Anulare act. Decizia 621/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 621
Ședința publică din 9 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul și de pârâta Federația Comunităților din România împotriva deciziei civile nr.146/A din 27 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.822/A/2006, având ca obiect pretenții.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 2 iunie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru deliberare și pentru a se depune concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi,
CURTEA,
Deliberând în rejudecarea recursurilor de față, constată:
Prin decizia civilă nr.1153/6.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr- s-a respins recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.146/A/27.03.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.822/2006.
S-a admis recursul declarat de pârâta Federația Comunităților din România împotriva aceleiași decizii.
S-a modificat în parte decizia civilă atacată în sensul că:
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamant împotriva pârâtei.
S-a respins petitul având ca obiect includerea în masa succesorală rămasă după defuncta a fructelor civile constând în chirii percepute de pârâtă în perioada 2000-2006 cu dobânzile legale aferente.
S-a constatat că activul succesoral este în valoare totală de - RON.
S-a constatat că reclamantului i se cuvin cu titlu de moștenire bunuri în valoare de 759.423,75 lei.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei o sultă de 131.012,50 lei pentru egalizarea valorică a loturilor.
S-au menținut în rest dispozițiile deciziei civile recurate și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 2065, 15 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Împotriva deciziei civile pronunțată de instanța de recurs, pârâta Federația Comunităților din România a formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei civile recurate și rejudecarea recursului.
În contestația în anulare, pârâta arată că instanța de recurs admițând numai în parte recursul declarat a omis să cerceteze mai multe din motivele de casare și de modificare pe care le-a invocat prin recursul declarat.
Astfel, în privința deciziei civile nr. 2709/2004 a Curții de Apel Timișoara, arată că instanța nu a cercetat următoarele motive de modificare:
- încălcarea disp.art.700 alin.1 civ., respectiv punctul 1 și 2 din recurs.
Prin motivele de recurs a susținut că existența unor împrejurări de natură să împiedice acceptarea succesiunii, nu duc la amânarea începutului cursului prescripției, așa cum a considerat instanța de apel.
Având în vedere că instanța de apel a apreciat că nu se pune problema repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, întrucât termenul nici nu a început să curgă decât din momentul încetării cauzelor care l-au împiedicat pe reclamant să accepte succesiunea, deci din anul 2003, prin motivele de recurs a susținut că o asemenea abordare este vădit nelegală, fiind în contradicție cu disp.art.700 alin.1 civ., care fixează data deschiderii succesiunii ca fiind data de la care curge termenul de prescripție.
În consecință, apreciază că o condiție obligatorie pentru admiterea acțiunii, este aceea ca instanța să dispună în condițiile legii repunerea reclamantului în termenul de opțiune succesorală.
- încălcarea disp.art. 700 alin. 2. civ. și art. 19 din 167/1958 (pct. 1-3 din motivele de recurs).
Arată că deși prima instanță a respins acțiunea reclamantului, admițând excepția prescripției dreptului reclamantului de a solicita repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, nici instanța de apel și nici cea de recurs nu au analizat excepția prescripției cererii de repunere în termen, raportat la disp.art.19 alin.2 din 167/1958.
Susține că instanța trebuia să constate prescripția atât a dreptului de opțiune succesorală (raportat la art.700 alin.1 civ.), dar și pe cel de a formula o cerere de repunere în termenul de acceptare în temeiul art.700 alin.2 civ. (raportat la art.19 din 167/1958).
- greșita aplicare a disp.art.700 alin.2 civ. și încălcarea disp.art.105 fam. ( pct.1-4 din motivele de recurs).
Arată că a recurat soluția instanței de apel având în vedere că prin aceasta s-a dat eficiență motivelor invocate de reclamant pentru neacceptarea succesiunii în termenul legal, deși din probe rezultă că acestea sunt false pentru că reclamantul a cunoscut relațiile de rudenie și la data decesului străbunicii sale (11.08.19559, reclamantul deși avea doar 11 ani, avea ca reprezentant legal pe tatăl său care cunoștea relațiile de rudenie; tatăl său în calitate de reprezentant al minorului în baza art.105 fam. trebuia să exprime opțiunea succesorală în termenul legal de 6 luni de la data decesului antecesoarei minorului.
În ceea ce privește decizia civilă nr.146/2007 a Tribunalului Arad prin care s-a soluționat fondul cauzei, arată că instanța de recurs nu a cercetat următoarele motive de casare sau de modificare:
- încălcarea disp.art.297 alin.1 pr. civ. (pct.II-1 din motivele de recurs).
Arată că din motivarea instanței de recurs, rezultă că aceasta a analizat din perspectiva altor considerente decât cele invocate, încălcarea art.297 pct.1 pr.civ.
Arată că în raport de dispozițiile legale citate, instanța de apel nu putea soluționa fondul litigiului, dacă prima instanță nu a intrat în cercetarea sa, iar excepția pe care a susținut-o, o constituie necompetența generală a instanței de apel dea se pronunța asupra fondului fără ca prima instanță să se pronunțe asupra acestuia și ca atare se impunea să se constate nulitatea hotărârii tribunalului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei la prima instanță, norma cuprinsă în art.297 alin.1 pr. civ. fiind de imediată aplicare, în conformitate cu principiul înscris în art.725 alin.1 pr.civ.; ea are un vădit caracter imperativ, iar încălcarea atrage nulitatea hotărârii instanței de apel.
Prin soluționarea pe fond a cauzei de Tribunalul Arad, contestatoarea susține că s-a încălcat un grad de jurisdicție, ceea ce duce la încălcarea dreptului fundamental de asigurare a unui proces echitabil.
- încălcarea disp.art. 6739. pr.civ. ( pcxt.II-7 din motivele de recurs).
Argumentele invocate în recurs vizau încălcarea criteriilor de stabilire și atribuire a loturilor, ori, singurul criteriu luat în calcul a fost cel valoric, fără să se țină seama de natura bunurilor de împărțit (deși apartamentele au destinații diferite) și nici de ocupația părților.
Susține că prin modalitatea de lotizare s-a creat o inechitate vădită în modul de compunere a loturilor raportat la destinația apartamentelor din componența fiecăruia, reclamantul fiind mult avantajat de modul de împărțeală.
În drept invocă disp.art.318 pr. civ.
Prin întâmpinare, intimatul prin mandatar a solicitat respingerea contestației în anulare cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că instanța de recurs nu a omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs invocate, iar prin prezenta contestație în anulare, contestatoarea solicită o reanalizare a motivelor de recurs, cerere inadmisibilă potrivit dispozițiilor legale.
Referitor la decizia civilă nr.2709/2004 a Curții de Apel Timișoara, critica vizează neanalizarea de instanța de recurs a încălcării disp. art.700 alin. 1. civ. a disp.art.700 alin. 2 civ. și art.19 din 167/1958 și respectiv greșita aplicare a art.700 alin. 2. civ. raportat la art.105 fam..
Cu privire la aceste criterii, intimatul arată că instanța de recurs le-a analizat și a concluzionat că nu poate fi primită critica recurentei.
Referitor la incidența art.700 civ. se reține în hotărârea contestată că această critică este nefondată față de împrejurările invocate de reclamant, respectiv faptul că doar în toamna anului 2003 cunoscut cine este mama sa, împrejurări ce au fost de natură a amâna începutul curgerii termenului de prescripție.
Arată că în mod corect Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr.2709/2.12.2004 a reținut că există situații în care termenul a fost depășit din motive justificate care nu pot fi imputate unei culpe a titularului dreptului la opțiune, în această situație fiind și descoperirea ulterioară a legăturii de rudenie cu decujus.
Referitor la motivele de nelegalitate a deciziei civile nr.146/2007 pronunțată de Tribunalul Arad, respectiv încălcarea disp.art.297 alin. 1. pr. civ. și încălcarea disp.art.673/9 pr. civ. arată că instanța de recurs prin decizia civilă contestată s-a pronunțat cu privire la motivele de recurs ce vizau disp.art.297 pr. civ..
De asemenea, a arătat că instanța de recurs a analizat și motivul de recurs ce viza aplicarea disp.art.673/9 pr.civ. apreciind că lotizarea dispusă de Tribunalul Arad este în conformitate cu disp.art.673/9 pr.civ..
Prin decizia civilă nr. 186/21.02.2008, Curtea de Apel Timișoaraa admis contestația în anulare formulată de contestatoarea Federația Comunităților din România împotriva deciziei civile nr. 1153/6.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, pe care a anulat-o, stabilind termen pentru rejudecarea recursului la data de 25 martie 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
Unul din motivele de recurs formulate de pârâta Federația Comunităților împotriva deciziei civile nr.146/27.03.2007 pronunțată de tribunalul Arad, vizează încălcarea disp.art.297 alin.1 pr. civ. motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.5 pr.civ..
Pârâta recurentă a susținut astfel că deși pe parcursul judecății apelului textul art.297 alin.1 pr.civ. s-a modificat în sensul că instanța de apel nu putea soluționa fondul litigiului, dacă prima instanță nu a intrat în cercetarea sa, Tribunalul Arada încălcat această dispoziție procedurală de ordine publică.
noului text al disp.art.297 alin.2 pr.civ. a fost analizată de instanță numai în legătură cu excepția necompetenței materiale a tribunalului dea soluționa cauza în apel, însă, excepția pe care a invocat-o pârâta o constituie necompetența generală a instanței de apel dea se pronunța asupra fondului fără ca prima instanță să fi pronunțat o soluție asupra acesteia.
Pârâta a apreciat astfel că,norma cuprinsă în art.297 alin.1 pr.civ. este o normă de procedură propriu-zisă, cu un vădit caracter imperativ, încălcarea ei atrăgând nulitatea hotărârii în baza art.105 pr.civ. și este în conformitate cu principiul înscris în art.725 alin.1 pr.civ..
Din examinarea deciziei civile nr.1153/6.11.2007, în raport de critica ce vizează motivul de recurs mai sus expus și de disp.art.318 teza II Pr. civ. s-a constat că instanța de recurs nu a analizat efectiv motivul de recurs ce viza încălcarea de către instanța de apel a disp. art.297 pct.1 pr. civ. (după modificarea adusă prin Legea nr.219/2005), prin prisma disp.art.725 alin.1 pr.civ. invocate în motivele de recurs, conform cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică în momentul intrării în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub vechea lege.
Instanța de recurs a apreciat ca nefondată critica formulată de pârâtă cu motivarea că, după apariția modificărilor Codului d e procedură civilă, în baza art.II pct.4 din Legea nr.219/2005, la data de 5.12.2005, Curtea de Apel care a admis apelul reclamantului, cu consecința anulării sentinței pronunțată de prima instanță și fixând termen pentru judecarea în fond a cauzei - a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea ei spre competentă soluționare Tribunalului Arad.
Instanța de recurs nu a cercetat astfel excepția invocată de pârâtă, privind necompetența generală a instanței de apel dea se pronunța pe fondul cauzei, raportat la disp.art.725 alin.1 pr. civ. invocate de pârâtă în motivarea recursului, or, această necercetare efectivă, echivalează cu o omisiune ce se circumscrie ipotezei prevăzută de art.318 teza 2. pr.civ..
În același sens, s-a reținut că în jurisprudența sa, CEDO a apreciat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat, cu alte cuvinte art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune obligația instanței de a examina efectiv motivele, argumentele și cererile de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (Cauza Virgil împotriva României, Hotărârea din 28.09.2005; Cauza Van de împotriva, Hotărârea din 19.04.1994).
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurentul, cerere pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins-o prin decizia civilă nr. 5941/16.10.2008 pronunțată în dosar nr-, moment până la care, rejudecarea celor două recursuri a fost suspendată, dosarul fiind repus pe rol pentru data de 12.05.2009.
Prin concluziile scrise formulate în cauză pentru termenul de judecată din 2.06.2009, reclamantul a solicitat admiterea recursului său împotriva deciziei civile nr. 146/27.03.2007 a Tribunalului Arad, modificarea hotărârii în sensul stabilirii corecte a valorii cotei de proprietate ce i se cuvine din masa succesorală a defunctei n ca fiind suma de 1.076.729 RON, atribuirea în natură a apartamentului 14 din imobilul din A, P-ța - nr. 1, în valoare de 837.000 lei cu terenul aferent, apartamentul 1 din același imobil în valoare de 263.000 lei cu terenul aferent, excluderea din pasivul succesoral a convenției de dare în plată prin care pârâta susține că ar fi plătit o datorie unui presupus mandatar și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
A solicitat, de asemenea, respingerea ca nefondat a recursului pârâtei.
Prin concluziile scrise formulate pentru același termen de judecată din 2.06.2009 pârâta recurentă Federația Comunităților din România a solicitat admiterea recursului său, în sensul respingerii acțiunii reclamantului și al obligării lui la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia civilă nr. 2709/A/2004 a Curții de Apel Timișoara ( a cărei anulare s-a solicitat și obținut prin admiterea contestației în anulare), se apreciază a fi rezultatul încălcării art. 700 alin. 1 cod civil (prin faptul că, contrar opiniei instanței de apel, existența unor împrejurări de natură să împiedice acceptarea succesiunii nu duce la amânarea începerii recursului prescripției), a art. 700 alin. 2 Cod civil și a art. 19 din Decretul nr. 167/1958 ( pentru că aplicarea lor corectă la datele din dosar ar fi trebuit să ducă la concluzia că este prescris atât dreptul de opțiune succesorală al reclamantului, cât și cel de a formula o cerere de repunere în termenul de acceptare a succesiunii în litigiu), și a art. 700 alin. 2 Cod civil și a art. 105 din Codul familiei (întrucât pretinsa necunoaștere de către reclamant a relației de rudenie nu putea fi acceptată decât dacă o asemenea relație ar fi fost contrară actului de stare civilă, ipoteză neincidentă în cauză).
În subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei civile nr. 146/A/2007 a Tribunalului Arad pentru încălcarea criteriilor de formare a loturilor prevăzute de art. 6739. pr. civ. (reclamantului fiindu-i atribuit cel mai mare și mai valoros spațiu comercial din cele două imobile supuse partajului), dar mai ales, pentru încălcarea art. 297 alin. 1. pr. civ.
În această privință, pârâta recurentă a susținut că față de modificarea art. 297 alin. 1. pr. civ. intervenită după pronunțarea deciziei 2709/A/2004, (prin care s-a dispus judecarea cauzei pe fond în apel), tribunalul avea obligația de a pronunța o decizie prin care să trimită cauza la prima instanță pentru judecarea fondului, norma cuprinsă în art. 297 alin. 1. pr. civ. fiind de imediată aplicare, în conformitate cu principiul cuprins în art. 725 alin. 1. pr. civ..
Prin soluționarea fondului cauzei pentru prima dată în apel, s-a încălcat un grad de jurisdicție, ceea ce duce la nulitatea hotărârii tribunalului. Susținerea reclamantului că problema competenței s-ar fi soluționat definitiv prin trimiterea cauzei la Tribunalul Arad pentru judecarea apelului este străină de excepția invocată. Nu s-a contestat competența materială a tribunalului dea soluționa apelul, ci s-a invocat faptul că modificarea conținutului art. 297 alin. 1. pr. civ. impunea instanței de apel, indiferent care ar fi fost aceasta, să admită apelul și să trimită cauza spre rejudecare la prima instanță, în speță Judecătoria Arad.
Pârâta Federația Comunităților din România a solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantului și obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând cele două recursuri în rejudecare, prin prisma motivelor pentru care a fost admisă contestația în anulare formulată de recurenta Federația Comunităților din România, Curtea constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 186/21.02.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, ca urmare a admiterii contestației în anulare formulată de recurenta Federația Comunităților din România, a fost anulată decizia civilă nr. 1153/06.11.2007 pronunțată de aceeași instanță în dosar nr-, fixându-se un termen ulterior pentru rejudecarea recursurilor formulate de reclamantul și pârâta Federația Comunităților din România împotriva deciziei civile nr. 146/2007 pronunțată de Tribunalul Arad.
Prin decizia civilă de recurs nr. 1153/06.11.2007 a cărei anulare s-a dispus, Curtea de Apel Timișoaraa respins ca nefondat recursul reclamantului și a admis recursul pârâtei Federația Comunităților din România, în privința unor aspecte de fond și nu de procedură, dispunându-se modificarea deciziei din apel în sensul respingerii petitului din acțiunea reclamantului vizând includerea fructelor civile în masa partajabilă, al constatării activului succesoral în valoare de 3.720.195 lei din care reclamantului i se cuvine o parte în valoare de 759.423,15 lei, al obligării reclamantului la o sultă de 131.012,50 lei și al obligării pârâtei la plata a 7843,4 lei cheltuieli de judecată, fiind menținute în rest celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Dintre toate motivele care au constituit suportul contestației în anulare pe care pârâta Federația Comunităților din România a formulat-o împotriva deciziei menționate anterior, Curtea a considerat admisibilă această contestație doar sub un singur aspect, cel al omisiunii examinării motivului din recursul pârâtei referitor la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 297 alin. 1. pr. civ. în conformitate cu care - opiniază pârâta - Tribunalul Arad, după ce a primit dosarul de apel ca urmare a reașezării competențelor instanțelor potrivit Legii nr. 219/2005, trebuia să trimită cauza spre rejudecare în fond, la Judecătoria Arad ca instanță competentă conform legii menționate, întrucât legile de procedură sunt de imediată aplicare.
În afară de aspectul menționat, nici un alt motiv din contestație nu a fost considerat întemeiat de aceea, limitele rejudecării cauzei în recurs sunt în mod evident determinate, de limitele în care a fost admisă contestația în anulare a pârâtei.
Cu alte cuvinte, instanței de rejudecare a recursului îi este permis a analiza oportunitatea de retractare a deciziei anulate doar în privința omisiunii de examinare a interpretării de către Curtea de Apel a dispozițiilor art. 297 alin. 1. pr. civ. nici un alt motiv din recursul pârâtei și niciunul din motivele recursului reclamantului nemaiputând fi analizat în această fază procesuală, aspectele tranșate de instanța de recurs în privința acestora - și confirmate prin admiterea contestației doar parțial, respectiv în privința aspectului amintit - fiind intrate în puterea lucrului judecat.
unei teze contrare și rejudecarea tuturor aspectelor din toate recursurile ar conduce la negarea admiterii doar în parte a contestației în anulare, precum și la consacrarea în fapt a unui recurs la recurs, lucru pe care legea nu îl permite.
Analizând deci acel motiv din recursul pârâtei referitor la omisiunea instanței de apel dea observa dispozițiile art. 297 alin. 1. pr. civ. sub aspectul particular al erorii acestei instanțe de a nu fi trimis cauza spre rejudecare în fond la instanța devenită competentă potrivit art. 1 din Legea nr. 219/2005 - Judecătoria Arad, din succesiunea diferitelor legi de procedură pe parcursul ciclului procesual din prezentul dosar, Curtea constată următoarele:
Procesul care leagă părțile în proces a fost purtat pe parcursul unui interval de timp însemnat, perioadă în care s-au succedat mai multe acte normative atributive de competență care, prin natura lor, au fost de imediată aplicare și cu efect general obligatoriu.
Momentul care marchează incidența în cauză a acestor schimbări de procedură a debutat la data de 2.12.2004 când, prin decizia civilă nr. 2709/02.12.2004, Curtea de Apel Timișoara (ca instanță de apel, competentă atunci) a respins apelul Federației Comunităților din România împotriva sentinței civile nr. 3112/2004 a Judecătoriei Arad, dar, constatând că a fost soluționată cauza la fond pe baza unei excepții greșit reținute, a admis apelul reclamantului și a anulat sentința menționată, fixând un termen ulterior pentru judecarea fondului acțiunii.
Soluția pronunțată în apel era expresia conformă a art. 297 alin. 1. pr. civ. în vigoare la momentul respectiv care stabilea că în cazul în care prima instanță a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel, găsind întemeiat apelul pârții, va anula hotărârea apelată, va evoca fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărâre definitivă.
Textul acestui articol arăta, în mod indubitabil, că ambele faze ale soluționării apelului - atât anularea hotărârii primei instanțe cât și evocarea fondului - erau de competența instanței de apel și că ele erau destinate să alcătuiască în comun o procedură unitară, în vederea pronunțării unei hotărâri definitive.
Decizia din apel a fost atacată cu recurs de către pârâtă, trimis inițial la Înalta Curte, care în baza art. II alin. 1 și din Legea 219/06.07.2005 l-a trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara, instanță care, prin decizia civilă nr. 3131/27.10.2005 l-a respins ca inadmisibil considerând că, fiind vorba de o hotărâre intermediară (cum de altfel s-a și menționat în dispozitivul ei), ea nu poate fi atacată cu recurs decât odată cu fondul.
Întrucât Curtea de Apel Timișoara care pronunțase decizia civilă nr. 2790/02.12.2004 ca instanță de apel nu mai era competentă material să-și exercite jurisdicția în apel și cum, prin efectul aceleiași Legi 219/2005, tribunalele își redobândiseră această competență, potrivit art. II alin. 2 al acestei legi, dosarul de apel nr. 6879/2004 în care se pronunțase decizia amintită, a fost trimis Tribunalului Arad.
La Tribunalul Arad dosarul a fost înregistrat la data de 13.01.2006.
La data de 16.05.2006, instanța s-a pronunțat asupra unei chestiuni prealabile invocate din oficiu la data de 26.04.2006, respingând excepția necompetenței tribunalului în evocarea fondului cauzei cu motivarea că prin art. II din Legea nr. 219/2005 nu se face nici o distincție între fazele procesuale în care se găsesc apelurile aflate pe rolul curților de apel, rezultând că măsura administrativă a trimiterii dosarelor la tribunale le privește pe toate, în măsura în care sunt de competența acestor din urmă instanțe potrivit noilor modificări legislative.
Pârâta Federația Comunităților din România a criticat această interpretare în recursul său arătând că problema aplicabilității noului text al art. 297 al. 1. proc. civ. a fost analizată de către instanță numai în legătură cu excepția necompetenței materiale a tribunalului dea soluționa cauza în apel, excepție invocată din oficiu și care a fost în mod corect respinsă, judecata cauzei în apel fiind în competența materială a tribunalului.
Excepția pe care a susținut-o pârâta o constituie necompetența generală a instanței de apel dea se pronunța asupra fondului fără ca prima instanță să fi pronunțat o soluție asupra acestuia, susținând că se impune a se constata nulitatea hotărârii tribunalului, casarea acesteia și trimiterea cauzei la prima instanță.
Tribunalul Arad și-a motivat decizia de a păstra dosarul în vederea cercetării fondului pricinii pe dispozițiile deciziei interimare pronunțată de Curtea de Apel prin care s-a dispus reținerea cauzei în apel pentru judecarea fondului, decizie pronunțată sub imperiul vechiului text de procedură.
S-a considerat de către pârâtă că întrucât dispozițiile tranzitorii cuprinse în Legea nr. 219/2005 nu reglementează modalitatea de aplicare a noului text al art. 297 al. 1. proc. civ. analiza aplicabilității lui în speță trebuia să pornească de la stabilirea caracterului normei cuprinse în conținutul său. Aceasta deoarece principiul tempus regit actum, potrivit căruia norma de procedură este de imediată aplicare, suferă unele precizări și nuanțări în funcție de împărțirea normelor de procedură după obiectul lor de reglementare. Astfel, problema de analizat este dacă această normă este una de competență sau este o normă de procedură propriu-zisă.
Se consideră că norma cuprinsă în art. 297 al. 1 este una de procedură propriu-zisă pentru următoarele considerente: nu privește competența de soluționare a cauzei în apel. Competența tribunalului d e soluționare a apelului este reglementată în art. 2, pct. 2. proc. civ. De asemenea, trimiterea cauzei spre competentă soluționare a apelului de la curtea de apel către tribunal a fost conformă cu disp. art. II al. 1 din Legea nr. 219/2005, de la intrarea în vigoare a acestei legi curtea de apel nemaiputând efectua nici un act de procedură; normele de competență materială sunt stabilite prin raportare la stadiul procesual al cauzei. Astfel, competența materială a instanței nu se determină în funcție de modalitatea de soluționare a cauzei în faza anterioară, ci în funcție de stadiul procesual în care se află cauza; norma reglementează modul de organizare a administrării justiției întrucât are ca scop soluționarea pe fond a cauzei în toate gradele de jurisdicție. Norma vizează organizarea justiției, conferind un număr egal de grade de jurisdicție asupra fondului, indiferent de modalitatea în care prima instanță a soluționat o excepție; drept consecință, norma respectivă are un caracter imperativ întrucât vizează interesul public al unei bune administrări a justiției; din economia textului rezultă că dispoziția se referă la imposibilitatea pentru instanța de apel a judecării pentru prima dată a fondului cauzei, tară ca acesta să fi fost soluționat și de către prima instanță, și nicidecum la competența de soluționare a cauzei pe fond, acesta stabilindu-se potrivit regulilor cuprinse în Cartea I, titlul I din proc. civ.
Ținând cont de aceste argumente, s-a opinat că norma cuprinsă în art. 297 al. 1. proc. civ. este o normă de procedură propriu-zisă, astfel că ea este de imediată aplicare în conformitate cu principiul cuprins în art. 725 al. 1. proc. civ. Totodată, ea are un vădit caracter imperativ, încălcarea ei atrăgând nulitatea hotărârii.
În privința cuprinsului dispozitivului deciziei nr. 2709 A/02.12.2004 a Curții de Apel Timișoara, s-a apreciat că măsura de a fixa termen pentru judecarea în fond a cauzei de către instanța de apel a fost conformă cu normele în vigoare la data pronunțării ei, însă această decizie nu putea avea în vedere textul actual al normei procedurale, acesta intrând în vigoare după data pronunțării deciziei. Modificarea legislativă adusă în cuprinsul art. 297 al. 1. proc. civ. prin Legea nr. 219/2005, impune instanței de apel (oricare ar fi aceasta) să pronunțe o hotărâre definitivă în apel prin care să trimită cauza spre judecare asupra fondului la prima instanță deoarece, prin noua normă procedurală, instanța de apel nu mai are posibilitatea de a judeca fondul dacă acesta nu a fost soluționat și de către prima instanță.
Întrucât judecata fondului cauzei de către instanța de apel s-a făcut cu încălcarea art. 297 al. 1. proc. civ, consecința este nulitatea hotărârii în baza art. 105. proc. civ.
Analizând această susținere din recurs, Curtea apreciază că discuțiile pârâtei legate de instanța competentă să soluționeze în fond cauza - în accepția sa, Judecătoria Arad - sunt rezultatul unei interpretări neconforme a normelor de procedură.
La momentul în care a fost pronunțată hotărârea din apel d e către Curtea de Apel Timișoara, respectiv decizia nr. 2709/02.12.2004, art. 297 alin. 1 al Codului d e procedură civilă prevedea că în cazul în care prima instanță a respins (cazul în speță) sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel, găsind întemeiată cererea de apel, va anula hotărârea, va evoca fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărâre definitivă.
Rezultă deci, că prin hotărârea definitivă menționată, instanței de apel (la acel moment, Curtea de Apel Timișoara ) îi revenea competența de a soluționa cauza în fond, procedură pe care textul menționat o stabilea în termeni imperativi.
În intervalul de timp dintre data declarării recursului federației pârâte (26.01.2005) și data soluționării acestuia de către Curtea de Apel Timișoara (când prin decizia civilă nr. 3131/27.10.2005 a fost respins ca inadmisibil acest recurs) a intrat în vigoare Legea nr. 219/2005.
Această lege prevedea în art. II alin. (2) că apelurile aflate pe rolul curților de apel (ipoteză incidentă în cauză conform deciziei civile nr. 2709/02.12.2004) și care sunt de competența tribunalelor (redevenite competente material prin efectul acestei legi) se vor trimite acestor din urmă instanțe, lucru care în cauză s-a întâmplat la data de 13.01.2006.
Deși în recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 146/27.03.2007 a Tribunalului Arad, care a soluționat apelul în cauză, pârâta Federația Comunităților din România susține că, potrivit noului conținut al art. 297 alin. 1. pr. civ. consacrat prin Legea nr. 219/2005, de imediată aplicare, tribunalul era obligat să trimită cauza spre rejudecare în fond la instanța competentă ( Judecătoria Arad ), câtă vreme s-a stabilit de către Curtea de Apel Timișoara că în mod greșit, nu s-a analizat fondul pretențiilor, Curtea constată că această susținere este nefondată, și că în mod corect, tribunalul a evocat el însuși fondul prezentei cauze.
Textul alin. 1 al art. 297. pr. civ. introdus prin Legea nr. 219/2005 prevede, într-adevăr, că în cazul în care se constată că, în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe însă această procedură de imediată aplicare nu viza în mod evident, potrivit principiului neretroactivității, deci instanțele de apel care își exercitau rolul de control judiciar după intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005 respectiv după data de 17.07.2005 ori, în cauză, Tribunalul Arad nu mai era competent să procedeze astfel, fiind deja efectuat acest control prin decizia civilă nr. 2709/02.12.2004 a Curții de Apel Timișoara prin care se stabilise și sancțiunea (anularea sentinței civile nr. 3112/2004 a Tribunalului Arad ) cât și remediul necesar (evocarea fondului de însăși instanța de apel), potrivit normelor procedurale și de competență în vigoare la momentul respectiv.
Prin redefinirea tribunalelor ca instanțe de apel, în mod corect Tribunalul Arad (căruia pe cale administrativă i s-a trimis dosarul conform noilor reguli de competență stabilite prin Legea nr. 219/2005, în fapt, o prorogare legală de competență) a procedat la analiza pe fond a cauzei așa cum se stabilise în mod definitiv prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara cu respectarea întocmai a competenței sale la momentul respectiv și nu la o nouă judecare a căii de atac (a apelului).
Această asumare a competenței de către Tribunalul Arad de a soluționa cauza în fond este rezultatul interpretării corecte, în egală măsură și a dispozițiilor art. 725. pr. civ. care constituie dreptul procesual tranzitoriu întrucât, deși de imediată aplicare ca regulă generală, normele de procedură (alin. 1 al art. 725. pr. civ.) și de competență (alin. 2 al aceluiași articol) se referă doar la procesele în curs de judecată deci la acele procese nefinalizate printr-o hotărâre în fond sau în calea de atac până la data intrării în aplicare a legii noi de procedură (în speță, Legea 219/2005) ceea ce nu este cazul dosarului de față, astfel cum s-a menționat anterior.
Pentru toate aceste considerente, ca efect al admiterii contestației în anulare rejudecând recursul pârâtei Federația Comunităților din România doar sub aspectul problemei de drept pentru care a fost admisă această contestație, Curtea constată că decizia civilă nr. 146/A/27.03.2007 a Tribunalului Arad reprezintă în formă și în fond expresia interpretării corecte a normelor de procedură introduse prin Legea 219/2005 și aflate în vigoare la momentul ei, motiv pentru care nu se poate admite solicitarea din recursul pârâtei Federația Comunităților din România pentru anularea ei cu consecința trimiterii spre rejudecare în fond la Judecătoria Arad.
Deoarece rejudecarea cauzei în recurs a fost prilejuită de admiterea contestației în anulare a pârâtei Federația Comunităților din România doar cu privire la motivul din recursul său vizând pretinsa eroare a Tribunalului Arad de a nu fi trimis cauza spre judecare în fond la Judecătoria Arad - susținere pe care, așa cum s-a arătat anterior, Curtea a considerat-o ca nefiind întemeiată - toate celelalte discuții de fond și constatări ale instanței de recurs care au condus la admiterea recursului pârâtei Federația Comunităților din România cu consecința modificării în parte a deciziei Tribunalului Arad și a admiterii doar în parte a acțiunii reclamantului precum și la respingerea recursului reclamantului vor fi păstrate în integralitate, rediscutarea lor nefiind permisă de limitele pentru care s-a admis contestația în anulare a pârâtei.
În consecință, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 146/A/27.03.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 822/2006.
Va admite recursul declarat de pârâta Federația Comunităților din România împotriva aceleiași decizii civile pe care o va modifica în parte în sensul că, va admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamant împotriva pârâtei.
Va respinge petitul având ca obiect includerea în masa succesorală rămasă după defuncta naf ructelor civile constând în chirii percepute de pârâtă în perioada 2000-2006 cu dobânzile legale aferente.
Va constata că activul succesoral este în valoare totală de 3.722.195 RON.
Va constata că reclamantului i se cuvin cu titlu de moștenire bunuri în valoare
de 759.423,75 lei.
Va obliga pe reclamant să plătească pârâtei o sultă de 131.012, 50 lei pentru egalizarea valorică a loturilor.
Va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 7843,4 RON cheltuieli de judecată și va menține în rest dispozițiile deciziei civile recurate.
În baza art. 274. pr. civ. va obliga pe reclamant să plătească pârâtei suma de 2065,15 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 146/A/27.03.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 822/2006.
Admite recursul declarat de pârâta Federația Comunităților din România împotriva aceleiași decizii civile pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamant împotriva pârâtei.
Respinge petitul având ca obiect includerea în masa succesorală rămasă după defuncta naf ructelor civile constând în chirii percepute de pârâtă în perioada 2000-2006 cu dobânzile legale aferente.
Constată că activul succesoral este în valoare totală de 3.722.195 RON. Constată că reclamantului i se cuvin cu titlu de moștenire bunuri în valoare de
759.423,75 lei.
Obligă pe reclamant să plătească pârâtei o sultă de 131.012, 50 lei pentru egalizarea valorică a loturilor.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 7843,4 RON cheltuieli de judecată.
Menține în rest dispozițiile deciziei civile recurate.
Obligă pe reclamant să plătească pârâtei suma de 2065,15 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, pt. JUDECĂTOR,
- - - - - -
aflată în
semnează Vicepreședinte,
-
GREFIER,
- -
Red. /01.07.2009
Tehnored. 2 ex./06.07.2009
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean
