Anulare act. Decizia 345/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 345
Ședința publică de la 10 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier:
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurenții și în contradictor cu intimații, G, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară I și intimata-intervenientă, având ca obiect anulare act împotriva deciziei civile nr. 296 din 23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 26.06.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 03.07.2009, apoi, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată pentru data de 06.07.2009, apoi din lipsă de timp pentru deliberare pentru data de 09.07.2009, apoi, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată pentru azi, când:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 1548/ 7.02.2008 pronunțată de Judecătoria Iașis -au respins toate excepțiile invocate în cauză cu privire la acțiune și cererea de intervenție în interes propriu, cât și acțiunea civilă formulată și precizată ulterior de reclamantul G, împotriva pârâților G, și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta .
S-a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâții și G, privind pe pârâții - și.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că atât reclamantul, cât și intervenienta și-au dovedit calitatea procesuală activă în cauză, precum și interesul, cererile lor fiind admisibile, nefiind motive de constatare a nulității cererii de intervenție, iar prin hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 186.666/2004, cu privire la suprafața de teren de 9893 mp, situată în tarlaua 165, parcela 6854/2/1.
Cu toate acestea, actele subsecvente, încheiate în baza respectivului titlu de proprietate, nu sunt automat nule, fiind necesară a se face dovada fraudei la lege, a fraudei intereselor altor persoane, a relei-credințe și a cauzei ilicite, motive pentru care reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute sau relative a contractului.
Simplul fapt, că au avut loc înstrăinări succesive ale terenului nu poate forma convingerea instanței că motivele de nulitate invocate de către reclamant sunt justificate.
Instanța, a reținut că, prin încheierea nr. 16.912/24.06.2005 a Is -a notat în Cartea funciară nr. 39633 municipiului I, sentința civilă nr. 325/07.05.2004 a Tribunalului Iași, definitivă, cu privire la restituirea suprafeței de teren de 2,14 ha din tarlaua 166, parcela 6854, Zona -, cererea reclamantului împotriva pârâtului neavând anexată dovada existenței vreunui litigiu și nefiind achitat nici tariful corespunzător.
Pârâtul a cumpărat terenul din litigiu de la numitul la data de 03.02.2005 și și-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului respectiv la data de 28.03.2005.
Nu s-a exercitat nici un drept de preemțiune de către reclamant sau intervenientă, atunci când pârâtul și-a făcut cunoscută intenția de a vinde terenul din litigiu.
Din interogatoriile luate părților a reieși că nu pârâții au efectuat cercetări cu privire la situația juridică a terenului, ci notarul, atunci când i-a încheiat contractul.
Față de aceste considerente, constatând că prin probele administrate în cauză nu a fost dovedită existența motivelor de nulitate absolută și relativă a contractului, văzând și dispozițiile art. 966 și următoarele cod civil și prevederile Legii nr. 10/2001, instanța a respins toate excepțiile invocate în cauză, ca neîntemeiate, cât și acțiunea și cererea de intervenție.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 296 din 23.03.2009 a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a apelantului invocate de intimații.
A fost respins apelul declarat de reclamantul G, decedat și continuat de moștenitorii acestuia și împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Iași.
A fost admis apelul declarat de pârâții G și și cererea de aderare la apel formulată de pârâții și împotriva aceleiași sentinței și au fost obligați moștenitorii reclamantului, si, să plătească pârâților G și suma de 2000 lei și pârâților și suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a luat act de renunțarea intervenientei la judecata cererii de intervenție formulată în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Iași.
Au fost obligați moștenitorii apelantului, si, să plătească intimaților G și suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că reclamantul -apelant G, a investit instanța de fond cu o cerere prin care solicita ca, în contradictoriu cu pârâții - apelanți G, și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliara I, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr.1668/18.07.2005 (având ca obiect suprafața de 760 .p. teren extravilan) pentru fraudă și radierea dreptului de proprietate și de servitute - pentru același teren - din Cartea funciară deschisă pe numele pârâților G și.
Prin cererea de apel, reclamantul -apelant (și după decesul acestuia moștenitorii lui) au criticat sentința atacată sub aspectul soluției pronunțate, invocând mai multe motive de nelegalitate și netemeinice.
Prin cererea de apel formulată de pârâții-apelanți G și și prin cererea de aderare la apel formulată de pârâții apelanți aceștia au criticat hotărârea primei instanțe numai sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată.
În ce privește excepțiile lipsei calității procesuale active și interesului procesual al reclamantului - apelant invocate de pârâții - apelanți și, acestea au fost apreciate ca neîntemeiate și au fost respinse.
În speță, reclamantul - apelant (respectiv moștenitorii lui) are calitate procesuală și interes, făcând dovada acestuia cu sentința civilă nr. 325/7.05.2004 pronunțată de Tribunalul Iași, definitivă prin respingerea apelului la data de 14.12.2004 ) prin care s-a dispus obligarea pârâtei C Agroindustriala - să-i restituie acestuia în natură suprafața de 2,14 ha teren situat în I, șos. - nr. 78- 82, în T 166 și 6854.
Critica apelantului vizând nulitatea hotărârii primei instanțe motivat de faptul că în dispozitiv nu s-a menționat expres care excepții au fost respinse, cine le-a invocat, motivele înlăturării apărărilor reclamantului, este neîntemeiată.
În conformitate cu disp. art. 258 alin. Cod procedură civilă doar nesemnarea dispozitivului hotărârii de către judecători se sancționează cu nulitatea; iar potrivit jurisprudenței, dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă printre altele, data la care s-a pronunțat și mențiunea că pronunțarea s-a făcut în ședință publică, doar nerespectarea acestor cerințe fiind de natură a atrage nulitatea hotărârii; așadar, împrejurarea că în dispozitiv nu s-au menționat expres excepțiile care au fost respinse nu este sancționată de lege,
Nici critica privind lipsa motivării sentinței nu a fost primită de tribunal, întrucât hotărârea cuprinde toate elementele prevăzute de art. 261 alin.1 Cod procedură civilă arătând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, fiecare capăt de cerere invocat și apărările părților, probele administrate și motivele pentru care s-au respins cererile reclamantului.
În ce privește critica din cererea de apel vizând fraudarea intereselor și frauda la lege - respectiv, folosirea unor dispoziții legale în vederea eludării altor dispoziții legale, imperative - cauză de nulitate absolută, aceasta a fost apreciată ca neîntemeiată, motivat de faptul că, deși apelantul a invocat mai multe aspecte, ele nu au fost probate și nu au putut fi reținute de instanța de control judiciar; atât din înscrisurile depuse de părți cât și din documentația comunicată de pârâtul OCPI nu s-a făcut dovada existenței fraudei.
Critica vizând reaua credință intimaților - raportat la împrejurarea că deși pârâții cunoșteau situația juridică a terenului totuși l-au tranzacționat, iar dacă nu au cunoscut-o erau obligați să se informeze, neputându-se invoca necunoașterea acestei situații a fost înlăturată de instanță de apel.
Potrivit prevederilor art. 1899 alin. 2 Cod civil "buna credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce aleagă reaua credință".
Așadar, buna credință se prezumă, iar reaua credință trebuie dovedită.
În speță, instanța de control a constatat că reclamantul - apelant nu a făcut dovada relei - credințe a pârâților.
Astfel, vânzarea terenului în litigiu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând neconcordanță între titlul de proprietate al celui care a înstrăinat și situația reală din teren, pârâții considerând că numitul scu este proprietarul terenului, exercitându-și în mod public prerogativele dreptului de proprietate.
Mai mult, în sentința civilă nr. 325/2005 a Tribunalului Iași prin care s-a dispus restituirea în natură suprafeței de 2,14 ha, terenul retrocedat figurează ca fiind situat în T 166, 6854, iar în contractul a cărui nulitate se solicită, imobilul teren este situat în T 165, P1/1- 6854/2/1/1, fiind vorba de două terenuri diferite, care nu se suprapun.
Din întreg materialul probator administrat atât la fond cât și în apel nu au rezultat că au fost încălcate dispozițiile Legii 10/2001, ale Legii 7/1996 sau ale Codului civil la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr. 1668/ 2005, iar reclamantul nu a făcut dovada vreunui motiv de nulitate absolută sau relativă a actului juridic de înstrăinare, cum nu a făcut dovada existenței nici a fraudei la lege, a relei - credințe a pârâților sau a cauzei ilicite a contractului a cărui nulitate se solicită.
În ce privește critica apelantului vizând radierea dreptului de proprietate și de servitute al pârâților din Cartea Funciară, ca petit distinct, instanța de control judiciar a apreciat că, în speță, acesta nu poate fi considerat un petit distinct, având caracterul unei cereri accesorii, astfel încât respingerea cererii principale atrage și respingerea cererii accesorii.
Apelul declarat de pârâții - apelanți G si și cererea de aderare la apel formulată de pârâții - apelanți și sunt fondate, cererile acestora vizând numai neacordarea cheltuielilor de judecată.
Potrivit disp. art. 274 Cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Așadar, partea care a pierdut procesul - fiind deci în culpă procesuală - suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât și cheltuielile făcute de partea care a câștigat definitiv procesul.
În speță, cum reclamantul a pierdut procesul, fiind în culpă procesuală, adică a căzut în pretenții, instanța de fond trebuia să îl oblige la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâților.
- și au declarat recurs considerând că decizia tribunalului este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motivul de recurs fiind prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs, ele susțin că instanța a încălcat dispozițiile imperative ale art. 20 alin. 4 indice 1 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia "sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de această lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice încheiere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile -terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor acestei legi.
Arată recurentele că niciuna dintre instanțe nu a analizat cauza din perspectiva încălcării interdicției de înstrăinare sau schimbare a destinației terenului din parcela 6854, zona -, sub sancțiunea nulității absolute, atâta timp cât acesta era indisponibilizat, adică scos din circuitul temporar până la soluționarea judiciară din 7.11.2006, de Către Înalta Curte de Casație și Justiție, a litigiului prin care s-a validat irevocabil dreptul lor de proprietate.
Recurentele apreciază că hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept prevăzute de art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, deoarece analiza trăsăturilor contractului de vânzare -cumpărare doar prin prisma condițiilor generale de validitate nu este suficientă în a justifica validitatea acestuia.
Consideră recurentele că lipsa obiectului conduce și la absența cauzei actului juridic, iar instanțele au reținut greșit că terenurile sunt diferite și că nu este vorba de aceeași parcelă 6854.
Recurentele susțin că instanțele au ignorat faptul că s-a statuat irevocabil, prin sentința civilă nr. 8779/2007 a Judecătoriei Iași, că titlul de proprietate al persoanei de la care provine terenul este nul absolut și că terenul înscris în titlu în T 165, parcela 6854 se află, în realitate, în T 166, parcela 6854, terenul fiind intabulat inițial, prin dol, de către, care l-a înstrăinat succesiv la scurte intervale de timp.
Învederează recurentele că dreptul lor de proprietate este opozabil fiind notat în cartea funciară, în baza sentinței civile nr. 325/2004 a Tribunalului Iași, prin încheierea din 24.06.2005 și era opozabil, conform art. 28 din Legea nr. 7/1996, chiar fără înscriere în cartea funciară.
Mai arată recurentele că hotărârea recurată este nelegală și sub aspectul obligării lor la plata cheltuielilor de judecată, culpa lor constând în îndrăzneala de a ataca un act juridic prin care li s-a furat terenul.
Potrivit recurentelor frauda constă în înregistrarea parcelei la cadastru ca fiind în 165 și nu așa cum apare în planul cadastral, în registrul parcelar și în celelalte evidențe în T 166, tocmai pentru a se putea încheia acte juridice cu ajutorul cadastrului la intervale scurte de timp, prin operațiuni speculative.
Recurentele afirmă că nu le poate fi opusă buna credință când, prin tranzacție, s-au încălcat norme imperative de interdicție a înstrăinării terenului și există neconcordanțe între situația juridică reală a bunului și înscrisurile din cartea funciară.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări în termenul prevăzut de art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, intimații și G au solicitat respingerea recursului întrucât contractul de vânzare -cumpărare a fost autentificat cu respectarea tuturor prevederilor notariale, iar hotărârea judecătorească depusă de G nu constituie titlu de proprietate pentru terenul pe care l-au cumpărat ei.
Intimații afirmă că, abia în anul 2007, în urma efectuării expertizei tehnice în dosarul nr- s-a ajuns la concluzia că parcela 6854 din tarlaua 165 este aceeași cu cea din tarlaua 166, astfel că ei nu au avut cunoștință de identitatea de tarlale și nici de pretinsa vocație a lui G la terenul ce face obiectul contractului de vânzare -cumpărare contestat.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de susținerile părților și de prevederile legale incidente, Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
Astfel, este adevărat că art. 20 alin. 4 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 prevede că, sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de această lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile -terenuri și/sau construcții, notificate potrivit prevederilor legii.
Însă, textul a fost introdus în Legea nr. 10/2001 prin art. 50 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, care a intrat în vigoare la data de 22.07.2005.
Contractul de vânzare -cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat a se constata în prezenta cauză a fost autentificat sub nr. 1668 din 18.07.2005.
Potrivit dispoziției înscrise în art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, iar conform art. 1 din Codul civil legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă.
Raportat la momentul instituirii interdicției de înstrăinare a bunurilor imobile notificate, conform procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, la momentul perfectării actului autentic de vindere -cumpărare contestat și la principiul neretroactivității legii civile, Curtea constată că prevederile art. 20 alin. 4 indice 1 din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în prezenta cauză.
Curtea constată că actul de vânzare -cumpărare dintre intimați (persoane fizice) a fost încheiat sub imperiul Legii nr. 10/2001, nemodificate și necompletate și a nr.HG 498 din 18.04.2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobilele care cad sub incidența acestei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectare legilor în vigoare la data înstrăinării.
În alineatul 2 se statuează că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
Prin sentința civilă nr. 325 din 7.05.2004 a Tribunalului Iași, s-a reținut că suprafața de 2,1 ha teren ce a aparținut defunctului a fost preluată de către statul român fără titlu, iar sentința a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1831/14.12.2004 a Curții de APEL IAȘI și irevocabilă prin decizia civilă nr. 8946 din 7.11.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Curtea apreciază astfel, că valabilitatea actului de vânzare -cumpărare a suprafeței de 760. teren este condiționată de buna credință a cumpărătorilor și
În acest sens sunt și dispozițiile art. 46.3 din HG498/2003, în vigoare la momentul perfectării actului de vânzare -cumpărare, care stipulează că acele înstrăinări efectuate în temeiul Legii 112/1995, cu modificările ulterioare, și cu deplina respectare a condițiilor legii până la apariția Legii nr. 213/1998 (24.11.1998) au beneficiul deplin al protecției Legii nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, în sensul că sunt recunoscute și conservate efectele acestor acte. Însă, înstrăinările intervenite după introducerea normei care permite cenzurarea de către instanțele judecătorești a "valabilității titlului" (art. 6 din Legea nr. 213/1998), menținerea sau, după caz, anularea actului translativ de proprietate este condiționată de dovedirea bunei credințe a dobânditorului la momentul înstrăinării.
Susținerea recurentelor referitoare la lipsa obiectului contractului de vânzare -cumpărare va fi înlăturată de către C, deoarece, potrivit art. 1310 Cod civil, toate lucrurile care sunt în comerț, pot fi vândute, afară numai dacă vreo lege a oprit aceasta.
La rândul său, art. 66 din Legea nr. 18/1991, care era în vigoare la momentul perfectării contractului de vânzare -cumpărare dintre intimații, G și, prevede că terenurile proprietate privată, indiferent de titularul lor, sunt și rămân în circuitul civil. Ele pot fi dobândite și înstrăinate prin oricare dintre modurile stabilite de legislația civilă.
Având în vedere aceste prevederi legale, Curtea constată că, la momentul perfectării actului translativ de proprietate, obiectul contractului se afla, în circuitul civil contrar susținerilor recurentelor.
În ceea ce privește cauza contractului de vânzare -cumpărare, potrivit art. 967 Cod civil, convenția este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă. Cauza este prezumată până la dovada contrarie.
În speță, recurentele nu au produs dovezi de natură a înlătura prezumția instituită de această prevedere legală.
Susținerea recurentelor privind ignorarea de către cele două instanțe a hotărârii judecătorești prin care s-a anulat titlul de proprietate al numitului scu căruia i s-a reconstituit inițial dreptul de proprietate pentru terenul din litigiul dedus prezentei judecăți nu poate fi primită de către instanța de recurs, întrucât instanța de fond a expus pe larg argumentele pentru care nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. -/2004 nu poate avea drept consecință anularea actelor subsecvente de vânzare -cumpărare efectuate în baza respectivului titlu, iar motivarea sentinței judecătoriei a fost însușită și de către tribunal, care a păstrat hotărârea sub acest aspect.
Curtea reține și împrejurarea că actul de vânzare -cumpărare încheiat între intimați este al treilea act subsecvent, iar legalitatea primelor două acte de vânzare -cumpărare a fost stabilită prin hotărâri judecătorești.
Astfel, pe lângă argumentele celor două instanțe privind valabilitatea actelor subsecvente de vânzare -cumpărare, Curtea are în vedere și că, în raport de succesiunea actelor juridice translative de proprietate care au avut ca obiect terenul în litigiu, și de principiul securității raporturilor juridice se impune menținerea contractului de vânzare -cumpărare contestat în speță.
Curtea reține că, într-adevăr, prin încheierea nr. 16912 din 24.06.2005, defunctul Gan otat în cartea funciară sentința civilă nr. 325/7.05.2004 a Tribunalului Iași prin care i s-a restituit în natură suprafața de 2,14 ha teren, însă această suprafață era amplasată în T 166 P 6854, zona - și nu în T 165, unde se afla terenul înscris în titlul de proprietate al numitului și care a făcut obiectul mai multor vânzări succesive.
Curtea mai constată că, deși defunctului Gis -a restituit terenul, în suprafață de 2,14 ha teren, prin sentința civilă nr. 325 din 7.05.2004, abia prin adresa nr. 1042/4.08.2005 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară I - adresă emisă ulterior încheierii actului de vânzare -cumpărare a cărei nulitate s-a cerut a se constata - s-a lămurit împrejurarea că suprafața de 9839. din terenul înscris în titlul de proprietate al numitului scu, se află în T 166 și nu în 165, așa cum s-a consemnat în titlu.
Recurentele au invocat reaua credință a părților contractante ca urmare a nerespectării interdicției de vânzare impuse de Legea nr. 10/2001, cât și datorită neconcordanței între situația juridică reală a bunului și înscrierea din cartea funciară.
Curtea reține că susținerile recurentelor sunt neîntemeiate, deoarece, așa cum s-a mai precizat deja, interdicția de vânzare a bunurilor ce formau obiectul Legii nr. 10/2001 a fost instituită după încheierea actului de vânzare -cumpărare între intimați (persoane fizice), iar înscrierea greșită a terenului în cartea funciară nu poate fi imputată părților contractante, câtă vreme terenul a fost înscris în cartea funciară de scu, proprietarul inițial, care a vândut terenul numiților și, iar aceștia, la rândul lor, l-au vândut intimaților - și.
În același timp, Curtea constată că deși recurentele au invocat înscrierea terenului în litigiu în cartea funciară prin fraudă, acestea nu au produs probe la instanțele de fond și apel din care să rezulte, fără echivoc, o fraudă în ceea ce privește înscrierea terenului în cartea funciară, într-o altă decât cea reală.
Curtea reține că motivarea deciziei instanței de apel corespunde exigențelor art. 261 Cod procedură civilă, fiind clară, precisă, convingătoare și conducând în mod logic la soluția din dispozitiv.
Critica referitoare la obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată din calea de atac a apelului nu este fondată, deoarece tribunalul a procedat la o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Potrivit textului, partea, care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Astfel, potrivit legii, cheltuielile de judecată se suportă, în final, de către partea din vina căreia s-a promovat acțiunea sau calea de atac, adică de partea care a pierdut procesul.
În consecință, Curtea apreciază că motivele de recurs înscrise în art. 304 punctele 5,9 Cod procedură civilă nu sunt operante în cauză, urmând a respinge recursul declarat de - și -, conform prevederilor art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de - și - împotriva deciziei civile nr. 296 din 23.03.2009 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Obligă recurentele să plătească intimaților și G suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi -10.07.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
22.07.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Mona Maria PivniceruJudecători:Mona Maria Pivniceru, Cristiana Angelescu, Georgeta
