Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 375/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 375
Ședința publică de la 18 Martie 2009
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI, cu sediul în DTS, str. -, nr. 3, -. 4, jud. M, împotriva deciziei civile nr. 1684/R din 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI, prin avocat și intimata reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI, prin administrator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta pârâtă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI, a pus concluzii de admiterea recursului, potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei la tribunal în vederea judecării apelului. A precizat că Tribunalul Mehedinți trebuia să judece cauza în apel, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată este "obligația de a face" și nu o acțiune în pretenții, astfel că obiectul cauzei nefiind evaluabil în bani, calea de atac împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond este apelul și nu recursul.
Reprezentantul intimatei reclamante ASOCIAȚIA DE proprietari a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu S, la data de 27.09.200, reclamanta Asociația de Proprietari T 74 chemat în judecată pe pârâta Asociația de Proprietari WM 3 pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să refacă, pe cheltuiala sa, instalația de încălzire a apartamentelor 4,6,10,14, și 18 de la scara 3 blocului T 7 distrusă din inițiativa și aportul asociației pârâte prin desființarea racordului la coloana comună și să execute pe cheltuiala sa chepering și scară de acces pe terasa superioară a blocului la scara nr. 2 sau 1 blocului T 7, chepering ce era comun și acum se află în posesia asociației pârâte și să suporte cheltuielile de refacere a foii colective de avere pentru determinarea cotei comune indivize.
În motivarea acțiunii a arătat că, cu ocazia formării Asociației de Proprietari WM 3, prin desprinderea scării 4 blocului T7 din Asociația de Proprietari T 74, asociația pârâtă, prin abuz, a debranșat instalația de încălzire a apartamentelor 4,6,10,14 și 18 ale scării 4 blocului T 7, motiv pentru care aceste apartamente au rămas fără căldură și nu se poate executa un alt traseu deoarece blocul nu dispune de subsol sub camerele debranșate. În ceea ce privește cheperingul și scara de acces a arătat că, prin înființarea noii asociații sunt în posesia acesteia și accesul este blocat prin închiderea intrării.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că asociația de proprietari reclamantă din care s-a desprins consideră că ar fi suferit un prejudiciu prin înființarea ei, însă înființarea s-a făcut cu respectarea HG 400/2003, în sensul că s-au obținut toate avizele furnizorilor de servicii - electricitate, apă, energie termică, cu privire la posibilitățile tehnice de furnizare a utilităților.
Prin sentința civilă nr. 5878 din 6.012.2007, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S, s-a respins acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că, prin încheierea din 1.09.2005 a Judecătoriei Tr. S, în dosarul nr.6201/2005, s-a dispus desprinderea scării 4 blocului T7 din Asociația de Proprietari T 74 și înființarea Asociației de Proprietari, având în componența sa scara 4 blocului T 7, din înscrisurile depuse reieșind că au fost îndeplinite condițiile prev. de HG 400/2003, fiind obținute avizele furnizorilor de servicii - electricitate, apă, energie termică.
S-a reținut și că, în momentul înființării Asociației de Proprietari pârâte exista posibilitatea tehnică de furnizare a căldurii pe scări, conform avizului SC, depoziția martorului care a învederat că, odată cu înființarea noii asociații, unele apartamente de pe scara 3 blocului T 7 ar fi rămas fără căldură, iar acest fapt s-ar datora administratorului noii Asociații înființate, care ar fi tăiat legătura dintre țevile de căldură, nu se coroborează cu alte probe din care să rezulte culpa acestuia, mai mult, Asociația de proprietari pârâtă a întocmit memoriul tehnic denumit rebranșare la instalația interioară de încălzire pentru apartamentele situate în blocul T7. 4, memoriu în care proiectantul a stabilit soluția tehnică pentru.4, lucrările fiind terminate conform procesului verbal de recepție din 6.11 2006.
În ce privește celelalte petite de cerere, s-a reținut că acestea nu au fost dovedite.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că instanța de fond a confundat cererea formulată cu unele divergențe existente în momentul desprinderii asociației, pe timpul perioadei de înființare, practic instanța a tratat cu totul altceva decât s-a cerut, din precizările instanței reieșind că nu a tratat cererea reconvențională prin care se solicita obligarea pârâtei de a reface instalația distrusă abuziv după înființarea Asociației și nu cu ocazia înființării, practic prin cererea formulată a solicitat să fie obligată pârâta să refacă, pe cheltuiala sa, instalația de încălzire a apartamentelor 4,6,10,14 și 18, de la scara 3 blocului T 7, instalație pe care aceasta, prin abuz, a desființat-o, debranșând respectivele calorifere de la coloana comună ce trece prin apartamentele 4,6,10,14 și 18 ale scării 4 blocului T 7 și care fac parte din asociația pârâtă, interesul promovării acestei cereri fiind faptul că sub camerele debranșate nu există subsol tehnic din care să existe posibilitatea executării altei coloane de încălzire a apartamentelor debranșate și lăsate în frig, practic această re-branșare la coloana comună se rezumă numai la înșurubarea legăturilor ce au fost dintotdeauna astfel proiectate și executate.
Prin decizia nr. 579/R/ 8.04.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția civilă, s-a admis recursul și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării, instanța de recurs a dispus ca pentru soluționarea fondului să se efectueze o expertiză de specialitate pentru a lămuri dacă a fost desființat racordul la coloana comună ce alimenta apartamentele, dacă există posibilitatea tehnică pentru ca reclamanta să existe o coloană separată de încălzire a apartamentelor rămase fără agent termic.
Dosarul a fost reînregistrat sub nr-, iar prin sentința civilă nr. 3767/23.09.2008, Judecătoria Drobeta Turnu Sa respins acțiunea și a obligat reclamanta la 800 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a dispune astfel, s-au reținut că prin încheierea din data de 1.09.2005, a Judecătoriei Tr. S, în dosarul nr.6201/2005, s-a dispus desprinderea scării 4 blocului T7 din Asociația de Proprietari T 74 și înființarea Asociației de Proprietari, având în componența sa scara 4 blocului T 7, din înscrisurile depuse reieșind că au fost îndeplinite condițiile prev. de HG 400/2003, fiind obținute avizele furnizorilor de servicii - electricitate,apă, energie termică.
Din concluziile raportului de expertiză a reieșit că, după desprindere, proprietarii apartamentelor scării care s-a desprins din și s-au constituit în asociație de proprietari s-au debranșat și și-au realizat un nou branșament, deci vina, dacă există, este a proprietarilor.
Raportul de expertiză a concluzionat că instalația de furnizare a energiei termice pentru membrii noi asociații de proprietari respectă documentația tehnică existentă și are toate condițiile tehnice și legale să funcționeze independent de asociație de proprietari și să își măsoare consumurile energetice pentru locatarii scării 4, -.
În ceea ce privește admiterea petitului nr. 2 și 3 din acțiune, reclamanta nu a făcut nici un fel de probe prin care să dovedească cererea sa.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Asociația de Proprietari T 74, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
A arătat recurenta, în esență, că deși instanța de fond a reținut că acea coloană de încălzire care trece prin apartamentele 4,6,10,14, 18 din scara 4 blocului T7 este comună și pentru apartamentele cu același număr din scara 3 aceluiași bloc, așa cum a fost prevăzută în proiectul inițial al blocului, în mod nelegal îi îndepărtează pe proprietarii coloanei comune din scara 3 de dreptul lor privat asupra acestei coloane, cumpărată încă din faza de proiect, din anul 1972, privându-i de dreptul de a beneficia de căldură prin coloana comună a celor două scări.
De asemenea, instanța a constatat că dacă există o vină în ceea ce privește debranșarea, aceasta aparține proprietarilor din scara 4, disculpând-o pe asociația pârâtă, care a comandat proiectul și a confirmat procesul verbal de recepția a lucrărilor de debranșare comandat și plătit de pârâtă, documente aflate la dosarul cauzei.
A mai arătat recurenta că a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, arătând erorile expertului și cerând ca expertul să corecteze lucrarea, însă instanța a respins aceste obiecțiuni, preluând în hotărâre aceleași erori ale expertului.
Prin decizia civilă nr.1684 R din 02 decembrie 2008, Tribunalul Mehedinția admis recursul formulat de reclamanta Asociația de Proprietari T 74, modificat sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea.
A obligat pârâta să realizeze, pe cheltuiala sa, rebranșarea apartamentelor nr. 4,6,10,14 și 18 din -.3, prin executarea unei coloane de distribuție a agentului termic, similară cu cea realizată de la.4 a aceluiași bloc, conform raportului de expertiză întocmit de expert.
A înlăturat dispozițiile privitoare la obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 412 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.
A obligat intimata pârâtă să plătească recurentei suma de 4 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 5 alin.(2) din nr.HG 1588/2007, asociațiile de proprietari la nivel de scară sau tronsoane de clădire se pot constitui prin hotărâre a adunării generale și cu acordul expres al coproprietarilor cu privire la delimitarea efectivă a părților de proprietate comună care se preiau în administrare de respectiva asociație de proprietari și cu privire la obligațiile și drepturile legale care vor continua să rămână în sarcina tuturor coproprietarilor.
Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, prin acordul de asociere pe scară sau tronson se reglementează și raporturile cu celelalte asociații de proprietari constituite în clădire, pe scară sau tronson, cu privire la posibilitatea defalcării tehnice a consumurilor și repartizarea cheltuielilor comune, precum și la modalitatea acestei defalcări/repartizări. Dacă este necesar, se solicită avizul furnizorilor de servicii implicați cu privire la posibilitățile tehnice de furnizare independentă a utilităților pe tronsoane sau pe scări, precum și pentru realizarea branșamentelor.
Așa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, anterior înființării noii asociații, scările 3 și 4 ale blocului T7, ce au făcut parte din Asociația de Proprietari nr. 74, au fost construite ca un tot unitar, fără rost între ele, încăperile de capăt ale apartamentelor alăturate din cele două scări fiind alimentate cu căldură de la aceeași coloană. A rezultat astfel că cele două coloane se aflau în coproprietate pentru toți proprietarii de apartamente alimentate de la aceste coloane, din cele două scări ale blocului T7.
Înființarea noii Asociații de Proprietari, prin desprinderea scării 4 blocului T7 din vechea Asociație de Proprietari, în componența căreia a rămas scara 3 aceluiași -, a presupus delimitarea părților de proprietate comună.
Prin expertiza efectuată în cauză de expert, expertul a constatat că apartamentele 4,6,10,14 și 18 din scara 3 sunt debranșate de la coloana de încălzire care trece prin scara 4, iar apartamentele cu același număr situate în scara 4 au fost izolate de la coloana de încălzire care trecea prin scara 3, scara 4, fiind astfel separată termic față de scara 3, are branșament separat de energie termică prin cămin dotat cu aparatură de măsură și control a energiei termice consumate.
A mai arătat expertul că apartamentele din scara 4 care au fost izolate de coloana de încălzire din scara 3 au alimentare cu energie termică realizată direct din subsolul scării 4, fapt ce a determinat separarea completă din punct de vedere termic a scării 4 de scara 3, însă apartamentele din scara 3 care au fost izolate de la coloana de încălzire din scara 4 nu au coloană de legătură de la subsolul scării 3, legătură ce se poate realiza fără să afecteze consumatorii de căldură ai scării 4, prin executarea altei coloane de distribuție a agentului termic pentru sufrageriile debranșate de la scara 3, similar cu cea de la scara 4 aceluiași bloc.
Instanța a constatat că, întrucât înființarea noii asociații a presupus modificări ale instalațiilor comune de încălzit, aceste modificări trebuiau efectuate astfel încât să asigure condiții tehnice de distribuire a agentului termic nu numai pentru apartamentele din asociația nou înființată, dar și pentru apartamentele din asociația din care s-a desprins, pentru că numai astfel se putea realiza o delimitare efectivă a părților de proprietate comună și care să nu aducă prejudicii celorlalți proprietari de apartamente, coproprietari ai instalațiilor termice comune, în conformitate cu dispozițiile legale mai sus amintite.
Asociația pârâtă a realizat un nou branșament termic numai pentru scara 4 în care s-a constituit, or, fiind responsabilă de aceste modificări intervenite la coloana comună, efectuate la inițiativa sa și fără acordul coproprietarilor de la scara 3, are obligația de a asigura și foștilor coproprietari posibilitatea furnizării independente a agentului termic.
În termen legal, pârâta Asociația de Proprietari a declarat recurs împotriva deciziei, considerând-o nelegală conform art. 304 pct. 1 coroborat cu art. 312 Cod pr. civ. deoarece a fost pronunțată de o instanță care nu a fost alcătuită potrivit dispoziților legale și a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe; prin hotărârea pronunțată instanța a reținut vinovăția membrilor asociației de proprietari în contradictoriu cu probele dosarului.
Criticile formulate sunt întemeiate parțial.
Reclamanta Asociația de Proprietari T 74 investit instanța cu o acțiune în obligație de a face, în sensul de a fi obligată pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI să refacă pe cheltuiala sa instalația de încălzire a apartamentelor 4,6,10,14, și 18 de la scara 3 blocului T 7 distrusă din inițiativa și aportul asociației pârâte prin desființarea racordului la coloana comună și să execute pe cheltuiala sa chepering și scară de acces pe terasa superioară a blocului la scara nr. 2 sau 1 blocului T 7, chepering ce era comun și acum se află în posesia asociației pârâte și să suporte cheltuielile de refacere a foii colective de avere pentru determinarea cotei comune indivize.
Tribunalul a judecat cauza ca instanță de recurs, considerând că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 2821Cod pr. civ. obiectul litigiului fiind mai mic de 100.000 lei, situație în care îi este prevăzută și calea de atac a apelului, pronunțând o hotărâre irevocabilă.
Pârâta a formulat recurs împotriva acestei ultime soluții, considerând că în mod greșit tribunalul s-a investit ca instanță de recurs, deoarece trebuia să soluționeze cauza ca instanță de apel, față de obiectul acțiunii.
Art. 2821Cod pr. civ. se referă la neexercitarea căii de atac a apelului împotriva hotărârilor judecătorești prin care se soluționaseră litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei, prin urmare, textul de lege are în vedere determinarea competenței materiale de soluționare în căile de atac în funcție de cum litigiile civile sunt evaluabile sau nu în bani.
În cauza de față, instanța a fost investită cu o acțiune în obligație de a face, ceea ce nu presupune existența sau inexistența unui drept patrimonial, ci numai îndatorirea pârâtei de a săvârși anumite acțiuni prevăzute expres de lege ca urmare a existenței raporturilor juridice de drept locativ. De altfel, prin decizia nr. 32/2008, pronunțată de ICCJ - secțiile unite, în recurs în interesul legii, s-a stabilit ca fiind evaluabil în bani litigiile civile și comerciale care au ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare. Așa cum se remarcă, obligația de a face nu intră în categoria acțiunilor evaluabile în bani.
de atac sunt strict determinate de lege, ceea ce duce la concluzia că partea nu poate exercita o altă cale de atac decât aceea prevăzută de lege, dar și că mențiunea greșită făcută de instanță în dispozitivul hotărârii nu face posibilă exercitarea altei căi de atac decât aceea acordată de lege și nici nu poate restrânge acest drept.
Constatând că instanța în mod greșit a judecat cauza ca instanță de recurs, în cauză nefiind aplicabile dispoz. art. 2821Cod pr. civ. urmează ca, aplicând dispoz. art. 304 pct. 1 Cod pr. civ. să se admită recursul și să se caseze decizia civilă, trimițându-se cauza la Tribunalul Mehedinți, pentru judecarea apelului.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, acesta nu va fi analizat deoarece este legat de fondul cauzei și urmează a fi avut în vedere de către instanța de apel la momentul soluționării acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI, cu sediul în DTS, str. -, nr. 3, -. 4, jud. M, împotriva deciziei civile nr. 1684/R din 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI, Dr.Tr.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Mehedinți.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
-
Grefier,
Red. jud. -
Tehn.
4 ex./26.03.2009
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț