Anulare act. Decizia 343/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 343/2008
Ședința publică de la 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Truță
JUDECĂTOR 2: Monica Farcaș
JUDECĂTOR 3: Anca Neamțiu președinte secție
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de către contestatoarea SC SA împotriva deciziei civile nr.191 din 6 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
Se constată că la dosar s-au depus prin registratură concluzii scrise din partea contestatoarei SC SA.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 2 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin contestația în anulare formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.07.2008 sub nr-, contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu intimații Statul Român prin comuna reprezentată de primar, prin judecător sindic, Municipiul Sibiu prin primar și, desființarea deciziei civile nr. 191/06.06.2008 a Curții de APEL ALBA IULIA, pronunțată în dosarul nr-.
În motivarea contestației au fost invocate dispozițiile art. 317 pct. 2.pr.civ. respectiv existența unei hotărâri date de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, prin prisma a două argumente:
- încălcarea dispozițiilor art. 315.pr.civ. deoarece, în urma admiterii contestației în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus rejudecarea parțială a recursului numai în limita celor două motive de recurs omise, și anume verificarea incidenței dispozițiilor art. 30 din 115/1938 și nepronunțarea asupra celor două cereri reconvenționale. Celelalte motive de fond vizau însăși esența procesului, respectiv distincția dintre constructor și proprietar, și au fost înlăturate de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a apreciat că sub acest aspect hotărârea recurată este legală.
Curtea de APEL ALBA IULIA, ignorând limitele de casare și indicațiile obligatorii ale deciziei de casare, a admis în întregime recursul, inclusiv pentru aspecte considerate de instanța de casare drept legal soluționate.
- încălcarea dreptului la apărare, având în vedere că motivul de recurs și motivul contestației în anulare soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost acela că instanțele nu s-au pronunțat pe fondul cererii reconvenționale, iar în acest context, dacă instanța de recurs constata că motivul este întemeiat, trebuia să caseze cu trimitere la instanța de fond.
Fiind prima care s-a pronunțat pe fondul acestor cereri, instanța de recurs și-a depășit limitele de competență impuse de lege, încălcând dreptul contestatorului de a beneficia de căile de atac corespunzătoare.
În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 317 pct. 2.pr.civ.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma prevederilor legale invocate de contestatoare și a argumentelor expuse, Curtea constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 191/06.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr- a fost admis recursul formulat de reclamanta și continuat de împotriva deciziei civile nr. 159/A/2001 a Curții de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr. 1911/2001 și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta von (decedată) și însușită de moștenitorii și von.
A fost modificată în parte decizia atacată numai în ceea ce privește capetele de cerere din acțiunea principală referitoare la încheierile de întabulare și dreptul de proprietate asupra construcției și cele referitoare la acțiunile reconvenționale și în consecință:
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă în contradictoriu cu și, au fost anulate încheierile de întabulare nr. 7737/1995, nr.2158/1995 înscrise în 222 III la 10,11,12, și B 14 numai în ceea ce privește imobilul construcție nr. 13.
S-a dispus intabularea în cartea funciară pe numele reclamantei a construcției, nr. 13.
Au fost admise cererile reconvenționale formulate de pârâți și reclamantă.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC SRL suma de 181.000.000 lei vechi cu titlu investiții.
A fost obligată pârâta SC SA să plătească reclamantei suma de 200.000.000 lei vechi cu titlu beneficiu nerealizat.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței 48/2001 referitoare la admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, cheltuielile de judecată și respingerea celorlalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a examinat hotărârea atacată, respectiv decizia nr.159/4 iulie 2001, prin prisma celor două motive de recurs omise, neluate în examinare de prima instanță de recurs potrivit deciziei pronunțate în contestația în anulare de Înalta Curte de Casație și Justiție, și a reținut următoarele:
Reclamanta a criticat hotărârea instanței de apel arătând la punctul 8: aprecierea instanței că înscrierea -notarea în CF a construcțiilor nu ar avea nici o relevanță este nelegală și netemeinică întrucât prin acestea au fost violate dispozițiile art.30 din DL 115/1938.
Prin urmare capetele de cerere privind trecerea prin fraudă în proprietatea pârâtei SC SA sunt în totalitate fondate și legale și se impune nulitatea încheierii de întabulare nr.7737/1995 de sub -12.
De asemenea la punctele 6 și 7 s-a arătat că motivarea instanței de apel privind atitudinea procesuală a pârâtei care prin acțiunea reconvențională nu se opune recunoașterii dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor este netemeinică. Acțiunea reconvențională a societății pârâte a generat o acțiune reconvențională referitor la folosul de tras-asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat, încălcând dispozițiile art.129 alin.final cod procedură civilă.
Cu referire la prima critică Curtea a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.30 din DL 115/1938-drepturile personale, faptele sau alte raporturi juridice în legătură cu drepturile înscrise în cartea funciară, devin opozabile terței persoane, prin notarea lor.
În speță e de necontestat că imobilul construcție în litigiu (conform încheierii 4871 din 21 aprilie 1993, în baza sentinței civile nr.6941/1992 pronunțată în dosarul civil nr.5237/1991 al Judecătoriei Sibiu ) a fost construit de către antecesorul reclamantei,.
Prin încheierea 4871/93 în cartea funciară s-a notat faptul că pe terenul de sub A1 cu nr.top.186/9/1/1 din CF 222 III s-a construit casă de odihnă de către numitul.
în cartea funciară, majoritatea sunt cu efecte juridice. Acestea pot fi de două feluri: notări care asigură executarea hotărârilor în procesele pornite și notări care asigură drepturile persoanei în privința căreia s-a făcut notarea împotriva terțelor persoane.
Ori în speță notarea în cartea funciară a faptului construirii imobilului pe terenul fostei proprietăți a proprietarei tabulare de sub B 5 von - face parte din cea de a doua categorie arătată mai sus.
Mai mult, din actele dosarului, din cererea de intervenție în favoarea contestatoarei reclamante formulate de moștenitorii proprietarei tabulare, rezultă fără dubiu acordul proprietarului tabular al terenului cu referire la momentul construirii de către antecesorul reclamantei.
Prin sentința civilă nr.6941/1992 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr.5287/1993 s-a recunoscut antecesorului reclamantei calitatea de constructor al imobilului în litigiu.
Această recunoaștere coroborată cu faptul notării în cartea funciară relevă că reclamanta beneficiază de un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
. unui drept de proprietate a societății pârâte prin încheierea nr.7737/1995 atât asupra construcției cât și asupra terenului, în baza HG 834/1991 și ulterior sentinței și notării arătate mai sus este contrară art.1 din Protocolul nr.1.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Porteanu împotriva României, cauza Strein împotriva României, cauza Popescu și împotriva României, cauza Brazdă și împotriva României) a statuat că vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terți de bună credință, chiar și atunci când e anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bun. O asemenea privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirilor, este contrară art.1 din Protocolul nr.1.
În speță, deși nu este vorba de o vânzare a bunurilor de către stat unor terți, situația este aproape similară.
Imobilul în litigiu a fost naționalizat de către stat în baza unui act considerat de către doctrină și jurisprudență ca fiind abuziv, respectiv nr.258/1950 și 712/1966. Deși terenul a fost naționalizat din proprietatea tabulară a intervenientei accesorii (prin moștenire), din sentința civilă nr.65/1955 rezultă fără dubiu că proprietara construcției era reclamanta.
Acest fapt a fost recunoscut prin sentința din 1993 Judecătoriei Sibiu, sentință care, așa cum s-a arătat mai sus, relevă bunul de care beneficia reclamanta în sensul art.1 din Protocolul nr.1.
Societatea pârâtă și-a întabulat dreptul de proprietate asupra construcțiilor și terenului aferent la data de 4 august 1995 în baza HG 834/1991.
Această hotărâre de guvern permite societăților comerciale cu capital de stat să-și întocmească documentația în vederea obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului deținut în folosință, necesar desfășurării obiectivului de activitate.
Această întabulare, ulterior notării în cartea funciară a faptului construirii de către antecesorul reclamantei, echivalează cu transmiterea drepturilor de proprietate de către stat, la care face referire jurisprudența CEDO enumerată, cu referire la vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terți și care chiar și atunci când e anterior confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bun.
O asemenea privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirilor, este contrară art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Mai mult, prin . societății pârâte ulterior sentinței care recunoștea existența unui bun al antecesorului reclamantei, se face dovada relei credințe a acesteia.
De altfel, prin cererea reconvențională formulată, pârâta implicit recunoaște dreptul de proprietate al antecesorului reclamantei asupra în litigiu.
Pentru toate aceste considerente Curtea a admis recursul, a reformat soluția instanței de apel și a modificat în parte cu consecința admiterii în parte a acțiunii civile formulate de reclamantă în sensul anulării încheierilor de întabulare a societății pârâte respectiv a celei ulterioare și . dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu, nr.13.
Cu referire la acțiunile reconvenționale formulate de către pârâtă și reclamantă, Curtea a reținut următoarele:
Pârâta a solicitat restituirea contravalorii investițiilor realizate la imobil și recunoașterea unui drept de retenție.
Într-adevăr cererea reconvențională este actul de procedură prin care pârâtul invocă pretenții proprii împotriva reclamantului. Prin acțiunea reconvențională, pârâta a recunoscut implicit dreptul de proprietate al reclamantei astfel cum s-a arătat anterior.
Reclamanta, urmare a cererii reconvenționale, și-a precizat acțiunea și a solicitat obligarea pârâtei la beneficiul nerealizat prin folosirea imobilului de către pârâtă.
Aceste cereri au fost considerate întemeiate și au fost admise în parte, având în vedere că din completarea raportului de contraexpertiză rezultă că valoarea investițiilor realizate la imobil este de 181 mil.lei (vechi), iar beneficiul realizat este în medie în sumă de 241 mil.lei., în condițiile în care reclamanta a solicitat doar 200 mil.lei (vechi).
Aceste cereri au fost admise, însă față de suma pe care pârâta urma a fi obligată să o plătească reclamantei (200 mil.lei), s-a constatat că nu este admisibilă cererea privind dreptul de retenție.
S-a mai precizat că față de decizia de anulare, . dreptului de proprietate asupra terenurilor nu poate fi dispusă, intrând în puterea lucrului judecat reținerile instanței de recurs referitoare la dispozițiile art.492 cod civil și cele referitoare la dreptul de superficie.
De asemenea, fiind limitată instanța de recurs la cele două motive de recurs nesoluționate, capetele de cerere privind nevalabilitatea titlului statului și anularea încheierii 1105 din 1969 nu pot face obiectul deciziei.
Referitor la susținerile reclamantei din concluziile scrise, vis-a-vis de competența materială a instanțelor de fond, s-a constatat că, în primul rând, această excepție a fost formulată ulterior dezbaterii cauzei, prin concluziile scrise,iar în al doilea rând - chiar dacă ar fi fost invocată în fața instanței de recurs cu ocazia dezbaterilor, excepția ar fi fost nefondată.
S-a apreciat că în mod corect cauza a fost soluționată de instanța de fond Tribunalul Sibiu, iar în apel d e instanța superioară Curtea de Apel, potrivit normelor de competență materială în vigoare la data pronunțării acestor hotărâri.
La data soluționării contestației în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art.II al.3 din Legea 219/2005, care a aprobat OUG 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului d e procedură civilă, legal a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului, prezentei instanțe.
Potrivit acestui text legal, recursurile aflate pe rolul ICCJ la data intrării în vigoare a prezentei legi (17 iulie 2005) și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel.
De altfel, acest text legal a făcut obiectul mai multor excepții de neconstituționalitate invocate în procese tocmai motivate de împrejurarea că aceeași instanță a soluționat cauza și în apel și în recurs, excepții respinse.
Pentru considerentele expuse, față de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, a admis recursul declarat de reclamanta, continuat de moștenitoarea și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta și însușită de și von, dispunând în consecință.
Analizând decizia civilă nr. 191/2008 a Curții de APEL ALBA IULIA raportat la prevederile art. 317 pct. 2.pr.civ. invocate de contestatoare, Curtea de Apel constată că prezenta contestație în anulare este întemeiată.
Prin sentința civilă nr. 48/2001 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar 3773/1998 a fost respinsă ca lipsită de obiect acțiunea reconvențională formulată de pârâta SC SA, ca lipsită de obiect.
Prin decizia civilă nr. 159/A/2001 Curtea de APEL ALBA IULIAa menținut această soluție, reținând că tribunalul s-a pronunțat asupra acestei cereri.
Respingând recursul prin decizia civilă nr. 9858/2005 ÎCCJ a omis să analizeze și acțiunea reconvențională, respectiv toate criticile formulate de reclamantă față de hotărârile atacate. Deși printre motivele de recurs formulate de reclamantă, s-a invocat și împrejurarea că instanța de apel, și nici instanța de fond nu s-au pronunțat asupra acțiunii reconvenționale și nici asupra completării acțiunii principale pe care a formulat-o reclamanta în replică la acțiunea reconvențională, instanța de recurs nu a analizat aceste aspecte. De altfel, prin recurs reclamanta a solicitat și față de aceste aspecte, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Tocmai din acest motiv, prin decizia civilă nr.7934/2007 ÎCCJ, admițând contestația în anulare introdusă de reclamanta, a anulat decizia atacată și a trimis cauza la Curtea de APEL ALBA IULIA în vederea rejudecării recursului declarat de reclamantă împotriva deciziei pronunțate de curte ca instanță de apel.
În rejudecare, instanța de recurs trebuia să pună în discuție competența soluționării cauzei, raportat la faptul că a fost casată decizia din recurs doar pentru două aspecte, care au fost deja arătate, și care urma să fie analizate.
Sunt îndeplinite condițiile art. 317 alin. 2 și 3 cod procedură civilă, întrucât aceste aspecte au invocate în permanență de reclamantă, atât în apel cât și în recurs. Nefiind puse în discuție aceste aspecte referitoare la competența materială de soluționare a aspectelor pentru care s-a dispus casarea, a fost încălcat dreptul de apărare a părților.
Dispunând casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de APEL ALBA IULIA -ca instanță de recurs, instanța supremă nu a stabilit competența de soluționare, ci a dispus instanței de recurs să verifice motivele de recurs invocate, fără a exclude verificarea de către instanță a competenței sale.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea SC SA împotriva deciziei civile nr.191/6.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Comuna reprezentată prin Primar, SC SRL prin judecător sindic - Tribunalul Sibiu, Municipiul Sibiu prin Primar și și în consecință:
Desființează decizia sus menționată.
Fixează termen în vederea rejudecării recursului declarat de și continuat de împotriva deciziei civile nr.159/A/2001 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul civil nr.1911/2001 la data de 6.11.2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Tehnored.
2ex/3.11.2008
Jud.rec.
Președinte:Ioan TruțăJudecători:Ioan Truță, Monica Farcaș, Anca Neamțiu
