Anulare act. Decizia 475/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 475
Ședința publică de la 21 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Văleanu
JUDECĂTOR 2: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 3: Mona Maria
Grefier -
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 186/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta și avocat pentru intimata -, lipsă fiind intimatele, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus prin serviciul de registratură:
- precizări formulate de intimata - însoțite de înscrisuri, într-un exemplar (96 file),
- întâmpinare formulată de intimata -, cu duplicat însoțită de împuternicire avocațială și înscrisuri într-un exemplar (91 file).
Instanța constată că la fila 22 dosar fond se află depus contractul de donație a cărui nulitate se solicită în care este indicată valoarea obiectului donației ca fiind de 1 500 000 lei rol. apărătorii prezenți dacă părțile își însușesc această valoare.
Avocat precizează că nu poate indica o altă valoare.
Avocat consideră că valoarea actuală a imobilului litigios nu mai este aceeași, este mai mare dar nu depășește un miliard lei vechi.
Față de valoarea indicată în contractul de donație autentificat sub nr. 3412/31.07.1996 și precizările făcute de părți, instanța, din oficiu, pune în discuția părților aspectul privind admisibilitatea căii de atac formulate.
Avocat lasă la aprecierea instanței aspectul invocat.
Avocat arată că recursul este inadmisibil, părțile au uzitat de calea de atac a recursului, având în vedere și valoarea imobilului sub 100 000 lei ron.Precizează că încă un recurs formulat de partea adversă nu este admisibil în sensul dispozițiilor art. 282 ind.1 al.2 Cod procedură civilă.
Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra aspectului privind admisibilitatea recursului.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.477 din 29.06.2007 pronunțată de Judecătoria Hârlăus -a respins acțiunea civilă promovată de reclamanta, domiciliată în sat, comuna, județul I, în contradictoriu cu pârâtele, domiciliată în sat, comuna, județul I, domiciliată în sat F, comuna, județul I, -, domiciliată în, str. - 40, județul I și, domiciliată în I, Bd. - 57, -. A,.5,.18, județul
A obligat pe pârâtă să plătească suma de 300 lei cheltuieli de judecată - onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a chemat în judecată pârâtele, și - pentru a se constata nulitatea absolută a actului de donație nr.3412 încheiat la data de 31.07.1996 la notariatul Public " " din localitatea P, județul
La dezbaterea succesorală după moștenitoarele acestuia au adus la masa de împărțit și terenul de 3600. După finalizarea procedurii, lui îi revine acest teren în totalitate conform sentinței civile 1194/1989 a Judecătoriei Pașcani, urmare a tranzacției depusă de părți. Prin sentință se reține că renunță la succesiune, soție supraviețuitoare și -, fiică.
În anul 1992, vinde surorii ei - terenul de 3600. prin contractul autentificat sub nr. 1135/19.03.1992.
Toate tranzacțiile efectuate până în anul 1992 sunt legale și respectă limitele dintre terenul de 3600. și terenurile vecine.
În anul 1996, prin contractul de donație autentificat sub nr. 3412/31.07.1996, donează fiicei sale -, între alte terenuri, suprafața de 2400. pe raza comunei, județul I, cu vecinii:, drum exploatare și DE. Ulterior părțile donației se prezintă la notar și obțin o rectificare a actului prin indicarea altor vecini ai suprafeței de 2400.: 77/L 87, DS 315, - și (moștenitoare a soților și -). Prin această rectificare, operată în anul 2001, precum și printr-o a doua rectificare, obținută în 2006, s-a inventat o suprafață de teren care nu exista, iar - și-a extins proprietatea peste terenul reclamantei.
Concluzionează reclamanta că nu s-a stabilit s-a stabilit în mod corect, de la început, obiectul donației, că prin rectificările ulterioare ale contractului (încheierile 71/2001 și 1076/2006), neconfirmate de acte de proprietate valabile s-a inventat o suprafață de teren care nu există în fizic, că terenul care este amplasat între proprietatea reclamantei și (fostă ) era, la momentul încheierii contractului de donație, în proprietatea lui -, iar nu a donatoarei și că se încalcă astfel proprietatea reclamantei.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține că ceea ce interesează în speță, prin raportare la cererea dedusă judecății, este îndeplinirea cerințelor privind modalitatea de transfer a dreptului de proprietate din patrimonial lui în patrimoniul lui - sub aspectul bunei sau relei credințe la momentul încheierii actului de donație. Doar reaua credința avuta de părți la momentul operării transferului de proprietate poate să justifice constatarea nulității absolute a actului de donație în speță.
B-credință reprezintă, conform definiției date de art. 1898 alin. 1 din Codul civil, "credința posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea".
În speță se invocă împrejurarea că a fost donat un teren cu privire la care donatoarea nu era proprietar.
Legile române nu sancționează explicit vânzarea sau ori ce altă formă de transmitere a proprietății (donarea) bunului altuia, care nu este reglementată într-un act normativ. Doctrina și jurisprudența au estimat în mod constant că acest lucru nu priva adevăratul proprietar de dreptul său.
Într-adevăr, contractul prin care se transmite dreptul de proprietate încheiat între donatorul neproprietar și donatar nu are efect obligatoriu decât în privința lor (res alios acta) și nu în privința adevăratului proprietar; bunul nu este scos din patrimoniul adevăratului său proprietar, care continuă să dispună liber de acesta.
În speță s-a invocat nulitatea absolută fără a se face discuție cu privire la reaua credință a părților cu privire la momentul încheierii actului de donație.
Instanța este ținută însă a constata nulitatea absolută a unui contract ce privește transferul dreptului de proprietate doar raportat la împrejurarea că părțile ar fi contractat cu rea credință, aspect nedovedit în prezenta cauză.
Față de aceste considerente instanța a respins acțiunea civilă.
În baza art. 274 Cod procedură civilă reclamanta este obligată la plata cheltuielilor de judecata.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, socotind-o netemeinică și nelegală.
Prin decizia civilă nr.186 din 10 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Iașis -a admis apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.477 din 29.06.2007 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, sentință pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A admis excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii. Restul dispozițiilor sentinței apelate au fost păstrate, iar apelanta a fost obligată să plătească intimaților suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În pronunțarea soluției, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat a se constata nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 3412/31.07.1996, a încheierii de rectificare nr. 1076/6.02.2006 și a încheierii de rectificare 71/7.08.2001, privitoare la același contract, prin care, decedată și succedată de pârâte, donează fiicei sale - suprafața de 2400. teren arabil situat pe raza comunei, județul
În motivarea acțiunii reclamanta pretinde, în esență, că posedă o suprafață de 7100. teren moștenită de la mama sa, dobândită de aceasta cu act dotal, că acest teren se învecinează cu o suprafață de 3600. proprietatea pârâtei -, iar prin contractul de donație și rectificările lui ulterioare privitoare la vecinătăți, a transmis fiicei sale
- o suprafață de teren inexistentă în fizic, ceea ce a condus la mărirea artificială a proprietății - și la încălcarea proprietății reclamantei.
Mai arată reclamanta că nu avea în proprietate la data încheierii contractului suprafața donată, iar - a fost de rea-credință, cunoscând acest aspect și încheind contractul pentru a-și extinde proprietate în dauna reclamantei, iar existența contractului de donație a creat o situație procesuală conflictuală între reclamantă și - care s-a concretizat în peste 80 de dosare civile și penale promovate de donatară.
La termenele de judecată acordate în cursul primei judecăți, pârâții au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, părțile au depus înscrisurile de care au înțeles să se servească, reclamanta a solicitat instanței a se pretinde Biroului notarial înaintarea documentației care a stat la baza contractului de donație și a încheierilor de rectificare, cererea fiind încuviințată.
Nu se poate reține, în aceste condiții, că părțile nu au avut posibilitatea de a propune probe.
Cât privește critica potrivit căreia prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes și a soluționat cauza fără a da părților posibilitatea să pună concluzii pe fond, precum și criticele privitoare la considerentele soluției pe fond, ele sunt întemeiate în limitele următoare:
În cauză, excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii a fost invocată de pârâte prin întâmpinare și reiterată în cursul judecății, iar reclamanta a răspuns în scris și oral acestei excepții.
Până la termenul de judecată din 19.06.2007, când cauza a rămas în pronunțare, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei excepții și nu rezultă că ar fi dispus unirea acesteia cu fondul cauzei, în condițiile art. 137 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din 19.06.2007, potrivit încheierii de ședință, instanța a acordat părților cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei, iar reprezentantul reclamantei a pus concluzii atât pe excepție, cât și pe fond.
Dispozitivul sentinței nu conține prevederi exprese cu privire la excepția invocată, dar în considerente se reține că reclamanta își justifică interesul legitim și actual în promovarea acțiunii câtă vreme primește repetate condamnări penale și sancțiuni civile pentru că ocupă pârâtei suprafața de teren în discuție.
Cât privește soluția pronunțată, potrivit dispozitivului ea este de respingere a acțiunii, iar potrivit considerentelor, instanța a apreciat că pentru aprecierea valabilității contractului contestat interesează poziția subiectivă a părților la data încheierii contractului - buna sau reaua lor credință -, că în speță nu s-au făcut discuții cu privire la acest aspect, iar reaua credință a părților nu a fost dovedită.
Tribunalul reține, în raport de aspectele constatate, că, pe de o parte, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, în sensul că a dat cuvântul pe fondul cauzei înainte de a uni excepția invocată cu fondul, ceea ce a fost de natură să creeze părții confuzie cu privire la aspectul pe care trebuie să pună concluzii și nu s-a pronunțat explicit în dispozitivul sentinței asupra acestei excepții.
Pe de altă parte, prima instanță a reținut greșit, față de motivația cererii introductive de instanță, că reclamanta nu a invocat reaua credință a părților, iar concluzia că aceasta nu a fost probată nu se întemeiază pe o analiză a probatoriului ce a fost administrat.
Având în vedere caracterul devolutiv al apelului, împrejurarea că excepția lipsei de interes a fost reiterată și în calea de atac și este de ordine publică, precum și faptul că intimații au invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, de asemenea de ordine publică, tribunalul va analiza cu prioritate aceste excepții.
Cum s-a arătat, reclamanta invocă în acțiune nulitatea contractului de donație făcând referire la inexistența în fizic a terenului care face obiectul contractului și la reaua credință a pârâtei - care cunoștea că donatara nu are în proprietate terenul donat și a urmărit să-și mărească proprietatea în dauna reclamantei.
Nevalabilitatea obiectului actului juridic, respectiv cauza ilicită sau imorală, incidente prin raportare la motivarea în fapt din cererea introductivă reprezintă motive de nulitate absolută, astfel încât partea și-a denumit corect acțiunea promovată, iar aceasta este imprescriptibilă, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimați fiind neîntemeiată.
Cât privește calitatea procesuală activă și interesul în promovarea acțiunii, tribunalul reține că acestea sunt condiții de exercitare a acțiunii civile cu o configurație specială în cazul acțiunilor în constatarea nulității absolute a unui act juridic, potrivit celor ce vor fi precizate și a căror existență trebuie să fie dovedită de către cel care pretinde, respectiv de reclamant, potrivit art. 1169 Cod civil.
Nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes legitim.
Reclamanta arată, în justificarea interesului, că prin încheierea actului de donație contestat i s-a încălcat proprietatea și s-a generat o situație conflictuală care a degenerat în procese promovate de donatară.
În apel detaliază aspectul arătând că, în temeiul contractului, pârâta donatoare introduce plângeri pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești, că a fost condamnată pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești, respectiv a deciziei civile nr. 60/1994 a Curții de APEL IAȘI și i se creează probleme la emiterea titlului său de proprietate pentru suprafața de 7200. conform actului dotal al mamei sale.
Asupra acestor aspecte, din probele administrate în cauză, tribunalul reține, în fapt, că prin actul dotal din 13.09.1918, bunicii reclamantei, - și, au constituit ca dotă fiicei lor, mama reclamantei, înaintea căsătoriei acesteia cu, o avere mobilă și imobila care includea suprafața de 7143. în țarina satului din comuna, între proprietatea orașului, la nord, la est, drumul ogoarelor la sud și la vest.
În acțiune reclamanta pretinde că stăpânește acest teren, fără a face vreo precizare asupra evoluției în timp a proprietății, respectiv a modalității în care aceasta i s-a transmis și asupra actelor ei actuale de proprietate pentru acest teren.
La dosarul cauzei sunt depuse câteva acte care atestă situații juridice sau de fapt asupra terenului diferite de cea existentă la data actului dotal.
Astfel, potrivit certificatului de deces 38/1935, mama reclamantei, a decedat în anul 1935, iar potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 408/2.07.1957, vinde reclamantei și soțului ei suprafața de 1790. amplasată între și, respectiv în zona cu litigiu, menționând în corpul actului că terenul provine de la defuncta lui mamă, decedată în anul 1955, de când moștenitorii s-au divizat.
De asemenea, potrivit adresei I nr.344/2001 către Poliția Orașului, în registrul posesorilor al comunei, sat, figurează posesor intravilan, cu suprafața totală de 3800. teren în Cv.11, parcelele 306, 307, 308 VH, 309 CC, iar Gr. cu 5783. în Cv.11, parcela 305.
Pârâții nu contestă că terenul provine de la și -, care sunt și ascendenții lor, dar arată că reclamanta figurează în registrul agricol doar cu suprafața de 6000. și are acte de reconstituire doar pentru această suprafață.
Susținerea este dovedită.
Reclamantei i s-a eliberat titlul de proprietate -/2002 pentru suprafața de 6000. învecinată la est cu - și nu rezultă din probele administrate că terenul pârâtei s-ar suprapune peste terenul din acest titlu. Potrivit contractului, terenul nu are ca vecină pe reclamantă, iar expertizele efectuate în alte cauze dintre părți și depuse la dosar evidențiază toate în mod clar suprafața de teren de 6000. ce aparține reclamantei.
Nu se poate reține nici că existența contractului obstrucționează emiterea titlului de proprietate al reclamantei, câtă vreme acesta există și nu este contestat.
Rezultă însă că adeverința tip inițială de proprietate 316/1991 pentru care s-a reconstituit anterior reclamantei dreptul de proprietate pentru 1,32 ha. a fost anulată parțial pentru suprafața de 0,72 ha. că procesul verbal de punere în posesie emis pentru 0,72 ha. și titlul de proprietate nr. -/2003 eliberat pentru 0,6201 ha. au fost și ele anulate, prin sentința civilă 555/2006 a Judecătoriei Hârlău, irevocabilă, reținându-se că acestea au fost obținute în baza unor declarații false și că prin registrul agricol din 1959-1962 pârâta deținea doar 0,60 ha. teren în vatră sat.
De asemenea, existența deciziei civile 60/1994 a Curții de APEL IAȘI, prin care reclamanta a fost obligată să lase pârâtei - în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1200. la locul litigiului, dovedește că situația litigioasă între părți cu privire la terenul de 1200. este anterioară încheierii actelor contestate și nu se datorează acestora. Mai mult, situația litigioasă a fost tranșată printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat.
Din hotărârile penale depuse la dosar, definitive și ele, rezultă că reclamantei i s-au aplicat diferite pedepse pentru că a reocupat și cultivat suprafața de 1200. nesocotind dispozițiile unei hotărâri judecătorești irevocabile, anume decizia civilă 60/1994 a Curții de APEL IAȘI.
În atari condiții, tribunalul reține că reclamanta apelantă nu a dovedit interesul său legitim și actual în promovarea acțiunii, excepția invocată de intimații fiind întemeiată, drept pentru care apelul a fost admis.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală și netemeinică pentru motivul de recurs înscris în art.304 pct.9 Cod procedură civilă. În motivarea recursului reclamanta a arătat în esență că la pronunțarea deciziei atacate nu au fost avute în vedere toate actele depuse la dosarul cauzei. Arată că în mod eronat instanța de apel reține posibilitatea de a formula probe în fața instanței de fond întrucât din conținutul încheierilor de ședință nu rezultă îndreptățirea de a formula probe în susținerea acțiunii.
Susține că instanța a încălcat dreptul său la apărare întrucât nu a acordat cuvântul pe fondul cauzei, rămânând în pronunțare doar pe excepție. După amânări de pronunțare repetate instanța de prim grad a pronunțat o soluție pe fondul cauzei, cu toate că părțile au formulat concluzii doar pe excepțiile puse în discuție.
Arată recurenta că în mod greșit instanța de apel reține că fundamentul acțiunii promovate a constat în faptul că terenul donat nu există în realitate, deoarece motivarea acțiunii promovate s-a axat pe argumentul potrivit căruia terenul a fost donat de un neproprietar și că persoana care a primit donația a schimbat obiectul contractului prin rectificările și îndreptările ulterioare efectuate după decesul donatorului.
Prin precizările la recursul formulat, reclamanta a arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii atâta timp cât a făcut dovada că a suferit condamnări judecătorești penale care rețin ca probă contractul de donație contestat. Arată că deși decizia civilă nr.60/1994 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIa dobândit autoritate de lucru judecat, intimata - cu rea-credință și-a mărit proprietatea în suprafață de 3600. suprafață ce include și cei 1200. la care se referă decizia civilă 60/1994.
Se solicită admiterea recursului potrivit criticilor formulate.
La termenul din 21.XI.2008 instanța, din oficiu, a procedat la interpelarea părților în legătură cu valoarea obiectului contractului de donație supus analizei și în raport de poziția procesuală a acestora și dispozițiile art.2821Cod procedură civilă a invocat excepția privind inadmisibilitatea recursului, excepție asupra căreia se rețin următoarele considerente:
Prin cererea introductivă la Judecătoria Hârlău înregistrată sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâții -, - solicitând instanței să se constate nulitatea absolută a contractului de donație nr.3412/31.07.1996.
Potrivit dispoziției înscrise în art.2821Cod procedură civilă nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei RON inclusiv atât în materie civilă, cât și în materie comercială.
În prezenta cauză cererea vizează desființarea unui contract de donație a cărui valoare inserată în act - necontestată de părți pe parcursul judecării cauzei - este de 1.500.000 lei ROL (fila 22 dosar fond).
Față de valoarea cuprinsă în contractul de donație ce face obiectul litigiului, rezultă că hotărârea instanței de fond este supusă numai căii de atac a recursului care se soluționează de instanța imediat superioară celei ce a pronunțat hotărârea atacată.
În atare condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și al celui constituțional al egalității în fața legii și a autorităților.
Cum potrivit art.2821Cod procedură civilă hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar recurenta a uzat de această cale de atac ce a fost soluționată de tribunal, aceasta nu mai poate exercita un nou recurs la curtea de apel.
Față de cele ce preced, în baza dispozițiilor art.312 al.1 teza a II-a Cod procedură civilă se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.186/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
În baza art.274 Cod procedură civilă se va respinge ca nedovedită cererea intimatei - privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de împotriva deciziei civile nr.186/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Respinge ca nedovedită cererea intimatei - privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
- -
Judecătoria Hârlău:
-
16.XII.2008.-
2 ex.-
Președinte:Cristina VăleanuJudecători:Cristina Văleanu, Liliana Palihovici, Mona Maria
