Anulare act. Decizia 737/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.737
Ședința publică din data de 4 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Violeta Stanciu
JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Aurelia Popa Eliza Marin
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâții și, ambii domiciliați în comuna, jud. B, împotriva deciziei civile nr. 156 din 7 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții și, ambii domiciliați în comuna, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenții-pârâți, G și intimații-reclamanți și.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul esre timbrat cu 6,00 lei, potrivit chitanței nr. - din 2 iulie 2008 taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, ce s-au anulat la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispoz. art.242 al.2, pct.2 cod pr.civilă.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la udecătoria Pogoanele la data de 25 iunie 2007 și înregistrată sub nr-, reclamanții și, au chemat în judecată civilă pe pârâții și G, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.2889 din 6 septembrie 2005, având ca obiect imobilul situat în comuna, județul B, cu numărul cadastral 1705, compus din: casă de locuit și anexe gospodărești și terenul aferent, în suprafață de 827. din care: 462. teren curți+construcții și 365. teren arabil, cu vecinătățile: la nord,; la est, teren fără acte: la sud, iar la vest, drum comunal.
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că, în fapt, la data de 6 septembrie 2005, fost încheiat în formă autentică contractul de vânzare-cumpărare, prin care, în calitate de vânzători, au transferat proprietatea asupra imobilului menționat pârâților și G, care sunt fiica și respectiv, ginerele lor, în calitate de cumpărători, având credința și cu intenția de a încheia un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere,întrucât datorită bolilor și a vârstei înaintate, nu se puteau îngriji singuri. De altfel, în momentul încheierii actului, pârâții i-au asigurat că acesta conține și o clauză de întreținere.
La foarte puțin timp de la încheierea actului au constatat însă, că pârâții nu își îndeplinesc obligațiile pe care credeau că și le-au asumat prin contract, dimpotrivă aceștia au exercitat violențe fizice și verbale împotriva reclamanților, amenințându-i că îi vor da afară din locuință, întrucât acum sunt proprietari. În momentul în care au spus pârâților că sunt obligați prin contract să îi îngrijească, aceștia au răspuns că în contract nu este prevăzută o astfel de obligație obiectul contractului fiind doar vânzarea simplă. Au constatat astfel că au fost în eroare la momentul încheierii asupra naturii actului juridic încheiat.
Cauza unică și determinantă a consimțământului reclamanților, precum și scopul urmărit la încheierea acestui act au fost în sensul prestării unei întrețineri în schimbul transmiterii proprietății asupra imobilului.
Credința că încheie un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere a fost avută în vedere la momentul contractării, în lipsa căreia nu ar fi contractat, convenția astfel încheiată fiind nulă.
La data de 16 octombrie 2007 reclamanții au formulat precizări și completări la acțiunea inițială, solicitând sancționarea cu nulitatea a contractului, având în vedere că, în momentul perfectării au fost în eroare cu privire la natura actului încheiat, deci nu s-a realizat acordul de voință între părți, acestea având o falsă reprezentare asupra naturii actului ce s-a încheiat. Astfel, în vreme ce reclamanții au înțeles că încheie un contract nenumit de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager, cumpărătorii au înțeles că încheie un contract de vânzare-cumpărare în condițiile art.1295 din Codul civil.
Reclamanții au apreciat că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art.62 din Legea nr.36/1995 privind activitatea notarială, în sensul că actul este semnat doar de un vânzător și că semnătura respectivă este însoțită de o amprentă digitală, fără ca în încheierea de autentificare a actului să se fi făcut mențiuni cu privire la motivul pentru care unul dintre vânzători nu a putut semna, dar nici dispozițiile art.30 din Legea nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice la încheierea actelor juridice.
Pârâții și G au formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
La data de 6 septembrie 2005 au încheiat cu reclamanții un contract de vânzare cumpărare fără vreo clauză de uzufruct viager sau de întreținere. În aceste condiții, vânzarea este pură și simplă. De altfel, ei nici nu au locuit în imobil, însă, prin prisma relațiilor de familie, i-au ajutat pe cei doi reclamanți, făcând diverse treburi gospodărești.
La încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică se face citirea conținutului acestuia în fața părților, ceea ce înlătură afirmația reclamanților că nu au știut ce au semnat. În același timp, nu este adevărat că reclamanții le-au solicitat întreținerea, iar ei au refuzat. Dimpotrivă, reclamanții sunt cei care au refuzat ajutorul și, mai mult decât atât, îi împiedică să folosească imobilul ca adevărați proprietari.
Prin Sentința civilă nr.1168 din 10 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Pogoanelea admis acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții și G, astfel cum aceasta a fost precizată și completată și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2889 din 6 septembrie 2005.
Prin aceeași sentință, pârâții au fost obligați, în solidar, să plătească reclamanților suma de 612,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Înscrisul autentificat sub nr.2889 din 6 septembrie 2005, intitulat contract de vânzare-cumpărare, în care figurează ca părți reclamanții, în calitate de vânzători și pârâții, în calitate de cumpărători,poartă semnăturile cumpărătorilor și semnătura unuia dintre vânzători. Alăturat acestei din urmă semnături, indescifrabilă, în spațiul de sub rubrica "vânzători",destinat semnăturilor, este imprimată o amprentă digitală.
Această impresiune digitală nu poate fi însă considerată semnătură, căci semnătura trebuie să fie realizată de mâna părții care participă la întocmirea înscrisului, neputându-se admite înlocuirea acesteia prin punere de deget.
În consecință, cu privire la acest vânzător, notarul instrumentator trebuia să facă aplicarea prevederilor art.62 din Legea nr.36/1995, în procedura de autentificare a înscrisului.
Cu toate acestea, în cuprinsul încheierii de autentificare aflată în partea finală a actului comunicat, în fotocopie, de notarul instrumentator, nu se face nici o mențiune cu privire la notarul pentru care unul dintre vânzători nu a semnat și nici nu se precizează care dintre cei doi vânzători s-a aflat în această situație, consemnându-se că părțile "[.] după citirea actului, au cerut autentificarea lui și au semnat toate exemplarele, precum și anexele, în număr de cinci".
În cuprinsul încheierii de autentificare imprimată pe exemplarul înscrisului depus de reclamanți, după formularea mai sus redată, este dactilografiată următoarea adăugire: "[.] mai puțin, care nu a semnat, neștiind carte".
Instanța de fond a apreciat că nu poate ține seama de această adăugire, deoarece: persoana menționată are calitatea de cumpărător, iar în spațiul destinat semnăturilor celor doi cumpărători există două semnături; adăugirea nu este înscrisă în cuprinsul tuturor exemplarelor actului, iar această adăugire nu a fost însușită de notar prin semnătură.
Sesizându-se din oficiu, prin Încheierea de rectificare nr.12955 din 22 noiembrie 2007, notarul instrumentator a constatat că în cuprinsul actului autentificat sub nr.2889 din 6 septembrie 2005 s-a strecurat o eroare materială, că această eroare este evidentă și, reținând acordul tacit al părților, în baza art.53 din Legea nr.36/1995, a dispus rectificarea încheierii de autentificare, în sensul că se va citi "[.] mai puțin, care nu a putut semnat, neștiind carte, aplicându-i-se pe act arătătorul de la mâna dreaptă", în loc de "[.] mai puțin, care nu a semnat, neștiind carte".
Această încheiere de rectificare nu poate acoperi însă viciile care afectează încheierea de autentificare.
Astfel, lipsa unor forme esențiale, cerute în mod imperativ de lege, cum sunt cele prevăzute de art.65 din Legea nr.36/1995, nu poate fi considerată o simplă eroare sau omisiune susceptibilă de îndreptare în condițiile art.53 din același act normativ. Lipsa unuia sau a mai multora dintre aceste condiții esențiale de formă,lipsește înscrisul de validitate ca înscris autentic.
Nici datele relevate de cuprinsul înscrisului și nici cele evidențiate de actele care au stat la baza autentificării acestuia, nu lămuresc care a fost motivul pentru care unul dintre vânzători nu a semnat și nici care dintre cei doi vânzători s-a aflat în această situație.
În condițiile în care, la data pronunțării încheierii de rectificare, părțile erau implicate într-un litigiu având ca obiect desființarea actului tocmai pentru lipsa formelor esențiale prezumția acordului tacit al reclamanților la îndreptarea sau completarea actului, dedusă din neopunerea acestora după ce au fost legal citate, instituită de art.53 teza a doua din Legea nr.36 /1995, este inoperantă, fiind lipsită de temei.
Văzând și dispozițiile art.105 alin.(2) din Codul d e procedură civilă, instanța de fond a constatat că încheierea de autentificare a actului este lovită de nulitate, înscrisul autentificat sub nr.2889 din 6 septembrie 2005 fiind, pe cale de consecință, nul ca înscris autentic.
În ceea ce privește construcțiile ce au făcut obiectul contractului, fiind vorba despre bunuri comune, existența consimțământului valabil presupune existența unor manifestări de voință convergente și exprese din partea ambilor titulari ai dreptului de proprietate.
În cauză, însă, actul de înstrăinare poartă doar semnătura unuia dintre soții reclamanți, iar pârâții nu au probat că și soțul nesemnatar a consimțit expres la convenția de înstrăinare a construcțiilor.
Prin urmare, nulitatea instrumentului constatator, ca înscris autentic, atrage însăși nulitatea actului juridic civil contestat.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art.284 alin.(1) din Codul d e procedură civilă, pârâții și G au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Vânzătoarea a fost prezentă la încheierea actului, acesta i-a fost citit și a aplicat amprenta digitală, consimțind astfel, ca și soțul acesteia, la autentificarea actului; acordul său a fost perfect valid exprimat și preluat de către notar și introdus în cuprinsul actului, chiar dacă mențiunea imposibilității de a semna a vânzătoarei a fost cuprinsă mai târziu, prin încheierea de rectificare. Acest aspect nu afectează însă în nici un fel validitatea actului, întrucât această mențiune cuprinde un element existent și cunoscut de notar la momentul facerii actului.
Doar în lipsa unei încheieri rectificatoare se putea vorbi de prezența unui motiv de nulitate absolută ce nu putea fi înlăturat în nici un fel decât prin anularea actului, întrucât pe bună dreptate nu se putea verifica dacă vânzătoarea și-a exprimat în vreun fel acordul de voință sau de ce nu și-a exprimat acordul de voință.
Instanța de fond a greșit atunci când a încuviințat probatoriul testimonial în contra înscrisului autentic, încălcându-se astfel și dispozițiile art.1191 din Codul civil.
După examinarea, legalității și temeiniciei sentinței supuse apelului, sub aspectul criticilor formulate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și verificând, în limitele cererii de apel, în contextul dispozițiilor art.295 alin.(1) din Codul d e procedură civilă, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr.156 din 7 mai 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții și G, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Probele administrate în cauză au fost judicios analizate și corect interpretate de către instanța de fond atunci când aceasta a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare,autentificat sub nr.2889 din 6 septembrie 2005,pentru imobilul casă de locuit,anexele gospodărești și terenul aferent,în suprafață de 827.situate în comuna,județul
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, înscrisul autentificat sub nr.2889 din 6 septembrie 2005, intitulat "contract de vânzare-cumpărare", în care figurează ca părți reclamanții, în calitate de vânzători și pârâții, în calitate de cumpărători, poartă semnăturile cumpărătorilor și semnătura numai a unuia dintre vânzători. Alăturat acestei din urmă semnături este imprimată o amprentă digitală. Această impresiune digitală nu poate fi considerată semnătură, întrucât semnătura trebuie să fie realizată de mâna părții care participă la încheierea înscrisului, neputându-se admite înlocuirea acesteia prin punere de deget.
În cuprinsul încheierii de autentificare, aflată în partea finală a actului contestat notarul nu face nicio mențiune cu privire la motivul pentru care unul dintre vânzători nu a semnat înscrisul și nici nu precizează care dintre cei doi vânzători s-a aflat în această situație consemnându-se doar că părțile "[.] după citirea actului, au cerut autentificarea lui și au semnat toate exemplarele.", după care este dactilografiată următoarea adăugire: "[.] mai puțin, care nu a semnat, neștiind carte". Această adăugire nu este însă înscrisă în cuprinsul tuturor exemplarelor actului și nici nu a fost însușit de notar prin semnătură.
Pe parcursul procesului, prin Încheierea de rectificare nr.12955 din 22 noiembrie 2007 notarul public a constatat că în cuprinsul actului autentificat sub nr.2889 din 6 septembrie 2005 s-a strecurat o eroare materială și că această eroare materială este evidentă. Reținând acordul tacit al părților, în baza art.53 din Legea nr.36/1995 notarul a dispus rectificarea încheierii de autentificare, în sensul că se va citi "[.] mai puțin, care nu a putut semna, neștiind carte, aplicându-i-se pe act arătătorul de la mâna dreaptă", în loc de "[.] mai puțin, care nu a semnat, neștiind carte".
Ori, potrivit art.53 din Legea nr.36/1995, îndreptarea erorilor sau înlăturarea omisiunilor vădite din actele notariale presupune existența unor date rezultate din lucrările cauzei care fac posibilă îndreptarea greșelilor sau completarea omisiunilor.
Nici datele relevate de cuprinsul înscrisului, dar nici cele evidențiate de actele care au stat la baza autentificării acestuia, nu lămuresc care a fost motivul pentru care unul dintre vânzători nu a semnat înscrisul și nici care dintre cei doi vânzători s-a aflat în această situație.
La data pronunțării încheierii de rectificare părțile erau deja implicate într-un litigiu având ca obiect desființarea actului tocmai pentru lipsa acestor forme esențiale. În aceste împrejurări, prezumția acordului tacit al reclamanților la îndreptarea sau completarea actului dedusă din neopunerea acestora după ce au fost legal citați, instituită de art.53 din Legea nr. 36/1995 este inoperantă, fiind lipsită de temei.
Prin urmare, corect s-a apreciat de către instanța de fond că încheierea de autentificare a actului, cu nr.2889 din 6 septembrie 2005, este lovită de nulitate, astfel încât și înscrisul autentificat sub nr.2889, la aceeași dată, intitulat "contract de vânzare-cumpărare", este nul ca înscris autentic.
Împotriva deciziei sus menționate au declarat recurs pârâții și G, criticând-o pentru nelegalitate, arătând în esență că nu ne aflăm în situația unei erori materiale susceptibile de îndreptare pe calea unei încheieri, ci doar în prezența unor vicii insurmontabile pe fondul actului, lipsindu-l astfel pe acesta de înscrisul de validare ca act autentic, adică acea încheiere de autentificare considerată nulă absolut.
Au mai arătat recurenții, că hotărârea pronunțată are o motivare contradictorie ce rezultă din considerentele acesteia, s-au apreciat în mod greșit probatoriile administrate în cauză, s-au încuviințat probatorii testimoniale în contra înscrisului autentic depus la dosar prin care se tinde la dovedirea unei așa zise erori în care s-ar fi aflat vânzătoarea la întocmirea actului.
În concluzie, recurenții au arătat că acordul de voință al vânzătorilor a fost perfect valid exprimat și preluat de către notar, introdus în cuprinsul actului chiar dacă mențiunea imposibilității de a semna vânzătoarei a fost cuprinsă mai târziu prin încheierea de rectificare, acest aspect neafectând în niciun fel validitatea actului, întrucât această mențiune nu contine un fapt subsecvent cronologic, ci un element existent și cunoscut de către notar la momentul facerii actului, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri și pe fond respingerea acțiunii formulată de către reclamanți.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, așa cum au fost expuse mai sus, apreciază că acestea sunt total nefondate, urmând a fi respinse ca atare deoarece, ambele instanțe au încuviințat probatorii în conformitate cu disp.art.295 alin.1 cod pr.civilă pe situatia de fapt dedusă judecății și au făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale ce au incidență în cauză.
Probele administrate în cauză au fost judicios analizate și interpretate corect de către ambele instanțe, reținând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare datorită faptului că, în calitate de vânzători intimați au semnat în parte contractul, numai unul dintre vânzători și alăturat acestei din urmă semnături este imprimată o amprentă digitală, care nu poate fi considerată semnătură, deoarece semnătura trebuie să fie realizată de mâna părții care participă la încheierea înscrisului, neputându-se admite înlocuirea acesteia prin punerea de deget.
Mai mult decât atât, Curtea apreciază că instanțele au reținut corect că, în cuprinsul încheierii de autentificare, aflată în partea finală a actului contestat, notarul nu a făcut niciun fel de mențiune cu privire la motivul pentru care unul din vânzători nu a putut semna, drept pentru care, ulterior prin încheierea de rectificare nr.12955/22.11.2007 notarul public a constatat că, în cuprinsul actului autentificat, s-a strecurat o eroare materială evidentă și cu acordul tacit al tuturor părților a procedat la rectificarea actelor, în conformitate cu dispoz. art.53 din Legea 36/1995.
Totodată, din actele depuse la dosar, mai rezultă că la data pronunțării încheierii de rectificare, părțile erau deja implicate într-un litigiu, având ca obiect desființarea actului tocmai pentru lipsa acestor forme esențiale, considerente pentru care, ținând cont și de acordul tacit al recurenților, Curtea apreciază că în mod corect ambele instanțe au reținut că încheierea de autentificare a actului sus menționată este lovită de nulitate și drept consecință și înscrisul autentificat la acea dată intitulat contractul de vânzare-cumpărare este nul ca înscris autentic.
Astfel fiind, pentru toate considerentele sus menționate, Curtea apreciază că recursul declarat de către pârâți este neîntemeiat în conformitate cu dispoz. art.312 cod pr.civilă, urmând a fi respins ca atare, motivele invocate nu se încadrează în niciuna din cauzele de modificare sau casare a hotărârilor pronunțate, prevăzute de disp.art.304 cod pr.civilă, recurs care nu a mai fost susținut de către aceștia, solicitându-se judecarea în lipsă a cauzei de către instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâții și, ambii domiciliați în com. jud. B, împotriva deciziei civile nr. 156 din 7 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții ȘI, ambii domiciliați în comuna jud. B, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 septembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Aurelia Popa Eliza Marin
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red.dact.AP/CC
2.ex.12.09.2008
apel- Trib.
apel.
fond- Jud.
fond.
Președinte:Violeta StanciuJudecători:Violeta Stanciu, Aurelia Popa Eliza Marin
