Anulare act. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.60/R
Ședința publică din 26 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Ion Graur
JUDECĂTOR 3: Marinela
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.610/A/26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și a sentinței civile nr.2603/4.03.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA - Sucursala T, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termenul legal și este timbrat cu suma de 0,30 lei timbru judiciar.
Dezbaterea în fond a recursului și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 12 ianuarie 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de 19 ianuarie 2009, iar apoi pentru astăzi.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr- la data de 07.08.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA - Sucursala T, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea art.I pct.2 din Hotărârea nr.8/1992 a Consiliului de Administrație al SC SA - Sucursala T ca fiind contrară dispozițiilor Legii nr.85/1992, să se constate că în calitate de chiriaș al imobilului situat în T, str. -, nr.1,.13, înscris în CF nr.36, nr.top.1723/2/1/1/1/1/a, 1723/2/1/1/1/1/c, "Teren cu construcții", îndeplinește toate condițiile prevăzute de Legea nr.85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat; să se dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare privind locuința închiriată, cât și părțile comune indivize, în forma autentică, iar în caz de refuz al acesteia, hotărârea ce se va pronunța în cauză să țină loc de contract, la prețul ce urmează a fi stabilit de instanță în baza unei expertize judiciare de evaluare a imobilului, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a încheiat cu societatea pârâtă contractul de locațiune înregistrat sub nr.78/5894 din 06.10.1982, pe o durată nelimitată, iar din clauzele contractuale rezultă clar faptul că acest spațiu are destinație de locuință de serviciu, apreciind că în cauză sunt întrunite dispozițiile Legii nr.85/1992, întrucât imobilul este construit din fondurile statului, astfel cum rezultă din CF nr.36, nr.top.1723/2/1/1/1/1/a, 1723/2/1/1/1/1/c este titularul unui contract de închiriere valabil încheiat, neanulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă și în curs de executare, iar locuința în litigiu este o locuință de serviciu.
Reclamantul a mai arătat că, ulterior închirierii locuinței mai sus menționate, legiuitorul a emis Legea nr.85/1992 privind vânzarea spațiilor construite din fondurile de stat, ale cărei condiții le îndeplinește în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare. Consiliul de Administrație al SC SA - Sucursala Taa doptat Hotărârea nr.8/1992, hotărâre prin care societatea pârâtă a schimbat destinația locuințelor închiriate din locuință de serviciu în locuința de intervenție, ca o formă de răspuns și de eludare a Legii nr.85/1992, situație care aduce vătămări grave dreptului său izvorât din actul normativ menționat anterior. Toate apartamentele din imobilul situat pe str. - nr.1 au fost trecute în fișa mijloacelor fixe ca fiind locuințe de serviciu timp de zeci de ani, iar schimbarea destinațiilor acestor spații coincide cu intrarea în vigoare a Legii nr.85/1992.
S-a mai arătat că, întrucât locuința în litigiu este totuși o locuință de serviciu și nu de intervenție, astfel cum abuziv a stabilit pârâta, o dovedește și faptul că mulți dintre chiriași nu sunt angajații pârâtei și totuși aceștia continuă să locuiască în imobil de mai mulți ani.
In drept, s-au invocat disp.art.7 și 10 din Legea nr.85/1992.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta SC SA - Sucursala Tai nvocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția dreptului la acțiune, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nelegală, nefondată și neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în ceea ce privește petitul 1 al acțiunii, deoarece reclamantul nu are calitatea de a solicita instanței anularea unei hotărâri a Consiliului de administrație a unei Regii Autonome (actualmente Societate Națională), hotărâre prin care organul de conducere a stabilit un anumit regim juridic al unor spații aflate în proprietatea sa, în sensul că acestea intră in categoria locuințelor de intervenție.
Pârâta a invocat faptul că, prin Consiliul de administrație, în calitate de proprietar al spațiilor cu destinația de locuință are dreptul de a decide în ce mod și cum utilizează spațiile respective cu condiția de a nu încălca o normă imperativă. Astfel, chiar dacă Legea nr.85/1992, în art.7. cuprinde definire a locuinței de intervenție, norma nu interzice ca organul de conducere al unei unități economice să stabilească regimul juridic al spațiilor cu destinația de locuințe aflate în patrimoniul acesteia. In ceea ce privește petitul 2 și 3 din acțiune, între reclamant și pârâtă a fost încheiat contractul de închiriere nr.78/5894/6.10.1982, contract încheiat ca accesoriu al contractului de muncă (art.16 din contract), iar prin decizia nr.145/31.08.2007 contractul individual de muncă al reclamantului a încetat în temeiul art.65 din Codul Muncii, pe cale de consecință și-a încetat efectul și contractul de închiriere. Astfel, începând cu data de 03.10.2007, contractul de închiriere și-a încetat valabilitatea. Intrucât Legea nr.85/1992 prevede la art.7 faptul că locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, se consideră că la data introducerii prezentei acțiuni, respectiv 14.11.2007, reclamantul nu mai avea calitate procesuală activă, întrucât acesta nu mai era titularul unui contract de închiriere.
Prin sentința civilă nr.2603/4.03.2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâta SC SA - Sucursala T și pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA - Sucursala T, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între reclamantul și pârâta SC SA - Sucursala Taf ost încheiat contractul de închiriere nr.78/5892/6.10.1982 accesoriu la contractul de muncă, cu privire la apartamentul nr.13 situat în T, str. -, înscris în CF nr.36 T, pe o perioadă nedeterminată.
Conform Deciziei nr.145/31.08.2007 de încetare a contractului de muncă din inițiativa angajatorului (concediere colectivă) emisă de către pârâta SN SA - Sucursala T, contractul individual de muncă al reclamantului a încetat potrivit dispozițiilor art.65 din Codul Muncii și, pe cale de consecință, și-a încetat valabilitatea și contractul de închiriere nr.78/5892/6.10.1982.
Prin Hotărârea nr.8/1992, Consiliul de Administrație al Regiei Autonome a stabilit că, în conformitate cu art.7 alin.ultim din Legea nr.85/1992, spațiile cu destinația de locuință din corpul social din incinta stației de Radiodifuziune TM 400 T, situat pe str.-, nr.1, T, sunt destinate salariaților în vederea exercitării atribuțiilor de servicii, și nu pot face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare.
La data emiterii acestei hotărâri pârâta era organizată ca și regie autonomă, iar conducerea acesteia, potrivit dispozițiilor art.12 din Legea nr.15/1990, privind reorganizarea unităților economice în regii autonome și societăți comerciale, revenea consiliului de administrație.
Dispozițiile legale mai sus-menționate nu prevăd posibilitatea atacării hotărârii consiliului de administrație de către salariații regiei autonome și, prin urmare, reclamantul nu are calitatea procesuală activă în ceea ce privește anularea Hotărârii nr.8/1992, hotărâre prin care organul de conducere a stabilit un anumit regim juridic al unor spații aflate în proprietate în sensul că acestea fac parte din categoria locuințelor de intervenție.
Prin urmare, nu există identitate între persoana reclamantului și subiectul activ al raportului juridic dedus judecății în ceea ce privește anularea Hotărârii nr.8/1992 a Consiliului de administrație al pârâtei ca fiind contrară dispozițiilor Legii nr.85/1992.
In ceea ce privește cererea reclamantului privind constatarea faptului că în calitate de chiriaș al imobilului situat în T, str. - nr.1,.13 și înscris în CF 36 nr.top. nr.top.1723/2/1/1/1/1/a, 1723/2/1/1/1/1/c, "teren cu construcții", îndeplinește toate condițiile prevăzute de Legea nr.85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construire din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat și obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare privind locuința închiriată instanța de fond reținând că prin Decizia nr.145/31.08.2007 de încetare a contractului de muncă din inițiativa angajatorului (concediere colectivă) emisă de către pârâta SN SA - Sucursala T, contractul individual de muncă al reclamantului, a încetat potrivit dispozițiilor art.65 din Codul Muncii și, pe cale de consecință, și-a încetat valabilitatea și contractul de închiriere nr.78/5892/26.10.1982.
Potrivit dispozițiilor art.7 din Legea nr.85/1992: "Locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularului contractelor de închiriere", iar la data introducerii prezentei acțiuni, respectiv 14.11.2007, reclamantul nu mai avea calitate de titular al unui contract de închiriere.
Prin urmare, reclamantul nu are calitatea procesuală activă nici în ceea ce privește obligarea pârâtei la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect locuința închiriată.
Așa fiind, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată, considerând în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului că nu se mai impune analizarea acesteia în condițiile admiterii excepției lipsei calității procesuale active.
Instanța de fond a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, reclamantul, calea de atac fiind recalificată de instanță în apel, în baza art.282 ind.1 pr.civ. astfel cum corect a indicat și instanța de fond, având în vedere obiectul litigiului.
Reclamantul apelant a solicitat admiterea acțiunii sale, criticând hotărârea instanței de fond pentru calificarea greșită a naturii primului petit, considerând că este o acțiune în anularea unui act, apelantul arătând că acesta este o veritabilă acțiune pauliană, conform art.975 civ. deoarece a dobândit dreptul de a cumpăra imobilului din litigiu, prin Legea nr.85/1992, iar Hotărârea nr.8/1992 a Consiliului de administrație al SC SA - Sucursala T reprezintă actul prin care acesta, în calitatea unui creditor conferit de lege, a fost prejudiciat în sensul punerii în imposibilitate de a mai putea solicita încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
S-a mai arătat că reclamantul nu și-a pierdut niciodată calitatea de titular al contractului de închiriere, fiind în prezent pensionar și a depus cereri pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, atât personal, cât și prin intermediul asociației de locatari, negocierile cu pârâta s-au desfășurat pe parcursul mai multor ani, societatea pârâtă prelungind negocierile intenționat cu scopul imoral de a se ajunge în situația în care chiriașii imobilului din litigiu să nu mai îndeplinească condițiile prevăzute de lege.
Prin decizia civilă nr.610/A/26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a respins apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.2603/4.03.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, reținându-se în considerentele deciziei civile că instanța de fond a făcut o corectă aplicare prevederilor legale în materie, în sensul că, potrivit dispozițiilor art.7 din Legea nr.85/1992 "locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularului contractului de închiriere", iar la data introducerii acțiunii, 14.11.2007, reclamantul nu mai avea calitatea de titular al unui contract de închiriere, prin Hotărârea nr.8/1992 Consiliul de Administrație al Regiei Autonome stabilind conform art.7 alin. ultim din Legea nr.85/1992, stabilind că spațiile cu destinație de locuință din corpul social din incinta stației de Radiodifuziune TM 400 T, situat pe str. - nr.1, sunt destinate salariaților, în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu, și nu pot face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare.
In acest context, Hotărârea nr.8/1992 a Consiliului de administrație al interzice vânzarea spațiului din litigiu, dând eficiență prevederilor art.7 alin. ultim din Legea nr.85/1992, în sensul că "constituie locuință de intervenție spațiile cu destinație de locuință din corpul social din incinta stației de Radiodifuziune TM 400 T, situat în str. - nr.1, T, județul T - din raza teritorială a TV T", menționând expres că "aceste spații sunt destinate exclusiv salariaților TV. T, în vederea exercitării atribuțiunilor de serviciu, contractele de închiriere fiind accesorii ale contractelor de muncă".
Impotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs în termen legal, la data de 10 noiembrie 2008, solicitând în temeiul dispozițiilor art.304 pct.8, 9 și 10.pr.civ. admiterea lui, modificarea deciziei civile recurate, în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință, a acțiunii civile, iar în subsidiar, casarea deciziei civile și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea recursului, reclamantul a susținut că prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a făcut o greșită interpretare a contractului de închiriere (art.304 pct.8 pr.civ.), al cărui titular era la data introducerii acțiunii, reținând greșit faptul că el nu mai avea calitatea de titular al contractului de închiriere la data introducerii acțiunii, 14.11.2007. Sub acest aspect, recurentul a precizat că s-a pensionat pentru limită de vârstă, conform deciziei de pensionare nr.-, emisă ulterior introducerii acțiunii, respectiv la data de 20 noiembrie 2007.
Pe de altă parte, s-a susținut că contractul de închiriere al cărui titular este, încheiat inițial la data de 6.10.1982 cu antecesoarea pârâtei, a fost prelungit succesiv sub imperiul Legii nr.5/1973, al Legii nr.17/1994 și respectiv, al Legii nr.114/1996.
Un alt motiv de recurs vizează expertiza tehnică depusă de reclamant în fața instanței de apel privind prețul locuinței ce face obiectul prezentului litigiu, necontestate de pârâtă, precum și consemnarea la CEC, pe seama și la dispoziția pârâtei, a prețului locuinței. Tot în acest sens, a invocat și decizia civilă nr.II pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosar nr.3/1997 privind înțelesul ce trebuie dat expresiei "locuințe de intervenție" în raport cu prevederile art.7 alin.6 din Legea nr.85/1992.
Reclamantul-recurent a invocat și nepronunțarea instanței de apel asupra unor dovezi ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art.304 pct.10 pr.civ.), mai ales, că în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.2 pr.civ. deciziile pronunțate de Curtea Supremă de Justiție (sau Inalta C de Casație și Justiție) în ceea ce privește admiterea recursurilor în interesul legii cu privire la interpretarea dată anumitor chestiuni de drept, sunt obligatorii pentru instanță de la data pronunțării lor. Referitor la acest aspect, recurentul a precizat că, Curtea Supremă de Justiție, ca urmare a admiterii recursului în interesul legii, a statuat că relativ la noțiunea locuințelor de intervenție, instanțele de judecată au atribuția de a exercita, la cererea chiriașilor, controlul asupra actelor de trecere în categoria locuințelor de intervenție a suprafețelor locative construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat.
In speță, precizează recurentul, blocul de locuințe din strada - 1, nu este și nu a fost bloc de locuințe de intervenție, argumentând în acest sens că nu toți locatarii din imobil lucrează în cadrul T, deși au contracte de închiriere valabile și locuiesc în imobil de peste 20 de ani. Blocul a fost construit din fondurile statului înainte de anii 1980, nu este situat în incinta unității, accesul în bloc se realizează direct din str. -, iar schimbarea artificială a regimului juridic al locuințelor din acest imobil în locuințe "de intervenție" prin Hotărârea nr.8/1992 este pur teoretică și nelegală.
Reclamantul subliniază faptul că a formulat în scris cerere pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra locuinței pe care o deține cu titlu de chirie, conform art.7 din Legea nr.85/1992, însă ulterior manifestării sale de voință, respectiv la data de 28.12.1993, Consiliul de administrație al intimatei a emis Hotărârea nr.8/1992 privind declararea aceste locuințe ca fiind de intervenție. Reclamantul susține că, din moment ce la data adoptării Legii nr.85/1992, în calitate de chiriaș avea dreptul de a cumpăra locuința deținută cu acest titlu, realizarea acestui drept nu-i poate fi paralizată prin includerea, abuzivă sau din eroare, a locuinței în categoria celor de intervenție.
Pentru aceste considerente, reclamantul a solicitat admiterea recursului, în principal modificarea ambelor hotărâri și rejudecând pe fond, admiterea acțiunii civile astfel cum a fost formulată în scris, sau în subsidiar, casarea deciziei civile și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamant, în raport de obiectul cauzei, actele depuse la dosar și dispozițiile art.299, 304 pct.9 raportat la dispozițiile Legii nr.85/1992 și Legii nr.114/1996, Curtea constată recursul întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea civilă introductivă înregistrată de reclamantul pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 14 noiembrie 2007, acesta a solicitat în contradictoriu cu SC SA - Sucursala T, să se dispună anularea art.I pct.2 din Hotărârea nr.8/1992 a Consiliului de administrație al SC SA T, ca fiind contrară dispozițiilor Legii nr.85/1992, să se constate că reclamantul, în calitate de chiriaș al imobilului situat în T, str. - nr.1.13, înscris în CF 36 nr.top.1723/2/1/1/1/1/a, 1723/2/1/1/1/1/c, teren cu construcții, îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.85/1992 pentru vânzarea de locuințe, solicitând totodată, obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare privind locuința închiriată, cât și părțile comune indivize, iar în caz de refuz, hotărârea ce se va pronunța să țină loc de contract, la prețul ce urmează a fi stabilit de instanță, pe baza unei expertize judiciare de evaluare a imobilului.
In raport de obiectul acțiunii civile astfel cum a fost menționat mai sus, instanța de fond a respins cererea pe cale de excepție, respectiv pe lipsa calității procesuale active a reclamantului în ceea ce privește petitul de anulare în parte a Hotărârii nr.8/1992 a Consiliului de administrație al Regiei Autonome, hotărâre prin care organul de conducere a stabilit un anumit regim juridic al unor spații aflate în proprietate, în sensul calificării acestora ca fiind locuințe de intervenție.
Instanța de fond a reținut astfel că la data emiterii Hotărârii nr.8/1992, pârâta era organizată ca și regie autonomă, iar conducerea acesteia, potrivit disp.art.12 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice în regii autonome și societăți comerciale, revenea Consiliului de administrație.
Concluzionând că nu există identitate între persoana reclamantului și subiectul activ al raportului juridic dedus judecății în ceea ce privește anularea Hotărârii nr.8/1992 a Consiliului de administrație, instanța de fond a apreciat că reclamantul nu justifică calitate procesuală activă în formularea acestui petit.
Sub acest aspect însă, Curtea reține că Inalta C de Casație și Justiție s-a pronunțat prin admiterea recursului în interesul legii, declarat de Procurorul General cu privire la înțelesul ce trebuie dat expresiei de "locuințe de intervenție", în raport cu prevederile art.7 alin.6 din Legea nr.85/1992, atunci când se solicită cumpărarea suprafețelor locative de către titularii contractelor de închiriere. In acest sens, s-a stabilit că titularii contractelor de închiriere a suprafețelor locative construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, încheiate anterior modificărilor aduse Legii nr.85/1992 prin Legea nr.76/1994, pot cere instanței de judecată obligarea unităților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare numai dacă acestea nu sunt locuințe de intervenție, stabilind totodată că actele prin care conducerile unităților consideră suprafețele locative locuințe de intervenție sunt supuse, în toate cazurile, controlului instanțelor judecătorești ( decizia nr.II a Curții Supreme de Justiție - Secțiile Unite, dosar nr.3/1997).
In raport de această hotărâre, Curtea apreciază că în mod nelegal instanța de fond a soluționat cauza pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului de a contesta Hotărârea nr.8/1992 a Consiliului de administrație, instanța supremă cu putere obligatorie conform art. 329 pct.2 pr.civ. statuând (relativ la noțiunea de locuință de intervenție în raport cu prevederile art.7 alin.6 din Legea nr.85/1992) că în toate cazurile în care prin hotărârile consiliilor de administrație au fost incluse locuințele închiriate cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă, în categoria locuințelor de intervenție, instanțele de judecată au atribuția de a exercita, la cererea chiriașilor, controlul asupra actelor de trecere în categoria locuințelor de intervenție a suprafețelor locative construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat.
Față de această situație, Curtea apreciază că cele două instanțe de judecată au făcut o greșită aplicare și interpretare a legii atunci când au soluționat cauza pe cale de excepție, impunându-se conform art.299, 312 alin. 1, 3 și 5.pr.civ. raportat la dispozițiile art.7 din Legea nr.85/1992, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei pentru rejudecare în raport cu obiectul cererii formulată de reclamant.
De asemenea, se impune a se lămuri modalitatea în care reclamantul și-a încetat contractul de muncă, în condițiile în care la dosar există depusă și s-a invocat de către pârâtă o decizie privind concedierea colectivă, respectiv Decizia nr.145/31 august 2007, însă reclamantul susține că a ieșit la pensie pentru limită de vârstă conform Deciziei nr.- din 20 noiembrie 2007.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite recursul declarat de reclamant, va casa ambele hotărâri și va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, Judecătoria Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.610/A/26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și a sentinței civile nr.2603/4.03.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.
Casează ambele hotărâri și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare, la prima instanță, Judecătoria Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 ianuarie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.: /03.03.2009
Dact. // 2 ex./03.03.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Ion Graur, Marinela
