Anulare act. Decizia 328/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A IX-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.328 R
Ședința publică de la 11.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Silvia Pană
JUDECĂTOR 3: Antonela
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.123R/26.02.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL și - B SA.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială nr.-/19.05.2009, intimata - B SA prin avocat substituent cu delegație de substituire nr.6/10.06.2009, lipsind intimatul MUNICIPIUL B.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că taxa judiciară de timbru a fost achitată și că intimații au fost citați cu copia motivelor contestației. Totodată se arată că la data de 03.06.2009 contestatorul pârât a depus la dosar un set de înscrisuri în 2 exemplare, la data de 10.06.2009 s-a depus din partea intimatei întâmpinare în 2 exemplare și a fost atașat dosarul nr- al acestei secții în care s-a pronunțat decizia ce se atacă cu prezenta contestație.
Curtea procedează la comunicarea întâmpinării formulată de intimata către reprezentantul contestatorului și la setul de înscrisuri depus de contestatorul către reprezentantul intimatei.
Reprezentantul intimatei - B SA solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul înscrisurilor comunicate la termenul de judecată de astăzi.
Reprezentantul contestatorului arată că nu se opune acestei cereri. Totodată precizează că dorește să depună la dosar o completare la adresele atașate setului de înscrisuri depus prin serviciul registratură, adrese care au fost obținute recent. Depune la dosar aceste adrese, un exemplar al acestora i se comunică și reprezentantului intimatei.
Curtea, după deliberare, constată că anterior dezbaterii admisibilității probei cu înscrisuri cererea de amânare nu este justificată, urmând a discuta prealabil probatoriul în cauza de față și apoi a aprecia asupra necesității amânării cauzei pentru a se lua la cunoștință de înscrisurile depuse la dosar, astfel că dispune lăsarea cauzei la ordine, constatând că pricina a fost strigată la amânări fără discuții și nu sunt întrunite cerințele art.126 Cod Proc.Civ.
La strigarea cauzei la ordine, au răspuns aceleași părți.
Având cuvântul asupra probatoriului, reprezentantul contestatorului solicită proba cu înscrisuri, astfel, ca în temeiul dispozițiilor art. 172 Cod procedură civilă a se obliga intimații să prezinte instanței înscrisurile originale, extrasele ce cuprind articole de pe site-ul Municipiului B care reprezintă varianta finală a contractului de concesiune, pentru a se dovedi dreptul la despăgubiri. Mai arată că prin însuși recursul declarat, s-a formulat excepția lipsei de interes astfel se va dovedi că nu se putea încheia contractul cu privire la bunuri din domeniul public, aceste terenuri nefăcând parte din domeniul public. Solicită totodată față de dispozițiile art.175 Cod procedură civilă emiterea și a unei adrese către intimați pentru depunerea acestor înscrisuri.
Reprezentantul intimatei - B SA solicită respingerea probei cu înscrisuri, motivat de faptul că înscrisurile indicate nu sunt utile și nici concludente în soluționarea cauzei și nu se impune administrarea acestei probe.
Curtea, după deliberare, constată că aceste probe nu sunt utile și pertinente față de dispozițiile art.317 și art.318 Cod Proc.Civ. invocate de contestator, această solicitate de probațiune nefiind admisibilă în contestația în anulare, ci eventual într-o rejudecare a recursului care ar urma admiterii contestației, iar la acest moment nu se impune administrarea probei cu înscrisuri, astfel că o respinge.
Părțile prezente învederează Curții că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul contestației în anulare.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei civile menționate și rejudecând recursul a se admite, urmând a fi admisă excepția lipsei de interes. În susținerea contestației în anulare invocă prevederile art. 317 alin 1 pct 2 Cod procedură civilă fiind încălcate dispozițiile de ordine publică privitoare la competență. Astfel, reținând că terenul pe care sunt amplasate rețelele ar aparține domeniului public, instanța a depășit chiar atributele puterii judecătorești. Totodată invocă prevederile art. 318 Cod procedură civilă în sensul că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei grave greșeli materiale. Mai arată că în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea pentru terenul rămas liber, pentru cea ocupată de construcții noi și pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Cu privire la cheltuielile de judecată solicită a se lua act că vor fi solicitate pe cale separată.
Reprezentantul intimatei - B SA solicită respingerea contestației în anulare în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar ca neîntemeiată. În combaterea contestației în anulare solicită a se avea în vedere că hotărârea instanței de recurs nu a încălcat dispozițiile art.317 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă și nici dispozițiile art.318 Cod procedură civilă astfel cum a susținut contestatorul. Prin urmare, hotărârea dată nu este rezultatul unei erori, ci a interpretării date de instanța de recurs probatoriului administrat în cauză și textelor de lege incidente. O eventuală interpretare greșită a probelor, astfel cum sugerează contestatorul, ar putea fi catalogată ca fiind o greșeală de judecată și nu o eroare materială în sensul prevăzut de lege în discuție. Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
Reprezentantul contestatorului, în replică, solicită a se avea în vedere că dispozițiile art. 317 alin 2 Cod procedură civilă conferă admisibilitate prezentei contestații în anulare, respingerea excepției de inadmisibilitate invocată și a se reține că în mod expres proba solicitată a fost respinsă.
Reprezentantul intimatei reclamante - B SA precizează că dispozițiile invocate de contestator nu sunt aplicabile în cauză.
Curtea reține spre soluționarea excepției inadmisibilității și a fondului.
CURTEA
Deliberând, reține că princerereaînregistrată sub nr. 11446/19.10.2004 pe rolul Tribunalului București - Secția Comercială, reclamantul a chemat în judecată pârâții - B SA și MUNICIPIUL B, solicitând obligarea pârâtei - SA la eliberarea terenurilor proprietatea sa de instalațiile de distribuție care-i aparțin, prin mutarea acestora, obligarea pârâtelor în solidar la daune interese pentru perioada 25.11.2002 până la depunerea acțiunii pentru lipsirea de folosință a unei suprafețe de 580 mp și la plata unei indemnizații corespunzătoare scăderii valorii de circulație a terenurilor prin punerea sa în imposibilitatea de a construi sau de a înstrăina imobilul teren.
La data de 12.11.2004 pârâta - B SA a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a invocat necompetența materială a Tribunalului București, lipsa calității procesuale pasive și constatarea nulității absolute a Dispoziției Primarului General al Municipiului B nr. -.09.2002 în ceea ce privește partea de teren afectată de rețelele de apă și canalizare, precum și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, iar în măsura în care aceste cereri vor fi găsite neîntemeiate, să se respingă ca nefondată cererea de chemare în judecată.
Prin încheierea de ședință de la termenul din 30.06.2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția VI-a Comercială în dosarul nr. 11446/2004, s-a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă - B SA, de acțiunea principală, conform art.165 Cod procedură civilă, iar în cererea reconvențională s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței, cauza fiind înaintată conducerii Tribunalului București, în vederea repartizării la o secție civilă, iar în acțiunea principală s-a suspendat cauza în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr. 2592/2006.
Prin sentința civilă nr. 501/05.04.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr- (număr dosar în format vechi 2592/2005) s-a admis excepție lipsei calității procesuale active și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - B SA în contradictoriu cu pârâții și Municipiul B, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva sentinței civile nr. 501/05.04.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr- (număr dosar în format vechi 2592/2005), s-a declarat apel d e către - B SA, care a format obiectul dosarului nr- al Curții de Apel București -Secția a IV-a Civilă.
Prindecizia civilănr. 38/23.01.2007, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă,s-a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă - B SA împotriva sentinței civile nr. 501/05.04.2006, s-a desființat sentința civilă apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 4
Prin sentința civilă nr.5381/10.10.2007, Judecătoria Sectorului 4 a respins acțiunea formulată de reclamanta - B SA, împotriva pârâților și Primăria Municipiului B prin Primarul General, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr.894 A, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă - B SA, împotriva sentinței civile nr. 5381/10.10.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și Municipiul B prin Primarul General, a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că admite acțiunea și a constatat nulitatea absolută parțială a Dispoziției Primarului General al Municipiului B nr. 553/30.09.2002, în ceea ce privește suprafața de 557,07. afectată de rețelele de apă și canalizare, teren situat în B,- D și nr. 5, conform raportului de expertiză întocmit de expert.
Prindecizia civilă nr. 123 R/26 Februarie 2009, Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectualăa respins ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei civile nr.894A/27.06.2008 a Tribunalului București - Secția a III-a civilă, de către recurenții pârâți și Municipiul B, prin Primarul General, în contradictoriu cu intimata SA.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul, solicitând anularea deciziei și, rejudecând recursul, admiterea sa, urmând fie admiterea excepției lipsei de interes, fie modificarea în tot a deciziei instanței de apel cu consecința respingerii apelului și menținerii ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 5381/10.10.2007 a Judecătoriei Sectorului 4 B, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea cererii de contestație în anulare, contestatorul a arătat că instanța de recurs a reținut că, dată fiind calitatea de concesionar a Intimatei SA, aceasta justifică un interes în cauză, fiind terț vătămat. Mutarea rețelelor pe care ar implica-o recunoașterea dreptului meu echivalează cu efectuarea unui act de dispoziție cu privire la rețele. În ceea ce privește regimul juridic al rețelelor de apă și canalizare și a terenului aferent acestora, ele sunt inalienabile, făcând parte din domeniul public. Lucrările de instalare a rețelelor s-au realizat în perioada 1971-1973 în mod cert, fiind înlăturat cuprinsul adresei nr. 1265/2001 al ca fiind cu un conținut complet diferit de aceea ce a încercat să evidențieze (că preluarea efectivă a terenului s-a făcut în anul 1974).
În cauză terenul a fost expropriat prin Decretul nr. 37/1971, lucrările pentru care a fost dispusă exproprierea au fost executate, iar extrasul din Decretul respectiv depus de mine arată în mod clar scopul pentru care s-a dispus exproprierea.
Contestatorul a invocat prevederile art.317 alin.1 pct.2 Cod Proc.Civ. fiind încălcate dispozițiile de ordine publică privitoare la competență. Mai precis, reținând că terenul pe care sunt amplasate rețelele ar aparține domeniului public, instanța a depășit chiar atributele puterii judecătorești.
În temeiul art. 20 și 21 din Legea nr. 213/1998, inventarul bunurilor din domeniul public al statului se centralizează de Ministerul Finanțelor Publice și se aprobă de Guvern (așadar de puterea executivă), iar inventarul bunurilor din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale se întocmește la nivelul acestora, se centralizează de Consiliul General și se atestă de Guvernul României (tot puterea executivă).
În lipsa și HG unui extras din lista de inventar din care să rezulte că cele două terenuri din- și 5A s-ar regăsi în inventarul bunurilor ținând de proprietatea publică și văzând că potrivit art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998 sunt excluse de la înglobarea în domeniul public bunurile preluate abuziv în perioada 1945-1989, instanța s-a pronunțat fără să aibă titlul statului sau unității administrativ teritoriale la dosar și fără să precizeze măcar dacă e vorba de proprietatea publică a statului sau unității administrativ teritoriale, ci numai generic ca terenurile aparțin domeniului public.
Dacă ele aparțin domeniului public al statului, nu are interes, ea având calitatea de concesionar prin contractul încheiat cu unitatea administrativ-teritorială. Dacă ele aparțin domeniului public al Municipiului B nu are interes întrucât dreptul său de concesiune nu este garantat constituțional, așa cum este dreptul meu de proprietate, și nu are preeminența asupra dreptului meu.
A mai arătat contestatorul că nu există o cerere prin care instanța să fi fost investită cu constatarea apartenenței terenurilor la domeniul public ceea ce reiese din dosar, precum și că nu s-au depus extrase din actul de concesiune a serviciului public care să confirme garanțiile acordate de concesionar pentru rețelele și mai ales terenurile aferente în cazul în care ele se restituie celor îndreptățiți, de asemenea nu înțelegem să mai accentuăm, pentru că se vede din dosar.
Tot ceea ce putea cere era o despăgubire de la concesionar în cazul în care ar fi fost obligată să mute rețele de pe proprietatea sa (art. 47.1.1. din contract) întrucât nu și-a rezervat nici un drept de a apăra posesia, chiar abuziv exercitată, asupra bunurilor altora.
A invocat contestatorul și prevederile art. 318, hotărârea instanței de recurs fiind rezultatul unei grave greșeli materiale. În acest sens, este de observat că procesul verbal de recepție nr. 45 din data de 30.01.1973 privind rețelele de apă, se referă la ansamblul de locuințe. Prin răspunsul nr. -/18105/09.12.2008 Primăria Municipiului B confirmă că numai o secțiune a fostului traseu al Prelungirii Dealul a fost ocupat de de locuințe, fără a preciza care secțiune, dar, în mod evident nu una care să cuprindă și terenurile noastre care sunt și astăzi libere de construcții. Apoi, pe ultima filă a procesului verbal de recepție menționat se specifică faptul că lucrarea constă din: DN 150; DN 400; DN 300; Cămin vizitare; evacuare.
Ceea ce a găsit expertul, ceea ce susține și ceea ce a reținut însăși instanța de recurs este că pe terenuri se regăsește o conductă de apă potabilă DN 155. Adică altceva decât se regăsește în procesele verbale pe care chiar instanța de apel le ia ca bază a raționamentului său. Nu se mai găsește nici un cămin de vizitare și nici vreun hidrant de evacuare. Nu există nici o legătură între înscrisurile analizate de instanță și rețelele aflate pe terenurile contestatorului, astfel că nu înțelege cum a putut fi înlăturată apărarea sa pe aceste aspecte: lipsa de concordanță între actele produse de A și rețelele găsite pe teren.
În ce privește procesul verbal nr. 43 din 26.01.1973 acesta a fost încheiat pentru lucrările: canal cu diametrul de 30 cm, canal cu diametrul de 50 cm, cămin de vizitare, cămin rupere și nici aici nu vede vreo coincidență cu lucrările găsite pe terenul său.
Procesul verbal de predare amplasament din 02.02.1972 arată că s-a predat, respectiv predat traseul pentru alimentarea cu apă a ansamblului de locuințe. În ultima frază se arată că amplasamentul era liber și se putea trece la începerea lucrărilor. Care era acest traseu și dacă există în realitate vreo legătură cu terenurile ce ne-au fost restituite nu mai rezultă din dosar. Și totuși instanța concluzionează că și acest act ar dovedi că rețele de apă și canalizare ar fi fost amplasate pe terenurile noastre în anul 1973.
Omite însă instanța să observe, deși i-a subliniat acest aspect, că terenul situat în dealul nr. 1 fost efectiv preluat de la autoarea sa în anul 1974 (a se vedea adresa nr. 1265/30.10.2001 emisă de SA), arătând doar că a înlăturat cuprinsul acestui act pentru că el nu ar concorda susținerilor sale. Din actele depuse de intimatul Municipiul B rezultă că pe terenul său se găsea o casă de locuit ce a fost demolată. Nu înțelege cum a putut concluziona instanța că s-ar fi putut executa lucrările de realizare a rețelelor de apă și canalizare pe sub o construcție existentă, cu un an mai înainte de data preluării efective și abuzive a terenurilor și de demolarea construcției sau că poate fi vorba de același traseu din moment ce cel predat și preluat în 1972 era deja liber? Și legătura între actele prezentate de și cele regăsite pe terenul său, nici nu poate exista pentru că actele prezentate vizează alte lucrări.
Greșeala materială este gravă, pentru că nu s-a reținut de instanța de recurs împrejurarea că anul preluării abuzive a imobilului este ulterior perioadei în care intimata pretinde că s-au realizat lucrările inițiale pentru care nu exista autorizațiile, schițele și procesele verbale de finalizare a lucrărilor, iar Decretul de expropriere nu prevedea traseul de urmat de rețelele ce s-ar fi dorit eventual instalate (ele nefiind nici măcar enunțate în extrasul comunicat de Arhivele Naționale).
O a doua gravă greșeală materială (în sensul art.318 cod procedură civilă) este cea cu privire la reținerea existenței unei exproprieri. În textul art. 11 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 în forma sa în vigoare la data Dispoziției de restituire se prevedea: În cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupa terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea pentru terenul rămas liber, pentru cea ocupată de construcții noi și pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Mai întâi ipoteza exproprierii este exclusă, pentru că nu s-a făcut o expropriere, ci o preluare abuzivă. Terenurile au fost preluate de la autorii săi în baza Decretului nr. 37/1971. Decretul, ce se numea de expropriere, nu a fost niciodată publicat după cum comunică RA Monitorul Oficial. Nefiind publicat, nici nu a intrat în vigoare, pentru a avea forța obligatorie și pentru a putea fi considerat act legal de preluare și expropriere.
Din adresa nr. 1265/30.10.2001 a SA rezultă că nu s-au plătit despăgubiri nici pentru construire, nici pentru teren, ca să ne putem afla în situația unei exproprieri (cu justă și prealabilă despăgubire). Nu s-a realizat așadar o expropriere, ci o preluare abuzivă ce exclude apartenența la domeniul public a terenurilor.
Apoi, ipoteza Legii nr.10/2001 în forma în vigoare la data emiterii dispoziției de restituire era ca pe terenul expropriat s-au realizat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea. Nici contestatorul, nici instanța nu cunosc la ce lucrări se referea Decretul de expropriere nr.37/1971 pentru că, deși l-a depus la dosar, nu se precizează decât "construirea de locuințe" fără a se putea verifica traseul lucrărilor de utilități pentru a se încadra în ipoteza textului ("dacă s-au realizat lucrările pentru care. " sau, dimpotrivă alte lucrări, pe alt traseu).
Așa încât, fără suport probatoriu, instanța doar a presupus ea însăși sau a preluat nejustificat din apărările ideea că s-ar fi executat exact lucrările pentru care s-a dispus exproprierea. Prezumția nefiind întemeiată pe nimic.
Textul Legii nr.10/2001 mai vorbea despre realizarea de construcții noi. Or, rețelele ce se regăsesc pe terenul proprietatea contestatorului, restituite prin Dispoziția Primarului General nu sunt construcții noi, ci instalații.
Legiuitorul nu a avut în vedere ipoteza ocupării subteranului de rețele (instalații). Așa încât motivul de nulitate invocat de B nu exista la data emiterii Dispoziției. Or, pentru a fi constatată nulitatea era necesar ca motivul de nulitate să fie contemporan cu emiterea actului atacat, în speță Dispoziția nr. 553.
Că ipoteza nu a fost avută în vedere de legiuitor inițial rezultă din împrejurarea că, ulterior, Legea nr. 10/2001 a fost completată (dar după data emiterii Dispoziției noastre de restituire) astfel art. 11: (3) în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător. (4) în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Făcându-se vorbire în această formă a alin. 3 al legii și de alte amenajări de utilitate publică (în care considerăm că intră și rețelele edilitare), respectiv la alin. 4 de "lucrările" (nu doar construcțiile, așadar o noțiune mai cuprinzătoare care poate include și rețelele).
Întrucât legea nu retroactivează, modificările la textul Legii nr. 10/2001 nu îi sunt aplicabile, ele nefiind contemporane emiterii actului, ci ulterioare. Dar ele evidențiază clar susținerea că lucrările subterane nu fuseseră avute inițial în vedere de legiuitor și că textul art. 3 alin. 11 nu poate constitui un fundament al admiterii cererii de constatare a nulității Dispoziției de restituire.
Cererea a fost legal timbrată și a fost întemeiată în drept pe revederile p. art. 317 alin. 1 pct. 2 și art. 318 Cod Procedură Civilă.
Intimata - B SA a formulat întâmpinare la data de 10.06.2009, solicitând respingerea contestației în anulare, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.
Examinând cu prioritate apărarea intimatei - B SA în sensul inadmisibilității formulării cererii, curtea constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă.
Potrivit art.317 Cod Proc.Civ. text ce reglementează contestația în anulare de drept comun, această cale extraordinară de atac de retractare poate fi formulată împotrivahotărârilor irevocabile numai dacă motivul nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului, atunci când procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat procesul nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau atunci când hotărârea a fost dată de judecători cuîncălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Totodată, contestația în anulare specială, prevăzută de art.318 Cod Proc.Civ. poate fi formulată împotriva instanțelor de recurs dacă dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, ori dacă instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În ceea ce privește cazul de contestație în anulare invocat de contestator reglementat de art.317 alin.1 pct. 2 Cod Proc.Civ. referitor la încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competența instanțelor, curtea constată că textul se referă la competența instanțelor (generală, materială sau teritorială) și nu la întinderea atribuțiilor puterii judecătorești, astfel încât o susținere în sensul depășirii atribuțiilor instanței judecătorești (invocată de contestator) nu se circumscrie motivului analizat.
Pe de altă parte, în privința cazului de contestație în anulare specială cuprins în art.318 teza a doua Cod Proc.Civ. se reține că nemulțumirile contestatorului privesc temeinicia hotărârii instanței de recurs, iar aceste critici nu pot fi valorificate pe calea contestației în anulare, cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate privi numai nelegalitatea hotărârii atacate.
În ceea ce privește o eventuală greșeală materială a instanței de recurs, se constată că susținerile contestatorului nu pot fi calificate ca greșeli materiale în sensul art.318 proc.civ.
Aceasta întrucât textul are în vedere împrejurarea în care dezlegarea dată recursului este urmarea aprecierii greșite asupra unor împrejurări de fapt și nu acoperă situația în care instanța a interpretat greșit probatoriul administrat, sau a aplicat în mod eronat dispozițiile legale incidente, în aceste ultime situații fiind vorba despre erori de judecată, ce nu pot fi retractate pe calea contestației în anulare.
În speță, contestatorul a criticat hotărârea instanței de recurs, deoarece nu s-a dat valoarea probatorie unor înscrisuri depuse la dosar (expuse pe larg mai sus), cu consecința reținerii unei situații de fapt greșite (în opinia sa), ori pentru că instanța a aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.
Or, văzând considerentele teoretice expuse mai sus, se reține că aceste critici nu pot reprezenta greșeli materiale ci, cel mult, erori de judecată.
Pentru ansamblul acestor considerente, constatând că nici una din ipotezele invocate de contestator și în care poate fi primită contestația în anulare nu se regăsește în speță, curtea va respinge ca inadmisibilă cererea formulată.
Văzând și dispozițiile art.320 alin.3 Cod Proc.Civ. raportat la art.328 și la art.377 alin.2 pct.4 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul-pârât, domiciliat în B,-, bloc 5F, scara 2,. 4,. 29, Sector 1,împotriva deciziei civile nr. 123R/26.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul-pârât MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, și intimata-reclamantă - B SA, cu sediul în B,-, sector 1, B, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J -, având codul fiscal R-, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.
Thred.,
2 ex./09.07.2009
Secția a IX-a Civilă - jud.,
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Silvia Pană, Antonela
