Anulare act. Decizia 426/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 426/
Ședința publică din data de 2 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în C,-, - 1A,. A,. 10, împotriva deciziei civile nr. 112 din 23 februarie 2009, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâțiMUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI, ambii cu sediul în C,-,REGIA AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT, cu sediul în-, - parter, cu domiciliul în C, strada -, - 26,. A,. 30 și, cu domiciliul în B, sector 1,-,.3, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal efectuat în ședință publică pentru recurenta reclamantă, dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 42384 din 2 decembrie 2009, depuse la dosar, intimații pârâți Municipiul C prin Primar și Primarul Municipiului C prin d-na avocat, în baza delegației de substituire, fără număr, din 1 iulie 2009, depuse la dosar, intimata pârâtă C prin d-na avocat, în baza delegației de substituire nr. 49 din 2 decembrie 2009, depuse la dosar, lipsind intimatele pârâte și.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebate fiind, părțile arată că nu au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de declarațiile părților în sensul că nu au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei reclamante, având cuvântul, critică hotărârea recurată învederând că în mod nelegal s-a dispus restituirea imobilului în litigiu către intimatele persoane fizice având în vedere că acestea nu au făcut dovada
dreptului de proprietate asupra acestui imobil. În ce privește decizia civilă nr. 17/C/2002 a Curții de Apel Constanța, prin care a fost respinsă acțiunea în revendicare a imobilului în litigiu, arată că aceasta este un fapt juridic întrucât situația de fapt și de drept a imobilului litigios nu s-a schimbat. Aceasta, întrucât în raport de actele care au stat la baza pronunțării hotărârii de respingere a acțiunii în revendicare, nu s-a făcut dovada deplină a identității între imobilul revendicat și cel din titlul de proprietate de care înțeleg să se folosească intimatele pârâte persoane fizice. Astfel, apreciază că în mod greșit Primarul a dispus restituirea imobilului, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în fapt și în drept, modificarea în tot a hotărârilor pronunțate și, pe fond, admiterea acțiunii. Totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților pârâți Municipiul C prin Primar, Primarul Municipiului C și C, având cuvântul, învederează că hotărârea recurată este legală și temeinică, instanța făcând o analiză a tuturor motivelor de apel invocate. Totodată, învederează că prin recursul formulat nu se arată care sunt motivele de nelegalitate în ce privește hotărârea recurată. Apreciază că ambele hotărâri sunt legale și temeinice iar în ce privește frauda la lege, arată că aceasta a fost analizată de către instanțe iar recurenta nu a făcut vreo probă în acest sens. Cu privire la motivul de nelegalitate în sensul că nu s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite, respectiv nu s-a făcut dovada calității de proprietar, învederează că aceasta a fost amplu analizată în apel, instanța făcând o interpretare a întregii documentații care a stat la baza emiterii deciziei de către Primar, documentație prin care s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite. De asemenea, s-a făcut și dovada descendenței, conform actelor de stare civilă depuse la dosar și că Legea nr. 10/2001 instituie prezumția potrivit căreia dreptului de proprietate poate fi dovedit prin orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptățită înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale. În ce îi privește pe intimații pârâți Municipiul C și C, solicită ca instanța să mențină soluția din apel cu privire la calitatea pasivă a acestor pârâți, în cauză având calitate doar Primarul Municipiului Referitor la decizia nr. 17/2002 a Curții de Apel Constanța, apreciază că aceasta nu poate fi interpretată ca fiind un fapt juridic în condițiile în care această hotărâre nu a devenit irevocabilă, în recursul declarat împotriva acestei hotărâri fiind dispusă suspendarea judecării cauzei, astfel că această hotărâre nu se bucură de puterea lucrului judecat. Solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea celor 3 intimați pârâți, respectiv Municipiul C prin Primar, Primarul Municipiului C și
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 7053/21.04.2008 Judecătoria Constanțaa respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții C și Municipiul C prin Primar ca fiind introdusă
împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins ca nefondată acțiunea față de pârâții Primarul mun. C, și. De asemenea, a fost respinsă cererea pârâtului Primarul mun. C privind plata cheltuielilor de judecată și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței să constate nulitatea absolută parțială a Dispoziției nr. 2952/11.09.2002, privind restituirea în natură a imobilului situat în C,--131, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că imobilul în litigiu a fost restituit în natură către pârâtele și prin Dispoziția nr.2952/11.09.2002 emisă de Primarul municipiului C, iar reclamanta ocupă acest imobil în baza unui contract de închiriere încheiat inițial cu C, iar ulterior cu cele două pârâte persoane fizice.
S-a învederat instanței că restituirea pe cale administrativă a imobilului în temeiul Legii nr.10/2001 s-a făcut neîntemeiat, întrucât prin decizia civilă nr.17/C/2002 a Curții de Apel Constanțaa fost respinsă acțiunea în revendicare a imobilului, formulată de către pârâte în calitate de moștenitoare legale a defunctei. Motivul respingerii acțiunii l-a constituit faptul că pârâtele nu au putut face dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate.
Motivele de nulitate absolută invocate prin acțiunea reclamantei au fost cauza ilicită și frauda la lege.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 966, art. 968 cod civil și ale Legii nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr. 5792/2.06.2004 Judecătoria Constanțaa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța care, la rândul său, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Constanța prin sentința civilă nr.1374/16.11.2004.
Prin sentința civilă nr. 2/2005 Curtea de Apel Constanțaa stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.
Pârâtele și au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. De asemenea, au invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a acțiunii. Prin cerere reconvențională, pârâtele au solicitat evacuarea reclamantei și a numitei din imobilul în litigiu, pentru lipsa titlului locativ.
Prin sentința civilă nr. 4458/2005, completată prin sentința civilă nr.10950/2005, Judecătoria Constanțaa respins ca tardiv formulată acțiunea reclamantei, a admis cererea reconvențională și a dispus evacuarea reclamantei pârâte din imobilului situat în C,-, corp A, etaj 1.
Tribunalul Constanța, prin decizia civilă nr. 780/2006, a admis apelul și a desființat sentința civilă nr. 4458/2005, constatând că în mod greșit a fost admisă excepția tardivității acțiunii față de împrejurarea că reclamanta este un terț care invocă nulitatea absolută a unui act juridic civil, fără a ne afla în prezența
unuia dintre cazurile ce fac obiect de reglementare a legii speciale, Legea nr.10/2001.
Procedând la rejudecare, prin încheierea de dezbateri din 04.06.2007 Judecătoria Constanțaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C și Municipiul C prin Primar, reținând că emitentul actului juridic contestat, în speță Dispoziția nr.2952/11.09.2002, este Primarul municipiului C, neputându-se stabili existența unei identități între C și Municipiul C și părțile raportului juridic dedus judecății.
Prin încheierea de dezbateri din 08.10.2007, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii. S-a reținut că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, reclamanta justifică calitatea procesuală activă, întrucât invocarea nulității absolute a unui act juridic civil ca urmare a nerespectării condițiilor impuse de lege pentru încheierea sa valabilă, poate fi făcută de orice persoană, chiar dacă aceasta ar fi străină de actul juridic respectiv.
Nulitatea absolută invocată de reclamantă vizează încălcarea unor dispoziții imperative ale legii, care ocrotesc interese de ordin general, reclamanta considerându-se vătămată prin încălcarea acestora, astfel că nu se poate susține lipsa de interes a acesteia în formularea acțiunii.
Pe fondul litigiului, instanța a reținut că la data de 11.09.2002 Primarul municipiului Cae mis Dispoziția nr.2952, prin care s-a admis cererea numitelor și și s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în C,--131.
dispoziției a constatat că s-a făcut dovada calității de moștenitoare legale ale numitei, precum și dovada dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu cu următoarele înscrisuri: act de schimb nr.1081/22.02.1909, autorizația de construire nr.1733/23.02.1910, procesul verbal nr.1933/1941 pentru cartea funciară
Reclamanta a ocupat imobilul situat în C,-, corp A, etaj 1, având calitatea de chiriaș în temeiul unor contracte de închiriere încheiate cu C, iar ulterior restituirii imobilului, cu pârâtele și.
Prin cererea de față, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a Dispoziției nr.2952/11.09.2002 pentru cauză ilicită și fraudă la lege.
Potrivit art.948 alin 4 Cod civil, condiția esențială pentru validitatea unei convenții este o cauză ilicită, iar art.968 stabilește că este nelicită cauza când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.
Cauza unui act juridic civil, privită ca scop mediat, constă în motivul determinant al încheierii respectivului act juridic.
În speță, scopul pentru care a fost emisă Dispoziția nr.2952/11.09.2002, l-a constituit restituirea bunului imobil din litigiu către pârâte. Întrucât s-a constatat de către organul emitent că prin înscrisurile depuse s-a făcut dovada existenței dreptului de proprietate în patrimoniul autorului celor două pârâte care, la rândul lor, și-au justificat calitatea de moștenitori legali, nu se poate reține că respectivul act juridic a fost emis având o cauză prohibită de legi.
Instanța a constatat că reclamanta nu făcut dovada contrară, prin care ar fi putut răsturna prezumția de valabilitate a cauzei actului juridic civil analizat.
De asemenea, reclamanta a invocat frauda la lege, însă din analiza înscrisurilor depuse la dosar instanța a constatat că nu rezultă care sunt acele manopere dolosive utilizate la momentul emiterii actului contestat și care ar fi avut ca scop încălcarea ori nerespectarea unor prevederi imperative ale legii.
În susținerea acțiunii sale, reclamanta a invocat și încălcarea disp.art.20 și următoarele din Legea nr.10/2001, referitoare la împrejurarea că imobilele preluate în mod abuziv se restituie persoanelor îndreptățite pe baza actelor doveditoare ale dreptului de proprietate.
Instanța a constatat că prin înscrisurile depuse și care au stat la baza emiterii dispoziției menționate, s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului litigios, dobândit de către pârâtele și pe cale succesiunii legale.
De asemenea, reclamanta a invocat existența deciziei civile nr.17/C/2002 a Curții de Apel Constanța prin care a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de către pârâtele din prezenta cauză, însă acest litigiu nu a fost soluționat în mod irevocabil, soluția fiind atacată cu recurs. În prezent, cauza se află înregistrată pe rolul sub nr- și este suspendată.
În consecință, nu se poate reține existența cauzelor de nulitate invocate de reclamantă, întrucât nu s-a făcut dovada nesocotirii unei norme imperative legale ori a unei hotărâri irevocabile pronunțată de o instanță.
În temeiul art.274 din Codul d e procedură civilă, a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea Cererea Primarului municipiului C privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă, reținându-se că nu a fost dovedită.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat în termen legal apel.
În motivarea cererii de apel, apelanta a susținut că, față de decizia Curții de Apel Constanța nr.17/C/31.01.2002 prin care a fost respinsă acțiunea în revendicare, nu este posibil ca pe baza unor acte o instanță judecătorească să pronunțe o hotărâre de respingere a acțiunii în revendicare a imobilului în cauză, pentru ca apoi pe baza acelorași acte să se dispună prin dispoziția primarului restituirea în natură a aceluiași imobil.
Hotărârea judecătorească respectivă este un act jurisdicțional care nu poate fi ignorat întrucât are cel puțin valoarea unui fapt juridic ce poate fi invocat cu valoarea unui mijloc de probă.
Este adevărat că hotărârea curții de apel a fost atacată cu recurs, suspendat din anul 2002, însă recurentele și nu au mai solicitat repunerea pe rol și continuarea judecății, deși procedura administrativă fusese încheiată prin emiterea dispoziției primarului, acestea urmărind să evite o soluție de rămânere irevocabilă a hotărârii de respingere a acțiunii în revendicare.
Chiar și așa, situația de fapt și de drept a imobilului rămâne neschimbată în raport de actele care au stat la baza hotărârii judecătorești de respingere a acțiunii în revendicare, întrucât așa cum a constatat acea instanță judecătorească nu există dovada deplină a identității între imobilul revendicat și
cel din titlul de proprietate existent. Astfel, în decizia nr.17/C/2002 s-a constatat că imobilul menționat în titlul de proprietate nu are prevăzute vecinătățile în toate laturile sale. De asemenea, prin raportare la adresa nr.3079/27.05.1994 emisă de SC SA și aflată în acel dosar, Curtea de Apel Constanțaa constatat că, față de titlul de proprietate învederat de intimate, există inadvertențe majore în sensul că nu coincide careul pe care se află terenul, respectiv în titlu este menționat careul Z, iar în planul cadastral terenul apare în careul E, iar în același timp s-a constatat și că nu coincid nici suprafețele construite.
Aceeași instanță a constatat că reclamantele din acel dosar au creat o stare confuză cu privire la imobilele a căror restituire s-a solicitat, invocându-se un titlu de proprietate ce aparținea lui, dar aducând dovezi privitoare la proprietatea lui, care însă nu făcea obiectul restituirii.
De asemenea, în motivarea curții de apel se face referire și la adresa nr.3335/11.08.1993 emisă de SC SA, din care rezultă că în planul cadastral al orașului C întocmit în 1936, Registrul de proprietăți vol.2, pagina 326, la nr.3256 și 3257, loturile 2 și 3, careul 446, este consemnată proprietatea Av., ori din înscrisurile depuse de reclamante în acel dosar rezultă că a fost proprietarul unui alt imobil situat în lotul 3 din careul Z și nu a fost niciodată proprietarul unui imobil situat în loturile 2 și 3 din careul 446. De altfel, din aceleași acte existente rezultă că nu a avut în proprietate o construcție asemănătoare celei ce făcea obiectul restituirii, așa cum rezultă din conținutul autorizației de construire nr.1733/23.02.1910, la care face referire curtea de apel în cuprinsul hotărârii sale.
Aceeași instanță mai face referire și la faptul că în inventarul bunurilor imobiliare întocmit în anul 1941 este consemnat imobilul din str. 23 August (fostă - și actual bd. -), care a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr.119/1948 ca fiind brutăria " ".
Concluzia care se desprinde este aceea că existau inadvertențe cu privire la proprietarul căruia i-a aparținut imobilul revendicat, inadvertențe care se regăsesc și în prezenta cauză.
Tocmai de aceea, a solicitat apelanta la instanța de fond proba cu expertiză tehnică imobiliară având ca obiective identificarea imobilului restituit prin dispoziția primarului și stabilirea dacă există identitate între acesta și imobilul din actele de proprietate ale intimatelor, însă prima instanță a respins în mod neîntemeiat această probă.
Pentru soluționarea cererii de apel, s-a dispus atașarea dosarului nr.1320/C/2001 al Curții de Apel Constanța în care s-a pronunțat decizia nr.17/C/31.01.2002, la care se află atașate și dosarele nr.6117/1999, 1965/1998, 1163/1998, 1723/1998 ale Tribunalului Constanța, dosarul nr.388/1999 al Curții de Apel Constanța, precum și dosarele Judecătoriei Constanța nr.1603/1997 și nr.15951/1997.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Constanțaa pronunțat decizia civilă nr. 112 din 23 februarie 2009, prin care a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă împotriva sentinței civile nr. 7053 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în contradictoriu cu
pârâții Municipiul C prin Primar, Primarul Municipiului C, C,.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că motivele care au stat la baza pronunțării deciziei civile nr. 17/C din 31 ianuarie 2002 de către Curtea de Apel Constanța nu au fost avute în vedere la soluționarea prezentei cauze.
Așa cum a reținut și instanța de fond, decizia Curții de Apel Constanța nu este irevocabilă, fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție și pe de altă parte procedura de drept comun a acțiunii în revendicare a fost suspendată, pârâtele intimate în prezenta cauză au dat prioritate procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001. Procedura specială a fost finalizată în favoarea acestora, prin dispoziția de restituire nr. 2952/2002 emisă de Primarul Municipiului
În baza actului de schimb nr. 1081/1909 a primit în schimb de la terenul situat pe strada -, lotul 3 din careul 2. În baza autorizației de construcție nr. 1733 din 23 februarie 1910 a edificat pe acest teren "una casă pentru depozitare făină și cereale".
Ulterior, în evidențe apare, soțul, fiica lui.
Conținutul adreselor nr. 3335 din 11 august 1993 și nr. 3079 din 27 mai 1994 emise de SC SA invocate de către apelantă se referă la situația imobilului din anul 1936, însă acestea trebuie coroborate și cu celelalte înscrisuri care redau reperele identificatorii imobilului revendicat în funcție de datele existente și anterior anului 1936.
Din înscrisurile existente la dosar rezultă în mod cert că imobilul în litigiu figura în planul cadastral din anul 1921, în careul Z, loturile 2 și 3 iar în planul cadastral din anul 1936 același imobil era identificat în careul 446 (fost Z); în cadrul careului 446 se afla caroul E8, în carnetul cu schițele de teren al careului 446, întocmit la data de 25 august 1938. Așadar, "careul" este distinct de "caroul", fostul careu Z din anul 1921 devenind careul 446 în anul 1936, iar în cadrul acestuia din urmă se afla caroul E8.
Împrejurarea că în tabelul privind bunurile naționalizate în baza Legii nr. 119/1948 figurează nu are relevanță atâta timp cât din probele administrate în cauză au relevat faptul că este de vorba de imobilul aparținând autorilor intimatelor, în multe situații de preluare a imobilelor de către stat neexistând concordanță între numele adevăratului proprietar și numele menționat în actul de preluare.
În ceea ce privește împrejurarea că nu există concordanță între construcția aflată în proprietatea lui, potrivit autorizației de construcție menționată mai sus și imobilul ce a făcut obiectul restituirii (compus din mai multe clădiri) instanța de fond a reținut că în materie de probațiune Legea nr. 10/2001 cuprinde dispoziții diferite, mult mai permisive decât cele operabile în materie de revendicare.
Astfel, în accepțiunea art. 23.1 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, prin acte doveditoare se înțelege inclusiv extrasul de carte funciară, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act care este emis
de o autoritate din perioada respectivă și orice act care atestă că bunul aparținea persoanei respective.
În raport de cele relatate s-a concluzionat de către instanța de apel că nu există niciuna din cauzele de nulitate a dispoziției nr. 2952/2002 emise de Primarul Municipiului C invocate de către apelanta reclamantă.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 112 din 23 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanțaa declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea recurată ca fiind nelegală și netemeinică.
Motivează recursul arătând că în anul 1997 autoarea pârâtelor, respectiv, a revendicat imobilul situat în C,--131 iar după deces procesul a fost continuat de pârâtele și.
Prin sentința civilă nr. 262 din 13 aprilie 2001 Tribunalului Constanțaa fost admisă acțiunea în revendicare dar în urma apelului declarat, Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 17/C din 31 ianuarie 2002 respins acțiunea în revendicare.
Această decizie nu este irevocabilă întrucât recursul declarat împotriva acesteia a fost suspendat în temeiul Legii nr. 10/2001.
Același imobil a fost revendicat în baza Legii nr. 10/2001.
În baza art. 25 din Legea nr. 10/2001, Primarul Municipiului Cae mis dispoziția nr. 2952 din 11 septembrie 2002, în baza căreia a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Această dispoziție a fost contestată de către recurentă, invocând motive de nulitate care vizează împrejurarea potrivit căreia, pe de o parte, pe baza unor acte instanța de judecată a respins acțiunea în revendicare, iar pe de altă parte, pe baza acelorași acte Primarul Municipiului Cae mis dispoziție de restituire în natură pentru același imobil.
În raport de actele care au stat la baza hotărârii de respingere a acțiunii în revendicare nu a existat și nu există dovada deplină a identității între imobilul revendicat și cel din titlul de proprietate de care se folosesc intimatele.
Din analiza înscrisurilor existente la dosar rezultă că nu sunt prevăzute vecinătățile imobilului, astfel încât o identificare exactă a acestuia nu este posibilă.
Tot din acte rezultă că defunctul nu a avut în proprietate o construcție asemănătoare celei ce face obiectul restituirii.
De altfel, există inadvertențe în ceea ce privește proprietarul căruia i-a aparținut imobilul; instanța de apel nu a avut în vedere împrejurările de fapt și de drept reținute în decizia civilă nr. 17/C/2002 a Curții de Apel Constanța; că Primarul Municipiului Caa vut calitatea de pârât și a solicitat respingerea acțiunii.
Pentru cele menționate mai sus, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului, reformarea în tot a sentinței apelate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele:
În anul 1997 numita, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor, C, Consiliul Local C, Municipiul C prin Primar, C, România C și SC D SA a investit instanța de judecată cu o acțiune în revendicare, prin care a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligați să-i lase în deplină posesie și proprietate imobilele situate în C,-, 129 și 131, județul C, compuse din teren în suprafață de 978. și construcții.
Soluționând acțiunea, Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 262 din 13 aprilie 2001, admis acțiunea în revendicare.
În urma apelului declarat de către pârâți împotriva sentinței civile mai sus menționate, Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 17/C din 31 ianuarie 2002, schimbat în tot sentința apelată în sensul că a fost respinsă acțiunea în revendicare.
Decizia civilă nr. 17/C/2002 a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, recurs care a fost suspendat în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Odată cu adoptarea Legii nr. 10/2001, moștenitoarele numitei - și - au declanșat procedura administrativă, notificând prin executor judecătoresc Primăria Municipiului C, conform notificării nr. 87585 din 2 iulie 2001, în baza căreia au solicitat restituirea imobilelor în litigiu.
Soluționând notificarea, conform art. 25 din Legea nr. 10/2001, Primarul Municipiului Cae mis dispoziția nr. 2952 din 11 septembrie 2002, prin care a admis cererea de restituire a imobilului situat în C,--131, compus din teren în suprafață de 978. și construcții.
A fost respinsă cererea de restituire în natură a corpului de clădire nr. 8, actul-.
Pentru corpul de clădire nr. 1 - cinematograf - s-a înaintat notificarea către România.
Într-unul din apartamentele imobilului ce a fost restituit moștenitoarelor defunctei,locuiește cu contract de închiriere recurenta, care și-a esprimat dorința de a-l cumpăra. După restituirea imobilului a încheiat contract de închiriere cu acestea.
Întrucât prin hotărâre judecătorească s-a respins acțiunea în revendicare și pe de altă parte, conform Legii nr. 10/2001, s-a dispus restituirea aceluiași imobil, recurenta a investit instanța de judecată cu o acțiune civilă, solicitând să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 2952/2002.
A solicitat nulitatea acestei decizii întrucât în raport de actele care au stat la baza hotărârii de respingere a acțiunii în revendicare nu a existat și nu există dovada deplină a identității între imobilul revendicat și cel din titlul de proprietate de care se folosesc pârâtele persoane fizice.
Din analiza înscrisurilor se constată că în documentația prezentată pentru identificarea imobilului menționat în titlul de proprietate al pârâtelor persoane fizice nu sunt prevăzute vecinătățile imobilului în toate laturile sale astfel încât acesta să fie individualizat.
De asemenea, față de mențiunile din adresa nr. 3079 din 27 mai 1994 emisă de SC SA și aflată în dosar, atașat prezentei cauze, se poate constata că există inadvertențe majore în privința titlului de proprietate prezentat, în sensul că nu coincide careul pe care se află terenul, respectiv în titlul de proprietate este menționat careul Z iar în planul cadastral terenul apare în careul E, constatându-se în același timp și faptul că nu coincid nici suprafețele construite.
Totodată, se constată că prin înscrisurile de care au înțeles să se folosească pârâtele persoane fizice, acestea au creat o stare confuză cu privire la imobilele a căror restituire s-a solicitat, în sensul că au invocat un titlul de proprietate ce aparținea lui, dar aducând dovezi privitoare la proprietatea lui.
În același dosar atașat prezentei cauze se află și adresa nr. 3335 din 11 august 1993 emisă de SC SA, din care rezultă că în planul cadastral al Orașului C întocmit în 1936, Registrul de proprietăți volum 2, pagina 326, la nr. 3256 și 3257, loturile 2 și 3, careul 446, este consemnată proprietatea, care însă nu privește imobilul în cauză.
Din înscrisurile de care s-au folosit pârâtele persoane fizice în demersurile lor pentru restituirea imobilului litigios, rezultă că a fost proprietarul unui alt imobil situat în lotul 3 din careul Z și nu a fost niciodată proprietarul unui imobil situat în loturile 2 și 3 din careul 446.
Pe de altă parte, tot din aceleași acte de care s-au folosit pârâtele persoane fizice, rezultă că nu a avut în proprietate o construcție asemănătoare celei ce face obiectul restituirii, situație care se desprinde din conținutul autorizației de construcție nr. 1733 din 23 februarie 1910, aflată în același dosar atașat.
De asemenea, înscrisurile de care se folosesc pârâtele persoane fizice mai privesc și alte situații de fapt ce nu au legătură cu imobilul în cauză, astfel că în inventarul bunurilor imobiliare întocmit în 1941 este consemnat imobilul din str. 23 August (fostă - și actul b-dul -), imobil care însă a fost proprietatea lui și a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 119/1948.
Analizând comparativ înscrisurile de care au înțeles să se folosească pârâtele persoane fizice pentru a face dovada calității de persoane îndreptățite la restituirea imobilului în cauză, se constată că există unele inadvertențe în ce privește proprietarul căruia i-a aparținut imobilul.
Tocmai în vederea înlăturării acestor dubii și pentru identificarea imobilului se impune efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit de expertul, pentru a se stabili dacă imobilul ce a fost restituit este identic ca structură și arhitectură cu clădirea proprietate autoarei pârâtelor persoane fizice, conform planurilor anexe la acest raport (dosar de fond).
Pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța în vederea efectuării unui supliment la raportul de expertiză conform celor stabilite de către instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în C,-, - 1A,. A,. 10, împotriva deciziei civile nr. 112 din 23 februarie 2009, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâțiMUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI, ambii cu sediul în C,-,REGIA AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT, cu sediul în-, - parter, cu domiciliul în C, strada -, - 26,. A,. 30 și, cu domiciliul în B, sector 1,-,. 3.
Casează decizia recurată și trimite cauza Tribunalului Constanța spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 decembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red. dec. recurs jud. -/12.01.2010
gref. -
4 ex./12.01.2010
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici, Vanghelița Tase
