Anulare act. Decizia 376/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 376
Ședința publică de la 18 Martie 2009
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâții, împotriva deciziei civile nr. 28 din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata reclamantă, personal și asistată de avocat, lipsind recurenții pârâți, și intimații pârâți,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței depunerea de către recurenții pârâți a unei cereri prin care solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător; de asemenea, s-a învederat întâmpinarea depusă de intimata reclamantă, după care;
Avocat, pentru intimata reclamantă, a precizat că nu se opune cererii de amânare formulată de recurenții pârâți.
Instanța a pus în discuție calificarea căii de atac ce trebuia exercitată la Tribunalul Dolj, ca fiind recurs și nu apel, având în vedere obiectului acțiunii, respectiv nulitatea contractelor de vânzare - cumpărare cu privire la imobile a căror valoarea nu depășește un miliard de lei ROL, raportat la art. 2821Cod procedură civilă și nr. 32/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul in interesul legii.
Avocat, pentru intimata reclamantă, a precizat că lasă la aprecierea instanței.
Instanța a respins cererea de amânare formulată de recurenții pârâți, pentru a se evita tergiversarea judecării cauzei prin acordarea unui termen de judecată, având în vedere dispozițiile art. 6 din CEDO și nr. 32/2008, care prevăd asigurarea dreptului părților la judecarea cauzei într-un termen rezonabil și, față de calificarea căii de atac exercitată la Tribunalul Dolj, ca fiind recurs și nu apel, a pus în discuție competența materială a Tribunalului Dolj în soluționarea cauzei ca instanta de recurs.
Avocat, pentru intimata reclamantă, a solicitat, casarea deciziei civile și trimiterea cauzei la Tribunalul Dolj în vederea soluționării recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr- (nr. vechi 18896/c/2006), precizata la data de 27.02.2007 si ulterior la data de 10.04.2007, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, -, și, constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 117/2003 de BNP si respectiv sub nr. 439/12.03.2003 de BNP, care sunt afectate de nulitate absoluta, cauza acestor contracte fiind falsă, ilicită si imorală, părțile neurmărind contraprestații specifice acestor operațiuni juridice, ci garantarea unui împrumut.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că în cazul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu, intenția cumpărătorului nu a fost de a cumpăra, iar intenția reclamantei nu a fost de a vinde imobilul, ci de a garanta restituirea unui împrumut, iar în cazul contractului încheiat cu și, date fiind relațiile de colaborare dintre reclamantă și pârâți, aceștia au propus să achite împrumutul contractat de reclamantă de la pârâții, garantând împrumutul cu contractul de vânzare-cumpărare.
Reclamanta a precizat ca pârâții nu au avut niciodată intenția de a intra in posesia imobilului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 966.civ.
Instanta de fond la pronuntarea solutiei a retinut ca pârâții si pârâții au făcut parte, in calitate dublă, de împrumutători și de cumpărători, din raporturile juridice.
Instanța a constatat întemeiate susținerile reclamantei ca, in realitate, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu pârâții nu s-a urmărit transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului reclamantei, ci garantarea restituirii împrumutului contractat.
Pentru a decide astfel, instanța a avut in vedere atât actele menționate si aflate la dosarul cauzei, cat si prev. art. 225 Cpc, acești pârâți neprezentându-se in mod nejustificat in instanță in vederea administrării probei cu interogatoriu, astfel încât conduita procesuală a acestora se va considera ca o mărturisire deplină in folosul părții adverse.
Potrivit art. 966.civ. obligația fondată pe o cauză falsă nu poate avea nici un efect.
In speța dedusă judecății, cauza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 117/14.02.2003 de BNP Lucretia nu a fost obținerea de prestații specifice convenției de vânzare-cumpărare, ci garantarea împrumutului contractat de reclamanta cu pârâții, astfel încât, acest contract având o cauza falsa, este nul absolut.
Unul din principiile efectelor constatării nulității absolute este acela ca anularea unui act juridic atrage si anularea actului juridic subsecvent, in cazul nostru contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 439/12.03.2003 de BNP, nimeni neputând transmite drepturi pe care nu le deține.
Apărarea pârâților si, ca au fost de bună credință la încheierea acestui contract, si, ca atare, in cazul lor operează excepția de la acest principiu, a fost înlăturată, pe baza probelor administrate reținând ca acești pârâți nu numai ca au cunoscut ca in realitate cauza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 117/14.02.2003 de BNP Lucretia nu a fost obținerea de prestații specifice convenției de vânzare-cumpărare, ci garantarea împrumutului contractat de reclamanta cu pârâții, ci au si preluat aceasta garanție prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 439/12.03.2003 de BNP. Prin acest din urma contract, in realitate, se cesionează câtre pârâții si, de către pârâții, garanția instituită asupra apartamentului reclamantei până la achitarea de aceasta a împrumutului, la acest moment urmând ca apartamentul sa-i fie înapoiat reclamantei, potrivit mențiunilor din contractul de închiriere indicat si practicii anterioare dintre părți.
Ca atare, nici cauza acestui din urma contract nu a fost obținerea de prestații specifice convenției de vânzare-cumpărare, ci a fost preluarea garanției instituite anterior in favoarea pârâților asupra apartamentului, pâna la achitarea împrumutului contractat, astfel încât, in lumina prev. art. 966,civ, si acest din urma contract de vânzare-cumpărare este nul absolut.
Prin sentința civilă nr. 9107/21.06.2007 Judecătoria Craiovaa admis acțiunea precizată formulată de către reclamantă, a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr 117/2003 de BNP și respectiv autentificat sub nr 439/2003 de BNP, a obligat în solidar pârâții la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către pârâți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal, pârâții -, și, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea apelului, au susținut că motivația instanței este în neconcordanță cu starea de fapt și actele existente în cauză, că nu rezultă că primul contract, respectiv 117/2003 ar fi fost în fapt un contract de împrumut, deoarece consimțământul părților a fost dat în fața notarului, neexistând nici un dubiu în legătura cu calitatea părților în convenția încheiată, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale.
Au susținut că nu se poate reține reaua lor credință la încheierea actului, iar aprecierea că în aceeași zi, respectiv 12.03.2003, ar fi încheiat cu reclamanta un contract de închiriere care să fi avut în fapt clauza unui contract de împrumut, nu este de natură să prezume reaua lor credință, deoarece actul prezentat instanței, în copie xerox, fără mențiunea conform cu originalul, este un act necunoscut lor.
Nu poate constitui temei de admitere al acțiunii faptul că apelantul nu s-a prezentat la interogatoriu, întrucât lipsa sa s-a datorat faptului că nu era în țară, iar în ceea ce privește lipsa apelantelor și, acestea nu sunt semnatare ale actului.
Un alt motiv este faptul că instanța de fond a făcut trimitere la o anexă, necunoscută lor, deci nu la actul anulat care a fost încheiat în anul 2003.
În cauza de față nu se poate aprecia că au preluat un contract de împrumut, că la încheierea contractului a stat la bază o cauză imorală și ilicită, că actul a fost încheiat în scopul prejudicierii reclamantei, în condițiile în care contractul încheiat este un act autentic de vânzare-cumpărare și nu se poate dovedi că actul a fost încheiat cu fraudarea legii, deoarece au plătit prețul vânzării, iar consimțământul s-a dat în fața notarului.
Pentru a se pronunța cu privire la verificarea de scripte, probă solicitată prin motivele de apel, instanța a dispus efectuarea unei adrese către SC SA - Agenția Imobiliară pentru a preciza dacă dețin originalul înscrisului, iar în caz afirmativ să fie înaintate la dosar, iar față de susținerea apărătorului intimatei reclamante că această societate ar fi dizolvată, s-a dispus efectuarea unei adrese către Oficiul Registrului Comerțului.
Din adresa cu 57991/26.11.2008 emisă de Oficiul Registrului Comerțului rezultă că Firma SA a fost radiată, iar Agenția Imobiliară nu figurează în evidențele ORC
A fost respinsă proba cu interogatoriu formulată de apelanții pârâți prin apărător, pentru motivele consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 10.11.2008 și a fost respinsă proba privind efectuarea unei expertize grafologice și verificarea de scripte, pentru motivele consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 12.01.2009.
Prin decizia civilă nr.28 din 19 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de apelanții pârâți - și, și, împotriva sentinței civile nr. 9107 din 21.06.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, și intimații pârâți și.
S-a respins cererea intimatei reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată.
S-a reținut că în mod corect a fost respinsă apărarea pârâților că înscrisul sub semnătură privată menționat este anexă la un alt contract, întrucât între reclamantă și pârâtul nu s-a mai încheiat nici un alt contract de vânzare-cumpărare asupra apartamentului în litigiu.
Prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu pârâtul, nu s-a urmărit transmiterea proprietății imobilului, ci garantarea împrumutului.
Instanța de fond a analizat în mod corect situația de fapt și a stabilit că lipsește clar cauza specifică contractului de vânzare-cumpărare, neexistând intenția reclamantei de a vinde imobilul, și nici a cumpărătorului de a prelua bunul.
Cu privire la valabilitatea contractului subsecvent, tribunalul a reținut următoarele:
Instanța de fond a înlăturat în mod corect apărarea pârâților și cu privire la faptul că au fost de buna credință la încheierea contractului, și, ca atare, în cazul lor operează excepția de la acest principiu, motivând detaliat acest aspect.
prin motivele de apel, buna-credință a pârâților și, cumpărători ai imobilului, nu poate fi reținută pe temeiul art. 1899 din Codul civil.
Pentru a cunoaște dacă o persoană a acționat cu bună-credință trebuie să se aibă în vedere toate acțiunile, în speță, în cei privește pe subdobânditori, buna lor credință este contrazisă de probatoriu, întrucât anterior, pârâții și au făcut parte, în calitate dublă, de împrumutători și cumpărători, în raporturi juridice similare cu reclamanta, având ca obiect același apartament.
Un asemenea comportament răstoarnă prezumția de bună-credință și, inevitabil, nimicește aparența de drept.
unei împrejurări legată de situația de fapt și de drept a bunului ce cu minime diligențe putea fi aflată și cu ușurință evitată, nu este scuzabilă și nu poate reprezenta un eveniment invincibil, imposibil de prevăzut și de evitat, ceea ce pe plan psihologic exclude ideea de credință legitimă și, corelativ, de bună-credință, răsturnând această simplă prezumție și nimicind aparența de drept invocată fără temei de către pârâții și.
Nici în această etapă procesuală nu au apărut elemente noi, care să releve o altă situație de fapt.
Contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate între părți, sunt nule, fiind lipsite de cauză. În materia contractului de vânzare-cumpărare, cauza (scopul) este obținerea bunului, în schimbul unui preț. Or, cum s-a dovedit, cumpărătorii nu au intenționat să cumpere apartamentul reclamantei, care a continuat să locuiască în el, iar corelativ, reclamanta nu a intenționat să-l vândă.
Instanța a respins cererea accesorie formulată de intimata reclamantă privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel, întrucât o chitanță reprezentând onorariul de avocat a fost depusă la dosar după închiderea dezbaterilor, cu ocazia depunerii concluziilor scrise, la data de 19.01.2009, chitanță care atestă plata onorariului de avocat de către o altă persoană decât intimata reclamanta.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei civile cu consecința respingerii acțiunii, întrucât soluția instanței de apel s-a baza pe un raționament străin probelor din dosar și voinței părților, pronunțând soluția fără o analiză proprie.
Astfel nimic nu a împiedicat părțile să încheie un contract de împrumut dacă acesta ar fi existat. Părțile au cunoscut că încheie un contract de vânzare cumpărare cu consecința juridică corespunzătoare. Nu a fost de asemenea analizat comportamentul reclamantei care s-a folosit de un înscris al cărui original " nu mai este de găsit".
S-au aplicat greșit prevederile art.225 Cod pr.civilă, întrucât apelanții și-au motivat absența, neexistând un refuz din partea lor în privința răspunderii la interogatoriu.
Greșit s-a reținut în sarcina lor reaua credință precum și faptul că actul autentic al apelanților a fost încheiat cu fraudarea legii atâta vreme cât prețul a fost plătit, iar actul încheiat a avut la bază autorizări și certificări ale biroului de cadastru și carte funciară citit de părți și căpătând autoritate de legalitate prin încheierea și semnarea în fața notarului public, fiind evident că drepturile subiective s-au exercitat cu bună credință.
Este greșită, reținerea instanței că s-a preluat un contract de împrumut cu bună știință; la baza convenției a stat un alt înscris autentic, de transfer al dreptului de proprietate către vânzători- instanțele apreciind ca fiind opozabile și de înlăturat un act autentic prin acte sub semnătură privată, constituite pro forma, fără a se putea prezenta originalul.
S-a formulat întâmpinare de către, solicitând respingerea recursului, întrucât motivele de recurs sunt motive de netemeinicie și nu se încadrează în dispozițiile art.304 pct.1 - 9 Cod pr.civilă, iar hotărârea pronunțată este o hotărâre legală și temeinică. Corect s-a reținut reaua credință a recurenților, instanța stabilind corect situația de fapt și făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art.225 Cod pr.civilă. Nulitatea absolută a vânzării se întemeiază pe împrejurarea că părțile au încheiat contractul de vânzare cumpărare cunoscând că în realitate s-a cesionat de către pârâtul garanția instituită asupra apartamentului intimatei până la achitarea împrumutului.
S-au depus la dosar: taxă timbru, timbru judiciar, împuternicire avocat.
Recursul este fondat.
Recursul astfel cum a fost motivat cuprine critici de nelegalitate circumscrise art.304 pct.7si 9,si nu de netemeinicie, asa cum a invocat intimata prin intampinare.
Potrivit Legii nr.219/2005 în vigoare la momentul judecării, art.I pct.1 de modificare a art.2 pct.3 din Codul d e pr.civilă - tribunalele judecă în recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care potrivit legii nu sunt supuse apelului.
Conform art.2821Cod pr.civilă modificată prin Legea nr.219/2005,nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la l miliard lei inclusiv..
Acțiunea de față este o acțiune evaluabilă în bani datorită specificului ei și a efectelor pe care le are în vedere instituția anulării ( un argument în plus fiind cel conferit de legea taxelor de timbru nr.147(1996 modificată) iar litigiul având - raportat la elementele speței un obiect cu o valoare de sub 1 miliard lei.
În forma inițială din OUG nr.138/2000, art.2821Cod pr.civilă, prevedea că, nu sunt supuse apelului hotărârile. privind obligații de plată a unei sume de bani sau de predare ale unui bun mobil, în valoare de până la 200 milioane lei.
Prin urmare, modificarea adusă de Legea nr.219/2005 a vizat nu numai majorarea valorii la 1 miliard lei, ci mai ales, sfera acțiunilor, introducându-se expresia mai cuprinzătoare:, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la l miliard de lei, inclusiv (art.2821Cod pr.civilă) sau de peste l miliard (art.2 pct.1 lit.a Cod pr.civilă) ori de peste 5 miliarde lei (art.2 pct.l lit.b Cod pr.civilă ). Ele se referă, așadar la toate acțiunile cu caracter patrimonial, calificate, ca atare, de doctrină și de jurisprudența civilă în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani (de exemplu), acțiunea în anulare, în nulitate, în reziliere, în rezoluțiune, în constatare a unui act juridic privind un drept real patrimonial sau un drept de creanță).
Acțiunile patrimoniale sunt, deci, acele acțiuni care au conținut economic.
Acțiunea în constatare nulitate act este deci, o acțiune patrimonială și prin urmare, constituie un litigiu al cărui obiect are o valoare de până la l miliard lei ceea, ce o supune dispozițiilor art.2821Cod pr.civilă, care nu face distincții. Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face o asemenea operațiune, aplicând textul în interpretarea sa teleologică în acord cu scopul și obiectul reglementării.
Calea de atac reprezintă un mijloc procedural prin intermediul căruia părțile interesate au posibilitatea de a solicita și obține desființarea hotărârilor judecătorești nelegale sau netemeinice (cum este calea de atac devolutivă a apelului). Prin urmare, calea de atac are ca finalitate repararea greșelilor săvârșite cu prilejul unei prime judecăți, ea neconducând la stabilirea unui nou raport procesual, ci determinând desfășurarea activității juridice într-o altă fază judiciară.
de atac extraordinare sunt strict determinate de lege, aceasta însemnând că partea nu poate exercita o altă cale de atac decât cea prevăzută de lege.
Or, în raport de valoarea obiectului prevăzută în contractul atacat, care constituie și obiectul valoric al acțiunii de față, acesteia îi sunt aplicabile dispoz.art.2821Cod pr.civilă, iar calea de atac era cea a recursului, dat în competența Tribunalului Dolj conform art.2 alin.2 Cod pr.civilă și care corect trebuia judecat în complet legal constituit.Instanta are in vedere gresita com punere a completului de judecata care a judecat cauza ca instanta de apel si nu ca instanta de recurs si faptul ca s-a incalcat competenta materiala de solutionare a cauzei in calea de atac.
Pentru aceste considerente instanța va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza la Tribunalul Dolj pentru judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții, împotriva deciziei civile nr. 28 din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți,.
Casează decizia și trimite cauza la Tribunalul Dolj pentru soluționarea recursului.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2009
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.-
Tehn.2 ex
1.04.2009
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț
