Anulare act. Decizia 820/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(660/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.820
Ședința publică de la 13 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECĂTOR -
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cererii de revizuire a deciziei civile nr.1729 din 28.09.2006 și respectiv a deciziei civile nr.1997 din 2.11.2006, pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, formulată de revizuientul, în contradictoriu cu intimata.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 29.04.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 6.05.2009, apoi la 13.05.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de revizuire de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 26.03.2009, petentul a formulat revizuire împotriva deciziilor civile nr.1729/28.09.2006 și nr.1997/02.11.2006 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-.
În motivarea cererii, revizuientul a arătat că prin decizia civilă nr.1039/28.09.2006 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a anulat ca netimbrat recursul declarat de, că ulterior aceeași curte de apel a admis contestația în anulare formulată de această recurentă prin decizia civilă nr.1729/28.09.2006.
Pentru susținerea acestei contestații, contestatoarea recurentă a prezentat Curții un ordin de plată purtând însemnele Băncii prin care a pretins, mincinos, că a achitat înainte de data de 04.05.2006 taxa judiciară de timbru pentru cererea de recurs.
Mai arată revizuientul că având bănuială că ordinul de plată prezentat este fals, s-a adresat cu plângere Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6
În urma cercetărilor, atât organele de cercetare penală, cât și instanța Judecătoriei sectorului 6 au constatat că în realitate taxa de timbru nu a fost achitată nici pentru cauza din dosarul nr- și nici pentru cea din dosarul nr-, că folosindu-se de mijloace frauduloase, a înșelat instanța și statul român.
În concluzie, susține revizuientul, numai bazându-se pe acest fals a fost admisă contestația în anulare, astfel încât se impune admiterea cererii de revizuire și desființarea deciziilor civile nr.1729/28.09.2006 și, pe cale de consecință, și a deciziei civile nr.1997/02.11.2006 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
La termenul din data de 13.05.2009, intimatul a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire.
Analizând această excepție cu prioritate, față de prevederile art.137 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea reține că:
Prin decizia civilă nr.1039 din 4.05.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a fost anulat ca netimbrat recursul formulat de recurenta împotriva deciziei civile nr.236 din 25.11.2005 a Tribunalului Giurgiu, decizie prin care s-a admis apelul formulat de împotriva sentinței civile nr.411/11.04.2005 a Judecătoriei Bolintin Vale și pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins cererea formulată de împotriva pârâtului.
Împotriva deciziei civile nr.1039/2006 a Curții de Apel s-a formulat contestație în anulare de către, contestație admisă prin decizia civilă nr.1729 din 28.09.2006, care a anulat decizia contestată și a fixat termen pentru soluționarea recursului.
Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie prin decizia civilă nr.1997/2.11.2006, rejudecând recursul formulat de, l-a admis, a modificat în tot decizia recurată, în sensul că a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul împotriva sentinței civile nr.411/11.04.2005, pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale în dosarul nr.2293/2004.
Pententul a formulat prezenta cerere de revizuire atât împotriva deciziei civile nr.1729/28.09.2006, cât și împotriva deciziei civile nr.1997/2.11.2006, ambele pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Potrivit art.322 Cod de procedură civilă, pot forma obiectul unei cereri de revizuire hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul.
Cum hotărârea nr.1729/28.09.2006 a fost pronunțată într-o contestație în anulare, Curtea constată că, față de dispozițiile imperative ale textului legal sus menționat, cererea de revizuire îndreptată împotriva acestei decizii este inadmisibilă.
În ceea ce privește cererea de revizuire a deciziei civile nr.1997/2.11.2006 prin care Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul și a evocat fondul, Curtea reține:
Potrivit art.322 pct.4 Cod de procedură civilă: "Revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere:dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză".
Rezultă așadar, că pentru a fi incidente dispozițiile art.322 pct.4 Cod de procedură civilă se cere ca hotărârea să se fi dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, or în speță, pe de o parte, înscrisul ce privea taxa de timbru nu a fost avut în vedere la pronunțarea acestei decizii, iar pe de altă parte, prin hotărârile penale invocate nu s-a constatat existența unei infracțiuni, nici cu privire la infracțiunea prevăzută de art.290 Cod penal și nici cu privire la infracțiunea prevăzută de art.215 alin.1 și 2 Cod penal (decizia penală nr.331/R/2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală - filele 42 - 51 dosar).
De asemenea, nu sunt incidente nici dispozițiile art.322 pct.6 Cod de procedură civilă, deoarece acestea au în vedere statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sunt curatelă care nu au fost apărați, dar revizuientul nu se încadrează în nici una din aceste categorii.
În consecință, cererea de revizuire formulată împotriva acestei decizii va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr.1729/28.09.2006 a Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimata.
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr.1997/2.11.2006 a Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
2 ex/13.07.2009
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold