Anulare act. Decizia 423/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 423
Sedința publică din 27 aprilie 2009
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Maria Martinescu
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și de pârâtul Statul Român prin Banca Națională a României împotriva deciziei civile nr.676/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, având ca obiect restituire metale prețioase.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamantul recurent și consilier juridic pentru pârâtul recurent Statul Român, reprezentat prin Banca Națională a României, lipsă fiind pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtului recurent a învederat că i-a fost comunicat raportul de expertiză tehnică, învederând că nu are obiecțiuni cu privire la conținutul acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentanta reclamantului recurent, având cuvântul, a solicitat admiterea recursurilor, cu privire la recursul reclamantului, a solicitat modificarea în parte a deciziei atacate, respectiv, în momentul în care monedele din litigiu nu se mai găsesc fizic, să se plătească valoarea acestora la prețul gramului de aur fin din momentul plății efective, iar, cu privire la recursul pârâtului, a solicitat să se stabilească cantitatea de aur fin, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtului recurent, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului pârâtului și să se precizeze conținutul de metal fin prețios iar, cu privire la recursului reclamantului, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea acestuia.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr.96 din 5.02.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA -secția civilă în dosarul nr-, a fost admis recursul reclamantului împotriva Deciziei civile nr.676/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
A modificat în parte decizia tribunalului în sensul că, pentru bunurile care nu se mai regăsesc fizic, a obligat Statul Român prin Banca Națională a României la plata contravalorii lor de la data efectuării plății.
Celelalte dispoziții ale deciziei recurate au fost menținute și a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de Statul Român prin Banca Națională a României împotriva Deciziei civile nr.676/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Împotriva acestei decizii, Banca Națională a României -sucursala Taf ormulat contestație în anulare.
Prin Decizia civilă nr.274 din 18.03.2009, Curtea de APEL TIMIȘOARA - secția civilă a admis contestația formulată de contestatoarea R - Sucursala T împotriva Deciziei civile nr.96/05.02.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, pe care a anulat-o și a dispus rejudecarea recursurilor declarate de reclamantul reconvențional și pârâtul Statul Român, prin R - Sucursala T, împotriva Deciziei civile nr. 676/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, sens în care a fixat termen de judecată a recursurilor la data de 27 aprilie 2009.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut că în cauză, au fost incidente dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, Decizia civilă nr. 676/A/20.10.2008, fiind consecința unei greșeli materiale în legătură cu calculul termenului de recurs prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă.
Astfel, hotărârea, atacată cu recurs, a fost comunicată cu contestatorul în data de 05.12.2008, recursul fiind expediat la data de 22.12.2008, cum rezultă din plicul poștal atașat declarației de recurs, ultima zi sfârșindu-se într-o zi de legală, astfel că au fost incidente dispozițiile art.101 (5) Cod procedură civilă, recursul fiind depus cu respectarea dispozițiilor art. 301 Cod procedură civilă.
Ca urmare a admiterii acestei contestații, s-a fixat un nou termen pentru rejudecarea recursurilor declarate atât de reclamantul cât de pârâtul Statul Român prin Banca Națională a României împotriva Deciziei civile nr.676/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Procedând la judecarea acestor recursuri, Curtea reține că:
Prin sentința civilă nr.12757/18.12.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
A fost respinsă acțiunea civilă, având ca obiect restituire metale prețioase, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat de Banca Națională a României și Ministerul Finanțelor Publice.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în baza art. 26 alin. 1 din OUG 190/2000 modificată, persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, după anul 1946 și până în anul 1990,pot solicitarestituirea acestora instanțelor de judecată de la domiciliul reclamantului, iar în baza alin. 2 în cazul obiectelor din metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase preluate abuziv, care nu se mai regăsesc fizic, fiind topite sau valorificate, se vor acorda despăgubiri în condițiile și în limitele stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, emise de Ministerul Finanțelor Publice și de Banca Națională a României, cu precizarea expresă din alin. 3 că cererile și acțiunile în justiție, legate de aplicarea prevederilor alin. (1) și (2), sunt scutite de taxă de timbru.
Prima instanță a mai reținut și faptul că reprezentarea în instanță, în astfel de cazuri, a Statului Român, este asigurată de Banca Națională a României, competență ce revine acesteia, în baza art. 40 alin.2 din OUG nr.190/2000, astfel că Ministerul Finanțelor Publice B nu are calitate procesuală pasivă în acest litigiu.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată, reținând că, din actele dosarului și din evidențele băncii, nu rezultă că antecesorul reclamantului a predat de bună voie 300 monede din aur iar, cu referire la cele 237 monede din aur, despre care se afirmă că au fost confiscate de la același antecesor, cu numele de, Banca Națională a României a arătat că nu au fost identificate documente referitoare la această confiscare.
Împotriva sentinței reclamantul a declarat apel, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 19.02.2008, solicitând în principal, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea în tot în sensul admiterii cererii precizate.
În motivare, a arătat că există contradicții în considerentele sentinței, întrucât pe de o parte, se arată că fiind nepotul lui, justifică calitate procesuală activă, dar pe de altă parte, actele de stare civilă și certificatul de calitate de moștenitor depus la dosar nu atestă dreptul său la succesiunea sus-numitului defunct. Cu toate acestea, legea specială, OUG nr. 190/2000, nu condiționează calitatea de moștenitor de dezbaterea propriu-zisă a succesiunii, ci se referă la vocația succesorală concretă, dovedită prin actele de stare civilă și la acceptarea moștenirii în termen. Nici art. 84 din Legea nr. 36/1995 nu face distincție între calitatea de descendent și cea de moștenitor, cum greșit s-a reținut în sentință.
Deși reținând lipsa calității de a cere restituirea monedelor, judecătoria a soluționat cauza pe excepție, a analizat și fondul cauzei, în mod greșit și sub acest aspect. Din partea expozitivă a sentinței penale rezultă că bunicul reclamantului apelant a fost mare fabricant până în anul 1947, manipulând cantități masive de aur și că la domiciliul său au fost găsite ascunse 237 monede de aur. În dispozitivul hotărârii se precizează că în temeiul art. 80.pen. s-au confiscat monedele corp delict reținute încă de la primele cercetări și predate în depozitul de stat. Faptul că BNR nu mai deține documente în acest sens nu înseamnă că monedele nu au fost confiscate, în condițiile în care prin hotărârea judecătorească dată în 1954 se stabilește contrariul. În aceeași sentință penală se reține și că el a predat 300 monede la Banca de Stat încă din anul 1947. Predarea nu s-a făcut benevol, ci ca efect al incriminării deținerii aurului, prin legea la care face trimitere sentința penală din 1954.
Apelantul reclamant a mai arătat că a depus înscrisuri din dosarul nr. 154/C/2004 al Tribunalului Timiș, în care s-a soluționat acțiunea numitului pentru alte monede confiscate prin aceeași hotărâre penală care a privit mai multe persoane, nu doar pe bunicul său. Judecătoria a respinsă fără temei cererea de atașare a acestui dosar. să probeze o stare de fapt în concordanță cu actele depuse, măsura de respingere a probelor, inclusiv expertiza efectuată de ANPC pentru stabilirea valorii monedelor preluate, a fost nelegală, dispozițiile art. 1191 alin.2 civ. nefiind incidente în cauză.
Prima instanță a interpretat greșit și sensul art. 22. proc. pen. nefiind necesară o condamnare, și pornind de la aceste aspecte din hotărârea penală care beneficiază de autoritate de lucru judecat, trebuia să analizeze temeiurile cererii prin coroborare cu restul probelor solicitate. Pe de altă parte, în virtutea rolului activ, judecătoria trebuia să stăruiască prin toate mijloacele legale în scopul aflării adevărului, potrivit art. 129 alin.5 proc.civ. pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică.
În ceea ce privește descrierea monedelor, ea nu este cuprinsă exclusiv în concluziile scrise, ci a fost făcută prin scriptul depus pentru termenul de judecată din 11.12.2007, script ce reprezintă o precizare de acțiune.
În drept, a invocat dispozițiile art. 296 și următoarele proc.civ.
Prin întâmpinare, intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas olicitat respingerea apelului, arătând că a fost aplicată în mod corect legea specială, iar nu dispozițiile generale ale art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115-118.proc.civ.
Prin întâmpinare, intimatul pârât Statul Român reprezentat de Banca Națională a României a solicitat respingerea apelului, arătând că neconcordanța dintre numărul monedelor solicitate în cererea inițială și cel menționat în concluziile scrise nu este înlăturată de mențiunile cuprinse în sentința penală nr. 1117/1954 din care nu rezultă în mod clar câte monede au fost confiscate și predate la Banca de Stat. Instanța de fond nu poate dispune restituirea unor bunuri din metale prețioase în situația în care monedele descrise de reclamant nu corespund cu monedele de aur la care face referire hotărârea penală.
Intimatul pârât nu a indicat temeiul de drept al apărărilor formulate.
A fost atașat dosarul nr. 154/C/2004 al Tribunalului Timiș care este atașat la dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Prin Decizia civilă nr.676/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a fost admis apelul declarat de reclamantul apelant împotriva sentinței civile nr.12757/18.12.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român reprezentat de Banca Națională a României și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
A fost schimbată în parte sentința în sensul că a fost admisă acțiunea precizată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Banca Națională a României.
A fost obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Banca Națională a României să restituie reclamantului: 300 monede cu inscripția "România-100 lei" și stema mijlocie a țării pe avers, iar pe verso, inscripția " I " și imaginea acestuia, având 35 mm diametru; greutatea fiecărei monede este de 32,26, compoziția fiind de 90% aur, procente corespunzătoare greutății de 29,034 aur fin/monedă, și de 10% cupru; valoarea nominală -100 lei, țara de proveniență România, anul de emisie 1927; 150 monede cu inscripția "România -100 lei" și stema mijlocie a țării pe avers, iar pe verso, inscripția " I " și imaginea acestuia, având 35 mm diametru; greutatea fiecărei monede este de 32,26, compoziția fiind de 90% aur, procente corespunzătoare greutății de 29,034 aur fin/monedă, și de 10% cupru; valoarea nominală-100 lei, țara de proveniență România; anul de emisie-1927;87 monede cu inscripția " I -50 lei" și imaginea acestuia pe avers, iar pe verso inscripția " - 1922" și imaginea acesteia, având 44 mm diametru; greutatea fiecărei monede este de 16,13, compoziția fiind de 90% aur fin, procente corespunzătoare greutății de14,517 g aur fin/monedă și de 10% cupru; valoarea nominală -50 lei, țara de proveniență România, anul de emisie 1927.
În cazul în care bunurile menționate nu s-ar mai fi regăsit fizic în depozitul Băncii Naționale a României, a fost obligat pârâtul Statul Român prin BNR la plata contravalorii acestora stabilită prin expertiza efectuată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, din prima parte a considerentelor sentinței rezultă că reclamantului i s-a reproșat faptul că nu are un certificat de moștenitor eliberat în condițiile Legii nr. 36/1995 pentru a se putea justifica aplicarea dispozițiilor art. 26 alin.1 indice 1 din OUG nr. 190/2000 care se referă în mod expres la moștenitorii persoanelor care pot beneficia de prevederile legii speciale reparatorii. Trebuia observat însă că această ordonanță nu are în vedere numai persoana care a obținut calitatea de moștenitor prin actul autentic eliberat de notar, pentru că altfel actul normativ ar deveni lipsit de posibilitatea de aplicare. Având în vedere perioada de timp scursă de la momentul preluării bunurilor anterior anului 1989, dar și actele defectuos întocmite, pierderea sau imposibilitatea de conservare obiectivă, notarul nu ar avea la îndemână mijloacele legale pentru a restitui aceste bunuri revendicate de proprietari sau urmașii acestora. Referirea la noțiunea de moștenitor trebuia să fie interpretată ca urmărind verificarea condițiilor legale privind vocația generală și specială la moștenirea autorului, situație în care și instanța trebuie să aibă atribuția de a stabili aceste drepturi. În caz contrar, s-ar ajunge la negarea dreptului reclamantului de acces la justiție, deși acesta a fost acordat explicit prin Ordonanța nr. 190/2000.
Instanța a constatat că, așa cum s-a arătat și în cuprinsul certificatului de calitate de moștenitor - fila 22 verso dosar nr- al Tribunalului Timiș, acest act a atestat calitatea reclamantului de a dobândi bunurile cu privire la care urma a se stabili că fac parte din masa succesorală, dacă există acte doveditoare de proprietate în acest sens. Prin urmare, atât certificatul, cât și actele de stare civilă depuse legitimează calitatea procesuală activă, așa cum a concluzionat, deși cu o argumentație diferită și incorectă, instanța de fond.
În continuare, trebuia stabilit dacă bunurile revendicate de reclamant au fost proprietatea autorului acestuia, au fost preluate în mod abuziv de către statul român, sens în care probele administrate sunt suficiente, neimpunându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. Aceasta concluzie se impunea cu atât mai mult cu cât judecătoria a analizat fondul pricinii, și nu doar excepția lipsei calității procesuale active, așa cum rezultă din considerentele aflate la filele 94, 95 dosar de fond.
Din sentința penală depusă în probațiune-fila 7 dosar nr. nr- al Judecătoriei Timișoara, a rezultat următoarea stare de fapt reținută în considerente: inculpatul a fost mare fabricant până în 1947, manipulând cantități masive de aur în calitate de patron, monede din care a predat la Banca de Stat în 1947 399 piese de aur, iar o parte din acele monede a păstrat-o pentru asigurarea existenței sale și a familiei și rudelor sale, monede din care la domiciliul inculpatului s-au găsit ascunse 237 piese, care au fost predate Băncii de Stat. Conform dispozitivului sentinței penale nr. 1117 din 09.10.1954, în baza art. 80.pen. s-au confiscat monezile de aur corp delict reținute la primele cercetări și predate în depozitul Băncii de Stat
Deși nu au fost incidente dispozițiile art. 22 proc.pen. nu putea fi negat faptul că sentința reprezintă în ceea ce privește mențiunile redate în paragraful anterior o dovadă a dreptului de proprietate al autorului reclamantului și a predării/ ridicării unor bunuri de către/de la acesta. Faptul preluării monedelor de către stat prin banca națională de la acea vreme rezultă din utilizarea timpului trecut al verbelor atât în cuprinsul prezentării stării de fapt, cât și în considerente. Acestea din urmă se impun cu putere de lucru judecat, fiind vorba despre respectarea autorității hotărârilor judecătorești definitive, principiu consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Dovada dreptului și a preluării nu a fost răsturnată de către pârâți, prezumțiile invocate privind lipsa descrierii și neconcordanțele cu privire la bunurile revendicate de reclamant fiind justificate de trecerea timpului, numărul mare al monedelor, lipsa unor evidențe exacte sau nepăstrarea dovezilor în acest sens.
În ceea ce privește existența unui titlu valabil al statului cel puțin pentru monedele predate benevol în anul 1947, instanța nu putea accepta această teză, care se află în contradicție cu sentința penală analizată, din care rezultă concepția statului prin organele sale, respectiv, că nu era posibilă deținerea unor cantități însemnate de aur. De altfel, dacă ar fi avut caracterul unei operațiuni de vânzare cumpărare, așa cum a reținut instanța de fond, nu ar fi fost menționată într-o hotărâre penală care incriminează deținerea acestor bunuri.
Deși a revenit asupra descrierii bunurilor revendicate prezentate cu ocazia introducerii acțiunii, această poziție oscilantă nu este susceptibilă ea singură să conducă la concluzia respingerii acțiunii, prin prisma condițiilor reținute mai sus, urmând ca declarația pe proprie răspundere a reclamantului să reprezinte proba cu privire la bunurile efectiv preluate de statul român. De asemenea, precizarea acțiunii nu s-a depus prin concluziile scrise, ci la un termen anterior, conform dispoziției instanței, astfel că și în această privință reținerile din sentință sunt greșite.
Cum apelantul reclamant nu a mai solicitat efectuarea expertizei de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în calea de atac, în condițiile în care aceasta poate fi efectuată și cu ocazia executării silite dacă pârâtul Statul Român reprezentat de Banca Națională a României contestă evaluarea făcută de reclamant, constatând că alte probe nu mai erau necesare, tribunalul apreciază că se impune schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiunii precizate în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Banca Națională a României.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul Statul Român, reprezentat prin Banca Națională a României.
În motivarea recursului său, reclamantul a arătat că soluția instanței de apel este greșită în partea privind stabilirea contravalorii printr-o expertiză efectuată de, în condițiile în care legislația în materie prevede că stabilirea valorii monedelor se face prin raportare la valoarea gramului de aur fin din momentul plății efective.
Pe de altă parte, a arătat că prin expertiza efectuată în dosarul nr.10222/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA au fost identificate monedele și s-a stabilit conținutul de aur fin al acestora.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.304 pct.6 și 9.pr.civ.
În motivarea recursului pârâtului, invocându-se art.304 pct.9 pr.civ. s-a arătat că în mod greșit instanța de apel l-a obligat, în cazul în care bunurile din metale prețioase nu pot fi restituite în natură, la plata contravalorii acestora către reclamant, stabilită printr-o expertiză a, care poate fi efectuată și cu ocazia executării silite.
S-a încălcat astfel art.39 al.2 din HG nr.1344/2003, care prevede că plata reprezintă contravaloarea metalului prețios fin conținut de bunurile respective și se calculează la prețul practicat de Banca Națională a României la data plății.
Reclamantul a formulat întâmpinare la recursul pârâtului, solicitând respingerea, cu motivarea că nu este necesară o nouă expertiză pentru stabilirea conținutului de aur fin al monedelor, întrucât acesta a fost stabilit prin expertiza efectuată în dosarul nr.10222/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA, atașat dosarului de față.
Pentru a hotărî astfel, Curtea, examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate de reclamant, precum și din oficiu conform art.306 al.2 pr.civ. față de actele și lucrările dosarului, a constatat că recursul reclamantului a fost întemeiat, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare:
Art.39 al.2 din HG nr.1344/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG nr.190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România prevede că, dacă bunurile revendicate în baza OUG nr.190/2000 "au fost valorificate în folosul statului și nu se mai regăsesc fizic în gestiunea de specialitate a Sucursalei municipiului Ba B ăncii Naționale a României, urmează a se plăti persoanelor îndreptățite, în baza hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, investite cu formulă executorie, contravaloarea metalului prețios fin conținut în respectivele obiecte, calculată la prețul practicat de Banca Națională a României la data plății".
În speță, monedele de aur preluate de stat de la antecesorul reclamantului au fost evaluate sub aspectul conținutului din aur fin prin expertiza efectuată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în dosarul nr.10222/2004 al Curții de APEL TIMIȘOARA, expertiză care în mod corect a fost avută în vedere de către instanța de apel, întrucât monedele din aur preluate de stat în baza sentinței penale nr.4117/09.10.1954 a Tribunalului Popular al Orașului T au fost confiscate în același context de la membrii aceleiași familii.
Pe de altă parte, însă, instanța de apel a greșit, încălcând astfel dispozițiile art.39 al.2 din HG nr.1344/2003, atunci când a dispus ca, în cazul în care monedele revendicate nu se mai regăsesc fizic, contravaloarea lor să fie achitată la valorile stabilite prin aceeași expertiză a
Textul legal menționat prevede expres că în asemenea situații calculul contravalorii metalului prețios fin conținut în monede se raportează la prețul practicat de Banca Națională a României la data plății.
La termenul de azi, 27.04.2009, atât reclamantul cât și reprezentanta pârâtului solicită, ca la despăgubirea acordată pentru obiectele din aur, ce nu se mai regăsesc în depozitul Bancii Națională a României, să fie avută în vedere expertizat întocmită de C - Metale și pietre prețioase - Serviciul Expertizare, aflată la fila 23 și 24 dosar.
Față de aceste considerente în baza art. 304 pct.9 raportat la art. 312 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamantul și recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Banca Națională a României împotriva deciziei civile nr.676/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, va modifica în parte decizia recurată în sensul că pentru bunurile care nu se mai regăsesc fizic în depozitul Băncii Naționale a României, pârâtul Statul Român prin Banca Națională a României, va plăti reclamantului contravaloarea conținutului de aur fin aflat în aceste obiecte, în greutate totală de 14.327, 39 grame, stabilit prin expertiza efectuată de Agenția Națională de Protecția Consumatorului - Direcția Metale Prețioase și Pietre Prețioase - lucrare ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prețul cu care se va face plata va fi prețul unui gram de aur fin, stabilit la data la care se face plata efectivă.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul și de pârâtul Statul Român prin Banca Națională a României împotriva deciziei civile nr.676/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că pentru bunurile care nu se mai regăsesc fizic în depozitul Băncii Naționale a României, pârâtul Statul Român prin Banca Națională a României, va plăti reclamantului contravaloarea conținutului de aur fin aflat în aceste obiecte, în greutate totală de 14.327, 39 grame, stabilit prin expertiza efectuată de Agenția Națională de Protecția Consumatorului - Direcția Metale Prețioase și Pietre Prețioase - lucrare ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prețul cu care se va face plata va fi prețul unui gram de aur fin, stabilit la data la care se face plata efectivă.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27 APRILIE 2009.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Marinela
PROF.-.DR.- - - - -
Grefier
RED.M/25.05.2009
DACT.B/2ex/25.05.2009
INST.APEL- - - Tribunalul Timiș
INST.FOND- - Judecătoria Timișoara
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Maria Martinescu, Marinela
