Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 425/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 425/
Ședința publică din data de 2 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în T,-, județul T, împotriva deciziei civile nr. 100 din 27 mai 2009, pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în T,-, județul T, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant, personal și asistat de dl. avocat G, în baza împuternicirii avocațiale nr. 189 din 02 iulie 2009, depuse la dosar și intimata pârâtă, personal și asistată de dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 084 din 2 octombrie 2009, depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 6 lei, conform chitanței nr. - din 3 septembrie 2009, depusă la dosar (fila 7) și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului reclamant, potrivit dispozițiilor instanței consemnate în încheierea de ședință din data de 7 octombrie 2009, apreciază că motivele de recurs formulate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Întrebate fiind, părțile arată că nu au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de declarațiile părților în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat și, socotindu-se lămurită, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului și îi pune în vedere apărătorului recurentului reclamant să precizeze în concluziile orale dacă, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și de dezvoltarea motivelor de recurs, în recurs se pot aprecia probele administrate în cauză.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul, solicită ca instanța să aprecieze dacă motivele de recurs invocate se încadrează în contextul legal la care a făcut referire cu privire la încadrarea juridică a motivelor de recurs.
Referitor la motivele de recurs, critică hotărârea recurată învederând că instanța de apel nu a evaluat în mod corect probele administrate în cauză, probe care atestă raporturile conflictuale dintre părți, respectiv incompatibilitatea dintre cele două părți în ce privește obligația de întreținere asumată prin contract. Apreciază că în mod greșit au fost apreciate probele din dosar cu privire la cea care trebuia să presteze obligația de întreținere. Astfel, arată că prin probele administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor, s-a făcut dovada faptului că de 4 ani recurentul nu mai beneficiază de întreținere din partea intimatei, de întreținerea acestuia ocupându-se alte persoane. De asemenea, tot prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada că recurentul a fost victima unor agresiuni fizice din partea celei care trebuia să presteze obligația de întreținere. Totodată mai arată că în momentul în care intimata s-a angajat la obligația de întreținere, aceasta avea cunoștință despre afecțiunea psihică a recurentului. Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, admiterea apelului cu consecința admiterii acțiunii de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere. Totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată dar își rezervă dreptul de a solicita aceste cheltuieli pe cale separată.
Apărătorul intimatei reclamante, având cuvântul, apreciază că hotărârea din apel este legală și temeinică prin raportare la dispozițiile art. 1020 și 1021 Cod civil, în sensul că instanța a examinat îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru aplicarea condiției rezolutorii. Din probele administrate în cauză a rezultat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru rezoluțiunea contractului, că nu se poate reține nicio culpă în sarcina debitoarei obligației de întreținere, astfel că ambele instanțe au pronunțat hotărâri legale și temeinice. Depozițiile martorilor audiați în cauză la instanța de fond și în apel au convins instanțele că obligația de întreținere nu s-a putut executa datorită culpei exclusive a întreținutului care a refuzat categoric întreținerea, alungând-o o intimată din locație și blocându-i porțile de acces.
Referitor la motivele de recurs invocate, apreciază că acestea nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, motivul esențial constând în neevaluarea probatoriilor în toată forța lor probantă.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor recurate ca fiind legale și temeinice. Totodată, solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Reclamantul a chemat în judecată pârâta solicitând instanței rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 736/2004 la. și a
contractului autentificat sub nr. 764/2004 și să se dispună repunerea părților în situația anterioară, în sensul redobândirii de către reclamant a bunurilor vândute.
Prin cererea reconvențională pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 5.156 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de perfectarea și autentificarea contractelor de întreținere și contravaloarea serviciilor menajere prestate în favoarea reclamantului în perioada 26 martie 2004 - 18 februarie 2007.
Prin sentința civilă nr. 3541 din 11 decembrie 2007 Judecătoria Tulceaa respins acțiunea principală și cererea reconvențională ca nefondate.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că între părți s-au încheiat două contracte de întreținere prin care reclamantul a înstrăinat pârâtei două imobile, cu obligația celei din urmă de a îl întreține și îngriji pe reclamant, pe tot timpul vieții.
A mai reținut prima instanță că nu a fost dovedit faptul că neexecutarea obligației de întreținere s-a datorat culpei pârâtei, debitor al acestei obligații, cererea de reziliere a contractelor fiind neîntemeiată.
Cu privire la cererea reconvențională s-a reținut că soarta sa depinde de soluția dată acțiunii principale.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 100 din 27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea.
În examinarea apelului tribunalul a reținut, ca și judecătoria, că potrivit probelor administrate reclamantul este culpabil de neexecutarea contractului din cauza faptului că acesta refuză întreținerea acordată de pârâtă, debitoarea obligației fiind împiedicată chiar de către reclamant să-și îndeplinească obligația asumată prin contract.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, susținând că instanța nu a evaluat în mod corect probele administrate, concluzia rezultată din aceste probe fiind aceea a imposibilității păstrării relațiilor contractuale dintre părți din cauza relațiilor tensionate și a neîncrederii dintre părți.
În continuare, recurentul a redat declarațiile martorilor audiați de instanță ( și ) și a susținut că pârâta era obligată să îi acorde reclamantului o întreținere permanentă, indiferent de starea acestuia determinată de afecțiunea psihică de care suferă.
Susține că neacordarea întreținerii timp de 2 ani este suficientă pentru a se concluziona că nici pe viitor nu se vor mai putea derula relațiile aferente unei obligații de întreținere.
Examinând legalitatea hotărârii pronunțate în raport de criticile formulate de reclamant, Curtea constată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Articolul 304 pct. 9 Cod procedură civilă vizează, deci, esențialmente nelegalitatea hotărârii atacate si conține două ipoteze distincte. Pentru ipoteza pronunțării unei hotărâri lipsite de temei legal, legiuitorul a avut în vedere acele
situații în care hotărârea este lipsită de un fundament juridic iar a doua ipoteză subsumează toate cazurile de încălcare sau de aplicare greșită a legii, prin nesocotirea normelor de drept material.
Astfel, în etapa procesuală a recursului, instanța de control judiciar cercetează numai nelegalitatea hotărârii, spre deosebire de etapa procesuală a apelului, cale de atac căreia îi este specifică devoluțiunea care înseamnă o analiză a sentinței pronunțate de instanța de fond atât sub aspectul nelegalității cât si al netemeiniciei, putându-se stabili o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță.
Criticile recurentului reclamant referitoare la faptul că instanțele au analizat greșit probele administrate, cu consecința reținerii unei alte situații de fapt decât cea reală și, printr-o apreciere greșită a probelor administrate, a reținut că reclamantul se face vinovat de neexecutarea obligației, sunt critici care privesc modul în care instanța de apel a apreciat probele administrate în stabilirea situației de fapt și pe care recurentul reclamant le consideră a fi greșite.
Aceste critici vizează, cu alte cuvinte, netemeinicia hotărârii, iar nu nelegalitatea ei, nefiind vorba despre niciuna din ipotezele avute în vedere de legiuitor prin edictarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Or, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă care permitea exercitarea acestei căi de atac pentru netemeinicia hotărârii ("casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronata a probelor administrate"), a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din nr.OUG 138/2000, menirea instanței de recurs fiind aceea de a verifica modul în care instanța de apel a aplicat și interpretat legea în raportul juridic dedus judecății si nicidecum modul de interpretare a probelor de către instanța respectivă.
Considerând că soluția tribunalului este legală, recursul va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, la cererea intimatei, constând realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată suportate de intimată pentru recurs, dar și culpa procesuală a recurentului, va obliga recurentul la restituirea către intimată a onorariului de avocat de 1500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în T,-, județul T, împotriva deciziei civile nr. 100 din 27 mai 2009, pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în T,-, județul
Obligă recurentul la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 decembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red. dec. rec. jud. -/12.02.2010
gref. -
2 ex./16.02.2010
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici, Vanghelița Tase
