Anulare act. Decizia 366/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 366
Ședința publică de la 02 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 3: Valeria
Grefier:
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de pârâtul Consiliul Local I și pârâții și împotriva deciziei civile nr. 283 din 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă ala prima și la a doua strigare avocat - pentru intimații -, și, lipsă fiind reprezentantul intimatului-recurent Consiliul Local I și recurenții-intimați și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina se află la al patrulea termen de judecată, la doar s-aU depus prin serviciul de registratură de către intimatul-recurent Consiliul Local I ordinul de plată nr. 1715/03.07.2009 și chitanța nr. -/18.06.2009 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru de 371 lei, respectiv de 5 lei, s-a mai depus de către apărătorul recurenților-intimați chitanța nr. -/01.10.2009 reprezentând taxă judiciară de timbru de 3 lei.
Interpelat, avocat arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat solicită respingerea recursurilor, menținerea hotărârii Tribunalului Iași ca legală și temeinică și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că intimatul-recurent Consiliul Local Iai nvocat un motiv de recurs referitor la greșita soluționare, la excepția prescripției dreptului la acțiune. S-au făcut dovezi în sensul că cererea de constatare a nulității a fost introdusă în termen de un an de la data când a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare.
În ceea ce privește fondul cauzei, precizează că recurenții au invocat că părțile au fost de bună credință, dar întemeiat a reținut instanța de fond că pârâții-recurenți au fost de rea credință, aceștia cunoșteau că există pe rolul Tribunalului Iași un dosar în care s-a solicitat restituirea, a fost deja pronunțată o hotărâre prin care s-a restituit imobilul, astfel că nu se poate reține că ar fi fost de bună credință la încheierea actului.
În plus, în baza Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003, beneficiul deplin al protecției Legii nr. 10/2001 este recunoscut în cazul înstrăinării imobilelor, dacă se face dovada de dobânditor al bunei credințe. În cauză nu s-a făcut această dovadă. S-a efectuat o expertiză de care reclamanții-intimați au luat cunoștință de la dosar. Solicită a se avea în vedere și jurisprudența CEDO ce obligă instanțele române să respecte hotărârile prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilelor.
Mai arată că, la data când s-a vândut bunul, se pronunțase o hotărâre judecătorească prin care se constatase că apartamentul fusese preluat abuziv.
Susține că s-a dispus restituirea în natură a imobilului, nemaiputând fi posibilă o despăgubire bănească. Solicită menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Iași, respingerea recursurilor, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar chitanța nr. -/09.06.2009 reprezentând onorariu avocat de 2000 lei.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Prin sentința civilă nr. 283 pronunțată de Tribunalul Iașis -a dispus respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.
S-a admis cererea formulată de reclamanții -, și în contradictoriu cu pârâții, și Consiliul Local al Municipiului
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare -cumpărare nr. -/07.2005 încheiat între Consiliul Local al municipiului I și și.
Pârâții au fost obligați să plătească reclamanților suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece acțiunea a fost promovată de reclamanți la data de 22.05.2006, deci la mai puțin de un an de la data încheierii contractului contestat nr.1254/26.07.2005 deci în termenul prevăzut de art. 111 titlul 1 din Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii 10/2001.
În fapt, tribunalul a reținut că reclamanții -, sunt proprietarii imobilului situat în I,- compus din construcție casă de locuit și teren aferent în suprafață de 814 mp astfel cum rezultă dinsentința civilă nr. 881/17.06.2005a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr. 8195/2004 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 7170/2005 a Curții de APEL IAȘI.
Tribunalul a constatat că la data de18.07.2005Consiliul Local Iaî nstrăinat pârâților și prin actul nr. 1254/2005 un apartament cu 2 camere și o cotă indiviză din teren, respectiv o parte din imobilul restituit reclamanților prin sentința nr. 881/17.06.2005 a Tribunalului Iași cu încălcarea dispozițiilor art. 21 pct.5 din Legea 10/2001 care prevăd că sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și după caz judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea bunurilor notificate conform Legii nr. 10/2001.
Or, restituirea în natură a imobilului în litigiu a fost solicitată în baza Legii 10/2001 prin notificarea înregistrată sub nr. 310/N/2001 de către autoarea reclamanților(fila 10 dosar 9117/2006).
În plus, vânzarea imobilului către pârâți s-a făcut după data la care reclamanților li se recunoscuse calitatea de proprietari constatându-se preluarea abuzivă a imobilului prin sentința civilă nr. 881/17.06.2005 a Tribunalului Iași, deci în timpul derulării unei proceduri judiciare.
Instanța a reținut de asemenea că prin adresa nr. 25756/19.11.2004 a Primăriei Municipiului I, s-a comunicat Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 că imobilul situat în str. (-) - - nr. 1 este revendicat.
Deși pârâții cumpărători ai imobilului în litigiu au invocat că au fost de bună-credință la cumpărarea imobilului întrucât nu au fost informați de reclamanți cu privire la demersurile făcute pentru restituirea în natură a imobilului, tribunalul a constatat că apărările pârâților nu pot fi primite.
Tribunalul a constatat că buna-credință, în înțelesul conferit de art. 1898 alin. 1 și art. 486 cod civil și de doctrina în materie, este definită ca fiind o stare de spirit caracterizată prin credința sinceră, de neclintit, lipsită de cea mai mică îndoială într-o stare de fapt care se dovedește ulterior a fi.
În doctrină s-a statuat ca buna credință e imperios necesar să stea la baza exercitării tuturor drepturilor civile în sensul că acestea trebuie exercitate cu intenția dreaptă, cu loialitate, diligență și prudență.
reprezintă convingerea pozitivă a subiectului de drept de a nu acționa în disprețul legii, înfrângând o normă juridică sau nesocotind dreptul sau interesul legitim al altui subiect de drept.
Pentru ca buna credință să-și producă efectele specifice este necesar ca subiectul de drept care acționează cu onestitate să se afle în același timp într-o eroare scuzabilă. Cât privește caracterul scuzabil acesta se întemeiază pe diligența și prudență deoarece nu este suficient ca subiectul de drept să aibă convingerea că acționează în spiritul legii ci mai este necesar ca respectiva convingere să nu fie neglijentă sau imprudentă ci să fie bazată pe un examen critic al dreptului dobândit.
Pentru analiza legitimității dreptului dobândit pentru a evita acțiunea neglijența sau imprudența doctrina nu cere subiectului de drept aprofundarea normelor juridice ci se cere o diligență medie.
Ca și criteriu pentru aprecierea bunei-credințe în speță cumpărătorii trebuiau să dovedească că au depus toate diligențele necesare pentru a cunoaște situația juridică reală a bunului.
Dacă trebuie să acceptăm, cel puțin în conjunctura legislativă actuală, că un proprietar nu poate să ceară anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriașii decât în termen de 1 an, deci exercitând cu celeritate acțiunea pe care i-o pune la dispoziție legiuitorul, pentru rațiuni de echitate trebuie să admitem că și chiriașul își poate vedea titlul desființat dacă nu a depus diligențele necesare pentru a verifica situația juridică reală a imobilului în sensul de a cunoaște dacă acesta a fost sau nu a fost preluat cu titlu valabil ori dacă este sau nu este solicitat pentru restituire.
Pornind de la aceste repere, nu putem spune că beneficiul art. 45 poate fi invocat de orice persoană ce ignoră legea și realitățile cotidiene, ci numai de cel care, verificând ca un bun cetățean obligat să cunoască legea, a constatat că imobilul nu a fost preluat în mod abuziv, respectiv fără un titlu valabil și nu este revendicat în condițiile și cu respectarea termenelor cerute de lege și numai astfel a cumpărat.
Ori în speță, tribunalul a constatat că pârâții și au încheiat actul în absența oricăror măsuri normale de precauție, conforme unei diligențe minime pentru determinarea situației juridice reale a imobilului în litigiu, astfel că această îndoială imputabilă cumpărătorilor, fondată pe culpă distruge ideea de conduită legitimă și corelativ de bună credință. Tribunalul a reținut în acest context că nu aparența că vânzătorul este proprietarul bunului imobil i-a determinat pe pârâți să încheie actul ci în nereușita reclamanților de a-și apropia imobilul.
Tribunalul a constatat că pârâții prezumau că bunul este în litigiu acesta fiind supus unei expertize în dosarul nr. 8195/2004 al Tribunalului Iași.
Ori conștienți fiind de faptul că imobilul era supus unui regim juridic special ar fi trebuit să se informeze despre stadiul demersurilor întreprinse de fostul proprietar în vederea obținerii bunului său, pasivitatea fiindu-le imputabilă.
Pe de altă parte, tribunalul a constatat că practica CEDO a statuat în sensul că vânzarea de către stat a bunului altuia către terți, chiar dacă aceștia sunt de bună credință, și chiar atunci când este anterioară confirmării în justiție în mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia constituie o privare de bun. O asemenea privare, cu lipsa totală a despăgubirii este contrară art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului,normă pe care judecătorul național are obligația de a aplica prioritar legii naționale, în temeiul art. 11 alin. 2, 20 alin. 2 din Constituție. Eventuala bună-credință a chiriașilor cumpărători la momentul contractării cu autoritatea administrativă locală nu are relevanță în aprecierea privării de proprietate a adevăratului titular.
S-a statuat în practica recentă a Curții Europene în plus că parcurgerea procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 nu îi permite titularului dreptului să beneficieze în prezent de o despăgubire efectivă și că, în aceste condiții, restituirea în natură se impune drept unică măsura reparatorie posibilă pentru privarea de proprietate suferită prin vânzarea imobilului său către chiriași, restituire care nu poate fi făcută fără constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare (cauza Huber vs. România - hotărârea din 21.02.2008).
Față de considerentele anterior expuse, tribunalul a admis cererea formulată de reclamanți și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1254/26.07.2005 în baza disp. art. 948 Cod civil, art. 45 din Legea nr. 10/2001.
Văzând disp. art. 274 Cod procedură civilă pârâții aflați în culpă procesuală au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Consiliul Local I și pârâții și.
Consiliul local Iac riticat hotărârea ca fiind nelegală și netemeinică.
Greșit a fost admisă acțiunea reclamanților, din moment ce la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare părțile au respectat dispozițiile Legii nr. 112/1995 și ale Legii nr. 10/2001, procedând cu bună credință.
A reținut excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece acțiunea reclamanților nu a fost introdusă în termenul special prevăzut de art. 45 al. 5 din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, buna credință a părților este dovedită, reclamanții nu au notificat instituția recurentă.
Potrivit posibilităților oferite de Legea nr. 112/1995, la cererea copârâților a fost vândut către acesta un apartament din imobilul din I,-. La data încheierii contractului, din actele depuse la Primăria I, nu reieșea că (autoarea celor trei reclamanți era moștenitoare după părinții ei - și pentru imobilul din str. -. În consecință, cererea de retrocedare a fost respinsă din data de 14.-.
La data de 29.04.2005 prin HCL nr. 174 se aproba vânzarea locuinței către familia, pentru ca la data de 26.07.2005 să se perfecteze și contractul de vânzare -cumpărare.
Respingerea notificării autoarei reclamanților a avut drept motiv necompletarea în termen a dosarului de retrocedare cu actele de stare civilă care să demonstreze calitatea de moștenitor a acesteia. A ceastă problemă și-au rezolvat-o reclamanții de abia în fața instanței de judecată, când pe baza unor acte nedepuse la Primăria I, obțin, în final, câștig de cauză. de menționat este faptul că reclamanții își atestă calitatea de moștenitori după hotărâri judecătorești ale instanțelor din B de admitere a numeroase modificări de date și de nume.
Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Pârâții și critică hotărârea pentru greșita reținere a relei credințe a cumpărătorilor, deoarece chiriași fiind, au fost încunoștințați de Consiliul Local I cu privire la posibilitatea cumpărării apartamentului, presupunându-se că acesta cunoaște situația juridică a acestuia.
Intimații au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelurilor și menținerea hotărârii pronunțate pentru următoarele considerente.
Corect a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece în raport cu data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu a trecut un an așa cum dispune art. III Titlul I din Legea 247/2005.
Pe de altă parte, la data vânzării apartamentului Tribunalul Iași stabilește prin sentința civilă nr.881/17.06.2005 pronunțată în dosarul nr. 8195/2004, prin care a fost soluționată contestația împotriva dispoziției primarului municipiului I dată în aplicarea Legii nr. 10/2001, că imobilul a fost preluat în mod abuziv prin Decretul nr.92/1950 din proprietatea bunicilor materni ai intimaților și a dispus restituirea acestuia.
În aceste condiții pârâții persoane fizice au cumpărat un bun imobil de la un neproprietar, în speță, pârâtul Consiliul Local
Contractul de vânzare -cumpărare a fost încheiat la data de 26 iulie 2005 cu încălcarea disp. art. 21 pct. 5 din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 653/22.07.2005 care prevăd că: "Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bun urilor imobile -terenuri și/sau construcții notificate conform prezentei legi".
Analizând contractul de vânzare-cumpărare numai prin prisma acestei dispoziții legale rezultă fără echivoc că s-a făcut o vânzare a apartamentului cu încălcarea legii în timp ce era pronunțată o hotărâre judecătorească, în primă instanță, care analizase o plângere la Legea 10/2001 și care stabilea preluarea abuzivă a imobilului în proprietatea statului. Deci era într-o procedură judiciară în derulare!
Dar contractul de vânzare-cumpărare supus analizei instanței de judecată a fost încheiat și cu încălcarea altor dispoziții legale în vigoare.
Astfel, în conformitate cu disp. art.9 din Legea 10/2001 "Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire" or notificarea prin care se solicită restituirea imobilului a fost formulată în anul 2001. Pârâtul Consiliul local Iaf ost înștiințat despre această solicitare de către mama reclamanților, care a formulat și notificarea la Legea nr. 10/2001 prin cererea înregistrată sub nr. 20112/10.12.2002, prin care a solicitat și unele documente referitoare la imobil. Această împrejurare a fost recunoscută de Consiliul local I la interogatoriul luat.
Însă imobilul a fost vândut și cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Prin art. 1 punctul 4 din Normele metodologice se prevede că imobilele care nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995 și imobilele pentru care nu există titlu valabil constituit în favoarea statului pot face obiectul cererilor de restituire pentru ca la pct. 6 să se stipuleze că în cazul în care pe rolul instanțelor judecătorești se aflau cereri referitoare la imobilele prevăzute la art. 1 pct. 5 -cazul în speță - procedurile administrative reglementate de Legea nr. 112/1995 sau de vânzare către chiriași se suspendă de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererilor respective.
Chiar de la aplicarea Legii nr. 112/1995 se stabilea că nu se pot înstrăina apartamentele foștilor chiriași până la soluționarea litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Cu atât mai mult a fost încălcată această dispoziție legală cu cât înstrăinarea s-a făcut după apariția Legii nr. 10/2001 și în pofida unei hotărâri judecătorești de restituire în natură a imobilului vândut, chiar dacă aceasta fusese apelată de către Primarul municipiului La dosar a fost depusă de către pârâtul Consiliul local I adresa nr. 25756/19.11.2004 emisă de către I către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, în care, la pct. 21 este menționat că imobilul situat în "str. (-) -, nr. 1 este revendicat.
La termenul din 12 iunie 2009 instanța a recalificat calea de atac promovată de părți ca fiind recurs în raport cu valorarea imobilului în litigiu de 10960 RON.
Examinând recursurile părților instanța califică criticile aduse deciziei recurate atât de Consiliul local cât și de pârâții și, ca aparținând pct. 9 al art. 304 Cod procedură civilă, recursul Consiliului local întemeindu-se pe reiterarea excepției prescripției dreptului la acțiune și pe buna credință a părților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, motiv care s-a fundamentat și recursul pârâților.
Conform art. 21 pct. 5 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 "sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea precum și orice închiriere sau subînchirierea în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile și imobile -terenuri și/sau construcții, notificate conform prezentei legii".
În speță, vânzarea -cumpărarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor citate din moment ce s-a făcut în cursul unei proceduri judiciare în derulare, la momentul vânzării, se statuase prin sentința civilă nr. 881/17.06.2005 asupra preluării abuzive a imobilului în litigiu, (sentința a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 969 din 24 noiembrie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).
Prin urmare, în cauză operează nulitatea specială reglementată de art. 21 pct.5 teza a doua din Legea nr. 10/2001 care interzice actele de dispoziție de natura celor enumerate în text în cursul procedurilor judiciare, text nerespectat în prezenta speță, fiind irelevantă analiza bunei sau a relei credințe a părților.
Cu privire la excepția privind la prescripția dreptului la acțiune, corect a fost calculat termenul de un an pus la dispoziția părții la art. 3 din Titlul I din Legea nr. 247/2005.
În consecință, recursurile părților sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, dispunându-se menținerea deciziei tribunalului.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Local I și pârâții și împotriva deciziei civile nr. 283 din 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească intimatei - suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 2 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
02.11.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Mona Maria Pivniceru, Valeria
