Anulare act. Decizia 706/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 706
Ședința publică din 11 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta " "2001"SRL, împotriva deciziei civile nr. 1 din 9 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul recurent și pârâtul intimat, având ca obiect constatare nulitate absolută.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea pârâtei recurente " "2001"SRL T, avocat pentru reclamantul intimat și mandatarul reclamantul domnul, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cereri instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș pentru judecarea recursului. A arătat că soluția instanței de apel, de admitere a excepției de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara, raportat la valoarea obiectului litigiului este greșită deoarece prin încheierea de ședință din 07.09.2006, reclamantului i s-a pus în vedere să indice valoarea obiectului cererii iar acesta a arătat că valoarea obiectului cererii este 639.593.600 ROL, adică 63.959 lei(RON). Solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de tribunal. Arată că în legătură cu acest aspect atât prima instanță cât și instanța de control judiciar, prin încheierea nr. 14 din 10.12.2006, au stabilit că este vorba de o acțiune mixtă în constatare și rectificare CF, că cele patru apartamente situate într-un imobil din centul, la data introducerii acțiunii depășesc valoarea de 5 miliarde lei, context în care competentă să judece în primă instanță este tribunalul, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5702/31.05.2007 Judecătoria Timișoaraa admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului și a prescripției dreptului la acțiunea privind nulitatea relativă a contractelor de vânzare - cumpărare autentificate sub numerele 707/29.04.2002 și 749/03.05.2002. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității absolute a acelorași contracte de vânzare - cumpărare formulată de același reclamant împotriva pârâtei SC SRL.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că prețul stabilit prin cele două contracte a fost negociat între părți, întocmindu-se un raport de evaluare a imobilului și apelându-se la părerea unui avocat, astfel încât nu se poate reține că acest preț ar fi unul deghizat, în vederea fraudării fiscului.
Cât privește fraudarea legii și cauza ilicită invocată de reclamat prin precizarea de acțiune, acesta nu a precizat care au fost dispozițiile legale imperative încălcate la încheierea contractelor și în ce a constat cauza ilicită, reclamantul arătând doar că scopul urmărit de cumpărător nu a fost acela de a-și asigura condiții locative sau de utilitate imediată.
Referitor la nulitatea relativă a contractelor, prima instanță a reținut că față de data încheierii contractelor și anume 29.04.2002, respectiv 03.05.2002 și data formulării acțiunii de față, 12.06.2006, s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului la acțiune prevăzut de Decretul 167/1958. În plus, judecătoria a reținut că din declarațiile martorilor audiați în cauză nu reiese cu certitudine că defunctul ar fi încheiat contractele sub presiune psihică și contrar voinței sale.
Reținând că actele de vânzare - cumpărare au fost încheiate cu SC SRL în calitate de cumpărător și că pârâtul a semnat aceste contracte doar în calitate de reprezentant al societății, iar nu în nume propriu, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Împotriva hotărârii a formulat apel reclamantul considerând că sentința pronunțată este netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că în mod neîntemeiat prima instanță a respins acțiunea față de pârâtul pe motiv că acesta nu are calitate procesuală pasivă, în speță existând un contract de mandat între SC SRL și, care este asociat și administrator al acestei societăți și în baza căruia SC SRL are doar calitatea de persoană interpusă, adevăratul cumpărător al acestor apartamente fiind.
Cât privește prescripția dreptului de a solicita anularea contractelor, apelantul a apreciat că în speță sunt aplicabile disp. art. 9 alin. 2 din Decretul 167/1958, neputându-se reține excepția prescripției. exercitate asupra vânzătorului defunct de către pârâtul, coroborate de vârsta înaintată a acestuia și cu prețul neserios plătit pentru patru apartamente în centrul constituie motive suficiente pentru anularea acestor contracte, voința autorului fiind primordială în stadiul formării actului, a mai apreciat apelantul.
S-a mai arătat de către apelant că primul contract de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. 707/2002, a vizat apartamentul nr. 4 din imobilul situat în T str. - nr. 12, vânzarea fiind făcută pe un preț de 7060 EURO, societatea cumpărătoare asumându-și și obligația de a aduce o seria de îmbunătățiri la imobil, în scopul îmbunătățirii confortului vânzătorului care urma să locuiască în acest apartament în baza dreptului de abitație viageră rezervat. Cu toate acestea, societatea cumpărătoare nu și-a îndeplinit obligația asumată, respectiv aceea de a pune la dispoziție vânzătorului o locuință în care acesta să poată locui până la sfârșitul vieții sale, a arătat apelantul.
A fost de asemenea invocată de către apelant simularea prețului în vederea fraudării fiscului, arătându-se că la stabilirea echivalenței dintre preț și valoarea lucrului vândut nu pot fi luate în considerare alte elemente de apreciere, cum ar fi raporturile de rudenie dintre părți, care să justifice prețul derizoriu, fiind incidente dispozițiile art. 948 pct. 4, 966 și 968Cod civil, contractul fiind nul pentru cauză ilicită.
Intimata SC 2001 SRL a formulat întâmpinare, apreciind că natura căii de atac declarate în cauză este cea a recursului, acesta fiind nul pentru nemotivare în termen și solicitând ca, în cazul în care calea de atac va fi apreciată ca apel, acesta să fie respins ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, în esență pentru considerentele reținute în considerentele hotărârii primei instanțe.
La termenul de judecată din 21.11.2007 tribunalul a calificat drept apel calea de atac incidentă în speță, pentru considerentele redate în încheierea de ședință de la acel termen.
La termenul din 09.01.2008, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților, ca motiv de ordine publică, potrivit art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, competența de soluționare a cauzei în primă instanță.
Prin decizia civilă nr. 1 din 9 ianuarie 2008, Tribunalul Timiș a admis apelul declarat de apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 5702/31.05.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și SC 2001 SRL
A admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara.
A anulat hotărârea apelată și a trimis cauza spre soluționare în primă instanță Tribunalului Timiș.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că în raport de dispozițiile cuprinse în art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. "b" Cod procedură civilă și raportat la valoarea obiectului cererii, competența de a soluționa pricina în primă instanță revenea Tribunalului Timiș, iar nu Judecătoriei Timișoara.
La aprecierea valorii obiectului cererii în funcție de care se stabilește competența materială a instanței, s-a avut în vedere prețuirea acestui obiect făcută de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, conform art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă. Această mențiune obligatorie a cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă, este stipulată tocmai în vederea învestirii corecte a instanței cu cererea de chemare în judecată.
Tribunalul reține că reclamantul a prețuit valoarea fiecăruia dintre cele patru apartamente care fac obiectul litigiului la suma de 75.000 EURO, prin chiar cererea de chemare în judecată, astfel încât valoarea totală a obiectului litigiului, prețuită de reclamant, este de 300.000 EURO. Prin raportare la un curs al EURO de 3,52 lei practicat de BNR la 12.06.2006 (data înregistrării acțiunii), suma de 300.000 EURO echivalează cu 1.056.000 lei noi, competența soluționării cauzei în primă instanță revenind astfel, conform art. 2 lit. "b"Cod procedură civilă, Tribunalului Timiș. Nu prezintă relevanță sub aspectul investirii instanței precizările ulterioare făcute de către reclamant privind valoarea obiectului litigiului, luându-se în considerare, astfel cum am arătat, valoarea obiectului cererii de la momentul investirii instanței. Cu atât mai puțin prezintă relevanță sub aspectul stabilirii valorii obiectului cererii raportul de expertiză extrajudiciară depus de către intimat.
Împotriva deciziei civile nr. 1 din 9 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs pârâta " "2001"SRL criticând hotărârea pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș pentru soluționarea recursului.
În motivarea recursului a arătat că Tribunalul Timiș în mod greșit a reținut că reclamantul a prețuit valoarea fiecăruia dintre cele patru apartamente care fac obiectul litigiului la suma de 75.000 EURO, prin chiar cererea de chemare în judecată și că valoarea totală a obiectului litigiului ar fi de 300.000 EURO, adică echivalentul a 1.056.000 lei la data introducerii acțiunii.
În speță, susține recurenta, reclamantul nu a indicat valoarea obiectului litigiului prin cererea de chemare în judecată ci ulterior, la termenul din 21.09.2006, atunci când prima instanță i-a pus în vedere să indice valoarea obiectului cererii pentru a putea calcula taxa de timbru.
Astfel, la termenul din 21.09.2006, reclamantul a depus la dosar un înscris prin care a arătat că valoarea totală a obiectului cererii este de 639.593.600 lei, menționând că la baza stabilirii acestei sume stă un raport de evaluare al imobilelor.
Altă critică se referă și la atitudinea contradictorie a instanței de apel cu privire la valoarea obiectului litigiului. Astfel, prin încheierea din 21.11.2007, instanța de apel constată că valoarea obiectului cererii este de 75.000 EURO și recalifică calea de atac ca fiind "apelul", pentru ca ulterior să constate că valoarea obiectului cererii este de 300.000 EURO și să stabilească competența de soluționare a litigiului în primă instanță în favoarea tribunalului.
Pârâta recurentă consideră că inconsecvența instanței în ceea ce privește această chestiune reprezintă consecința a modului în care reclamantul și-a formulat acțiunea, care în primă instanță a indicat suma de 63.959,5 lei.
Raportat la această sumă recurenta consideră că față de dispozițiile art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, inclusiv soluția de calificare a căii de atac ca fiind apelul este vădit nelegală și ca atare solicită admiterea recursului și trimiterea dosarului la tribunal, tribunalul fiind instanța competentă să soluționeze cauza în recurs.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art. 304 și urm. Cod procedură civilă, Curtea stabilește că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Așa cum în mod corect a stabilit tribunalul, la aprecierea valorii obiectului cererii (în funcție de care se stabilește competența materială a instanței), trebuie avută în vedere prețuirea făcută de reclamant prin cererea de chemare în judecată conform art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă, neavând relevanță, sub aspectul investirii instanței, precizările ulterioare făcute de reclamant privind valoarea obiectului litigiului.
Art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, precizează că cererea nu se socotește modificată sub aspectul competenței materiale dacă pe parcursul soluționării litigiului reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii.
În speța de față, în ședința publică din 07.09.2006, mandatarului reclamantului i s-a pus în vedere să precizeze în scris, conform art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă, valoarea fiecărui apartament dintre cele care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare atacate după prețuirea sa. La termenul din 21.09.2006, reclamantul a depus la dosar un înscris prin care a arătat că valoarea totală a obiectului cererii este de 639.593.600 lei, menționând că la baza stabilirii acestei sume stă un raport de evaluare al imobilelor.(pag. 155)
Având în vedere că potrivit art. 112 Cod procedură civilă, valoarea obiectului cererii se stabilește "după prețuirea reclamantului,l atunci când prețuirea este cu putință", iar reclamantul a prețuit obiectul litigiului la suma de 639.593.600 lei; văzând că stabilirea competenței se face prin cerere introductivă de instanță această cerere legând instanța în ceea ce privește soluționarea litigiului Curtea, în raport de valoarea interesului litigios stabilește că recursul declarat de către pârâtă este întemeiat astfel că în temeiul art. 312 Cod procedură civilă îl va admite.
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță în materie civilă procesele și cererile al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei vechi,(500.000 lei noi).
În cazul prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă, repartizare a pricinilor între tribunal și judecătorie se face, cu un ele excepții expres reglementate, după criteriul valoric obiectului litigiului, determinat la data sesizării instanțelor. Ca urmare, instanțele au obligația ca, premergător cercetării fondului și respectând cadrul procesual prescris de art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, să-și verifice competența materială și corelativ competența teritorială.
În speța de față obiectul acțiunii reclamantului este susceptibil de evaluare iar potrivit prețuirii reclamantului valoarea acestuia se ridică la cuantumul de 63.959 lei.
Potrivit art. 2821Cod procedură civilă, "nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind . litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie comercială".
Față de cele ce preced, Curtea găsește că în mod corect litigiul a fost soluționat în primă instanță de Judecătoria Timișoara și că în raport de textele sus-arătate, calea de atac împotriva sentinței civile nr.5702/2007 este recursul iar competent să-l soluționeze, în raport de dispozițiile art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, este tribunalul.
Ca urmare, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâta " "2001"SRL, împotriva deciziei civile nr. 1 din 9 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Va casa decizia civilă recurată și va trimite dosarul la Tribunalul Timiș, instanța competentă să soluționeze recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta " "2001"SRL, împotriva deciziei civile nr. 1 din 9 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia civilă recurată și trimite dosarul la Tribunalul Timiș, instanța competentă să soluționeze recursul.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /23.09.2008
Tehnored /23.09.2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
