Anulare act. Decizia 481/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

(2624/2008)

ROMANIA

CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.481

Ședința publică de 12 martie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Stere Learciu

JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma

JUDECĂTOR 3: Corina

GREFIER -

***** *****

Pe rol se află soluționarea cererii de revizuirea deciziei civile nr.1244 din 22.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, formulată de revizuienta, în contradictoriu cu intimații și.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă revizuienta, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/28.12.2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 15 dosar, intimata, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.416.605/07.01.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 14 dosar, același avocat reprezentând și interesele intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că a fost restitui dosarul de fond.

Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor cererii de revizuire.

Avocatul revizuientei, susținând oral motivele cererii de revizuire depuse în scris la dosar, solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, în temeiul dispozițiilor art.322 pct.6 din Codul d e procedură civilă, desființarea deciziei atacate și dispunerea rejudecării recursului, arătând că s-a solicitat nulitatea contractului de donație, prin care partea a donat apartamentul în litigiu intimaților de astăzi, prin inducerea acesteia în eroare.

La interpelarea instanței, avocatul revizuientei arată că nu este în măsură să depună un act oficial de la Parchet, în ceea ce privește înregistrarea unei plângeri penale față de intimații de astăzi, plângerea aflându-se în stadiu de cercetare.

Mai arată că intimații au înșelat-o pe revizuienta de astăzi, folosind mijloace dolosive, profitând de vârsta înaintată a acesteia și de starea în care se află, ducând-o la Biroul Notari Publici Asociația " ", în vederea semnării unui testament în favoarea intimaților, dar prin înșelăciune au pus-o de fapt să semneze și un contract de donație tot în favoarea lor, deși nu îi cunoștea pe aceștia.

Anterior acestui testament, revizuienta a dorit din totdeauna să lase toate bunurile mobile și imobile nepotului său de soră, testament autentificat sub nr.1730/09.02.1984, dar acesta din urmă a decedat la data de 11.07.2005; astfel că urmează a lăsa toate bunurile sale strănepoatei sale, având în vedere datele apropriate prin care a încheiat testamentul.

Consideră că instanțele ar fi trebuit să li se pară suspect că la aceeași dată, 24.03.2006 în fața notarului public, revizuienta a fost pusă să semneze două acte, simultan și anume testamentul nr.531/24.03.2006 și actul de donație nr.533/24.03.2006, procedând ulterior la revocarea imediată a testamentului respectiv, la data de 04.07.2006, iar cererea de chemare în judecată pentru nulitatea donației fost înregistrată la Judecătoria Sector 3 la 03.08.2006.

Intenția revizuientei era de a se deplasa la notariat, în vederea unor consultații, dar intimații au determinat-o prin înșelăciune să meargă la notarul care este mai aproape și care are aceleași dispoziții legale, deposedând-o forțat de bunurile pe care le deținea.

Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței nr.71/130/28.12.2008, pe care o depune la dosar.

Avocatul intimaților, având cuvântul, solicită respingerea cererii de revizuire ca fiind netemeinică și nelegală, arătând că în cauză nu se poate pune problema unei persoane incapabile și nici nu a fost pusă sub curatelă; mai mult s-a stabilit că revizuienta este o persoană capabilă și cu discernământ.

Consideră că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de textul de lege invocat de către revizuientă, în sensul că pe parcursul întregului proces fond, apel, recurs revizuienta a avut apărător ales care a formulat apărări, a propus probatorii; revizuienta nu este declarată incapabilă, pusă sub curatelă, ci dimpotrivă s-a stabilit că are discernământ atât la data semnării contractului cărui anulare a solicitat-o cât și pe tot parcursul dosarului, discernământ atestat atât de certificatul medico legal, cât și de expertiza dispusă în dosarul de fond.

Mai arată că la fila 23 dosar fond se află cererea prin care revizuienta solicită notarului public perfectarea contractului de donație și care conform mărturiei notarului public de la fila 39 este scrisă în întregime de către reclamanta care astăzi pretinde că nu are vederea bună și nici auzul, înscris împotriva căruia nu s-a solicitat înscrierea în fals, înscris despre care notarul public afirmă:"că a fost scrisă în întregime și semnată de reclamantă personal în fata acestuia" și pe care, prima oară recurenta l-a negat ca fiind scrisul dânsei, pentru ca ulterior să recunoască în fața instanței de fond că îi aparține în întregime; pe această cale urmează a se observa că solicită notarului autentificarea contractului prin care donează locuința proprietate personală.

Mai mult, din nicio probă administrată nu reiese aspectul conform căruia la data autentificării contractului de donație reclamanta nu avea discernământ, singurul argument invocat de apărare în acest sens fiind vârsta înaintată a acesteia, care creează doar o prezumție.

Depune la dosar concluzii scrise, iar în ceea ce privesc cheltuielile de judecată arată că le va solicita pe cale separată.

CURTEA,

Prin decizia civilă nr.1244 din 22.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, s-a respins ca nefondat, recursul formulat de recurenta - reclamantă.

S-a reținut că revizuienta a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr.533/24.03.2006 încheiat între reclamantă, în calitate de donator și pârâți, în calitate de donatari, având ca obiect imobilul din B, sector 3, ca fiind nul pentru lipsa consimțământului, reclamantei.

Împotriva deciziei civile de mai sus, a formulat cerere de revizuire, revizuienta în baza art.322 pct.6 Cod procedură civilă, arătând următoarele:

- prin înșelăciune a fost determinată să semneze și un contract de donație.

Cererea de revizuire este nefondată.

Astfel, art.322 pct.6 Cod procedură civilă, arată că "dacă statul ori altă persoană juridică de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei pui sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere".

Potrivit art.953 Cod civil, consimțământul nu este valabil când este dat prin eroare, eroarea obstacol susținută de către recurentă reprezintă falsa prezentare căzând fie asupra naturii actului ce se încheie, fie asupra identității obiectului.

În afară de această cauză de nulitate, s-a mai susținut și discernământul diminuat, precum și lipsa capacității de dispoziție.

Criticile care privesc modalitatea de interpretare a probelor administrate nu se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, fiind critici de netemeinicie și nu de nelegalitate.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art.948 pct.2 cu referire la art.953 și următoarele Cod civil, Curtea constată că pe baza situației de fapt și a probelor administrate în cauză, instanțele au constatat în mod legal inexistența atât a erorii obstacol, cât și a lipsei discernământului.

În ceea ce privește eroarea obstacol, Curtea apreciază că încheierea a două acte autentice în aceeași zi, respectiv a unui testament și a unui contract de donație, nu a împiedicat-o pe recurentă să aibă reprezentarea corectă atât în ceea ce priveșteerror in negatioși nicierror in corpore.

Această împrejurare rezultă din cuprinsul înscrisului aflat la fila 23 din dosarul de fond, înscris care reprezintă cererea formulată de recurentă și scrisă și semnată în întregime de către aceasta.

Apărările reclamantei, potrivit cărora ar fi vrut să încheie numai un testament, nu și un contract de donație, ori că, datorită suferinței oculare, câmpul său vizual nu i-a permis să își dea seama ceea ce citește, sunt contrazise de faptul că în respectivul înscris se menționează expres că înțelege să încheie un contract prin care donează locuința sa soților, cu rezerva uzufructului viager și interdicției de înstrăinare fără acordul său.

personal această cerere rezultă indubitabil că reclamanta, care are și studii superioare, a avut corecta reprezentare a naturii actului juridic și a obiectului acestuia.

Lipsa discernământului nu este susținută de nici una din probele din dosar, întrucât, în afara expertizei psihiatrice efectuate anterior încheierii actului în cadrul cercetării judecătorești, s-a efectuat încă o expertiză psihiatrică, ale cărei concluzii sunt în sensul existenței capacității de dispoziție și a discernământului la data încheierii actului notarial.

Instanța de fond nu s-a limitat numai la analiza certificatului medico-legal eliberat în 22.03.2006, ci a dispus efectuarea raportului de expertiză sus-menționat, concluziile celor două examene psihiatrice fiind concordante sub aspectul capacității de dispoziție.

Capacitatea de dispoziție și discernământul nu poate fi analizat distinct în raport de natura actului care se încheie și nici nu diferă în funcție de caracterul acestui act, întrucât reprezintă un fapt juridic determinat de starea de sănătate a recurentei, independent de natura actului ce se încheia, fie el testament, contract de întreținere ori contract de donație.

Astfel, în situația lipsei discernământului ori a capacității de dispoziție, recurenta nu putea încheia nici un act, indiferent de natura acestuia, tot astfel cum în situația existenței acestora actele juridice pot fi încheiate.

Astfel fiind, față de dispozițiile art.322 Cod procedură civilă, Curtea va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire a deciziei civile nr.1244 din 22.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, formulată de revizuienta, în contradictoriu cu intimații și.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - -

GREFIER

Red.

Tehnodact.

Ex.2/1.04.2009

- Secția a III-a Civ. -

-

-

Președinte:Stere Learciu
Judecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma, Corina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 481/2009. Curtea de Apel Bucuresti