Anulare act. Decizia 372/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 372
Ședința publică de la 03 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Viorica Olariu
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de reclamantul R împotriva deciziei civile nr. 161/03.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul asistat de avocat și avocat pentru intimatul, lipsă fiind reprezentantul intimatei Primăria Comunei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina se află la al doilea termen de judecată, recurentul a fost citat cu mențiunea de a preciza valoarea imobilului cuprins în antecontractul de vânzare-cumpărare, la dosar s-a depus prin serviciul de registratură întâmpinare formulată de intimatul, cu duplicat însoțită de împuternicire avocațială.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurent.
Instanța constată că întâmpinarea formulată de intimatul este depusă la dosar peste termenul prevăzut de lege și va fi păstrată drept concluzii scrise.
Interpelat, avocat arată că valoarea imobilului cuprins în antecontractul de vânzare-cumpărare este de 5000 lei ron (50 milioane lei rol).
Față de valoarea precizată și în conformitate cu dispozițiile art. 282 ind 1 Cod procedură civilă instanța, din oficiu, pune în discuția părților aspectul privind admisibilitatea căii de atac formulate de R.
Avocat arată că recurentul avea deschisă calea de atac a recursului, fiind invocat un act de transmitere a proprietății.
Avocat precizează că a invocat inadmisibilitatea recursului, având în vedere și decizia nr. 32/2008 a Inaltei Curți de Casație și Justiție B prin care s-a pronunțat asupra acestui aspect printr-un recurs în interesul legii. Solicită admiterea excepției.
Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra aspectului privind admisibilitatea căii de atac formulate.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 7095/12.06.2007 Judecătoria Iași respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale active, și respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și Primăria comunei.
Pentru se pronunța astfel, instanța de fond reținut următoarele:
La data de 15 iunie 1973 pârâtul cumpărat de la numita R, în prezent decedată (mama reclamantului), o casă de locuit, încheind un act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată. În baza acestui act pârâtul a fost înscris în registrul agricol al comunei la poziția 43 vol. VIII cu una casă de locuit și suprafața de 0,10 curți.
Astfel, potrivit Legii 58/74, în cazul înstrăinării construcției, cel care înstrăina știa că pierde dreptul de proprietate asupra terenului, dobânditorul primind un drept real de folosință. Decretul-Lege 42 și Legea 18/1991 au înlăturat situația nefirească proprietarului locuinței de a fi titularul unui drept real de folosință și au transformat acest drept în drept de proprietate.
Din examinarea dispozițiilor art. 23 din Legea 18/1991 coroborate cu art. 8 din Decretul-Lege 42/1990 (în prezent abrogat) rezultă că suprafața de teren pentru care se dobândește dreptul de proprietate este de 1000. aferentă construcției.
Actele juridice trebuie încheiate cu respectarea condițiilor cerute de lege pentru validarea lor, nulitatea fiind o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele pe care trebuie să le producă. Nulitatea se îndreaptă împotriva efectelor actelor juridice și nu a actului în sine, deoarece chiar dacă actul există în mod material el nu poate produce efecte juridice deoarece legea nu-i recunoaște validitatea.
Ori reclamantul nu a invocat lipsa unui element esențial al actului și nici încălcarea unei dispoziții a legii la încheierea vânzării, de natură să permită decretarea nulității.
Nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia dreptul de proprietate asupra imobilului nu s- strămutat în condițiile în care au incidență în cauză dispozițiile art. 1295 cod civil care atestă că vinderea este perfectată și proprietatea de drept strămutată - îndată ce părțile s-au învoit asupra locului și prețului.
Nu a fost primită excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât primează interesul legitim și reclamantul și-a dovedit calitatea de succesor al defunctei R.
Instanța de fond a considerat că nu are corespondent în realitatea cauzei excepția inadmisibilității deoarece oricine are interes legitim poate contesta validitatea unui act juridic.
Împotriva acestei sentințe formulat apel reclamantul considerând- nelegală și netemeinică.
Prin decizia civilă nr.161/3.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iașis -a respins ca neîntemeiat apelul declarat de R și s-a păstrat hotărârea apelată.
Pentru a se pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin cererea inițial formulată, reclamantul R chemat în judecată pe pârâții Primăria comunei și, solicitând să se constate nulitatea absolută înscrisului sub semnătură privată intitulat "act de vânzare". Prin acest înscris, mama reclamantului i- vândut pârâtului la 15 iunie 1973 o casă formată din 4 camere și o sală, acoperită cu țiglă, pentru care primit suma de 5000 lei.
Motivele pentru care reclamantul solicită constatarea nulității înscrisului constau în faptul că în cuprinsul acestuia nu se face referire de nici o suprafață de teren, că nu a fost transcris și în "materie de vânzări imobiliare strămutarea bunului vândut nu este opozabilă terților", că Primăria comunei i- deschis rol pârâtului.
De asemenea, în finalul cererii reclamantul solicitat și obligarea Primăriei la radierea rolului pârâtului.
Conform dispozițiilor art. 1294 Cod civil vânzarea-cumpărarea este un contract prin care una dintre părți - vânzătorul - strămută proprietatea unui bun al său asupra celeilalte părți - cumpărătorul - care se obligă în schimb plăti vânzătorului prețul bunului.
Pentru fi valabil încheiat, contractul de vânzare-cumpărare trebuie să întrunească elementele care conform regulilor generale în materie de contracte sunt: consimțământul, capacitatea, obiectul (lucrul vândut și prețul), cauza licită și, în contractele solemne - cauza.
Vânzarea, ca și orice alte contracte se încheie prin consimțământul părților. Acordul de voință dintre părți este întotdeauna necesar și totodată suficient, cu excepțiile prevăzute de lege, în vederea formării contractului.
În ceea ce privește capacitatea, conform dispozițiilor art. 1306 Cod civil pot cumpăra toți cei cărora nu le este oprit prin lege. Regula este capacitatea iar excepția incapacitatea, cazurile de incapacitate fiind expres și limitativ prevăzute de lege.
Vânzarea-cumpărarea fiind un contract sinalagmatic, dă naștere la două obligații reciproce: obligația vânzătorului care are ca obiect prețul.
În lipsa acestor elemente sau dacă ele nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, contractul nu este valabil încheiat.
Astfel, lucrul vândut trebuie să fie în comerț, să existe în momentul încheierii contractului, să fie determinat și să fie proprietatea vânzătorului.
În ceea ce privește prețul - obiectul prestației cumpărătorului - ce corespunde valorii lucrului vândut trebuie să fie fixat în bani, determinat sau determinabil, sincer și serios.
În speță toate aceste condiții au fost îndeplinite cu ocazia încheierii contractului de vânzare casei de către R către la 15 iunie 1973.
Referitor la motivul de nulitate legat de publicitatea dobândirii drepturilor reale imobiliare invocat de apelantul reclamant, potrivit dispozițiilor art. 1295 alin.2 Cod civil "în materie de vânzare de imobile, drepturile care rezultă prin vinderea perfectă între părți, nu pot se opune mai înainte de transcripțiunea actului unei treia persoane care ar avea și ar fi conservat, după lege, oarecare drepturi asupra imobilului vândut".
Doar față de terțe persoane transmisiunea imobiliară este opozabilă numai din momentul transcrierii contractului.
Între părți și față de succesorii lor contractul produce efecte translative de proprietate indiferent dacă fost sau nu transcris.
Lipsa înscrierii nu poate fi opusă de o parte contractantă sau succesorii ei celeilalte, aceștia fiind ținuți de obligațiile pe care și le-au asumat prin convenția încheiată.
Vânzarea-cumpărarea este un contract translativ de proprietate și prin efectul realizării acordului de voință se produce nu numai încheierea contractului, ci operează și transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător.
Apelantul-reclamant nu invocat și nu dovedit nici un motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare casei, încheiat sub forma înscrisului sub semnătură privată de mama sa și pârât.
Ca urmare, nici capătul de cerere privind radierea rolului pârâtului deschis în temeiul acestui contract este neîntemeiat.
Față de considerentele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă tribunalul a respins apelul și păstrat sentința apelată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs R criticând-o pentru nelegalitate.
A susținut recurentul că instanța de apel nu a discutat și analizat decât parțial motivele invocate de apelant, înlocuind motivarea instanței de fond.
Instanțele au omis atât practica judiciară din momentul încheierii înscrisului sub semnătură privată cât și dispozițiile legale imperative la data de 15.06.1973, inclusiv Decretul nr.144/1959.
Prin întâmpinare intimatul a invocat excepția inadmisibilității recursului motivat de faptul că, raportat la valoarea obiectului pricinii, singura cale de atac era recursul la tribunal.
În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, instanțele interpretând corect, în opinia intimatului, prevederile art.1295 Cod civil aplicabile în cauză.
Interpelat cu privire la valoarea obiectului imobilului cuprins în antecontractul de vânzare-cumpărare, recurentul a indicat-o ca fiind de 5000 RON.
Raportat la această valoare și la dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Reclamantul a investit instanța cu acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a înscrisului sub semnătură privată încheiat între autoarea sa, R, decedată în prezent, și pârâtul, având ca obiect casă de locuit.
Curtea apreciază că acțiunea în constatarea nulității promisiunii înstrăinării unui bun are ca scop readucerea în patrimoniul reclamantului a bunului respectiv, prin desființarea actului care provocase ieșirea lui din patrimoniu.
O astfel de acțiune tinde, deci, la revendicarea unui bun având un caracter patrimonial. Potrivit dispoziției înscrise în art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect au o valoare de până la 100.000 RON.
Tot astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, prin decizia nr. 32 din 09.06.2008, pronunțată în recursul în interesul legii că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 literele "a, b" și art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
Raportat la acest text, rezultă că hotărârea dată în primă instanță, în prezenta cauză, este supusă numai căii de atac a recursului, cale de atac ce se soluționează de tribunal, conform art.2 pct. 3 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și a celui constituțional al egalității în fața legii și autorităților.
Astfel, dacă, potrivit art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar recurentul a uzat de această cale, ce a fost soluționată de tribunal, el nu mai poate exercita un nou recurs la Curtea de apel.
Împrejurarea că tribunalul a soluționat cauza în complet compus din doi judecători și nu în complet de trei judecători, nu este de natură să confere recurentului dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de R și se va menține decizia recurată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de reclamantul R împotriva deciziei civile nr.161 din 3.03.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
- -
03.XI.20088.-
2 ex.-
Președinte:Liliana PalihoviciJudecători:Liliana Palihovici, Elena Gheorghiu, Viorica Olariu
