Anulare act. Decizia 699/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.699/CM
Ședința publică din 23 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamantul, domiciliat în M,-,.4,.A,.10, județul C, împotriva sentinței civile nr.635 din 23 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu sediul în M,-, județul C și M PRIN LICHIDATOR C, cu sediul în C, str.-.- nr.24, județul C, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant, lipsind intimații pârâți.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
În referatul oral, grefierul de ședință învederează că la data 10.09.2008 prin serviciul registratură, recurentul reclamant a depus răspunsul la excepția inadmisibilității, precum și un set.
După referatul grefierului de ședință;
Întrebat fiind recurentul reclamant, acesta arată că în cauză nu mai are alte cereri de formulat sau acte noi de depus.
Instanța luând act de declarația acestuia că nu mai are alte înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul recurentul reclamant, referitor la excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata pârâtă pe calea întâmpinării, susține că aceasta nu este întemeiată și solicită respingerea ei.
Referitor la recursul de față, susține că în mod greșit instanța de fond în a admis excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziilor nr. 61/06.03.1990, nr.24/06.03.1990 și nr.35/09.04.1990 și a respins acțiunea ca tardiv formulată, întrucât deciziile nominalizate, au fost atacate în instanță la momentul respectiv și ele nu mai există, astfel că excepția de tardivitate nu se justifică. Instanța de fond a fost în imposibilitate de a pune în discuție - nulitatea deciziilor menționate întrucât nu se cunoștea data certă a comunicării acestora către reclamant.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu trimitere spre rejudecarea fondului.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța, înregistrată sub nr- reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA Mas olicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate nulitatea absolută a dispozițiilor nr. 61/06.03.1990, nr. 24/06.03.1990 și nr. 35/09.04.1990 emise de Întreprinderea de Gospodărie Comunală și Locativă M, obligarea pârâtei la plata cu titlu de despăgubiri materiale a sumei de 300.000 lei constând în contravaloarea salariului neîncasat în perioada 01.02.1996 - 01.04.2006 și daune morale în sumă de 40.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că prin decizia nr. 61/06.03.1990 emisă de GIGCL Caf ost eliberat din funcția de inginer șef la IGCL M, prin decizia nr. 24/06.03.1990 emisă de IGCL Maf ost încadrat în funcția de inginer principal, iar prin decizia nr. 35/09.04.1990 i-a fost desfăcut contractul individual de muncă pentru abateri disciplinare.
Reclamantul învederează că în urma transformărilor și reorganizării SC SA M este societatea care a preluat drepturile și obligațiile angajatorului care a emis deciziile contestate.
Totodată se mai arată că împotriva deciziilor contestate a formulat o plângere la Parchetul de lângă Judecătoria Medgidia iar în urma comunicării rezoluției parchetul din data de 24.01.2008 a formulat prezenta acțiune.
Pârâta, prin lichidator SC, a formulat întâmpinare solicitând suspendarea judecării cauzei.
În motivarea susținerilor sale, lichidatorul învederează faptul că prin încheierea nr. 6010/16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dos. nr- s-a dispus deschiderea procedurii falimentului pentru debitoarea SC SA.
În aceste condiții lichidatorul a invocat prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 ca temei al cererii de suspendare.
Prin încheierea de ședință din data de 05.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dos. nr-, instanța a dispus disjungerea contestației împotriva dispozițiilor nr. 61/06.03.1990, nr. 24/06.03.1990 și nr. 35/09.04.1990 sens în care s-a format dosarul nr-. Totodată s-a suspendat judecata cererii privind acordarea despăgubirilor în dosarul nr-. S-a reținut incidența art. 36 din Legea nr. 85/2006 și a art.165 Cod pr.civilă.
În ceea ce privește judecata cererii privind plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale pentru perioada 01.02.1996 - 01.04.2006 și plata daunelor morale, instanța având în vedere prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 a dispus suspendarea judecării cauzei.
În dos. nr- având ca obiect contestația împotriva dispozițiilor emise de pârâtă instanța a procedat la continuarea judecății cauzei având în vedere că această acțiune are la bază un litigiu de muncă a cărui soluționare nu este împiedicată de normele speciale care reglementează procedura insolvenței.
Având în vedere obiectul dedus judecății și precizările formulate de către reclamant, instanța din oficiu a invocat excepția tardivității formulării contestației împotriva dispozițiilor nr. 61/06.03.1990, nr. 24/06.03.1990 și nr. 35/09.04.1990.
În raport de disp. art. 137 Cod pr. civilă instanța s-a pronunțat asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, prin sentința civilă nr. 635 din 23.05.2008 Tribunalul Constanțaa admis excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziilor nr. 61/6.03.1990, nr. 24/6.03.1990 și nr. 35/9.04.1990 și a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții M prin lichidator judiciar, ca tardiv formulată.
Asupra excepției tardivității formulării contestației Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 176 din Codul muncii, respectiv Legea nr. 10/1972, aplicabilă la data emiterii deciziilor contestate, termenul de sesizare a organelor de soluționare a litigiilor de muncă era de 30 de zile de la data comunicării, în cazul în care legea prevede necesitatea unei comunicări, iar în celelalte cazuri, de la data când cel interesat a luat cunoștință de măsura sau împrejurarea care a determinat litigiul.
Conform susținerilor reclamantului, făcute în ședință publică la termenul din 21.05.2008, acesta a luat la cunoștință de dispozițiile contestate după luna aprilie 1990, când a solicitat instanței de judecată reintegrarea și obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești.
Chiar dacă luna în care s-au comunicat deciziile contestate nu este certă, este cert totuși că acestea au fost comunicate în anul 1990.
Susținerile reclamantului potrivit cu care, fiind vorba de o nulitate absolută, aceasta poate fi invocată oricând, nu au fost reținute de către instanță având în vedere că prevederile art.2 din Decretul Lege nr. 167/1958 se referă la prescripția dreptului de a invoca nulitatea absolută a actelor juridice civile, fiind o reglementare cu caracter general, în timp ce nulitatea deciziilor emise de către angajator în cadrul raporturilor de muncă și termenele de contestare a acestora, deci inclusiv de invocare a nulității lor, sunt reglementate de legislația specială specifică raporturilor de muncă, legislație care se aplică cu precădere.
În această situație instanța analizat excepția tardivității formulării contestației împotriva dispozițiilor emise de pârâtă prin prisma termenului de 30 de zile potrivit legislației speciale.
Formularea unei plângeri penale în anul 1998 nu constituie un motiv care să suspende sau să întrerupă termenul de 30 de zile în care se putea formula contestația împotriva dispozițiilor, neexistând o prevedere legală care să prevadă un astfel de efect al unui plângeri penale asupra termenului de formulare a contestației.
Pe de altă parte, rezultă că reclamantul a formulat plângerea penală abia în 12.10.1998, la mult timp după ce expirase termenul de 30 de zile pentru formularea contestației împotriva deciziilor emise de angajator. Plângerea penală s-a soluționat de altfel prin neînceperea urmăririi penale (rezoluția din 26.10.1999 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr. 2160/P/1998).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.
Recurentul consideră hotărârea Tribunalului Constanța nelegală în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 cod pr. civilă raportate la art. 270-271, 283 lit."a" și "c", art. 278-288 și 291 din Codul muncii, precum și cu Legea 1/1970 privitoare la disciplina muncii în vigoare până la 1.03.2003 când a intrat în vigoare noul Cod al muncii, sens în care arată:
Este adevărat că între data emiterii dispozițiilor a căror nulitate solicită a fi constatată și data acțiunii sale, s-a scurs mai mult timp decât 30 de zile sau 3 ani, cât prevedea și Codul muncii anterior ca și cel actual, numai că plângerea s-a penală soluționată în realitate la 26.10.1999 de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, dar adusă la cunoștința sa abia la data de 23.01.2008, ceea ce face ca în acest interval de timp, de la data plângerii și până la comunicare, orice termen procedural să fie întrerupt sau suspendat, cu atât mai mult cu cât organul de urmărire penală confirmă realitatea infracțiunilor reclamante.
În situația dată instanța de fond, mai ales că a fost vorba despre o infracțiune de fals, avea obligația conform art. 184 Cod pr. civilă să cerceteze ea însăși capătul de cerere privitor la nulitate și privitor la cuantumul despăgubirilor, să dispună efectuarea unei expertize contabile care să stabilească în funcție de inflație cuantumul despăgubirilor materiale din salariu, datorate.
rezoluției organului de procuratură ar fi clarificat în totul nulitatea celor două dispoziții, despre care la pag.2 și 3 se spune textual că postul de inginer principal la data când reclamantul a fost numit ca atare, nu era vacant, iar cu privire la dispoziția nr. 35/1990 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 130 lit. "i" Codul muncii așa cum a afirmat tot timpul, aceasta nu i s-a comunicat niciodată pentru aoa taca.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia motivat de faptul că termenul de sesizare a organelor de soluționare a litigiilor de muncă este de 30 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea, încetarea contractului individual de muncă.
Cu privire la excepția inadmisibilității recursului Curtea a respins-o ca nefondată,având în vedere dispozițiile art. 80 din Legea nr. 168/1999 care reglementează dreptul părții de a formula recurs în termen de 10 zile de la cata comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată reclamantul a contestat deciziile nr. 61/6.03.1990, 24/6.03.1990 și 35/9.04.1990 emise de pârâtă, fosta Întreprindere de Gospodărie Comunală și Locativă
La momentul emiterii deciziilor era în vigoare vechiul Cod al muncii, respectiv Legea nr. 10/1972 care prin art. 176 prevedea faptul că termenul de sesizare a organelor de soluționare litigiilor de muncă este de 30 de zile de la data comunicării, în cazul în care legea prevede necesitatea unei comunicări, iar în celelalte cazuri, de la data când cel interesat a luat la cunoștință de măsura sau împrejurarea care a determinat litigiul.
Recurentul reclamant a invocat întreruperea sau suspendarea termenului de 30 de zile, întrucât a formulat plângerea penală soluționată la 26.10.1994, însă adusă la cunoștința sa la 23.01.2008.
Sesizarea instanței judecătorești este un act de procedură, iar termenele în care se pot formula cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, sunt în consecință, termene de decădere.
Fiind vorba de un termen de decădere, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 103 Cod pr. civilă potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea și nu dispozițiile art. 13 și 16 din Decr. 167/1958 care reglementează cauzele de suspendare și întrerupere a termenului de prescripție.
Potrivit susținerilor reclamantului făcute în ședința publică la termenul din 21.05.2008, acesta a luat la cunoștință de dispozițiile contestate după aprilie 1990, când a solicitat instanței de judecată reintegrarea și obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești.
În aceste condiții, contestația împotriva dispozițiilor emise de pârâtă înregistrată la data de 31.01.2008, este formulată cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.
Cauza fiind corect soluționată pe excepție, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs referitoare la fondul cauzei.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod pr. civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul pârât M PRIN LICHIDATOR
Respinge recursul civil declarat de reclamantul, domiciliat în M,-,.4,.A,.10, județul C, împotriva sentinței civile nr.635 din 23 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu sediul în M,-, județul C și M PRIN LICHIDATOR C, cu sediul în C, str.-.- nr.24, județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond;
Red.dec.jud. /22.10.2008
Dact.gref.
2 ex./22.10.2008
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Mariana Bădulescu, Maria Apostol
