Anulare act. Decizia 309/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (431/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.309
Ședința publică de la 18.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții - reclamanți, - și de apelanții - pârâți -, împotriva sentinței civile nr.1603/10.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC "" SA.
Obiectul pricinii - nulitate contract vânzare - cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanții - pârâți -, prin apărător, în baza împuternicirii avocațiale nr.82105/2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 20), lipsind apelanții - reclamanți, - și intimata - pârâtă SC "" SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură, s-a depus, la data de 11.05.2009, întâmpinare formulată de apelanții - intimați, în două exemplare și un set de înscrisuri, reprezentând practică juridică.
Apărătorul apelanților - pârâți, la solicitarea Curții, precizează că până la formularea acestei acțiuni privind imobilul în litigiu, exista emisă doar o decizie în baza Legii nr.10/2001, contestată. Reclamanții nu au făcut demersuri în temeiul Legii nr.112/1995, de altfel, au fost administrate și probatorii asupra acestui aspect, rezultă că reclamanții nu au întreprins nici un demers, până la momentul dobândirii imobilul de către pârâții, la 28.11.2006.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelanților - pârâți solicită respingerea apelul promovat de apelanții - reclamanți, având în vedere că, în opina sa, instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală.
Susține că reclamanții au făcut demersuri doar în temeiul Legii nr.10/2001 și nu în baza Legii nr.112/ 1995; nu au respectat termenul prevăzut de dispozițiile art. 45 alin.5, respectiv depășirea termenului de prescripție de 1 an, întrucât prin acest text de lege se prevedea că, dreptul de atacare a actelor de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr.112/1995 se putea face prin derogare de la dreptul comun; termen prorogat în temeiul dispozițiilor OUG nr.109/2001 și al OUG nr.145/2001. până la data de 14.08.2002, în speță, acest termen fiind depășit, întrucât acțiunea a fost formulată la 28.02.2007, astfel încât, instanța de fond a apreciat corect că dreptul la acțiune este prescris.
Cu privire la modul de preluare, învederează că în 1948, apelanții - reclamanții, pretind că au dobândit bunul, dar, necomunicarea către organele competente, respectiv Administrației Financiare a actului de vânzare - cumpărare, a avut drept sancțiune necunoașterea de către stat a existenței actului asupra imobilului, imobil preluat în temeiul Decretului nr.92/1950.
Invocă prevederile HG nr.20/1996, care nu pot fi ignorate, de altfel și indicațiile Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza Păduraru României, a criticat inconsecvența legislației române, în sensul că Decretul nr.92/195 constituia titlul pentru stat, ceea ce a condus la concluzia statului că poate vinde bunul în baza acestui titlu legal.
Arată că Decizia nr.33/2008, pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin caracterul său de lege, prevede că numai pentru persoanele care nu au fost exceptate de la Legea nr.10/2001 sau cele care au fost în imposibilitatea de a se adresa în baza acestei legi, mai există deschisă calea revendicării pe dreptul comun, această decizie statuează și operează prin principiulelecta unași prin principiul securității actelor civile în materie.
Critica adusă în ce privește adresa emisă de primărie nr. 358/05.06.2006 este posterioară momentului dobândirii imobilului, astfel că, legea în această materie este imperativă, singura reglementare care ar fi interzis să dobândească bunul. ar fi fost condiția ca bunul să fi fost revendicat pe cale judecătorească. Nu solicită cheltuieli de judecată
Solicită admiterea apelului promovat de apelanții - pârâți și admiterea cererii reconvenționale.
Instanța de fond, în mod greșit, a reținut ca neîndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.1895 din Codul Civil privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate, întrucât, în opina sa, din motivarea prezentată, nu rezultă clar considerentele care au condus instanța la adoptarea soluției pronunțate.
În opinia sa, nu există dovada întreruperii cursul prescripției, simpla notificare, somație, procedură efectuată pe cale administrativă, nu are consecința întreruperii cursului prescripției. Ar fi putut exista întrerupt cursul prescripției potrivit art.16 Decretul 167/1958, întrucât acesta prevede că prin simpla introduce a unei acțiune în justiție care ar rămâne definitivă, poate să aibă consecința întreruperii cursului prescripției.
Prin urmare, apreciază că sunt întrunite și condițiile prescripției achizitive și față de considerentele susținute, solicită admiterea apelului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28.02.2007, sub nr- pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului B, și C, solicitând instanței, în principal, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.634/2.11.1996 încheiat între pârâți, în baza Legii nr.112/1995, cu privire la imobilul situat în B,-, sector 2, și obligarea pârâților de a lăsa reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie acest imobil, iar în subsidiar, să se constate că titlul de proprietate al reclamanților este preferabil în comparație cu titlul de proprietate al pârâților.
Motivându-și acțiunea, reclamanții au susținut că imobilul în litigiu a fost proprietatea autorului lor, G, fiind dobândit de acesta prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15135/6.10.1948.
Imobilul a fost preluat în mod abuziv de către stat, în baza Decretului nr.92/1950, figurând în anexa la acest decret ca fiind preluat de la foștii proprietari și, iar reclamanții, în calitate de unici succesori ai adevăratului proprietar sunt îndreptățiți să revendice acest imobil.
Pârâta Primăria Municipiului Bad epus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția privind necompetența materială a tribunalului pentru soluționarea cauzei în primă instanță, în condițiile în care valoarea imobilului nu este mai mare de 5 miliarde lei și excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți.
Pârâta a depus, de asemenea, întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, învederând că este un simplu administrator al imobilului, neavând niciodată calitatea de proprietar al acestuia.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția de necompetență materială a tribunalului, în raport de valoarea imobilului în litigiu, excepția de netimbrare a acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, formulată după apariția Legii nr.10/2001, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, care, în opinia lor, nu au făcut dovada titlului de proprietate al autorului, excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare, în raport de dispozițiile articolului 45 alin.5 din Legea nr.10/2001, republicată, și cerere reconvențională prin care au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.2 din imobil prin uzucapiunea de 10 - 20 ani.
Prin încheierea de ședință din data de 11.06.2007, instanța de fond a respins excepția de netimbrare a cererii de revendicare, reținând că o astfel de acțiune este scutită de plata taxei de timbru în conformitate cu dispozițiile articolului 15 lit.r din Legea nr.146/1997.
Cu privire la excepția de necompetență materială a tribunalului, tribunalul a apreciat de asemenea că nu este întemeiată, față de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, care reține o valoare a imobilului în litigiu de 536.206 lei și dispozițiile articolului 2 pct.1 lit.b din Codul d e procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.1603/10.11.2008, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare, ca neîntemeiate, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capătul 1 din acțiune, referitor la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.634/2.11.1996, a respins acest capăt de cerere ca fiind prescris, a respins capătul 2 de cerere din acțiune privind revendicarea imobilului ca fiind neîntemeiat, a respins cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți, ca fiind neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și, pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamanților față de această pârâtă pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul revendicat de reclamanți a fost proprietatea autorului reclamanților, G, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15135/6.10.1948 și a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950, după care apartamentul nr.2 aflat la etajul 1 al imobilului a fost vândut pârâților în baza Legii nr.112/1995.
Au fost reținute de instanța de fond dispozițiile articolului 45 alin.5 din Legea nr.10/2001, republicată, care stabilesc un termen de 1 an în cadrul căruia poate fi promovată o acțiune în constatarea nulității actelor de vânzare-cumpărare încheiate de chiriași în baza Legii nr.112/1995, termen prelungit ulterior până la data de 14.08.2002 și în raport de care, cererea reclamanților privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți a fost apreciată ca fiind tardiv formulată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, tribunalul a reținut că este neîntemeiată, având în vedere că prin articolul 21 din Constituția României a fost consacrat accesul liber la justiție ca drept fundamental, prevăzându-se că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Au fost reținute în același timp dispozițiile articolului 6 din și faptul că îngrădirea exercițiului acțiunii în revendicare ar reprezenta o încălcare a însuși dreptului de proprietate și a principiului liberului acces la justiție.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că apartamentul nr.2 a fost solicitat de reclamanți și prin notificare, în condițiile Legii nr.10/2001, Comisia de aplicare a acestei legi emițând la data de 5.10.2006 dispoziția nr.6341 prin care a acordat acestora măsuri reparatorii prin echivalent.
A reținut că potrivit Legii nr.10/2001, restituirea imobilelor preluate de stat în regimul anterior și înstrăinate prin acte de dispoziție este condiționată de constatarea pe cale judecătorească a nulității actului de înstrăinare, determinată de reaua-credință a părților și de încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării bunului respectiv.
În condițiile în care reclamanții nu au formulat în termen o astfel de cerere privind nulitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat în favoarea pârâților, s-a considerat că titlul de proprietate al acestora din urmă s-a consolidat și se bucură de o prezumție absolută de validitate, fiind preferabil în raport cu titlul de proprietate invocat de reclamanți.
Referitor la cererea reconvențională, tribunalul a reținut că este neîntemeiată, nefiind îndeplinite în cauză cerințele impuse de articolului 1895 cod civil privitoare la constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 1 - 20 ani.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel reclamanții - pârâți și și pârâții reclamanți și C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele formulate de reclamanții-pârâți s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a considerat că încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.634/1996 s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, iar valabilitatea acestuia nu mai poate fi pusă în discuție, deși la dosar exista adresa nr.1358 emisă la 5.03.1997 de Serviciul Fond Locativ din cadrul, din care rezulta că imobilul nu a fost niciodată proprietatea legală a statului.
S-a susținut de apelanții - reclamanți - pârâți că prezumția de bună-credință a pârâților este înfrântă de probele administrate în cauză, respectiv adresa nr.358/5.06.2006 comunicată reclamanților în martie 1997, prin care se comunica acestora de către că imobilul se află în proprietatea statului în proporție de 95,10%, deși acesta fusese înstrăinat prin contractul nr.634/2.11.1996.
Prin motivele de apel formulate de apelanții-pârâți-reclamanți s-a criticat sentința instanței de fond cu privire la soluția de respingere a cererii reconvenționale, susținându-se că instanța de fond ar fi trebuit să constate dreptul de proprietate al acestora asupra apartamentului nr.2 din imobil, ca efect al uzucapiunii.
S-a susținut că apelanții-pârâți-reclamanți au avut posesia imobilului în tot timpul fixat de lege, iar actul de vânzare-cumpărare prin care aceștia au dobândit imobilul de la stat reprezintă un just titlu. Posesia a fost exercitată cu bună-credință, iar condiția ca reclamanții să locuiască în aceeași circumscripție este, de asemenea, îndeplinită.
S-a mai susținut că statul, la rândul său, nu a fost tulburat în posesie de către reclamanți, prin formularea unei cereri de restituie în baza Legii nr.112/1995.
Demersurile făcute de reclamanți în baza Legii nr.10/2001 nu sunt, în opinia apelanților-pârâți-reclamanți, întrerupătoare de prescripție, în condițiile în care, acestea nu au avut caracter contencios.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de probatoriile existente la dosar și de criticile dezvoltate de părți, care stabilesc limitele devoluțiunii în prezenta cauză, Curtea va reține că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a respins ca prescrisă cererea reclamanților-pârâți privind nulitatea absolută a actului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâții reclamanți și SC SA, în baza Legii nr.112/1995, făcând astfel o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor articolului 45 pct.5 din Legea nr.10/2001.
Criticile formulate de apelanții-reclamanți-pârâți cu privire la modalitatea în care prima instanță a soluționat această cerere nu vizează prescripția dreptului lor material la formularea unei astfel de cereri ci fondul acesteia și nu pot fi analizate de instanța de apel în raport de dispozițiile articolului 297 Cod Procedură Civilă.
Cererea de revendicare a imobilului a fost respinsă de către instanța de fond reținându-se buna - credință a pârâților-reclamanți la momentul încheierii actului lor de vânzare - cumpărare, dar mai ales faptul că, prin neatacarea acestui act de către reclamanții-pârâți în termenul prevăzut de lege, acesta s-a consolidat și este preferabil în raport cu titlul lor de proprietate, invocat prin acțiune.
B - credință a pârâților-reclamanți a fost în mod corect analizată de către instanța de fond, în raport de momentul încheierii actului și nu poate fi infirmată de adresa nr.358/05.06.2006, invocată de către apelanții-reclamanți- pârâți,emisă de SC SA, mult după încheierea actului.
Esențială însă pentru respingerea cererii de revendicare formulată de către aceștia nu este buna - credință a pârâților la momentul încheierii actului lor de vânzare - cumpărare, ci faptul că prin neatacarea actului în instanță, în termenul prevăzut de articolul 45 pct.5 din Legea nr.10/2001, titlul pârâților - reclamanți s-a consolidat și dă dreptul acestora la păstrarea posesiei asupra imobilului.
Potrivit articolului 2 alin.2 din Legea nr.10/2001, lege specială în materia restituirii imobilelor trecute în patrimoniul statului în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, care se aplică cu prioritate în soluționarea cauzei, în raport cu legea generală, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor acestei legi.
Aceasta înseamnă că persoanele menționate pot să exercite acțiunea în revendicare - pentru că și-au păstrat calitatea de proprietar - dar nu oricând ci după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, și conform prevederilor legii speciale.
În speța dedusă judecății, apelanții-reclamanți-pârâți nu sunt în posesia unei decizii sau a unei hotărâri judecătorești de restituire care să poată fi considerată bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO și care să justifice admiterea acțiunii acestora.
Dimpotrivă, apelanții-pârâți-reclamanți sunt cei care, la data introducerii cererii de revendicare, aveau un bun în sensul Convenției și care reprezintă legitimă dedusă din dispozițiile legii speciale, unită cu o jurisprudență constantă pe aspectul introducerii acțiunii de anulare a contractului de vânzare - cumpărare al chiriașului în termenul menționat.
În ceea ce privește apelul declarat de apelanții-pârâți-reclamanți, prin care se critică sentința instanței de fond cu privire la soluția pronunțată asupra cererii reconvenționale, Curtea, suplinind practic motivarea primei instanțe, va reține că este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea reconvențională formulată la data de 04.05.2007, apelanții- pârâți-reclamanți au solicitat instanței de fond să constate că sunt proprietarii de drept ai apartamentului nr.2 situat în B,-, sector 2 și ai terenului aferent acestui apartament, situat sub construcție, prin împlinirea termenului prescripției achizitive de 10 ani.
Instanța de fond a respins această cerere, reținând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de articolul 1895 Cod Civil pentru dobândirea unui astfel de drept de către pârâții-reclamanți.
Acest text de lege condiționează dobândirea de către apelanții-pârâți a dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu atât de exercitarea unei posesii asupra acestuia în tot timpul cerut de lege, cât și de necesitatea ca această posesie să fie de buna - credință și să se întemeieze pe un just titlu, respectiv un act translativ de proprietate încheiat cu altcineva decât cu adevăratul proprietar.
În speța dedusă judecății apelanții-pârâți-reclamanți dețin un just titlu, respectiv contractul de vânzare - cumpărare nr.634 încheiat la data de 02.11.1996, în baza Legii nr.112/1995 cu Primăria Municipiului
Posesia exercitată însă asupra apartamentului nu poate fi apreciată ca fiind de buna - credință, în special după ce reclamanții-pârâți au făcut demersuri pentru restituirea imobilului, în baza legilor speciale de reparație, demersuri în cadrul cărora își declinau în mod public calitatea de adevărați proprietari ai imobilului în litigiu și pe care apelanții-pârâți-reclamanți puteau și chiar trebuia să le cunoască.
În consecință, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică, Curtea va dispune în baza articolului 296 Cod Procedură Civilă respingerea apelurilor ca fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții - reclamanți - pârâți, -, domiciliați în B,-, sector 1 și cu domiciliul ales la avocat, în B,-, sector 3 și de apelanții - pârâți - reclamanți - și C, domiciliați în B,-,.1,.2, sector 2 și cu domiciliul ales în B,-, - 52,.3,.4,.78, sector 3, împotriva sentinței civile nr.1603/10.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC "" SA, cu sediul în B,-, sector 2.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
./
11 ex./24.06.2009
TB-3 -
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea
