Anulare act. Decizia 47/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.47/
Ședința publică din 20 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Irina Bondoc
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de:
1) reclamantul, prin, cu domiciliul în C,-, județul C;
2) pârâții, și, toți cu domiciliul în C,-, jud. C;
3) pârâta EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT C, cu sediul în C, bd. 1 -, nr. 21, -. 18, parter, județul C,
în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C, bd. -, nr. 51, județul C, împotriva deciziei civile nr. 477 din 29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect constatare nulitate contract de vânzare-cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant prin av., recurentul pârât asistat de av. în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. -/2007, recurenții pârâți și prin av. -, potrivit aceleiași împuterniciri avocațiale și intimații pârâți Consiliul Local C și Municipiul C prin Primar prin av., conform împuternicirii avocațiale seria - nr. 45839/2007, lipsind recurenta pârâtă
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
Recursul reclamantului este declarat,motivat în termen și netimbrat.
Recursurile pârâților sunt declarate și motivate în termen și timbrate cu câte 6 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbre judiciare.
După referatul grefierului de ședință;
Avocatul recurentului reclamant depune la dosarul cauzei chitanța de plată a taxei judiciare de timbru de 6 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, precizând că va depune și împuternicirea avocațială până la sfârșitul ședinței de judecată.
Ceilalți avocați, având pe rând cuvântul, nu contestă calitatea d-nei av. de apărător al recurentului reclamant.
Instanța pune în discuție excepția lipsei de interes în promovarea recursului de către recurentul reclamant.
Având cuvântul, avocatul intimaților pârâți, apreciază recursul reclamantului ca fiind lipsit de interes pentru că, o eventuală soluție de admitere a recursului reclamantului ar atrage casarea cu trimitere și reluarea judecății cauzei de la fond.
Avocatul recurentului reclamant este de părere că urmează să se admită excepția lipsei de interes în contextul respingerii recursurilor promovate de pârâții și În situația admiterii recursurilor pârâților, nu se mai pune problema lipsei de interes a recursului declarat de reclamant. Lipsa de interes a recursului cu privire la soluția de constatare a falsului poate fi admisă ca excepție numai în varianta respingerii celor două recursuri promovate de către pârâți.
Luând act că părțile nu mai au alte cereri prealabile de formulat ori înscrisuri de depus la dosar, instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Având cuvântul pentru recurentul reclamant, avocatul acestuia critică soluția recurată sub aspectul nelegalității, susținând că, simulația extinde sfera terților nu o îngustează, cuprinzând pe lângă terți și pe succesorii cu titlu particular și pe creditorii ai părților.
În atare situație, recurentul reclamant are calitate procesuală activă, soluția instanței fiind greșită. Dacă s-ar menține o astfel de soluție, s-ar reforma în sens negativ regimul juridic al simulației, atât sub aspectul sferei persoanelor care pot formula acțiunea în simulație, cât și sub aspectul modalității de probațiune.
În legătură cu chestiunea falsului, interpretarea dată de instanță este contrară art. 184 cod pr. civilă.
Ca soluție preconizată în cauză, este de părere că instanța de recurs poate dispune modificarea soluției pentru constatarea calității procesuale active, iar nu o casare cu trimitere pentru a se constata lipsa de interes.
totuși că primează lipsa de interes, pentru că o astfel de excepție poate fi invocată în orice fază procesuală. O excepție de acest tip poate fi ridicată pentru prima dată și în recurs, invocă această excepție în recurs, iar instanța de recurs trebuie să se pronunțe asupra ei. Constatând lipsa de interes, nu se mai impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
Având cuvântul pentru intimații pârâți Consiliul Local și Municipiul C, reprezentantul acestora pune concluzii de respingere a recursului formulat de reclamantul ca fiind lipsit de interes, sub ambele motive de recurs. Este de părere că soluția ce s-ar putea pronunța în recurs este de casare cu trimitere spre rejudecare pentru că această problemă ar putea face obiect de verificare al instanței sesizate cu un recurs în interesul legii.
Avocatul recurenților pârâți, având cuvântul, în referire la recursul reclamantului pune concluzii de respingere ca lipsit de interes și ca nefondat pentru că, fiind un terț nu putea să formuleze acțiunea în declararea simulației.
În ceea ce privește recursul pârâtei C, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Referitor la recursul pârâților, pune concluzii de admitere pentru că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut. Soluția pe care trebuia să o pronunțe instanța cu privire la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare era aceea de respingere ca nefondat a acestui capăt de cerere, subsecvent primului, care viza constatarea declarațiilor ca fiind false.
Din materialul probator administrat a rezultat altă situație decât cea reținută de instanțe și nu se referă la un teren ci la o simplă fundație, care la data respectivă nu reprezentau o locuință de sine stătătoare care să satisfacă cerințele de locuit. Sa depus rezoluția parchetului care în urma cercetărilor efectuate a stabilit că fam. a achiziționat imobilul conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1996. Toate declarațiile martorilor audiați la fond se coroborează cu cercetările efectuate de parchet în sensul că la acea dată pârâții nu dețineau o locuință. Procesul verbal de recepție nu poate fi avut în vedere deoarece contravine celorlalte probe de la dosar.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârilor pronunțate de instanțele în precedență și respingerea capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare. Cu cheltuieli de judecată.
În referire la recursul pârâților, avocatul recurentului reclamant, pune concluzii de respingere ca nefondat pentru că instanța nu a acordat mai mult decât s-a cerut și a interpretat corect materialul probator.
În ceea ce privește recursul C, că un astfel de recurs nu există pentru că nu există nici un motiv de recurs in terminis.
Avocatul intimaților pârâți Municipiul C și Consiliul Local C, lasă la aprecierea instanței cu privire la recursurile formulate de pârâții și Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr- reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții, Municipiul C prin Primar, Consiliul Local C și C, să se constate că declarațiile chiriașilor și prezentate în scopul cumpărării imobilului din-,.1 sunt false, să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 27465/1996 și să se constate simulat actul de vânzare-cumpărare dintre și și asupra imobilului din C,-.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost proprietarul imobilului din C,-,. 1, imobil ce a trecut în patrimoniul statului ca urmare a aplicării Decretului nr. 223/1974. A mai arătat reclamantul că prin sentința civilă nr. 377/2000 s-a respins acțiunea în revendicarea etajului imobilului reținându-se că s-au primit despăgubiri conform deciziei nr. 476/1975, iar titlul statului a fost valabil.
A mai menționat reclamantul că a formulat notificare în baza Legii 10/2001 și că la data la care au beneficiat de dispozițiile Legii nr. 112/1995 și au avut sau aveau deja o proprietate dobândind în anul 1991 teren în- și construind o locuință în baza autorizației de construire nr. 187/1992. Operațiunea s-a efectuat în scopul de a trece proprietatea fictiv, de pe un nume pe altul.
În ceea ce privește declarațiile pe proprie răspundere prezentate de și la cumpărarea apartamentului, a arătat că s-a săvârșit infracțiunea de fals în declarații, infracțiune prev. de art. 292 Cod penal. Pentru, care este decedat, sunt incidente disp.art. 10 lit. g Cod pr. penală, iar pentru, a intervenit prescripția răspunderii penale, astfel că instanței civile îi revine sarcina de a constata falsul celor două declarații. Consecința constatării falsului celor două declarații atrage nulitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii 112/1005.
În ceea ce privește vânzarea-cumpărarea dintre și și, actul este fictiv având în vedere relațiile de rudenie, declarațiile date pentru cumpărarea în baza Legii 112/1995 și revenirea imobilului în patrimoniul vânzătorilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 281 Cod penal, art. 10 lit. g Cod pr. penală, art. 998-999 Cod civil, art. 1175 Cod civil, frauda la lege.
Prin sentința civilă nr.3504/27.03.2007 Judecătoria Constanțaa admis excepția inadmisibilității cererii privind constatarea declarațiilor chiriașilor și ca fiind false și a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamant. A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27465/4.11.1996 încheiat între C și și. S-a respins cererea reclamantului de constatare a simulației actului de vânzare-cumpărare încheiat între și în calitate de vânzători și în calitate de cumpărător, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă. Pârâții au fost obligați către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 512,3 lei.
Pentru a pronunța această soluție Judecătoria Constanțaa reținut în esență că la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare nr. 27465/4.11.1996, conform art. 9 din Legea 112/1995 pârâții și erau proprietarii unei alte locuințe în municipiul C, situație în care actul este lovit de nulitate absolută, conform art. 9 al. (6) din Legea 112/1995.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanții, prin și pârâții C, Municipiul C, Consiliul Local C, și, care au criticat-o pentru nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 477 din 29.10.2007 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondate toate apelurile.
Referitor la apelul pârâților, și, instanța de apel, a reținut în esență că toate criticile formulate de aceștia sunt nefondate, întrucât la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 27465/4.11.1996, conform Legii 112/1995 cumpărătorii dețineau în proprietate un imobil compus din teren și construcție, realizată în baza autorizației de construire nr. 187/9.04.1992 și finalizată în luna august 1995, conform procesului verbal de recepție nr. 21507/31.08.1995.
Referitor la apelul formulat de reclamant, s-a reținut că prima instanță a soluționat corect atât excepția inadmisibilității cererii de a se constata ca fiind false declarațiile date de pârâții și anterior perfectării contractului de vânzare-cumpărare nr. 27465/4.11.1996, cât și excepția lipsei calității procesual active a reclamantului în cererea de declararea simulației contractului de vânzare-cumpărare nr. 2915/4.07.1995 încheiat între pârâții.
Instanța a reținut că în cazul simulației, în categoria terților intră anumite persoane care, în condițiile obișnuite ale încheierii contractului, sunt cuprinse în categoria așa numiților succesori, respectiv succesori cu titlu particular și creditorii ai părților. Apelantul reclamant ar fi avut calitatea de terț numai atunci când, drepturile sale recunoscute sau protejate de lege ori care ar urma să se nască în patrimoniul său, ar viza chiar imobilul înstrăinat, respectiv dobândit de către numiții, și, ceea ce nu este cazul în speță.
Referitor la apelurile formulate de pârâții C, Municipiul C și Consiliul Local C, s-a reținut că acestea sunt nefondate, contractul de vânzare-cumpărare nr. 27465/4.11.1996 fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 9 al.(6) din Legea nr. 112/1995, sancțiunea legală fiind nulitatea actului de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamantul și pârâții, și și
Recurentul reclamant a criticat legalitatea hotărârilor pronunțate de Judecătoria și Tribunalul Constanța sub aspectul soluționării excepției inadmisibilitățiiunei acțiuni în constatarea falsului în declarații, prin raportare la dispozițiile art. 184 Cod pr. civilă, cât și sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesual active a reclamantului în acțiunea în declararea simulației contractului de vânzare-cumpărare nr. 2915/4.07.1995 încheiat între pârâții.
Recurentul a precizat în considerentele cererii că, "motivul de recurs invocat vizează, de principiu, soluția teoretică în problemele de drept supuse atenției, neavând impact practic asupra soluției finale ".
Pârâții, și au criticat legalitatea hotărârii recurate conform art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 Cod pr. civilă pentru următoarele motive:
1)- Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut. Respingând ca inadmisibilă cererea de constatare a nulității declarațiilor chiriașilor și date anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 27465/1996, se impunea și respingerea cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare.
2)- În cauză a fost administrate înscrisuri, interogatorii și martori din care a rezultat o altă situație decât cea prezentată în dispozitivele celor instanțe de fond și de apel, în sensul că la momentul perfectării actului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat, pârâții nu dobândiseră și nici nu înstrăinaseră o altă locuință, îndeplineau toate condițiile legale pentru a cumpăra locuința deținută în calitate de chiriași, conform Legii 112/1995.
Martorii audiați în cauză au arătat că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, imobilul din- nu era o locuință, ci se afla în stadiul de fundație cu demisol, neputând fi locuit până în anul 2000.
3)- Procesul-verbal de recepție nr. 21507/1995 și cererea defunctului nu pot fi reținute ca probe în instanță, deoarece la data respectivă proprietar și beneficiar nu mai era deoarece intervenise vânzarea-cumpărarea terenului și a construcției în stadiu de fundație și demisol, iar conform adresei Serviciului public de impozite și taxe C, imobilul din- a fost dobândit la 11.12.2004 conform certificatului de moștenitor nr. 16/2004 de pe urma defunctului.
La rândul său, pârâta Cac riticat legalitatea hotărârii pronunțate de Tribunalul Constanța, conform art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, susținând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, hotărârea judecătorească fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Din oficiu, la termenul de judecată din 20.02.2008, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei de interes a recursului reclamantului.
Conform dispozițiilor art. 137 Cod pr. civilă, vom analiza cu prioritate această excepție de procedură ce face inutilă cercetarea fondului recursului declarat de reclamantul.
Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acestuia.
Pentru exercitarea recursului este necesar ca recurentul să justifice un interes legitim, juridic, personal și direct. De asemenea interesul trebuie să fie născut și actual, deci să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune sau o componentă a acestuia, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune.
Interesul trebuie să fie personal și direct, în sensul că folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.
În cauză se reține că reclamantul a învestit prima instanță cu o acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 27465/1996 încheiat între C și chiriașii și cu privire la imobilul situat în C,-, etaj 1, fostă proprietate a reclamantului și în subsidiar a solicitat ca instanța să constate simulat actul de vânzare-cumpărare nr. 2915/4.07.1995 încheiat între pârâții și, pe de o parte și, pe de altă parte.
Prin sentința civilă nr. 3504/27.03.2007 a Judecătoriei Constanța, menținută în apel prin decizia civilă nr. 477/29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, acțiunea principală a reclamantului a fost admisă și s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți conform Legii 112/1995 cu privire la imobilul ( etajul 1) preluat de la reclamant în baza Decretului 223/1974, cu decizia nr. 476/1975.
Se reține astfel că pretențiile reclamantului au fost valorificate în cadrul acțiunii în nulitatea actului de vânzare-cumpărare nr. 27465/1996, reclamantul a avut câștig de cauză atât în fața instanței de fond cât și în apel, situație în care acesta nu justifică un interes personal, născut și actual în promovarea prezentului recurs.
De altfel, chiar dacă în considerentele cererii de recurs reclamantul a precizat expres că urmărește numai o soluționare pur teoretică a problemelor de drept invocate în recurs, " soluția teoretică în problemele de drept supuse atenției neavând impact practic asupra soluției finale".
Pentru considerentele expuse și având în vedere principiul "non reformatio in peius" instanța va admite ca fondată excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea prezentului recurs, cu consecința respingerii acestuia ca fiind lipsit de interes.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport cu criticile pârâților, și, se reține că recursul pârâților este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 129 al. ultim Cod pr. civilă, judecătorii sunt datori să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, fără a putea depăși limitele învestirii dar totodată nu pot să lase nesoluționate capetele de cerere cu a căror judecare au fost legal învestiți. De asemenea, pentru a califica acțiunea introdusă, instanța nu trebuie să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după cel pe care reclamantul a înțeles să îl atribuie acelor termeni, după natura dreptului și a scopului urmărit prin exercitarea acțiunii, acestor termeni (art. 84 Cod pr. civilă).
În cauză se reține că reclamantul a solicitat prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Constanța sub nr. 12207/2005, ca instanța să constate că declarațiile chiriașilor și prezentate în scopul cumpărării imobilului din- etaj 1, în temeiul Legii 112/1995 sunt false și pe cale de consecință să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 27465/1996 încheiat între chiriași și C, conform art. 9 al.(6) din legea nr. 112/1995 ( fila 2 dosar nr. 12.207/2005 al Judecătoriei Constanța ).
Conform dispozițiilor art. 9 al.(6), chiriașii titulari sau membrii familiei lor - soț, soție, copii minori - care au dobândit sau au înstrăinat o locuință proprietate personală după 1.01.1990, în localitatea de domiciliu erau exceptați de la beneficiul Legii nr. 112/1995, neputând cumpăra locuințele închiriate, care nu fuseseră restituite foștilor proprietari.
Această dispoziție legală are un caracter imperativ, încălcarea ei fiind sancționată cu nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, sancțiune ce rezultă din modalitatea de redactare a textului legii ( art. 9 al.6 din Legea 112/1995).
De altfel și din Hotărârea Guvernului nr. 11/29.01.1997 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii 112/1995 rezultă că prevederile legale privind nulitatea actelor juridice se aplică și contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu nerespectarea art. 9 al.(6) și ale art. 10 din lege (art. 9 lit. "c").
Prin urmare, prima instanță investită cu cererea privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 27465/1996, pentru încălcarea dispozițiilor art. 9 al.(6) din Legea nr. 112/1995, în mod corect s-a pronunțat, în limitele învestirii asupra acestei cereri, cauza de nulitate fiind expres prevăzută de lege și invocată de reclamant în acțiunea dedusă judecății.
Respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în constatare ca fiind false declarațiile prezentate de chiriașii cumpărători la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 27465/1996 nu face inadmisibil capătul de cerere ce viza legalitatea încheierii acestui contract de vânzare-cumpărare, cât timp reclamantul a investit legal instanța cu această cerere, iar sancțiunea nulității absolute este reglementată de lege, nefiind condiționată de admiterea unei acțiuni în constatarea caracterului fals al declarațiilor date de cumpărători, pe proprie răspundere, cu privire la îndeplinirea tuturor condițiilor legale pentru a cumpăra o locuință conform Legii 112/1995 / fila 101 dosar nr. 12207/2005 al Judecătoriei Constanța ).
Pentru aceste considerente se reține ca fiind nefondată critica recurenților ce viza acordarea de către instanțele de fond și de apel a ceea ce nu s-a cerut sau mai mult decât s-a cerut.
Nu se pot reține ca fondate nici criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct 8 și 9 Cod pr. civilă, instanțele de fond și de apel pronunțându-se în limitele învestirii asupra tuturor cererilor reclamantului și fără a schimba natura ori înțelesul actului juridic dedus judecății.
Astfel, învestită cu o acțiune în nulitatea actului de vânzare-cumpărare nr. 27465/1996, încheiat între C și chiriașii și, conform Legii 112/1995, instanța de judecată a analizat legalitatea acestui act în raport de dispozițiile imperative ale art. 9 al.(6) din Legea 112/1995 și a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare, fără a schimba natura sau înțelesul vădit lămurit al cererii de anulare cu care a fost învestită instanța, hotărârile judecătorești fiind pronunțate cu aplicarea corectă în cauză a dispozițiilor legale mai sus invocate.
Aspectul ce vizează modalitatea de valorificare de cătr instanțele de fond și de apel a probelor cu martori și înscrisuri nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6,7, 8 și 9 Cod pr. civilă, ci constituie motive de netemeinicie a hotărârilor recurate.
Prin nr.OUG 58/2003, partea introductivă a art. 304 Cod pr. civilă ( în redactarea actuală în urma aprobării ordonanței prin Legea 195/2004) s-a statuat într-o manieră categorică faptul că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere "numai pentru motive de nelegalitate". Textul este în concordanță și cu prevederile art. 302 al.(1) lit. "c" cod pr. civilă care, nu mai indică printre elementele cererii de recurs și motivele de netemeinicie, ci numai pe acelea de nelegalitate.
Această soluție a fost determinată de calificarea recursului ca fiind o cale de atac extraordinară, care nu are caracter devolutiv.
De altfel, din examinarea hotărârii recurate se constată că instanța de apel a valorificat corect și pertinent toate probatoriile administrate în cauză, arătând în mod expres și detaliat motivele pentru care a înlăturat o parte din declarațiile de martori, dând eficiență înscrisurilor întocmite în cauză cu ocazia realizării și finalizării construcției, hotărârea corespunzând sub acest aspect exigențelor art. 6 din care vizează obligația instanței de a da părților un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză ( hotărârea în cauza Albina contra României, din 28.04.2005, cauza Vasile Vasilescu contra României, hotărârea din 8.06.2006).
Din autorizația de construire nr. 187/9.04.1992 rezultă că termenul de finalizare a construcției este de 24 de luni de la data eliberării, iar în procesul-verbal de recepție nr. 21507/31.08.1995 s-a prevăzut ca lucrarea compusă din era finalizată (fila 117 și fila nr. 191).
De asemenea se reține că pârâții nu au făcut dovada că au obținut o prelungire a termenului prevăzut de autorizația de construire nr. 187/1992 și nici că au obținut o altă autorizație de construire.
Procesul-verbal de recepție nr. 21507 din 31.08.1995 întocmit de municipiul C - direcția Tehnică, Serviciul Autorizații în Construcții face dovada cu privire la stadiul final al lucrărilor la data de 31.08.1995 până la proba contrară, ori declarațiile martorilor audiați la propunerea recurenților nu au răsturnat această probă, aceste declarații fiind chiar ele contradictorii ( filele 155 și 156).
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 cod pr. civilă se va respinge recursul pârâților, și.
Referitor la recursul formulat de C se reține că deși acesta nu cuprinde în concret critici cu privire la soluția Tribunalului Constanța, recurenta invocă nelegalitatea și netemeinicia acestei hotărâri, apreciind că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Analizând legalitatea hotărârii conform art. 304 pct. 9 cod pr. civilă, se reține că instanțele de fond și de apel au făcut o corectă aplicare în speță a dispozițiilor art. 9 al.(6) din Legea 112/1995, considerentele reținute sub acest aspect cu ocazia analizării recursului pârâților menținându-și valabilitatea și în prezentul recurs, motiv pentru care nu le vom mai relua. Instanțele de fond și de apel s-au pronunțat în limitele învestirii fără a schimba natura ori înțelesul vădit lămurit al acțiunii reclamantului.
Pentru considerentele ce preced urmează a fi respins și recursul formulat de pârâta
În baza art. 274 Cod pr. civilă va fi obligat recurentul către intimații Consiliul Local C și Municipiul C la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 357 lei, reținându-se culpa procesuală a reclamantului în promovarea unui recurs lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile civile formulate de EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT C, cu sediul în C, bd. 1 -, nr. 21, -. 18, parter, județul C și pârâții, și, toți cu domiciliul în C,-, jud. C, în contradictoriu cu intimatul reclamant, prin, cu domiciliul în C,-, județul C și cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C, bd. -, nr. 51, județul C, împotriva deciziei civile nr. 477 din 29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-.
Respinge ca lipsit de interes recursul formulat de reclamantul, prin, cu domiciliul în C,-, județul C, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C, bd. -, nr. 51, județul C, EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT C, cu sediul în C, bd. 1 -, nr. 21, -. 18, parter, județul C și pârâții, și, toți cu domiciliul în C,-, jud. C, împotriva deciziei civile nr. 477 din 29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 357 lei cheltuieli de judecată către Consiliul Local C și Municipiul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 februarie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
Grefier, - -
- -
Jud.fond
Jud.apel ; A
Red.dec.jud. -
3.03.2008
Dact.gref.
2 ex./3.03.2007
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici, Irina Bondoc
