Anulare act. Decizia 676/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1179/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 676
Ședința publică de la 10 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihai Negoescu Gândac
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea apelurilor declarate de apelanții pârâți-reclamanți și, precum și de apelantul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1917 din 23.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți-pârâți, și.
are ca obiect - anulare act - nulitate tranzacție - revendicare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 26.11.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la data de 3.12.2009, apoi la data de 10.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr-, la data de 27 iulie 2006, și completată ulterior la data de 10 martie 2008, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții și, solicitând: să se constate nulitatea absolută a Dispoziției nr. 330 din 05 martie 1996 emisă de Primarul General; să se constate nulitatea absolută a procesului - verbal de predare - primire nr. 2694 din 23 aprilie 1996 întocmit de Municipiul B prin Administrația Fondului Imobiliar; să se constate nulitatea absolută a tranzacției intervenite între cei doi pârâți cu privire la imobilul situat în B,-, sector 1 (tranzacție de care s-a luat act prin sentința civilă nr. 4637 din 22 iunie 2004, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr. 7919/2004 ).
În motivarea acțiunii completate, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului din B,-, etaj 1,. 2, sector 1, și că au dobândit acest imobil la data de 03 aprilie 1950, prin semnarea de către autorii lor și a actului de vânzare- cumpărare cu. Efectele juridice ale acestui act de vânzare-cumpărare au fost constatate prin sentința civilă nr. 5367 din 26 noiembrie 1990, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 B, în dosarul nr. 6576/1990, rămasă definitivă, în urma promovării unei acțiuni în constatare în contradictoriu cu. De asemenea, Curtea de APEL BUCUREȘTI, prin decizia nr. 3002 R din 15 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3118/2005, a admis acțiunea și a constatat vânzarea intervenită în anul 1950.
Întregul imobil a fost însă naționalizat - în mod greșit și nejustificat - doar pe numele, în baza Decretului nr. 92/1950.
Au mai arătat reclamanții că, în calitatea lor de proprietari au formulat în anul 1994 o acțiune în revendicare imobiliară întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului B, prin care au solicitat obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul mai sus menționat (apartamentul 2). Acțiunea, continuată în contradictoriu cu actualii pârâți și, a fost finalizată în anul 1994 prin pronunțarea sentinței civile nr. 9572 din 17 octombrie 1994 rămasă definitivă și irevocabilă, prin care au fost obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 2 de la etajul 1, garajul și suprafața de din 825 mp. teren.
În baza acestei sentințe, Primarul General a emis Dispoziția nr. 1016/1995, prin care a dispus restituirea apartamentului nr. 2, situat la etajul 1, și terenul aferent către autorii lor. Ulterior au fost puși în posesie, fapt constatat în procesul - verbal încheiat la 12 octombrie 1995.
Au mai arătat că, profitând de faptul că naționalizarea s-a făcut pe numele lui, aceasta s-a adresat instanței în anul 1994 cu o cerere de retrocedare a întregului imobil. Ignorând situația existentă și trecând peste verificările ce se impuneau, instanța a admis cererea și a constatat că este proprietara întregului imobil (sentința civilă nr. 8792 din 20 septembrie 1994 din dosarul civil nr. 4915/1994 al Judecătoriei Sectorului 1 B).
În baza acestei sentințe, a primit Dispoziția nr. 330/1996 de restituire a întregului imobil, în condițiile în care cu un an înainte același Primar General eliberase o dispoziție de restituire pentru apartamentul de la etaj, pe numele reclamanților.
În anul 1997, în ciuda situației juridice neclare asupra apartamentului situat la parter încheie un act de vânzare - cumpărare prin care transmite proprietatea lui în condițiile în care exista un contract de vânzare - cumpărare încheiat sub auspiciile Legii nr. 112/1995.
La data de 11 mai 2004 între și pârâul se încheie o tranzacție, în contextul unei acțiuni de ieșire din indiviziune promovată pe rolul Judecătoria Sectorului 1 Această tranzacție a avut loc cu o lună înainte de soluționarea prin decizia civilă nr. 1239 din 16 iunie 2004, dosar nr. 3430/2003, a cererii reclamanților de constatare a vânzării - cumpărării intervenite în anul 1950 cu privire la apartamentul de la etajul 1.
Din cele arătate, rezultă că tranzacția nu are obiect valabil, lipsindu-i una din condițiile esențiale pentru validitate, respectiv cel care se obligă să fie titularul dreptului subiectiv.
În plus, tranzacția reprezintă o fraudă la lege, încheindu-se în frauda art. 15 alin. 1 al Legii nr. 54/1998.
În drept, s-a invocat art. 111 Cod de procedură civilă, art. 15 din Legea nr. 54/1998.
La data de 16 octombrie 2006, pârâții au depus întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, pe motiv că reclamanții vizează, de fapt, constituirea unui titlu pe teren, și excepția lipsei calității procesuale active, deoarece reclamanții nu justifică un drept apărat de lege, iar pe fond, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La aceeași dată, pârâții au formulat și cerere reconvențională, completată ulterior ). data de 11 ianuarie 2007), solicitând: obligarea reclamanților să lase în deplină proprietate și posesie pârâtului - reclamant. 2,. 1 din imobilul în litigiu și cota indiviză de din întregul teren de 825 mp. de la adresa din B,-, sector 1, în contradictoriu și cu pârâtul Municipiul B prin Primar General; constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 932 din 06 aprilie 2005 și a Dispoziției nr. 990 din 18 aprilie 2005 emise de Primarul General; constatarea nulității absolute a procesului-verbal de predare-primire nr. 8992 din 23 mai 2005 întocmit de Municipiul B prin Administrația Fondului Imobiliar.
În motivarea cererii reconvenționale completate, pârâții-reclamanți au arătat că pârâtul-reclamant a dobândit. 1, parter și cota indiviză de din terenul situat în B,-, sector 1, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 171 din 23 ianuarie 1997 încheiat cu numita.
Printr-o tranzacție încheiată cu aceeași, a dobândit. 2 de la. 1 și cealaltă cotă indiviză de din teren.
Au arătat pârâții-reclamanți că în prezent este proprietarul tabular al apartamentului 2 și al întregului teren.
Au mai precizat că reclamanții-pârâți se prevalează de un act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la 03 aprilie 1950 cu, dar acest înscris (deși confirmat prin decizia civilă nr. 3002 R din 15 decembrie 2005 Curții de APEL BUCUREȘTI ) nu are dată certă.
După pierderea dreptului de proprietate prin naționalizare, reclamanții - pârâți au obținut o sentință de recunoaștere a proprietății asupra. 2, dar nu și asupra cotei de din teren.
Ca urmare a comparării de titluri provenite de la autori diferiți, instanța a constatat că, pentru teren, reclamanții-pârâți nu au vreun titlu actual, iar pentru apartamentul nr. 2 titlul lor nu este preferabil celui al pârâtului-reclamant, deoarece nu are dată certă și, potrivit art. 28 alin. 1 și art. 59 Teza a II-a din Legea nr. 7/1996, nu produce efecte și nici nu este opozabil terților.
Au precizat că, deși prin decizia civilă nr. 3002/R/2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI (din care s-a înlăturat ulterior sintagma "prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare") s-a constatat intervenită valabil vânzarea din 1950, o dată cu apariția Legii nr. 7/1996, titlul reclamanților devine lipsit de opozabilitate.
În ceea ce privește actele a căror nulitate au solicitat-o, au arătat că în procesul- verbal prin care a fost pusă în posesie autoarea lor s-a menționat că este exceptat. 2 și garajul, nu și vreo cotă din teren.
În plus, la data emiterii celor două dispoziții atacate, Primăria Municipiului B nu mai era deținătoarea imobilului - construcție și teren, care era deja intabulat pe numele pârâtului-reclamant.
Ca temei legal, pârâții-reclamanți au invocat art. 480 Cod civil, art. 28, art. 59 din Legea nr. 7/1996, art. 111 Cod civil.
Pârâtul Municipiul B prin Primar General, deși legal citat cu copie de pe cereri și acte, nu a formulat întâmpinare, dar - Ia solicitarea instanței - a depus Ia dosar actele care au stat Ia baza emiterii de către acesta a actelor a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată în cauză.
Prin sentința civilă nr. 10171 din 27 iunie 2007, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, Judecătoria Sectorului 1 B și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei, în raport cu valoarea obiectului acțiunii de peste 500.000, în favoarea Tribunalului București.
La data de 25 ianuarie 2008, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub numărul unic -.
La termenul de judecată din 10 martie 2008, tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții-reclamanți prin întâmpinare, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de Ia acea dată.
La data de 23 iunie 2008, s-a dispus notarea prezentului litigiu în Cartea funciară.
Prin încheierea de ședință din 22 septembrie 2008, s-a dispus unirea cu fondul cauzei a excepției lipsei calității procesuale active, de asemenea invocată prin întâmpinare, soluționarea acesteia necesitând administrarea de probe comune cu cele impuse de rezolvarea fondului pricinii.
În cauză au fost încuviințate, Ia cererea părților persoane fizice, probele cu înscrisuri și interogatoriu.
Prin sentința civilă nr. 1917 din 23 decembrie 2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâții-reclamanți și; a admis în parte acțiunea completată formulată de reclamanții-pârâți, și, în contradictoriu cu pârâții-reclamanți și și cu pârâtul Municipiul B prin Primar General; a constatat nulitatea absolută a Dispoziției nr. 330 din 05 martie 1996 emisă de Primarul General, în ceea ce privește apartamentul nr. 2 de la etajul 1 și cota indiviză de din terenul în suprafață totală de 825 mp. din B,-, sector 1; a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal de predare-primire nr. 2694 din 23 aprilie 1996, în ceea ce privește cota indiviză de din terenul în suprafață totală de 825 mp.; a constatat nulitatea absolută a tranzacției de care s-a luat act prin sentința civilă nr. 4637 din 22 iunie 2004 pronunțată în dosarul civil nr. 7919/2004 a Judecătoriei Sectorului 1 B; a respins celelalte pretenții din acțiunea principală completată; a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională completată formulată de pârâții-reclamanți și în contradictoriu cu reclamanții -pârâți, și și cu pârâtul Municipiul B prin Primar General; s-a luat act că nu s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active, pe baza actelor dosarului, tribunalul a reținut că aceasta a fost invocată de pârâții-reclamanți cu motivarea că, în prezent, reclamanții-pârâți nu justifică un drept ocrotit de lege. Or, reclamanții-pârâți au formulat o acțiune de drept comun în constatarea nulității unor acte juridice civile, acțiune pusă la îndemâna oricărei persoane interesate.
Prin urmare, pentru dovedirea calității procesuale active în prezenta cauză este suficient ca reclamanții-pârâți să justifice un interes personal, direct, actual și legitim de a obține desființarea actelor atacate.
Este evident că reclamanții-pârâți, deținători ai unui act de vânzare-cumpărare din anul 1950 pentru o parte din imobilul situat în B,-, sectorul 1, act recunoscut prin hotărâri judecătorești ulterioare, au un interes legitim de a anula actele prin care susțin că s-a adus atingere dreptului lor de proprietate sau care constituie impedimente în realizarea deplină a acestui drept.
Față de aceste împrejurări, în baza art. 137 alin. 1 și art. 109 alin. 1 Cod de procedură civilă, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată prin întâmpinare.
Analizând actele atacate prin acțiunea principală astfel cum a fost completată, prin prisma motivelor invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale în vigoare, făcând și aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod de procedură civilă, în sensul aprecierii lipsei nejustificate a pârâților-reclamanți la interogatoriu (deși legal citați în acest scop) ca un început de dovadă în favoarea reclamanților-pârâți, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
La 3 aprilie 1950, numita a înstrăinat către autorii reclamanților-pârâți, și, printr-un act de vânzare- cumpărare sub semnătură privată atestată de avocat, apartamentul nr. 2 de la etajul 1 și cota indiviză de din terenul în suprafață totală de 825 mp. din B, B- - - (actual B- -) nr. 58, sector 1 (fila 7 dosar nr-).
Ulterior, întregul imobil de la adresa mai sus-menționată a fost preluat de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, în anexă fiind menționată ca proprietar.
Reclamanții-pârâți au obținut, în cadrul demersurilor făcute pentru redobândirea proprietății, după anul 1990, două hotărâri judecătorești irevocabile.
Astfel, în urma unei acțiuni inițiate la 19 octombrie 1990, în contradictoriu cu numita și continuată, după decesul acesteia, împotriva moștenitoarei pârâtă-reclamantă, după mai multe cicluri procesuale, prin decizia civilă nr. 1239 din 16 iunie 2004 Curții de APEL BUCUREȘTI, modificată prin decizia civilă nr. 3002 R din 15 decembrie 2005, s-a constatat în mod irevocabil valabil intervenită vânzarea-cumpărarea la 3 aprilie 1950, atât pentru apartamentul nr. 2, cât și pentru cota indiviză de din terenul de 825 mp. reținându-se că la acea dată vânzarea imobilelor era guvernată de principiul consensualismului.
În aceste condiții, nu se mai poate pune în discuție valabilitatea transmiterii acestui imobil din proprietatea autoarei pârâtului-reclamant, în patrimoniul autorilor reclamanților-pârâți, și, anterior naționalizării.
Ca urmare a acțiunii promovate la 30 martie 1994 de autorii și, admisă prin sentința civilă nr. 9572 din 07 octombrie 1994, definitivă, prin respingerea apelului, la 25 aprilie 1995 și lămurită prin decizia civilă nr. 2514 din 20 septembrie 2001, rămasă irevocabilă, s-a dispus retrocedarea apartamentului nr. 2 și a cotei indivize de din totalul terenului, reproducându-se textual descrierea din actul de vânzare-cumpărare din 1950.
Este, deci, vădit neîntemeiată susținerea pârâtului-reclamant că reclamanții-pârâți nu ar justifica vreun titlu actual asupra terenului.
Tocmai în considerarea acestor din urmă hotărâri judecătorești irevocabile, pârâtul Municipiul B prin Primar General a emis Dispoziția nr. 1016/1995 și - prin - procesul-verbal de predare-primire nr. 10239 din 19 octombrie 1995, iar ulterior și Dispoziția nr. 932 din 6 aprilie 2005 îndreptată prin Dispoziția nr. 990 din 18 aprilie 2005, precum și procesul-verbal de predare-primire nr. 8992 din 23 mai 2005 (fila 40 dosar fond).
Tribunalul a mai reținut din actele dosarului că numita a inițiat și ea, la 18 aprilie 1994, o acțiune în retrocedarea întregului imobil din B,-, sector 1, prevalându-se de actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 43913 din 1 decembrie 1947 și "omițând" să arate instanței că înstrăinase. 2 și J din teren, motiv pentru care a putut obține sentința civilă nr. 8792 din 20 septembrie 1994 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B (fila 29 dosar -) și rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2298 din 20 octombrie 1995, după ce se dispusese în mod definitiv retrocedarea respectivei părți din imobil către numiții prin sentința civilă nr. 9572/1994 (aspect cunoscut cel puțin de pârâtul Consiliul Local al Municipiului B).
Pe baza acestei hotărâri, în favoarea numitei s-a emis Dispoziția nr. 330 din 05 martie 1996 și procesul - verbal de predare - primire nr. 2694 din 23 aprilie 1996 (filele 61 - 62 vol. I), acesta din urmă fiind însă încheiat doar pentru. 1, parter, făcându-se mențiune despre faptul că. 2 de la etaj s-a restituit lui și.
Tribunalul a constatat că nici în sentința civilă nr. 8792 din 20 septembrie 1994, nici în cele două acte mai sus menționate nu se face referire expresă la vreo suprafață de teren, în timp ce reclamanții-pârâți justifică prin acte titlul lor vechi și actual asupra unei cote indivize de din teren.
Față de aceste împrejurări, tribunalul a constatat că Dispoziția nr. 330 din 5 martie 1996 emisă de Primarul General, deși emisă în considerarea sentinței civile nr. 8792 din 20 septembrie 1994, este lovită de nulitate absolută în ceea ce privește apartamentul nr. 2 de la etajul 1 și cota indiviză de din terenul în suprafață totală de 825 mp. din B,-, sector 1, întrucât la data emiterii ei, această parte din imobil nu se mai afla în proprietatea sau posesia statului și, deci, autoritatea administrației publice locale nu mai putea dispune în mod valabil de ea, acest atribut aparținând exclusiv proprietarului, conform art. 480 - 481 Cod civil.
De altfel, imposibilitatea parțială de valorificare/punere în executare a acestei hotărâri judecătorești irevocabile este imputabilă exclusiv părților din procesul în care s-a pronunțat, Primăria Municipiului B cunoscând că s-a pronunțat o hotărâre definitivă de retrocedare în favoarea altei persoane (sentința civilă nr. 9572 din 7 octombrie 1994, definitivă în 1995), iar ascunzând instanței faptul că înstrăinase imobilul înainte de naționalizare, nemaiavând dreptul la restituire, și faptul că se află în litigiu cu cumpărătorii din anul 1990.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a admis în parte acțiunea principală completată formulată de reclamanții-pârâți, și și a constatat nulitatea absolută parțială a Dispoziției nr. 330 din 05 martie 1996 emisă de Primarul General.
Pe cale de consecință, a constatat și nulitatea parțială a procesului-verbal de predare-primire nr. 2694 din 23 aprilie 1996, în ceea ce privește cota indiviză de din terenul în suprafață totală de 825 mp. reținând că, în ceea ce privește apartamentul nr. 2, s-a menționat deja în cuprinsul procesului-verbal că acesta nu face obiectul predării-primirii.
Tribunalul nu a putut admite însă cererile reclamanților cu privire la constatarea nulității actelor mai sus menționate și în ceea ce privește. 1 și restul terenului, situația acestora fiind incertă, într-adevăr (deoarece au avut loc mai multe înstrăinări, paralele sau succesive), însă numai persoanele ce justifică un interes - și care nu sunt părți în prezenta cauză - pot pretinde anularea, în timp ce reclamanții nu ar obține vreun folos material personal și direct din admiterea unei astfel de cereri și nici nu au făcut dovezi corespunzătoare pe aceste aspecte.
Referitor la capătul de cerere privind nulitatea tranzacției, tribunalul a reținut că, în contextul faptic și juridic deja prezentat, la data de 23 ianuarie 1997, numita a vândut pârâtului-reclamant, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 171/1997 (fila 126 dosar fond),. 1, parter, și cota indiviză de din teren.
După decesul numitei și în timp ce pârâta-reclamantă (fiica acesteia) se afla în proces cu autorii reclamanților-pârâți, și, la data de 11 mai 2004, pârâtul-reclamant promovează o acțiune de ieșire din indiviziune, susținând că asupra terenului sunt coindivizari el și numita.
La prima zi de înfățișare, 22 iunie 2004, pârâții-reclamanți din prezenta cauză încheie o tranzacție de care instanța a luat act fără a mai face verificări de fond, stingând procesul printr-o hotărâre de expedient (sentința civilă nr. 4637 din 22 iunie 2004, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosar nr. 7919/2004, irevocabilă prin renunțare la exercitarea căii de atac).
Prin această "tranzacție", părțile contractante au convenit ca întregul imobil - construcție și teren - de la adresa în litigiu să revină numitului cu plata unei suite de 800.000 lei (cu termen de achitare integrală la 31 decembrie 2007), în condițiile în care reclamanții-pârâți aveau deja hotărâre judecătorească definitivă (decizia civilă nr. 1239 din 16 iunie 2004) pentru. 2 și "J din terenul total de 825 mp.", iar obiectul "tranzacției" l-a făcut inclusiv. 2 de la etaj, deși nu exista vreo stare de indiviziune cu privire la construcție, respectiv între cele două apartamente.
Această tranzacție reprezintă un contract judiciar, el încheindu-se în fața instanței, dar fără a fi rezultatul unei judecăți, consemnarea sa în dispozitivul hotărârii de expedient având valoarea unei autentificări și efectul principal al stingerii litigiului început.
Acest contract judiciar a fost încheiat în mod evident în frauda drepturilor adevăraților proprietari ai. 2 și ai cotei indivize aferente de din teren.
Astfel, deși teoretic a fost încheiat pentru stingerea unui pretins litigiu de ieșire din indiviziune, el se referă și la o construcție cu privire la care, așa cum am arătat deja, nu a existat niciodată stare de indiviziune, iar ambele părți cunoșteau că. 2 aparține altui proprietar și - în plus - indiviziunea asupra terenului exista cel mult între numitul și reclamanții-pârâți de azi, nu față de pârâta-reclamantă.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut și că autoarea acesteia din urmă, nu a solicitat niciodată constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare încheiat cu autorii reclamanților în 1950 ori a procurii în baza căreia s-a încheiat, sau declararea unei eventuale simulații, în schimb a acționat (inclusiv prin intermediul fiicei sale, pârâta-reclamantă) pentru recuperarea și apoi înstrăinarea imobilului anterior vândut, declarând mincinos sau, după caz, "omițând" să arate autorităților administrative și judiciare situația de fapt și de drept reală.
De asemenea, moștenitoarea s-a prevalat la ieșirea din indiviziune de certificatul de calitate de moștenitor (fila 115 dosar fond), deși deținea deja din 03 iunie 2004 certificatul de moștenitor propriu-zis (fila 114 dosar fond), în care nu era menționată în masa succesorală vreo parte din imobilul litigios.
Numitul a arătat în procesul de ieșire din indiviziune faptul că imobilul-construcție este "nesemnificativ", fiind în stare avansată de degradare și urmând a fi demolat, susținere necontestată de pârâta, pentru a induce ideea că se tranzacționează practic numai cu privire la terenul "indiviz".
Tribunalul, față de dispozițiile exprese ale art. 1706 cod civil și art. 948 pct. a raportat la art. 968 Cod civil, a apreciat că - sub sancțiunea nulității absolute ("fraus omnia corrumpit") - părțile sau una dintre ele nu trebuie să urmărească prin tranzacție realizarea de scopuri ilicite ori fraudarea drepturilor terți lor.
De asemenea, a apreciat că tranzacția, chiar dacă este consacrată printr-o hotărâre judecătorească este susceptibilă, ca orice contract, de a fi atacată pe cale acțiunii în anulare de drept comun, în acest sens fiind și practica judiciară în materie a instanței supreme (a se vedea decizia civilă nr. 1880/1992, decizia nr. 1031/1992 etc.).
Totodată, tribunalul a reținut - în legătură cu nulitatea tranzacției - că în doctrină și jurisprudență s-a precizat constant faptul că această nulitate se întinde asupra întregului contract, deoarece acesta este format din clauze indivizibile, deci nu se poate anula sau modifica o singură clauză, pentru că s-ar rupe echilibrul vizat de părți în ansamblul contraprestațiilor.
Prin urmare, față de situația de fapt și de argumentele de drept mai sus menționate, tribunalul a constatat nulitatea absolută a contractului de tranzacție de care s-a luat act prin sentința civilă nr. 4637 din 22 iunie 2004 pronunțată în dosarul civil nr. 7919/2004 a Judecătoriei Sectorului 1
În ceea ce privește cererea reconvențională completată formulată de pârâții-reclamanți tribunalul a reținut că s-a solicitat constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 932 din 06 aprilie 2005 și a Dispoziției nr. 990 din 18 aprilie 2005 emise de Primarul General, cauza de nulitate invocată fiind în ambele cazuri faptul că s-a dispus cu privire la un bun ce nu mai era în posesia unității administrativ teritoriale, fiind deja intabulat pe numele pârâtului-reclamant.
Tribunalul a constatat că prin Dispoziția nr. 932 din 06 aprilie 2005 (fila 80 dosar fond) s-a adus doar o lămurire Dispoziției nr. 1016 din 04 iulie 1995, iar Dispoziția nr. 990 din 18 aprilie 2005 (fila 39 dosar fond) cuprinde o simplă îndreptare de eroare materială, astfel încât nu pot fi primite susținerile de fond mai sus menționate ale pârâților-reclamanți cu privire la cele două acte, câtă vreme nu a fost contestată și Dispoziția nr. 1016/1991 prin care s-a dispus restituirea propriu-zisă (aceasta fiind de altfel emisă și ulterior, confirmată în baza unei hotărâri judecătorești lămurite și irevocabile).
Dimpotrivă, Dispoziția nr. 330 din 05 martie 1996, de care se prevalează pârâți-reclamanți a fost, așa cum s-a arătat, emisă la un moment la care autoritatea administrativ teritorială nu mai putea dispune de imobil, pe acest aspect fundamentându-se soluția din prezenta cauză, de constatare a nulității absolute a acestui act (nulitate care produce efecte retroactive).
Faptul că pârâtul-reclamant și-a intabulat dreptul de proprietate anterior emiterii celor două dispoziții atacate este lipsit de relevanță, în contextul în care înscrierea în Cartea funciară - pe de o parte - nu are efecte constitutive de drept de proprietate, iar pe de altă parte, s-a făcut în temeiul unor acte pentru care, în parte, tribunalul a constatat nulitatea absolută.
Prin urmare, tribunalul a respins cererea pârâților reclamanți de constatare a nulității absolute a celor două dispoziții și, pe cale de consecință a procesului-verbal de predare-primire nr. 8992 din 23 mai 2005 (fila 40 dosar fond), care completează practic (lămurește) procesul-verbal de predare-primire nr. 10239 din 19 octombrie 1995 (de asemenea, neatacat).
În ceea ce privește capătul de cerere reconvențională având ca obiect revendicarea de către pârâtul-reclamant a apartamentului nr. 2 și a cotei indivize de teren de aparținând reclamanților - pârâți, tribunalul a constatat că pârâtul-reclamant invocă drept titlu tranzacția încheiată cu un pretins proprietar, tranzacție având la bază Dispoziția nr. 330/1996 și procesul-verbal emis în aplicarea acesteia.
Or, toate aceste acte au fost constatate nule, pentru motivele arătate deja în analizarea acțiunii principale din prezenta cauză.
Nu se poate pune deci problema comparării unui titlu nul (inexistent din punct de vedere juridic) cu un titlu valabil și, cu atât mai puțin, a considerări dreptului pârâtului-reclamant ca fiind preferabil dreptului reclamanților-pârâți căci pârâtului-reclamant îi lipsește tocmai dreptul de proprietate așa cum este el definit de art. 480 Cod civil.
Este, prin urmare, lipsită de relevanță invocarea în speță de către pârâtul-reclamant a dispozițiilor art. 28 alin. 2 (în forma anterioară republicării) din Legea nr. 7/1996, referitoare la înscrierea drepturilor reale, precum și a art. 59 Teza a II-a din aceeași lege, cu atât mai mult cu cât contractul de vânzare-cumpărare din anul 1950, pe baza cărora reclamanții-pârâți au obținut retrocedarea. 2 și a terenului aferent, este considerat - potrivit art. 1182 Cod civil - ca având dată certă cel puțin de la data la care a fost depus în fața instanței de judecată în cadrul acțiunii în constatare introduse de autorii acestora la 19 octombrie 1990.
Față de toate împrejurările de fapt și de drept arătate, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională completată.
În raport cu dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă, a luat act că nu s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apeluri pârâtul Municipiul B prin Primarul General și pârâții-reclamanți, și.
Apelantul pârât Municipiul B prin Primarul General apreciază că sentința civilă pronunțată este netemeinică, motiv pentru care solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii apelate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește primul capăt de cerere din acțiune, apelantul invocă necompetența funcțională, conform art.10 din Legea nr.554/2004.
Decizia nr.330/5.03.1996 a fost emisă corect în baza unei sentințe civile nr.8792/20.09.1994 irevocabilă, drept pentru care actul pe care reclamanții își întemeiază pretențiile este contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 3.04.1950, confirmat prin decizia civilă nr.3002/15.12.2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI, deși prin această decizie recunoaște calitatea de proprietar a autorului reclamanților, acesta își pierde calitatea prin naționalizarea întregului imobil în baza Decretului nr.92/1950.
Apelantul consideră că este lipsit de interes faptul că dacă se anulează Dispoziția nr.330/1996 în baza unei hotărâri irevocabile, rămâne în vigoare sentința civilă nr.8792/1994, definitivă și irevocabilă, care poate fi pusă în executare.
În ceea ce privește capătul doi de cerere privind constatarea nulității a procesului verbal de predare-primire nr.2694/23.04.1996, în ceea ce privește cota indiviză de din terenul în suprafața totală de 825. apelantul consideră că nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că procesul verbal de predare-primire nr.2694/23.04.1996 a fost întocmit de Administrația Fondului Imobiliar,administrator al Municipiului 9, B și nu direct de Municipiul B, mai mult decât atât în ceea ce privește procesul-verbal de predare-primire nu este menționată nici o cotă de teren, aferent apartamentului nr.2, deoarece la acea dată în anul 1996 reclamanților li se restituie doar apartamentul nr.2 nu și terenul.
Pe capătul trei de cerere privind constatarea nulității a tranzacției de care s-a luat prin sentința civilă nr.4637/22.06.2004 pronunțată în dosarul nr.7919/2004 a Judecătoriei Sectorului 1 B, apelantul consideră, de asemenea, că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece tranzacția s-a încheiat între și de care instanța a luat act stingând procesul printr-o hotărâre de expedient sentința civilă nr.4637/22.06.2004 în dosarul nr.7919/2004 irevocabilă prin renunțarea la exercitarea căii de atac. Prin această tranzacție părțile contractante au convenit ca întregul imobil construcție și teren din litigiu să revină numitului cu plata unei sulte de 800.000 lei.
Apelanții pârâți reclamanți și critică hotărârea apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
1. Instanța de fond a considerat în mod nefundamentat că situația unor înstrăinări succesive ale aceluiași lucru către persoane diferite ar implica în mod necondiționat nulitatea absolută a celei de-a doua înstrăinări;
2. Instanța de fond a încălcat principiul relativității efectelor contractelor, considerând că terții ar avea calitate procesuale activă în promovarea unei acțiuni privind constatarea nulității unui act juridic care, în realitate, nu le produce nici o vătămare.
3. Instanța de fond a încălcat principiul ocrotirii dobânditorului de bunăcredință, întrucât, calificând drept frauduloasă conduita înstrăinătoarei, a aplicat sancțiunea nulității absolute în absența oricărei dovezi privind complicitatea dobânditorului la pretinsa fraudă;
4. Instanța de fond a ignorat o apărare esențială, omițând să se pronunțe asupra acesteia, anume inexistența unui transfer efectiv de proprietate în baza actului de vindere-cumpărare datat 3 aprilie 1950, dat fiind caracterul fictiv al acestuia.
În dezvoltarea motivelor de apel formulate, pârâții-reclamanți au arătat următoarele:
În esență, instanța de fond și-a fundamentat hotărârea pe considerentul potrivit căruia, având în vedere că autoarea pârâtei-reclamante vânduse autorilor intimaților reclamanților-pârâți imobilul în litigiu prin actul de vânzare-cumpărare datat 03 aprilie 1950, aceasta nu mai putea încheia un al doilea act translativ de proprietate asupra aceluiași bun și cu apelantul pârâtul-reclamant (tranzacția din 2004), respectiva tranzacție fiind apreciată drept o operațiune frauduloasă, sancționată cu nulitatea absolută. Desființând titlul de proprietate al proprietarului tabular, instanța a respins cererea în revendicare formulată de acesta.
Instanța de fond a considerat în mod nefundamentat că situația unor înstrăinări succesive ale aceluiași lucru către persoane diferite ar implica în mod necondiționat nulitatea absolută a celei de-a doua înstrăinări; instanța de fond a încălcat principiul relativității efectelor contractelor, considerând că terții ar avea calitate procesuale activă în promovarea unei acțiuni privind constatarea nulității unui act juridic care, în realitate, nu le produce nici o vătămare; instanța de fond a încălcat principiul ocrotirii dobânditorului de bună-credință, întrucât, calificând drept frauduloasă conduita înstrăinătoarei, a aplicat sancțiunea nulității absolute în absența oricărei dovezi privind complicitatea dobânditorului la pretinsa fraudă; instanța de fond a ignorat o apărare esențială, omițând să se pronunțe asupra acesteia, anume inexistența unui transfer efectiv de proprietate în baza actului de vânzare-cumpărare datat 3 aprilie 1950, dat fiind caracterul fictiv al acestuia.
Imobilul în litigiu a aparținut lui (autoarea apelantei pârâtei-reclamante ), în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția notariat, sub nr. 43913/1947, transcris sub nr. 28175/1947.
Imobilul face obiectul naționalizării prin Decretul nr. 92/1950, poziția nr. 3840 din anexă, fiind preluate de la două apartamente cu adresa B,-. Decretul a fost publicat în Buletinul Oficial nr. 36 din 20 aprilie 1950.
Autoarea apelantei pârâte-reclamante, în calitate de vânzătoare, și autorii intimaților reclamanți-pârâți, în calitate de cumpărători, încheie un înscris intitulat " de vindere-cumpărare", având ca obiect vânzarea apartamentului nr. 2 din imobil, înscrisul fiind datat "03 aprilie 1950" - cu doar două săptămâni înainte de naționalizare.
Cu privire la acest înscris, la 19 octombrie 1990 autorii intimaților reclamanți-pârâți au chemat-o în judecată pe autoarea apelantei - pârâte-reclamante, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate vânzarea-cumpărarea apartamentului în litigiu. Inițial admisă, în contextul nelegalității procedurii de citare, printr-o sentință desființată ulterior, acțiunea și căile de atac exercitate de reclamanți au fost succesiv respinse, până când, în rejudecare, Curtea de APEL BUCUREȘTIa pronunțat decizia civilă nr. 1239 din 16 iunie 2004 prin care a admis acțiunea și a constatat "vânzarea-cumpărarea imobilului -. Această vânzare-cumpărare a intervenit la data de 3 aprilie 1950 între, în calitate de vânzător, și și, în calitate de cumpărători". Dispozitivul deciziei mai cuprindea și mențiunea "prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare", mențiune înlăturată în recurs.
Prin cererea de chemare în judecată intimații reclamanți-pârâți au solicitat constatarea nulității absolute "a tranzacției intervenite între părți cu privire la imobilul situat în-, sector 1, B, sentința civilă nr. 4637 din 22 iunie 2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr. 7919/2004", argumentând că tranzacția: nu ar avea un obiect valabil, "lipsindu-i una dintre condițiile esențiale, aceea că cel care se obligă să fie titularul dreptului subiectiv"; s-ar fi încheiat cu privire la un bun proprietatea acestora; ar reprezenta o fraudă la lege; s-ar fi încheiat "în sfidarea art. 15 alin. 1 al Legii nr. 54/1998". Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B cu număr de dosar -.
Prin întâmpinare, apelanții pârâți-reclamanți și au solicitat respingerea acțiunii, invocând și excepțiile inadmisibilității acesteia, respectiva lipsei calității procesuale active. Prin cererea reconvențională, a solicitat obligarea intimaților reclamanți-pârâți să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu - apartament nr. 2 din-, sector 1, B, în compunerea acestuia.
La 17 ianuarie 2007, apelanții pârâți-reclamanți formulează cerere completatoare, solicitând, în contradictoriu atât cu intimații reclamanți-pârâți cât și cu Municipiul B prin Primarul General, constatarea nulității absolute a Dispoziției Primarului General nr. 932 din 06 aprilie 2005, Dispoziției Primarului General nr. 990 din 18 aprilie 2005 și a procesului-verbal de predare-primire nr. 8992 din 23 mai 2005.
Prin sentința civilă nr. 10171 din 27 iunie 2007, irevocabilă prin respingerea recursului, Judecătoria Sectorului 1 Bad eclinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
La 10 martie 2008, intimații reclamanți-pârâți formulează cerere completatoare, solicitând constatarea nulității absolute a Dispoziției Primarului General al Municipiului B nr. 330/1996 și a procesului - verbal de predare-primire nr. 2694 din 23 aprilie 1996.
La aceeași dată, instanța s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii în sensul respingerii acesteia, iar la termenul din 22 septembrie 2008 dispus unirea cu fondul în privința excepției lipsei calității procesuale active.
Prin sentința apelată prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de apelanții pârâți-reclamanți și, a admis în parte acțiunea intimaților reclamanți-pârâți în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a Dispoziției nr. 330 din 05 martie 1996 emisă de Primarul General în ceea ce privește apartamentul nr. 2 de la etajul 1, s-a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal de predare- primire nr. 2694 din 23 aprilie 1996, în ceea ce privește cota indiviză de din terenul în suprafață de 825 mp. și s-a constatat nulitatea absolută a tranzacției de care s-a luat act prin sentința civilă nr. 2694 din 22 iunie 2004, pronunțată în dosarul civil nr. 7919/2004 al Judecătoriei Sectorului 1
Cu privire la cererea reconvențională completată, prima instanță a respins-o ca neîntemeiată întrucât apelantul pârât-reclamant a invocat drept titlu de proprietate tranzacția încheiată cu un pretins proprietar și actele pe care s-a întemeiat această tranzacție, acte ce au fost constatate nule prin admiterea cererii introductive a intimaților - reclamanți-pârâți. "Nu se poate pune deci problema comparării unui titlu nul (inexistent din punct de vedere juridic) cu un titlu valabil și, cu atât mai puțin, a considerării dreptului pârâtului reclamant ca fiind preferabil dreptului reclamanților-pârâți căci pârâtului-reclamant îi lipsește tocmai dreptul de proprietate așa cum este el definit de art. 480 Cod civil".
Referitor la acest capăt de cerere, tribunalul a reținut că în contextul faptic și juridic prezentat, părțile contractante au convenit ca întregul imobil construcție și teren să revină numitului, cu plata unei sulte de 800.000 lei (cu termen de achitare integral la 31 decembrie 2007) în condițiile în care reclamanți-pârâți aveau deja hotărâre judecătorească definitivă pentru. 2 și J din terenul total de 825 mp. iar obiectul tranzacției l-a făcut inclusiv. 2 de la etaj astfel încât acest contract judiciar a fost încheiat în mod evident în frauda drepturilor adevăraților proprietari ai. 2 și ai cotei indivize aferente de din imobil.
În consecință, tribunalul, față de dispozițiile exprese ale art. 1706 Cod civil și art. 948 pct. 4 raportat la art. 968 Cod civil a apreciat că sub sancțiunea nulității absolute (" fraus omnia corrumpit") părțile sau una dintre ele nu trebuie să urmărească prin tranzacție realizarea de scopuri ilicite ori fraudarea drepturilor terților.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de fond a apreciat că lonoescu, autoarea apelantei pârâte-reclamante, transferase cu efecte depline dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu către autorii intimaților reclamanți-pârâți, astfel încât la data încheierii tranzacției contestate nu mai avea calitatea de proprietar a bunului ce constituia obiectul tranzacției.
Ca o consecință a acestui raționament, instanța de fond a apreciat că un act translativ de proprietate consimțit de un neproprietar este lovit de nulitate absolută, fiind apreciat și ca fiind făcut în frauda drepturilor cumpărătorilor din primul act de înstrăinare.
Concluzia instanței de fond a fost, însă, eronată. Doctrina și jurisprudența menționează situația coexistentei a două titluri succesive emanând de la același proprietar drept una dintre premisele acțiunii în revendicare, care, contrar raționamentului instanței de fond, urmează a se soluționa nu prin invalidarea automată a celui mai recent titlu, ci, dimpotrivă, ambele titluri fiind considerate valide, se va da preferință dobânditorului care a îndeplinit mai întâi formalitățile de publicitate imobiliară (în speță, apelantul - pârât-reclamant ). Astfel, dacă s-a efectuat înscrierea, a avut câștig de cauză partea care a înscris mai întâi dreptul său, potrivit principiuluiqui prior tempore, potior iure; aceasta chiar dacă actul înscris mai întâi fusese încheiat ulterior celuilalt act.
De asemenea, doctrina și jurisprudența recunosc valabilitatea vânzării lucrului altuia, indiferent după cum ambele părțile sau numai una dintre acestea cunosc ori nu cunosc că vânzătorul nu are calitatea de proprietar, soluție propusăde lege ferendaa fi consacrată și în mod expres în proiectul viitorului Cod civil (art. 1693).
Nulitatea este acea sancțiune de drept civil ce lipsește actul juridic de efectele contrare dispozițiilor imperative ale legii. Cauzele în raport de care se analizează nulitatea actului juridic civil trebuie să fi existat la data încheierii actului juridic civil. Este cert că, în speță, încheierea tranzacției nu era prohibită de nici o dispoziție legală imperativă.
De asemenea, transferul proprietății nu este condițiead validitatema vânzării-cumpărării sau a altor acte translative de proprietate (în speță - tranzacția), ci doar o obligație a transmițătorului, ce decurge tocmai din încheierea valabilă a convenției.
În considerarea celor de mai sus, rezultă că, în speța dedusă judecății, pretinsa lipsă a calității de proprietar a apelantei pârâte-reclamante nu constituia un motiv de nulitate absolută a tranzacției contestate.
Mai mult, în situația în care s-ar fi admis, pur ipotetic, că la data încheierii tranzacției intimații reclamanți-pârâți ar fi fost proprietarii bunului ce a format obiectul material al tranzacției încheiate între apelanții pârâți- reclamanți și, aceștia nu aveau interes și, prin urmare, nici calitate procesuală activă, în promovarea unei acțiuni în anularea tranzacției, aceasta nefiind de natură să-i vatăme - în ceea ce privește pe adevăratul proprietar încheierea contractului de vânzare-cumpărare a lucrului său de către vânzătorul neproprietar este un act care, în principiu, nu îl poate afecta cu nimic. Într-adevăr, conform dispozițiilor art. 973 Cod civil Convențiile nu au efecte decât între părțile contractante.
, după cum cu deplin temei a reținut Curtea Supremă de Justiție într-o decizie de speță, "dacă înstrăinarea unui bun se face între un vânzător care nu este proprietarul bunului individual determinat - și un terț în calitate de cumpărător, bunul respectiv nu iese din patrimoniul adevăratului proprietar, care rămâne liber să dispună de dreptul său".
Cu privire la acțiunile ce pot fi intentate de către adevăratul proprietar, menționăm că acesta "nu poate cere anularea, fiind terț de contract, în schimb poate intenta acțiunea în revendicare dacă bunul se află în posesia cumpărătorului" sau, în speță, intimații reclamanți-pârâți având posesia imobilului, ar fi putut intenta fie acțiune în constatarea dreptului lor de proprietate, fie acțiune de rectificare de carte funciară argumentând preferabilitatea titlului lor față de cel al proprietarului tabuIar.
Prin urmare, intimații reclamanți-pârâți nu aveau deschisă calea unei acțiuni în constatarea nulității tranzacției, act juridic față de care aveau calitatea de terți desăvârșiți și care, prin el însuși, nu avea cum să aducă atingere pretinsului lor drept de proprietate sau să constituie impedimente în realizarea deplină a acestui pretins drept.
În loc să realizeze că tranzacția contestată nu putea, prin ea însăși, să aducă atingere în vreun fel dreptului pretins de intimații reclamanți-pârâți, prima instanță a considerat-o încheiată pentru fraudarea intereselor acestora, identificând drept autoare a "fraudei" pe apelanta pârâtă-reclamantă, motivat de cunoașterea de către aceasta a drepturilor pretinse de intimații reclamanți-pârâți.
Chiar și dacă s-a considerat că ignorarea de către a drepturilor pretinse de soții ar fi expresia unei conduite frauduloase și nu a expectației legitime că aceste dispute se vor soluționa, în cele din urmă, în favoarea sa, nu putem fi de acord cu raționamentul instanței de fond potrivit căruia pentru ca actul să fie lovit de nulitate absolută, ar fi suficient ca numai una dintre părțile contractante să urmărească un scop ilicit sau fraudarea drepturilor terților. Prin acest raționament, prima instanță a încălcat principiul ocrotirii dobânditorului de bună- credință, întrucât în privința apelantului pârât-reclamant nu s-a demonstrat că ar fi urmărit, Ia rândul lui, un asemenea scop ilicit sau că ar fi fost complice la fraudă, buna sa credință nefiind pusă la îndoială.
Din perspectiva celor expuse mai sus, rezultă, fără îndoială, nu numai că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a desființat titlul apelantului pârât-reclamant, ci și că, în cererea reconvențională având ca obiect revendicarea imobilului, acest titlu era preferabil celui invocat de către intimații reclamanți-pârâți, datorită îndeplinirii formalităților de publicitate imobiliară.
Mai mult, înscrisul exhibat drept titlu de către intimații - reclamanți - pârâți este un înscris sub semnătură privată, pentru care nu s-au îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară, recunoscut în justiție ca și contract de vânzare-cumpărare valabil numai din punct de vedere formal (a se vedea Decizia civilă nr. 1239 din 16 iunie 2004 Curții de APEL BUCUREȘTI, al cărei unic considerent este acela potrivit căruia, la data respectivă, vânzarea de imobile era consensuaIă).
Analizând însă circumstanțele social-politice în care acest act apare ca fiind încheiat, și coroborând cu probele administrate, titlul exhibat de intimații - reclamanți - pârâți ridică serioase dubii și degajă mai degrabă aparenta unui act fictiv, demers pripit destinat evitării naționalizării iminente.
Astfel, realitatea datei pe care actul o poartă -3 aprilie 1950 - nu poate fi determinată cu certitudine. Deși actul menționează la art. 8 că "apartamentul este închiriat ", la întrebarea nr. 8 din interogatoriul administrat intimatului reclamant-pârât acesta arată că faptul închirierii s-ar fi petrecut ulterior naționalizării.
De asemenea, răspunsurile la interogatoriu generează ambiguitate asupra intențiilor reale ale semnatarilor actului în calitate de cumpărători, anumite fapte apărând în contradicție: la întrebarea nr. 4 se răspunde că autorii intimaților reclamanți-pârâți doreau să cumpere imobilul pentru a fi folosit ca locuință, însă nu înțelegem pentru ce motiv ar fi optat, în acest caz, pentru un imobil închiriat altcuiva; la întrebarea nr. 5 se arată că dețineau o altă locuință, achiziționată pe credit, însă povara ratelor de plătit nu-i împiedică să achite, pe loc, o sumă considerabilă ca preț al vânzării; în fine, deși naționalizarea se invocă drept motiv exclusiv pentru care nu s-au realizat nici autentificarea actului, convenită expres de părți, nici transmiterea posesiei, nici formalități le de publicitate, nu trebuie totuși omis că, între data pretinsă a vânzării și data naționalizării, cumpărătorii au beneficiat de mai bine de două săptămâni, interval de timp suficient efectuării respectivelor demersuri.
De asemenea, în situația în care intenția reală a vânzătoarei ar fi fost aceea de a înstrăina imobilul, nu se explică motivul pentru care aceasta și-a asumat ulterior riscuri considerabile, adresând în mod repetat autorităților comuniste petiții vizând revenirea asupra măsurii naționalizării. acestei atitudini pasivitatea totală a autorilor reclamanților-pârâți, cumpărători, conchid, coroborat și cu celelalte argumente expuse, că titlul de proprietate al apelantului pârât-reclamant, în calitate de succesor cu titlu particular al apelantei pârâte-reclamante, la rându-i succesoare universală a proprietarei, este preferabil, cu consecința admiterii cererii în revendicare.
Instanța de fond a ignorat aceste apărări ale apelanților pârâți-reclamanți, omițând să le cerceteze și mărginindu-se la considerentul simplist potrivit căruia, în condițiile existenței deciziei civile nr. 1239 din 16 iunie 2004 Curții de APEL BUCUREȘTI, "nu se mai poate pune în discuție valabilitatea transmiterii acestui imobil".
Examinând sentința apelată și probele de la dosar în raport de motivele de apel formulate în cauză, Curtea constată următoarele:
Apelul declarat de pârâtul Municipiul B prin Primarul General este nefundat, pentru considerentele ce succed.
In prealabil, trebuie arătat că nu se mai impune o analiză distinctă a "necompetenței" funcționale invocată prin apel, ținând seama de natura civilă a acestui litigiu, confirmată de altfel, indirect, și prin decizia civilă nr. 1763/15.11.2007 a Tribunalului București Secția a V-a Civilă pronunțată în dosarul nr-, privind competența soluționării acestei cauze.
Curtea constată că prima instanță a reținut corect că interesul legitim al reclamanților-pârâți pentru a iniția acest demers judiciar este neîndoielnic, derivând din deținerea unui act de vânzare-cumpărare din anul 1950 pentru o parte din imobilul situat în B,-, sectorul 1, act recunoscut prin hotărâri judecătorești ulterioare.
Nu pot fi primite deci susținerile apelantului referitoare la efectul naționalizării ulterioare a imobilului în acest context, având în vedere, pe de o parte, cele statuate prin decizia civilă nr. 1239 din 16.06. 2004 Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a IV-a Civilă, modificată parțial prin decizia civilă nr. 3002R/15.12.2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, referitor la valabilitatea transmiterii acestui imobil din proprietatea autoarei pârâtului-reclamant, în patrimoniul autorilor reclamanților-pârâți, iar, pe de altă parte, sentința civilă nr. 9572 din 7.10.1994 a Judecătoriei Sectorului 1 B, definitivă, prin respingerea apelului, la 25 aprilie 1995 și lămurită prin decizia civilă nr. 2514 din 20 septembrie 2001 Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, rămasă irevocabilă, prin care s-a dispus retrocedarea apartamentului nr. 2 și a cotei indivize de din totalul terenului, conform actului de vânzare-cumpărare din 1950.
Nu sunt întemeiate nici afirmațiile apelantului-pârât vizând corectitudinea emiterii deciziei nr.330/5.03.1996 în raport de sentința civilă nr.8792/20.09.1994 a Judecătoriei Sectorului 1 B, în condițiile în care la data emiterii actului respectiv apartamentul nr. 2 de la etajul 1 și cota indiviză de din terenul în suprafață totală de 825 mp. din B,-, sector 1, nu se mai afla în proprietatea sau posesia statului și, prin urmare, apelantul nu mai putea dispune de imobil, în dauna adevăratului proprietar, unicul titular al acestei prerogative a dreptului său real.
In plus, cum s-a reținut și de către prima instanță, în sentința civilă nr. 8792 din 20 septembrie 1994, nu se face referire expresă la vreo suprafață de teren, iar imposibilitatea parțială de punere în executare a acestei hotărâri judecătorești irevocabile nu interesează raportul litigios dedus judecății și nu poate constitui un impediment în realizarea dreptului reclamanților, cu atât mai mult cu cât, așa cum în mod just s-a apreciat de tribunal, aceasta este imputabilă exclusiv părților din procesul în care s-a pronunțat.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtului trebuie reținută în cadrul acțiunii de față, contrar celor afirmate prin prezentul apel, și cu privire la celelalte capete de cerere ale acesteia, ținând seama că procesul verbal de predare-primire nr.2694/23.04.1996 a fost întocmit de Administrația Fondului Imobiliar, ca "administrator al Municipiului B" (astfel cum chiar apelantul susține), titularul patrimoniului în care se regăsea în fapt imobilul fiind deci unitatea administrativ-teritorială, iar constatarea nulității a tranzacției de care s-a luat prin sentința civilă nr.4637/22.06.2004 pronunțată în dosarul nr.7919/2004 a Judecătoriei Sectorului 1 B, implică și repunerea părților în situația anterioară.
Motivele de apel formulate de apelanții pârâți-reclamanți și sunt, de asemenea, nefondate.
Prima instanță a reținut corect că tranzacția invocată ca titlu de proprietate de către apelanți reprezintă un contract judiciar ce a fost însă perfectat în frauda drepturilor adevăraților proprietari ai. 2 și ai cotei indivize aferente de din teren, împrejurare ce rezultă fără echivoc din împrejurările încheierii actului.
Or, în această situație criticile apelanților referitoare la faptul că înstrăinări succesive ale aceluiași lucru către persoane diferite ar implica în mod necondiționat în opinia instanței de fond nulitatea absolută a celei de-a doua înstrăinări sunt vădit neîntemeiate. Prin sentința apelată s-a apreciat că motivul de nulitate absolută este perfectarea actului de înstrăinare în condițiile în care vânzătorul nu este proprietarul lucrului vândut, neputând așadar transmite dreptul ce face obiectul contractului, iar această împrejurare a fost cunoscută de ambele părți care au "depășit" cu ușurință acest impediment, încheind astfel, în cunoștință de cauză, o operațiune juridică în frauda dreptului adevăratului proprietar.
Reținând în concluzie că sancțiunea civilă ce a intervenit este nulitatea absolută, având în vedere că prin tranzacție s-a urmărit realizarea de scopuri ilicite, inclusiv fraudarea drepturilor altei persoane, nu pot fi primite nici criticile referitoare la încălcarea principiului relativității efectelor contractelor, fiind indiscutabilă legitimarea procesuală a terților vătămați prin actul juridic nul în promovarea unei acțiuni privind constatarea acestei sancțiuni - putând solicita declararea de către instanță a nulității contractului orice persoană ce dovedește un interes legitim în acest sens.
Principiul ocrotirii dobânditorului de bună-credință, invocat de apelanți nu își găsește aplicarea în speță, ținând seama că această atitudine subiectivă presupune că cel puțin cel ce cumpără bunul nu știa și nici nu putea să afle, în condiții obișnuite, care este adevăratul titular al dreptului de proprietate, deoarece buna credință trebuie să fie perfectă, lipsită de orice îndoială imputabilă sau de orice culpă.
Se impune, prin urmare, analizarea acestei conduite cu mai multă strictețe, prin raportare la aceea a unei persoane prudente și diligente (cu atât mai mult cu cât nu se pune problema in speță să se asimileze buna credință, ca element subiectiv, cu un caracter individual, cu existența unei situații în care părțile să se fi aflat într-o eroare comună și invincibilă, așadar un element obiectiv, cu un caracter colectiv).
De altfel, excepția situației subdobânditorului de bună credință și cu titlu oneros a unui imobil nu este consacrată ca atare, în plan legislativ, cu aplicare generală în materia înstrăinărilor de imobile, doar în sistemul actual al cărților funciare, sistemul publicității materiale, garantându-se atât existența, cât și valabilitatea drepturilor reale înscrise în folosul terților dobânditori, dar numai dacă aceștia sunt de bună-credință, respectiv dacă în momentul dobândirii dreptului nu a fost înscrisă în cartea funciară vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei saudacănu a cunoscut, pe altă cale, această inexactitate (conform art. 33-34 din Legea nr. 7/1996).
Declarațiile părților în fața autorităților, folosirea certificatului de calitate de moștenitor în condițiile în care se eliberase deja certificatul de moștenitor cuprinzând mențiunile corespunzătoare referitoare la masa succesorală, susținerile și apărările părților în fața instanței cu prilejul procesului de ieșire din indiviziune", momentul perfectării tranzacției în raport de procesele referitoare la imobil aflate pe rolul instanțelor sunt aspecte neechivoce referitoare la conduita părților reținute de prima instanță în contextul analizat din care reiese că ambele părți cunoșteau că apartamentul nr. 2 din imobil aparținea altui proprietar.
Este neîntemeiat și motivul de apel privind nepronunțarea instanței de fond asupra unei apărări considerată de apelanți ca fiind esențială pentru corecta soluționare a litigiului dedus judecății, anume inexistența unui transfer efectiv de proprietate în baza "actului de vindere-cumpărare" din 3 aprilie 1950, act despre care se susține că ar avea un caracter fictiv.
Astfel, tribunalul a reținut corect în motivarea hotărârii apelate că nu a solicitat niciodată constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare încheiat cu autorii reclamanților în 1950 ori a procurii în baza căreia s-a încheiat actul, sau declararea unei eventuale simulații a vânzării, situație față de care Curtea constată că și capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului a fost analizat corect de prima instanță, apreciindu-se că nu se poate proceda la compararea titlurilor exhibate de părțile litigante - fiind evident că o asemenea comparare a titlurilor are loc într-un litigiu de revendicare numai atunci când și pârâtul prezintă un titlu de proprietate valabil pentru bunul imobil revendicat, ceea ce nu este cazul în speță, față de împrejurarea că s-a constatat în prealabil nulitatea tranzacției situație care face inutilă o examinare comparativă a acestuia în raport de titlul reclamantei.
In acest context, sunt lipsite de relevanță și afirmațiile apelanților pârâți în legătură cu opozabilitateaerga omnesa titlului lor, decurgând din intabularea dreptului conferit de acesta în cartea funciară, această intabulare nedeterminând o validare a unui act nul, act care, în consecință, este lipsit (retroactiv) de efectul său constitutiv de drepturi.
Față de decizia civilă nr. 1239 din 16 iunie 2004 Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a IV-a Civilă, decizie irevocabilă prin care s-a statuat asupra valabilității transmiterii dreptului asupra imobilului în litigiu la data de 3.04.1950, apreciindu-se că la acea dată vânzarea imobilelor era guvernată de principiul consensualismului, instanța pronunțându-se deci, indirect, asupra întrunirii tuturor cerințelor de validitate ale actului de vânzare-cumpărare, tribunalul nu mai putea pune în discuție transmiterea acestui imobil din proprietatea autoarei pârâtului-reclamant, în patrimoniul autorilor reclamanților-pârâți, și, anterior naționalizării, cum se susține de către apelanți.
Relevante în acest sens sunt și considerentele deciziei instanței de recurs din cauza de mai sus - decizia civilă nr. 3002R/15.12.2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale - considerente prin care s-a înlocuit parțial motivarea deciziei din apel și în cadrul cărora se apreciază că "vânzarea a fost perfectă sub aspectul condițiilor de fond și de formă la data încheierii convenției", astfel încât efectul său a fost "transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului", împrejurarea naționalizării aceluiași imobil în același an neavând legătura cu efectul translativ al convenției, întrucât este "o împrejurare survenită ulterior".
Nu ar putea fi reținut nici caracterul fictiv al acestui act, legitimat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, această apărare a apelanților fiind deci neîntemeiată în lipsa unei alte hotărâri judecătorești de constatare a unei operațiuni simulate, cum deja s-a arătat - tribunalul făcând o corectă interpretare și aplicare a legii și cu privire la acest aspect în analiza pretențiilor formulate în cauză pe calea cererii reconvenționale.
In consecință, în baza art. 296.proc.civ. Curtea va respinge ambele apeluri ca fiind nefondate
Față de soluția adoptată nu se va da curs cererii apelanților privind acordarea cheltuielilor de judecată, conform art. 298 rap. la art. 274.proc.civ. întrucât culpa procesuală le revine integral acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de apelanții pârâți-reclamanți, domiciliat în B,- - 114,. 7,. B,. 1,. 13, sector 6, și, domiciliată în B,-, sector 2, și ambii cu domiciliul ales la.Av. ",;, " cu sediul în B,-, sector 1, precum și de apelantul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1917 din 23 decembrie 2008,pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr. -, în contradictoriu cu intimații reclamanți-pârâți, și, toți cu domiciliul ales la. Av. " " cu sediul în B,-, sector 1, ca nefondate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 decembrie 2009.
Președinte, Judecător,
-
Grefier,
Red.N-
.
10ex./26.02.2010
-5.-
Președinte:Mihai Negoescu GândacJudecători:Mihai Negoescu Gândac, Ionelia Drăgan
