Anulare act. Decizia 343/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 343

Ședința publică de la 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 3: Viorica Olariu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile numărul 299 din 21 aprilie 2008 Tribunalului Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată,declarat în termen,motivat,se solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă,a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 13.784 din 26.11.2007 pronunțată de Judecătoria Iașia fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local I și Municipiul I prin Primar iar pe fond a fost admisă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu Consiliul Local I și Municipiul I prin Primar și s-a constatat nulitatea absolută a donației autentificate sub nr. 6604 din 23.11.1978 la notariatul de Stat

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți este neîntemeiată.

A reținut că potrivit art. 36 alin 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, a administrației publice locale: "1) Consiliul local are inițiativă si hotărăște, in condițiile legii, in toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege in competenta altor autorități ale administrației publice locale sau centrale." în timp ce aliniatul 2 lit. c al aceluiași articol stipulează: "2) Consiliul local exercita următoarele categorii de atribuții: c) atribuții privind administrarea domeniului public si privat al comunei, orașului sau municipiului".

Potrivit art. 2 alin 2 din decretului nr. 478/1954 privitor la donațiile

făcute statului: "Donațiunile oferite sfaturilor populare se accepta, după caz, de comitetul executiv al sfatului popular regional sau de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Populare Romane. "

Din decizia nr. 655/28.07.1978 a Comitetul Executiv al Consiliului

Popular I ( fila 10), rezultă cu certitudine că se acceptă donația oferită de către, Consiliului Popular al Municipiului I, fiind emisă în baza decretului nr. 478/1954 așa cum rezultă din aliniatul 3 al preambulului deciziei.

Ca atare, e necesar ca acțiunea în constatarea nulității actului de donație, să fie soluționată în contradictoriu cu beneficiarul acesteia.

Așadar, cum imobilul a fost donat de fapt Consiliului Popular al Municipiului I, care a și preluat în administrare operativă acest imobil, fila 11 dosar alin. 7 al actului de donație, este evident că de fapt imobilul a intrat în patrimoniul municipiului, acesta fiind beneficiarul donației.

Instanța mai reține că, potrivit legislației în vigoare la data încheierii actului, nu se putea direct unității administrativ teritoriale, având în vedere că autonomia locală a fost introdusă prin Legea nr. 69/1991 iar în prezent este reglementată prin Legea nr. 215/2001, republicată, a administrației publice locale.

Nu în ultimul rând, din dispozițiile art. 2 alin 2 din decretului nr.

478/1954, redat anterior, rezultă că, de către Comitetul Executiv al Consiliului Popular erau acceptate doar donațiunile oferite sfaturilor populare, deci unității administrativ teritoriale.

Așadar, cum pârâtul Consiliul Local al Municipiului I are atribuții imperative stabilite de lege și administrează bunurile din domeniul public și privat aparținând unităților administrativ teritoriale respective, este evidentă identitatea între persoana acestuia și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.

Prin urmare acesta are calitate procesuală pasivă astfel încât instanța a respins excepția ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul cauzei, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată. A reținut instanța că art. 801 cod civil stipulează: "Donațiunea este un act de liberalitate prin care donatorul da irevocabil un lucru donatarului care-l primește. "

Potrivit art. 948 pct. 4 Cod civil "Condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: 4. o cauza licita. " în timp ce art. 966 din același act normativ arată că: " Obligația fără cauza sau fondată pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect. "

Contract fiind, validitatea donației trebuie examinată în raport cu îndeplinirea celor patru condiții esențiale prevăzute în art. 948 Cod civil, printre care este înscrisă cea privitoare la cauza licită.

Prin această perspectivă instanța urmează să aibă în vedere și dispozițiile art. 966 Cod civil, potrivit cărora obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect.

Cauza, în cazul contractului de donație, cuprinde, așadar, în primul rând, voința de a dărui, "animus donandi", și apoi motivul care a hotărât pe dispunător să facă liberalitatea, fără, însă, ca aceste elemente să poată fi separate și examinate apoi izolat, ele formând un tot.

Or, în cauză, din probatoriul administrat, a rezultat că actul de donație a fost făcut după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenția de a gratifica statul român, ci forțat de presiunile și amenințările la care era supus autorul reclamantei, atât la serviciu cât și acasă.

Așa fiind instanța a admis acțiunea și a constatat nulitatea actului de donație încheiat de autorii reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 299 din 21.04.2008 Tribunalul Iașia admis apelul pârâților Consiliul Local I și Primarul Municipiului I și admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților a respins pe cale de excepție acțiunea reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că donația ce face obiectul litigiului a fost perfectată între autorii reclamantei și Statul Român în calitate de donator.

Reține astfel instanța de apel că plecând de la această realitate chiar dacă Consiliul Local este cel care administrează în prezent terenul în litigiu, calitatea de titular al dreptului de administrare a unui bun ce aparține domeniului public sau privat al statului nu-i conferă acestuia legitimare procesuală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

A invocat recurenta că în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu Consiliul Local al Municipiului I ar avea calitate procesuală pasivă în acțiunea privind constatarea nulității absolute a donației făcute de autorii săi.

Mai arată recurenta că așa cum rezultă și din Decizia nr. 655 din 28.07.1978 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular I, acceptantul donației a fost Consiliul Popular al Municipiului I, fapt pentru care se impune cu necesitate ca acțiunea în constatarea nulității acestei donații să se facă tot în contradictoriu cu același Consiliu Local.

În susținerea argumentelor sale recurenta invocă și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin decizia nr. 610 din 08 decembrie 2003, dată într-o speță similară, a stabilit în complet de 9 judecători că în asemenea cauze calitate procesuală pasivă are Consiliul Local și nu Ministerul Finanțelor ca reprezentant al statului.

Recursul este fondat.

Curtea constată că instanța de apel a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților reținând că donația a fost făcută statului român.

În ceea ce privește soluționarea acestei excepții trebuie însă nuanțat. Într-adevăr calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu cea de titular al dreptului, respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

Pentru a determina în concret, la momentul actual, cine este beneficiarul donației și, ca atare, cine are calitatea de a sta ca parte în proces, trebuie să se aibă în vedere pe lângă legislația în vigoare la data realizării liberalității, împrejurările contemporane efectuării donației și normele legale în vigoare ce statuează asupra titularului dreptului de proprietate și reprezentarea acestuia în instanță.

Astfel la data întocmirii actului de donație unicul titular al dreptului de proprietate socialistă de stat era statul socialist.

Datorită faptului că bunurile ce intrau în fondul unitar al proprietății socialiste, fără a ieși din patrimoniul statului intrau și în patrimoniul unităților administrativ - teritoriale de la acea vreme dar nu cu titlu de drept de proprietate ci pentru administrare directă, legiuitorul a prevăzut prin Decretul nr. 478 din 1954 că în cazul donațiilor oferite statului acesta era reprezentat de consiliile populare.

Această formă de participare la încheierea unui act juridic civil este explicată tocmai de existența unui singur titular al dreptului de proprietate.

În prezent însă, ca efect al Legii nr. 213/1998 și al Legii nr. 215/2001 ce-și găsesc fundament în normele constituționale (art. 136) se face distincție între dreptul de proprietate ce aparține statului și dreptul de proprietate ce aparține municipiilor, orașelor, comunelor.

În privința litigiilor ce privesc bunuri asupra cărora dreptul de proprietate aparține statului, calitatea de parte în judecată o are Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor conform art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998 și art. 3 pct. 56 din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005.

În speță însă terenul în litigiu situat în I,-, ce a făcut obiectul donației se regăsește în patrimoniul Municipiului I și este inclus în categoria bunurilor ce fac parte din domeniul public de interes local conform art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Prin urmare, trebuie considerat, prin interpretarea conținutului contractului din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 213/1998 și art. 135 din Constituția României că beneficiar al donației este unitatea administrativ-teritorială - Municipiul

Terenul ce a făcut obiectul donației se află, conform deciziei de acceptare a donației în proprietatea Municipiului I și este administrat de Consiliul Local al Municipiului

Astfel, au calitate procesual-pasivă în acțiunea vizând desființarea contractului de donație Municipiul I, reprezentat prin Primar și Consiliul Local ca administrator.

În acest sens este și decizia civilă nr. 610/08.12.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de recurentă și care a fost dată într-o cauză având ca obiect constatarea nulității unei donații făcută statului unde în calitate de pârât figurează municipiul - calitate recunoscută implicit de instanța supremă prin soluționarea fondului.

Întrucât prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților instanța de apel a lăsat nesoluționat fondul cauzei, în baza dispozițiilor art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul și casând decizia civilă nr. 299 din 21.04.2008 a Tribunalului Iași, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea în fond a apelului - aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 299 din 21.04.2004 a Tribunalului Iași, decizie pe care o casează.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local I și a municipiului invocată de intimați. Constată că pârâții-intimați au calitate procesuală pasivă în cauză. Dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Iași pentru rejudecarea în fond a apelului formulat de Consiliul Local al municipiului I și Municipiul I, prin Primar.

Pronunțată în ședință publică din 17 2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:,

23.09.2008

2 ex.-

Președinte:Georgeta Pavelescu
Judecători:Georgeta Pavelescu, Cristiana Angelescu, Viorica Olariu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 343/2008. Curtea de Apel Iasi