Anulare act. Decizia 457/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 457/2008

Ședința publică de la 11 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Truță

JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina Cojan

JUDECĂTOR 3: Anca Neamțiu președinte secție

Grefier - -

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 129/A/20.06.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-, având ca obiect

anulare act.

Procedura legal îndeplinită.

Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, concluzii scrise formulate de intimații pârâți, și, prin mandatar. chitanță, reprezentând onorariu de avocat.

De asemenea, tot prin serviciul registratură al instanței, s-a înregistrat la dosar concluzii scrise formulate de reclamantul recurent, prin mandatar. chitanță reprezentând onorariu de avocat.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 4 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub dosar nr. 1184/2005, nr. nou - la Judecătoria Alba Iulia, completată și precizată, reclamantul a chemat în judecată pârâții, și, și, solicitând ca prin hotărâre:

-să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1672/2003 încheiat de către pârâta în calitate de vânzător și și soțul în calitate de cumpărător, asupra imobilului înscris în CF 23196 AIt op 2308/1/14/IX situat administrativ în A I-,. 108. 2. 9 jud. A;

-să se dispună anularea încheierii de întabulare în temeiul căreia s-a înscris dreptul de proprietate în CF 23196 A I în favoarea pârâților de ordin 2-3 și;

-să se constate nulitatea absolută a încheierii de întabulare a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, pentru lipsa titlului valabil;

-să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții și și pârâții și, pentru imobilul înscris în CF 23196 AIt op. 2308/1/14/IX;

-să fie anulată încheierea de întabulare nr. 993/2004 în temeiul căreia s-a înscris proprietatea în CF în favoarea ultimilor pârâți, și să se dispună revenirea la situația anterioară de CF, în sensul de a restabili dreptul de proprietate în favoarea reclamantului și soția .

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în timpul căsătoriei cu pârâta au dobândit ca bun comun în cote diferențiate de contribuție imobilul înscris în CF 23196 A În urma procesului de partaj, Judecătoria Alba Iulia prin sentința civilă nr. 2034/2002 a atribuit pârâtei imobilul în litigiu, cu obligarea acestei la plata sultei în sumă de 77. 028.584 lei. În urma apelului declarat de pârâtă, prin decizia civilă nr. 775/A/8.10.2002 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr. 5176/2002 a schimbat în parte sentința în ceea ce privește cotele de contribuție ale reclamantului și pârâtei la dobândirea bunurilor comune, stabilind pentru pârâtă 65%, iar pentru reclamant 35%. Prin decizia pronunțată de Curtea de Apel în recurs s-a admis recursul declarat de reclamant și acțiunea de partaj este în rejudecare în apel. Întrucât pârâta 1 vândut imobilul, iar titlul în temeiul căruia a vândut nu este unul valabil (sentința civilă nr. 2034/2002 a Judecătoriei Alba Iulia nu era definitivă și irevocabilă pentru a putea fi întabulată), vânzarea este considerată nulă absolut, deoarece reclamantul nu este de acord cu vânzarea imobilului. Chiar dacă la soluționarea procesului de partaj acest imobil va fi atribuit pârâtei, acest imobil garantează solvabilitatea pârâtei pentru plata sultei la care va fi obligată. Pârâții de ordin 2-3 sunt de rea-credință, pentru că la data cumpărării cunoșteau, ca și pârâta de ordin 1 că reclamantul nu a fost legal citat în procesul de partaj în fața instanței de apel. De aceea, reclamantul consideră că înstrăinarea imobilului de către pârâtă a fost făcută doar cu scopul de a nu avea bunuri de urmărit pentru recuperarea sultei. Pârâții de ordin 2-3 au revândut imobilul, operațiune care dovedește reaua-credință a acestora care au recurs la aceste manevre în dorința de a ajuta pârâta de ordin 1 să rămână insolvabilă. Nimeni nu poate vinde în lipsa transferului legal de proprietate și dacă nu este proprietar, vânzarea astfel efectuată fiind nulă absolut.

În drept s-au invocat art. 480 cod civil, art. 34 din Decretul lege 115/1938, legea 7/1996.

Prin sentința civilă nr. 1253/16.03.2007 Judecătoria Alba Iuliaa respins acțiunea și a obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată de 1200 lei, iar pârâtului suma de 600 lei cu același titlu.

S-a reținut în considerentele sentinței că la data de 13.05.2003 pârâta s-a întabulat în CF 23196 AIs ub B 2,5 în baza sentinței civile nr. 2034/2002 a Judecătoriei Alba Iulia, investită cu formulă executorie la 14.04.2003, ca unic proprietar. La data de 19.05.2003 a vândut imobilul lui și, care se intabulează în CF sub B 6-7, cu încheierea 3420/2003. În baza contractului de vânzare-cumpărare din 8.12.2004 s-au întabulat în CF pârâții sub B 8 și 9, prin încheierea din 13.12.2004. Dreptul de ipotecă al pârâtei la BCR SA, Agenția Cetate s-a notat în foaia de sarcini sub C4.

Sentința civilă nr. 2034/2002 a Judecătoriei Alba Iuliaa fost modificată prin decizia civilă nr. 775/A/8.10.2002. Curtea de APEL ALBA IULIAa admis recursul declarat de și prin decizia civilă 48/2004 a casat hotărârea Tribunalului Alba și a fixat termen pentru rejudecarea apelului la 24.02.2005. Rejudecarea apelului a fost suspendată prin încheierea din 24.03.2005.

În ceea ce privește plata prețului, judecătoria a reținut că vânzătoarea a primit integral prețul imobilului, inițial un avans, apoi restul sumei, prin virament în contul deschis la. Vânzătorii și au primit din prețul de 1.050.000.000 lei, plătit în euro, avansul de 10.500 euro la încheierea contractului, iar restul de 17.000 euro, prin virament bancar. Resturile de prețuri s-au achitat ca urmare a contractării unor împrumuturi bancare de cumpărătorii și, respectiv și. Pârâții au cumpărat imobilul în scop de investiție, însă pârâții s-au mutat efectiv în locuință.

Instanța de fond a considerat că reclamantul a invocat după dezbaterea cauzei în fond, prin concluziile scrise, aplicarea art. 34 pct. 1 și 2, art. 36 și 37 din decretul lege 115/1938 arătând că întabularea în baza sentinței civile 2034/2002 a Judecătoriei Alba Iulia este o înscriere fără titlul valabil, concluzionând în sensul nulității absolute a înstrăinării făcute de pârâta 1, respectiv a nulității ( ca efect subsidiar a tuturor celorlalte înscrieri). Instanța a apreciat că nu se poate pune problema aplicării art. 34 din decretul lege 115/1938 în speță, față de modul în care a fost formulată acțiunea. A respins cerere de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, susținând că în cauză nu operează prezumția de mandat tacit reciproc pentru că reclamantul și pârâta 1 nu mai aveau calitatea de soți, deci nu sunt aplicabile prevederile art. 35 codul familiei. Se poate pune în discuție însă vânzarea bunului altuia, dar o asemenea vânzare este sancționată cu nulitatea relativă, pentru că este vizată apărarea unui interes particular, și nu un interes general. Cum reclamantul a invocat nulitatea absolută și sancțiunea acestei vânzări este nulitatea relativă, s-a respins acțiunea. Și dacă s-ar trece peste acest aspect, acțiunea a fost considerată neîntemeiată și pentru că reclamantul nu a dovedit că cumpărătorii și și și, au fost de rea credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

Prin decizia civilă nr. 171/A/28.09.2007 Tribunalul Alba a admis apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1253/2007 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia și în consecință a desființat sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la instanța de fond, cu motivarea că judecătoria nu a analizat primul capăt din acțiune, respectiv cel referitor la valabilitatea titlului reclamantei și nulitatea încheierii de întabulare reclamantei pe considerentul lipsei titlului.

Prin decizia civilă nr. 105/27.03.2008 Curtea de APEL ALBA IULIAa admis recursul declarat de pârâții și, și și a casat decizia civilă nr. 171/A/2007 pronunțată de Tribunalul Alba, trimițând cauza pentru rejudecarea apelului în fond de către tribunal.

În rejudecarea apelului, prin decizia civilă nr. 129/A/20.06.2008 pronunțată de Tribunalul Albaa fost respins apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1253/2007 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia. A fost obligat reclamantul să plătească intimaților și cheltuieli de judecată de 500 lei și pârâților și, suma de 500 lei cu același titlu, iar pârâtei suma de 500 lei.

S-a reținut în considerentele deciziei că instanța de fond s-a pronunțat asupra nulității absolute, reținând corect că nu este vorba de o nulitate absolută pentru că nu sunt vizate cauze din momentul încheierii contractului: consimțământ, obiect, cauză. Nu se pune nici problema vânzării bunului altuia, pentru că pârâta era singurul proprietar tabular. Reclamantul nu a dovedit reaua credință a pârâților, iar acțiunea a fost fundamentată pe art. 36 alin. 1 din decretul lege 115/1938, astfel că hotărârea judecătoriei este legală și temeinică. Tribunalul a considerat că operațiunea de întabulare a pârâtei a fost legală și temeinică, întrucât titlul în baza căruia s-a întabulat nu a fost desființat, iar afirmația apelantului potrivit căreia rămâne fără proprietatea sa nu este reală câtă vreme apartamentul era doar proprietatea tabulară a fostei soții.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea deciziei atacate și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată și completată, cu consecința restabilirii situației anterioare de CF, astfel încât să reflecte coproprietatea reclamantului și a pârâtei 1. Cu cheltuieli de judecată în toate fazele.

În drept se invocă art. 304 punctele 6, 7, 8, 9 cod procedură civilă.

În motivarea recursului, reclamantul susține că deși a cerut prin acțiune constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta cu pârâții pentru lipsa titlului valabil al acesteia asupra imobilului, iar pentru contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții cu pârâții, pentru vânzare încheiat cu non dominus, instanțele au refuzat să se pronunțe asupra acestei nulități absolute arătând că pe fondul cauzei s-au făcut alte susțineri decât în motivarea acțiunii. Temeiul acțiunii îl constituie Legea 115/1938, Legea 7/1996. Întrucât pârâta de ordin 1 vândut imobilul, iar titlul în temeiul căruia a vândut nu este un titlu valabil (sentința civilă nr. 2034/2002 a Judecătoriei Alba Iulia nu este definitivă și irevocabilă pentru a putea fi întabulată), vânzarea este nulă absolut, deoarece reclamantul nu este de acord cu vânzarea.

Recurentul susține că instanța, în măsura în care considera insuficientă precizarea temeiului de drept al acțiunii, trebuia să pună în discuția părților acest aspect și să solicite indicarea clară a articolelor invocate.

Instanța de apel a denaturat obiectul judecății, apoi s-a referit la o hotărâre executorie în partaj, deși aceasta nu era nici definitivă, nici executorie, judecata fiind suspendată până la soluționarea prezentei cauze. Prima decizie pronunțată în apel, în partaj, a fost casată și s-a dispus rejudecarea apelului, iar conform art. 311 cod procedură civilă, hotărârea casată nu are nici o putere, și actele de executare făcute în temeiul unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța nu dispune altfel. În hotărârea de recurs nu există o dispoziție în acest sens, astfel că decizia civilă nr. 775/A/2002 fiind casată prin decizia nr. 48/2004 a Curții de APEL ALBA IULIA, nu mai putea produce efecte. Deci nu putea constitui titlu pentru întabularea valabilă de sub din CF 23196 A Sancțiunea unei întabulări fără titlu valabil este nulitatea absolută potrivit art. 34 din Decretul lege 115/1938. În mod greșit a susținut instanța de apel că este legală întabularea de sub, întrucât bunul fiind în coproprietate, prin înscrierea de sub reclamantul a rămas fără imobil, deși nu exista titlu valabil.

Este criticată reținerea de către instanța de apel a faptului că reclamantul nu a dovedit reaua-credință, deși nici nu trebuia dovedită pentru că acțiunea a fost promovată în 3 ani de la încheierea actelor de vânzare și nici măcar buna-credință nu salvează actul în cazul lipsei titlului valabil al vânzătorului, deși a probat că pârâta nu are în cont suma încasată drept preț, care se coroborează cu restituirea către bancă de către pârâta a creditului acordat.

Potrivit art. 37 alin. 1 și 2 din Decretul Lege 115/1938, respectiv art. 36 din Legea 7/1996 dacă acțiunea în rectificare a fost intentată în termen de 3 ani, ea își produce efectele și este admisibilă și față de terțele persoane chiar dacă acestea au dobândit cu bună credință și prin act oneros. Nici instanța de fond, nici instanța de apel nu se pronunță asupra nulității încheierii de întabulare prin care pârâta s-a întabulat în CF pentru lipsa titlului valabil.

Recurentul apreciază ca nelegală motivarea instanței privind respingerea cererii de constatare a nulității absolute, întrucât apărarea proprietății este de interes general, iar transferul de proprietate care are la bază un titlul nevalabil ori care a fost desființat, este lovit de nulitate absolută tocmai pentru că s-au încălcat reguli imperative de interes general. În cauză sunt doi coproprietari, iar un transfer legal de proprietate în favoarea unuia dintre coproprietari se poate face doar prin hotărâre judecătorească, procesul de partaj fiind în curs.

Instanța de apel a susținut că nu există motiv de nulitate absolută la vânzare, însă în persoana reclamantului nu sunt întrunite nici una din condițiile art. 948 cod civil care să confere legalitate actului: reclamantul-coproprietar al imobilului nu a vândut, iar vânzare legală pe CF nu se putea face fără acordul său. Acțiunea în constatarea nulității are ca finalitate desființarea "ex tunc" și "ex nunc" a unui act juridic și a efectelor sale.

Pârâții și au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentului la cheltuieli de judecată. În esență, pârâții au susținut că instanța s-a pronunțat asupra obiectului cauzei, respingând acțiunea în constatare nulității absolute, pe motiv că nu putea fi vorba de nulitatea absolută întrucât la data vânzării nu opera mandatul tacit reciproc dintre soți, părțile nemaiavând calitatea de soți și se putea pune problema unei eventuale vânzări a bunului altuia, însă sancțiunea era nulitatea relativă, fiind un interes particular. Pârâții susțin că buna lor credință nu poate fi pusă la îndoială pentru că au cumpărat de la proprietar tabular și hotărârile judecătorești invocate de reclamant sunt ulterioare încheierii contractului. Susținerile recurentului că aceste vânzări sunt fictive le consideră neîntemeiate: din probele de la dosar rezultă că pârâții au plătit prețul apartamentului, iar faptul că nu au locuit efectiv în imobil nu poate demonstra că vânzarea nu a avut loc. Ei au cumpărat locuința în scop de investiție, însă pârâții s-au mutat efectiv în apartament și au făcut lucrări de renovare. Faptul că pârâta nu mai are bani în cont poate constitui o dovadă că nu au plătit prețul, acestea fiind speculații ale reclamantului. Instanța a avut un rol activ, a soluționat toate aspectele puse în discuție de reclamant și s-a făcut corect distincția între acțiunea în rectificarea întabulării prev. de art. din decretul Lege 115/1938 și acțiunea de fond prin care se cere constatarea nulității actului în baza căruia s-a făcut întabularea.

Intimata BCR SA a cerut prin întâmpinare respingerea recursului, arătând că instanța de fond s-a pronunțat asupra obiectului cererii, respingând în fond acțiunea ca nefondată.

Pârâții și și au cerut, prin întâmpinarea depusă respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Au arătat că instanța de apel s-a pronunțat asupra obiectul cauzei, în mod corect, reținând că nulitatea absolută sancționează actele încheiate în lipsa unui element esențial al contractului, respectiv consimțământ, obiect sau cauză, iar în speță singura sancțiune care putea fi aplicată este nulitatea relativă, căci interesul ocrotit este unul particular. Nu sunt aplicabile regulile mandatului tacit reciproc întrucât la data promovării acțiunii reclamantul și pârâta nu mai erau soți, cel mult se putea pune problema vânzării bunului altuia ( pentru partea care ar fi revenit reclamatului, dar nu pentru întregul imobil). Sunt citate opinii doctrinare potrivit cărora actele de dispoziție încheiate de un coproprietar cu privire la un bun comun au o soartă diferită după cum cunoștea sau nu că înstrăinătorul nu are calitatea de proprietar exclusiv al bunului. Dacă a cunoscut în momentul contractării că înstrăinătorul nu este proprietarul exclusiv al bunului, actul juridic este valabil fiind afectat de o condiție rezolutorie. nu a cunoscut acest aspect așa că actul nu este lovit nici de nulitate relativă. Reaua credință invocată de reclamant nu a fost dovedită. Recurentul nu a menționat că pârâta a investit cu formulă executorie sentința de partaj după expirarea termenului de recurs, iar reclamantul a promovat recurs peste termen și a desființat hotărârea, fapt care nu afectează buna credință cu care au acționat pârâții în momentul încheierii actelor. Titlul în baza căruia s-a întabulat pârâta nu a fost desființat, astfel că se consideră valabil la întabulare, deci și operațiunile ulterioare sunt valabile.

Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma motivelor de recurs, raportat la art. 304 cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Potrivit foii funciare in extenso nr. 23196 AIt op 2308/1/14/IX, asupra apartamentului situat în AIs tr. -. 108. 9, sub,2 au fost proprietari și, din 10.07.1996, cu titlu cumpărare.

Cu încheierea nr. 3238/13.05.2003, în baza sentinței civile nr. 2034/2002 a Judecătoriei Alba Iulia asupra cotei de sub s-a întabulat dreptul de proprietate a pârâtei cu titlu, sistare comunitate de bunuri, sub.

Pârâții și au devenit proprietari asupra imobilului în baza încheierii nr. 3420/20.05.2003, cu titlu cumpărare de la pârâta.

La rândul lor, pârâții au vândut apartamentul pârâților, care au întabulat contractul de vânzare-cumpărare cu încheierea nr. 9953/10.12.2004, sub,9.

Prin acțiunea formulată, reclamantul a invocat nulitatea încheierii de întabulare prin care pârâta a devenit unic proprietar al apartamentului.

Astfel, prin sentința civilă nr. 2034/8.05.2002 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia au fost partajate bunurile comune ale foștilor soți, iar apartamentul a fost atribuit pârâtei .

Apelul declarat împotriva sentinței de pârâtă, a fost soluționat prin decizia civilă nr. 775/A/8.10.2002 a Tribunalului Alba, hotărâre care a schimbat cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, însă a menținut modalitatea de partajare.

Prin decizia civilă nr. 458/20.01.2004 Curtea de APEL ALBA IULIAa admis recursul declarat de reclamant împotriva deciziei tribunalului, a casat decizia și a fixat termen pentru rejudecarea apelului, la 24.02.2004, reținând că reclamantul a fost plecat din țară în perioada 16.07.2001-18.11.2003, iar pârâta - cu rea credință - deși cunoștea acest lucru și s-a menționat în procedura de citare în apel, nu a indicat locul unde se află acesta, pentru a fi legal citat. Apelul nu este nici în prezent soluționat, fiind suspendat, la cererea reclamantului până la soluționarea prezentei cauze.

Deci, față de prevederile art. 282 cod procedură civilă sentința civilă nr. 2034/2002 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia nu este nici în prezent definitivă, apelul nefiind judecat, astfel că nu putea fi executată. Art. 311 alin. 1 cod procedură civilă statuează că hotărârea casată nu are nici o putere, iar alin. 2 al articolului stabilește expres că actele de executare făcute în puterea unei asemenea decizii sunt desființate de drept.

În baza sentinței investite cu formulă executorie, pârâta, prin încheierea de carte funciară nr. 3238/2003 și-a întabulat dreptul de proprietate la data de 13.05.2003.

Din examinarea acestor înscrisuri reiese că pârâta a întabulat dreptul său de proprietate în baza unei sentințe, care nu este nici în prezent definitivă. Pârâta a formulat cererea de întabulare cu rea-credință, deși știa că fostul său soț nu este în țară, că nu are cunoștință de judecarea apelului și de soluția pronunțată, deci hotărârea care a cerut să fie întabulată nu poate fi definitivă. La doar câteva zile de la întabulare, pârâta a înstrăinat imobilul pârâților.

Pe de altă parte, potrivit art. 46 din Decretul lege 115/1938 întabularea unui drept real se poate încuviința numai în temeiul unei hotărâri judecătorești "desăvârșite", deci irevocabile. Sentința civilă nr. 2034/2002 a Judecătoriei Alba Iulia nu este nici în prezent irevocabilă.

Acțiunea promovată de reclamant este întemeiată pe art. 34 din Decretul lege 115/1938, respectiv lipsa titlului valabil de înscriere. Așa cum s-a menționat sentința civilă 2034/2002 nu îndeplinește condițiile unui titlu valabil de întabulare, întrucât pârâta nu are un titlul care să-i consfințească în mod irevocabil dreptul său asupra imobilului în litigiu.

Art. 34 din Decretul lege 115/1938 stabilește situațiile în care poate interveni rectificarea unei cărți funciare, constituind dreptul material al cărților funciare. Procedura sau calea de realizare a acestei rectificări este prevăzută de art. 36-37 din decret, art. 38 stabilind efectele pe care le are această hotărâre.

Art. 37 din Decretul lege 115/1938 stabilește neechivoc, că acțiunea în rectificare întemeiată pe art. 34 pct. 1 și 2, dacă a fost promovată în termen își produce efectele și față de terțele persoane care au dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare.

Prezenta cerere de chemare în judecată a fost promovată în 10.02.2005, deci în termenul legal de prescripție de 3 ani. Pârâții și sunt terți, așa că buna sau reaua credință la încheierea actelor de vânzare-cumpărare este lipsită de relevanță în acest context.

Chiar dacă, inițial, reclamantul nu a cerut anularea încheierii de întabulare a pârâtei, a fost completată acțiunea și cu acest petit, însă în motivarea acțiunii a invocat tocmai lipsa titlului valabil în baza căruia s-a întabulat pârâta, și ca o consecință nulitatea vânzării.

Față de argumentele expuse nu are relevanță, problema juridică ridicată referitoare la vânzarea în temeiul unui presupus mandat tacit reciproc sau vânzarea bunului altuia: acestea constituie false probleme. Mandatul tacit reciproc nu putea opera întrucât reclamantul și pârâta nu mai aveau calitatea de soți la momentul vânzării apartamentului. Problema vânzării bunului altuia nu se poate pune pentru că, chiar dacă în momentul desfacerii căsătoriei proprietatea devălmașe s-a transformat în proprietate pe cote părți, nu se cunosc aceste cote(cotele pot fi oricare, între 0 și 100), astfel că este fără temei presupunerea vânzării bunului altuia. Și chiar dacă se presupune că a fost vândut bunul altuia, vânzarea este nulă absolut pentru că s-a încheiat în scop speculativ, având cauză ilicită, fiind încălcate prevederile art. 968 cod civil.

Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că atât instanța de fond, cât și cea de apel au interpretat greșit legea, astfel că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă. De aceea, se va admite recursul reclamantului, în sensul admiterii apelului reclamantului și schimbării în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Se va constata nulitatea absolută a încheierii de întabulare a dreptului de proprietate a pârâtei, în temeiul art. 34 din decretul lege 115/1938. Apoi, se va constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâta și pârâții, respectiv între pârâții și pârâții, în temeiul art. 37 din decretul lege 115/1938, și pentru lipsa titlului valabil. Dacă primul contract de vânzare-cumpărare este nul, al doilea contract fiind subsecvent nu are obiect, este de asemenea nul absolut. În temeiul art. 34 din decretul lege 115/1938 se vor anula încheierile de întabulare corespunzătoare fiecărui act menționat, restabilind situația anterioară de CF.

În temeiul art. 274 cod procedură civilă vor fi obligați intimații pârâți la cheltuieli de judecată către recurent de 2600 lei în toate instanțele, reprezentând onorariu de avocat și taxa de timbru.

Pentru aceste motive:

In numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 129/A/20.06.2008 a Tribunalului Alba - Secția civilă și a sentinței civile nr. 1253/2007 a Judecătoriei Alba Iulia și în consecință:

Modifică în tot decizia atacată, în sensul că:

Admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1253/2007 a Judecătoriei Alba Iulia.

Schimbă sentința apelată, în sensul că:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, și și în consecință:

Constată nulitatea absolută a încheierii de întabulare a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, privind imobilul înscris în CF 23196 A I, nr. top. 2308/1/14/IX.

Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1672/2003 încheiat între pârâta în calitate de vânzător și pârâții și, în calitate de cumpărători asupra imobilului înscris în CF 23196 A I, nr. top. 2308/1/14/IX situat administrativ în A I,-,. 108,. 2,. 9.

Dispune anularea încheierii de întabulare în temeiul căreia a fost înscris dreptul de proprietate al pârâților.

Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâții și pârâții și, cu privire la același imobil.

Dispune anularea încheierii de întabulare nr. 9953/2004, prin care s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâților.

Dispune restabilirea situației anterioare de CF.

Obligă intimații pârâți să plătească reclamantului recurent cheltuieli de judecată în sumă de 2.600 lei, în toate instanțele.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11.12.2008

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Tehn.

2 ex/20.01.2009

- /