Anulare act. Decizia 508/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-- 15.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 508/
Ședința publică din 13 mai 2009
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr. 125/A/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată, pentru anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanții recurenți și personal și asistați de doamna avocat, care se prezintă și pentru recurentele, lipsă; pentru pârâtul intimat lipsă, se prezintă doamna avocat -.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen legal și este timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanțele care atestă plata taxei judiciare de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Reprezentanta pârâtului intimat depune împuternicirea avocațială.
Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei la tribunal, pentru rejudecarea apelului, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în cererea de recurs, pe care le reiterează instanței.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 410/21.02.2001, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 719/C/2001 a fost admis recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 2536/A/6.10.2000, pronunțată de Tribunalul Timiș și a sentinței civile nr. 8788/C/20.06.2000, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 3805/C/2000; au fost casate ambele hotărâri și, în rejudecare, a fost admisă acțiunea reclamantei și s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare în baza cărora și reclamanții din prezenta cauză au dobândit în proprietate apartamentele 1 și 3 din imobilul preluat de la antecesorii reclamantei.
Prin prisma pricinii de față, prezintă relevanță faptul că instanța de recurs a reținut (ca și tribunalul și judecătoria) că reclamanta are calitate de succesoare foștilor proprietari tabulari.
Prin decizia civilă nr. 1014/19.04.2001, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 1767/2001 a fost admisă cererea de revizuire formulată de pârâții (reclamanți în prezenta cauză) și, în consecință, decizia sus-menționată a fost schimbată în sensul respingerii recursului reclamantei (pârâtă în prezenta cauză).
Ca urmare a admiterii recursului în anulare promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 3829/7.10.2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 4983/2001, decizia dată în revizuire a fost casată cu consecința menținerii soluției de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare mai sus arătate.
Cu privire la prezentul litigiu, instanța reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 10055/2003, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună constatarea nulității certificatelor de moștenitor nr. 53/3 mai 2000, eliberat în dosarul succesoral nr. 61/2000, al defunctului, de BNP " "; nr. 55/3 mai 2000 eliberat în dosarul succesoral nr. 63/2000, al defunctului, de BNP " "; nr. 56/3 mai 2000 eliberat în dosarul succesoral nr. 64/2000, al defunctului, de BNP " ".
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că pârâta s-a prezentat la BNP " " T fără a indica actele de stare civilă din care să rezulte raporturile de rudenie dintre pârâtă și defuncți, că actele de stare civilă prezentate notarului nu au respectat condițiile prevăzute de art. 162 din Legea nr. 105/1992; reclamanții au menționat că înscrisurile prezentate de către pârâtă în fața notarului se referă la numele unor persoane care nu corespund cu numele antecesorilor.
Reclamanții au învederat că au aflat de existența certificatelor de moștenitori în primăvara anului 2001, când pârâta le-a folosit într-un proces civil, fără a depune acte de stare civilă, iar ulterior au aflat că asemenea acte nu există în dosarele succesorale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 162 din Legea nr. 105/1992, art. 77 din Legea nr. 36/1995 și art. 18 din nr. 31/1954.
În întâmpinare, pârâta a arătat că certificatele de moștenitor au fost întocmite potrivit cerințelor legale, în temeiul unor acte de stare civilă valabile, eliberate de autoritățile competente ale țării unde au trăit și unde au decedat defuncții. A precizat că defuncții,; și sunt frații mamei pârâtei, și anume ( căsătorită ), în prezent decedată.
Cerința legală prevăzută de Legea nr. 105/1992 cu privire la supralegalizarea actelor emise de o autoritate străină nu este solicitată sub sancțiunea nulității absolute, considerând acțiunea reclamanților ca fiind inadmisibilă.
În cuprinsul întâmpinării, pârâta a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților precum și excepția lipsei de interes.
Prin sentința civilă nr. 2190/23.02.2005, acțiunea a fost respinsă, instanța reținând lipsa calității procesuale a reclamanților determinată de lipsa interesului legitim în a solicita constatarea nulității absolute a certificatelor.
Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței a fost respins prin decizia civilă nr. 1326/31.05.2005, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5025/2005.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții.
Prin decizia civilă nr.4003/5.12.2005, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 8312/2005, recursul a fost admis cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la udecătoria Timișoara.
Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a avut în vedere că reclamanții au interes în promovarea prezentei acțiuni, instanța de trimitere urmând a verifica dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile legale de valabilitate ale certificatelor de calitate de moștenitor.
Cauza a fost reînregistrată la udecătoria Timișoara sub număr dosar 1279/RJ/2006 și, prin sentința civilă nr. 4169/18.04.2006, au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii, a autorității de lucru judecat, a lipsei calității procesuale pasive a reclamanților și a lipsei de interes, iar pe fond, cererea a fost admisă cu consecința constatării nulității actelor contestate.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins de Tribunalul Timiș prin decizia civilă nr. 110/A/21.02.2007, pronunțată în dosarul nr-.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamanta.
Prin decizia civilă nr. 928/27.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- recursul a fost admis, cu consecința casării ambelor hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, prin decizia civilă nr. 410/21.02.2001 a Curții de APEL TIMIȘOARAa fost reținută calitatea procesuală activă a reclamantei și s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare- cumpărare, astfel că se impune verificarea existenței celor patru excepții invocate, respectiv a lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților, a inadmisibilității acțiunii și autorității de lucru judecat.
Dosarul a fost reînregistrat la udecătoria Timișoara sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 4512/4.04.2008, instanța astfel investită a respins excepția lipsei calității procesuale active și, respectiv, pe cea a autorității de lucru judecat; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanți și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a certificatelor de calitate de moștenitor nr. 53/3.05.2000 eliberat în dosarul succesoral nr. 61/2000 al BNP -T, nr. 55/3.05.2000, eliberat în dosarul succesoral nr. 63/2000 al BNP - T și nr. 56/3.05.2000 eliberat în dosarul succesoral nr. 64/2000 al BNP -
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că interesul și, pe cale de consecință, calitatea procesuală activă a reclamanților sunt justificate de faptul că sus- arătatele certificate au stat la baza anulării contractelor de vânzare- cumpărare, fiind incidente dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995; pe de altă parte, nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes.
A mai reținut că, prin decizia civilă nr. 410/2001 a Curții de APEL TIMIȘOARA, instanța s-a pronunțat asupra valabilității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de reclamanții din prezenta cerere, nefiind examinată calitatea de moștenitor a pârâtei (din prezenta cerere) de pe urma defuncților.
În ceea ce privește fondul pricinii, prima instanță a avut în vedere că din actele în baza cărora notarul a eliberat certificatele contestate, nu rezultă legătura de rudenie dintre pârâtă și defuncți; la data decesului defunctului (1930), pârâta nu era născută, neavând, astfel, capacitate succesorală, în aceste condiții nefiind făcută dovada faptului că antecesorii pârâtei îndeplineau condițiile pentru a-l moșteni pe sus-menționatul defunct și că au acceptat moștenirea acestuia, respectiv că pârâta, la rândul său, îndeplinea condițiile pentru a-i moșteni pe antecesorii săi și că a acceptat succesiunea după aceștia.
În acest context, au fost nesocotite dispozițiile art. 654-658 Cod civil, iar instanța a dispus conform celor mai sus arătate.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare, a invocat greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, câtă vreme obiectul cererii erau certificatele care atesta doar calitatea sa de moștenitor a defuncților, iar reclamanții sunt terți în cadrul raporturilor succesorale; de aici rezultă și lipsa calității procesuale active și a interesului reclamanților în promovarea prezentei cereri.
A invocat puterea de lucru judecat cu care s-a stabilit calitatea sa de succesor a foștilor proprietari tabulari.
În fine, a criticat neobservarea dispozițiilor art. 664-666 cod civil și greșita aplicare a dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 36/1995.
Prin decizia civilă nr. 125/A/17.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, apelul a fost admis iar sentința schimbată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere că, prin decizia civilă nr. 410/21.02.2001 Curtea de APEL TIMIȘOARA, admițând cererea reclamantei (pârâtă în prezenta cauză), a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare- cumpărare încheiate de pârâți (reclamanții din prezenta cauză), reținându-se caracterul ilicit al cauzei și încheierea actelor cu fraudarea legii.
În acest dosar nu s-a invocat de către pârâți faptul că reclamanta nu ar fi moștenitorul legal al foștilor proprietari tabulari, astfel că aspectul a intrat în puterea lucrului judecat, în mod implicit fiind culpa chiriașilor cumpărători că nu au depus diligențele necesare conservării dreptului dobândit prin cumpărare.
În prezenta cauză, reclamanții au învederat că solicită constatarea nulității absolute a certificatelor de calitate de moștenitor întrucât urmăresc reformarea deciziei mai sus arătate.
Tribunalul a apreciat că acest lucru nu se poate întâmpla, întrucât anularea certificatelor nu ar avea consecință reformarea deciziei, nici dispozițiile art. 322 pct.5 Cod procedură civilă și, cu atât mai puțin, celelalte cazuri de revizuire sau de contestație în anulare nu ar fi incidente.
Este adevărat că lipsa interesului reținută în primul ciclu procesual a fost înlăturată cu autoritatea de lucru judecat prin decizia civilă nr. 4003/5.12.2005, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, care a statuat că interesul este justificat prin revizuirea deciziei civile nr. 410/21.02.2001 a Curții de APEL TIMIȘOARA și că se impune cercetarea fondului pretențiilor reclamanților, însă hotărârile prin care instanțele s-au pronunțat, ulterior, asupra fondului cauzei au fost casate de Curtea de APEL TIMIȘOARA prin decizia civilă nr. 928/27.09.2007 care, făcând referire la decizia civilă nr. 3892/17.10.2003, dată de, a îndrumat verificarea excepției lipsei calității procesuale active și a puterii de lucru judecat în raport de considerentele acestei decizii.
Or, prin decizia civilă nr. 3892/17.10.2003, a avut în vedere inaplicabilitatea în cauză a motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.
În consecință, Tribunalul a conchis că acțiunea reclamanților nu poate fi admisă, pentru că în cazul anulării certificatelor ei se vor găsi în aceeași situație, aceea de a nu putea redobândi dreptul de proprietate pierdut prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
În acest sens este puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 410/21.02.2001, lipsa folosului practic determinată de lipsa unei posibilități de valorificare a unei hotărâri de anulare a certificatelor de calitate de moștenitor.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții care au criticat-o pentru nelegalitate.
În motivare, au invocat greșita reținere a lipsei lor de interes în promovarea prezentei acțiuni, câtă vreme contractele de vânzare- cumpărare au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească ce a avut în vedere aceste înscrisuri.
Au mai invocat că hotărârea se sprijină pe motive străine de natura pricinii, instanța examinând aptitudinea lor de a avea câștig de cauză într-o eventuală cerere în revizuire.
Au invocat neobservarea de către instanță a faptului contestării acestor certificate inclusiv în cadrul procesului finalizat prin pronunțarea deciziei civile nr. 410/2001 a Curții de APEL TIMIȘOARA, iar referirea la decizia nr. 3829/2003 dată de este străină de natura pricinii.
Au criticat puterea de lucru judecat dată deciziei civile nr. 410/2001 a Curții de APEL TIMIȘOARA și au arătat că doar cu încălcarea competenței materiale s-a pronunțat tribunalul cu privire la cererea de revizuire ce ar putea fi îndreptată împotriva acesteia.
În fine, au invocat nelegala eliberare a certificatelor de calitate de moștenitor, în lipsa tuturor actelor cerute de lege.
În drept au invocat dispozițiile art. 304 pct.7,9 Cod procedură civilă.
Intimata nu a formulat întâmpinare în condițiile art. 308 al. 2 Cod procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, față de dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă, văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 410/21.02.2001, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA (mai sus evocată) a fost admis recursul reclamantei (pârâtă în această cauză), au fost casate hotărârile pronunțate și a fost admisă acțiunea reclamantei, în sensul admiterii cererii formulate.
Contrar celor reținute în cuprinsul hotărârii recurate, în cursul judecării sus-menționatului recurs, intimații (reclamanți în prezenta cauză) au invocat nelegala emitere a certificatelor de calitate de moștenitor ( 22, 24 dosar 719/C/2001), însă instanța a respins cererea de amânare formulată de intimați pentru clarificarea acestui aspect.
Pe de altă parte, calitatea recurentei de moștenitor a foștilor proprietari tabulari ai imobilului nu a făcut obiect al controlului judiciar în dosarul sus-menționat, instanța pronunțându-se - în limitele învestirii- asupra valabilității contractelor de vânzare- cumpărare.
În consecință, în mod greșit a reținut instanța de apel soluționarea cu putere de lucru judecat a acestor două aspecte.
După cum s-a arătat, decizia nr. 410/2001 a fost schimbată ca urmare a admiterii cererii de revizuire formulată de reclamanții din prezenta cauză.
Ca motive de revizuire, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă (extra petit) și art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă (actele apreciate ca fiind noi referindu-se la un schimb de locuințe din anul 1982 între recurenții și intimata ).
Consecință a recursului în anulare declarat de Procurorul general, a casat decizia dată în revizuire și a respins cererea de revizuire cu consecința menținerii deciziei nr. 410/2001.
Din examinarea deciziei dată în revizuire, rezultă că instanța nu a mai examinat susținerile revizuenților referitoare la incidența dispozițiilor art. 322 pct.5 Cod procedură civilă, iar din examinarea deciziei dată de rezultă că instanța supremă a avut în vedere tot dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, la acea dată, certificatele de calitate de moștenitor nu fuseseră contestate, iar actele pretins a fi noi în sensul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă au fost - după cum s-a arătat- cele referitoare la un schimb de locuință.
Conchizând, decizia civilă nr. 410/2001 a fost dată pornind de la prezumția că actele de moștenitor sunt valabile (or, tocmai această prezumție se dorește a fi combătută de reclamanți pe calea prezentei acțiuni), iar irevocabil s-a reținut doar lipsa de incidență în cauză a dispozițiilor art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.
Se observă, astfel, că actele de proprietate ale reclamanților au fost anulate ca urmare a demersului judiciar declanșat de o persoană a cărei calitate de moștenitor a foștilor proprietari tabulari a fost reținută ca rezultând din certificatele de calitate de moștenitor. Or, contrar celor avute în vedere de instanța de apel, reclamanții au interesul de a obține- pe calea prezentei acțiuni- recunoașterea lipsei acestei calități pentru a putea solicita, ulterior, o repunere în situația anterioară contractelor.
După cum a reținut și instanța de apel, prin decizia civilă nr. 4003/5.12.2005, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, reclamanții au interes în promovarea prezentei cereri prin prisma posibilității de revizuire a deciziei civile nr. 410/2001 a Curții de APEL TIMIȘOARA.
Este adevărat că, după cum s-a arătat, o cerere de revizuire a fost irevocabil respinsă, dar aceasta a avut ca temei dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă (doar acesta fiind examinat de instanțe) și, respectiv, dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă (invocate fiind actele referitoare la schimbul de locuință).
Dincolo de faptul că reclamanții au posibilitatea de a se prevala de o eventuală soluție de anulare a certificatelor de calitate de moștenitor nu doar pe calea procedurală a revizuirii, este de observat că în cadrul unei viitoare cereri de revizuire, doar invocării dispozițiilor art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă i s-ar putea opune autoritatea de lucru judecat, asupra celorlalte motive de revizuire nepronunțându-se irevocabil vreo instanță. Oricum, asupra unei astfel de cereri nu se poate pronunța nici instanța de apel ce soluționat prezenta cauză și nici instanța de recurs, ci instanța competentă în soluționarea cererii de revizuire conform dispozițiilor art. 323 Cod procedură civilă.
În consecință, reclamanții justifică interesul în promovarea prezentei cereri și au calitate procesuală activă să solicite constatarea nulității absolute a certificatelor de calitate de moștenitor eliberate pe numele pârâtei.
Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 al. 1,2,3,5 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul declarat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr. 125/A/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, va casa decizia recurată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 4512/4.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, instanța de apel urmând a examina pe fond susținerile părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr. 125/A/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 4512/4.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu
- - - - G -
GREFIER,
- -
Red. - 19.05.2009;
Tehnored. - 05.06.2009; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător:
Instanță de apel: Tribunalul Timiș
Judecători:;
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu