Anulare act. Decizia 309/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 309/2009
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 3: Ioan
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâții, și, împotriva deciziei civile nr. 95/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul asistat de avocat, cu delegație la dosar pentru recurenții pârâți și intimații și, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul de față este motivat și nu este timbrat.
Mandatarul pârâților recurenți depune la dosar taxă judiciară de timbru de 6 RON și timbru judiciar de 0,15 RON.
Intimații reclamanți și depun la dosar întâmpinare, din care un exemplar se comunică cu mandatarul pârâților recurenți.
Avocat cu delegație la dosar pentru pârâții recurenți solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul întâmpinării comunicate.
Intimații reclamanți prezenți în instanță nu se opun cererii de amânare formulată.
Instanța, deliberând, respinge cererea de amânare formulată de mandatarul pârâților recurent, față de împrejurarea că aspectele invocate de intimați prin întâmpinarea depusă la dosar și comunicată la acest termen nu sunt considerate aspecte noi și lasă cauza la a doua strigare, pentru a acorda suficient timp reprezentantului pârâților recurenți să lectureze înscrisul comunicat.
La reluarea apelului nominal și strigarea cauzei se prezintă în instanță aceleași părți.
Mandatarul ales al pârâților recurenți depune la dosar două acte de stare civilă, reprezentând certificat de naștere și de deces a numitei, făcând totodată precizarea că aceasta a mai avut și alți descendenți care nu sunt parte în prezenta cauză. De asemenea, atașează notă privind cheltuielile de judecată din faza de apel și recurs, justificate cu chitanță la dosar.
Nefiind alte cereri formulate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, cu delegație la dosar pentru pârâții recurenți, solicită admiterea prezentului recurs așa cum a fost formulat, desființarea în totalitate a hotărârii pronunțată de instanța de apel și în consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată. Totodată, se solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor judiciare efectuate în fața instanței de apel.
Consideră nelegală decizia pronunțată de instanța de apel, față de împrejurarea că aceasta s-a dat cu aplicarea greșită a legii, fiind lipsită de temei legal, deoarece nu s-a motivat în drept și nu s-a ținut cont de natura juridică a pricinei. Detaliind starea de fapt, raportat și la actele depuse la acest termen de judecată arată că intimatul nu este singurul moștenitor al defunctului -, că soția supraviețuitoare a acestuia a avut și alți copii, iar intimata prezentă nu a fost de bună credință, deoarece a declarat eronat în fața notarului public că nu mai există alți moștenitori, fapt demonstrat. În baza acestei declarații false, s-a emis certificatul de moștenitor după defunctul - și în aceiași zi, în circumstanțele arătate s-a încheiat de către intimați contractul de întreținere cu. În consecință, față de împrejurarea că certificatul de moștenitor este nul, și actul subsecvent acestuia trebuie anulat în totalitate, fapt nerealizat de către instanțele de judecată.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, referitor la cheltuielile de judecată efectuate în fața instanței de apel, arată că și acesta este întemeiat, deoarece tribunalul nu s-a pronunțat asupra acestora, deși a fost îndrumat în acest sens de către instanța superioară, prin decizia de casare.
Pentru considerentele arătate și expuse pe larg în motivele de recurs aflate la dosarul cauzei, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, justificate cu chitanțe la dosar.
Intimata prezentă arată că a cedat o parte din terenul deținut în momentul în care s-a căsătorit și nu este moștenitoare a reclamantei. Solicită respingerea recursului.
Intimatul, prezent în instanță, susține punctul de vedere al mamei sale, solicitând respingerea recursului.
Intimații nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată și precizată la Judecătoria S, reclamanta a chemat în judecată pârâții, și solicitând:
-constatarea nulității contractului de întreținere autentificat sub nr. 2167/16.12.1997 de notarul public;
-anularea încheierii de întabulare nr. 1307/1997, 1308/1997 și 757/2005 din cartea funciară 4140 de sub B3,5;
-obligarea pârâților, în caz de opoziție la admiterea acțiunii, la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta susține că a fost atacat contractul de întreținere încheiat între, în calitate de transmițător de bunuri și pârâta și, soțul ei,(decedat la data de 22.06.2005) în calitate de primitori de bunuri și a avut la bază Certificatul de moștenitor nr. 247/1997 din care rezulta că transmițătorul de bunuri a dobândit imobilul ce face obiectul contractului de la -, decedat la data de 15.12.1953. Reclamanta este fiica lui - și sora lui, ai cărui fii sunt pârâții de ordin 1-3. a mai avut un fiu, decedat la data de 22.06.2005 și care are ca moștenitor pârâtul -fiu și pârâta.
Certificatul de moștenitor a fost anulat prin sentința civilă nr. 536/2005.
Încheierile de întabulare fiind subsecvente certificatului de moștenitor și contractului de întreținere urmează situația juridică a actelor principale. Încheierile nr. 1307 și 1308, ambele din 1997 sunt lovite de nulitate absolută fiind anterioare titlului pe care se fundamentează dreptul înscris, certificatul de moștenitor nr. 247/16.12.1997.
În drept s-au invocat prevederile art. 948 pct. 3-4, 966 și 968 cod civil, art. 112 și urm. art. 274 cod procedură civilă.
În cursul procesului la instanța de fond, reclamanta a decedat și a fost introdus în cauză pentru continuarea procesului, fiul său.
Prin sentința civilă nr. 183/20.03.2007, Judecătoria Sar espins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de și și a admis acțiunea reclamantului, în calitate de moștenitor al defunctei. A fost anulat contractul de întreținere încheiat între și, autentificat de P din localitatea S, jud. A, prin încheierea de autentificare nr. 2167/16.12.1997. Au fost anulate încheierile de întabulare nr. 1307 și 1308 din data de 15.12.1997 și nr. 757/9.03.2005, privitoare la imobilul înscris în CF 4140 nr. de ord., 2. Au fost obligați pârâții și să plătească reclamantului 851 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței, instanța a reținut că la ultimul termen de judecată pârâții și au invocat excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților și, fără a arăta motivele pe care își întemeiază această excepție, iar instanța a respins-o, arătând că acești pârâți sunt fii defunctului și în dosarul atașat nr. 1490/2005 al Judecătoriei S, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 536/2005, prin care a fost anulat certificatul care-l constata unic moștenitor pe tatăl celor doi pârâți. Având în vedere că la data promovării acțiunii pendinte, tatăl celor doi pârâți era decedat iar acțiunea privește certificatul de moștenitor al acestuia și un contract de întreținere în care a fost parte, în mod legal reclamantul i-a chemat în judecată și pe cei doi pârâți. Pârâții și pârâta au declarat în fața instanței de fond că sunt de acord cu anularea contractului.
Pârâta de ordinul 5, a fost căsătorită cu și după desfacerea căsătoriei prin sentința civilă nr. 915/2003 a Judecătoriei S, pârâta a purtat numele avut anterior, de "".
Reclamanta a fost sora numitului, ambii fiind copii defunctului -, decedat la 15.12.1953. După dezbaterea succesiunii, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF 4140, nr. top. 146 - 148 și nr. top. 1792/22, 1793/22, 1794/22, și 1795/22, dreptul fiind înscris în CF sub B2, în baza încheierii nr. 1307/15.12.1997. La data de 16.12.1997, prin contract de întreținere a transmis pârâtei și soțului său, dreptul de proprietate asupra imobilului identificat anterior, prin contractul autentificat de P, cu încheierea nr. 2167/1997. Dreptul astfel dobândit a fost înscris în CF sub B3 și 4 în baza încheierii nr. 1308/1997.
Certificatul de moștenitor nr. 247/1997 prin care defunctul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului rămas de la tatăl său și al reclamantei, a fost anulat de Judecătoria S, prin sentința civilă nr. 536/2005, reținându-se că și reclamanta a avut vocație succesorală și au fost încălcate dispozițiile art. 651, 652, 654, 659, 669 și 737 cod civil.
Fiind anulat certificatul de moștenitor s-a reținut că prin contractul de întreținere ce formează obiectul prezentei cauze, au fost transmise bunuri care nu erau ale transmițătorului lor, astfel că este nul contractul ca și certificatul de moștenitor pe care s-a întemeiat. În consecință și înscrierea în CF a drepturilor de sub B2, 3 și 4 nu mai au fundament juridic, astfel că încheierile nr. 1307 și 1308 din 1997, prin care au fost înscrise aceste drepturi au fost anulate.
Instanța de fond a mai reținut că imobilul dobândit de pârâta și soțul a devenit proprietatea acesteia din urmă, cu titlu sistarea comunității de bunuri, dreptul fiind înscris în CF sub B 5, în baza încheierii nr. 757/2005. Urmare a anulării încheierilor nr. 1307 și 1308 din 1997, fost anulată și încheierea nr. 757/2005.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții și, susținând că dintr-o eroare evidentă instanța de fond a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive, în condițiile în care nimeni nu a invocat această excepție și nu a fost pusă în discuție. A fost invocată lipsa calității procesuale active a reclamantei pentru că nu s-a cerut stabilirea calității de moștenitoare a numitei. Aceasta avea doar calitatea de succesibil și în lipsa acceptării moștenirii nu putea fi considerată moștenitor. Câtă vreme reclamanta nu este moștenitoare după defunctul -, ea apare ca terț față de contractul de întreținere și trebuie să justifice un interes propriu fără a putea să se prevaleze de interesul general, ca toate actele juridice să fie conforme legii.
Apelanții mai arată că, principiul anulării actului subsecvent ca efect al anulării actului principal, cunoaște două excepții, respectiv a ocrotirii bunei - credințe a subdobânditorului cu titlu oneros și a ocrotirii stabilității circuitului civil. Pe de altă parte, apelanții arată că în cauză se poate vorbi cel mult de o anulare parțială a contractului de întreținere și a tuturor actelor subsecvente și numai în măsura în care este încălcat dreptul reclamantei de din masa succesorală. De aceea în mod greșit instanța a anulat în întregime contractul de întreținere, cota de părți din imobil fiind legal transmisă către.
Prin decizia civilă nr. 95/A/13.04.2009 Tribunalul Alba - Secția civilă a admis apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 183/2007 pronunțată de Judecătoria S, și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a dispus anularea parțială a contractului de întreținere autentificat sub nr. 2167/16.12.1997 de P precum și a încheierii nr. 1307/15.12.1997 și 1308/15.12.1997 în limita cotei de părți. A fost respins capătul de cerere privind anularea încheierii de întabulare nr. 757/09.03.2005. S-a menținut în rest hotărârea atacată. A fost obligat reclamantul la plata sumei de 224 lei taxă judiciară de timbru datorată pentru instanța de fond și la 338,6 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a apreciat că instanța de fond a greșit atunci când a admis acțiunea și a dispus anularea actelor subsecvente încheiate de, întrucât interesul reclamantei justifica anularea parțială, doar cu privire la cota de părți ce i se cuvenea în calitate de moștenitoare și nu se justifica anularea în întregime a contractului de întreținere autentificat sub nr. 2167/1997. S-a apreciat că în mod greșit a fost anulată încheierea de întabulare nr. 757/2005 care viza sistarea comunității bunuri între și soția acestuia, în condițiile în care reclamanta nu a justificat nici un interes în cauză sub acest aspect.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, și, solicitând să fie desființată în totalitate decizia recurată și menținută sentința civilă nr. 183/2007 pronunțată de Judecătoria S-a solicitat obligarea intimaților la cheltuieli de judecată în recurs, iar recurentul a solicitat și cheltuielile judiciare din apel.
În expunerea motivelor de recurs, pârâții susțin că instanța de apel nu a motivat în drept decizia de a admite parțial apelul, iar motivarea în fapt este trunchiată fără a ține cont de natura juridică a pricinii, prevalând aspectul de ordin post factum, chiar și nelegal față de celelalte aspecte care țin de adevăr și legalitate. Decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, intimata nu a fost de bună - credință la data emiterii certificatului de moștenitor și la cea a încheierii contractului de întreținere, respectiv 16.12.1997. Împreună cu soțul său au indus în eroare notarul public cu privire la numărul moștenitorilor după defunctul -.
Recurenții susțin că din moment ce actul prin care a devenit proprietarul bunurilor din litigiu a fost anulat pentru fraudă, este legitim ca și actele subsecvente să fie invalidate. În speță fiind anulat certificatul de moștenitor, nu mai avea ce transmite prin contractul de întreținere, deoarece bunurile au revenit în patrimoniul antecesorului acestora.
În al treilea rând este criticată decizia instanței de apel pentru nesocotirea normelor juridice care reglementează devoluțiunea succesorală, pentru că a împărțit deja masa succesorală în două jumătăți, deși titlul ( certificatul de moștenitor prin care defunctul a dobândit masa succesorală a fost desființat, astfel că bunurile au revenit în patrimoniul antecesorului său). În aceste condiții, instanța nu putea stabili drepturi succesorale după defunctul - direct în apel și în lipsa unei cereri în acest sens.
Recurentul critică decizia recurată și sub aspectul obligării de a plăti cheltuieli de judecată intimaților, considerând că nu este în culpă.
În drept s-a invocat art. 304 pct. 7, 8, 9 cod procedură civilă, art. 274 cod procedură civilă, art. 651, 652, 654, 659, 948 pct. 3, 4, art. 966, 968 cod civil.
Intimații și, au solicitat prin întâmpinare respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate, susținând că în mod corect instanța de apel a reținut că interesul reclamantei vizează doar cota de părți din contractul de întreținere și care i se cuvenea în calitate de moștenitoare și nu justifica anularea contractului de întreținere. Imobilul în litigiu a constituit parte dintr-o sentință judecătorească privind o împărțire de bunuri în baza căreia s-au stabilit cote de contribuție și drepturi de proprietate, sentință rămasă definitivă și executorie operată în cartea funciară. În al treilea rând, se susține că nici un act depus la dosar nu justifică acceptarea moștenirii de către reclamante și chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, se poate observa că reclamantei i s-ar fi cuvenit cota de din masa succesorală rămasă după defunctul - și în aceste condiții se poate vorbi cel mult de o nulitate parțială a contractului de întreținere și a tuturor actelor subsecvente, și numai în măsura în care este încălcat dreptul reclamantei de din masa succesorală. În aceste condiții, cealaltă cotă de a fost legal transmisă către și nu se justifică anularea în totalitate a actelor subsecvente.
Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate raportat la art. 304 cod procedură civilă, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 536/2005 pronunțată de Judecătoria S în dosar civil nr. 9490/2005, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta împotriva pârâților, și, și în consecință, s-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 247/16.12.1997, întocmit de P, reținându-se că nu au fost chemați la dezbaterea succesorală toți moștenitorii care aveau vocație, fiind încălcate dispozițiile art. 651, 652, 654, 659, 669 și 797 cod civil. Hotărârea a rămas irevocabilă.
Din încheierea de ședință din 11.04.2006, pronunțată în dosar nr. 390/2006 a Judecătoriei S reiese că a fost invocată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și discutată în contradictoriu de apărătorii părților. Excepția a fost soluționată prin încheierea de ședință din data de 06.11.2006 de către instanța de fond în dosarul menționat. De aceea, susținerea apelanților și este nefondată și urmează a fi respinsă. Pe de altă parte, în încheierea de ședință din 13.03.2007 a fost reținută ca fiind invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și, iar instanța a unit excepția cu fondul și a analizat-o în considerentele sentinței.
În mod corect Judecătoria S, analizând sentința civilă 536/2005 pronunțată de Judecătoria S, a admis acțiunea promovată de reclamantă în sensul anulării contractului de întreținere încheiat de fratele său și, fiul acestuia.
Actul care a stat la baza încheierii contractului de întreținere, respectiv titlul care-i conferea dreptul de proprietate de defunctului (certificatul de moștenitor) a fost anulat prin hotărâre judecătorească și în lipsa unui titlu valabil nu se putea încheia nici un fel de act de dispoziție asupra imobilului, indiferent de natura lui.
Nu se putea anula doar în parte contractul de întreținere pentru că în prezent nu există nici un titlu ( act notarial sau hotărâre judecătorească) prin care să se stabilească masa succesorală rămasă după defunctul -, succesorii acestuia precum și cota de moștenire care revine fiecăruia. Susținerile intimaților din recurs, în sensul că se putea dispune anularea doar pentru cota de ( așa cum de altfel a procedat instanța de apel) este nelegală, în condițiile în care, nu există titlu care să stabilească întinderea dreptului de proprietate a fiecărei părți. Instanța de fond nu putea să stabilească din oficiu dacă cei doi fii ai defunctului - au acceptat sau nu moștenirea, în ce fel și care este întinderea drepturilor fiecăruia în lipsa unui capăt de cerere în acest sens. Toate aceste aspecte urmează a fi stabilite pe calea unei eventuale acțiuni separate. De aceea toate alegațiile apelanților referitoare la cota de părți din succesiune care ar reveni reclamantei, respectiv fiului acesteia care a continuat procesul sunt doar supoziții ale acestora.
Prezenta acțiune este finalizarea, respectiv punerea în executare a dispozițiilor sentinței civile nr. 536/2005 pronunțată de Judecătoria S, prin care sunt lipsite de efecte juridice actele încheiate în baza unui titlu de proprietate constatat nul.
Judecătoria S în mod legal a constatat nulitatea contractului de întreținere încheiat între - și, și soția acestuia în prezent, precum și a actelor subsecvente acestui contract. Este evident reaua - credință a întreținutului și întreținătorilor la încheierea contractului, în condițiile în care aceștia erau tată și fiu, respectiv noră. Tocmai de aceea, excepția invocată de apelanți, respectiv a ocrotirii bunei - credințe cu titlu oneros a subdobânditorului nu este aplicabilă în cauză.
Fiind nul titlul care a stat la baza întabulării, potrivit art. 34 pct. 1 din DL 115/1938 este nulă și încheierea de întabulare. În aceleași condiții a lipsei titlului de proprietate, în mod legal a fost anulată și încheierea de întabulare nr. 757/2005 care a consfințit dreptul de proprietate a lui asupra imobilelor în litigiu, ca urmare a partajului.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a prevederilor legale și fiind aplicabil pct. 9 al art. 304 cod procedură civilă, urmează să admită recursul declarat de pârâți în temeiul art. 312 cod procedură civilă. În consecință, va modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâții șiu împotriva sentinței civile nr. 183/2007 pronunțată de Judecătoria S, pe care o va menține.
În temeiul art. 274 cod procedură civilă, intimații și vor fi obligați să plătească recurenților cheltuieli de judecată de 3206 lei, în apel și recurs, reprezentând onorariu de avocat în apel și recurs precum și în dosar - care a avut ca obiect recurs împotriva încheierii de suspendare a judecării apelului în prezenta cauză.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții, împotriva deciziei civile 95/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba.
Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile 183/2007 pronunțată de Judecătoria S, pe care o menține.
Obligă intimații, să plătească cheltuieli de judecată de 3206 lei în apel și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.09. 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - încetat activitatea, semn. Președintele Curții de Apel a |
Grefier, |
.
Tehn.
8 ex/02.11.2009
Jud. fond -.
Jud. apel - /
Președinte:Carla Maria CojocaruJudecători:Carla Maria Cojocaru, Anca Neamțiu, Ioan