Anulare act. Decizia 413/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.413 /
Ședința publică din 21 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 3: Marinela
GREFIER:
S- luat în examinare recursul declarat de pârâtele a și împotriva deciziei civile nr.24/R/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții și, având ca obiect constatare nulitate absolută.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții intimați și avocat, iar pentru pârâtele recurente a și se prezintă avocat .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul recurenților depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1443 lei și suma de 3 lei timbru judiciar.
Instanța, constată că din eroare a fost fixată această sumă ca taxă judiciară de timbru și revine asupra dispoziției de timbrare cu această sumă, fiind nevoie doar de o taxă de timbru de 144,3 lei.
Reprezentantul reclamanților intimați invocă excepția inadmisibilității recursului și solicită admiterea recursului pe această excepție.
Reprezentantul pârâților recurenți solicită respingere excepției inadmisibilității recursului invocat în cauză, arătând că a formulat recurs la o decizie pronunțată în apel. Mai arată că, calea de atac a fost recalificat din apel în recurs la Tribunalul Timiș din eroare. Pe fond, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea dosarului pentru rejudecarea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamanților intimați, pe fond, solicită respingerea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 9529/09.10.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, s-a respins acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanții, recurent - - în contradictoriu cu pârâții și - -.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Imobilul înscris în CF 8575, nr. top A 1076/1/3, compus din arabil extravilan în suprafață de 1 ha, a fost dobândit de soții și cu titlu de drept "cumpărare", ca bun comun.
La data de 20.02.2005, între numita, mama martorului G, în calitate de mandatară a soților și, și reclamantul a intervenit o promisiune de vânzare - cumpărare.
In baza convenției sus-menționate, numita a promis reclamantului că îi vinde terenul în suprafață de 1 ha, situat în localitatea, respectiv parcela A 1076/1/3, pentru prețul de 10.000 EURO.
In această convenție, constatată prin înscrisul depus la fila 29 dosar, s-a consemnat că s-a achitat suma de 8000 EURO la data încheierii acesteia, urmând ca diferența de 2000 EURO să fie achitată la momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Ulterior, la data de 5.04.2005, reclamantul a împrumutat de la pârâta suma de 10.000 EURO, cu termen de restituire la 5.06.2005, conform contractului de împrumut autentificat sub nr. 1436/5.04.2004 de notar Public -, deși mai trebuia să achite o diferență de preț de doar 2000 EURO.
Reclamantul recunoaște că nu a restituit împrumutul de 10.000 EURO la scadența din 5.06.2005.
La data de 29 mai 2006. reclamanții și - și- au intabulat în CF 8575 dreptul de proprietate asupra parcelei A 1076/1/3, în suprafață de 1 ha, cumpărată de la soții, prin mandatar, precum și asupra parcelei A 1076/2, în suprafață de 2900 mp, adusă din CF 8781. Având în vedere cele de mai sus, instanța de fond a reținut că reclamanții nu se puteau intabula decât dacă achitau integral prețul celor două parcele.
La data de 4.10.2006, soții și - au încheiat cu pârâta a contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3186/4.10.2006 de notar Public.
În baza acestui contract reclamanții au vândut pârâtei a parcelele A 1076/1/3 și A/1076/2, în suprafață totală de 12.900 mp, înscrise în CF 8575, pentru prețul de 1000 Euro.
În contract s-a menționat că prețul a fost achitat integral în ziua semnării acestuia.
Prin același contract, s-a convenit notarea în cartea funciară a interdicției de înstrăinare și grevare în favoarea pârâtei -, care este sora cumpărătoarei
La interogatoriu, cele două pârâte au explicat notarea interdicției susmenționate prin aceea că pârâta avea o datorie mai veche față de sora sa, iar martorul a confirmat existența unui împrumut acordat anterior de către pârâta pârâtei a (fila 71).
Același martor a declarat că, din banii obținuți în vara anului 2006 la nunta sa, a împrumutat pârâtei a suma de 1000 Euro, pentru a fi plătiți reclamantului cu titlu de preț
Martorul (fila 75) a declarat că,"în vara anului 2006, primit de la reclamantul o ofertă de vânzare a unei suprafețe de teren de peste 1 ha, situat la marginea localității, și că reclamantul a cerut pentru acest teren prețul de 1500 EURO.
Martorul a precizat că prețul de 1500 EURO a fost justificat chiar de reclamant, care a spus că a cumpărat ieftin acest teren și că trebuie să îl vândă pentru că are nevoie de bani.
Martora este colegă de serviciu cu pârâta -.
Această martoră a declarat că, în luna decembrie 2006, asistat la o discuție între reclamantul și pârâta, în curtea Spitalului municipal din în cadrul acestei discuții, reclamantul a întrebat-o pe pârâtă dacă sora sa este mulțumită de terenul pe care i 1-a vândut. La rândul său, pârâta 1-a întrebat pe reclamant când îi restituie banii pe care îi datorează, iar reclamantul i-a spus că va restitui acești bani când va avea întreaga sumă.
Instanța de fond a apreciat că declarațiile sus-menționate confirmă că cele două contracte, de împrumut între pârâta și reclamantul și de vânzare-cumpărare între reclamanți și pârâta a, sunt operațiuni juridice distincte, legătură între ele.
In speță, reclamanții susțin că încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3186/4.10.2006 de Notar Public s-a făcut cu scopul de a stinge datoria reclamantului față de pârâta, conform contractului de împrumut autentificat sub nr. 1436/5.04.2005 de Notar Public -.
Altfel spus, reclamanții susțin că încheierea contractului de vânzare în litigiu este o operațiune juridică prin care părțile au stins o datorie prin altă prestație decât cea pe care debitorul era obligat inițial să o execute.
O asemenea operațiune juridică nu poate fi calificată de către instanța de fond drept dare în plată, reglementată de art.1100 Cod civil, deoarece chiar reclamanții afirmă că acordul creditoarei la înlocuirea prestației a fost anterior încheierii contractului în litigiu, iar nu concomitent cu acesta.
Pe de altă parte, această operațiune juridică nu a putut fi calificată drept novație cu schimbare de obiect, reglementată de art.l 130 Cod civil, pentru următoarele considerente:
nu se prezumă.
Voința de a face novația trebuie să rezulte evident și clar din convenția părților.
Chiar dacă reclamanții s-au aflat în relații de prietenie cu familia, părțile au încheiat două convenții în formă scrisă, ceea ce demonstrează că nu s-au aflat în imposibilitate morală de preconstituire a dovezii scrise.
Din acest motiv, declarațiile martorilor, și sunt lipsite de relevanță și nu pot dovedi intenția părților de a.
Având în vedere cele de mai sus, instanța de fond a reținut că, 1-a încheierea contractului autentificat sub nr.3186/2006 de Notar Public, reclamanții au urmărit să obțină o sumă de bani în schimbul terenului, astfel încât acest contract de vânzare-cumpărare nu este lipsit de cauză.
Conform art.6 alin.l și 2 din nr.OG 12/1996, care era în vigoare la data încheierii contractului în litigiu, este nulă vânzarea prin care părțile se înțeleg, printr-un act secret, să plătească un preț mai mare decât cel care se declară în actul autentic. Nulitatea se extinde atât asupra actului secret, cât și asupra actului autentic.
In speță, părțile nu s-au aflat în relații de prietenie atât de strânse, încât instanța de fond să aprecieze că a existat o imposibilitate morală de preconstituire a dovezii scrise, iar la dosar nu s-a depus nici un înscris care să constate intenția părților, reclamanții și pârâta, de a trece în actul public un preț mai mic decât cel convenit.
Având în vedere cele de mai sus, instanța de fond a apreciat că în speță nu s-a dovedit fraudarea legii, conform art.6 din nr.OG 12/1998.
In ceea ce privește vicierea consimțământului prin doi, instanța de fond a reținut că dolul presupune utilizarea de către una din părțile contractante a unor mijloace viclene, în lipsa cărora cealaltă parte nu ar fi contractat.
Practica judecătorească s-a pronunțat în sensul că nu se poate pune problema unor manopere dolosive pentru încheierea unui contract cu alte clauze decât cele menționate în cuprinsul actului întocmit de părți, deoarece dolul trebuie să vizeze actul încheiat propriu-zis și a cărui anulare se cere, iar în ceea ce privește dovada clauzei nemenționate în contract, aceasta nu poate fi făcută cu martori, conform art. 1191 alin.2 Cod civil.
Ori, în speță, reclamanții susțin că ar fi induși în eroare pentru a încheia un contract cu alt conținut decât cel depus la dosar și a cărui anulare se cere.
Pe de altă parte, reclamanții nu au dovedit mijloacele viclene folosite de pârâta pentru a-i determina să încheie contractul, conform art. 960 Cod civil.
Având în vedere cele de mai sus, instanța de fond a reținut că reclamanții nu au dovedit vicierea consimțământului lor prin doi.
În concluzie, în baza art. 1169 Cod civil, instanța de fond a respins ca nefondate pretențiile privind constatarea nulității absolute și anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3186/2006 de Notar Public și, pe cale de consecință, a respins ca nefondate și capetele de cerere accesorii, având ca obiect rectificare CF și plata cheltuielilor de judecată.
Impotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
In dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că prima instanță a dat o apreciere greșită probelor administrate în cauză, și care atestă că este lipsit de cauză contractul încheiat de părți, scopul acestuia fiind stingerea înprumutului contractat de reclamanți de la pârâtă, iar consimțământul vânzătorilor a fost afectat de dolul pârâtelor.
Se mai susține că în mod nelegal au fost înlăturate depozițiile martorilor propuși de reclamanți, care au confirmat susținerile reclamanților din acțiunea introductivă.
Pârâtele intimate au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că neplata prețului nu constituie motiv de nulitate absolută a convenției, ci doar de rezoluțiune a acesteia, iar dolul, ca viciu de consimțământ atrage nulitatea relativă și nu absolută a contractului respectiv.
In ceea ce privește incidența art.6 alin.1 și 2 din OG nr.12/1998 se susține că reclamanții nu au dovedit existența unui act secret, astfel că, nici acest motive de recurs nu este întemeiat.
Tribunalul analizând recursul declarat în cauză l-a găsit întemeiat și l-a admis în conformitate cu art.312 alin.1 pr.civ., considerând că, prin contractul încheiat, reclamanții au înțeles că sting împrumutul acordat de pârâta reclamanților și nu dispun de b unul proprietatea lor, în sensul unui contract de vânzare-cumpărare conform art.1295 Cod civil.
Tribunalul a mai avut în vedere și prev.art.977 Cod civil, potrivit căruia " interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literar al termenilor".
Tribunalul a mai avut în vedere și depozițiile martorilor audiați de prima instanță, care confirmă înțelegerea inițială existentă între părți cu privire la modalitatea de stinghere a împrumutului datorat de reclamanți pârâtei, motiv pentru care, părțile au menționat în contract suma de 1000 euro ca preț al vânzării, deși în acel an reclamanții cumpăraseră doar o parcelă din terenul în litigiu cu suma de 10.000 euro.
Prin urmare, tribunalul a considerat că datoria reclamanților față de pârâta a fost achitată prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, că scopul acestui contract a fost stingerea datoriei pe care o contractaseră de la pârâta.
Având în vedere prev.art.967 alin.2 cod civil precum și prev.art.977 Cod civil tribunalul a admis recursul reclamanților și a modificat hotărârea primei instanțe, în sensul că a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3186/4.10.2006 privind imobilul înscris în CF 8575 nr.cadastral A 1076/1/3 arabil în extravilan de 10.000 mp și nr.cadastral A 1976/2 arabil în extravilan de 2900 mp, încheiat între reclamanții și și pârâta a și a dispus și radierea de interdicție de înstrăinare și grevare înscrisă în favoarea pârâtei.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele a și, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, pentru judecarea cauzei în apel și nu în recurs, cum greșit s-a procedat.
Se susține că raportat la obiectul cauzei, calea de atac a fost calificată greșit ca fiind recurs și nu apel, cum în mod corect ar fi trebuit să procedeze Tribunalul Timiș, deoarece două din petitele acțiunii inițiale erau neevaluabile în bani, respectiv petitul referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru fraudă la lege, precum și petitul 3 al cererii prin care reclamanții au solicitat radierea interdicției de înstrăinare și grevare notată în partea a III-a a cărții funciare.
Se arată că în Legea nr.147/1997 pentru aceste capete de cerere taxa de timbru este o sumă fixă și nu se are în vedere criteriul valoric pentru timbrajul acestor cereri.
Reclamantul a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil, invocând excepția in admisibilității recursului.
Se arată că potrivit art.299 - 316.pr.civ pot fi atacate cu recurs numai acele hotărâri definitive date în apel sau cele fără drept de apel, indiferent dacă prin ele s-a rezolvat fondul ori apelul a fost respins, anulat sau perimat.
In speța de față, tribunalul a pronunțat o hotărâre irevocabilă care poate fi atacată doar cu căi extraordinare de atac respectiv contestația în anulare sau revizuirea și nu recursul.
Se mai arată că în fața tribunalului pârâtele prin avocatul lor nu au solicitat recalificarea căii de atac din recurs în apel și nu au pus în discuție această excepție.
Consideră că singura cale de atac care putea fi exercitată împotriva deciziei civile nr.9529/2007 este doar recursul, avându-se în vedere criteriul valorific instituit de art.282 alin.1 pr.civ.
La dosar atașează și practică judiciară.
Analizând recursul declarat în cauză, Curtea îl găsește inadmisibil și urmează a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din actele dosarului, obiectul prezentului litigiu îl constituie constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare al unui teren la prețul de 10.000 euro.
Atât cu ocazia dezbaterii în fond, cât și în fața tribunalului părțile au prețuit obiectul litigiului lor ca fiind suma indicată mai sus, sumă pentru care au achitat și taxele de timbru.
La aprecierea asupra naturii juridice a căii de atac, instanțele de judecată au avut în vedere criteriul valoric instituit de art.2821pr.civ. conform căruia nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială.
Ținând seamă de această prevedere legală, tribunalul a fost corect in vestit cu soluționarea căii de atac a recursului, și prin urmare în momentul de față hotărârea pronunțată de această instanță și, hotărâre ce este irevocabilă, nu mai poate fi atacată cu recurs.
Legea nu prevede posibilitatea declarării unui recurs la recurs, deoarece s-ar încălca prevederile art.299 pr.civ.
Față de aceste considerente este lipsită de relevanță susținerea recurentelor că petitele 3 și 4 din cererea introductivă sunt neevaluabile, deoarece constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare a fost prețuită de părți, la valoarea din contract și prin urmare, așa cum s-a arătat mai sus această cerere urmează căile de atac instituite de art.2821C.pr.civ.
In ceea ce privește, achitarea taxei de timbru instanța constată că din eroare a fost achitată taxa de timbru de către recurente în sumă de 1443 lei, fiind nevoie doar de o taxă de timbru de 144,3 lei.
Urmează ca prin deducerea taxei corecte din suma achitată de către recurente ca taxă de timbru să se dispună restituirea sumei de 1299,7 lei taxă de timbru achitată în plus de către recurente.
Având în vedere prev.art.274 pr.civ. urmează ca recurentele să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Dispune restituirea diferenței de taxă de timbru în sumă de 1299,7 lei achitată cu chitanța seria - - - PJ din 21.04.2008 emisă de Primăria T, Serviciul de Impozite și Taxe.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtele a și împotriva deciziei civile nr.24/R/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții și.
Obligă recurentele să achite intimaților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 aprilie 2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red./23.04.2008
Dact.GK/2 ex./30.04.2008
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.;;
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Rujița Rambu, Marinela
