăria, restul de 0,25 ha rămânând în proprietatea lor.
De asemenea, tot în acest înscris s-a făcut mențiunea că terenul de circa 0,62 ha din pct." La " aparține autoarei.
Prin urmare, acest înscris contrasemnat de autorii pârâtului, de reclamant și soția acestuia, confirmă dreptul de proprietate asupra terenului din pct." La " al mamei pârâtului,.
Cu privire la schimbul în baza căruia se pretinde că terenul a fost obținut de către autorul reclamantului, prima instanță a precizat că actul de schimb nr.83 din 18.04.1982 a fost constatat nul prin sentința civilă nr.4758 din 26.06.1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, rămasă definitivă și irevocabilă, iar terenurile au revenit în patrimoniul autoarei, aceasta putând face astfel acte de dispoziție legală, în favoarea fiului ei.
În concluzie, instanța a reținut că nu există vreo cauză care să atragă nulitatea absolută a înscrisului din data de 12.08.1994, nici sub aspectul vânzării bunului altuia și nici sub aspectul lezării dreptului de proprietate al reclamantului asupra averii rămase pe urma soției sale.
Mai mult, prin decizia civilă nr.785/4.07.2003 a Tribunalului Vâlcea, reclamantul și fiul său, au fost obligați să respecte dreptul de proprietate al pârâtului asupra terenului în suprafață de 6200 mp, situat în pct." La ", comuna.
Pârâtul a fost cercetat penal sub aspectul infracțiunii prevăzută de art.290 Cod penal, în legătură cu înscrisul sub semnătură privată din data de 12.08.1994, iar prin Ordonanța din 6.09.2002, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosar nr.1619/P/1999, s-a dispus încetarea urmăririi penale față de învinuit, reținându-se că s-a îndeplinit termenul de prescripție al răspunderii penale.
Prin declarația martorului (fratele autoarei ) și soția sa, date în fața organelor de urmărire penală, au recunoscut că semnăturile de pe înscrisul cercetat le aparțin, dar au susținut că nu au cunoscut conținutul lor, învinuitul spunându-le că semnează o procură. semnăturile de pe chitanță, prima instanță a concluzionat că cei doi semnatari au recunoscut implicit legalitatea înscrisului sub semnătură privată.
În fine, instanța de fond a concluzionat că motivul invocat de reclamant în constatarea falsului, în sensul că vânzătoarea nu era proprietară la data încheierii înscrisului sub semnătură privată, nu constituie o cauză de admisibilitate a cererii în condițiile art.184 Cod pr.civilă.
Procedura falsului prevăzută de art.180-184 Cod pr.civilă presupune, în cazul falsului material, contrafacerea scrierii unei semnături, ori falsificarea înscrisului sub semnătură privată, prin ștergeri, adăugiri sau îndreptări, iar în cazul falsului intelectual, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii lui, de către un funcționar public competent să întocmească actul respectiv, ceea ce nu este cazul în speța de față, împrejurarea că martorii din înscris nu au cunoștință de conținutul lui, nu constituie o cauză de natură să altereze legalitatea vânzării-cumpărării intervenite între părți și să determine aplicarea procedurii falsului prevăzut de art.184 Cod pr.civilă, probele administrate demonstrând fără echivoc dreptul de proprietate al autoarei în momentul înstrăinării terenului fiului ei,.
În cadrul litigiilor anterioare purtate între părți, doar pârâtul a putut opune un titlu legal de proprietate, cel invocat de reclamant fiind declarat nul prin hotărâre judecătorească, rămasă definitivă și irevocabilă.
Ulterior, prin încheierea din 31 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în condițiile art.281 Cod pr.civilă, au fost efectuate, la cererea pârâtului, unele îndreptări de erori materiale strecurate în penultimul paragraf al paginii a doua din încheierea de dezbateri pronunțată la data de 31.05.2007, în sensul de a se menționa că "terenul în litigiu a aparținut tatălui său și nu mamei sale, cum eronat s-a înscris, l-a avut la rol din anul 1959; precum și a erorii materiale strecurată în rândul 5 al paragrafului al treilea din pagina a patra din sentință cu privire la menționarea corectă a acestor erori produse și înlăturarea erorii produse cu ocazia tehnoredactării.
Împotriva sentinței și în termen legal a declarat apel reclamantul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală pentru motive ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură penală.
În esență, apelantul a susținut că instanța a fost lipsită de rol activ și nu a administrat un probatoriu suficient pentru determinarea adevăratului proprietar al terenului înstrăinat prin înscrisul contestat și care se impune a fi cercetat sub aspectul alterării conținutului, conform procedurii prevăzute de art. 184 Cod pr.civilă.
Ca efect al caracterului devolutiv al apelului, se impune completarea probelor, în sensul efectuării în cauză a unei expertize tehnice, care să procedeze la aplicarea pe teren a tuturor înscrisurilor privind terenul în litigiu, pentru a verifica în ce măsură există identitate între acestea sub aspectul suprafețelor la care se referă.
În dezvoltarea susținerilor, apelantul, direct sau indirect, a adus critici sentinței sub aspectul modului de rezolvare al stabilirii dreptului de proprietate, considerând că statuările în opinia exprimată, sunt fundamentate pe hotărâri judecătorești pronunțate ulterior înscrisului pe care îl consideră fals și se impune a fi cercetat în conformitate cu dispozițiile art.184 Cod pr.civilă.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.287/13.11.2007, a respins ca nefondate, atât apelul reclamantului, formulat împotriva sentinței civile nr.3460/07.07.2007, cât și apelul formulat de către pârât împotriva încheierii nr.1457/13.11.2007, ambele pronunțate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, reținând următoarele:
Din sinteza expunerilor reclamantului, tribunalul a constatat că, în esență, apelul vizează două aspecte:
1 - aprecierea eronată și incompletă a probatoriului administrat pentru determinarea adevăratului proprietar asupra terenului din pct. " La "de pe raza comunei, județul V, în momentul încheierii înscrisului sub semnătură privată, la data de 12.08.1994, între pârât și mama acestuia;
2 - greșit a reținut prima instanță că motivele invocate în acțiune nu se circumscriu în dispozițiile art.184 Cod pr.civilă.
Analizând apelul declarat prin prisma criticilor enunțate și amplul probatoriu administrat în cauza dedusă judecății, cât și în cauzele anterioare, dosarele lor fiind atașate spre consultare, tribunalul l-a apreciat ca nefondat. Din cercetarea actelor de proprietate emanate de la autorii părților, începând cu anul 1959, cât și ulterior, rezultă fără dubiu că terenul din pct." La ", de pe raza comunei, județul Vaf ost primit de tatăl pârâtului, ce nu a fost membru cooperator, în locul terenului, situat pe raza comunei pct."Dosul, ce a format obiectul unor operațiuni juridice de comasare.
De menționat că părțile în litigiu sunt rude, pârâtul este frate cu, soția reclamantului.
În anul 1981, printr-un înscris intitulat "înțelegere", între autorii și, pe de o parte și fiica lor, și soțul, pe de altă parte, s-a reglementat regimul juridic al terenului din pct. " La. În baza acestei tranzacții, terenul a revenit mamei pârâtului,.
Acest înscris, necontestat până în prezent de părți, a constituit în litigiile anterioare o probă esențială, alături de alte înscrisuri ce au stat la fundamentarea unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat.
Chiar dacă au fost pronunțate ulterior înscrisului invocat, hotărârile au examinat toate actele primare de proprietate prezentate de părțile în litigiu.
Prima instanță a făcut o apreciere și analiză complexă a tuturor probelor administrate, inclusiv în dosarele atașate spre consultare, pronunțând o sentință temeinică și legală.
Pe de altă parte, a reținut corect că înscrisul concordă cu realitatea circuitului juridic al terenului și adevăratul titular al dreptului de proprietate în momentul înstrăinării, chiar dacă martorii (care sunt frate și cumnată cu autoarea ) au susținut în faza de urmărire penală că nu cunosc conținutul lui, dar fără să conteste semnăturile lor aplicate pe act.
Sintetizând argumentele expuse, tribunalul a apreciat apelul ca neîntemeiat, fiind respins ca atare.
Împotriva încheierii nr.1454 din 13.09.2007 pronunțată în Camera de consiliu de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în același dosar, privind îndreptarea unor erori materiale strecurate în considerentele sentinței - a declarat apel pârâtul.
Motivele expuse au fost exprimate în termeni incoerenți, echivoci, contradictorii și personalizați de o manieră încât nu pot fi încadrați în vreo dispoziție a Codului d e procedură civilă ce impune examinarea încheierii criticate.
Ele nu concretizează o încălcare a legii care să-i prejudicieze interesul legitim în cauza de față, ci manifestă nemulțumiri de ordin administrativ, ce exced cadrului procesual.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, reclamantul criticând-o pentru nelegalitate sub motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând, în esență, că nu s-au interpretat și aplicat următoarele dispoziții legale:
- dispozițiile art.261 pct.5 Cod procedură civilă și cele ale art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece, pe de o parte, tribunalul nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel formulate, deși a încercat o sistematizare a acestora, nu a răspuns la toate argumentele reclamantului și nu a motivat în fapt și în drept soluția valabilității convenției, iar pe de altă parte, art.6 din a fost încălcat atât pentru cele arătate cât și sub aspectul evaluării probelor administrate.
În acest sens, s-a arătat că instanța de apel a analizat problema falsului convenției numai din perspectiva hotărârilor judecătorești ulterioare chitanței, pronunțate tocmai pe baza acesteia și nu a analizat și sentința civilă nr.10708/29.10.1992 și sentința civilă nr.1647/01.03.2000, ambele pronunțate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului și nulitatea procesului verbal de punere în posesie al pârâtului și a mamei sale.
S-a mai arătat că, instanța de apel a reținut lipsa unui drept al reclamantului asupra terenurilor înscrise în chitanța falsă din perspectiva sentinței civile nr.4758/26.06.1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, iar instanța, cu vădită rea credință, nu a avut în vedere apărarea reclamantului-recurent, circumscrisă modului fraudulos, expus de reclamant, în care intimatul a obținut acea hotărâre.
- dispozițiile art.184 Cod procedură civilă au fost aplicate greșit, deoarece instanța a refuzat să rețină incidența acestui text deși falsul înscrisului era evident în condițiile în care martorii au fost duși în eroare, mama intimatului nu a deținut terenuri pe raza comunei, terenurile în litigiu fac parte din fosta proprietate a familiei, preluate în baza Decretului nr.115/1959, iar prin sentința civilă nr.1647/2001 s-a reținut că intimatul și mama acestuia nu erau îndreptățiți la reconstituire și punere în posesie;
- dispozițiile art.1169 cod civil au fost aplicate greșit, deoarece reclamantul a dovedit aspectele incidente falsului chitanței, respectiv faptul că terenul nu a fost proprietatea vânzătoarei, precum și interesul reclamantului în cercetarea falsului, iar instanța de apel nu a reținut că pretențiile reclamantului sunt dovedite, situație în care acțiunea trebuia admisă;
- dispozițiile art.177 și următoarele Cod procedură civilă precum și cele ale art.129 Cod procedură civilă au fost aplicate greșit deoarece instanța de apel a reținut că acea chitanță nu este falsă sub aspectul conținutului, întrucât terenul a aparținut mamei intimatului, prin trimitere la înscrisul intitulat "înțelegere" încheiat la data de 10.04.1981, fără a analiza apărarea reclamantului, exprimată prin motivele de apel, referitoare la acel înscris, contestat de reclamant și în cadrul litigiilor anterioare.
S-a mai arătat că, în prezenta cauză, instanța nu i-a cerut reclamantului să-și exprime poziția față de acel înscris olograf, în condițiile art.177 și următoarele Cod procedură civilă, situație în care nu se putea reține recunoaștere a înscrisului din partea reclamantului și de asemenea faptul că, instanța nu a manifestat rol activ cu privire la acest act și nu a verificat poziția reclamantului față de acel act, contestat în litigiile anterioare.
În consecință, reclamantul a solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art.312 al.3 Cod procedură civilă, iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul admiterii pe fond a acțiunii.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că legea a fost aplicată corect în cauză, actul sub semnătură privată în litigiu nefiind fals sub aspectul conținutului, deoarece terenul în suprafață de 6200 a fost proprietatea mamei sale.
Recursul este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă este nefondat pentru că, astfel cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța de apel a făcut o aplicare corectă a legii în cauza de față.
Prima critică, privind aplicarea greșită a dispozițiilor art.261 pct.5 Cod procedură, este nefondată pentru că, pe de o parte, instanța de apel a făcut o sistematizare a motivelor de apel formulate de reclamant, ceea ce putea să facă, analizând criticile astfel reținute, iar pe de altă parte, instanța nu este obligată să răspundă fiecărui argument în parte, ci să analizeze criticile reținute ca urmare a grupării și sistematizării tuturor argumentelor, arătate în motivarea căii de atac a apelului, ceea ce s-a și întâmplat în cauza de față.
În același timp, trebuie menționat că, față de obiectul cauzei, respectiv acela de a se constata, în baza art.184 Cod procedură civilă, falsul chitanței din 12.08.1994 pe cale civilă și față de motivul de nelegalitate invocat, instanța de recurs nu poate stabili o nouă situație de fapt și deci nu poate cenzura nici situația de fapt reținută de instanța de apel, care a reținut că înscrisul concordă cu realitatea circuitului juridic al terenului și al adevăratului titular al dreptului de proprietate în momentul înstrăinării.
Nici critica privind încălcarea dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este fondată în condițiile în care reclamantul invocă, în esență, interpretarea greșită a probelor administrate în cauză.
Mai mult, în cauzele în care s-au pronunțat hotărârile reținute de către instanța de apel, s-au invocat și analizat și hotărârile pronunțate de instanțe înainte de încheierea chitanței din 12.08.1994, astfel că nu se poate reține ca fondată critica sus-menționată.
Și critica privind aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art.184 Cod procedură civilă este nefondată în condițiile în care instanța de apel a reținut corect că acel înscris din 12.08.1994 corespunde realității circuitului juridic al terenului și al titularului dreptului de proprietate la momentul încheierii înscrisului.
Nici critica privind aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art.1169 Cod civil nu este fondată în condițiile în care, în dezvoltarea acesteia, reclamantul invocă greșita interpretare a probelor administrate în cauză și nu nelegalitatea deciziei recurate.
Și ultima critică, privind aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art.177 și următoarele și respectiv art.129 Cod procedură civilă este nefondată în condițiile în care instanța de apel reține că acel înscris din 1981, intitulat "înțelegere", a constituit, în litigiile anterioare, o probă esențială, alături de alte înscrisuri ce au stat la fundamentarea hotărârilor judecătorești rămase definitive și irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat.
Ca atare, reținându-se că acel înscris, din 1981, nu s-a opus reclamantului pentru prima dată în această cauză, nu erau aplicabile în cauză dispozițiile art.177 și următoarele Cod procedură civilă și în consecință, nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art.129 Cod procedură civilă privind rolul activ al judecătorului.
În consecință, Curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.287 din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/17.01.2008.
Jud.apel:.
St.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
