Anulare act. Decizia 678/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.678
Ședința publică din 21 iulie 2008
PREȘEDINTE: Dr.- -
JUDECĂTOR 1: Adriana Corhan
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.430/22.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - secția civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - și.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă personal contestatorul, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată atașat dosarul nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA în care s-a pronunțat decizia atacată și depuse la dosar prin registratura instanței la data de 17.07.2008 concluziile scrise formulate de către contestator.
Contestatorul, prezent personal, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în susținerea cererii sale.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestator, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, constatarea nulității certificatului de moștenitor testamentar după defuncta și admiterea cererii sale de expulzare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față constată:
Prin contestația în anulare - denumită specială de către contestatorul - acesta a solicitat, potrivit art.317 al.1 pct.1 pr.civ. (pentru necitare legală a domiciliul său conform art.98 pr.civ.) și art.318 al.1 teza 1.pr.civ. (pentru săvârșirea unor erori materiale în cursul procesului și pentru neluarea în considerare a diverselor probe din dosar referitoare la nulitatea certificatului de moștenitor nr.52/2004), anularea deciziei din dosarul nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția civilă, identificată de instanță ca fiind decizia civilă nr.430/22.04.2008.
În motivarea pe larg a acestei contestații (filele 9-10 dosar) s-a arătat că înțelege să susțină contestația de expulzare din România pentru motive de persecuție religioasă în perioada anilor 1972-2008, expunând în fraze redate în limba engleză și limba română, nemulțumirea sa legată de modul în care s-a judecat dosarul său prin care i s-a negat calitatea de moștenitor testamentar după defuncta, aspecte pe care le-a menționat și în concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din 21.07.2008 (filele 16-23).
Pentru examinarea susținerilor contestatorului a fost atașat dosarul nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA în care s-a pronunțat decizia atacată.
Analizând conținutul contestației prin prisma celor două texte legale expres invocate - art.317 pct.1 și art.318 al.1 teza a pr.civ. -, și prin raportare la conținutul deciziei la care ea se referă, Curtea constată că această contestație este neîntemeiată.
Se cuvine în primul rând a se menționa faptul că deși contestatorul și-a intitulat cererea "contestație în anulare specială", prin invocarea ca temei și a art.317 al.1 pct.1 pr.civ. alături de art.318 al.1 teza 1.pr.civ. rezultă că această cerere vizează și o contestație în anulare obișnuită, motiv pentru care Curtea va analiza ca atare această cerere.
Curtea constată că decizia civilă nr.430/22.04.2008 care face obiectul prezentei contestații în anulare a fost pronunțată într-o cerere de revizuire formulată de același contestator împotriva deciziei de recurs nr.1051/18.10.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA.
Prin urmare, potrivit art.318 pr.civ. - care consacră procedura contestației în anulare speciale, pentru cele două motive prevăzute în text - rezultă că aceasta nu poate fi exercitată decât împotriva unei decizii date în recurs, ori, contestația de față este îndreptată împotriva unei decizii date nu într-un recurs, ci într-un dosar de revizuire.
Ca atare, decizia civilă nr.430/22.04.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA nu poate fi examinată potrivit art.318 al.1 teza 1.pr.civ. invocat în mod expres în contestație, legea excluzând în mod clar o astfel de posibilitate.
În legătură că celălalt temei legal al contestației - art.317 al.1 pct.1 pr.civ. - de asemenea invocat în mod expres -, Curtea constată că el nu se confirmă în cauză.
Contrar susținerilor contestatorului potrivit cărora el nu a fost legal citat la domiciliul său în dosarul finalizat prin decizia contestată, Curtea constată că el a fost legal citat în acel dosar încă de la primul termen de judecată din 26.02.2008 (filele 33 și 34), drept pentru care s-a și înfățișat personal în instanță atât la acel termen cât și la termenele ulterioare din data de 11.03.2008 (fila 55), 08.04.2008 (fila 70) și inclusiv la 22.04.2008 (fila 76) când s-a judecat cererea sa de revizuire.
În concluzie, motivul contestației prevăzută de art.317 al.1 pct.1 pr.civ. este neîntemeiat.
În ceea ce privește celelalte susțineri din cuprinsul prezentei contestații - și care se referă la procedura de expulzare din România pe care contestatorul o solicită - Curtea constată că ele sunt străine cadrului legal al contestației în anulare și, deciziei contestate în prezentul dosar, motiv pentru care nu este în drept să procedeze la examinarea lor.
Pentru toate aceste considerente Curtea va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.430/22.04.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA din dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.430/22.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția civilă în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 21 iulie 2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu
Dr.- - - - G -
Grefier,
- -
Red.DC/22.07.2008
Tehnored.MM/2 ex/.22.07.2008
Președinte:Adriana CorhanJudecători:Adriana Corhan, Daniela Calai, Gheorghe Oberșterescu