Anulare act. Decizia 589/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1588/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.589
Ședința publică de la 31.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți și, împotriva deciziei civile nr.320 A din 06.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-pârâte și SC SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata-pârâtă, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 22.09.2008, emisă de Baroul București, lipsind recurenții-reclamanți, și intimata-pârâtă SC SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că a fost restituit dosarul de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Avocatul intimatei-pârâte arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul intimatei-pârâte solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.
Arată că cele două motive de recurs invocate și încadrate de recurenți în temeiul dispozițiilor art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, precum și susținerea recurenților privind greșita aplicare și interpretare a legii, în sensul că legiuitorul a condiționat vânzarea locuințelor de acordul celorlalți chiriași sau de existența unui mandat expres sau tacit din partea acestora privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare, nu sunt întemeiate și nu pot fi primite, întrucât contractul de vânzare-cumpărare a fost legal încheiat în anul 1994, în temeiul prevederilor Legii nr.85/1992, cu respectarea tuturor condițiilor, inclusiv aceea că numai titularul contractului de închiriere are drept și vocație să încheie contractul de vânzare-cumpărare, nu și ceilalți chiriași care figurau în fișa locativă alături de titularul de contract.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 23.03.2007, în dosarul nr-, cerere detașată din acest dosar și înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 B sub nr-, reclamanții și () au solicitat în contradictoriu cu pârâtele și SC "" SA ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.1094/1994, încheiat între, în calitate de cumpărător și SC "" SA, în calitate de vânzător, și să se constate dreptul de proprietate al reclamantului, asupra imobilului situat în B, nr.146,.1,.2, sector 6, iar, în subsidiar, să se constate că și au calitatea de coproprietari.
Prin sentința civilă nr.6084/28.09.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta () împotriva pârâților, și, reținându-se că cererea acesteia, prin care solicitase să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.1094/1994 și dreptul de proprietate al pârâtului asupra imobilului situat în B, nr.146,.1,.2, sector 6, este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel comun reclamanta () și pârâtul, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 27.11.2007 sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții au arătat că, în mod greșit, prima instanță a reținut că are calitate de pârât, în condițiile în care dosarul a avut ca obiect inițial cererea de constatare a dreptului de proprietate asupra imobilului formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta, pârâtă care a formulat ulterior cerere reconvențională, prin care a solicitat evacuarea din imobilul din litigiu a reclamantului - pârât și a pârâților și.
La rândul lor, reclamantul - pârât și pârâta au solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.1094/1994, cererea reconvențională formulată de fiind soluționată separat.
Un alt motiv de apel s-a raportat la faptul că instanța de fond în mod greșit nu a reținut, ca motiv de nulitate a contractului nr.1094/1994, lipsa consimțământului tuturor locatarilor la încheierea acestui contract, instanța interpretând greșit dispozițiile art.1 lit.a din Legea nr.85/1992.
Prin decizia civilă nr.320 din 06.03.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți și (), în contradictoriu cu intimații-pârâți și SC SA, împotriva sentinței civile nr. 6084/28.09.2007, pronunțată în dosarul nr-, de către Judecătoria Sectorului 6
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut, în ceea ce privește primul motiv de apel, că acesta nu poate fi privit ca o cauză suficientă pentru desființarea sentinței apelate sau pentru schimbarea sa, deoarece trecerea în dispozitiv, în mod eronat, a calităților părților nu poate constitui decât obiectul unei cereri de îndreptare a erorilor materiale.
Cu privire la nulitatea contractului de vânzare - cumpărare nr.1094/1994, tribunalul a constatat că soluția primei instanțe a fost criticată exclusiv pe considerentul că nu s-a reținut, ca motiv de nulitate, frauda drepturilor celorlalți membrii ai familiei lui cu privire la încheierea acestui contract.
Sub un prim aspect, tribunalul a apreciat că prima instanță a interpretat corect dispozițiile art.1 lit.a din Legea nr.85/1992. Potrivit acestor dispoziții,"locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr.61/1990 privind vânzare a de locuințe construite din fondurile statului către populație și ale prezentei legi". În mod expres, legea face referire la titularii contractului de închiriere, ceea ce înseamnă că, prin voință legislativă, s-a urmărit instituirea unor masuri de favoare, exclusiv, cu privire la persoanele care figurau în contractul de închiriere, ca titulari ai drepturilor locative, fără a permite extinderea sferei la alte persoane tolerate de aceștia, respectiv la alți membri ai familiei sale.
De altfel, chiar presupunând că spiritul legii ar fi fost de a asigura acest drept tuturor persoanelor care aveau drepturi locative, tribunalul a constatat că, neexistând o condiție de validitate a contractului prevăzută legal, acest aspect nu poate constitui un motiv de nulitate a contractului.
Astfel, se confundă noțiunea de "fraudă la lege", ca motiv ce poate fi invocat pentru nulitatea actelor și care constă în folosirea unei dispoziții legale, în scopul eludării unei alte dispoziții imperative cu ceea ce apelanții consideră că reprezintă "fraudarea drepturilor și intereselor lor". Or, cum a reținut și prima instanță, nu există dispoziții care să impună obținerea consimțământului altor persoane, decât titularul contractului de închiriere.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs și (), solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului declarat și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii și constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1094/1994, încheiat între intimatele și SC "" SA.
În dezvoltarea primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă, recurenții au arătat că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile Legii nr.85/1992 și ale Decretului - Lege nr.61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, considerând, în mod nelegal, că s-a urmărit instituirea unor măsuri de favoare exclusiv cu privire la persoanele care figurau în contractele de închiriere, ca titulari ai drepturilor locative, fără a permite extinderea sferei la alte persoane tolerate de acesta, respectiv la alți membri ai familiei, recurenții susținând că, pentru cumpărarea locuinței pe care titularul contractului de închiriere o deține împreună cu ceilalți membri ai familiei, trebuie să existe acordul expres al acestora.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenții au arătat că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii referitoare la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare privind condițiile de validitate ale acestui contract, respectiv frauda la lege, intimata cumpărând imobilul în litigiu în detrimentul lor.
Astfel, încheierea contractului de vânzare-cumpărare putea fi făcută cu titularul contractului de închiriere numai atunci când acesta era și mandatar al celorlalți chiriași prevăzuți în fișa locativă și nu atunci când acesta acționa în nume propriu, pentru că, în acest mod, sunt încălcate drepturile lor locative proprii.
Intimata a formulat întâmpinare, obligatorie conform art.308 alin.2 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a recursului, arătând că, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, întrucât instanța de apel nu a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, analizând condițiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare contestat.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, intimata a arătat că nici acesta nu este aplicabil pentru că nu există nici un motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare și nu se poate interpreta legea, în sensul că, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, era necesar și acordul sau mandatul celorlalte persoane, ce figurau în fișa locativă, pentru ca aceasta ar fi însemnat să se adauge la lege, ceea ce nu este permis.
În etapa procesuală a recursului nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art.305 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale relevante în această materie, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Asupra primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, prin care recurenții pretind că instanțele au pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, rezultată din interpretarea eronată a dispozițiilor Legii nr. 85/1992 și ale Decretului - Lege nr. 61/1990, Curtea apreciază că acesta nu poate fi încadrat în dispozițiile punctului 8 ale articolului 304 Cod procedură civilă, care prevăd căinstanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât acest motiv se raportează la interpretarea greșită a unui act juridic (manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice) dedus judecății, iar nu a unui act normativ, astfel încât acest prim motiv de recurs va fi analizat de către instanță din perspectiva art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în considerarea art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă, care permite instanței de judecată să realizeze operațiunea juridică de încadrare a motivelor de recurs indicate greșit.
Astfel, primul motiv de recurs invocat de recurenți se referă, în esență, la absența consimțământului membrilor familiei titularului contractului de închiriere, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1094/1994, având ca obiect imobilul situat în B, nr.146, sector 6, atacat cu acțiune în nulitate.
În acest sens, Curtea apreciază că, în mod legal, au stabilit instanța de fond și de apel că dispozițiile Legii nr. 85/1992 republicată nu condiționează încheierea contractului de vânzare-cumpărare de consimțământul altor persoane decât titularul contractului de închiriere.
Art. 1 din Legea nr. 85/1992 republicată prevede călocuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului - Lege nr.61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație și ale prezentei legi.
Din interpretarea acestui text legal, rezultă că, pentru a se încheia un contract de vânzare - cumpărare asupra locuinței ce formează obiect al locațiunii, este necesar consimțământul singular al titularului contractului de închiriere, fără a se impune o condiție suplimentară, în sensul existenței consimțământului celorlalți membri ai familiei titularului acestui contract, or, a interpreta în sens contrar, înseamnă a adăuga la lege.
În acest context, Curtea reamintește că, din situația de fapt stabilită, în mod legal și temeinic de instanța de fond, pe care instanța de recurs nu are, în actuala structură a recursului, atributul de aos chimba, rezultă că recurentul a depus personal cererea nr. 11628/05.02.1992 (fila 97, dosar fond), prin care solicita ca locuința în litigiu să fie atribuită mamei sale, cu care și locuia la acel moment, pentru a nu pierde, în fapt, imobilul, având în vedere că, în anul 1992, acesta a fost disponibilizat de către, unitate ce-i repartizase locuința din, nr.146, sector 6 B, conform adresei nr. 60/09.05.1990. Or, urmare acestei cereri, ulterior, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 3731/14.02.1992, în care figura, ca titular, intimata, în baza dreptului comun, contract ce a constituit baza legală pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1094/1994, conform Legii nr. 85/1992.
Asupra celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, prin care se invocă de către recurenți nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1094/1994, din perspectiva fraudei la lege, fraudă ce s-ar baza, în opinia recurenților, pe fraudarea drepturilor și intereselor lor, Curtea îl apreciază, de asemenea, ca nefondat.
Astfel, prin fraudarea legii se înțelege acea operațiune, care constă în folosirea anumitor dispoziții legale la încheierea unui act juridic, în scopul de a încălca alte dispoziții legale imperative.
Or, în cauza dedusă judecății, nu poate fi identificată această cauză de nulitate absolută, câtă vreme încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a realizat în temeiul art. 1 din Legea nr. 85/1992 republicată, fără a se putea decela existența unor încălcări ale unor dispoziții legale cu caracter imperativ.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul exercitat de recurenții și () împotriva deciziei civile nr. 320 A din 06.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele și SC "" SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții - reclamanți și () împotriva deciziei civile nr.320 A din 06.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte și SC "" SA.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/27.04.2009
Secția a III-a Civ. -
-
Jud.sector 6. -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
