Anulare act. Decizia 52/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 52
Ședința publică din 21 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Veronica Grozescu
JUDECĂTORI: Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
- -- -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantele domiciliată în P, str. - nr. 4,. 1 jud. P și domiciliată în B, sector 5, str. -. G nr. 3,.59.A,.1,.66 împotriva încheierii din 28 septembrie 2007 și a deciziei nr. 626 din 26 octombrie 2007 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâții și domiciliați în P, str. - nr. 4,. 2 jud. P și pârâții Consiliul Local P, SC SA P,-, -.1, parter și Primarul Municipiului
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentele reclamante și reprezentate de avocat din Baroul Prahova în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar, intimații pârâți reprezentat de avocat din Baroul Prahova în substituirea avocatei din același barou, personal, intimații pârâți Consiliul Local P și Primarul Municipiului P prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul a fost timbrat cu 4,00 lei prin anularea chitanțelor nr. - și -/2007 la filele 17, 18 dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Avocat pentru recurenții reclamanți depune la dosar un exemplar al motivelor de recurs pentru comunicare.
Avocat pentru intimatul pârât depune la dosar întâmpinare, comunicată părților prezente.
Intimata pârâtă personal arată că nu a primit copia motivelor de recurs, însă nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de acestea, solicită cuvântul în fond, cerere formulată și de celelalte părți prin reprezentanți.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat pentru recurenții reclamanți arată că a întemeiat motivele de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, încheierea și hotărârea fiind date cu aplicarea greșită a legii și anume cu violarea dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 948, 966, 968, 1886 Cod civil, art. 9 și 14 din legea 112/1995 și art. 2 (1) lit. e din Legea nr. 10/2001.
Arată că prin decizia recurată s-a respins apelul ca nefondat, reținându-se că în mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune. În fapt, imobilul a fost preluat prin Decretul nr. 111/1951, preluarea fiind abuzivă. Solicită a se avea în vedere că reclamantele au aflat de existența contractelor de vânzare-cumpărare prin comunicarea dispoziției Primarului nr. 2142 din 22 martie 2005. Acțiunea reclamantelor se întemeiază pe dreptul comun. În motivarea acțiunii se arată că întrucât imobilul a fost preluat abuziv de către stat, cele două apartamente nu puteau fi vândute chiriașilor în baza Legii 112/1995. Obiectul contractelor fiind ilicit, atrage nulitatea absolută a acestora. Pe de altă parte, reținându-se că titlul statului este nul, vânzarea-cumpărare este lovită de nulitate absolută. Dreptul la acțiune pentru reclamante s-a născut la data când au luat cunoștință de existența contractelor și de atunci începe eventuala apreciere cu privire la termenul de prescripție.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul casării deciziei pronunțată de instanța de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Avocat pentru intimatul pârât consideră neîntemeiate motivele de recurs invocate. Cu privire la încheierea de suspendare, textul de lege prevede că instanța poate să dispună suspendarea, iar instanța a apreciat în mod just că în speță nu sunt întrunite dispozițiile prevăzute de art. 244 cod procedură civilă.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, problema este dacă se mai puteau menține dispozițiile dreptului comun. Chiar partea adversă și-a întemeiat demersul judiciar pe dispozițiile legii speciale și nu pe dispozițiile dreptului comun.
Cu privire la data la care începe să curgă termenul de prescripție, există inadvertențe, în sensul că părțile încă din anii 1997-1998 s-au judecat cu statul român.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata pârâtă personal solicită respingerea recursului ca nefondat.
Consilier juridic pentru intimații pârâți Consiliul Local P și Primarul Municipiului P solicită respingerea recursului ca nefondat. În mod corect s-a respins cererea de suspendare, iar pe fond, ambele instanțe au făcut corecta aplicare a legii speciale.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 6256/2005, reclamantele și au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local P, Primarul Municipiului P, SC SA, și, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1785/N/1999 și 1782/1999, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că imobilul situat în P,str.- nr.4, județul Paa parținut autorului acestora și a trecut abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr.111/1951.
În baza Legii nr.112/1995 le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a acestui imobil, însă prin decizia nr. 993/1998 a Tribunalului Prahova le-a fost restituit în natură un apartament la parter, urmând ca pentru celelalte două apartamente să primească despăgubiri.
Au mai precizat reclamanții că, în baza Legii 10/2001, au solicitat, prin notificare, restituirea în natură a întregului imobil teren și construcții.
Prin dispoziția nr. 242/22.03.2005 a Primarului Municipiului P, le-a fost restituit în natură terenul în suprafață de 114,47. cotă indiviză din 199,53. și le-a fost adus la cunoștință că celelalte două apartamente au fost vândute către pârâții - persoane fizice din prezenta cauză.
Au mai arătat reclamanții că, întrucât preluarea imobilului a fost făcută fără titlu, contractele, a căror anulare se cere, s-au încheiat de către vânzător în frauda dreptului proprietarului, fiind evidentă existența unei cauze ilicite.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar acte.
La termenul de judecată din data de 21.10.2005, instanța din oficiu, a pus în discuția părților excepția de inadmisibilitate a cererii.
Prin sentința civilă nr. 8161/2005, Judecătoria Ploieștia admis excepția de inadmisibilitate a cererii și a respins cererea ca inadmisibilă, reținând că potrivit art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001, actualmente art.45 din Legea republicată, reclamanții aveau posibilitatea de a formula acțiuni în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu terții și având ca obiect imobile naționalizate abuziv în termenul special de prescripție prevăzut de acest text de lege.
A mai reținut instanța de fond că reclamanții trebuiau să urmeze calea prevăzută de legea specială, în caz contrar nemaiavând posibilitatea, după pierderea termenului de prescripție, să formuleze o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de înstrăinare, prin invocarea regimului general al nulităților, acțiunea fiind astfel inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța a greșit atunci când a reținut că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 46 al.5 din Legea nr.10/2001, deoarece corect era să unească excepția cu fondul, să admită probe, fiind vorba de imobilul ce a fost preluat abuziv fără titlu, astfel încât nu se aplică dispozițiile Legii 112/1995 cu privire la condițiile de valabilitate a înstrăinării imobilului către chiriași și, în consecință, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 46 din Legea nr.10/2001.
Au mai arătat apelantele că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr.111/1951 și față de faptul că imobilele preluate fără titlul nu puteau fi vândute în baza Legii 112/1995, contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi, având un obiect ilicit.
S-a arătat în continuare că apelantele reclamante au făcut cerere pentru restituirea în natură a imobilului încă de la apariția Legii nr.112/1995, iar chiriașii nu au făcut demersuri pentru a afla situația juridică a imobilului, astfel încât ambele părți contractante au fost de rea-credință, încheind contractele în frauda dreptului proprietarului, aspecte pentru elucidarea cărora instanța de fond trebuia să unească excepția cu fondul și să dea cuvântul părților pentru probe.
Au mai precizat apelantele că au luat la cunoștință de vânzarea apartamentelor către chiriași prin dispoziția nr. 2142/22.03.2005, dată la care termenul prevăzut de art.46 din Legea 10/2001 expirase de mult.
Prin decizia civilă nr. 436/17 mai 2006, Tribunalul Prahovaa respins ca nefondat apelul declarat de reclamante, reținând că, caracterul abuziv al preluării imobilului nu are relevanță în privința termenului de prescripție a exercitării dreptului de a cere constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriașii, iar dispozițiile art.46 din Legea 10/2001 nu disting între cauzele de nulitate ce afectează titlul dobânditorului.
A reținut instanța de apel și faptul că termenul prevăzut de art.46 din Legea 10/2001 este un termen de prescripție, reclamantele nefăcând o cerere de repunere în termen, cu atât mai mult cu cât aveau cunoștință de existența contractelor de vânzare-cumpărare cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul pronunțării hotărârii atacate cu încălcarea dispozițiilor art. 948, 966, 968 Cod civil, art.9 și 14 din Legea 112/1995, art.6 din Legea 213/1998, art. 2 (1) lit.d și art.50 din Legea 10/2001 republicată.
Arată recurentele faptul că art.50 din Legea 10/2001 se referă la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu respectarea legii, imobilul în litigiu neputând fi înstrăinat, însă, în temeiul Legii 112/1995, întrucât a fost preluat fără titlu în proprietatea statului, astfel că contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu încălcarea legii, având un obiect ilicit. Contractele în discuție au și o cauză ilicită, fiind încheiate în perioada în care pe rolul instanțelor existau numeroase litigii în legătură cu acest imobil.
Precizează recurentele și faptul că în mod greșit au aplicat instanțele art.50 din Legea 10/2001 republicată, întrucât despre existența acestor contracte au aflat numai odată cu comunicarea deciziei nr. 2142 din 22.03.2005 a Primarului Municipiului P, de la acest moment născându-se dreptul reclamantelor la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor.
Prin decizia civilă nr. 1200/21.09.2006, Curtea de Apel Ploieștia admis recursul, a modificat în tot decizia civilă nr. 436/17.05.2006 a Tribunalului Prahova în sensul admiterii apelului declarat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 8161/21.10.2005 Judecătoriei Ploiești, pe care a desființat-o cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
În luarea acestei decizii, curtea a avut în vedere că nu poate fi reținută inadmisibilitatea unei acțiuni de drept comun în constatarea nulității absolute a contractului având ca obiect un imobil preluat în proprietatea statului, urmând ca prevederile speciale, în măsura în care sunt derogatorii de la dreptul comun, să se aplice cu prioritate. S-a mai reținut că instanța de apel a îmbrățișat eronat soluția inadmisibilității acțiunii, întrucât motivarea hotărârii este bazată pe nerespectarea termenului special de prescripție prevăzut de art. 50 din Legea 10/2001, iar sancțiunea prevăzută de lege pentru depășirea termenului de prescripție este respingerea acțiunii ca prescrisă și nu ca inadmisibilă.
Pe rolul Judecătoriei Ploiești cauza a fost înregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 2480/14.03.2007, Judecătoria Ploieștia admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Ploieștia reținut că art. 45 alin.5 din Legea 10/2001 republicată constituie o normă specială cu caracter imperativ, care prevalează asupra dispozițiilor de drept comun în materia prescripției extinctive și că, potrivit dispozițiilor legale menționate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii respective, termen care a fost prelungit cu trei luni prin OUG109/2001 și cu încă trei luni conform OUG145/2001.
S-a mai învederat că susținerea reclamantelor în sensul că nu au cunoscut de existența contractelor de vânzare-cumpărare nu corespunde realității întrucât în baza Legii 112/1995 au formulat cerere privind restituirea în natură a imobilului, cerere ce le-a fost respinsă, iar ulterior, prin sentința civilă nr. 2385/1998 a Judecătoriei Ploiești, modificată prin decizia civilă nr. 993/1998 a Tribunalului Prahova, le-a fost restituit în natură apartamentul pe care îl dețineau în calitate de chiriași, primind despăgubiri pentru celelalte apartamente.
În baza acelorași considerente, prin decizia civilă nr.626/26.10.2007, Tribunalul Prahovaa respins ca nefondat apelul declarat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 2480/14.03.2007 a Judecătoriei Ploiești.
Împotriva deciziei nr. 626/26.10.2007 a Tribunalului Prahova, precum și a încheierii sale din 28.09.2007, reclamantele au declarat recurs, susținând, în esență, că:
- în mod greșit, încălcând dispozițiile art. 244 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă, prin încheierea din 28.09.2007, Tribunalul Prahova le-a respins cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a celei ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Ploiești, respectiv acțiunea în revendicarea apartamentelor formulată în contradictoriu cu aceeași pârâți. S-a ignorat faptul că soluționarea acțiunii în revendicarea celor două apartamente presupune compararea titlurilor de proprietate și, implicit, instanța se pronunță cu privire la valabilitatea sau nevalabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor către chiriași;
- în mod greșit li s-a respins acțiunea ca fiind prescrisă, atâta timp cât ele, reclamantele, au aflat de existența contractelor de vânzare-cumpărare abia la data comunicării dispoziției nr. 2142/22.03.2005 a Primarului Municipiului P, moment de la care începe să curgă termenul de prescripție. Potrivit art. 1886 Cod civil, nicio prescripție nu poate începe mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, curtea reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art. 244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
În speță, obiectul judecății îl constituie constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâți cu privire la apartamentele supuse revendicării prin acțiunea ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Ploiești, invocat în susținerea cererii de suspendare.
În raport de obiectul lor, cum în mod corect a reținut și Tribunalul Prahova, rezolvarea cauzei de față nu depinde de soluția ce se va da în dosarul nr- al Judecătoriei Ploiești, ci invers.
Deci, sub acest aspect, recursul este nefondat.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, se impun următoarele precizări:
Conform dispozițiilor art.50 alin.5 din Legea 10/2001 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea 247/2005, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a menționatei legi.
Din interpretarea textului de lege evocat rezultă fără echivoc că dreptul la acțiune, sub imperiul acestei legi speciale, se prescrie (indiferent de cauza de nulitate) într-un termen de 1 an, calculat, prin voința legiuitorului, de la momentul intrării în vigoare a actului normativ.
Termenul de 1 an a fost prelungit inițial cu 3 luni prin nr.OUG109/2001 și apoi cu încă 3 luni, conform nr.OUG145/2001, astfel că reclamantele puteau să introducă acțiunea în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare cel mai târziu până la 14 august 2002.
Demersul judiciar de investire a instanței s-a realizat la 13.05.2005, deci cu depășirea termenului imperativ prevăzut de lege.
Susținerea recurentelor cum că au luat la cunoștință de existența contractelor de vânzare-cumpărare abia la data comunicării dispoziției nr. 2142/22.03.2005 a Primarului Municipiului P nu are relevanță juridică atâta timp cât nu s-a formulat o cerere de repunere în termenul de prescripție ce a fost depășit.
Față de toate aceste considerente, curtea, în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele domiciliată în P, str. - nr. 4,. 1 jud. P și domiciliată în B, str. -. G nr. 3,.59.A,.1,.66,sector 5,împotriva deciziei nr. 626 din 26 octombrie 2007 Tribunalului Prahova, precum și a încheierii sale din 28.09.2007,în contradictoriu cu pârâții domiciliat în P,str. - nr.4,.2,.2, județul P, domiciliată în P, str. - nr.4,.3, județul P, Consiliul Local al Municipiului P, SC SA cu sediul în P, str. - - 5, - parter, județul P și Primarul Municipiului P.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 21 ianuarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
- - -- - -, -- -
Grefier,
-
Red.
Tehnored.CN
2 expl./23.01.2008
nr- - Judec.
nr- - Trib.
;
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Veronica GrozescuJudecători:Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
