Anulare act. Decizia 327/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(4087/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.327/
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.515 din 11 martie 2009 și a încheierii de ședință din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât SPITALUL MUNICIPAL T, având ca obiect - anulare act.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 21.01.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.515/11.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca nefondată contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal T M, împotriva Deciziei nr.101/31.07.2008 emisă de pârât și pe cale de consecință și capetele de cerere privind reintegrarea contestatoarei pe postul de funcționar I deținut anterior, obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale, a daunelor morale și a cheltuielilor de judecată; a respins ca rămasă fără obiect contestația formulată împotriva deciziei nr.1065/12.08.2008 emisă de pârât.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.93 din 8.07.2008 emisă de intimatul Spitalul municipal TMs -a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei încadrată în funcția de casier, ca urmare a concedierii individuale pentru motive care nu țin de persoana salariatului, în temeiul art.65 din Codul muncii.
Potrivit art.3 din decizia menționată, unitatea a oferit contestatoarei postul vacant de funcționar I, pentru care putea opta în termen de 3 zile lucrătoare.
Prin decizia nr.101 din 31.07.2008 intimata a procedat la modificarea art.3 din decizia nr.93/8.07.2008 oferindu-i contestatoarei postul vacant de îngrijitoare, pentru care putea opta în 3 zile lucrătoare, cu motivarea că, nu mai prezintă credibilitate în activitatea cu documentele și valorile instituției.
Prin decizia nr.106 din 12.08.2008 s-a dispus de către intimată sancționarea disciplinară a contestatoarei cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de trei luni, începând cu data de 1.08.2008, cu 10% conform art.264 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, reținându-se că, a sustras în mod repetat și a folosit în interes personal în lunile ianuarie - mai 2008 un număr de 15 tichete cadou în valoare de 150 lei.
Ulterior, intimata a anulat decizia nr.106 din 12.08.2008 privind sancționarea disciplinară a contestatoarei prin decizia nr.134/22.10.2008.
Contestatoarea a invocat excepția nulității absolute a deciziei nr.101/31.07.2008 și deciziei nr.106/12.08.2008 emise de către intimată, excepție care a fost respinsă prin încheierea din 14 ianuarie 2009, pentru motivele reținute în considerentele încheierii.
Referitor la măsura dispusă prin decizia nr.101/31.07.2008 emisă de intimată, prin care contestatoarei i s-a oferit postul de îngrijitoare în locul postului oferit inițial de funcționar I s-a apreciat că nu a fost luată în mod nelegal și unilateral de intimată, atâta timp cât, a existat consimțământul contestatoarei.
Susținerea contestatoarei în sensul că, postul oferit de intimată este inexistent a fost considerată, întrucât astfel cum rezultă din statul de funcții aprobat de către Autoritatea de Sănătate Publică a Județului T valabil la data de 1 iulie 2008, postul de îngrijitoare există.
De asemenea, s-a reținut că, față de contestatoare nu s-a procedat la o dublă sancționare disciplinară, întrucât oferirea unui alt post având la bază consimțământul contestatoarei nu are semnificația unei desfaceri a contractului de muncă, cum s-a reținut de către aceasta, iar, pe de altă parte, decizia nr.106 din 12.08.2008. prin care contestatoarei i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe o perioadă de trei luni cu 10% a fost anulată prin decizia nr.134 din 22.10.2008.
Fiind respectate cerințele art.41 Codul muncii în privința realizării acordului între părțile contractante s-a statuat de către tribunal, că nu sunt motive care să conducă la anularea deciziei nr.101/31.07.2008 emisă de intimată, motiv pentru care a respins contestația formulată împotriva acestei decizii ca nefondată, și pe cale de consecință, și a capetelor de cerere privind reintegrarea contestatoarei pe postul de funcționar I deținut anterior, obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale, a daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește decizia nr.106 din 12.08.2008, fiind anulată prin decizia nr.134 din 22.10.2008, contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, neîntemeiat în drept, recurenta susține în esență, pronunțarea sentinței atacate cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și a normelor de drept substanțial incidente în cauză.
Se pretinde astfel că instanța de fond a apreciat greșit atât situația de fapt, cât și conformitatea cu legea a celor două decizii pe care le-a contestat. Astfel, dubla sancționare a recurentei constitui un motiv de nulitate absolută a Deciziilor nr.101/31.07.2008 și nr.106/12.08.2008 emise de intimată.
Tribunalul Bucureștia omis însă să analizeze caracterul nelegal al celor două decizii din perspectiva încălcării unui principiu esențial în toate domeniile dreptului, interdicția dublei sancțiuni pentru aceeași faptă. Prin deciziile atacate, contestatoarei i-au fost aplicate în mod cumulativ două sancțiuni disciplinare, pentru aceeași faptă: desfacerea contractului de muncă prin Decizia nr.101/31.07.2008 și reducerea salariului pe o perioadă de 3 luni cu 10% prin Decizia nr.106/12.08.2008.
Arată recurenta că, această dublă sancționare contravine prevederilor exprese ale art.265 din Codul muncii, potrivit cărora: "pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune".
Pe cale de consecință, cumularea celor două sancțiuni disciplinare încalcă drepturile recurentei în calitate de salariat, astfel cum sunt recunoscute de Codul muncii și principiul egalității de tratament. Toate aceste aspecte determină nelegalitatea deciziilor atacate și impuneau anularea lor.
Totodată, decizia nr.101/31.07.2008 este lovită de nulitate absolută.
Astfel, Decizia nr.101/31.07.2008 este un act de modificare a unei decizii anterioare având nr.93/08.07.2008 prin care contestatoarei i-a fost desfăcut contractul de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului și i s-a oferit postul vacant de funcționar
Prin acest act se dispune o măsură și produce efecte cu privire la drepturile unui salariat. Prin urmare, concluzia instanței că acest act nu trebuie să respecte rigorile legii este contrară dispozițiilor de dreptul muncii. Instanța de fond era datoare să verifice circumstanțele și efectele emiterii acestei decizii și să observe neconformitatea acesteia cu legea prin încălcarea drepturilor recunoscute de lege angajatorului.
Decizia atacată nu conține niciunul din elementele obligatorii expres prevăzute de Codul muncii, sub sancțiunea nulității. Se impune astfel a se constata că Decizia nr.101/31.07.2008 nu face nicio referire la fapta imputată recurentei, temeiurile de fapt și de drept pe care se întemeiază decizia, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în cadrul cercetării prealabile, termenul și instanța la care se poate contesta o decizie. Trimiterea realizată în preambulul deciziei atacate la procesul-verbal nr.4047/29.07.2008 și la informarea înregistrată sub nr.4048/29.07.2008 nu are nicio relevanță față de dispozițiile legale enunțate anterior care prevăd strict și interpretativ care sunt elementele obligatorii a unei decizii de concediere. Decizia de sancționare nu menționează sancțiunea aplicată salariatei, ci doar efectul acestei sancțiuni, respectiv oferirea postului de îngrijitoare, post inexistent în organigrama spitalului (ofertă inexplicabilă având în vedere că din preambul rezultă caracterul disciplinar al deciziei și dată cu rea-credință, fiind cunoscute calitățile sale profesionale).
Față de modul de emitere a deciziei consideră recurenta că a fost lipsită cu desăvârșire de orice posibilitate de contestare a sa, fiindu-i încălcat dreptul la apărare și liberul acces la justiție, drepturi de altfel garantate de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Dacă s-ar considera că decizia atacată constituie un act modificator al Deciziei nr.93/08.07.2008, se impune a se constata următoarele aspecte de nelegalitate care determină în mod evident nulitatea absolută a Deciziei nr.101/31.07.2008.
În primul rând, Decizia nr.93/08.07.2008 a fost emisă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, în timp ce decizia nr.101/31.07.2008 a fost emisă în baza procesului-verbal nr.4047/29.07.2008, întocmit în urma cercetării prealabile (astfel cum rezultă din preambulul deciziei atacate), deci pentru motive care țin de persoana salariatului.
unui post vacant reprezintă un act al angajatorului în cazul concedierii pentru necorespundere profesională și nicidecum în urma unei sancțiuni disciplinare. Lipsa de credibilitate nu este una din cauzele care determină desfacerea contractului de muncă pentru necorespundere profesională, ci lipsa calităților, aptitudinilor unui angajat de a ocupa un anumit post, o stăpânire insuficientă a regulilor specifice unei funcții, meserii sau profesii.
Desfacerea contractului de muncă pentru necorespundere profesională nu se poate face decât după efectuarea unei evaluări prealabile "conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel național, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unități, precum și prin regulamentul intern" conform art.63 din Codul muncii.
Totodată, chiar dacă s-ar califica Decizia nr.101/31.07.2008, ca o modificare și nu ca o încetare a raporturilor de muncă, se impune a se constata că potrivit art.41 din Codul muncii: "contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților". Modificarea contractului individual de muncă cu privire la elemente esențiale precum felul muncii, locul muncii și salariul, prin manifestarea unilaterală de voință a angajatorului este nulă absolut.
În raport de considerentele expuse anterior se apreciază că s-a realizat dovada deplină a absenței unui suport legal al Deciziei nr.101/31.07.2008, impunându-se astfel anularea acesteia.
Se apreciază că sancțiunea aplicată este inechitabilă în raport cu gravitatea faptei săvârșită de recurentă. Astfel, este inexplicabilă atitudinea pârâtului care, în fața singurei abateri a salariatei-contestatoare în prezenta cauză constând în utilizarea din eroare a unor tichete de masă cadou în valoarea de 150 lei, adoptă măsura desfacerii contractului de muncă pentru postul de funcționar în schimbul unui post de îngrijitoare. Desfacerea contractului de muncă se justifica, în opinia recurentei, doar dacă fapta culpabilă ar fi fost săvârșită cu vinovăție și ar fi avut drept consecință prejudicierea societății.
Drept urmare, valoarea bonurilor de masă utilizate dintr-o eroare (150 lei) acoperită în totalitate la momentul emiterii Deciziei nr.101/31.07.2008 nu justifica măsura desfacerii contractului de muncă. De altfel, se susține că pârâtul a dat dovadă de rea-credință, alegând ca metodă de sancționare a recurentei oferirea unui post de îngrijitoare. Aceasta nu poate fi calificată sancțiune disciplinară, nefiind prevăzută de Codul muncii și nici măsură subsecventă constatării necorespunderii profesionale, întrucât în acest ultim caz angajatorul este obligat să ofere un post care să corespundă nivelului profesional al angajatului.
Ori, această faptă a angajatorului se impunea a fi sancționată de prima instanță, singura în măsură a realiza controlul de legalitate al Deciziei nr.101/31.07.2008.
Totodată și Decizia nr.106/12.08.2008 este lovită de nulitate absolută, întrucât nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate cu prilejul cercetării disciplinare. Nu trebuie neglijat totodată, că recurenta nu avea atribuția de distribuire a tichetelor de masă în fișa postului, sens în care prevederile cap.VIII art.20 alin.a și b din Regulamentul de Ordine Interioară precizate în preambulul deciziei nu sunt aplicabile în speță, dispoziții ce stabilesc obligațiile personalului încadrat de a îndeplini obligațiile care îi revin din fișa postului.
Instanța de fond a respins motivele de nelegalitate învederate cu privire la această decizie fără a le analiza, apreciind în mod greșit că față de existența unui act unilateral emis de pârât ulterior prin care acest act a fost revocat nu se mai poate discuta asupra legalității acestuia. Ori, atâta timp cât acest act juridic a produs efecte juridice, instanța este datoare să verifice dacă la momentul emiterii lui a îndeplinit condițiile prevăzute de lege.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse (încadrate în baza art.306 alin.3 în motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă), a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept materiale incidente în cauză, Curtea apreciază fondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Prima instanță, deși investită cu analiza nelegalității deciziilor nr.101/31.07.2008 și nr.106/12.08.2008, pe considerentul încălcării principiului interdicției dublei sancțiuni pentru aceeași faptă, a omis a se pronunța pe acest aspect.
Se va constata astfel că, prin deciziile sus menționate au fost aplicate în mod cumulativ, cum corect susține recurenta, două sancțiuni disciplinare pentru aceeași faptă, desfacerea contractului de muncă prin Decizia nr.101/31.07.2008 și reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10% prin Decizia nr.106/12.08.2008. Această dublă sancționare evident că încalcă dispozițiile imperative ale art.265 Codul muncii, atrăgând nelegalitatea deciziilor contestate și evident nulitatea lor.
Totodată, prima instanță a pronunțat sentința atacată cu nerespectarea normelor de drept substanțial incidente în cauză, respectiv art.268 alin.2 Codul muncii, ce stipulează condițiile de formă ce trebuie să le îndeplinească o decizie de sancționare disciplinară.
Din dispozițiile legale menționate, Curtea apreciază că decizia contestată, în condițiile în care concretizează o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziilor.
Analizând decizia nr.101/31.07.2008 (atașată la fila 67 dosar fond) ca și decizie de sancționare, se va constata că cererea recurentei-contestatoare este întemeiată, dispoziția de sancționare neîndeplinind niciuna dintre condițiile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, conform art.268 Cod pr.civilă, respectiv fapta ce constituie abatere disciplinară, temeiurile de fapt și de drept pe care se întemeiază decizia, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în cadrul cercetării disciplinare, termenul și instanța la care se contestă decizia.
Se impune a se constata astfel că trimiterea realizată în preambulul deciziei la procesul-verbal nr.4047/29.07.2008 și la informarea înregistrată sub nr.4048/29.07.2008 nu prezintă relevanță în cauză și nu este de natură a complini cerința legii. Aceasta întrucât, în cazul unui conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept, decât cele prevăzute în decizia de concediere, lipsa mențiunilor obligatorii pe care aceasta trebuie să le cuprindă, neputând fi complinită prin alte acte ulterioare sau concomitente emiterii deciziei și nici prin apărări realizate în fața instanței.
Dacă legiuitorul înțelegea ca mențiunile din decizia de concediere să se realizeze și prin alte înscrisuri decât decizia de concediere ar fi dispus în acest sens.
Dacă s-ar proceda la calificarea deciziei atacate nr.101/31.07.2007 ca o decizie modificatoare a deciziei nr.93/08.07.2008 și aceasta este lovită de nulitate absolută.
Se va avea în vedere astfel, că decizia nr.93/08.07.2008 este o decizie pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Decizia nr.101/31.07.2008 a fost emisă în baza procesului-verbal nr.4047/29.07.2008, ca efect al cercetării disciplinare efectuate, deci, pentru motive ce țin de persoana salariatului.
Ori, oferirea unui post vacant, în speță cel de îngrijitoare, reprezintă un act al angajatorului care se realizează pentru necorespundere profesională și nicidecum ca urmare a aplicării unei sancțiuni disciplinare.
Lipsa de credibilitate indicată ca motiv al oferirii unui post inferior ca salarizare, nu este prevăzută ca sancțiune disciplinară de dispozițiile Codului muncii și nici ca o măsură subsecventă constatării necorespunderii profesionale, în această ipoteză angajatorul fiind obligat să ofere un post care să corespundă nivelului profesional al angajatorului.
Dacă s-ar opina în sensul că decizia de desfacere a contractului de muncă a intervenit pentru necorespundere profesională, se impune a se constata că și în aceste condiții este nelegală, întrucât concedierea salariatului poate fi dispusă potrivit art.61 lit.d din Codul muncii numai după evaluarea prealabilă a salariatului, cu respectarea procedurii de evaluare prealabilă a salariatului stabilită prin contractul colectiv încheiat la nivel național, de ramură, de activitate, precum și de Regulamentul Intern, cerință neîntrunită în cauză.
Se va avea în vedere în acest sens că necorespunderea profesională reprezintă o împrejurare de natură obiectivă și subiectivă care conduce ori este aptă să conducă la obținerea unor performanțe profesionale mai scăzute decât cele pe care, în mod rezonabil, angajatorul este îndrituit a le aștepta de la salariat și presupune necunoașterea regulilor specifice unei funcții, meserii sau profesii. De aceea, angajatorul trebuie să probeze fapte obiective sau repetate de natură să evidențieze astfel de cerințe profesionale, delimitându-se în acest mod de neîndeplinirea accidentală, dar culpabilă a obligațiilor de serviciu, situație în care poate interveni sancționarea disciplinară.
Angajatorul în speța de față nu a procedat în sensul sus menționat, ci a realizat o combinație a celor două proceduri a sancționării disciplinare cu cea a concedierii pentru necorespundere profesională, fapt nepermis și neprevăzut de dispozițiile Codului muncii.
În atare condiții, chiar dacă modificarea contractului de muncă al recurentei-contestatoare s-ar fi realizat cu acordul acesteia, cum susține prima instanță, validitatea acestei decizii trebuie stabilită și din perspectiva art.38 alin.2 Codul muncii, care interzice orice tranzacție, convenția prin care s-ar urmări limitarea sau renunțarea la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților.
Ori, modificându-se locul, felul muncii, salariul prin decizia nr.101/31.07.2008 emisă de intimat, evident că s-a dispus limitarea drepturilor prevăzute de lege în favoarea salariatului, o astfel de decizie fiind nulă și pe acest aspect.
De altfel, constatarea neîndeplinirii măcar a uneia dintre condițiile de legalitate a deciziei de sancționare conduce în mod automat la anularea măsurii concedierii, independent de realitatea faptelor imputate salariatului, reținute ca abateri disciplinare, ceea ce face de prisos critica recurentului pe aspectul individualizării sancțiunii raportat la gravitatea faptei săvârșite.
Se va constata totodată că și decizia nr.106/12.08.2008 este lovită de nulitate absolută, dispoziția de sancționare susmenționată neîndeplinind una dintre condițiile de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv cea prevăzută de art.268 alin.2 lit.c Codul muncii, deși acest aspect a fost sesizat și în fața primei instanțe.
Decizia de sancționare, în mod obligatoriu trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care în condițiile prevăzute de art.267 alin.3 Codul muncii nu a fost efectuată cercetarea disciplinară.
Potrivit art.267 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art.264 alin.1 lit.a nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, sub sancțiunea nulității absolute.
Cercetarea prealabilă este o condiție imperativă a legii, reprezentând o garanție a dreptului la apărare pe toată durata desfășurării acțiunii disciplinare și trebuie să respecte metodologia prevăzută de art.267 Codul muncii. Pentru a realiza acest rol, în primul rând salariatului trebuie să i se aducă la cunoștință fapta pentru care este cercetat, pentru a-i acorda dreptul să-și formuleze eventuale apărări și să ofere probe și motive în combaterea învinuirii.
Din înscrisurile depuse de intimat rezultă că salariata-recurentă a fost convocată în vederea cercetării disciplinare, aceasta dând o notă explicativă (fila 41 dosar fond). Însă motivele pentru care apărările salariatului au fost înlăturate nu au fost menționate, în decizia de sancționare, condiție prevăzută la art.268 alin.2 lit.c Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute.
În consecință, neîndeplinirea acestei condiții de nelegalitate atrage anularea măsurii dispusă prin decizia nr.106/12.08.2008 emisă de intimat. Se vor înlătura susținerile primei instanțe în sensul că această ultimă decizie - Decizia nr.106/12.08.2008 a fost revocată prin Decizia nr.134/22.10.2008, sens în care nu se mai impunea analizarea legalității și temeiniciei sale. Decizia nr.106/12.08.2008 fiind emisă, a produs consecințe juridice, neputând fi revocată, întrucât numai un act juridic valabil poate fi revocat, nu și un act nul, încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale, cum este și actul sus menționat.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, prin raportare la art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, constatând nelegalitatea deciziilor contestate, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va admite în parte contestația și va anula deciziile nr.101/31.07.2008 și ntr.106/12.08.2008 emise de intimat.
Se va avea în vedere totodată, că potrivit principiului de drept quod nullum est, nullum producit effectum, consecințele juridice ale aplicării sancțiunii nulității constau în lipsirea actului anulat de efectele contrarii normelor edictate pentru încheierea sa valabilă și restabilirea legalității.
Ori, restabilirea legalității, ca efect al nulității presupune restabilirea situației anterioare restitutio in integrum, devenind aplicabile dispozițiile art.76 și 78 Codul muncii. Drept urmare, concedierea fiind dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută și va opera reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior concedierii și va fi obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii și până la efectiva reintegrare.
Se va dispune astfel reintegrarea sa pe postul de funcționar I deținut anterior emiterii deciziilor contestate și va obliga intimatul la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale aferente postului de funcționar I și drepturile salariale aferente postului de îngrijitoare, drepturi salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata pe postul de funcționar I, de la data emiterii deciziei nr.101/31.07.2008 și până la efectiva reintegrare.
Se vor menține dispozițiile sentinței atacate privind modul de soluționare al capătului de cerere privind plata daunelor morale. Curtea va avea în vedere în acest sens dispozițiile art.269 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care aceasta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului față de salariat trebuie îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale: existența contractului individual de muncă, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, precum și vinovăția.
Acordarea unor daune morale este condiționată de producerea unui minim de probe și de indicii din care să rezulte atât existența prejudiciului moral adus salariatului, cât și întinderea acestuia, întrucât nu se poate prezuma nici existența, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăși existența măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă și a reducerii salariului cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
Contestatoarea a indicat cuantumul daunelor morale la suma de 1000 lei, însă nu a dovedit vătămarea adusă, sens în care se va menține măsura respingerii acestei cereri ca neîntemeiate, apreciindu-se totodată că prin admiterea acțiunii, anularea concedierii și reintegrarea salariatei cu toate drepturile bănești de care a fost lipsită, s-a realizat o suficientă și justă reparație a prejudiciului suferit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.515 din 11 martie 2009 și a încheierii de ședință din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât SPITALUL MUNICIPAL T
Modifică în parte sentința atacată.
Admite în parte contestația.
Anulează deciziile nr.101/31.07.2008 și nr.106/12.08.2008 emise de intimată.
Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul de funcționar I deținut anterior emiterii deciziilor contestate.
Obligă intimatul la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale aferente postului de funcționar I și drepturile salariale aferente postului de îngrijitoare, drepturi salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata pe postul de funcționar I, de la data emiterii deciziei nr.101/31.07.2008 și până la efectiva reintegrare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./03.02.2010
Jud.fond:;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
