Obligația de a face. Decizia 2022/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (8299/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2022/
Ședința din ședința publică de la 31.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
*************************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.5649 din data de 15.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.17.043/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă -
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-reclamant, personal și intimata-pârâtă, prin consilier juridic, care depune la dosar delegație de reprezentare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 27.03.2009, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității recurentului-reclamant, care prezintă cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Recurentul-reclamant depune la dosar note scrise.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului și obligarea intimatei-pârâte la eliberarea unei adeverințe pentru activitatea în grupa II de muncă.
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că grupele de muncă se acordă începând cu data de 18.03.1969, conform dispozițiilor imperative ale Ordinului nr.50/1990 al Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii și Sociale și ale nr.1061/1968 și art.1 și art.2 și din Legea nr.27/1966, din care rezultă că personalul din construcții-montaj nu a desfășurat activitate în condiții deosebite de muncă, astfel că nu se regăsește încadrat în grupa II.
În temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.5649 din data 15.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta -
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajat al - B, în funcțiile de tehnician principal - calculator devize și maistru, în perioada 28.07.1956 - 07.03.1957.
Codul muncii instituie, în art. 34 al. 5 și art. 40 al. 2 lit. h, în sarcina angajatorului, obligația de elibera salariatului, la cerere, toate documentele care să ateste calitatea de salariat, activitatea desfășurată, vechimea în muncă și implicit, toate datele referitoare la munca prestată (salarii, sporuri, contribuții reținute și virate etc).
Reclamantul s-a adresat cu cereri pârâtei, iar pârâta i-a răspuns prin adresa nr.993/28.03.2008, comunicându-i reclamantului că, pentru perioada 01.09.1958 -07.03.1960, nu se pot elibera adeverințe, întrucât grupele de muncă se acordă începand cu data de 18.03.1969, conform Ordinului nr.50/1990 și nr.1223/20.11.1990 și, totodată, a eliberat o adeverința înregistrată sub nr.5005/20.12.2006, prin care se adeverește că în perioada 28.07.1956 - 07.03.1957, a fost salariatul societății, în funcția de tehnician principal-calculator devize și maistru și în care i-au fost înscrise salariile tarifare lunare și sporurile permanente aferente.
Atât timp cât nu se poate reține vreo culpă a pârâtei, aceasta eliberându-i o adeverință din care reiese calitatea de salariat, perioada lucrată, salariul tarifar de încadrare și sporurile permanente aferente, răspunzându-i la cererile înregistrate la sediul societății și având în vedere Ordinul nr.50/1990 și nr.1223/20.11.1990, tribunalul a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurentul-reclamant, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în esență, recurentul-reclamant susține că, în ceea ce privește Ordinul nr.50/1990 din data de 05.03.1990, în afară de prevederile pct.3 și pct.6, trebuie avute în vedere și prevederile pct. 8.
Arată că perioada de timp în care o persoană are sarcina să lucreze integral sau o parte din programul său de muncă, în astfel de locuri de muncă ce presupun condiții deosebite de lucru, încadrarea în grupa I sau II de muncă se stabilește, prin dispoziția conducerii unității sau prin prevederile legale, ce reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei persoane, în raport cu funcția îndeplinită.
Precizează că anul de muncă efectiv lucrat în locuri cu condiții deosebite se stabilește prin totalizarea, până la obținerea unui an complet de muncă, a perioadelor în care personalul a lucrat efectiv în locuri ce se încadrează în grupele I și II de muncă, situație reală și de necontestat, ce este consemnată și de către pârâtă.
Mai precizează că susținerea intimatei-pârâte în sensul că pentru perioadele anterioare datei de 18.03.1969, personalul de construcții-montaj nu s-ar regăsi în condiții de grupa II de muncă nu este adevărată, deoarece, pe timpul perioadei comuniste, conducerilor unităților socialiste le era frică să pună în aplicare art. 6 (1) privind încadrarea personalului în grupa II, atunci când angajații lucrau în condiții vătămătoare, grele sau periculoase de muncă. Invocă prevederile Hotărârii nr.1061/1968, care, la punctul b, definește aceste condiții de muncă drept condițiile ce implică efort fizic mare sau solicitare nervoasă deosebită, în special la locurile de muncă cu temperaturi ridicate, zgomot intens, concentrare intensă.
Recurentul-reclamant susține că în mod greșit tribunalul nu a reținut vreo culpă a societății pârâte, deși aceasta a refuzat și refuză, în continuare, în mod nejustificat, să îi elibereze o adeverință de încadrare a activității sale în grupa II de muncă, în procent de 100%, solicitare pe care a făcut-o pentru perioada 28.07.1956-07-03-1957, când a avut o activitate în condiții deosebite pe șantierul P, al unității angajatoare,.
Cât privește adeverința nr.5005/20.12.2006, recurentul-reclamant arată că aceasta este eliberată în anul 2006 și nu poate servi, ca document justificativ legal, pentru respingerea acțiunii din dosarul nr-, prin care el a solicitat o adeverință de încadrare în grupa II de muncă, deci o adeverință ce are o altă conotație decât cea primită în anul 2006, ce este doar o adeverință de salarii etc. pentru aceeași perioadă 28.07.1956 - 07.03.1957.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă, generic, dispozițiile Titlului V, Capitolul I, din Codul d e procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată (filele 29 - 30), intimata-pârâtă - a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
În cuprinsul întâmpinării, în esență, intimata-pârâtă susține că nu poate elibera adeverința în sensul celor solicitate de recurentul-reclamant, întrucât grupele de muncă se acordă doar începând cu data de 18.03.1969, potrivit prevederilor imperative ale Ordinului nr.50/1990, iar din prevederile HG nr.1223/1990 și ale nr.1061/1968 și din cele ale art.1, art.2 și art 6 alin.2 din Legea nr.27/1966, rezultă că personalul din construcții-montaj nu se regăsește încadrat în condiții de grupa II de muncă.
Intimata-pârâtă mai precizează că, în aceste condiții, recurentului-reclamant i s-a eliberat adeverința nr.5.005/20.12.2006, prin care se confirmă că în perioada 28.07.1956 - 07.03.1957 dl. a fost încadrat în funcția de tehnician principal - calculator devize și maistru, precizându-se salariile tarifare lunare și sporurile permanente aferente.
Recurentul-reclamant a depus, atașat cererii de recurs următoarele înscrisuri: Fișa de pensie, copia sentinței civile atacate cu prezentul recurs, adverința nr.5005/20.12.2006, eliberată de - B, adresa de răspuns nr.993/.28.03.2008, emisă de aceeași societate, în urma cererii recurentului, Hotărârea nr.1061/1968 pentru stabilirea criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în grupele I și II prevăzute de Legea nr.27/1966 și a organelor care fac aceste încadrări, precum și alte acte normative, înscrisuri ce se regăsesc și în dosarul de fond și care au fost avute în vedere de prima instanță, la pronunțarea sentinței atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Întrucât recurentul-reclamant nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând doar generic dispozițiile dispozițiile Titlului V, Capitolul I, din Codul d e procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 al.3 Cod proc.civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc. civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește cererea de recurs, Curtea constată că, din petitul acțiunii introductive, rezultă că reclamantul a solicitat instanței de fond să o oblige pe pârâta - să îi elibereze o adeverință privind activitatea desfășurată de el, în procent de 100%, în grupa II de muncă, în perioada 28.07.1956 - 07.03.1957, invocând că în calitate de tehnician principal calculator devize avea și funcția de maistru, fiind obligat să lucreze efectiv pe șantier, în condiții grele de muncă, ce implicau un efort fizic mare, în care exista și o solicitare nervoasă peste normal.
Potrivit dispozițiilor art.40 alin.2 lit. h din Codul muncii:
"Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: -
h) să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului; -."
Curtea apreciază că din interpretarea sistematică, logico-juridică, a dispozițiilor art.40 alin.2 lit. h din Codul muncii rezultă că sintagma"-toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului; -"se referă la toate datele legate de activitatea în muncă a salariatului - perioada lucrată, funcția exercitată de salariat, specialitatea, drepturile salariale realizate, sporurile și alte venituri suplimentare, denumirea tuturor sporurilor, procentul sau suma acordată, perioada în care au fost primite sporurile respective, actele normative în baza cărora au fost plătite respectivele drepturi salariale, precum și mențiunea referitoare la achitarea, de către angajator, a contribuțiilor legale la bugetul asigurărilor sociale, asupra veniturilor respective, inclusiv activitatea desfășurată în grupe speciale de muncă (I sau II).
Față de petitul acțiunii introductive și de prevederile legale suscitate, Curtea constată că în mod justificat instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului.
Este adevărat că recurentul-reclamant este îndreptățit la eliberarea actului de certificare care să se ateste datele solicitate de el prin acțiunea formulată, însă pretențiile acestuia apar ca neîntemeiate, câtă vreme, din evidențele primare ale angajatorului, precum și din dispozițiile legale aplicabile și anume, din prevederile nr.HG1223/1990 și ale Ordinului 50/1990 al Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii și Sociale rezultă că activitatea desfășurată de salariat pe șantierul, în calitate de tehnician I și maistru, nu se încadrează în grupa II de muncă, în procent de 100%, precum și că pentru personalul din construcții-montaj se acordă condiții de grupa II de muncă, dar numai începând cu data de 18.03.1969.
Totodată, Curtea reține că adeverința ce se solicită, în speță, fiind un act de certificare, nu poate atesta alte situații de fapt decât cele ce se regăsesc în evidențele primare ale unității angajatoare (state de plată, decizii de personal și alte documente de personal-salarizare), întocmite la acea vreme, respectiv în perioada la care se referă recurentul-reclamant - 28.07.1956 - 07.03.1957.
Așadar,actul de certificare - adeverința - nu poate fi constitutiv de drepturi, ci el doar atestă un drept sau o situație de fapt deja existenteși care se regăsesc evidențiate în alte documente, de exemplu în documentele primare de personal-salarizare, cum este cazul în speță.
În sprijinul celor de mai sus, Curtea are în vedere că sensul verbului"a certifica",așa cum este acesta definit de dicționarul explicativ al limbii române. Astfel, reține că acest verb are sensul de:"dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, înscris etc.", de unde rezultă că nu prin simpla eliberare a unei adeverințe s-ar putea efectua încadrarea în grupa II de muncă a activității desfășurate de recurentul-reclamant în perioada 28.07.1956 - 07.03.1957, atâta vreme cât angajatorul nu a urmat procedura de încadrare în această grupă a locului de muncă ocupat, la acea vreme, de către salariat.
Ori, recurentul-reclamant, prin acțiunea introductivă, a solicitat ca, prin eliberarea unei adeverințe, să i se constituie, acum, în prezent, o situație de fapt ce nu a existat la acea vreme și care nu rezultă din evidențele societății. Deci el solicită, practic, să i se acorde un drept (dreptul de a fi încadrat în grupa II de muncă), nu doar să i se ateste (să i se certifice) acest drept.
Astfel, Curtea reține că nici un moment recurentul-reclamant nu susține că el ar fi fost vreodată încadrat în grupa II de muncă, în perioada în discuție și nici că ar fi primit sporul aferent grupei respective. Dimpotrivă, în cererea de chemare în judecată, susține că, deși era îndreptățit la încadrarea în grupa II, el nu a beneficiat, la acea vreme, de încadrarea respectivă, fapt pentru care, solicită acum, ca, pe calea eliberării unei adeverințe, să i se recunoască acest drept.
Mai mult, Curtea constată că, așa cum a reținut și prima instanță, intimata-pârâtă- i-a eliberat deja recurentului-reclamant o adeverință, înregistrată sub nr.5005/20.12.2006,potrivit datelor existente în evidențele primare, respectiv o adeverință prin care se atestă că, în perioada 28.07.1956 - 07.03.1957, acesta a fost salariatul societății, în funcția de tehnician principal - calculator devize și maistru și în care au fost menționate salariile tarifare lunare și sporurile permanente aferente.
Ca urmare, societatea angajatoare a procedat în mod corect, întrucât nu putea să certifice aspecte ce nu se regăseau în evidențele sale.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.5649 din data de 15.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.17.043/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 30.04.2009
Jud.fond: ;
Președinte:Bodea Adela Cosmina
Judecători:Bodea Adela Cosmina, Petre Magdalena, Ilie
