Anulare act. Decizia 438/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 438/2008
Ședința publică de la 21 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară VicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară
JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc
JUDECĂTOR 3: Daniela Mărginean
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul G împotriva deciziei civile nr. 128/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.
Se constată că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 19.11.2008 concluzii scrise formulate de către recurentul reclamant G, notă de cheltuieli, cerere de repunere pe rol a cauzei formulată de către recurentul reclamant, certificat de grefă al ÎCCJ, copie cerere de strămutare a cauzei și reiterare a cererii de repunere pe rol.
dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 14 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării întocmită la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 761/05.03.2008 pronunțată de Judecătoria Alba Iulias -a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de către pârâții și.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de către pârâții și prin întâmpinare.
S-a respins excepția lipsei de interes a introducerii acțiunii invocată de către pârâții și prin întâmpinare.
S-a respins acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul G cu domiciliul în D, str. - -, -.4, parter,. 2, județul H împotriva pârâților și ambii cu domiciliul în A I,- ). și ORTODOXĂ ROMÂNĂ II A I, cu sediul A I,-, județul
S-a respins cererea formulată de pârâții și de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond reținut următoarele:
Sub aspectul excepției invocate de către pârâții prin întâmpinare, față de caracterul și efectele acestora, instanța analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes, din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, acestea fiind în strânsă legătură prin raportare la obiectul cauzei, în speță, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2254/1997 din data de 15.12.1997, încheiat la Biroul Notarului Public.
Astfel, pârâții au învederat că reclamantul nu are calitatea procesuală activă de a cere nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentic întrucât nu a participat la încheierea acestuia. Deși, potrivit art. 973.civ. convențiile nu produc efecte decât între părțile contractante, din analiza cererii reclamantului rezultă că acesta a solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2254/1997, invocând cauza ilicită a contractului( 966 cod civil ), precum și lipsa prețului( 948 Cod civil ), ca element esențial al contractului de vânzare-cumpărare. Or, având în vedere că nulitatea absolută intervine pentru a sancționa încălcarea unor dispoziții de interes public, ea poate fi invocată de orice persoană care are interes, inclusiv de persoanele care nu au participat la încheierea respectivului contract. Totodată, pârâții au invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului întrucât acesta nu a acceptat moștenirea de pe urma defunctului în termenul de 6 luni prevăzut de lege.
Instanța a reținut aceste susțineri ale pârâților, ca neîntemeiate, întrucât din declarația autentificată, depusă la fila 40 din dosar, rezultă că reclamantul, în calitate de fiu, a acceptat succesiunea defunctului.
În ceea ce privește lipsa de interes a reclamantului, instanța reține că reclamantul, în calitate de succesor al defunctului, justifică un interes în a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare în cauză, întrucât acesta se consideră vătămat în drepturile sale succesorale, ca moștenitor după defunctul, în ceea ce privește imobilul și prețul plătit ce au făcut obiectul prestațiilor contractului atacat.
Așa fiind, instanța a reținut că, în cauză reclamantul este o terță persoană față de contract care justifică un interes legitim pentru a invoca nulitatea absolută a contractului atacat, neputându-se susține că acesta este complet străin de actul juridic respectiv, motiv pentru care instanța va respinge excepțiile de mai sus.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că la data de 15 decembrie 1997, între pârâta Ortodoxă Română A I - II, în calitate de vânzătoare, și pârâții și, în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2254/1997 de către BNP, având ca obiect imobilul înscris în CF nr. 434 A I, având nr. topografic 1535/2/1/1, constând dinloc de casăîn suprafață de 749 mp. Totodată, părțile au prevăzut în contract unprețîn cuantum de 15 000 lei, pe care, pârâta Ortodoxă Română A I - II a afirmat că l-a primit în întregime de la cumpărători încă din anul 1961, când s-au perfectat actele sub semnătură privată, aspect consemnat întocmai de către notar.
Referitor la acest contract de vânzare-cumpărare, reclamantul a învederat, prin cererea sa, că este lovit de nulitate, întrucât a fost încheiat de pârâți în scopul fraudării drepturilor sale succesorale, fiind lipsit totodată, de un element esențial, respectiv prețul invocând ca temei juridic dispozițiile art. 966 și 948 Cod civil.
Este de principiu, faptul că pentru a fi valabil încheiat, un contract de vânzare-cumpărare trebuie să întrunească diferite elemente de fond și de formă care, conform regulilor generale în materie de contracte, prevăzute de art. 948.civ. sunt: capacitatea părților de a contracta; consimțământul valabil al părții ce se obligă; un obiect determinat (lucrul vândut și prețul), o cauză licită și, în contractele solemne, forma prevăzută de lege pentru nașterea valabilă a contractului.
Cu privire la imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare în cauză, din înscrisurile depuse la dosar ( 7-11) instanța a reținut faptul că acesta a mai făcut obiectul unui sub semnătură privată, încheiat în anul 1961, între pârâta Ortodoxă Română II A I, în calitate de vânzătoare și defunctul, în calitate de cumpărător. Prețul stabilit de părți în contract, în cuantum de 15 000 lei, a fost achitat în integralitate de către defunctul, astfel cum rezultă din chitanțele depuse la dosar.
Având în vedere că obiectul actului sub semnătură privată îl constituia un teren, iar actul de "vânzare-cumpărare" nu a fost încheiat în formă autentică ( conform art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinările și împărțelile terenurilor cu sau fără construcții, legea în vigoare la acea dată), formă necesară pentru însăși valabilitatea actului juridic, actul respectiv este lovit de nulitate absolută.
Deși nul ca vânzare-cumpărare, acordul de voință al părților realizat în 1961, în baza căruia s-au și executat clauzele anticipatorii ( predarea bunului și plata prețului ), instanța reține că, în virtutea principiului conversiunii actelor juridice, acesta poate fi calificat cel mult ca o promisiune de vânzare-cumpărare, care nu transferă dreptul de proprietate ( obligație de a da ), ci doar dă naștere, în sarcina părților, a unor obligații de a face, adică de a încheia în viitor contractul în formă autentică. Totodată, prin achitarea prețului prevăzut în contract, în patrimoniul defunctului s-a născut un drept de creanță cu privire la suma respectivă. Astfel, instanța reține caracterul esențial (constitutiv) al formei autentice în perfectarea vânzării atunci când, ca în cauză, aceasta este, potrivit legii, un juridic solemn, solemnitatea reprezentând un element de formă absolut necesar, odată cu aceasta exprimându-se și consimțământul valabil al părților prin raportare la încheierea valabilă a contractului de vânzare - cumpărare. În caz contrar, instanța reține că nu suntem în prezența unei vânzări valabile care să aibă drept consecință obligația de transmitere a proprietății ( obligație de a da) și pe cea de a preda lucrul vândut, respectiv, de a plăti prețul vânzării. De asemenea, incidența conversiunii amintite mai sus, nu infirmă principiul nulității actului care nu respectă o normă imperativă de interes general, efectele juridice urmărite în mod direct și explicit de părți nu se vor produce, ceea ce înseamnă că actul juridic încheiat în anul 1961, este și rămâne lovit de nulitate ca și contract de vânzare - cumpărare, în concordanță cu regula ceea ce este nul nu poate produce nici un efect, însă produce efecte juridice specifice altui juridic ( promisiunea de vânzare - cumpărare ), într-o anumită măsură compatibile cu cele urmărite inițial de părți, însă, evident, diferite de acesta din urmă.
În acest context, apare ca fiind eronată susținerea reclamantului cu privire la faptul că vânzarea - cumpărarea terenului din litigiu a avut loc în perioada 1959 - 1961.
În întâmpinarea formulată în cauză ( 19 ), pârâta Ortodoxă Română II AIa arătat că defunctul, în viață la data de 15.12.1997, a avut cunoștință de încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2254/1997, fiind de acord cu acest contract, aspect ce rezultă indirect și din consimțământul pârâtei consemnat de către notar în contractul atacat. Totodată, din cuprinsul întâmpinării mai rezultă că defunctul a convenit cu pârâta ca suma de 15000 lei, plătită de către defunct cu titlu de preț în anul 1961 și pe care pârâta avea obligația să i-o restituie alături de eventualele despăgubiri, la solicitarea acestuia, în baza dreptului de creanță și a obligației de a face existență în patrimoniul pârâtei, prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică cu o altă persoană, pârâții din cauză, să fie considerată drept preț al acestui nou contract. Poziția și voința defunctului de a-i gratifica indirect ( donație indirectă sub forma renunțării la dreptul - de a încheia în viitor contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică și dobândirea dreptului de proprietate) pe pârâții cu respectiva sumă de bani plătită cu titlu de preț și, în egală măsură, cu dreptul de a încheia în viitor promisiunea din anul 1961, în formă autentică, în vederea dobândirii de către aceștia a dreptului de proprietate asupra imobilului, care poate fi apreciată ca o intenție liberală a acestuia, fiind un juridic neutru se poate dovedi cu orice mijloc de probă fiind vorba de interpretarea unei voințe juridice, rezultă din întregul material probator administrat în cauză. Astfel, din declarația martorei rezultă că defunctul dorea să cumpere o casă pentru fiecare din băieții lui, mergând la D pentru a-i cumpăra reclamantului o locuință. Acest aspect este confirmat și de martora, care a învederat că defunctul i-a lăsat pârâtului jr. fiul său, o casă și un loc de casă, iar reclamantului i-a dat o sumă de bani, respectiv 4000 dolari, 600 lire sterline și 300 de mărci, sume pe care le-a depus la Banca, împuternicind-o pe soția reclamantului să scoată banii depuși, "împăcându-i" astfel pe cei doi fii ai săi.
Potrivit înscrisului denumit "declarație" (30), defunctul i-a donat pârâtului, în schimbul întreținerii, casa de locuit cu anexele și grădina. Deși acest contract nu îndeplinește condițiile de validitate prev. de art. 813.civ, fiind lovit de nulitate absolută, relevă intenția defunctului de a-l gratifica pe pârât. De asemenea, relevantă este în cauză, relativ la intenția liberală menționată, este și poziția pur pasivă a defunctului față de contractul încheiat în anul 1997 la data de 15 decembrie. Astfel, deși în viață la încheierea actului și luând cunoștință de existența încheierii acestuia, prin prezența la notar în data amintită mai sus ( a se vedea f 6 și 33 ), acesta nu a atacat contractul ulterior, până la data decesului său, 2 mai 1999, neinvocând nici un moment încălcarea vreunui drept al său prin încheierea acestui contract, fapt pentru care instanța reține că nu există nici o fraudare a drepturilor acestuia și implicit, ale reclamantului, ca succesor efectiv al acestuia din în anul 1999( 40 ). Analizând contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți, prin prisma condițiilor de valabilitate și a precizărilor de mai sus, instanța constată că acesta a fost legal încheiat, motivele de nulitate absolută invocate de către reclamant fiind lipsite de temeinicie.
Astfel, în ceea ce privește cauza contractului de vânzare-cumpărare, pe baza probelor administrate în cauză, instanța a apreciat că aceasta este reprezentată de prefigurarea mentală de către cumpărători a dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, iar nu fraudarea drepturilor succesorale eventuale ale reclamantului, prin scoaterea bunului respectiv din masa succesorală, din moment ce la data încheierii actului ( 15.12.1997 ), reclamantul nu avea nici un drept succesoral născut și actual nici prin raportare la moștenirea defunctei (acesta neacceptând succesiunea după aceasta) și nici după defunctul, în viață la data amintită ( decedat la data de 2.05.1999 ), succesiunea după acesta din urmă nefiind deschisă.
Astfel, pentru a putea fi în prezența acestui caz de nulitate prevăzut de art. 966 Cod civil/ Obligația fără cauza sau fondată pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect, instanța a reținut faptul că, cauza trebuie să fie una ilicită și imorală prin raportare la legile existente la data încheierii acestui.
Or, instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2254/1997 din data de 15.12.1997, încheiat la Biroul Notarului Public, părțile acestuia nu au încălcat nici o normă legală aplicabilă la data încheierii acestuia, pârâta Ortodoxă Română II A I, fiind titularul dreptului vândut, (proprietară), dispunând de acesta în baza atributului de dispoziție al dreptului de proprietate. De asemenea, instanța reține faptul că nu se poate susține cu temeinicie faptul că ambele părți contractante ar fi avut drept scop, la încheierea contractului, fraudarea legii și a drepturilor succesorale ale reclamantului (prin fraudarea drepturilor defunctului și implicit ale reclamantului), din moment ce pe de o parte, cauza actului se prezumă a exista ( art. 967 Cod civil ), reclamantul nedovedind contrariul iar pe de altă parte, buna - credință a părților contractante se prezumă ( art. 1899 Cod civil ), reclamantul nedovedind reaua credință a părților.
În ceea ce privește scopul imediat avut în vedere de către vânzătoare la data încheierii contractului, acesta constă în prefigurarea mentală a plății prețului, contraprestația predării bunului, motiv pentru care instanța reține că din perspectiva pârâtei Ortodoxă Română II A I, prețul stabilit în contractul din anul 1997 i-a fost achitat, aspect ce rezultă din întâmpinarea formulată de către aceasta, poziție consemnată de către notar în actul notarial, aceasta fiind satisfăcută din acest punct de vedere, întrucât și-a atins scopul prefigurat la încheierea contractului neputându-se susține o lipsă a contraprestației plății prețului, întrucât plata poate fi făcută de orice persoană.
În ceea ce privește, susținerea reclamantului relativ la faptul că, contractul este unul fictiv, simulat întrucât pârâta Ortodoxă Română II AId eși recunoaște calitatea de proprietari asupra terenului a părinților părților, numiții și, a încheiat ilegal contractul numai cu unul dintre succesori acestora, instanța o reține ca neîntemeiată întrucât în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1175 Cod civil care dispune că/ Actul secret, care modifica un public, nu poate avea putere decât intre părțile contractante si succesorii lor universali; un asemenea nu poate avea nici un efect in contra altor persoane, față de constatările și precizările de mai sus, cu privire la existența cauzei din perspectiva ambelor părți și, în egală măsură, cu privire la calitatea de proprietar a pârâtei Ortodoxă Română II A I, la data încheierii actului.
Față de cele expuse mai sus, instanța a reținut că încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2254/1997 s-a făcut cu respectarea condițiilor de fond și de formă, prevăzute de lege pentru încheierea sa valabilă, motiv pentru care va respinge cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2254/1997 din data de 15.12.1997, încheiat la Biroul Notarului Public, și pe cale de consecință și cererile subsecvente acesteia cu privire la anularea încheierilor de intabulare nr. 10143/ 23.12.1997 și nr. 946/05.12.1998 și la radierea mențiunilor făcute în CF nr. 29159 A I și restabilirea situației anterioare în CF nr. 434 A
De asemenea, față de respingerea capetelor de mai sus și rămânerea în ființă a înscrierii din CF nr. 29159 A I cu privire la imobilul teren, cererea de constatare a faptului edificării pe terenul înscris în CF nr. 434 A I, cu nr. top 1535/2/1/1, de către numiții și, în anii 1958 - 1965, o casă de locuit cu dependințe, apare ca inadmisibilă. De asemenea, reclamantul are la îndemână acțiunea în realizarea dreptului său prin raportare la casa în discuție, în baza dreptului său de moștenitor, cererea în constare fiind subsidiară cererii în realizare conform art. 111 Cod procedură civilă /Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, în cauză, reclamantul având deschise acțiunea pentru dezbaterea succesorală a moștenirii defunctului, în cadrul căreia se poate cere realizarea dreptului.
Împotriva acestei sentințe declarat apel atât reclamantul G cât și pârâții și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor de apel pârâții și solicită acordarea cheltuielilor de judecată de la fond respectiv onorariul avocatului, chitanță pe care nu au depus-o la instanța de fond.
În expunerea motivelor de apel reclamantul G susține că prima instanța pronunțat o hotărâre netemeinică:
- Susțin că prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică ca urmare interpretării eronate a unor probe de la dosar,pe de o parte, precum și ca urmare a ignorării altor probe de la dosar, la care face referire în cele ce urmează.
De asemenea, sentința aplicată este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Susține că actul sub semnătură privată încheiat în anul 1961 între Ortodoxă Română II I și pârâții și, este valabil și reprezintă o promisiune de vânzare - cumpărare, iar nu un contract de vânzare - cumpărare lovit de nulitate absolută, așa cum se reține în sentința apelată.
Că este așa rezultă din faptul că antecesorii acestora, și au plătit promitentei vânzătoare Ortodoxă Română II I, cu prețul de 15.000 lei și au intrat în posesia terenului înscris în CF nr. 434 A I, cu nr. top. 1535/2/1/1 -loc de casă de 749.
Plata prețului a fost făcută în perioada 1958-1961, așa cum rezultă din cele 11 chitanțe aflate la dosarul cauzei și cum recunoaște în întâmpinare pârâta Ortodoxă Română II
Prin încheierea actului în formă autentică s-a întocmit și s-a obținut autorizația de înstrăinare nr. 3672/01.03.1960 eliberată de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii H, de care aparținea și orașul A
Datorită legislației comuniste din acea perioadă părții acestora nu au mai putut încheia contractul de vânzare cumpărare în formă autentică.
Pe acest teren părții au edificat în perioada 1958-1965 o casă de locuit cu anexe gospodărești.
Cumpărarea terenului de către antecesorii săi și construirea de către aceștia a casei de locuit și a dependințelor sunt confirmate de toți martorii audiați în cauză:,.
Fiind vorba de o promisiune de vânzare cumpărare s-a născut în favoarea părinților acestuia, și un drept de creanță, precum și o obligație de a face pentru pârâta Ortodoxă Română II
Acest drept de creanță și obligația corelativă de a face nu s-au stins nici în prezent dat fiind faptul că prețul a fost plătit integral de părinții reclamantului, care au folosit terenul de la data încheierii actului sub semnătură privată până la decesul lor, iar de la acea dată este folosit de către fratele reclamantului,.
Dreptul de creanță face parte din categoria drepturilor care se transmit prin moștenire și care poate fi solicitat de reclamant în calitate de fiu moștenitor al defunctului.
Potrivit art. 22 raportat la art.24, art.25 din Decretul - lege 115/1938 precum și art. 27 alin. 7 din Legea 7/1996 acțiunea de prestație tabulară se poate îndreptași impotriva terțului dobânditor înscris în cartea funciară, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:
a)- actul juridic în baza căruia se solicită prestația tabulară să fie încheiat anterior celui în baza căruia a fost înscris dreptul terțului în cartea funciară.
b)- terțul să fi dobândit imobilul cu titlu gratuit sau, dacă l-a dobândit cu titlu oneros, să fie de rea credință.
II. - Prima instanță nu a observat caracterul acțiunii ca fiind una de prestație tabulară.
Cu probele administrate la dosarul cauzei a dovedit că respectivul contract de vânzare-cumpărare în formă autentică este lovit de nulitate absolută pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
- prețul terenului, de 15.000 lei, a fost plătit de părinții săi și, iar nu de pârâții junior și ; pârâtul junior având la acea dată vârsta de 5 ani, așa cum rezultă din răspunsul la interogatoriu dat de acesta;
- terenul a fost posedat de părinții lor până la deces, iar pârâții și s-au mutat în locuința părinților doar în anul 1990, așa cum rezultă din actul sub semnătură privată intitulat " diveditor " din 18.10.1996;
- contractul autentic de vânzare -cumpărare este fondat pe o cauză ilicită, respectiv imorală, fiind încheiat la insistențele pârâților și, profitând de vârsta înaintată a tatălui său, senior și cu scopul de ca reclamantul să nu aibă nici un drept de moștenire după casa de locuit, anexele gospodărești și terenul care a aparținut părinților lor.
În acest sens a arătat că părinții în afară de imobilele care au format obiectul contractului autentic de vânzare -cumpărare, nu mai au avut în proprietate alte imobile.
Așa încât contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art.948 pct. 4, rap.la art.966 și art.968 din Codul civil.
Deși nu a fost indicat ca temei de drept, prima instanță trebuia să rețină că în cauză sunt aplicabile și prevederile art.975 Cod civil referitoare la acțiunea pauliană, potrivit cărora creditorii pot să atace actele viclene făcute de debitor în detrimentul creditorului.
Așa fiind instanța trebuia să admită capetele de cerere privind prestația tabulară, constatarea nulității încheierilor de întabulare nr. 10143/23.12.1997 și 946/05.02.1998, rectificarea cărților funciare și înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea părinților noștri, și.
În mod greșit prima instanță a respins ca inadmisibile capetele de cerere privind constatarea că pe terenul înscris în CF nr.434 A I, cu nr-top. 1535/2/1/1, loc de casă de 749. părinții lor și au edificat, în perioada 1958 -1965, o casă de locuit cu dependințe și nu a dispus înscrierea dreptului acestora de proprietate asupra construcțiilor.
Instanța a considerat că este vorba de o acțiune în constatare și nu în realizare, fiind inadmisibilă având în vedere prevederile art.111 Cod pr civilă.
Din examinarea celor 2 capete de cerere instanța trebuia să rețină că se află în prezența unei acțiuni în realizare, iar nu în prezența unei acțiuni în constatare, dat fiind faptul că reclamantul a cerut înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcțiilor.
Prin Decizia civilă 128/A/20 iunie 2008 a Tribunalului Alba, pronunțată în dosar nr- apelul pârâților a fost admis și schimbată sentința numai cu privire la cheltuielile de judecată, obligându-l pe reclamant la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond. Au fost păstrate în rest dispozițiile sentinței. A fost respins apelul declarat de către reclamantul G împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că reclamantul a solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare întrucât a fost încheiat în scopul fraudării drepturilor sale succesorale, fiind lipsit de un element esențial respectiv prețul invocând ca temei juridic dispozițiile art.966 și 948 Cod civil.
Analizând contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți prin prisma condițiilor de valabilitate, Tribunalul a constatat că a fost legal încheiat pentru următoarele motive:
Astfel obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1997 îl constituie un teren ce a făcut obiectul și a actului sub semnătură privată încheiat în 1961.
Prețul stabilit de părți în cuantum de 15.000 lei a fost achitat în integritate de către defunctul.
În mod corect s-a reținut de instanța de fond că acordul de voință al părților realizat în anul 1991, în virtutea principiului conversiunii actelor juridice poate fi calificat ca o promisiune de vânzare cumpărare care nu transferă dreptul de proprietate ci doar de naștere în sarcina părților a unor obligații de a face adică de a încheia în viitor contractul în formă autentică.
În ce privește prețul vânzării din întâmpinarea depusă de pârâta Ortodoxă Română II I precum și din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la notar rezultă că defunctul a convenit cu pârâta ca suma de 15.000 lei plătită de către defunct în anul 1961 să fie considerată drept preț al acestui nou contract încheiat în formă autentică.
Voința defunctului de a-i gratifica indirect pe pârâții cu respectiva sumă de bani plătită cu titlul de preț și în egală măsură cu dreptul de a încheia în viitor promisiunea din anul 1961 în forma autentică, în vederea dobândirii de către aceștia dreptului de proprietate asupra imobilului, apreciată ca o intenție liberală rezultă din întreg materialul probator al cauzei.
În ce privește cauza contractului de vânzare cumpărare în mod corect s-a apreciat de prima instanță că aceasta este reprezentată de prefigurarea mentală de către cumpărători a dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, iar nu fraudarea drepturilor succesorale eventuale ale reclamantului prin scoaterea terenului respectiv din masa succesorală din moment ce la data încheierii actului ( 15.12.1997) reclamantul nu avea nici un drept succesoral născut și actual prin raportarea la moștenirea părinților.
De asemenea și scopul imediat avut în vedere de către vânzătoare la încheierea contractului a fost atins, astfel din perspectiva pârâtei Ortodoxă Română II I prețul stabilit în contract din anul 1997 i-a fost achitat aspect ce rezultă din întâmpinarea formulată.
Față de respingerea capătului principal, Tribunalul a constatat neîntemeiate celelalte capete și nu ca inadmisibile așa cum reținut instanța de fond.
În ce privește temeiul de drept invocat de reclamant în apel respectiv art. 27 alin 7 din Legea 7/1996 referitor la acțiunea în prestație tabulară precum și art.975 Cod civil referitor la acțiunea pauliană, Tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantului nu poate fi analizată din prisma acestor prevederi, atâta timp cât la fond reclamantul a formulat o acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 2254/97 întemeiată pe prev. art.966, 948 Cod civil.
În ce privește apelul pârâților și, Tribunalul a constatat că este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel din chitanța depusă la fila 19 rezultă că pârâții au achitat onorariul de avocat de 1000 lei la data de 7.12.2007, însă din eroare această chitanță nu a fost depusă la instanța de fond astfel că nu au fost acordate.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul G, criticând soluția instanței de apel pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2254/15 decembrie 1997 de către notarul public și prin care Ortodoxă Română AIN. II a vândut imobilul înscris în CF 434 A I nr. top 1535/2/1/1, loc de casă de 749 mp pârâților și, nulitatea încheierilor de întabulare nr. 10143/23 decembrie 1997 și 946/5 februarie 1998, dispunând radierea mențiunilor făcute în CF 29159 A I de sub și B 1, 2, 3 și restabilirea situației anterioare de CF.
Să se stabilească faptul că terenul înscris în CF 434 A I că în realitate imobilul a fost cumpărat în anul 1958 de antecesorii lor, și, plătind integral prețul și că aceștia au construit casa de locuit și dependințele, dispunând întabularea acestora în CF.
Au mai solicitat să fie obligații pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului a susținut în esență că ambele instanțe au pronunțat hotărâri netemeinice prin interpretarea eronată a unor probe și a ignorării altor probe. Că înscrisul sub semnătură privată încheiat în anul 1961 între antecesorii lor și parohie reprezintă o promisiune de vânzare, iar prețul imobilului a fost plătit de aceștia în perioada 1958-1961, iar în 1960 a fost emisă o autorizație de înstrăinare către aceștia. A mai susținut că pe imobil în perioada 1959-1965 antecesorii lor au construit casa și anexele gospodărești, aceștia având un drept de creanță care se transmite succesibililor, iar acțiunea în prestație tabulară se poate îndrepta și împotriva terțului dobânditor potrivit Legii 115/1938 și Legii 7/1996.
Că instanța de apel a apreciat că acțiunea nu poate fi examinată prin prisma art. 27 alin 7 din Legea nr. 7/1996 și art. 975 Cod civil pentru că le-ar fi invocat numai în apel, deși acțiunea este completată atât în ce privește nulitatea contractului, cât și a încheierilor de întabulare și înscrierea dreptului de proprietate pe numele părinților lor, iar neindicarea temeiului de drept în acțiune nu împiedică instanța de apel să examineze acțiunea pauliană și cea în prestație tabulară.
În mod greșit ambele instanțe nu au reținut că actul de vânzare este lovit de nulitate absolută, fiind întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 948 alin 4 raportat la art. 966 și 968 Cod civil, fiind fondat pe o cauză ilicită. A mai menționat că testamentul prin care antecesorii lor au testat pârâților întreaga avere a fost revocat, iar prin "actul doveditor" din 18 octombrie 1996 se recunoaște că pârâții au efectuat doar investiții la imobil.
În fine, în mod greșit instanțele au respins capetele de cerere privind constatarea că pe imobilul din litigiu părinții lor au construit edificatele și nu au dispus înscrierea dreptului lor în CF.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în baza art. 306 alin 2 Cod procedură civilă, se constată că Tribunalul a pronunțat a hotărâre legală.
Din lecturarea motivelor de recurs reiese că recurenții "susțin că ambele instanțe au pronunțat hotărâri netemeinice" ca urmare a interpretării greșite a probelor sau a ignorării altora.
Dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 Cod procedură civilă au fost abrogate, astfel că în recurs netemeinicia hotărârii nu mai poate fi invocată.
Singurul motiv de nelegalitate invocat prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, nu poate fi primit.
Prin acțiunea introductivă reclamantul, a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 15 decembrie 1997 între Ortodoxă Română II A I și pârâți, pretinzând că a fost încheiat în scopul fraudării drepturilor sale succesorale. În mod corect Tribunalul a reținut că acest contract viza un teren ce a făcut obiectului unui sub semnătură privată încheiat de antecesorul părților în anul 1991. Dar este de observat că și testamentul întocmit de același notar în favoarea pârâților poartă aceeași dată 15 decembrie 1997, în concretizarea acordului de voință realizat în anul 1961, în virtutea principiului conversiunii actelor juridice, care nu poate fi calificat ca o promisiune de vânzare-cumpărare și care nu transferă dreptul de proprietate, ci doar dă naștere în sarcina părților a unor obligații de a face, adică de a fi încheiat în viitor contractul în formă autentică.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de pârâta Ortodoxă Română II AIs -a arătat că defunctul a fost de acord ca prețul achitat de acesta în sumă de 15.000 lei să fie considerat drept preț al contractului în formă autentică încheiat între pârâți. Acest acord s-a dat în fața aceluiași notar, la 15 decembrie 1997 cu ocazia întocmirii testamentului și a contractului autentic.
Mai este de observat că testamentul autentic este ulterior contractului de vânzare-cumpărare care poartă nr. 2254/15 decembrie 1997, iar testamentul poartă nr. 2255/15 decembrie 1997, deci în momentul redactării testamentului defunctul nu mai putea cere încheierea unui autentic de vânzare-cumpărare, imobilul fiind deja înstrăinat.
Defunctul a revocat testamentul numai după ce proprietatea a fost înscrisă în CF pe numele pârâților.
În aceste condiții nu se poate susține că s-a încercat fraudarea drepturilor succesorale ale reclamantului.
Încheierea contractului autentic nu s-a făcut cu încălcarea nici unei dispoziții legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 966 și 948 Cod civil, neexistând nici o cauză ilicită care să ducă la nulitatea acestui.
Din probele testimoniale administrate în cauză rezultă că imobilul a fost inundat de două ori, iar reparațiile capitale au fost făcute pe cheltuiala pârâților, împrejurare recunoscută de reclamant la întrebarea nr. 5 din interogator (fila 46 dosar fond), cât și prin înscrisul intitulat " doveditor". Mai mult, la întrebarea nr. 22 din același interogator, apelantul a recunoscut că nu a acceptat moștenirea după mama sa, defuncta, împrejurare ce rezultă din certificatul de moștenitor nr. 57/7 august 1998 (fila 55 dosar fond).
De asemenea, se constată că în cauză nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 22 și următoarele din Decretul Lege nr. 115/1938 și nici dispozițiile art. 27 alin 7 din Legea nr. 7/1996, tocmai având în vedere cronologia faptelor mai sus arătate.
Mai mult, în concluziile scrise de la apel, recurentul a precizat că și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 966, 948 Cod civil - privind cauzele de nulitate și art. 1020-1021 Cod civil, care duc la rezilierea și rezoluțiunea convenției, amestecând cele trei instituții de drept.
Respingând capătul de cerere privind constatarea nulității contractului, soluția a dus implicit la respingerea și a celorlalte capete de cerere.
Față de aceste considerente, recursul se privește a fi neîntemeiat, urmând ca în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, să fie respins.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G împotriva Deciziei Civile nr. 128/A/20 iunie 2008 a Tribunalului Alba, pronunțată în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 2008.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. 2 ex/ 24 2008
Jud. fond:
Jud. apel:,
Președinte:Cristina Gheorghina Nagy NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Augustin Mândroc, Daniela Mărginean
