Anulare act. Decizia 81/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- SECȚIA CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR.81/ApDOSAR NR-
Ședința publică din 9 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Roxana Trif- - - JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
- - - JUDECĂTOR 3: Cristina Năpar
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat depârâții șiîmpotriva sentinței civile nr.71/S pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 7 martie 2008 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 2 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 9 septembrie 2008.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.479/29.10.2007 Tribunalul Brașova respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții, - și, în contradictoriu cu pârâții, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul B prin Primar și și a obligat reclamanții să plătească pârâtei suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că reclamanții s-au adresat Prefecturii Județului B cu notificarea nr. 1363/24.07.2001 prin care au solicitat restituirea prin echivalent a imobilului situat în B,-, parțial, numai pentru spațiile cu altă destinație, arătând că pentru partea de imobil ce cuprinde apartamente cu destinația de locuință au primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 și, pentru acestea, solicită numai diferența de valoare între suma primită și cea care va rezulta din expertiză.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 400/14.02.2002 adresată Primăriei Municipiului B aceeași reclamanți au solicitat restituirea în natură, cuvântul fiind tăiat și înlocuit cu "echivalent" a spațiilor comerciale din același imobil, pentru care nu s-au primit despăgubiri.
Pârâții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în litigiu la data de 09.12.2004, moment la care notificările sus-menționate nu fuseseră înaintate către
În aceste condiții instanța a reținut că în cauză devin incidente dispozițiile art. 44 din OUG nr.40/1999, la care face trimitere art.3 din Titlul I al Legii nr.247/2005 pentru că actul translativ de proprietate a fost încheiat după data declanșării procedurii speciale instituite de Legea nr.10/2001, înainte de finalizarea procedurii, iar reclamanții au introdus notificarea prevăzută de lege, așa încât contractul este lovit de nulitate absolută.
Această reținere a primei instanțe, în ciuda conținutului notificărilor, se bazează pe principiul prevalenței restituirii în natură, atunci când este posibil, instituit de Legea nr.10/2001.
Apărările pârâților, privind inexistența notificării la vânzătoare, la data încheierii contractului și neîncunoștiințarea lor privind aceste notificări au fost înlăturate de către instanță cu motivarea că depunerea notificării în termen, indiferent dacă a fost depusă la unitatea deținătoare a imobilului sau la altă entitate, este suficientă pentru a cauza de nulitate, iar neîncunoștiințarea pârâților cu privire la notificare nu are nici o relevanță întrucât este vorba de nulitatea prevăzută de art.44 din nr.OUG40/1999 și nu de cea cuprinsă în art.45 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică. Din actele aflate la dosar reiese că, prin ambele notificări reclamanții au solicitat restituirea prin echivalent a spațiilor comerciale aflate la parterul imobilului, iar cu privire la spațiile cu destinația de locuință au solicitat doar diferența de sumă între valoarea primită ca despăgubiri în baza Legii nr.112/1995 și prețul actual. Invocarea de către prima instanță a prevalenței principiului restituirii în natură nu poate fi primită atâta timp cât notificatorii nu doresc acest lucru ci doar plata unei diferențe de despăgubiri. De asemenea se arată că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare la se afla înregistrată doar notificare prin care se solicita restituirea spațiilor comerciale, notificarea care are în cuprins și cererea de completare a despăgubirilor pentru spațiile de locuit fiind înaintată vânzătoarei la doi ani după încheierea contractului. În aceste condiții nu se poate susține că sunt îndeplinite condițiile art.44 din OUG nr.40/1999 și nici că art.22 alin.4 din Legea nr.10/2001 ar fi opozabil părților contractante, în măsura în care nici una dintre ele nu avea cunoștință de existența acelei notificări la data încheierii contractului.
Intimații au depus întâmpinare solicitând respingerea apelului.
Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că apelul este întemeiat.
Statuând asupra nevalabilității contractului de vânzare-cumpărare, în mod neîntemeiat instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile de incidență ale dispozițiilor prohibitive prevăzute de art.44 din nr.OUG40/1999.
Imobilul cumărat de intimații pârâți prin contractul nr.24894/09.12.2004 nu a fost vizat de notificările recurenților reclamanți.
Prin notificarea înregistrată sub nr.1363/24.07.2001 la., reclamanții s-au adresat Prefecturii Județului B, solicitând restituirea prin echivalent a imobilului situat în B, - ("parțial, numai spații cu altă destinație"), înscris în 10259 B, nr. top. 5237 - respectiv prin plata în bani a contravalorii acestuia, având în vedere că a fost înstrăinat.
Prin notificarea înregistrată sub nr.400/14.02.2002 la același executor judecătoresc, reclamanții s-au adresat Primăriei Municipiului B, solicitând restituirea în natură (cuvântul "natură" fiind tăiat, iar deasupra fiind adăugat cuvântul "echivalent") a imobilului situat în B,-, înscris în 10259 B, nr. top. 5757/I, parter comercial, compus din patru încăperi - spațiu comercial (cramă, consignație), pentru care nu s-au primit nici un fel de despăgubiri.
Astfel, reclamanții au formulat cele două notificări pentru restituireaexclusiva spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, respectiv a spațiilor comerciale situate în imobilul care a aparținut autoarei lor, identificate atât prin număr de carte funciară și număr topografic, cât și prin indicarea destinației acestora (spațiu comercial - cramă, consignație), fără a se referi la întregul imobil înscris în 10259 B și nici la spațiile cu destinația de locuință,înscrise în cartea funciară sub numere topografice distincte.
Așa fiind, condiția care instituie un caz special de nulitate absolută, respectiv existența unei înștiințări scrise în vederea restituirii spațiului deținut de pârâți, nu este îndeplinită.
În condițiile în care apartamentul nu a făcut obiectul cererii de restituire, recurenții reclamanți nu se pot prevala de dispozițiile art. 3 din Titlul I al Legii nr.247/2005.
Principiul prevalenței restituirii în natură față de restituirea în echivalent, nu se justifică în cauză.
În contextul dispozițiilor art.18 lit.d, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul înstrăinării imobilului cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Din conținutul textului legal citat rezultă că solicitarea persoanei îndreptățită la restituirea în echivalent a unui imobil, obligă unitatea deținătoare să adopte această formă de restituire, dacă restituirea în natură nu mai este posibilă.
Întrucât Legea nr.10/2001 nu face vorbire de încălcarea legilor în vigoare la data înstrăinării imobilului și nici de buna credință a cumpărătorului, sancțiunea nulității contractului de vânzare cumpărare se analizează prin prisma condițiilor prevăzute de art. 3 din Titlul I al Legii nr.247/2005, raportat la art.44 din nr.OUG40/1999, condiții neîndeplinite în speță.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, curtea va admite apelul și va schimba în tot hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii.
În baza art.274 Cod procedură civilă, întrucât intimații-reclamanți au căzut în pretenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, atât în fața instanței de fond cât și a celei de apel, în cuantum de 1700 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr.71/07.03.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o schimbă în tot în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, - și în contradictoriu cu pârâții, Statul Român prin Municipiul B prin Primar, B și Municipiul B prin Primar.
Obligă reclamanții să plătească pârâților și suma de 1700 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond și în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red./08.10.2008
Dact./13.10.2008
- 11 exemplare -
Jud. fond
Președinte:Roxana TrifJudecători:Roxana Trif, Mihail Lohănel, Cristina Năpar
