Anulare act. Decizia 58/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 58
Ședința publică de la 03 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 3: Viorica
Grefier:
La ordine fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 593 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimata Direcția de Sănătate Publică I și intervenienții - intimați, și, având ca obiect anulare act - contestație decizie.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27 ianuarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru ca părțile să aibă posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru astăzi; prin serviciul de registratură s-au depus concluzii scrise formulate de recurentul, intimații intervenienți, și și intimata Direcția de Sănătate Publică
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2849 din 03.03.2008 a Judecătoriei Iașis -a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași. Respinge acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Autoritatea de Sănătate Publică - Comisia de Monitorizare și Competență Profesională pentru Cazurile de.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond reținut că potrivit dispozițiilor art. 673 coroborat cu art. 676 din Legea nr. 95/2006 este competentă a soluționa litigiul de față.
Pe fondul cauzei se rețin următoarele:
Referitor la incompatibilitatea expertului nominalizat în a soluționa sesizarea numitului - respectiv doctor - după cum susține reclamantul aceasta este neîntemeiată având în vedere că expertul a dat o declarație pe proprie răspundere conform art. 8 alin. 1-3 din Legea de organizare și funcționare a comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malplaxis.
Nici susținerea reclamantului referitoare la faptul că nu a fost încunoștințat de comisie asupra sesizării formulate împotriva sa și că nici nu a fost audiat de comisie, nu este fondată având în vedere prevederile Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 1343/2006 care la art. 10 stabilește în concret atribuțiilor comisiei de malpraxis. Față de data când Comisia de malpraxis a fost
Investită cu sesizarea numitului - 16.04.20078, atât Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei cât și Legea nr. 95/2006 erau în vigoare, astfel că soluționarea sesizării formulate împotriva reclamantului s-a făcut în conformitate cu normele legale în vigoare la acea dată iar aspectele invocate de reclamant nu pot fi primite și reținute de instanță, acțiunea reclamantului fiind respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la incompatibilitatea sa cu unul din membrii comisiei, că în mod greșit nu i s-a comunicat sesizarea formulată împotriva sa și nici nu a fost audiat de comisie și că instanța a ignorat principiul neretroactivității legii civile, luând în considerație data sesizării comisiei și nu cea a decesului pacientului (10.02.2006) soluționând astfel greșit cauza, pe o documentație incompletă care a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Prin decizia civilă nr. 593 din 29.06.2009 a Tribunalului Iașis -a respins apelul formulat de împotriva sentinței civile nr. 2849 din 03.03.2008 a Judecătoriei Iași, pe care o păstrează. Admite cererea de intervenție accesorie în interes alăturat intimatei I formulată de intervenienții, -, -, - prin mandatar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a investit prima instanță cu contestație împotriva deciziei nr. 1/2007 emisă de - Comisia de Monitorizare și Competență Profesională pentru cazurile de malpraxis, solicitând anularea acesteia datorită incompatibilității expertului medical, omiterea încunoștințării și audierii reclamantului în legătură cu cercetarea cazului, inexistența oricărei erori profesionale săvârșite în exercitarea actului medical, invocând totodată excepția nulității absolute a deciziei contestate motivat de faptul că s-a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
Referitor la motivul de incompatibilitate a expertului doctor se reține că nu este întemeiat.
În conformitate cu prev. Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1344/2006 pentru aprobarea Naționale a experților medicali, dr. este desemnată ca expert medical pentru județul I în specialitatea Medicină de Urgență. În cazul " " au fost desemnați 3 experți medicali care au analizat actele și au întocmit rapoarte medicale din care a rezultat existența unui caz de malpraxis de care se face vinovat reclamantul.
Cazurile de incompatibilitate ale experților desemnați în astfel de cazuri sunt special și strict reglementate prin art. 8 din Ordinul nr. 1343/2006 prin care se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, expertul medical neîncadrându-se în niciunul din aceste cazuri.
Din verificarea actului normativ ce reglementează procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis reiese că nu s-a prevăzut în mod expres dreptul persoanei cercetate de a fi încunoștințat sau de a fi audiat de comisie, nefiindu-i încălcat reclamantului niciun drept la apărare și nici nu constituie o depășire a atribuțiilor comisiei.
Examinând dispozițiile legale invocate respectiv Legea nr. 95/2006 precum și dispozițiile legale de organizare și funcționare a comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis vizând modul de sesizare a comisiei tribunalul constată că nu este prevăzut niciun termen în care trebuie depusă sesizarea, termen care să curgă de la data efectuării cazului de malpraxis sesizat, sens în care nu poate fi vorba despre retroactivitatea legii civile după cum susține în mod greșit apelantul. În ceea ce privește susținerea apelantului potrivit căreia prima instanță a reținut cu multă ușurință existența cazului de malpraxis și aceasta este neîntemeiată. Astfel din conținutul tuturor rapoartelor întocmite de experții desemnați rezultă fără echivoc existența unei situații de malpraxis în cazul sesizat, fiecare din acestea sesizând anumite carențe în activitatea medicală a apelantului față de cazul care au condus la concluzia de mai sus.
În considerarea celor expuse, tribunalul va respinge apelul și va păstra ca legală și temeinică sentința apelată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Arată recurentul că ambele instanțe au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, decizia recurată fiind astfel nelegală, potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul că decizia nr. 1/2007 emisă de ce face obiectul cauzei de față, reprezintă rezultatul celei de a doua proceduri sancționatorii căreia i-a fost supus în mod nelegal, procedură declanșată în temeiul Legii nr. 95/2006, act normativ ce nu se afla în vigoare la data decesului pacientului, încălcându-se astfel principiul neretroactivității legii, ce este consacrat prin Constituție.
Hotărârile pronunțate sunt de asemenea nelegale urmare a unei greșite aplicări a legii cu privire la verificarea îndeplinirii răspunderii civile delictuale, precum, și a faptului că nu s-au identificat faptele cauzatoare a prejudiciului, în concret, nu s-a determinat culpa medicală a medicului în raport de rezultatul păgubitor, dacă s-a acționat sau nu cu bună credință, nu s-a stabilit legătura de cauzalitate între conduita medicală a reclamantului și decesul pacientului.
Totodată invocă recurentul incidența motivului de recurs circumscris pct. 7 al art. 304 Cod procedură civilă în sensul că hotărârile pronunțate nu cuprind motivele pe care se sprijină reținând "fără echivoc" situația de malpraxis fără să indice argumentele pe care instanța și-a fundamentat soluția pronunțată, hotărârea astfel pronunțată fiind nelegală.
Recursul este nefondat.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține că:
Prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr. 1/2007 emisă de - Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis pe care o consideră nelegală și netemeinică deoarece există o stare de incompatibilitate a expert doctor în cercetarea cazului, situație în care raportul acestui expert nu poate fi apreciat ca obiectiv, nu a fost încunoștințat de sesizarea formulată împotriva sa, nu a fost audiat în legătură cu cercetarea cazului, Comisia încălcându-i dreptul la apărare și nu se face vinovat de nicio eroare profesională săvârșită în exercitarea actului medical față de pacientul. Ulterior reclamantul își completează acțiunea invocând excepția nulității absolute a deciziei contestate care a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 95/2006 încălcând astfel principiul neretroactivității legii.
Conform art. 129 alin. final Cod procedură civilă instanța este ținută de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății. Este de observat că ambele instanțe au analizat în concret în limitele investirii asupra celor susținute de reclamant.
Prin decizia nr. 1/2007 Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis în temeiul dispozițiilor Legii nr. 95/2006 a stabilit existența unei situații de malpraxis în cazul sesizat.
Conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1343 din 06.10.2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, comisia funcționează la nivelul autorităților de sănătate publică județene, și este alcătuită din 13 membri.
Potrivit art. 10 din Ordin, Comisia desemnează prin tragere la sorți din lista județeană a experților, un grup de experți sau un expert, în funcție de complexitatea cazului, însărcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului și stabilește prin decizie adoptată în maxim 3 luni de la data sesizării, dacă în cauză a fost sau nu o situație de malpraxis. Prin raportare la textul sus citat, este de observat că decesul pacientului s-a produs la data de 10.02.2006, iar sesizarea comisiei s-a făcut la data de 16.04.2007 când atât Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1343 din 06.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a comisiei cât și Legea nr. 95 din 28.04.2006 erau în vigoare.
Susținerile recurentului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii prin emiterea deciziei 1/2007 în temeiul Legii nr. 95/2006, deoarece actul normativ nu era în vigoare la data decesului pacientului, nu sunt fondate și nu vor fi reținute de instanța de recurs. De asemenea nu vor fi reținute susținerile recurentului referitoare la faptul că nu a fost încunoștințat și nici audiat de comisie cu privire la sesizarea formulată împotriva sa.
Din verificarea dispozițiilor legale cuprinse în art. 10 din Regulament referitoare la atribuțiile comisiei, nu rezultă obligativitatea comisiei de a încunoștința sau audia persoana împotriva căreia s-a făcut sesizarea, ci doar potrivit lit. "e" al aceluiași act: "pune la dispoziția părților interesate, la solicitarea scrisă a acestora, o copie a raportului experților și a documentelor medicale care au stat la baza acestuia", recurentul nefăcând niciun fel de dovadă în acest sens.
De asemenea nu poate fi primită nici susținerea recurentului referitoare la faptul că deși expertul medical dr. se afla în stare de incompatibilitate, la baza deciziei contestate a stat inclusiv raportul acestui expert, care însă nu poate fi considerat obiectiv.
Conform dispozițiilor legale în vigoare experții medicali au fost trași la sorți din lista națională de experți medicali pentru județul I, aprobată prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1344 din 06.10.2006.
Potrivit declarației dată pe propria răspundere aflată la fila 19 dosar de fond, rezultă că dr. nu se află în stare de incompatibilitate în sesizarea formulată împotriva recurentului,nefiind astfel incidente dispozițiile art. 8 din Regulament.
Analizând pe fond decizia contestată instanța de recurs va reține că este legală și temeinică.
Din rapoartele întocmite de cei 3 experți medicali, care au stat la baza emiterii deciziei contestate, respectiv a prof. dr., medic primar neurochirurg, conf. dr. medic primar de boli infecțioase și dr., medic primar medicină de urgență rezultă fără putință de tăgadă existența unei situații de malpraxis în cazul sesizat.
În conformitate cu dispozițiile art. 642 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiei, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic și tratament, iar potrivit alin. 5 al aceluiași art. se prevede că răspunderea civilă nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciu constituie infracțiune conform legii.
Totodată potrivit art. 442 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului medicilor din România nu exclude răspunderea penală, contravențională sau civilă conform prevederilor legale.
Prin urmare susținerile recurentului că prin emiterea deciziei contestate a fost supus unei noi proceduri de sancționare este neîntemeiată, decizia nr. 34/2006 și decizia nr. 5/2007 nu au stat la baza stabilirii culpei sale medicale.
Deși, doar la nivel de simple afirmații recurentul invocă inexistența comportamentului medical culpabil, neanalizarea de către experți a simptomatologiei pacientului pe parcursul internării acestuia în, dacă a acționat sau nu cu bună credință, nu s-a stabilit legătura de cauzalitate între conduita sa medicală și decesul pacientului, toate aceste aspecte au fost analizate și se regăsesc în cele trei rapoarte întocmite de experții medicali care nu au fost infirmate prin alte acte medicale întocmite de specialiști și nici contestate în vreun fel de recurent.
Simpla susținere că față de persoana sa expertul medical dr. s-ar afla în stare de incompatibilitate - situație și nedovedită în cauză nu echivalează cu o contestare a celor consemnate în rapoartele întocmite de experții medicali.
Prin urmare motivul de recurs circumscris pct. 9 al art. 304 Cod procedură civilă invocat de recurent nu este incident în cauză fiind nefondat.
Nici motivul de recurs circumscris pct. 7 al art. 304 Cod procedură civilă invocat de recurent nu este incident în cauză, fiind nefondat, instanța de apel examinând detaliat și punctual toate aspectele deduse judecății prin cererea de apel prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, argumentând în fapt și în drept soluția adoptată.
Pentru toate aceste considerente, raportate la motivele de recurs invocate și care nu sunt fondate, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul formulat de împotriva deciziei nr. 593 din 29.06.2009 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă urmează a se lua act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 593 din 29.06.2009 a Tribunalului Iași pe care o menține.
Ia act că intimații, -, - prin mandatar nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 Februarie 2010.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
05.03.2010
2 ex.
Opinie separată
Enunțarea și dezvoltarea motivelor de recurs, raportat la momentul producerii decesului pacientului 10.02.2006,impune stabilirea cadrului legislativ în cadrul căruia ar putea fi reținută răspunderea civilă a medicului și dacă dispozițiile Legii nr. 95/2006 sunt incidente în cauză.
Pentru angajarea răspunderii juridice trebuie să existe cumulativ o conduită ilicită, un prejudiciu,legătura de cauzalitate între conduita culpabilă și rezultatul vătămător, vinovăție din partea subiectului actului ilicit, în speță a celui medical și să nu existe împrejurări sau cauze care înlătură răspunderea juridică.
Cadrul legislativ îl constituie Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătății populației,modificată, completată, republicată,care în dispozițiile finale în art. 187 alin. 1 prevede: "Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, contravențională sau penală după caz și materială sau civilă, a persoanei vinovate.
În Legea nr. 306 din 28 iunie 2004, modificată și completată privind exercitarea profesiei de medic, precum și organizarea și funcționarea colegiului medicilor din România, prin Secțiunea a 6-a (art. 69 - art. 78) este reglementată "Răspunderea disciplinară a medicului. În temeiul actului normativ instanțele de judecată au examinat legalitatea și temeinicia deciziei nr. 5/2007 a Colegiului Medicilor din România, Comisia Superioară de Disciplină și deciziei nr. 34/18.05.2006 a Colegiului Județean al Medicilor I, prin sentința civilă nr. 515/ca din 24.06. a Tribunalului Iași - Secția Comercială și contencios, irevocabilă prin decizia nr. 688/CA din 14.12.2009 a Curții de APEL IAȘI - Secția contencios Administrativ și Fiscal, hotărâri invocate în apărare de recurent ca mijloace de probă.
Răspunderea civilă a medicului este supusă normelor de drept comun ale art. 998 din Codul civil care prevăd că "Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.
În dreptul civil român medicul răspunde civil, numai subiectiv în temeiul culpei sale.
Prin Legea nr. 95/2006 reforma în domeniul sănătății publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006 Răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice este reglementată prin Titlul XV (art. 642 - art. 681) în modalitatea "malpraxisului" care este definit prin art. 642 alin. (1) lit. b, alin. (2), alin. (3) și alin. (4).
Prin Legea nr. 95/2006 personalul medical este supus unei jurisdicții speciale administrative, ce concluzionează asupra a trei din cele patru componente ale răspunderii civile a medicului, în modalitatea stabilirii "dacă în cauză a fost sau nu o situație de malpraxis" )art. 672 alin. 1), cu excepția prejudiciului, a daunei ce nu este cuantificată. Finalitatea acestei proceduri, constituie o îngrădire a liberului acces la justiție, la procedura de drept comun permisă și prin art. 673 alin. (2) în condițiile în care are ca obiect un act medical anterior intrării în vigoare a Legii nr. 95/2006.
Apărarea recurentului sub aspectul neretroactivității legii consider că este întemeiată. Activitatea de control și expertizare profesională prin Comisia de monitorizare și competență profesională, al cărei regulament a fost aprobat în decembrie 2006, funcționează legal numai conform actului normativ în temeiul căruia a fost înființată și are stabilită competențe. Cum legea în temeiul căreia s-a dispus cercetarea dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă, comisia are ca obiect numai actele medicale ulterioare adoptării legii.
Practica constantă a Curții Constituționale este în sensul neretroactivității legii, oricare ar fi domeniul ei de aplicare, iar în lipsa unor dispoziții tranzitorii și finale, pentru actul medical ce a avut loc, anterior adoptării legii privind reforma în domeniul sănătății prin art. 673 alin. 2 este prevăzut accesul la justiție potrivit dreptului comun.
în vedere că malpraxisul este o formă de răspundere profesională, stabilită prin prevederi legale ce nu erau în vigoare în speță la data pretinsei conduite ilicite a medicului. În acțiunea pe calea dreptului comun, constatarea malpraxisului, poate fi invocată ca autoritate de lucru judecat, obiectul probațiunii fiind limitat numai la stabilirea cuantumului prejudiciului.
Astfel, în Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauzele
Împotriva României, Curtea a constatat încălcarea art. 6 par. 1 din Convenție în cazurile în care instanțele naționale au analizat cereri, prin prisma unor prevederi legale care nu erau în vigoare la data introducerii acesteia. deși constatarea este în materia proprietății și a reparării pagubei materiale sau morale în cazurile reglementate prin dispozițiile Codului d e procedură penală (art. 504 - art. 506) are deplină aplicare și în prezenta cauză.
Faptul că actele de malpraxis în cadrul activității medicale de prevenție, diagnostic și tratament se prescriu în termen de 3 ani (art. 677) nu au ca efect retroactivitatea legii. Astfel și sub imperiul Legii nr. 3/1978, abrogată prin art. 44 alin. )2) Legea nr. 95/2006 durata, momentul nașterii dreptului sunt aceleași, fiind incident Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, fără a avea autoritate de lucru judecat, în sensul art. 22 din Codul d e procedură penală, în stabilirea elementelor constitutive ale răspunderii civile în prezenta cauză, în ansamblul probator administrat, relevante sunt cercetările penale. În dosarul nr. 155/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași prin Ordonanța din 30.11.2009 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. 2 Cod penal pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii - latura obiectivă, legătura de cauzalitate.
Organul de cercetare penală a reținut inexistența legăturii cauzale între actul medical și deces pe baza probelor administrate între care constatările și avizele medico-legale, expertize ce au stabilit cauza decesului, raport de cauzalitate ce este și componenta răspunderii civile.
Într-adevăr, dovada culpei medicale este deosebit de dificilă, deoarece implică efectuarea unor expertize medico-legale complexe, care să poată stabili legătura de cauzalitate între actul medical și prejudiciul vătămător produs.
Pentru perioada 05.02.2006, seara și data decesului 10.02.2006, pe ore, cercetările penale și cercetarea judecătorească, a stabilit modalitatea în care a acționat recurentul, cum și-a exercitat profesia.
Pe baza ansamblului probator administrat în cauză, apreciez că nu s-a făcut dovada certă că agravarea stării de sănătate a pacientului, a ceea ce a dus la deces, este consecința conduitei culpabile a medicului.
Prezența culpei ca formă a vinovăției este indispensabilă pentru tragerea la răspundere civilă a medicului care a cauzat prin fapta sa un prejudiciu.
Însă, în reglementarea Legii nr. 95/2006, este acceptată și posibilitatea răspunderii profesionale a medicului independent de culpa sa, fără a lămuri condițiile speciale care trebuie îndeplinite - aspect sub care legea nouă dispune numai pentru viitor.
Încălcarea unor dispoziții privind internarea pacienților, menținerea în, a evidențelor ce atrag răspunderea disciplinară sau contravențională - pentru că penală nu s-a stabilit -, conform legislației în vigoare la 10.02.2006, pot constitui și elemente pentru a declanșa acțiunea în stabilirea răspunderii civile, dar nu suficiente și în reținerea acesteia.
Instanța are obligația de a stabili, la situația de fapt dovedită, în primul rând cadrul legislativ aplicabil în prealabil și ulterior existența, cele patru elemente componente ale răspunderii civile, într-o acțiune unică, în calea dreptului comun și nu a unei proceduri prealabile administrative care, deși supusă controlului judiciar într-o cale de atac, nu-i era aplicabilă recurentului.
Opinia separată este în sensul admiterii recursului, casării hotărârilor și deciziei atacate, reținând că răspunderea civilă se stabilește numai în procedura dreptului comun și nu a celei în constatarea malpraxisului conform Legii nr. 95/2006.
Președinte,
Judecător --- -
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
10.03.2010/2 ex.
Președinte:Valeria Cormanencu StanciuJudecători:Valeria Cormanencu Stanciu, Cristiana Angelescu, Viorica
