Anulare act. Decizia 411/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 411
Ședința publică de la 12 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 2: Stela Popa
JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean
Grefier - -
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 59 din 22 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea personal lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dosarele de fond, necesare soluționării contestației în anulare, au fost atașate, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatoarea a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei atacate și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului.
După încheierea dezbaterilor, s- prezentat avocat, apărător al intimatului, care a depus concluzii scrise.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
La data de 08.02.2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului juridic intitulat contract de vânzare-cumpărare și să oblige pârâtul la restituirea bunului vândut, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.3398 din 15.11.1999, s-a consemnat că reclamanta a vândut pârâtului apartamentul proprietate privată, situat în C, cartier - -, -.2,.25, județul Dolj, contra sumei de 75 milioane lei, pe care reclamanta ar fi primit-o prin mandatarul său, G.
Reclamanta a arătat că, în realitate, convenția părților a fost de altă natură, când un apropiat al fiului său, G, pe nume, a avut nevoie în anul 1999 de o sumă de bani pe care a împrumutat-o de la pârâtul prin intermediul numitului și pentru că nu avea cu ce garanta, a apelat la fiul reclamantei în vederea garantării cu apartamentul reclamantei situat în - -.
În acest sens, reclamanta a împuternicit pe fiul său să meargă la notar pentru a întocmi actul de gaj în vederea perfectării împrumutului.
A arătat reclamanta că la notar pârâtul și acolitul său au motivat că nu este suficient contractul de garanție imobiliară și pentru a fi mai sigur de restituirea banilor, să se efectueze un contract de vânzare-cumpărare, iar la restituirea integrală a împrumutului, pârâtul să revândă apartamentul reclamantei.
De asemenea, reclamanta a arătat că suma de bani consemnată în contractul de vânzare-cumpărare nu i-a fost plătită niciodată, întrucât este cel care a primit-o de la așa - zisul cumpărător, ceea ce echivalează cu lipsa unui element esențial al contractului și anume plata prețului în cazul vânzării-cumpărării, plătind ratele conform convenției dintre ei și împrumutător și achitând întreaga sumă împrumutată inclusiv dobânzile, însă pârâtul a refuzat să mai facă actul de vânzare-cumpărare.
S-a mai arătat că pârâtul a asigurat-o pe reclamantă că nu îi va lua apartamentul, întrucât el și-a recuperat sumele care i-au trebuit pentru a-l ajuta pe tatăl său grav bolnav, dar că între și celălalt sunt unele divergențe care se vor stinge în curând.
A arătat că, deși există un contract de înstrăinare a apartamentului, pârâtul nu i-a solicitat niciodată să-l elibereze, din anul 1999 până în prezent, reclamanta fiind titulara și achitând impozitele și cheltuielile privind întreținerea apartamentului, pârâtul necunoscând unde este situat apartamentul.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, arătând că între părți a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.3398/15.11.1999, prin care reclamanta i-a vândut apartamentul situat în C, str.- -, -.2,.25, contra sumei de 75 milioane lei, pe care pârâtul a achitat-o reclamantei la data încheierii actului, însă fiind plecat în străinătate a permis acesteia să locuiască în apartament.
Pârâtul a mai arătat că a introdus cerere în revendicare și evacuare care face obiectul dosarului nr.10399/C/2005 al Judecătoriei Craiova, care a fost suspendat până la soluționarea cererii reclamantei privind simulația contractului.
Pârâtul consideră că această cerere de constatare a nulității absolute a actului juridic are drept scop împiedicarea judecării cererii în revendicare și evacuare.
Prin sentința civilă nr.1210 din 05.02.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că nulitatea absolută a actului juridic este atrasă doar de lipsa totală a consimțământului, cum este în cazul erorii obstacol, ori în cauză, din probele administrate rezultă că părțile nu au fost în eroare nici cu privire la natura actului care se încheie, nici cu privire la identitatea obiectului, părțile având reprezentarea corectă a realității la momentul încheierii actului juridic.
Referitor la nerespectarea prevederilor art.948 alin.1 pct.4 civil, prima instanță a reținut că reclamanta nu-și poate invoca propria culpă, din toate probele rezultând că mandatarul reclamantei a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în numele acesteia, în cunoștință de cauză, fiind de acord cu asumarea unei obligații fondată pe o cauză falsă și nelicită.
In termen legal a declarat apel reclamanta, criticând sentința ca nelegala si netemeinica.
In motivare s-a arătat că a probat că actul a fost de fapt un împrumut și că împreuna cu mandatarul său au avut consimțământul viciat de eroare și dol, întrucât au avut reprezentarea garantării unui împrumut și nicidecum o vânzare cumpărare.
Apelanta mai arata ca a făcut dovada restituirii unor sume mari paratului-împrumutător, astfel încât s-a dovedit și obiectul tranzacției și că deși, pârâtul pretinde că este proprietar, nu a făcut nimic pentru a intra in posesia imobilului.
Apelanta a susținut că instanța de fond a motivat greșit ca ar fi afirmat că a fost în eroare când a dat procura, însa în eroare a fost mandatarul care a semnat contractul de vânzare cumpărare, și nu apelanta.
La 15 iunie 2007, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.
In motivare s-a arătat că apelanta a dat procura autentică în care s-a arătat expres dreptul mandatarului de a garanta cu imobilul, dar și dreptul de a-l vinde. S-a mai precizat ca reclamanta introduce cereri șicanator, tocmai pentru a împiedica intrarea în posesia imobilului.
Prin decizia civilă nr.421 13 septembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja respins apelul declarat de reclamantă.
S-a reținut că soluționarea cauzei se rezumă la limitele mandatului acordat de reclamantă fiului sau, G, astfel, la fila 45, dosar fond, se găsește procura autentificată sub nr. 868/1999, prin care îl mandatează pe fiul sau să constituie cu apartamentul în litigiu garanție imobiliară sau să-l vândă în condițiile cele mai avantajoase, semnând valabil în numele său.
Având în vedere mandatul acordat, mandatarul încheie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3398/1999, faptul că ulterior nu restituie mandantei suma încasată cu titlu de preț, nu constituie cauza de nulitate a contractului.
Atâta timp cat mandatarului i s-a acordat dreptul de a vinde, nu se poate susține că lipsește consimțământul de a înstrăina apartamentul, așa încât, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu s-a făcut dovada inexistentei consimțământului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și nici a eventualei erori asupra substanței obiectului, mandatarul la momentul încheierii actului era în deplină cunoștință asupra obiectului acestuia, strict in limitele mandatului acordat de mandanta - reclamantă.
Privitor la cauza falsa si ilicita se reține din probele administrate in cauză că mandatarul a cunoscut faptul că încheie un contract de vânzare cumpărare, exact în limitele mandatului acordat, și nu un eventual împrumut cu garanție imobiliară, astfel încât nu poate să-și invoce propria culpa. De altfel, martorul, beneficiar al sumei încasată cu titlu de preț, este prietenul mandatarului, așa că declarația acestuia poate fi apreciată ca subiectiva. Ceilalți martori audiați la fond nu cunosc în ce condiții s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare. De asemenea, in faza apelului, pe aceasta împrejurare, apelanta nu a solicitat completarea probatoriului, probele solicitate au vizat aspecte care nu au făcut obiectul cercetării judecătorești la fond, astfel încât instanța de apel a fost nevoită să se pronunțe numai în baza probelor administrate la fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, motivând că s-au încălcat dispozițiile art. 948 pct. 4, art. 966-968 pct. 4 Cod civil.
A arătat că scopul mediat al contractului, adică prefigurarea mentală a prestației vânzătorului Gaf ost acela de a achita împrumutul luat de către de la și apoi de a i se revinde apartamentul.
La data de 4.12.2007 intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și arătând că probele administrate nu duc la concluzia susținută de recurenta reclamantă, nu se poate reține eroarea cu privire la natura actului și nici cauza falsă, martorul arătând că mandatarul cunoscut că încheie un contract de vânzare - cumpărare.
Prin decizia civilă nbr.59 din 22 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr- s-a respins recursul declarat de reclamanta.
În motivarea deciziei s-a reținut că acțiunea promovată de reclamantă pune în discuție valabilitatea unor condiții de fond ale vânzării - cumpărării legate de consimțământ, cauză și obiect, și că, deși mare parte din susținerile făcute prin acțiune au privit valabilitatea consimțământului reclamantei vânzătoare, care a arătat că, încheind actul prin mandant a înțeles să garanteze acordarea unui împrumut, iar nu să vândă imobilul, prin motivele de recurs a făcut referire la nevalabilitatea cauzei și la prețul derizoriu ce a fost achitat.
S-a reținut că în mod corect tribunalul nu a răspuns criticilor privind prețul, deoarece acest element al actului nu a făcut obiectul analizei de primă instanță, iar potrivit art. 294 Cod pr. civilă, în apel nu pot fi formulate cereri noi.
Analizând actul juridic sub aspectul cauzei, instanța de recurs a reținut că reclamanta a împuternicit pe fiul său prin procură autentică, să vândă locuința; că, atât vânzătoarea, cât și mandatarul au cunoscut natura juridică a actului încheiat și consecințele acestuia, că s-a încasat un preț care nu a fost contestat și că nu are relevanță asupra valabilității cauzei care a fost motivul ce a determinat-o pe reclamantă să vândă și că, dacă părțile au avut intenția de a se revinde locuința după o perioadă de timp, o astfel de clauză nu a fost inserată în contract sau separat, iar faptul că intenția de revânzare nu a fost materializată ulterior, nu presupune că nu a existat cauza contractului, sau că ea nu a fost valabilă, ci privește un fapt ulterior.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamanta, invocând în drept dispozițiile art. 318 Cod pr. civilă.
În dezvoltarea motivelor contestației în anulare s-a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs privind scopul imediat, cât și inexistența cauzei actului juridic și că, se impune suplimentarea probatoriului. De asemenea, s-a invocat că hotărârea pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale, fără însă a se dezvolta acest motiv al contestației în anulare.
Contestația în anulare este nefondată.
Art. 318 Cod pr. civilă are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezbătute, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. Instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Se constată că în speță instanța de recurs a analizat motivul de recurs privind inexistența cauzei actului juridic sub cele două aspecte ale sale și a reținut că s-a făcut dovada existenței unei cauze licite a actului juridic, cauza fiind prezumată, reclamanta nefăcând dovada în sens contrar, susținerile sale privind un fapt ulterior.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 320 Cod pr. civilă, a se respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 59 din 22 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din12 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.judec.-
Tehn./2 ex.
23.05.2008
Jud.rec.
Președinte:Sorin DrăguțJudecători:Sorin Drăguț, Stela Popa, Emilian Lupean
