Obligație de a face. Decizia 367/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 367
Ședința publică de la 02 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 3: Valeria
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de reclamanta Cabinet Medical Individual, împotriva deciziei civile nr.369 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă și consilier juridic pentru intimatul Consiliul Local
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la al treilea termen de judecată.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurentă.
Consilier juridic depune la dosar delegație de reprezentare în instanță pentru intimat.
Apărătorul recurentei solicită a i se comunica întâmpinarea depusă la dosar de intimat.
Instanța constată că prin încheierea de ședință din 26.06.2009 s-a constatat că întâmpinarea a fost depusă cu depășirea termenului procedural și a fost păstrată la dosar drept concluzii scrise.
Interpelat, apărătorul recurentei arată că valoarea imobilului este cea precizată în contract, respectiv de 1526,88 euro.
Raportat la finalitatea din acțiune, instanța, din oficiu, pune în discuția părților admisibilitatea căii de atac în funcție de valoarea imobilului și de dispozițiile art. 282 ind.1 Cod procedură civilă.
, apărătorul recurentei și reprezentantul intimatului arată că lasă la aprecierea instanței.
Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra admisibilității căii de atac exercitate.
După închiderea dezbaterilor, înainte de terminarea ședinței de judecată se depun la dosar de către apărătorul recurentei precizări însoțite de decizia nr. 485/2009, încheierea din 13.05.2009 dosar nr-, sentința civilă nr. 15285/15.12.2008.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 13428/12.11.2008 a Judecătoriei Iașis -a respins acțiunea formulată de reclamanta Cabinet medical Individual - în contradictor cu pârâtul Consiliul Local
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că între părți s- întocmit procesul verbal de vânzare directă a spațiului cu destinația de cabinet medical, la data de 8.10.2007, însă OUG 110/2005 aprobată prin Legea 236/2008, a fost declarată neconstituțională prin Decizia 871/9.10.2007 și spațiile medicale se vând potrivit procedurii impuse de OUG 68/ 2008.
Procesul verbal de vânzare directă nu este un contract încheiat între părți, dar are valoarea unui înscris sub semnătură privată, deplin valabil în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra suprafeței construite în patrimoniul cumpărătoarei reclamante, ce urmează a fi valorificat în procedura impusă de OUG 68/2008 în ceea ce privește prețul deja achitat.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 369 din 13.04.2009, a respins apelul declarat de Cabinetul medical Individual - și a păstrat sentința instanței de fond.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că potrivit art. 9 din nr.OUG 110/2005, aprobată de Legea nr. 236/2006, la finalizarea procedurii de vânzare a fiecărui spațiu, comisia încheie un proces verbal cuprinzând datele referitoare la procedura de vânzare și prețul obținut pentru spațiul vândut. Conform art. 10, contractele de vânzare-cumpărare a spațiului medical se încheie în termen de 15 zile și se semnează din partea vânzătorului de primar.
Astfel, la 8.10.2007 a fost încheiat procesul verbal de vânzare directă cu mențiunea finală potrivit cu care cumpărătorul a luat la cunoștință că în 15 zile de la încheierea procesului verbal trebuie să încheie contractul de vânzare-cumpărare. În caz contrar vânzarea directă se consideră eșuată (fila 26 dosar fond).
Ca atare acest act nu a fost considerat nici de părți ca fiind un contract de vânzare-cumpărare ci este un act premergător.
Aceasta cu atât mai mult cu cât acest proces verbal este semnat de membrii unei comisii, în timp ce potrivit art. 10, contractul se semnează de primar.
A doua zi, în 9.10.2007, decizia nr. 871 Curții Constituționale declară neconstituțională nr.OUG 110/2005, aprobată prin Legea nr. 236/2006.
La data de 21.06.2008 a intrat în vigoare nr.OUG68/2008 care reglementează vânzarea spațiilor medicale, ordonanță care nu dă nici o valoare juridică procedurilor desfășurate până la 9.10.2008.
În concluzie, nu se poate dispune obligarea intimatului să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare pe baza unei reglementări declarată neconstituțională și aceasta cu atât mai mult cu cât noile dispoziții legale nu conțin nici o prevedere cu privire la situația din speța de față, respectiv legat de procedurile derulate anterior.
Cabinetul Medical Individual - a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că temeiul legal al transferului dreptului de proprietate asupra spațiului cu destinația de cabinet medical l-a reprezentat nr.OUG 110/2005 și Legea nr.236/2006.
Învederează recurentul că, prin decizia nr. 871, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională nr.OUG 110/2005, însă această decizie a fost dată la 9.10.2007, deci ulterior realizării acordului de voință dintre părți cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra spațiului din litigiu.
Recurentul apreciază că nr.OUG 68/2008 ce reglementează o nouă modalitate de vânzare a spațiilor cu destinația de cabinete medicale nu îi este opozabilă, deoarece acordul de voință al părților, în acest sens, era format la data de 8.10.2007.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României și art. 1 din Codul civil, legea dispune numai pentru viitor, astfel că OUG68/2008 nu poate fi aplicabilă în speță, atât timp cât acordul de voință al părților exista deja din 8.10.2007.
Mai pretinde recurentul că instanța a recunoscut fondul solicitărilor sale atunci când a reținut că procesul -verbal de vânzare directă are valoarea unui înscris sub semnătură privată, deplin valabil, în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra suprafeței construite în patrimoniul cumpărătoarei -reclamante, dar s-a contrazis atunci când a reținut că procesul -verbal de vânzare directă nu este un contract încheiat între părți.
La termenul de judecată din 2.10.2009, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția inadmisibilității recursului declarat de Cabinetul Medical Individual -.
Ambele părți au solicitat ca excepția să fie apreciată de către
Analizând cu prioritate, conform art. 137 Cod procedură civilă, excepția inadmisibilității recursului, Curtea reține că, prin cererea cu care a investit instanța de fond, reclamantul Cabinetul Medical Individual - a solicitat obligarea Primarului Municipiului I la perfectarea contractului de vânzare -cumpărare a spațiului, situat în I,- A și la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi întârziere.
Acțiunea cu care a fost investită instanța de fond are ca finalitate sporirea patrimoniului reclamantului cu spațiul ce are destinația de cabinet medical. Acest spațiu are o valoare de 1526,88 euro, conform evaluării făcute de părți prin procesul-verbal de vânzare directă nr. 25511 din 8.09.2006 și susținerilor reclamantului din cererea de chemare în judecată și din recurs.
Raportat la finalitatea urmărită de reclamant, Curtea apreciază că acțiunea promovată este una patrimonială.
Potrivit dispoziției înscrise în art.282 ind. 1 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect au o valoare de până la 100.000 RON.
Raportat la acest text, rezultă că hotărârea dată în primă instanță, în prezenta cauză, este supusă numai căii de atac a recursului, cale de atac care se soluționează de tribunal, conform art. 2 punctul 3 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, constituie o încălcare a principiului legalității și al celui constituțional al egalității în fața legii și autorităților.
Astfel, dacă, potrivit art. 282 indice 1 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar recurenții au uzat de această cale, ce a fost soluționată de tribunal, ei nu mai pot exercita un nou recurs la curtea de apel.
Împrejurarea că tribunalul a soluționat cauza în complet compus din doi judecători și nu în complet de trei judecători, nu este de natură să confere recurenților dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul Cabinetul Medical Individual -.
PENTRU ACESTE MOTOVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de reclamanta Cabinet Medical Individual, împotriva deciziei civile nr.369 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
02.11.2009
Tribunalul Iași:
- -
-
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Mona Maria Pivniceru, Valeria